Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Sfîntul Mucenic Sava Gotul de la Buzău
(18 aprilie)

Viețile Sfinților pe luna aprilie


"Biserica lui Dumnezeu din Goția, trimite dumnezeieștii Biserici cea din Capadocia și tuturor soborniceștilor Biserici ale creștinilor - care locuiesc printre străini și prin toată lumea - milă, pace și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și a Domnului nostru Iisus Hristos să se înmulțească". Astfel începe scrisoarea din Biserica Goților, către cea a Capadociei, care povestește cele ce urmează.

Sfîntul Petru a zis: "Tot cel ce se teme de Dumnezeu și lucrează dreptatea, este primit la El". Acum Biserica aceasta iarăși s-a arătat că este credincioasă prin Sfîntul Sava, care este mucenic al lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru că, fiind cu neamul got și petrecînd în Goția, printre neamul cel îndărătnic și răzvrătit, atît de mult a urmat bărbaților celor sfinți și împreună cu dînșii prin tot felul de fapte bune cinstea pe Hristos, încît strălucea în lume ca o stea. Deoarece încă din tinerețe iubind legea Domnului, a înțeles acea faptă bună desăvîrșit, ca prin cunoștința Fiului lui Dumnezeu, să ajungă bărbat desăvîrșit. Căci celor ce-L iubesc pe El, toate le sporesc spre bine; de vreme ce, luptînd vitejește împotriva dușmanului vrăjmaș și făcîndu-se mai presus de această lume deșartă, avînd pace împreună cu toți, s-a învrednicit chemării celei de sus și a ajuns la răsplătirea cea veșnică.

Deci, pentru pomenirea acestui sfînt mucenic și pentru folosul dreptcredincioșilor, după săvîrșirea lui întru Domnul, am judecat ca lucrurile aceluia, atît de slăvite, a nu le lăsa uitării, ci a le da prin scris. Pentru că era dreptcredincios, cucernic, drept, ascultător în tot lucrul, blînd, simplu în cuvînt, gata la tot lucrul bun, cîntînd în biserică și îngrijindu-se de aceasta; averile defăimîndu-le, afară de cele ce-i erau de trebuință, înfrînat în toate, cu femeile neavînd deloc împărtășire; la rugăciuni și la postiri îndeletnicindu-se în toate zilele, străin de slava deșartă, deșteptînd pe toți către viața cea plăcută lui Dumnezeu și numai pe acelea care sînt fapte bune, sau datorii, împlinindu-le, fugind însă de acelea, care sînt potrivnice lucrurilor celor bune.

Păzea credința cu dragoste și neîncetat grăia despre Domnul. Pentru că nu o dată, ci de multe ori, mai înainte pînă a nu se încununa cu mucenicia pentru credință, cu lucrul s-a arătat că este folositor dreptei credințe celei adevărate. Pentru că atunci cînd boierii Goților și judecătorii au început a prigoni pe creștini și a-i sili să mănînce cele jertfite idolilor, unii dintre păgîni s-au sfătuit ca, la creștini, la rudenii și la vecinii lor, în loc de cărnurile jertfite idolilor, să le pună înainte pe cele nejertfite, ca astfel să-i păzească de primejdia închinării la idoli, iar pe prigonitori să-i amăgească. Înștiințîndu-se de aceasta Sfîntul Sava, nu voia să guste nici din acele cărnuri, pentru că, numai numindu-se jertfite idolilor, își aducea aminte de Apostolul care zice: Iar de va zice vouă cineva, aceasta este jertfită idolilor, să nu mîncați.

Încă și în mijlocul poporului stînd Sfîntul Sava, mărturisea tuturor, zicînd: "Dacă cineva va gusta din cărnurile acelea, nu poate să fie creștin". Cu un sfat ca acesta îi apăra, ca să nu cadă vreunul în cursa diavolului; pentru aceea, ei socotind sfatul acela, au izgonit pe sfîntul din satul lor, dar mai pe urmă iarăși l-au chemat. Apoi, cînd iarăși s-a ridicat prigonire, unii închinători de idoli din același sat, care aduceau jertfă diavolilor, cu blestem au voit să spună boierilor, că nici un creștin nu se află în satul lor. Atunci din nou Sfîntul Sava, stînd cu îndrăzneală în mijlocul poporului, a strigat cu glas mare: "Nimeni să nu se blesteme pentru mine, căci eu sînt creștin". Iar acei închinători de idoli, pe cei de aproape ai lor, care erau din credința creștinească, tăinuindu-i, se jurau înaintea boierului că în satul lor nu sînt creștini, decît numai unul.

