Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața și pătimirea Sfintei Întîia Muceniță Tecla,
cea întocmai cu apostolii
(24 septembrie)

Viețile Sfinților pe luna septembrie



Cînd Sfinții Apostoli Pavel și Varnava propoveduiau bunăvestirea lumii, au mers și în Iconia, și petreceau la Onisifor, pe care Pavel îl pomenește în scrisoarea cea către Timotei, zicînd: "Să dea Domnul milă casei lui Onisifor, că de multe ori m-a odihnit și de lanțurile mele nu s-a rușinat" (2 Timotei 1,16). Atunci mulți, ascultînd învățătura lor și văzînd semnele și minunile care se făceau de dînșii, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. În casa lui Onisifor găzduind, adeseori intrau în sinagogă, și, precum în casă așa și în sinagogă, grăiau cu îndrăzneală cuvîntul lui Dumnezeu, aducînd pe popoare la calea cea mîntuitoare și la credința în Iisus Hristos. De acest lucru se scrie în Faptele Apostolilor: "Și în Iconia au intrat ei (adică Pavel și Varnava), ca de obicei, în sinagoga iudeilor, și astfel au vorbit, încît o mare mulțime de iudei și de elini au crezut... Deci multă vreme au stat acolo, grăind cu îndrăz-neală în Domnul, Care da mărturie pentru cuvîntul harului Său, făcînd semne și minuni prin mîinile lor" (Fapte 14,1,3).

În acea vreme, era acolo o fecioară frumoasă, avînd optsprezece ani, anume Tecla, fiică a maicii anume Teoclia, de neam mare și slăvit, fiind logodită cu un tînăr din cei mai dintîi ai cetății, anu-me Famir, bogat și frumos. Acesta, văzînd minunile ce se făceau de Apostoli, ședea cu alții la vorba lor în casa lui Onisifor, la fereas-tră, și, ascultînd, lua aminte cele grăite de dînșii. Și a căzut sămînța cuvîntului lui Dumnezeu pe pămînt bun și, cu lucrarea Sfîntului Duh, s-a înrădăcinat adînc în inima ei și a răsărit. Pentru că a crezut în Fiul lui Dumnezeu și l-a iubit pe El și s-a lipit de Dînsul cu tot sufletul. Iar Pavel, povățuindu-se de Dumnezeu, a întins cu-vînt pentru feciorie și curățenie, spunînd că fecioara care își păzește fecioria pentru dragostea lui Hristos, are parte cu îngerii și este mireasă a lui Hristos, iar Hristos îi este Mire, ducînd-o pe ea în cămara cea cerească. Grăind Pavel mult de aceasta, a deșteptat pe Tecla spre păzirea fecioriei ei. Pentru că a spus Tecla în inima sa, ca din acel ceas să-și lase logodnicul ei și toate dulcețile lumii acesteia, și să slujească lui Hristos în curăție feciorească pînă la sfîrșitul vieții ei. Așa, înțeleapta fecioară, prin curăția sa, s-a făcut mireasa cerescului Mire cel curat și s-a însoțit cu El prin osîrdnica dragoste, cu care s-a aprins înăuntru cu foc de la Serafimi și prin dorirea nestricăciosului său Mire se topea ca ceara, încît s-au împlinit întru dînsa cuvintele proorocului împărat David: "Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topește în mijlocul pîntecelui meu" (Psalm 21,15). Și a șezut lîngă Pavel, ascultînd cuvîntul lui trei zile și trei nopți, ca și cum se uitase pe sine, pentru că nu s-a dus nici la mîncare, nici la băutură, nici la odihnă, ci a stăruit ca și oarecînd Maria, ceea ce ședea lîngă picioarele lui Iisus, întemeindu-și toată mintea în Dumnezeu.

Cu singur cuvîntul Lui se hrănea, cum spune Mîntuitorul: "Nu numai cu pîine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4,4). Iar Teoclia, înștiințîndu-se de fiica sa Tecla că a crezut în Hristos și se îndeletnicește la auzirea cuvîn-tului lui Dumnezeu, mergînd, cu mînie a luat-o cu sila de la acea adunare folositoare de suflet, iar pe Sfinții Apostoli propoveduitori i-a ocărît și defăimîndu-i pe ei, trăgea cu de-a sila pe fiica sa, iar mai ales pe mielușeaua lui Hristos de la turma Lui cea aleasă. Apoi, chemînd pe Famir, logodnicul ei, i-a zis lui: "De ce nu te în-grijești de mireasa ta căci s-a sălbăticit, că iată s-a amăgit de străi-nii aceia fermecători, care cu felurite cuvinte înșală pe oamenii cei nebuni, că șezînd lîngă dînșii de trei zile și-a uitat de casa ei?".

