Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața Cuvioasei Maicii noastre Eufrosina
(25 septembrie)

(Culegere după descrierile lui Ieronim și sf. Simeon Metafrast)

Viețile Sfinților pe luna septembrie



A fost un om în cetatea Alexandriei, anume Pafnutie, bogat, mărit, cinstit și temător de Dumnezeu, păzind poruncile Domnului și viețuind cu dumnezeiască plăcere. Acesta avea o femeie asemenea lui, bună, dreptcredincioasă și plăcută lui Dumnezeu, dar era stearpă. De acest lucru erau amîndoi mîhniți, pentru că nu aveau cui să-și lase averile, ca după moartea lor să le poată rîndui bine.

Mîhnindu-se pentru nerodirea lor, totdeauna se rugau lui Dumnezeu ca să le dea rod însoțirii lor și făceau nu numai multe milostenii la săraci, la biserici și la mănăstiri, dar încă petreceau în post și în rugăciuni, mergînd pe la bisericile lui Dumnezeu și cerînd să-și cîștige dorirea de la Ziditorul a toate.

Odată, sculîndu-se Pafnutie, a mers la o mănăstire în care auzise că egumenul este sfînt și a dat la acea mănăstire o milostenie mare. Și vorbind cu egumenul, s-a folosit de la dînsul și cunos-cîndu-l că este bine plăcut lui Dumnezeu, i-a spus lui mîhnirea sa pentru nerodire. Apoi închinîndu-se, îi cerea să se roage pentru dînsul lui Dumnezeu cu frații săi, că doar ar putea să se numească tată de fiu.

Iar Dumnezeul cel prea bun care ascultă rugăciunile celor ce se roagă Lui cu osîrdie și îl cheamă pe El cu tot adevărul, a auzit rugăciunile egumenului și a binecuvîntat pe Pafnutie cu rodul înso-țirii lui, pentru că a dezlegat nerodirea femeii sale și le-a dat lor o fiică foarte frumoasă. De această odraslă bucurîndu-se, mare mulțu-mită au dat lui Dumnezeu și, botezînd-o pe ea, i-au pus numele Eufrosina. Apoi la mănăstirea aceea adeseori mergînd Pafnutie, dădea milostenia la toți călugării și spre egumenul acela mare dragoste a cîștigat, pentru vorbele sale cele folositoare și pentru rugăciunile lui, prin care și-a cîștigat dorirea de la Dumnezeu.

Trecînd doisprezece ani de la nașterea Eufrosinei, maica ei s-a mutat din viața aceasta, iar Pafnutie a rămas învățîndu-și pe fiica sa dumnezeiasca Scriptură, la care degrab copilița deprinzîndu-se, se îndeletnicea la citirea sfintelor cărți, ducîndu-se vestea de bună înțelegerea ei și de frumusețea ei prin toată cetatea Alexan-driei.

Drept aceea, mulți din cei de bun neam și din bogații cetățeni se întreceau care mai de care să o ia pe ea în căsătorie, și unul pe altul întrecîndu-se, grăiau tatălui ei de aceasta. Iar Pafnutie le răs-pundea: "Precum va vrea Domnul, așa să fie!". Deci, oarecare, care întrecea pe toți cu bunul neam, cu dregătoria, cu bogăția și cu mărirea, a rugat pe Pafnutie ca să dea fiului său pe fiica sa în căs-nicie și s-a învoit Pafnutie. Apoi întărind cuvîntul, a hotărît vremea în care să se și facă nunta fiilor lor. Intre acestea a luat Pafnutie pe fiica sa și s-a dus cu dînsa la mănăstire, ducînd daruri egumenului acela care îi era lui iubit părinte, și i-a zis: "Rodul rugăciunilor tale, pe fiica mea, am adus-o la tine, părinte sfinte, ca să te rogi pentru dînsa, că a venit timpul să o dau pe ea la bărbat". Iar egu-menul a binecuvîntat-o pe ea și șezînd, vorbea cu Pafnutie pentru folosul sufletului; iar pe fecioară o învăța pilde morale și mult a grăit către dînsa pentru curăție și smerenie, pentru frica și dragostea de Dumnezeu și pentru milostenie. Iar ea pe toate acestea le scria în inima sa, ca o smerită și binepricepută, că acum avea optsprezece ani de la naștere.

