Sfîntul Mucenic Sava Gotul de la Buzău
(18 aprilie)

Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie

"Biserica lui Dumnezeu din Goţia, trimite dumnezeieştii Biserici cea din Capadocia şi tuturor soborniceştilor Biserici ale creştinilor - care locuiesc printre străini şi prin toată lumea - milă, pace şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului nostru Iisus Hristos să se înmulţească". Astfel începe scrisoarea din Biserica Goţilor, către cea a Capadociei, care povesteşte cele ce urmează.

Sfîntul Petru a zis: "Tot cel ce se teme de Dumnezeu şi lucrează dreptatea, este primit la El". Acum Biserica aceasta iarăşi s-a arătat că este credincioasă prin Sfîntul Sava, care este mucenic al lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru că, fiind cu neamul got şi petrecînd în Goţia, printre neamul cel îndărătnic şi răzvrătit, atît de mult a urmat bărbaţilor celor sfinţi şi împreună cu dînşii prin tot felul de fapte bune cinstea pe Hristos, încît strălucea în lume ca o stea. Deoarece încă din tinereţe iubind legea Domnului, a înţeles acea faptă bună desăvîrşit, ca prin cunoştinţa Fiului lui Dumnezeu, să ajungă bărbat desăvîrşit. Căci celor ce-L iubesc pe El, toate le sporesc spre bine; de vreme ce, luptînd vitejeşte împotriva duşmanului vrăjmaş şi făcîndu-se mai presus de această lume deşartă, avînd pace împreună cu toţi, s-a învrednicit chemării celei de sus şi a ajuns la răsplătirea cea veşnică.

Deci, pentru pomenirea acestui sfînt mucenic şi pentru folosul dreptcredincioşilor, după săvîrşirea lui întru Domnul, am judecat ca lucrurile aceluia, atît de slăvite, a nu le lăsa uitării, ci a le da prin scris. Pentru că era dreptcredincios, cucernic, drept, ascultător în tot lucrul, blînd, simplu în cuvînt, gata la tot lucrul bun, cîntînd în biserică şi îngrijindu-se de aceasta; averile defăimîndu-le, afară de cele ce-i erau de trebuinţă, înfrînat în toate, cu femeile neavînd deloc împărtăşire; la rugăciuni şi la postiri îndeletnicindu-se în toate zilele, străin de slava deşartă, deşteptînd pe toţi către viaţa cea plăcută lui Dumnezeu şi numai pe acelea care sînt fapte bune, sau datorii, împlinindu-le, fugind însă de acelea, care sînt potrivnice lucrurilor celor bune.

Păzea credinţa cu dragoste şi neîncetat grăia despre Domnul. Pentru că nu o dată, ci de multe ori, mai înainte pînă a nu se încununa cu mucenicia pentru credinţă, cu lucrul s-a arătat că este folositor dreptei credinţe celei adevărate. Pentru că atunci cînd boierii Goţilor şi judecătorii au început a prigoni pe creştini şi a-i sili să mănînce cele jertfite idolilor, unii dintre păgîni s-au sfătuit ca, la creştini, la rudenii şi la vecinii lor, în loc de cărnurile jertfite idolilor, să le pună înainte pe cele nejertfite, ca astfel să-i păzească de primejdia închinării la idoli, iar pe prigonitori să-i amăgească. Înştiinţîndu-se de aceasta Sfîntul Sava, nu voia să guste nici din acele cărnuri, pentru că, numai numindu-se jertfite idolilor, îşi aducea aminte de Apostolul care zice: Iar de va zice vouă cineva, aceasta este jertfită idolilor, să nu mîncaţi.

Încă şi în mijlocul poporului stînd Sfîntul Sava, mărturisea tuturor, zicînd: "Dacă cineva va gusta din cărnurile acelea, nu poate să fie creştin". Cu un sfat ca acesta îi apăra, ca să nu cadă vreunul în cursa diavolului; pentru aceea, ei socotind sfatul acela, au izgonit pe sfîntul din satul lor, dar mai pe urmă iarăşi l-au chemat. Apoi, cînd iarăşi s-a ridicat prigonire, unii închinători de idoli din acelaşi sat, care aduceau jertfă diavolilor, cu blestem au voit să spună boierilor, că nici un creştin nu se află în satul lor. Atunci din nou Sfîntul Sava, stînd cu îndrăzneală în mijlocul poporului, a strigat cu glas mare: "Nimeni să nu se blesteme pentru mine, căci eu sînt creştin". Iar acei închinători de idoli, pe cei de aproape ai lor, care erau din credinţa creştinească, tăinuindu-i, se jurau înaintea boierului că în satul lor nu sînt creştini, decît numai unul.