Atunci Famir a început a o momi pe ea cu cuvinte bune, vorbind către dînsa cu dragoste; iar ea își întorcea fața despre dîn-sul și nu voia nu numai să vorbească ceva cu el, dar nici să se uite la dînsul, pentru că purta în inima sa pe alt Mire mai frumos cu podoaba decît fiii omenești, și spre acesta privind cu ochii cei sufletești, în minte vorbea cu dînsul. Iar acel logodnic stricăcios și vremelnic al ei s-a urît desăvîrșit de ea, care, văzîndu-se pe sine lepădat și neiubit de Tecla, plîngea. Atunci mama ei, mîniindu-se, a apucat-o și a început a o bate, trăgînd-o de împletiturile părului și cu picioarele călcînd-o. Apoi a încuiat-o în cămară și o chinuia cu foame; însă plecîndu-se spre dragoste, de căldura cea de maică biruindu-se, plîngea pentru dînsa. Apoi îmbrățișînd-o și sărutînd-o, o ruga pe ea cu lacrimi, să nu se depărteze de logodnicul ei cel frumos, bogat, de bun neam și de toți cinstit. Apoi a pus-o pe ea la masă împreună cu logodnicul; iar ea, întorcîndu-se despre dînsul, ședea, și, căutînd în jos, tăcea, negustînd nimic, ci numai suspina adeseori din adîncul inimii spre Mirele Ceresc.

Cînd Famir, momind-o, voi cu sila să o cuprindă și să o sărute, ea îl scuipă în ochi și se smuci din mîinile lui și zbură ca o pasăre din cursă. Iar maica, iarăși schimbîndu-se în mînioasă, a început a o bate. Iar Famir, mîhnindu-se, s-a dus la mai marele, jeluindu-se asupra lui Pavel și i-a zis: "Un străin a intrat în cetate, vrăjind și amețind pe oameni și abătîndu-i de la cinstirea zeilor, urmînd oarecăruia Hristos, pe care evreii L-au răstignit. Acela a amețit și pe o fecioară, Tecla, fiind logodită cu mine, care mai întîi foarte mă iubea, iar acum nici nu vrea să se mai uite la mine, ci se îngrețoșează de mine ca de un lepros și fuge de mine ca de o fiară; așa a întors-o vrăjitorul acela de la dragostea mea, nu știu ce făcîndu-i ei". Mai marele, chemînd pe Pavel, l-a întrebat pe el, de unde este și ce face aici în cetate. El, după obicei, deschizînd apos-tolească gura sa, a grăit cuvîntul lui Dumnezeu, propoveduind numele lui Iisus Hristos.

Deci, mutînd mai marele în altă vreme judecata, a poruncit ca, legînd pe Pavel, să-l bage în temniță, pînă ce va avea vreme ca să-l cerceteze pe el mai cu de-adinsul. Iar Tecla, auzind că a pus în temniță pe Pavel pentru dînsa, s-a sculat noaptea și ieșind în taină din casă, a alergat la temniță, unde, aflînd pe străjeri păzind ușa temniței, a scos de la sine gherdanul și un ban de aur, și le-a dat temnicerului ca să-i deschidă ușa și să-i dea voie să meargă la Pavel. De acest lucru pomenește Sfîntul Ioan Gură de Aur, zicînd: "Ascultă pentru Sfînta Tecla: Aceea, ca să vadă pe Pavel, aurul său l-a dat străjerului temniței; iar tu nici un ban nu vrei să dai, ca să vezi pe Hristos". Și a făcut temnicerul după cererea ei, pentru că s-a bucurat de cel scump gherdan și de moneda cea de aur și a dus-o la Sfîntul Pavel.

Iar ea, căzînd înaintea lui cu lacrimi de bucurie, a sărutat le-găturile legatului lui Hristos. Iar Pavel, văzînd-o, s-a spăimîntat și înștiințîndu-se de la dînsa de toate cele ce a pătimit pentru cură-țenie de la mama și de la logodnicul ei, s-a bucurat foarte tare de bărbăția tinerei fecioare și i-a sărutat capul, binecuvîntînd-o și lăudîndu-i credința ei și fecioreasca curăție, numind-o pe dînsa mireasa lui Hristos și întîia fiică a sa, pe care prin bunăvestire a născut-o. Deci, șezînd Tecla cu Pavel ca fiica cu tatăl în temniță, asculta părinteasca lui învățătură și pecetluia cuvintele lui în inima ei, ca pe o comoară de mult preț. Iar el o învăța pe ea din destul credința cea în Hristos Domnul, dragostea cea dumnezeiască și paza curatei feciorii. Acolo mai desăvîrșit a învățat-o, a întărit-o și a făcut-o mireasă Fiului lui Dumnezeu, precum de aceasta scrie Sfîntul Grigorie de Nissa, zicînd: "Acest fel de mir (adică învă-țătură) împreună cu crinul cel alb al curăției, Pavel a turnat din gura sa oarecînd în urechile sfintei fecioare. Adică Tecla era aceasta care, cu picăturile ce ies din crinii inimii, pe omul cel din afară l-a omorît și toate gîndurile cele deșarte și poftele le-a stins". Ase-menea și Sfîntul Epifanie scrie: "Tecla a aflat pe Sfîntul Pavel, care avea un logodnic frumos, mai de frunte în cetate, prea bogat, prea cinstit și luminos, de la a căruia logodire Pavel a întors-o și s-a lepădat acea sfîntă fecioară de toate bunătățile pămîntești, ca să cîștige pe cele cerești".