Deci, le-a dat binecuvîntare egumenul să se odihnească în casa de oaspeți cea mănăstirească. Și a petrecut acolo Pafnutie trei zile cu fiica sa, ascultînd în toate zilele citirea și cîntarea bise-ricească, și privind nevoințele cele monahicești, se minuna de viața lor, zicînd în sine: " Fericiți sînt oamenii aceștia că și aici ca îngerii viețuiesc, și după această viață se vor sălășlui cu îngerii în cer!".

Astfel a început inima ei a se umplea de dumnezeiască rîvnă, spre urmarea vieții lor celei sfinte. Iar după acele trei zile a zis Pafnutie către egumenul: "Poruncește roabei tale să se închine ție, pentru că vrem să mergem acasă". Iar Eufrosina, căzînd la picioare-le egumenului, a zis: "Rogu-mă ție, părinte, să te rogi pentru mine, ca să-mi mîntuiască Dumnezeu sufletul meu!". Iar egumenul a bi-necuvîntat-o pe ea cu dreapta sa, zicînd: "Dumnezeule, Cel ce știi pe om mai înainte de nașterea lui, Tu însuți să Te îngrijești de această roabă a Ta, ca să se învrednicească părții și petrecerii îm-preună cu toți cei ce bine Ți-au plăcut Ție". Și închinîndu-se egu-menului și fraților, plecară din mănăstire. Trebuie știut că tatăl ei, oridecîteori afla pe cale sau în cetate vreun călugăr, îl aducea pe el în casa sa, și îl ospăta, rugîndu-l să se roage lui Dumnezeu pentru dînsul și pentru fiica lui.

După aceasta, în mănăstirea aceea s-a apropiat ziua pomenirii celui ce a întemeiat mănăstirea aceea și a trimis egumenul pe unul din frați, ca să poftească pe făcătorul său de bine, Pafnutie, să vină la dînșii în ziua aceea ca împreună să facă pomenirea. Deci, mergînd fratele la casa lui Pafnutie, a întrebat pentru dînsul unde este. Iar slugile i-au răspuns unde se dusese. Iar Eufrosina, în-științîndu-se de venirea călugărului în casa lor, l-a chemat pe el la sine, și a început a-l întreba: "Spune-mi mie, părinte, pentru dra-gostea Domnului, cîți frați aveți în mănăstire?" Iar el a răspuns: "Trei sute cincizeci și doi". Și l-a întrebat pe el iar: "Dar, de ar mai veni încă cineva la voi și ar vrea să viețuiască cu voi, oare l-ar primi pe el egumenul?" Răspuns-a fratele: "Incă și cu bucurie îl primește după cuvîntul Domnului: Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară". A zis Eufrosina: "Oare toți împreună cîntați și pos-tiți?" A răspuns fratele: "La cîntare împreună cîntăm, iar pentru post, cine precum vrea și pe cît poate, atîta face".

Întrebînd fecioara pe călugăr pentru toată rînduiala mănăs-tirească, a zis către dînsul: "Aș fi vrut și eu să duc astfel de viață, dar mă tem a supăra pe tatăl meu, care pentru bogăția deșartă a acestei lumi, vrea să mă dea după bărbat". I-a zis călugărul: "Să nu vrei, fecioară, să te însoțești cu bărbat vremelnic și stricăcios, ci să te logodești pe tine cu Hristos, Care, în locul deșertăciunilor tre-cătoare ale acestei lumi, de le vei părăsi pentru Dînsul, îți va da cereasca împărăție și petrecerea cea împreună cu îngerii. Deci, în taină să ieși și să mergi la o mănăstire și schimbă-ți chipul mire-nesc, să te îmbraci în haine călugărești ca să nu fii cunoscută".

Auzind acestea fecioara, s-a bucurat și a zis călugărului: "Cine mă va tunde pe mine?" Iar el i-a zis: "Iată, tatăl tău va merge cu mine la mănăstirea noastră și va petrece acolo trei sau patru zile, iar tu să chemi pe cineva din părinții călugări și precum vei vrea, îți va ajuta cu bucurie".

