Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pătimirea Sfinților din nou arătaților Mucenici
Mihail, voievodul Cernigovului, și Teodor,
dregătorul lui, care au pătimit de la păgînul Batus
(20 septembrie)

Viețile Sfinților pe luna septembrie



Toată tulburarea și războaiele, sau oarecare alte pagube, cînd le vei vedea cîndva, să nu socotești că se fac în zadar sau din vreo întîmplare, ci să știi că toate acestea prin vrerea Atotputernicului Dumnezeu vin pentru păcatele noastre, ca cei ce greșesc să-și vină în simțire și îndreptare. Drept aceea, mai întîi ne pedepsește Dumnezeu pe noi păcătoșii prin mici certări, iar cînd nu ne îndreptăm, atunci aduce pe cele mari, precum de demult și asupra israiltenilor. Pentru că asupra acelor care n-au vrut să se îndrepteze de biciul lui Hristos cel de frînghie, a trimis asupra lor alt bici. "Paște-vei pe ei, zice, cu toiag de fier" (Psalm 2,9), adică pe romani, după proorocia lui Daniil. Iar certările cele mici pe care le trimite Dumnezeu, întîi sînt: tulburări, foamete, morți năprasnice, războaie și altele ase-menea acestora. Iar dacă prin acestea păcătoșii nu se înțelepțesc, aduce asupra lor năvălirea cea nemilostivă și mai grea a celor de alt neam, ca măcar așa să-și vină în simțire oamenii, și să se întoar-că din căile cele rele, după cum zice proorocul: "Cînd îi ucidea pe ei, atunci îl căutau pe El". Așa se făcu la tot pămîntul cel rusesc. Că, atunci cînd noi am mîniat bunătatea prea milostivului Dumnezeu prin obiceiurile noastre cele rele, și îndurarea Lui am amărît prea mult, iar întru simțire a veni și abătîndu-ne de la rău spre a face bine nicidecum n-am vrut, atunci s-a mîniat Domnul foarte mult cu iuțime asupra noastră și a vrut să pedepsească cu pedeapsă prea cumplită fărădelegile noastre.

Deci, a trimis asupra noastră pe barbarii cei neîndumnezeiți și fără de omenie, care se numesc tătari, cu împăratul lor Batus, prea păgînul, și cel prea fărădelege care năpădind cu nenumărată mulțime a puterii lor cea păgînească asupra pămîntului rusesc, în anul facerii lumii 6746, iar de la întruparea lui Dumnezeu Cuvîntul în anul 1238, au sfărîmat toată puterea împăraților și domnilor creștini, toate cetățile le-au risipit, și tot pămîntul cu sabie și cu foc le-au prădat și le-au făcut pustii, neputînd nimeni să stea împotriva puterii lor celei fără de Dumnezeu, care pentru păcatele noastre ne-a dat Dumnezeu, și cu care s-au plinit zisele proorociei: "De veți vrea și de Mă veți asculta, bunătățile pămîntului veți mînca, iar de nu Mă veți asculta, sabia vă va mînca pe voi". Într-acea vreme, creștinii cei ce scăpau de sabie și de robie se ascundeau prin munți și prin pustii neumblate, și puteai să vezi ca pe o priveliște tristă locuințele omenești, cetățile și satele pustii, și pe unde viețuiau fiarele cele sălbatice acolo sălășluiau oamenii, ascunzîndu-se de barbari.

Pe timpul acela, domn al Kievului și al Cernigovului era bine-credinciosul și pururea pomenitul marele Mihail, fiul lui Vsevolod roșul, nepotul lui Oleg, care din tinerețe se deprinsese la viață îmbunătățită. Căci pe Hristos iubindu-L, Aceluia Îi slujea din tot sufletul și strălucea într-însul nerăutate sufletească, pentru că era blînd, smerit și iubitor spre toți, și spre săraci foarte milostiv. Iar prin rugăciuni și prin post plăcea totdeauna lui Dumnezeu, și cu toate lucrurile cele bune își împodobea sufletul său, încît era în el frumoasă sălășluire lui Dumnezeu, făcătorul său. Deci, avea acest binecredincios domn un dregător iubit lui, în toate bunătățile asemenea cu el, anume Teodor, cu care și sufletul său pentru Hristos și-a pus, pătimind de la spurcatul Batus, precum se va arăta mai departe.