Aceasta auzind boierul cel fărădelege, a poruncit ca pe acela să-l aducă înaintea lui; și acesta era Sfîntul Sava. Aducîndu-l, boierul a întrebat pe cei care stăteau înaintea sa: "Ce averi are creștinul acesta?" Iar ei i-au răspuns: "Nimic mai mult nu are, decît numai hainele cu ce este îmbrăcat". Deci, boierul l-a defăimat, zicînd: "Acesta nici a ajuta ceva nu poate, nici a vătăma". Zicînd aceasta, a poruncit ca să-l izgonească de acolo.

După aceasta iarăși rînduindu-se asupra creștinilor mare prigoană în Gotia de către păgîni și apropiindu-se sfînta zi a Paștilor, Fericitul Sava a voit să se ducă în alt sat, la un preot creștin cu numele Gutic, ca să prăznuiască cu el Sfintele Paști. Dar, cînd era pe cale, i s-a arătat un bărbat mare, luminos la chip, zicîndu-i astfel: "Întoarce-te și du-te în satul tău, la preotul Sansal". Sava a răspuns: "Nu este acasă, căci a plecat și zăbovește în părțile grecești". Sfîntul Sava nu știa însă că preotul acela se întorsese atunci acasă, pentru praznicul Paștilor. Și trecînd de bărbatul acela, se ducea pe calea ce-i stătea înainte la Gutic preotul. Ziua era senină și deodată s-a întunecat cu nori și a căzut zăpadă atît de mare, încît nu era cu putință lui Sava să meargă mai departe. Deci, cunoscînd dumnezeiasca voie, care îl împiedica din cale, s-a întors mulțumind lui Dumnezeu. Și mergînd la Sansal preotul, s-a bucurat văzîndu-l și i-a spus lui și altor mulți, cele ce i se întîmplaseră pe cale și au prăznuit împreună ziua Paștilor.

Dar în a treia noapte după praznic, Atarid, din adunarea păgînilor, fiul boierului Rotest, a năvălit asupra satului fără de veste, cu mare adunare de tîlhari păgîni; și găsind pe preot odihnindu-se în casa sa, l-au prins, asemenea și pe Sava apucîndu-l, i-au legat pe amîndoi. Și punînd pe preot în car, îl tîrau; iar pe Sava gol, ca și cum ar fi ieșit din pîntecele maicii sale, îl tîrau peste spini, bătîndu-l cu bețe și bice, fără de milă; apoi l-au prigonit astfel pînă la cetatea lor; atît erau de aspri și de cumpliți asupra robilor lui Dumnezeu. Dar prigonirea cumplită a acelor vrăjmași a făcut arătată răbdarea și credința bărbatului celui drept. Iar după ce s-a făcut ziuă, sfîntul, slăvind puterea Domnului, le spuse: "Oare nu m-ați gonit și m-ați tîrît pe spini gol și desculț? Deci căutați dacă nu s-au rănit picioarele sau dacă pe trup sînt semne de bătăile voastre!" Dar ei, nevăzînd nici urme de răni pe trupul lui, s-au mirat și, luînd o osie de la car, au pus-o pe spatele lui și trăgîndu-i mîinile spre capetele, osiei l-au legat; asemenea și picioarele întinzîndu-le, le-au legat de altă osie și aruncîndu-l la pămînt pe spate, l-au căznit, bătîndu-l și batjocorindu-l toată ziua pînă în noaptea adîncă.

După ce au adormit călăii, a venit o femeie care se sculase de cu noapte să gătească mîncare casnicilor; aceea a dezlegat pe sfîntul de osie, iar el s-a sculat și a ajutat femeii la lucrul ei. Iar după ce s-a făcut ziuă, Atarid a poruncit să-i lege mîinile și să-l spînzure de grindă în casă. După un ceas a venit la preot și la Sava oarecare de la Atarid cu cărnuri jertfite idolilor și le-au zis: "Marele Atarid vă zice să gustați din cărnurile acestea și veți izbăvi sufletele voastre de moarte". Preotul răspunse: "Nu vom gusta, că nu se cade să mîncăm cărnuri de acestea diavolești; ci ne rugăm lui Atarid ca mai bine să ne răstignească, sau cu altfel de moarte să ne ucidă". Apoi Fericitul Sava a întrebat pe cei ce veniseră: "Cine a trimis acestea?" Ei au răspuns: "Stăpînul Atarid". Sfîntul zise: "Unul este Stăpîn, Dumnezeul Cel din cer. Iar aceste pieritoare bucate necurate sînt, precum Atarid acela, de la care sînt trimise".