Aceasta auzind boierul cel fărădelege, a poruncit ca pe acela să-l aducă înaintea lui; şi acesta era Sfîntul Sava. Aducîndu-l, boierul a întrebat pe cei care stăteau înaintea sa: "Ce averi are creştinul acesta?" Iar ei i-au răspuns: "Nimic mai mult nu are, decît numai hainele cu ce este îmbrăcat". Deci, boierul l-a defăimat, zicînd: "Acesta nici a ajuta ceva nu poate, nici a vătăma". Zicînd aceasta, a poruncit ca să-l izgonească de acolo.

După aceasta iarăşi rînduindu-se asupra creştinilor mare prigoană în Gotia de către păgîni şi apropiindu-se sfînta zi a Paştilor, Fericitul Sava a voit să se ducă în alt sat, la un preot creştin cu numele Gutic, ca să prăznuiască cu el Sfintele Paşti. Dar, cînd era pe cale, i s-a arătat un bărbat mare, luminos la chip, zicîndu-i astfel: "Întoarce-te şi du-te în satul tău, la preotul Sansal". Sava a răspuns: "Nu este acasă, căci a plecat şi zăboveşte în părţile greceşti". Sfîntul Sava nu ştia însă că preotul acela se întorsese atunci acasă, pentru praznicul Paştilor. Şi trecînd de bărbatul acela, se ducea pe calea ce-i stătea înainte la Gutic preotul. Ziua era senină şi deodată s-a întunecat cu nori şi a căzut zăpadă atît de mare, încît nu era cu putinţă lui Sava să meargă mai departe. Deci, cunoscînd dumnezeiasca voie, care îl împiedica din cale, s-a întors mulţumind lui Dumnezeu. Şi mergînd la Sansal preotul, s-a bucurat văzîndu-l şi i-a spus lui şi altor mulţi, cele ce i se întîmplaseră pe cale şi au prăznuit împreună ziua Paştilor.

Dar în a treia noapte după praznic, Atarid, din adunarea păgînilor, fiul boierului Rotest, a năvălit asupra satului fără de veste, cu mare adunare de tîlhari păgîni; şi găsind pe preot odihnindu-se în casa sa, l-au prins, asemenea şi pe Sava apucîndu-l, i-au legat pe amîndoi. Şi punînd pe preot în car, îl tîrau; iar pe Sava gol, ca şi cum ar fi ieşit din pîntecele maicii sale, îl tîrau peste spini, bătîndu-l cu beţe şi bice, fără de milă; apoi l-au prigonit astfel pînă la cetatea lor; atît erau de aspri şi de cumpliţi asupra robilor lui Dumnezeu. Dar prigonirea cumplită a acelor vrăjmaşi a făcut arătată răbdarea şi credinţa bărbatului celui drept. Iar după ce s-a făcut ziuă, sfîntul, slăvind puterea Domnului, le spuse: "Oare nu m-aţi gonit şi m-aţi tîrît pe spini gol şi desculţ? Deci căutaţi dacă nu s-au rănit picioarele sau dacă pe trup sînt semne de bătăile voastre!" Dar ei, nevăzînd nici urme de răni pe trupul lui, s-au mirat şi, luînd o osie de la car, au pus-o pe spatele lui şi trăgîndu-i mîinile spre capetele, osiei l-au legat; asemenea şi picioarele întinzîndu-le, le-au legat de altă osie şi aruncîndu-l la pămînt pe spate, l-au căznit, bătîndu-l şi batjocorindu-l toată ziua pînă în noaptea adîncă.

După ce au adormit călăii, a venit o femeie care se sculase de cu noapte să gătească mîncare casnicilor; aceea a dezlegat pe sfîntul de osie, iar el s-a sculat şi a ajutat femeii la lucrul ei. Iar după ce s-a făcut ziuă, Atarid a poruncit să-i lege mîinile şi să-l spînzure de grindă în casă. După un ceas a venit la preot şi la Sava oarecare de la Atarid cu cărnuri jertfite idolilor şi le-au zis: "Marele Atarid vă zice să gustaţi din cărnurile acestea şi veţi izbăvi sufletele voastre de moarte". Preotul răspunse: "Nu vom gusta, că nu se cade să mîncăm cărnuri de acestea diavoleşti; ci ne rugăm lui Atarid ca mai bine să ne răstignească, sau cu altfel de moarte să ne ucidă". Apoi Fericitul Sava a întrebat pe cei ce veniseră: "Cine a trimis acestea?" Ei au răspuns: "Stăpînul Atarid". Sfîntul zise: "Unul este Stăpîn, Dumnezeul Cel din cer. Iar aceste pieritoare bucate necurate sînt, precum Atarid acela, de la care sînt trimise".