Căutîndu-se în casa Teocliei, nu s-a aflat Tecla și se făcu țipăt, plîngere și strigare și căutînd mult, mama se tînguia pentru fiică, Famir pentru logodnică, iar slugile pentru stăpîna lor. Și au alergat slugile în toate părțile, căutînd-o, și întrebînd pe ulițe și prin case și nu o aflară nicăieri. Iar mai pe urmă s-a înștiințat că este în temniță și, alergînd, o aflară pe ea șezînd lîngă Pavel, fiind legată de dumnezeiasca dragoste a cuvintelor lui, și, luînd-o pe ea, au scos-o afară. Apoi înștiințară de acestea pe mai marele cetății. Acesta șezînd la judecată, a chemat pe Pavel din temniță, pe care văzîndu-l poporul adus, strigară către mai marele: "Omul acesta este fermecător, judecătorule, pierde-l pe el!". Mai ales Famir stă-ruia ca Pavel să fie pierdut, jeluindu-se asupra lui că a întors de la dînsul pe logodnica lui.

Deci, chemară și pe Tecla, către care a zis mai marele: "De ce te îngrețoșezi de logodnicul tău cel atît de frumos și de bun neam. Pentru ce nu te însoțești cu dînsul?". Iar ea privea către Pa-vel, și nimic nu răspundea, "ca o mielușea fără de glas lîngă cela ce o tunde". Atunci mama, schimbîndu-și obișnuința sa cea de maică și uitîndu-și fireasca sa dragoste către fiica sa, ca o leoaică cum-plită, sau ca o ursoaică mînioasă, a răcnit către judecătorul, zicînd: "Arde pe această rea roabă, vrednică este de o așa moarte, aceasta nu este fiica mea, că nu mă ascultă pe mine, maica ei. Arde-o pe aceasta ca să fie pildă altora, ca văzînd toate fecioarele cele ce sînt în cetatea aceasta, să se teamă și să nu îndrăznească a nu asculta pe mamele lor și a li se împotrivi precum aceasta a mea prea înră-utățită și într-adevăr nesupusă. Nu este aceasta fiica mea, nici năs-cută de mine, ci ramură uscată și blestemată odraslă; deci, arde-o pe aceasta". Și stăruia mama ca să se ardă fiica ei; iar Famir silea ca pierdut să fie Pavel.

Deci, judecătorul, cercetînd mult pe Pavel, s-a încredințat că nu avea vreo vină mai mare, decît că propoveduia pe Hristos, și nu l-a osîndit pe el la moarte, ci, bătîndu-l, a poruncit să-l alunge afară din cetate, ca să nu sfătuiască și pe alte fecioare la păzirea fecio-riei. Și izgoniră pe Pavel cu Varnava, precum și pe Onisifor și cu fiii lui. Dar și însuși Pavel se sîrguia să iasă din cetate, nu numai pentru că era izgonit de boier, de Famir și de Teoclia pentru Tecla, ci pentru că poporul îmbulzindu-se, voia să-l ucidă pentru cuvîntul lui Dumnezeu și pentru mărturisirea lui Iisus Hristos. De acest lucru Sfîntul Luca amintește în Faptele Apostolilor, zicînd: "Necre-dincioșii iudei au ridicat și au umplut de răutate sufletele neamu-rilor asupra fraților". Și se împărți mulțimea cetății, unii adică erau cu iudeii, iar alții cu Apostolii. Și cum s-a făcut pornirea neamu-rilor și a iudeilor cu mai marii lor, ca să-i ocărască și să-i ucidă cu pietre, apostolii, înștiințîndu-se, au fugit în cetățile Licaoniei, în Listra și în Derbez, iar de acolo în Antiohia. Însă, deocamdată, s-au ascuns cîteva zile nu prea departe de cetatea Iconiei, într-un mormînt lîngă calea care merge la Dafne, vrînd să știe despre Tecla ce se va întîmpla cu dînsa.

