Pomenirea Cuviosului Ioan de la Lavra cea Veche
(19 aprilie)

Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie

Lavra cea veche se numea locaşul Cuviosului Hariton şi era aproape de Ierusalim în pustiul Palestinei, deoarece se zidise înaintea altor lavre de Sfîntul Hariton, precum se scrie despre ea pe larg în viaţa lui. Deci, în acea veche lavră a lui Hariton s-a nevoit pustniceşte acest Cuvios Ioan, care, din tinereţe rănindu-se de dumnezeiasca dragoste, s-a lipit de Dumnezeu, după cele scrise: Iar mie îmi este bine a mă lipi de Dumnezeul meu.

Trecînd cu vederea plăcerile lumii deşarte şi mîndria, şi înstrăinîndu-se de patrie, a luat crucea vieţii monahiceşti şi s-a dus în ţară străină, pentru Domnul, Cel ce a fost străin pe pămînt, încît de la naşterea Sa şi pînă la moarte nu avea unde să-Şi plece capul. Şi ajungînd la sfintele locuri ale Ierusalimului, închinîndu-se Cinstitei Cruci şi Mormîntului lui Hristos Cel de viaţă primitor, a mers la lavra cea zisă mai sus, a Sfîntului Hariton şi s-a învrednicit într-însa de dregătoria preoţească, pentru viaţa lui îmbunătăţită, căci s-a arătat următor pustnicilor celor de demult, înfrîngîndu-şi patimile cele trupeşti cu mare înfrînare, cu stările la rugăciune cele de toată noaptea, cu pomenirea morţii, cu omorîrile cele de multe feluri, cu care şi-a subţiat trupul foarte, încît a fost un înger în trup pămîntesc.

Apoi, după viaţa cea îndelungată şi desăvîrşită spre plăcerea lui Dumnezeu, s-a mutat către El, de mîinile sfinţilor îngeri cei fără de trup, ducîndu-se sufletul lui în locaşul ceresc cel neînvechit. El este numit de alţii "al peşterii celei vechi", în loc de "al lavrei celei vechi", deoarece lavra cea veche a Cuviosului Hariton a fost de la început o peşteră tîlhărească, în care, Cuviosul Hariton fiind legat de nişte tîlhari, s-a dezlegat prin minune. Fiindcă au murit deodată tîlharii aceia, prin nişte vin otrăvit de veninul unui şarpe. Iar după ce s-a dezlegat, a aflat în peşteră mult aur şi a făcut mai întîi o biserică în aceeiaşi peşteră şi a adunat fraţii, iar după aceea a zidit mănăstirea deasupra peşterii. Deoarece Cuviosul Ioan a vieţuit în acea peşteră veche, slujind în biserică, de aceea a fost numit şi al peşterii celei vechi.