Acestea grăindu-le, a venit Pafnutie și văzînd pe călugăr, l-a întrebat pe el, zicînd: "Pentru ce te-ai ostenit pînă la noi, părinte?" Iar el i-a răspuns: "A sosit pomenirea părintelui nostru, care ne-a fondat mănăstirea și te poftește egumenul să vii la noi și să faci praznicul împreună cu noi, apoi vei pleca după aceea". Deci, s-a bucurat Pafnutie și, luînd multe din casa sa spre trebuința bisericii și pentru ospătarea fraților, a mers cu călugărul la mănăstirea aceea. Acolo zăbovind el, a trimis Eufrosina pe o slugă credincioasă, zicîndu-i: "Să mergi în locașul lui Teodosie și, intrînd în biserică, pe oricare călugăr vei afla, să-l chemi aici!".

Deci ducîndu-se după porunca ei, iată, cu rînduiala lui Dumnezeu ieșea un călugăr din mănăstirea sa, ducîndu-și lucrul mîinilor sale spre vînzare. Văzîndu-l sluga, l-a rugat să meargă cu dînsul în casa stăpînului său. Și a mers în casa lui Pafnutie. Văzînd Eufrosina pe cinstitul călugăr, s-a sculat și i s-a închinat lui, zicînd: "Roagă-te pentru mine, părinte". Și s-a rugat călugărul după obiceiul său, iar după rugăciune a binecuvîntat-o pe ea și a șezut. Apoi a început Eufrosina a grăi: "Stăpînul meu, eu am tată creștin și rob al lui Dumnezeu foarte bogat, iar mama mea a trecut din această viață. Deci, tatăl meu vrea, din pricina averilor sale, să mă dea acestei deșarte lumi, iar eu nu aș fi vrut să mă întin cu spurcăciuni lumești, dar mă tem să supăr pe tatăl meu. Nu știu ce să fac. Pentru aceasta toată noaptea am petrecut fără somn, rugîndu-mă lui Dumnezeu ca să arate milă sufletului meu. Apoi făcîndu-se ziuă, am vrut să trimit la biserică și să chem pe un părinte, ca să aud de la dînsul un cuvînt de folos și să mă povățuiască ce ar trebui să fac. Deci, mă rog ție, părinte, învață-mă calea lui Dumnezeu, că știu că Dumnezeu te-a trimis aici".

Bătrînul, deschizîndu-și gura, a zis: "Domnul grăiește în Evanghelie: "De nu va urî cineva pe tatăl său, pe mamă, pe femeie, pe fii, pe frați și pe surori, ba încă și sufletul său, nu va putea să-Mi fie Mie ucenic" (Luca 14,26). Mai mult nici eu nu știu ce să-ți spun ție. Însă de vei putea suferi aprinderea firii, lasă-le pe toate și fugi de lumea aceasta, ca și Israel de robia lui Faraon. Iar averile tatălui tău au mulți moștenitori, adică bisericile și mănăstirile, spitalele, casele de oaspeți, sărmanii și văduvele, străinii, temnițele și robiții, și unde va vrea tatăl tău să împartă moștenirea ta, iar tu însăți îngrijește-te de sufletul tău". Și i-a răspuns fecioara: "Cu ajutorul lui Dumnezeu și prin rugăciunile tale, părinte, cred că mă voi putea osteni pentru sufletul meu, Dumnezeu ajutîndu-mi mie". Starețul i-a răspuns: "O dorire și hotărîre ca aceasta să nu se îndelun- gească, că întîrzierea nu aduce căință; deci, acum este vremea de pocăință!" Iar Eufrosina a zis lui: "Pentru aceea te-am și ostenit, părinte, ca dorința inimii mele să o împlinești și făcînd rugăciune, să mă binecuvîntezi, și să-mi tunzi părul capului". Deci, sculîndu-se starețul, a făcut rugăciune și după dumnezeiască rînduială a tuns-o pe ea, îmbrăcînd-o în chipul cel îngeresc, punînd schima pe dînsa, și rugîndu-se pentru ea, a zis: "Dumnezeu, Cel ce mîntuiește pe toți sfinții Săi, acela să te păzească pe tine de tot răul!".