Postind ei, se rugau pentru dînsa cu tot dinadinsul să o întă-rească pe ea Domnul și să facă minunată spre dînsa mila Sa, precum s-a și făcut. De aceea, mult a silit-o pe ea mai marele cetă-ții ca să se întoarcă cu dragostea ei cea mai dinainte către logodnicul ei. Dar neajungînd la nici un sfîrșit mulțumitor, în cele din urmă a osîndit-o pe Tecla la ardere după pofta mamei ei. Și dacă aduseră mulțime multă de lemne uscate, fîn și vreascuri, punîndu-le într-o grămadă mare, au luat slujitorii pe sfînta ca s-o ridice deasu-pra stogului aceluia. Iar ea, nemaiașteptînd să o ducă ei, singură degrab a mers la acea grămadă de fîn, de lemn și de vreascuri și făcînd semnul Crucii peste acea mare grămadă, s-a suit și sta deasupra, gata fiind să ardă nu atît de focul cel materialnic, pe cît de văpaia dumnezeieștii iubiri, ca un Fenix. Stînd ea acolo, deasupra, privea spre mulțimea de lume adunată aici, și a văzut pe Domnul, în chipul lui Pavel, stînd și poruncindu-i ei să îndrăz-nească. De aici Sfîntul Ciprian alcătuiește o rugăciune ca aceasta către Dumnezeu, zicînd: "Să stai înaintea noastră precum ai stat de față în legături lui Pavel, și în foc, Teclei".

Dacă au pus focul de jos și au aprins stogul împrejur, împre-surînd-o pe ea văpaia, se înălța foarte sus. Atunci, îndată a venit un nor plin de apă și s-a vărsat ploaie cu grindină mare și a stins tot focul. Iar mai marele și tot poporul au fugit la casele lor de vărsa-rea ploii și de grosimea grindinei celei mari. Tecla a ieșit nevătă-mată, că nu s-a atins de dînsa focul. După aceea, nu s-a mai dus la casa mamei sale, nici a zăbovit în Iconia, ci s-a dus din cetate ca să caute pe duhovnicescul său părinte Pavel. În cale a întîmpinat pe un tînăr dintre ucenicii lui Pavel, din casa lui Onisifor, mergînd la cetate să cumpere pîine, pe care, văzîndu-l, l-a cunoscut și l-a întrebat: "Unde se află acum Pavel, Apostolul lui Iisus Hristos?" Iar el a dus-o pe ea la mormîntul în care Pavel cu ceilalți se ascun-seseră și, în post răbdînd, se ruga lui Dumnezeu pentru dînsa.

Pe Tecla toți văzînd-o vie și sănătoasă, s-au bucurat cu bucu-rie foarte mare și ridicîndu-și ochii și mîinile lor spre cer, au mul-țumit lui Dumnezeu, Celui ce a păzit întreagă pe roaba Sa, și, punînd înainte pîine, se întăriră. De acolo, sculîndu-se Pavel cu Varnava, au mers prin Listra și prin Derbe, binevestind Evanghelia și tămăduind pe cei neputincioși. Și le-a urmat lor și Tecla pînă la Antiohia, unde, intrînd ei în cetate, s-a întîmplat că un oarecare Alexandru, mai mare în cetatea aceea, văzînd pe sfînta fecioară Tecla și de frumusețile ei cele mari minunîndu-se, s-a rănit asupra ei cu poftă neiertată. Că fiind tînăr și cu îndestulare în desfătări petrecînd, se tăvălea în necurății, precum era obiceiul păgînilor. La început, părîndu-i-se că ar fi femeia lui Pavel, mai întîi pe Pavel cu mult aur îl silea, ca să nu-l oprească pe el de la dorința lui. Apoi, înștiințîndu-se că nu-i femeie ci fecioară nemăritată, mai mult s-a aprins de ea, și voia ca să și-o ia lui de femeie pentru cele prea mari frumuseți ale ei.