Acest binecredincios și de Hristos iubitor era cîrmuitor la domnia cea mare a Kievului; a trimis rău-credinciosul Batus pe tătarii săi să cerceteze Kievul. Iar aceia văzînd mărimea și frumusețea lui, s-au mirat, și întorcîndu-se au spus lui Batus de prea fru-moasa cetate a Kievului. Apoi iar Batus a trimis la voievodul Mihail în Kiev, amăgindu-l pe el ca să i se închine lui. Dar marele domn Mihail, înțelegîndu-le înșelăciunea lor că cu vicleșug vor să ia cetatea și să o pustiască, pentru că auzise de necredința acelor barbari care pe toți cu nemilostivire îi ucidea, chiar dacă de voie li se predau și li se închinau lor. Deci, a poruncit ca pe trimișii aceia să-i piardă, apoi înștiințîndu-se de puterea tătărască cea mare care se revărsa cu multă mulțime (că era oaste mare, sute de mii) ca lăcustele, a năvălit peste tot pămîntul Rusiei, și a luat cetățile cele tari.

Și cunoscînd că nu se poate să rămînă întreg Kievul de vrăj-mașii ce se apropiau, a fugit la unguri, cu dregătorul și prietenul său Teodor. Și era necunoscut în pămînt străin, ascunzîndu-se de dumnezeiasca mînie, ascultînd pe cela ce zice: "Ascundeți-vă puțin, pînă ce va trece mînia Domnului". Iar după plecarea lui din Kiev, alți domni ai Rusiei voiau să-l aibă, dar nu putură să apere Kievul de necuratul Han al tătarilor Batus, care cu toată puterea sa mer-gînd, a luat Kievul, ca și Cernigovul, și pe celelalte cetăți și domnii mari și tari ale Rusiei le-a pustiit cu foc și cu sabie, în anul facerii lumii 6748, iar de la întruparea lui Dumnezeu-Cuvîntul în anul 1240.

Atunci, marea cetate a marii domnii a Rusiei, fu risipită cu desăvîrșire de mîna păgînilor urîtori de Hristos. Și așa au căzut oamenii cei puternici de sabia tătarilor, unii uciși, iar alții duși în robie. Bisericile cele frumoase le spurca și le ardea, încît s-au împlinit cuvintele Psalmistului David: "Dumnezeule, intrat-au nea-murile în moștenirea Ta, pîngărit-au locașul Tău ce sfînt, ... pus-au trupurile robilor Tăi mîncare păsărilor cerului, trupurile celor cu-vioși ai Tăi, fiarele pămîntului. Vărsat-au sîngele lor ca apa împre-jurul Ierusalimului și nu era cine să-i îngroape" (Psalm 78,1).

Acestea toate întîmplate în pămîntul Rusiei, auzindu-le voievodul Mihail aflat în străinătate, se tînguia nemîngîiat, pentru frații săi cei de o credință, și pentru pustiirea pămîntului său. Apoi i s-a făcut lui înștiințare, cum că oamenilor ce rămăseseră prin cetăți, care mai scăpaseră de sabie și de robie, le-a poruncit barbarul împărat ca să locuiască fără de frică la locurile lor, punînd pe dînșii biruri.

Și mulți voievozi ai Rusiei care fugiseră în țări depărtate, și în pămînturi străine, auzind aceea, se întorceau în Rusia. Și închi-nîndu-se necredinciosului nou-cuceritor, își luau domniile lor și, dîndu-i lui dăjdii, locuiau prin cetățile lor cele dărîmate.