Acestea zicînd starețul, s-a dus în calea sa, bucurîndu-se și slăvind pe Dumnezeu. Iar Eufrosina, gîndind în sine, zicea: "De mă voi duce într-o mănăstire de fecioare, tatăl meu mă va căuta, mă va afla și mă va scoate pe mine cu sila de acolo, pentru mirele meu. Deci, mă voi duce într-o mănăstire bărbătească unde să nu mă știe nimeni". Acestea gîndindu-le, seara tîrziu s-a îmbrăcat în haine bărbătești, și, tăinuindu-se de toți, a ieșit din casa sa, luînd cincizeci de bani de aur cu sine, și s-a ascuns în acea noapte într-un oare-care loc. Iar a doua zi a venit tatăl ei în cetate și, vrînd Dumnezeu, îndată a mers la biserică; iar Eufrosina s-a dus la acea mănăstire în care tatăl ei era cunoscut. Sosind la poartă, a bătut și a zis portarului: "Mergi de spune egumenului că un famen a venit de la palatele împărătești și stă înaintea porții, poftind ca să vorbească cu sfinția sa!"

Deci, ieșind egumenul, s-a aruncat Eufrosina înaintea lui la pămînt închinîndu-se feții sale celei cu sfîntă podoabă. Iar el, ridicînd-o pe ea, a făcut rugăciune după obicei și au șezut. Apoi a început egumenul a o întreba pe ea: "Pentru ce ai venit la noi, fiule?" Iar Eufrosina a răspuns: "Eu, părinte, am fost în slujba palatelor împărătești, fiind famen, și am vrut să primesc viața călugărească, căci n-am aflat în rînduiala aceasta, viață mie de folos în cetate; ci auzind de petrecerea voastră cea bună, am venit aici, dorind să viețuiesc cu voi".

Egumenul i-a zis: "Bine ai venit, fiule, iată mănăstirea este înaintea ta și, dacă vrei, petreci cu noi". Apoi i-a zis: "Cum îți este numele?" Eufrosina a răspuns: "Numele meu este Smaragd". Atunci egumenul i-a zis: "Fiule Smaragde, ești tînăr și nu vei putea să petreci singur în chilie. Ți se cuvine să ai lîngă tine un mai mare ca învățător, care să te învețe în viața călugărească rînduiala și obi-ceiurile". Fecioara a răspuns: "Precum vrei, stăpîne, așa să rîndu-iești pentru mine". Apoi, scoțînd cei cincizeci de bani de aur, i-a dat egumenului, zicîndu-i: "Primește acestea, părinte, iar de voi începe a viețui aici, atunci și cealaltă avere a mea, care a rămas în cetate, se va aduce aici".

Chemînd egumenul pe unul din frați, anume Agapet, om sfînt și desăvîrșit în faptele bune, i-a dat în seama lui pe Smaragd, zicîndu-i: "Acest tînăr, de acum să-ți fie ție fiu și ucenic; așa să-l iubești pe el, ca să-și întreacă pe învățătorul". Apoi, plecîndu-și genunchile și rugîndu-se, a însemnat egumenul pe Smaragd. Și răspunzînd toți amin, l-a luat pe el Agapet în chilia sa, și-l învăța îngereasca viață. Deci, avea Smaragd fața foarte frumoasă și cînd intra la rugăciune în Biserică, pe mulți îi supăra diavolul prin gînduri nefolositoare, răpindu-i spre frumusețea lui Smaragd. Și se scîrbeau asupra egu-menului, zicîndu-i: "Pentru ce atîta de frumoasă față ai adus în mănăstire, care aduce atîta sminteală celor mai neputincioși frați?" Auzind aceasta egumenul, a chemat pe Smaragd și i-a zis: "Fru-moasă este fața ta, fiule, a căreia vedere nu este de folos celor slabi, care nu au biruit desăvîrșit încă războiul vrăjmașului. Deci, eu vreau ca să te liniștești singur în chilia ta și acolo să te rogi, fără a mai veni în sobor. Acolo și hrană îți va da mai marele tău, și să nu ieși nicăieri de acolo". Iar ea a răspuns: "Precum vei porunci, Avvo, așa voi face". Și a poruncit egumenul lui Agapet să gătească o chi-lie deosebită în care să petreacă Smaragd. Și a făcut Agapet toate cele poruncite lui de egumenul, și a pus pe Smaragd în chilia cea deosebită. Acolo se nevoia în rugăciune cu post și priveghere, ziua și noaptea slujind lui Dumnezeu în curățenia inimii, încît se minuna mai marele ei, fericitul Agapet. Pentru aceasta la toți frații spunea spre folos ostenelile și nevoințele lui, și toți folosindu-se, proslăveau pe Dumnezeu Care săvîrșea atîta putere în tinerețele cele copilărești.