Deci, a început a momi pe Sfînta Tecla cu cuvinte spre dra-gostea sa, dar ea fugea de dînsul ca de un leu ce răcnește, care căuta să înghită podoaba ei cea sufletească. Iar el, cu toate chipu-rile se îngrijea de dînsa, vrînd să o vîneze. Tot acesta, odinioară, în-tîmpinînd pe sfînta în cale, mergînd între oameni mulți și neputînd să mai rabde focul cel de desfrînare care ardea înăuntrul inimii lui, a lepădat rușinea și cu sila prinzînd-o, s-a apucat de grumajii ei. Iar ea striga cît putea, plîngînd și zicînd: "Nu mă sili pe mine roaba lui Dumnezeu; de logodnic m-am lepădat și oare cu tine m-aș învoi?" Acestea zicîndu-le, se zmucea tare din mîinile lui și a rupt hainele de pe dînsul și de rușine mare l-a umplut pe el. Mîniindu-se Alexandru, încă și creștină știind-o că este, a dus-o la judecată la mai marele. Apoi, întrebînd-o de ce se îngrețoșează de nuntă, ea a răspuns: "Eu am pe Mirele meu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu care m-am însoțit prin nunta cea duhovnicească".

Astfel, o silea pe ea mai marele ca să se lepede de Hristos și să fie femeia unui bărbat. Iar după ce nu s-a supus, a osîndit-o să fie dată pradă fiarelor pentru aceste două pricini: Pentru buna-credință și pentru curăție. "De ce crede în Hristos și pentru ce se leapădă de nuntă ?" o întrebă acela, fiind ea tînără și frumoasă. Însă mai înainte de a fi dată pradă la fiare, că era amînată pentru a doua zi priveliștea aceea, a luat-o pe ea spre pază, în acea noapte în casa sa, oarecare femeie, anume Trifena, a cărei fiică Falconilla murise nu de mult, mai înainte de acea vreme.

Acea Trifena era de neam împărătesc, foarte cinstită, și a cre-zut în Hristos după aceea, pe care o pomenește apostolul, scriind către Romani: "închinați-vă, zice, Trifenei și Trifosei". Pe aceste două femei le pomenește martirologiul latin, în zece zile ale lui Noiembrie, astfel: "În Iconia Licaoniei sînt sfintele femei Trifena si Trifosia, care au sporit mult în creștineasca învățătură, prin propo-veduirea Sfîntului Pavel și pilda sfintei Tecla". Deci Trifena, luînd la sine pe Tecla, a petrecut cu dînsa toată noaptea aceea în duhov-nicească vorbă. Iar a doua zi s-a adunat mulțimea poporului care voia să vadă priveliștea, și a venit mai marele cu toți fruntașii cetă-ții și au scos pe sfînta Tecla ca pe o mielușa la junghiere și a stat la locul ei unde era să fie mîncată de fiare.

Iar cînd au dat drumul fiarelor spre dînsa, toate umblau îm-prejurul ei și nici una nu s-a atins de dînsa. Pentru că a încuiat Dumnezeu gurile fiarelor, precum oarecînd celor din groapa lui Daniil. Și toți cei ce se adunaseră la priveliștea aceea se mirau de această străină vedere, că fiarele își schimbaseră iuțimea lor în blîn-dețe de oi. Atunci unii din mulțime proslăveau pe Dumnezeu cel propoveduit de Tecla, iar alții huleau, zicînd: "Are farmece în hai-nele ei și pentru aceea nu se ating de dînsa fiarele". Aceeași ziceau și mai marele cu fruntașii cetății, că este fermecătoare și a fermecat pe fiare ca să nu o vatăme pe ea. Apoi crezură de cuviință ca a doua zi s-o dea pe ea la mai multe și la mai flămînde fiare. Și o trimise iar la cinstita Trifena, care, primind pe Tecla de la prive-liște sănătoasă, se bucura foarte, căci fiica ei ce murise i se arătase ei în vedenie, zicîndu-i: "Să ai pe Tecla în locul meu și s-o rogi pe ea să se roage pentru mine la adevăratul Dumnezeu, ca să fiu mu-tată de aici la locul drepților". Pentru aceea Trifena a iubit foarte mult pe sfînta Tecla ca pe o fiică a sa și cu toată inima s-a lipit de dînsa, văzînd-o pe ea că este roabă a lui Dumnezeu, cerîndu-i să se roage pentru fiica ei cea moartă, Falconilla.