Zicînd aceasta Sfîntul Sava, una din slugile lui Atarid, aprinzîndu-se de mînie a lovit cu o suliță ce o ținea în mîini, în piept pe sfîntul atît de tare, încît toți cei ce erau de față așteptau ca îndată să moară mucenicul. Dar cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu păzindu-se mucenicul, nu s-a rănit, nici a simțit durere, ci a zis către cel ce l-a lovit: "Ție ți se pare că m-ai rănit cu sulița ta, dar acea lovire n-am simțit-o în alt fel, decît cum m-ar fi lovit cineva cu un fir de lînă". Înștiințîndu-se Atarid de aceasta, a poruncit ca să piardă pe Sfîntul Mucenic Sava.

Deci slujitorii cei necurați, lăsînd legat pe preotul Sansal, au luat pe Sava și l-au dus la rîul ce se chema Musia (Buzău) ca să-l înece acolo. Iar sfîntul mucenic, aducîndu-și aminte de porunca Domnului și iubind pe aproapele ca pe sine, a întrebat pe slujitorii care îl duceau: "Ce a greșit preotul, de nu moare împreună cu mine?" Aceia i-au răspuns: "Nu este treaba ta a ști aceasta". Iar Sfîntul Sava, umplîndu-se de bucuria Sfîntului Duh, a strigat, zicînd: "Bine ești cuvîntat, Dumnezeule, și preamărit este numele Fiului Tău în veci. Amin. Căci Atarid singur s-a dat pe el morții și pierzării celei veșnice, iar pe mine m-a trimis la viața care este de-a pururea, pentru că așa ai voit Tu cu robii Tăi, Doamne, Dumnezeul nostru".

Și așa sfîntul, fiind dus la moarte, nu înceta a lăuda și a mulțumi lui Dumnezeu, socotindu-se că este nevrednic de pătimirile veacului acestuia, pe lîngă slava care i se va arăta. Și ziceau slujitorii unul către altul: "De ce nu liberăm pe acest om nevinovat, căci Atarid nu va ști de aceasta". Dar Sfîntul Sava a zis către dînșii: "De ce grăiți vorbe nebunești și nu faceți cele ce vi s-au poruncit? Pentru că eu văd ceea ce voi nu puteți să vedeți: Iată stau sfinții îngeri, care au venit să-mi ia sufletul cu slavă!" Deci, ducînd la rîu pe sfîntul mucenic și legîndu-i de grumaji un lemn greu, l-au aruncat în adînc și l-au înecat.

Astfel și-a sfîrșit alergarea Sfîntul Sava, păzindu-și curată sfînta credință pînă la sfîrșit. El a trăit treizeci și opt de ani și s-a încununat cu mucenicia în a cincea zi după Paști, pe 12 Aprilie, împărățind Valentinian la Apus, iar Valent la Răsărit. După aceea ucigașii, scoțînd din apă trupul mucenicului, l-au aruncat pe pămînt, lăsîndu-l neîngropat. Dar nici fiarele, nici păsările nu s-au atins de sfîntul lui trup, ci s-a îngrijit de mîinile fraților celor cucernici.

Iar luminatul Iunie Soranos, voievod al cetei Sciților, fiind cinstitor al Dumnezeului Celui adevărat, trimițînd bărbați credincioși, au luat cinstitul trup al mucenicului din locul cel barbar și l-au adus în părțile grecești. Și voind să-și împodobească patria sa, l-a trimis în Capadocia, scriind astfel către Biserica Capado-chienilor: "La a voastră dreaptă credință, după sfatul presbiterilor - așa voind Domnul, Cel ce dăruiește darul Său celor ce se tem de El -, am trimis acest cinstit dar și rodul credinței Celui slăvit. Deci, săvîrșind pomenirea mucenicului, în ziua în care s-a încununat, să dați de știre de aceasta și celorlalți frați, ca în toată soborniceasca și apostoleasca Biserică, veselindu-se duhovnicește, să preamărească pe Domnul, Care și-a ales robii Săi. Închinați-vă tuturor sfinților! Închină-se vouă frații cei ce rabdă prigonirea împreună cu noi.

Iar Celui ce poate cu darul și cu iubirea de oameni să ne treacă pe noi la cereasca Împărăție, se cade slavă, cinste și închinăciune, împreună cu Unul Născut Fiul Său și cu Preasfîntul Duh în veci. Amin".


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna aprilie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.