Zicînd aceasta Sfîntul Sava, una din slugile lui Atarid, aprinzîndu-se de mînie a lovit cu o suliţă ce o ţinea în mîini, în piept pe sfîntul atît de tare, încît toţi cei ce erau de faţă aşteptau ca îndată să moară mucenicul. Dar cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu păzindu-se mucenicul, nu s-a rănit, nici a simţit durere, ci a zis către cel ce l-a lovit: "Ţie ţi se pare că m-ai rănit cu suliţa ta, dar acea lovire n-am simţit-o în alt fel, decît cum m-ar fi lovit cineva cu un fir de lînă". Înştiinţîndu-se Atarid de aceasta, a poruncit ca să piardă pe Sfîntul Mucenic Sava.

Deci slujitorii cei necuraţi, lăsînd legat pe preotul Sansal, au luat pe Sava şi l-au dus la rîul ce se chema Musia (Buzău) ca să-l înece acolo. Iar sfîntul mucenic, aducîndu-şi aminte de porunca Domnului şi iubind pe aproapele ca pe sine, a întrebat pe slujitorii care îl duceau: "Ce a greşit preotul, de nu moare împreună cu mine?" Aceia i-au răspuns: "Nu este treaba ta a şti aceasta". Iar Sfîntul Sava, umplîndu-se de bucuria Sfîntului Duh, a strigat, zicînd: "Bine eşti cuvîntat, Dumnezeule, şi preamărit este numele Fiului Tău în veci. Amin. Căci Atarid singur s-a dat pe el morţii şi pierzării celei veşnice, iar pe mine m-a trimis la viaţa care este de-a pururea, pentru că aşa ai voit Tu cu robii Tăi, Doamne, Dumnezeul nostru".

Şi aşa sfîntul, fiind dus la moarte, nu înceta a lăuda şi a mulţumi lui Dumnezeu, socotindu-se că este nevrednic de pătimirile veacului acestuia, pe lîngă slava care i se va arăta. Şi ziceau slujitorii unul către altul: "De ce nu liberăm pe acest om nevinovat, căci Atarid nu va şti de aceasta". Dar Sfîntul Sava a zis către dînşii: "De ce grăiţi vorbe nebuneşti şi nu faceţi cele ce vi s-au poruncit? Pentru că eu văd ceea ce voi nu puteţi să vedeţi: Iată stau sfinţii îngeri, care au venit să-mi ia sufletul cu slavă!" Deci, ducînd la rîu pe sfîntul mucenic şi legîndu-i de grumaji un lemn greu, l-au aruncat în adînc şi l-au înecat.

Astfel şi-a sfîrşit alergarea Sfîntul Sava, păzindu-şi curată sfînta credinţă pînă la sfîrşit. El a trăit treizeci şi opt de ani şi s-a încununat cu mucenicia în a cincea zi după Paşti, pe 12 Aprilie, împărăţind Valentinian la Apus, iar Valent la Răsărit. După aceea ucigaşii, scoţînd din apă trupul mucenicului, l-au aruncat pe pămînt, lăsîndu-l neîngropat. Dar nici fiarele, nici păsările nu s-au atins de sfîntul lui trup, ci s-a îngrijit de mîinile fraţilor celor cucernici.

Iar luminatul Iunie Soranos, voievod al cetei Sciţilor, fiind cinstitor al Dumnezeului Celui adevărat, trimiţînd bărbaţi credincioşi, au luat cinstitul trup al mucenicului din locul cel barbar şi l-au adus în părţile greceşti. Şi voind să-şi împodobească patria sa, l-a trimis în Capadocia, scriind astfel către Biserica Capado-chienilor: "La a voastră dreaptă credinţă, după sfatul presbiterilor - aşa voind Domnul, Cel ce dăruieşte darul Său celor ce se tem de El -, am trimis acest cinstit dar şi rodul credinţei Celui slăvit. Deci, săvîrşind pomenirea mucenicului, în ziua în care s-a încununat, să daţi de ştire de aceasta şi celorlalţi fraţi, ca în toată soborniceasca şi apostoleasca Biserică, veselindu-se duhovniceşte, să preamărească pe Domnul, Care şi-a ales robii Săi. Închinaţi-vă tuturor sfinţilor! Închină-se vouă fraţii cei ce rabdă prigonirea împreună cu noi.

Iar Celui ce poate cu darul şi cu iubirea de oameni să ne treacă pe noi la cereasca Împărăţie, se cade slavă, cinste şi închinăciune, împreună cu Unul Născut Fiul Său şi cu Preasfîntul Duh în veci. Amin".