Sfînta Tecla a început cu dinadinsul a se ruga cu lacrimi către înduratul Dumnezeu. Și atît de mult au putut sfintele ei rugăciuni, încît Falconilla s-a mîntuit după moarte. Despre acest lucru mărtu-risește Sfîntul Ioan Damaschin, zicînd așa: "Deci, au doar pe Falconilla nu a mîntuit-o întîia muceniță după moarte? Dar, vei zice poate, că aceasta s-a petrecut după vrednicie, ca fiind întîia muce-niță, și se cădea să i se asculte rugăciunea. Însă eu la aceasta îți zic: Bine, era întîia muceniță. Dar gîndește-te pentru cine era rugăciu-nea! Nu pentru o păgînă și slujitoare de idoli și cu totul nesfințită și străină de Domnul?" Același Damaschin ne dă aceeași mărturie și a doua oară, cînd istoricește pentru Traian împăratul, cel mîntuit după moarte prin rugăciunile Sfîntului Grigore Dialogul, adăugînd la povestirea aceea și ceva de Falconilla, zicînd așa: "Aceasta zic și de Falconilla ce s-a zis mai sus, că ea nici de o răutate alta n-a fost vinovată. Iar acesta, adică Traian, a rînduit la mulți mucenici amară moarte. Minunat ești, Stăpîne și minunate sînt lucrurile Tale, și pe a Ta negrăită milostivire o slăvim!". După această vrednică de cre-dință mărturie a Sfîntului Damaschin ni se încredințează că Falco-nilla s-a mîntuit după moarte prin rugăciunile sfintei celei dintîi mucenițe Tecla.

Petrecînd Tecla în casa Trifenei pînă a doua zi, a poruncit tiranul să nu dea mîncare fiarelor, ca, fiind flămînde, mai de grabă să se pornească a sfîșia pe Tecla. Și fiind ziua a treia, aduseră pe Sfînta Tecla la priveliște, ca să fie dată spre mîncare fiarelor. În urma ei mergea și Trifena, plîngînd că fecioara cea frumoasă și sfîntă, fiind nevinovată, se dă la moarte. Deci, punînd-o pe ea la locul cel de priveliște, a poruncit acel fără de rușine boier să dez-brace pe sfînta, zicînd: "Poate în hainele ei vor fi farmece, pentru care nu o mănîncă pe ea fiarele. Dezbrăcați dar pe fermecătoarea aceasta și vom vedea de va rămînea întreagă". Și așa stătea sfînta fecioară în priveliștea a tot poporul goală, avîndu-și acoperămînt numai singură rușinea, și grăind ca David: "Rușinea feții mele m-a acoperit". Dînd drumul asupra ei fiarelor celor flămînde și întărîtate, lei și urși, care, ieșind din închisorile lor și văzînd pe fecioară stînd goală, își plecau capetele la pămînt și cu ochii căutau în jos, ca și cum le era rușine de goliciunea cea feciorească, și se întorceau cu fețele lor de la dînsa. Și era o minunată priveliște: fiarele cunoșteau rușinea și își întorceau ochii lor despre goliciunea feciorească, iar oamenii cu ochi nerușinați priveau la dînsa. Astfel, fiara necuvîntătoare era mustrătoare și judecătoare oamenilor în priveliștea aceea. Că acelea, din fire fiind fiare, obiceiul omului curat l-au primit în sine, iar oamenii, înțelegători fiind, în orbiciunile cele de fiare s-au schimbat. Însă ce au sporit? Nimic, pentru că, vrînd ca prin golirea cea din priveliște să necinstească pe înțeleapta fecioară, cinste i-au adăugat.

Sfîntul Ioan Gură de Aur, pomenind de bine, despre golirea celor două fețe: a femeii lui Pentefri în cămară și a Teclei în adu-narea a tot poporul, zice: "Ce a folosit pe femeia egipteancă cea pătimașă că s-a dezgolit în cămară? Și ce a vătămat-o pe întîia muceniță Tecla, că în priveliște a fost golită? Pentru că Tecla n-a greșit fiind golită, precum a greșit acea egipteancă. Nici de necinste nu s-a umplut, ci s-a încununat sfînta. Și goliciunea acesteia în pri-veliște s-a încununat, iar aceea în cămara cea încuiată s-a rușinat".

Deci, stînd Sfînta Tecla așa în priveliște, una din leoaice venind, s-a sculat înaintea ei și îi lingea picioarele, ca și cum ar da cinste curăției celei feciorești. De acest lucru pomenește Sfîntul Ambrozie, zicînd: "Puteai să vezi fiara zăcînd jos și picioarele sfintei lingînd și cu mare glas mărturisind, că pe sfîntul trup fecioresc nu poate să-l vatăme. Se închina fiara aceleia ce i se dăduse ei spre mîncare, și firescul său nărav uitîndu-și, se îmbrăca în obiceiul pe care oamenii l-au pierdut!".

Văzînd poporul că fiarele nimic nu vatămă pe sfînta, au stri-gat cu mare glas: "Mare este Dumnezeul pe care îl propoveduiește Tecla!". Iar chinuitorul n-a cunoscut puterea lui Dumnezeu și a gîndit alt lucru spre pierderea Sfintei Tecla: a săpat o groapă, și cu felurite jivini umplînd-o, a aruncat în ea pe sfînta. Dar Cel ce a încuiat oarecînd gurile leilor, Acela limbile cele otrăvite ale șer-pilor le-a tîmpit, furia lor a îmblînzit-o și otrava lor a pierdut-o. Și a ieșit sfînta de acolo nevătămată, toți minunîndu-se și spăimîn-tîndu-se de această străină vedere.

