Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pătimirea Sfintelor Mucenițe Pistis, Elpis
și Agapi, și maica lor, Sofia († 137)
(17 septembrie)

Viețile Sfinților pe luna septembrie



Pe timpul împărăției lui Adrian (117-138), împăratul rău-credincios al romanilor, era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tîlcuiește "înțelepciune". Aceasta, după numele său, petrecea viața în credință creștinească, cu înțelepciune; o astfel de înțelepciune o laudă apostolul Iacov zicînd: "Înțelepciunea cea de sus întîi era curată, apoi pașnică, blîndă, bineplăcută, plină de milă și de roade bune" (3,17). Această înțeleaptă Sofia, cînd trăia în însoțire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuți evanghelice: pe cea dintîi a numit-o Pistis (Credința), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea). Că ce altceva avea să nască înțelepciunea cea creștinească, dacă nu bunătățile cele plăcute lui Dumnezeu? Dar, după nașterea acestor trei fiice a rămas văduvă în curînd, și viețuia cu dreaptă credință, plăcînd lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul și cu milostenia înconjurată de cele trei fiice ale sale. Pe acestea le creștea într-o astfel de învățătură, pe care ar fi putut să le-o dea numai o mamă așa înțeleaptă, că purtînd numele bunătăților celor mari evangheliști, nu trebuia mai mult decît să le deprindă pe fiecare din ele cu practica virtuții al cărei nume îl purta, ceea ce s-a și făcut. Crescînd ele cu anii, creșteau într-însele și bunătățile; și au învățat bine cărțile proorocilor și ale apostolilor, s-au deprins la cuvintele învățăturilor și se nevoiau la citire, la rugăciune și la osteneli casnice, supunîndu-se sfintei, de Dumnezeu înțelepțitei lor mame, sporind și înaintînd de la o faptă bună la alta și mai bună și se suiau din ce în ce mai sus pe treptele scării morale.

Atunci, toți și-au întors ochii spre dînsele pentru frumusețile lor cele prea mari și pentru acea bună înțelegere desăvîrșită, că străbătuse vestea prin tot Imperiul Roman de frumusețea lor ceea ce covîrșea, izvorînd din înțelepciune. Auzind despre aceasta, Antioh eparhul dorea să le vadă pe ele și, văzîndu-le, s-a înștiințat că sînt creștine, pentru că nu-și tăinuiau credința lor cea în Hristos și nu se îndoiau în nădejdea lor cea spre Hristos și nici nu-și împu-ținau dragostea lor cea spre Hristos, ba încă mai luminos măreau înaintea tuturor pe Hristos, iar de idolii cei de Dumnezeu urîți se îngrețoșau. Acestea toate le-a spus Antioh împăratului Aelius Adrian, iar el îndată a trimis slugile ca să le cheme pe ele la sine. Deci, mergînd slugile la casa Sofiei, au aflat pe maică îndeletnicindu-se cu învățătura fiicelor sale; și o chemară pe ea cu fiicele la împărat. Iar ele, cunoscînd pricina chemării lor, toate se așezară la rugăciune, zicînd: "Tu, atotputernice Dumnezeule, rînduiește pentru noi după sfîntă voia Ta și nu ne lăsa pe noi, ci ne dă nouă ajutorul Tău cel sfînt, ca să nu se înfricoșeze inima noastră de prigonitorul cel mîndru, să nu ne temem de muncile lui cele înfricoșate, să nu ne spăimîntăm de moartea cea amară și să nu ne rupă pe noi cu nimic de la Tine, Dumnezeul nostru!" Și după rugă-ciune, închinîndu-se lui Dumnezeu, au ieșit toate patru, maica cu fiicele, luîndu-se de mîini ca o cunună împletită. Și mergeau, căutînd adeseori spre cer, cu suspinuri și cu rugăciunea în taină, încredințîndu-se la ajutorul Celuia ce a poruncit "să nu ne temem de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă".