Iar Pafnutie, tatăl ei, cînd s-a întors acasă, grăbindu-se a intra în cămara în care fiica lui viețuia, și neaflînd-o pe ea, s-a umplut de necaz și de mîhnire, și a început a întreba cu mînie pe slugi și pe slujnice ce a făcut Eufrosina și unde s-a dus. Slugile răspunseră: "Aseară am văzut-o pe ea, iar acum nu se arată și gîndeam că tatăl logodnicului ei venind, a luat-o pe ea la sine". Și a trimis Pafnutie pe slugi la casa lui și nu o aflară. Iar auzind de acesta logodnicul și tatăl lui, s-au mîhnit foarte, și venind la Pafnutie, îl aflară pe el foarte întristat, zăcînd la pămînt și plîngînd, și i-au zis lui: "Oare nu cumva cineva a amăgit-o și a fugit cu dînsa?" Și îndată trimiseră slujitori călări prin toată Alexandria spre căutarea ei, și o căutau prin căi și prin casele tuturor cunoscuților lor, pe mal și în corăbii. Apoi străbătură și mulțime de mănăstiri de fecioare și cîmpii și pustietăți, munți și peșteri, cu dinadinsul căutînd pe fiica mîhnitului tată și neaflînd-o pe ea, s-au întors tînguindu-se și plîngeau după dînsa ca după o moartă. Astfel, mirele se tînguia după logodnica sa, socrul se mîhnea după nora sa, iar tatăl după fiica sa, precum oare-cînd Iacov după Iosif cu amar plîngea, jeluindu-se așa: "Vai mie, fiica mea cea dulce! Vai mie, lumina ochilor mei! Vai mie, mîn-gîierea sufletului meu! Cine mi-a furat comoara mea? Cine mi-a răpit averea mea? Cine mi-a risipit bogăția mea? Cine mi-a uscat vlăstarea mea? Cine mi-a stins făclia mea? Cine mi-a luat nădejdea mea? Cine a silit pe frumusețea fiicei mele? Ce fel de lup a răpit pe mielușeaua mea? Care loc a ascuns așa de repede fața ei cea luminată? Aceea era ridicarea neamului meu, aceea era toiagul bă-trînețelor mele, aceea îmi era mîngîierea în întristări! Pămîntule, pămîntule, să nu-mi acoperi trupul meu, pînă ce nu voi ști ce s-a întîmplat Eufrosinei, fiica mea! Unele ca acestea grăindu-le Pafnutie cu plîngere, toți cei ce se adunaseră acolo, prieteni și vecini, și-au ridicat glasurile și plîngeau împreună cu Pafnutie, tînguindu-se de cea neașteptată pierzare a fiicei lui.

Apoi, neaflînd Pafnutie răcorire în întristarea sa, s-a dus la cea mai înainte pomenită mănăstire în care și fiica lui la închisoare se nevoia, și căzînd la picioarele egumenului, a zis: "Să nu încetezi, părinte, rugîndu-te lui Dumnezeu, ca să se afle osteneala rugă-ciunilor tale, că nu știu ce s-a făcut cu fiica mea. Oare a răpit-o pe ea cineva? Sau dintr-o altă întîmplare oarecare a pierit?" Auzind aceasta cinstitul stareț, s-a turburat foarte și adunînd la sine pe toți frații, le-a zis: "Să arătați dragoste, fraților, să vă rugați Domnului, ca să binevoiască a ne descoperi nouă pe fiica prietenului și bine-făcătorului nostru Pafnutie"