Nepricepîndu-se chinuitorul ce să facă mai mult, a gîndit una ca aceasta, cea mai de pe urmă muncă: aducînd doi junci puternici, a poruncit să o lege pe Tecla cu un picior de unul și cu un picior de altul și cu bolduri înfierbîntate să împungă pe junci, ca fugind, să o rupă în două. Dar și aceasta făcînd-o, sfînta s-a aflat întreagă, căci cînd o legară pe ea cu frînghii tari de juncii aceia și cu înfo-cate fiare începură a-i îmboldi, îndată funiile ca niște fire de păian-jeni s-au rupt, iar juncii au fugit și sfînta a rămas pe loc, neavînd nici-o vătămare. Atunci mai marele, mirîndu-se de cele ce se fă-ceau, a început a cunoaște dumnezeiasca putere care era cu fecioa-ra aceasta. Și chemînd pe Tecla, i-a zis ei: "Cine ești tu, și ce fel de putere este cu tine, că nimeni nu poate să te vatăme pe tine?" Iar ea nimic nu răspundea, decît numai aceasta: "Sînt roabă a Dumnezeului celui viu".

Temîndu-se nelegiuitul de Dumnezeul Cel ce păzea de toată vătămarea pe Tecla, a poruncit să o îmbrace în haine de cinste, și i-a dat drumul, dîndu-i o hotărîre ca aceasta: "Pe Tecla, roaba lui Dumnezeu, o las slobodă!". Și a mers Tecla în casa Trifenei și s-a făcut bucurie mare în casa aceea pentru eliberarea Teclei care, pe-trecînd cîtăva vreme la Trifena, propovăduia cuvîntul lui Dumnezeu și pe mulți i-a învățat acolo să creadă în Hristos. Apoi a dorit să vadă pe Pavel, părintele și învățătorul ei, pe care aflîndu-l, voia să-i urmeze lui. Iar el a oprit-o pe ea, zicînd: "Nimeni nu merge la răz-boi cu mireasa!" Luînd binecuvîntare de la Apostolul, s-a dus în Seleucia și s-a sălășluit la un loc pustiu, în oarecare munte aproape de Seleucia, și acolo viețuia în post, în rugăciune și în dumnezeiasca gîndire, și făcea minuni multe, tămăduind toate boalele, pentru că înștiințîndu-se despre dînsa mulțimea credincioșilor, veneau aco-lo, aducîndu-și neputincioșii lor, pe care îi tămăduia.

Apoi s-a întîmplat oarecînd, în acel loc unde petrecea sfînta, că mergea alături un jertfitor păgînesc din Seleucia călare pe cal, care, văzînd pe Sfînta Tecla adunîndu-și verdețuri de hrană și vă-zînd-o pe ea foarte frumoasă la față, a poftit-o pe ea cu gînd necu-rat și, lovindu-și calul, s-a repezit spre dînsa, vrînd să-și săvîrșească pofta lui; iar sfînta, cu puterea lui Dumnezeu întărindu-se, l-a apu-cat pe el și l-a trîntit la pămînt, și atît de tare l-a izbit de pămînt, încît trei zile a zăcut mut și nemișcat. Iar oamenii cei ce treceau pe calea aceea, văzînd pe jertfitorul că zăcea ca un mort, nu se price-peau ce i s-a întîmplat. Apoi, a treia zi s-a făcut știre de aceasta și în cetate, de unde mulțime de oameni au mers la dînsul, vrînd să vadă întîmplarea și să-l ia la casa lui. Dar el abia venindu-și în sine și ca din somn deșteptîndu-se, a stat pe picioarele sale și a zis: "Pe o zeiță oarecare am văzut și de la aceea am pătimit primejdia aceasta".

Abia a putut să meargă la casa sa, fiind bolnav de lovirea ace-ea. Apoi chemînd un zugrav, i-a poruncit lui să închipuiască pe o scîndurică pe fecioara aceea ce era ca de optsprezece ani. Iar cînd zugravul a început a o închipui după rînduiala lui Dumnezeu, a nimerit foarte bine asemănarea Sfintei Tecla și, ca pe o vie închi-puire, a dus-o la jertfitorul care, văzînd icoana cea cu totul aseme-nea Sfintei Tecla, a zis: "Cu adevărat, o fecioară ca aceasta am văzut eu".