Deci, și binecredinciosul domn Mihail, cu dregătorul său Teo-dor, și cu toți oamenii săi s-au întors din străinătate, vrînd ca și ceilalți să dea biruri cuceritorului și să locuiască în moșia sa, deși pustiită, decît să fie pribeag în pămînt străin. A mers întîi în Kiev, și văzînd sfintele locuri pustii, și biserica Pecerschii cea frumoasă dărîmată pînă la jumătate a plîns amar, apoi a mers la Cernigov. Și odihnindu-se el puțin de cale, auzînd tătarii de întoarcerea lui, au mers de la Batus, și au început a-l chema pe el, ca și pe ceilalți domni ai Rusiei la împăratul său Batus, zicînd: "Nu este cu putință vouă a locui în pămîntul lui Batus de nu vă veți închina lui. Deci, să veniți și să-i dați lui închinăciune, să-i plătiți biruri și așa să petreceți în locașurile voastre". Și era o rînduială la necuratul cu-ceritor: că dacă mergea cineva din domnii Rusiei să i se închine lui, vrăjitorii și jertfitorii tătărești îi luau pe ei și îi duceau prin foc, și dacă ducea ceva daruri împăratului, din toate acelea luînd cîte o parte mică, o arunca în foc. Apoi, trecînd focul, îi silea să se închine la idoli, la Han, la Cust și la soare și îi ducea înaintea barbarului. Și mulți din domnii Rusiei au făcut aceasta de frica lui, și pentru luarea domniei au trecut prin foc, s-au închinat idolilor și au cîștigat de la cuceritor ceea ce le trebuia.

Deci, auzind binecredinciosul domn Mihail că mulți din principii Rusiei, amăgindu-se de mărirea lumii acesteia, s-au închinat la idoli, îi era foarte jale, și rîvnind după Domnul Dumnezeul său, a gîndit să meargă la păgînul cel nedrept și mai viclean decît tot pămîntul, și să mărturisească pe Hristos cu îndrăzneală înaintea lui și să-și verse sîngele său pentru Domnul. Acestea gîndindu-le și cu duhul aprinzîndu-se, a chemat pe credinciosul său sfetnic, Teodor, și i-a spus lui gîndul său. Iar el, binecunoscător și credincios fiind, a lăudat un gînd ca acela al stăpînului său, și făgădui să nu se depărteze de dînsul pînă la sfîrșit, ci împreună cu dînsul să-și pună și el sufletul său pentru Hristos. Și așa sfătuindu-se amîndoi, au întărit cuvîntul, ca neschimbat și nemutat să meargă și să moară pentru mărturisirea lui Iisus Hristos.

Deci, sculîndu-se, a mers la părintele său cel duhovnicesc, anume Ioan, vrînd să-i spună lui sfatul său. Și mergînd la dînsul, a zis voievodul: "Vreau părinte să merg la păgînul, ca și toți prinții Rusiei". Iar duhovnicul auzînd cu greu acest cuvînt și din adînc suspinînd, a zis: "Mulți au mers acolo, și sufletele lor și le-au pierdut, făcînd voia aceluia și închinîndu-se focului și soarelui și celorlalți idoli. Deci, și tu de vrei, mergi cu pace, te rog numai să nu le jertfești lor, nici să faci ceea ce au făcut ei pentru domnie vre-melnică. Să nu treci prin focul păgînilor, să nu te închini la urîții lor zei, căci unul este Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Și nimic să nu intre în ruga ta din spurcatele bucate cele jertfite idolilor, ca să nu-ți pierzi sufletul tău".

Iar voievodul cu dregătorul au zis: "Noi vrem ca pentru Hristos să ne vărsăm sîngele nostru, și să ne punem pentru dînsul sufletele noastre, ca să-i fim Lui bine primită jertfă". Aceasta au-zind-o Ioan, s-a bucurat cu duhul și căutînd cu ochi veseli la dînșii, le-a zis: "De veți face acestea veți fi fericiți, și într-acest neam de pe urmă, din nou vă veți numi mucenici". Apoi, învățîndu-i pe ei din Evanghelie și din alte cărți, i-a împărtășit cu Dumnezeieștile Taine ale trupului și sîngelui Stăpînului și i-a binecuvîntat cu pace, zicîndu-le: "Domnul Dumnezeu să vă întărească, și să vă trimită harul Sfîntului Duh, ca să fiți tari în credință și îndrăzneți în măr-turisirea numelui lui Hristos, și viteji în pătimire și să vă împreune pe voi Împăratul Ceresc cu ceata celor dintîi sfinți mucenici". Și așa se duseră la casele lor.