Deci, au postit și s-au rugat toți în toată săptămîna, dar nu li s-a făcut despre aceasta nici o descoperire, precum mai înainte într-alte cereri li se făcea. Că rugăciunea Eufrosinei se înălța la Dumnezeu ziua și noaptea, ca să nu o facă pe ea Dumnezeu arătată în această viață. Și biruia cu rugăciunea ei rugăciunile tuturor fraților. După ce n-a cîștigat descoperirea, a început egumenul a mîngîia pe Pafnutie, zicîndu-i: "Să nu slăbești, fiule, pentru certarea Domnului, că pe care îl iubește Domnul îl ceartă. Însă să știi aceasta: că fără de voia Domnului nici o pasăre nu cade pe pămînt, cu cît mai ales fiica ta. Fără de porunca lui nimic nu se face. Pentru că știu că fiica ta și-a ales partea cea bună și de aceea nu s-a descoperit pentru dînsa ceva nou de la Dumnezeu. Că de ar fi căzut în lucruri rele, care să nu fie, nicidecum n-ar fi trecut cu vederea Dumnezeu atîta osteneală a fraților mei, ci desăvîrșit ne-ar fi arătat pentru dîn-sa. Dar am nădejde spre Domnul, că încă trăind în această viață, Dumnezeu o va arăta ție". Auzind acestea Pafnutie, s-a mîngîiat puțin de mîhnire și mulțumind lui Dumnezeu, s-a dus la casa sa. Și se ruga în toate zilele cu dinadinsul și făcînd lucruri bune, dădea milostenie multă la cei ce aveau trebuință.

După cîteva zile s-a dus iar la mănăstire, făcînd rugăciune împreună cu frații. Iar odată, închinîndu-se egumenului, a zis: "Roagă-te pentru mine, părinte, ca să-mi înceteze din mîhnirea cea pentru fiica mea, că nu s-a mîngîiat sufletul meu nici măcar cît de puțin, ci mai mult crește rana inimii mele, și din zi în zi se înno-iește durerea mea".

Văzînd egumenul mîhnirea lui cea mare, îl mîngîia pe el în tot chipul. Apoi vorbind cu dînsul, i-a adus aminte de Smaragd, zi-cîndu-i: "Este la noi un frate duhovnicesc, care a venit de la pala-tele împăratului Teodosie, și toți ne folosim de viața lui. Oare vei vrea să vorbești cu dînsul, ca măcar puțină răcorire să primești din vorbele lui, că este plin de duhul lui Dumnezeu?" Iar el a zis: "Voiesc!" Și chemînd egumenul pe Agapet, i-a zis: "Să duci pe Pafnutie la Smaragd, ca să vorbească cu dînsul". Însă nu știa egumenul că Smaragd este fiica lui Pafnutie. Și a mers Agapet și Pafnutie în chilia lui Smaragd. Iar cînd a văzut Eufrosina pe tatăl său, cunos-cîndu-l pe el, s-a umplut cu totul de lacrimi. Iar Pafnutie socotea că de umilința cea din rugăciune plînge, că nu a cunoscut-o pe ea, fiindcă se uscase floarea feței ei din înfrînarea cea mare și de rugăciunile cele de toată noaptea, și și-a acoperit Eufrosina cu camilafca fața sa, ca să nu o cunoască. Apoi făcînd rugăciune, a șezut. Și a început Smaragd a întinde cuvîntul către Pafnutie, gră-indu-i lui pentru împărăția cerului și pentru slava cea veșnică, la care omul poate să meargă prin smerenie, prin curăție, prin sfințenie, prin milostenie și prin dragoste. I-a grăit și pentru lepădarea de lume, că nu se cuvine a iubi mai mult pe fii decît pe Dumnezeul cel ce este ziditorul tuturor. Și îi arăta apostoleasca învățătură, cum că scîrba cere răbdare, iar răbdarea iscusință.

Văzînd pe tatăl său în mîhnire mare, îi era milă de el, și-l mîngîia, zicîndu-i: "Să mă crezi pe mine, că nu te va trece Dumnezeu cu vederea, că de ar fi fost fiica ta în calea pierzării ți-ar fi arătat ție Dumnezeu, pentru rugăciunile sfinților părinți care s-au rugat de aceasta cu tot dinadinsul. Cred lui Dumnezeu că fiica ta a ascultat pe Sfetnicul cel bun, care în Evanghelie zice: "De iubește cineva pe tată sau pe mamă, mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine; și de nu se va lepăda cineva de toate averile sale, nu va putea să-mi fie mie ucenic" (Matei 10,37). Dumnezeu este puternic și chiar în această viață ți-o va arăta ție. Deci să încetezi a te mîhni. Pentru ce pe tine însuți te ucizi cu mîhnirea? Să mulțumești lui Dumnezeu de toate, și să nu-ți pierzi nădejdea ta, că și eu, cînd învățătorul meu Agapet mi-a spus mie de venirea ta în mănăstire și de mîhnirea ta, m-am rugat cu dinadinsul după puterea mea, ca să-ți dea ție Domnul răbdare și tărie de suflet și să rînduiască pentru tine și pentru fiica ta pe toate cele spre folos, și să te mîngîie pe tine. Și am nădejde că Dumnezeul a toată mîngîierea nu te va lăsa ca pînă în sfîrșit să fii în mîhnire. Ci, deși nu acum, curînd însă va descoperi ție pe fiica ta, pentru care așa de mult te întristezi". Apoi, temîndu-se Eufrosina ca nu prin multă vorbă să fie cunoscută, a zis lui Pafnutie: "Să mergi de acum cu pace, stăpînul meu". Iar Pafnutie cînd asculta cuvintele acestea se umplea de lacrimi și de bucurie. Pentru că ardea inima lui de firească dragoste cea către Smaragd, și mult folosindu-se din vorbele ei, s-a dus la egumen și i-a zis lui: "Unul Dumnezeu știe, părinte, cît folos am luat de la fratele acela și cît de mult, cu darul lui Dumnezeu, m-am umplut de bucurie din cuvintele lui, încît parcă aș fi aflat pe iubita mea fiică!". Și cerînd Pafnutie de la toți binecuvîntare, s-a întors la casa sa.