Luînd icoana, a sărutat-o și îndată desăvîrșit s-a însănătoșit. Și sculîndu-se din pat, păzea cu cinste în casa sa acel chip al Sfintei Tecla. După aceasta a crezut în Hristos cu toată casa sa, prin pro-povăduirea Sfintei Tecla cea întocmai cu apostolii, care, în acel loc petrecînd ani îndestulați, pe mulți i-a povățuit la calea mîntuirii și multora le-a ajutat în nevoi și toate neputințele a tămăduit. Apoi doctorii și vrăjitorii cei ce erau în Seleucia, văzînd că toți cei ce de orice boală erau cuprinși, lăsîndu-i pe ei, se duceau la Tecla, cărora acum meșteșugul fiindu-le întru nimic și lipsindu-se de cîștigul de mai înainte sărăciseră, s-au mîhnit foarte mult și s-au mîniat asupra tămăduitoarei celei bune Tecla, care fără de plată tămăduia pe cei ce veneau la dînsa; și de mare zavistie și de mînie fiind porniți, au rînduit să îndemne asupra ei pe niște tineri fără de rușine, ca să o spurce pe ea cu sila. Aceștia grăiau între ei zavistnicii zicînd: "Fecioara Tecla este curată și pentru aceea este plăcută marii zeițe Artemida, care îi ascultă cererile ei și îi dă putere de tămăduiri neputincioșilor. Iar de va fi spurcată, se va întoarce de la dînsa Artemida și se va lua de la dînsa puterea cea tămăduitoare și se va mări iar meșteșugul nostru cel doftoricesc".

Așa între ei sfătuindu-se, s-au sîrguit să găsească pe acei fără de rușine, la un lucru ca acela, pe care îmbătîndu-i cu vin, i-au rugat să meargă și să spurce pe Tecla. Și le-a dat lor aur mult și le-a făgăduit să le dea mai mult de ar face Teclei silă, pentru că fiind nebuni și necredincioși, nu știau aceasta, că Tecla, nu cu pu-terea Artemidei, ci cu darul lui Hristos tămăduiește toată neputința și toată boala. Iar tinerii cei fără de rușine, îmbătîndu-se de vin, și sfătuindu-se cu doctorii și cu vrăjitorii, au mers la dînsa degrab, aprinși fiind de poftă, plini de spurcate gînduri și de scopul cel rău, pe care văzîndu-i Tecla, i-a întrebat: "Ce vreți fiilor?" Iar ei au în-ceput a grăi cuvinte spurcate.

Deci, auzind acestea Sfînta Tecla și cunoscînd gîndul lor cel rău, a fugit din mîinile lor; aceea care oarecînd de fiare nu se înfri-coșase, fugea acum de acei oameni nerușinați. Iar ei, ca vînătorii pe oaie, o izgoneau pe dînsa prin pustie. Cînd era aproape să o ajun-gă, s-a rugat lui Dumnezeu ca să o izbăvească pe ea din mîinile acelor nerușinați. Și îndată, un munte de piatră, care se afla acolo, s-a desfăcut din porunca lui Dumnezeu, primind pe sfînta înlăuntrul său.

Astfel i s-a apărat fecioria ei și mormînt cinstitului ei trup s-a arătat pentru acea piatră, că acolo și-a dat sufletul în mîinile Domnului. Ea era de nouăzeci de ani, iar acum petrece în viața cea nesfîrșită, mărind pe dătătorul de viață Hristos Dumnezeu, Cel îm-preună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh mărit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

De vreme ce în viața sfintei acesteia, după întîmplare s-a pomenit Traian Împăratul Romanilor, care după moartea sa s-a mîntuit prin rugăciunile Sfîntului Grigorie, papă al Romei († 604), socotesc că este de trebuință ca și povestirea cea despre dînsul a Sfîntului Ioan Damaschin aici să o pomenim. În cuvîntul său de la Sîmbăta lăsatului de carne scrie așa: "Grigorie Dialogul, episcopul vechii Rome, bărbatul, precum îl știu toți, vestit în sfințenie și în înțelegere, de care se spune că la Sfînta Liturghie slujea cu dînsul și dumnezeiescul înger; acesta oarecînd, pe o cale pietroasă mer-gînd, a stat cu osîrdie la rugăciune tare către iubitorul de suflete Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor lui Traian împăratul. Îndată a auzit un glas de la Dumnezeu zicînd: "Rugăciunea ta am auzit-o și îi dau iertare lui Traian, dar tu să nu mai adaugi încă să-mi mai aduci Mie rugăciuni pentru cei necurați!".



În această zi mai facem pomenirea cuviosului părintelui nostru Coprie, cel ce s-a postit în locașul marelui Theodosie din Palestina. Încă se află și alți cuvioși Coprii, pe care îi găsim la 9 iulie.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna septembrie
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2013 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.