Apoi gătindu-se de cale, au dat binețe casnicilor lor și s-au dus degrab, rugîndu-se lui Dumnezeu, și aprinzîndu-se cu dragostea inimii către Dînsul și dorind cununa mucenicească precum dorește cerbul izvoarele apelor. Ajungînd ei la împăratul Batus cel fără de Dumnezeu, l-a înștiințat pe el de venirea lor, și chemînd vrăjitorii și jertfitorii săi, le-au poruncit ca și pe voievodul Cernigovului, du-pă obicei, să-l treacă prin foc, și să-l silească a se închina la idoli, apoi să-l aducă înaintea lui. Mergînd vrăjitorii la voievod, îi ziseră lui: "Te chiamă marele împărat". Și luîndu-l, îl duceau la acesta. În urma lui, a stăpînului său, se afla Teodor, dregătorul său. Cînd a ajuns la locul unde era focul cel aprins de amîndouă părțile iar prin mijloc cale gătită, pe care treceau mulți, pe care și pe voievodul Mihail voia să-l treacă, atunci voievodul le-a zis: "Nu se cade creștinilor să treacă prin acel foc pe care necurații îl au în loc de Dumnezeu. Eu sînt creștin, deci nu voi merge prin foc, nici mă voi închina făpturii, ci făcătorului mă închin, Tatălui și Fiului și Sfîn-tului Duh, Care este Unul în Treime Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pămîntului". Aceste cuvinte, vrăjitorii și jertfitorii auzindu-le, s-au umplut de rușine și de mînie, și lăsîndu-l au alergat să spună păgînului împărat.

În acea vreme se apropiară de sfîntul voievod Mihai alți domni ai Rusiei, care merseseră cu dînsul la închinăciunea cuce-ritorului, între care era voievodul Boris al Rostovului. Acelora, fiindu-le milă de el, și rupîndu-li-se inima pentru dînsul, și temîndu-se de împărăteasca mînie cea asupra lor, sfătuiau pe Mihail să facă voia împăratului, "ca să nu pierim, ziceau ei, și noi cu tine. Căci poți să faci porunca cu amăgire și să te închini focului și soarelui, numai ca să te izbăvești de mînia necredinciosului și de cumplita moarte. Iar cînd te vei întoarce cu pace la locul tău, vei face cum vei vrea, căci nu va cere Dumnezeu, nici se va mînia de aceasta asupra ta, pentru că știe că nu cu voie o faci aceasta. Deși de la duhovnicul se va socoti ție aceasta păcat, noi toți vom lua asupra noastră pocăința ta, numai ascultă-ne pe noi, și trecînd prin foc, închină-te idolilor tătărești, ca și pe noi să ne mîntuiești de mînia împărătească și de amara moarte, și mult bine vei mijloci pămîn-tului tău". Acestea le ziceau ei cu multe lacrimi sfîntului. Iar feri-citul dregător Teodor, ascultînd cuvintele lor, era în mîhnire mare, temîndu-se ca nu cumva să se lipească voievodul lui de sfatul lor, și să cadă din credință.

Și apropiindu-se la dînsul, a început a-i aduce aminte de fă-găduința lui, și de cuvintele duhovnicului, zicîndu-i: "Adu-ți aminte binecredinciosule doamne, cum ai făgăduit lui Hristos, să-ți pui pentru Dînsul sufletul tău, adu-ți aminte de cuvintele Evangheliei, cu care ne învăța duhovnicescul părinte: "Căci cine va voi să-și scape sufletul său îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa". Și iarăși: "Căci ce-i folosește omului să cîștige lumea întreagă dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea da omul în schimb pentru sufletul său?" (Marcu 8, 35-37; Matei 16, 25-26). Și iarăși: "Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri" (Matei 10, 32-33). Voievodul Mihail asculta cu dulceață aceste cuvinte de la dregătorul său, și ardea cu rîvnă după Dumnezeu și aștepta cu veselie chinurile, gata fiind a muri pentru dătătorul de viață Hristos. Iar voievodul Boris, de care înainte am pomenit, îl ruga cu ceilalți cu dinadinsul, să facă voia tiranului. Dar el a zis către dînșii: "Nu vreau să mă numesc cu cuvîntul creștin și să fac lucrurile păgînilor"; și dezlegînd de la sine sabia sa, a aruncat-o la dînșii, zicîndu-le: "Luați-vă mărirea lumii aceștia, căci eu nu o vreau".