Deci a petrecut Smaragd în mănăstirea aceea treizeci și trei de ani, viețuind asemenea cu îngerii. Apoi a căzut într-o boală grea, din care s-a și mutat din acestea de aici. Iar mai înainte de sfîrșitul lui, a venit Pafnutie în mănăstire la închinarea și cercetarea fraților. Apoi, după vorba cea obișnuită cu egumenul, a zis: "Părin-te, de este cu putință, dă-mi binecuvîntare ca să merg să văd pe fratele Smaragd, că foarte mult îl iubește sufletul meu pe el".

Chemînd egumenul pe Agapet, i-a poruncit lui ca să ducă pe Pafnutie la Smaragd. Intrînd Pafnutie în chilia lui Smaragd și văzîndu-l pe el pe pat zăcînd, fiind foarte bolnav, a căzut lîngă patul lui, plîngînd și zicînd: "Vai mie! Unde-s cuvintele tale cele dulci? Unde-s făgăduințele tale, prin care m-ai mîngîiat că voi vedea pe fiica mea cea pierdută? Iată, nu numai pe ea nu o văd, ci și pe tine - în care aveam ceva mîngîiere - este aproape să nu te mai văd. Vai mie! Cine de acum înainte va mai mîngîia bătrînețele mele? La cine voi merge, și cine îmi va fi răcorire în mîhnirea mea? De două lipsuri acum plîng: Că de treizeci și opt de ani nu am văzut pe fiica mea, nici am aflat despre dînsa vreo înștiințare, și că scumpul meu Smaragd și el mă lasă pe mine, de care așa de mult mă bucuram, ca și cum aș fi aflat pe fiica mea cea pierdută. Ce să mai aștept de acum înainte? Unde să aflu mîngîiere că, iată, mă pogor cu mîhnire în mormîntul meu?"

Văzînd Smaragd pe Pafnutie cu nemîngîiere tînguindu-se, i-a zis lui: "De ce te turburi și pe tine însuți te ucizi cu mîhnirea? Oare nu este puternică mîna Domnului sau este ceva cu neputință la Dumnezeu? Pune de acum capăt mîhnirii. Adu-ți aminte că lui Iacov i-a arătat Domnul pe Iosif viu, după care se tînguia ca după un mort. Același Dumnezeu și pe tine te va mîngîia. Însă mă rog ție să petreci aici trei zile și să nu te depărtezi de lîngă mine". Și petrecea Pafnutie în mănăstire, gîndind întru sine, și zicînd: "Nu cumva va arăta Domnul lui Smaragd ceva pentru fiica mea?" Sosind a treia zi, după ce a știut Eufrosina ducerea sa la Domnul, a chemat pe tatăl său Pafnutie, și i-a zis lui: "De vreme ce Atotputernicul Dumnezeu a rînduit pentru mine precum a voit și mi-a săvîrșit dorirea mea, și iată am ajuns la sfîrșit, nevoința călugăriei trecînd-o nu cu a mea putere, ci cu ajutorul Aceluia Care m-a păzit de cursele vrăjmașului, nu voiesc ca și tu să te mîhnești pentru fiica ta. Eu sînt Eufrosina, fiica ta, și tu ești tatăl meu. Eu sînt cea pe care tu o cauți. Eu, pentru dragostea lui Dumnezeu te-am lăsat pe tine, tatăl meu, și toată moștenirea mea și logodnicul cel vremelnic și am venit aici, tăinuindu-mi firea mea. Ci mă rog ție, să nu lași ca altcineva să-mi îngrijească trupul meu după ieșirea sufletului, fără numai tu singur să faci aceasta. Încă mă rog să împlinești făgăduința mea pe care am făcut-o părintelui locașului acestuia, cînd mă rugam ca să fiu primită aici, zicînd că am averi multe și pe acelea le voi aduce în locașul acesta.