După aceasta a venit de la împăratul un dregător trimis, cu dregătoria stolnic, anume Eldeg, și acela a spus sfîntului voievod Mihail împărăteștile cuvinte, zicîndu-i: "Marele Batus îți zice așa: De ce nu asculți porunca mea și nu te închini zeilor mei? Iată acum îți stau în față două lucruri: viața și moartea; alege una din amîndouă. De vei face porunca mea și de vei trece prin foc, și de te vei închina idolilor mei, vei fi viu, și vei afla mare har de la mine, și vei fi țării tale stăpîn. Iar de nu mă vei asculta, și de nu te vei închina idolilor mei, vei muri cu moarte rea". Iar sfîntul voievod Mihail auzind acele cuvinte împărătești grăite de Eldeg, nu s-a înfricoșat deloc, ci a răspuns cu îndrăzneală, zicînd: "Să spui stăpînului tău: așa îți grăiește Mihail voievodul, robul lui Hristos: "De vreme ce ți s-a încredințat ție, împărate, de la Dumnezeu îm-părăția și slava lumii acesteia, și pe noi, pentru păcatele noastre, ne-a supus dreapta Celui prea înalt stăpînirii tale, datori sîntem să ne închinăm ție ca unui cîrmuitor, și să dăm cuviincioasa cinste împărăției tale. Iar a ne lepăda de Hristos și a ne închina idolilor tăi, să nu fie. Pentru că nu sînt Dumnezei, ci zidire. Iar la noi sceptrurile proorocești grăiesc așa: Dumnezeii care n-au făcut cerul și pămîntul, să piară. Căci ce este mai fără de minte decît a lăsa pe Ziditorul și să se închine cineva zidirii?" Iar Eldeg a zis: "Te înșeli Mihail numind soarele zidire! Spune-mi mie: cine s-a suit la ne-măsurata acea înălțime a cerului și a făcut un luminător mare ca acela care luminează toată lumea?" Iar sfîntul i-a răspuns: "De voiești să asculți, eu îți voi spune cine a făcut soarele și toate cele văzute și nevăzute: Dumnezeu cel fără de început și nevăzut, și Fiul Lui cel Unul Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, și Acela așij-derea nezidit, nici început, nici sfîrșit avînd; de asemenea și Duhul Sfînt, cea Intreit alcătuită dumnezeire; însă Unul Dumnezeu, Acela a făcut cerul și pămîntul și soarele, căruia voi vă închinați, și luna și stelele, marea și uscatul, pe cel întîi om Adam, și i-a dat lui toate spre slujire. Apoi a pus lege oamenilor, ca să nu se închine nici la o zidire, nici la cele de pe pămînt, jos, nici la acelea din cer, sus, ci să se închine Unuia Dumnezeu, Care pe toate le-a făcut. Aceluia și eu mă închin. Iar ceea ce-mi făgăduiește mie împăratul, domnia și slava lumii acesteia, de aceasta eu nu mă îngrijesc, căci și împăratul însuși este vremelnic și îmi dă vremelnică domnie care mie nu-mi trebuie, căci nădăjduiesc spre Dumnezeul meu în care cred că-mi va da mie împărăția cea veșnică, care niciodată nu are sfîrșit". Iar Eldeg a zis: "De vei petrece în această nesupunere a ta Mihaile, și de nu o vei face voia împăratului, vei muri îndată". Iar sfîntul i-a răspuns: "Nu mă tem de acea moarte, care-mi este cîști-gătoare și mijlocitoare de veșnica petrecere, cea cu Dumnezeu. Și ce grăiesc mai multe? Sînt creștin! Și pe făcătorul cerului și al pămîntului mărturisesc, întru Dînsul cu neîndoire cred, și voi muri pentru Dînsul bucurîndu-mă". Deci, văzînd Eldeg că nici cu îmbu-nare nici cu îngrozire nu poate să-l plece la voia tiranului, s-a dus la acesta să-i spună toate cele auzite de la voievodul Mihail.

Iar împăratul auzind cuvintele lui Mihail, cele grăite lui, s-a îndrăcit de mînie și ca cu o văpaie cu îngrozire suflînd, a poruncit celor ce-i stau înainte ca îndată să ucidă pe Mihail, voievodul Cernigovului. Și se repeziră slujitorii prigonitorului precum la vînat, sau ca lupii la oaie alergînd. Iar sfîntul mucenic al lui Hristos sta la un loc cu Teodor, negrijindu-se de moarte, ci cîntînd Psalmi, și ru-gîndu-se lui Dumnezeu cu rîvnă mare. Apoi, cînd văzură pe ucigași alergînd spre dînșii, începură a cînta: "Mucenicii tăi Doamne multe chinuri au răbdat, și cu dragostea ta sfinții și-au unit sufletele". Ajungînd ucigașii la locul acela unde sta sfîntul, l-a apucat ca fia-rele, și întinzîndu-l pe pămînt de mîini și de picioare, îl băteau fără de milă peste tot trupul, încît și pămîntul s-a roșit de sînge, și l-a bătut mult fără de cruțare. Dar el răbdînd cu vitejie nimic nu zicea, fără numai aceasta: "Creștin sînt". Apoi unul din slujitorii împă-ratului, anume Doman, care fusese creștin, și lepădîndu-se de Hristos a îmbrățișat păgîneasca credință tătărească, acel călcător de lege, văzînd pe sfîntul că răbda cu vitejie muncile, s-a înfuriat asu-pra lui și ca un vrăjmaș creștinesc și-a scos cuțitul său și, întin-zîndu-și mîna, a apucat pe sfîntul de cap, l-a tăiat și l-a aruncat de la trup, încă în gură avînd cuvîntul cel de mărturisitor, și zicînd: "Creștin sînt". O minune prea de mirare! Capul cu sila tăindu-se grăia, și pe Hristos cu gura mărturisea.

Iar după aceea începură necurații a grăi cu fericitul Teodor: "Fă măcar tu voia împăratului, și te închină la zeii noștri, și nu numai viu vei fi, ci mare cinste de la împăratul vei lua, și domnia stăpînului tău o vei moșteni". Iar sfîntul Teodor le-a răspuns: "Domnia stăpînului meu nu o vreau, nici nu-mi trebuie cinste de la împăratului vostru, ci doresc ca pe aceeași cale să merg la Hristos Dumnezeu, pe care a mers sfîntul mucenic Mihail voievodul, stă-pînul meu. Căci, precum el, așa și eu într-Unul Hristos Făcătorul cerului și al pămîntului cred și pentru Dînsul voi să pătimesc pînă la sînge și la moarte".

Văzînd ucigașii neplecat pe sfîntul Teodor, l-au apucat și l-au chinuit cu nemilostivire ca și pe sfîntul Mihail. Iar mai pe urmă și cinstitul lui cap îl tăiară zicînd: "Cei ce n-au vrut să se închine prea luminatului soare, aceia nevrednici sînt să vadă soarele". Așa pătimind sfinții din nou arătați, mucenicii Mihail și Teodor, și-au dat sufletele lor în mîinile Domnului, la Septembrie în 20 de zile, în anul facerii lumii 6743, iar de la întruparea lui Dumnezeu-Cuvîntul, în anul 1245. Iar sfintele lor trupuri au fost aruncate spre mîncarea cîinilor și multe zile au rămas întregi. Căci nimic nu s-a atins de ele, și așa, cu darul lui Hristos, au rămas nevătămate. Și se arăta stîlp de foc asupra trupurilor lor, strălucind cu prea luminoase raze, și lumini aprinse peste toate nopțile se vedeau, care lucru văzîndu-l credincioșii, cei ce se întîmplase acolo în acea vreme, au luat în taină sfintele lor trupuri și le-au îngropat cu cinste. Iar după uciderea sfinților mucenici, Batus cel fără de Dumnezeu ridicîndu-se încă, a mers cu toate oștirile spre ținuturile de la miazănoapte și de la apus, adică spre țara leșească și spre unguri. Și ucis fu blestematul de ungurescul crai Vladislav, și și-a luat răul sfîrșit vieții sale celei rele.

Deci, acela a moștenit iadul, iar sfinții mucenici moștenesc împărăția cerului, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfîntul Duh, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna septembrie
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.