Deci, să faci aceasta, tatăl meu, și să dai averea mea ce a rămas locașului acestuia care bine se păstorește și se rînduiește, și te roagă pentru mine". Acestea zicînd, și-a dat duhul său în mîinile Domnului. Iar Pafnutie, auzind acestea, și văzînd că a murit Eufro-sina, de spaimă și de mare jale cu totul a slăbit și a căzut la pămînt ca un mort. Alergînd Agapet, a văzut pe Smaragd mort și pe Pafnutie zăcînd abia viu. Și a turnat apă pe fața lui și l-a ridicat de la pămînt, zicîndu-i: "Ce-ți este, domnule Pafnutie?" Iar el a răspuns: "Lasă-mă să mor aici, că o minune de mirare am văzut acum!" Apoi, sculîndu-se, a căzut cu fața lui pe fața celei moarte și mulțime de lacrimi vărsînd plîngea, zicînd: "Vai mie, fiica mea cea dulce, pentru ce nu te-ai arătat mie mai înainte de ceasul acesta, ca și eu să fi murit cu tine! Vai mie, cum te-ai tăinuit de mine, o, fiica mea cea scumpă? Cît de bine ai scăpat de cursele vrăjmașului și ai fugit de stăpînitorii lumii întunericului veacului acestuia, și ai intrat în viața cea veșnică!"

Acestea auzind Agapet și cunoscînd lucrul cel minunat, s-a spăimîntat și, alergînd, a spus egumenului. Și venind egumenul cu sîrguință multă, a căzut pe fața ei cea sfîntă, și se tînguia, zicînd: "Eufrosino, mireasa lui Hristos și fiica sfinților, să nu uiți pe cei împreună nevoitori cu tine și mănăstirea aceasta. Ci, te roagă pen-tru noi Domnului nostru Iisus Hristos, ca să ne dea nouă bine, nevoindu-ne să trecem la limanul mîntuirii și să avem parte cu sfin-ții lui!" Și a poruncit egumenul să se adune toți frații, ca să îngroape sfîntul ei trup cu o cuviincioasă cinste. Iar dacă se adunară, au venit, și au văzut minunea aceea de mirare. Și proslăviră pe Dumnezeu, Cel ce a arătat puterea Sa cea tare în trupul cel neputincios. Iar unul din frați, fiind chior de un ochi, a alergat la moaștele Cuvioasei și, plîngînd, a sărutat sfîntul ei trup și îndată a văzut cu ochiul lui.

Deci, văzînd frații o minune ca aceea, au mărit mila lui Dumnezeu și pe Sfînta Eufrosina cea plăcută Lui slăvind-o o cinsteau și s-au folosit toți foarte mult de o viață ca aceasta a ei. Apoi, îngro-pînd-o pe ea în rînd cu mormintele sfinților părinți, îi făceau pome-nirea ei cu bucurie. Iar tatăl ei, Pafnutie, mergînd acasă, a împărțit averea sa la biserici, la mănăstiri, la săraci și la străini. Iar o parte nu mică din averea cea rămasă, aducînd-o în mănăstirea aceea, a dat-o spre trebuința locașului și singur într-însul s-a călugărit și, cerînd chilia fiicei sale, a viețuit într-însa cu dumnezeiască plăcere 10 ani, și și-a dat sufletul său în mîinile Domnului, aflîndu-se pe aceeași rogojină pe care și fiica lui, Cuvioasa Eufrosina, s-a odihnit. Și l-au îngropat cu cinste aproape de fiica sa, și s-a așezat po-menirea lor să se facă în toți anii întru slava Sfintei Treimi, a Tatălui și a Fiului și a Sfîntului Duh, lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinții Săi, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna septembrie
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.