Apoi, ajungînd la palatele împărătești, s-au însemnat cu semnul crucii zicînd: "Ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mîntuitorul nostru, pentru mărirea numelui Tău cel sfînt". Și au stat înaintea îm-păratului celui ce ședea pe scaun în mîndria sa, pe care văzîndu-l, i-au dat cinstea cea cuviincioasă. Și ședeau ca și cum erau chemate la un ospăț; au venit cu bucurie pentru Domnul lor la cercetare, fără nici o temere, cu fețele luminoase, cu inimi îmbărbătate și cu ochii veseli privind spre toți. Văzînd împăratul fețele lor cinstite, luminate și neînfricoșate, a întrebat pe maică de neam, de nume și de credință. Iar ea, înțeleaptă fiind, cu pricepere răspundea, încît toți cei ce auzeau se mirau de o înțelepciune ca aceea a ei. Pome-nind puțin de neamul și de numele său a început a grăi pentru Acela pe "al cărui neam cine-l va spune" se va mîntui și la al cărui nume toți sînt datori să se închine. Și mărturisea credința sa cea în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și roabă se numea Aceluia și în numele Lui se lăuda. "Acesta - zicea - îmi este numele cel cinstit, în care mă laud că sînt creștină". Încă a spus că și pe fiicele sale lui Hristos le-a logodit, ca curăția lor neîntinată să o păzească ne-stricăciosul Mire, Fiului lui Dumnezeu. Văzînd împăratul pe aceas-tă femeie înțeleaptă, și nevrînd atunci ca să zăbovească cu dînsa la vorbă multă și să facă judecată, a amînat-o pe altă dată, iar acum, deocamdată, le trimise pe cîteșipatru la o femeie de neam bun, anume Palladia, încredințîndu-i-le ca să le păzească și a treia zi să le aducă pe ele la judecată.

Atunci maica, petrecînd în casa Palladiei și avînd vreme de ajuns pentru învățătura fiicelor sale, le încuraja pe ele ziua și noaptea și învățîndu-le cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, le zicea: "Fiicele mele iubite! Acum este vremea nevoinței voastre, acum a sosit ziua ca să vă faceți mirese Mirelui vostru Celui fără de moar-te, ca după numele vostru să vă arătați către dînsul credința voastră cea tare, nădejdea cea neîndoită și dragostea cea nefățarnică, care niciodată nu cade! Acum a venit ceasul veseliei voastre, ca să vă încununați prin cununa mucenicească cu preaiubit Mirele vostru și cu dînsul în cămara Lui prea luminoasă să intrați, în glas de bucu-rie. Fiicele mele, să nu vă cruțați trupurile voastre cele tinere pen-tru cinstea lui Hristos, să nu jeliți floarea tinerețelor voastre celor frumoase, pentru cel mai frumos ca podoaba și decît fiii omenești, nici să vă mîhniți de lipsirea vieții acesteia vremelnice, pentru viața cea veșnică. Pentru că neprețuitul vostru Mire ceresc, Iisus Hristos, este sănătate veșnică, frumusețe negrăită și viață fără de moarte. Și cînd trupurile voastre pentru dînsul vor fi chinuite spre moarte, el le va îmbrăca pe ele în nestricăciune și rănile de pe trupurile voas-tre le va lumina ca stelele cerului. Cînd frumusețile voastre vor fi luate prin chinurile îndurate pentru Dînsul, El vă va înfrumuseța pe voi cu cereasca frumusețe pe care ochiul n-a văzut-o. Iar cînd vre-melnica voastră viață o veți pierde, punîndu-vă sufletele voastre pentru Domnul vostru, apoi El viața cea fără de sfîrșit vă va dărui vouă, în care vă va mări pe voi în veci înaintea Tatălui său cel ceresc și înaintea sfinților Lui îngeri și de toate cereștile duhuri vă veți numi mirese și mărturisitoare ale lui Hristos; pe voi vă vor lăuda toți cuvioșii, de voi se vor veseli înțeleptele fecioare și vă vor primi în ceata lor.

Dulcele mele fiice! Să nu vă mlădiați a fi amăgite de înșelă-ciunile vrăjmașului, pentru că, precum mi se pare, mult vrea să vă îmbuneze pe voi împăratul și să vă făgăduiască mari daruri și să vă pună înainte mărire, bogății, cinste și toată frumusețea și dulceața lumii acesteia stricăcioase și deșarte. Să nu iubiți nimic dintr-acestea, că toate se sting ca fumul, ca praful de vînt se spulberă, ca floarea și ca verdeața ierbii se veștejesc și în țărînă se sălășluiesc. Nici să vă înfricoșați cînd veți vedea cumplitele chinuri, pentru că puțin pătimind și pe vrăjmașul biruindu-l, în veci veți dănțui. Și cred Dumnezeului meu Iisus Hristos că nu vă va lăsa pe voi, cele ce pentru Dînsul pătimiți, Cel ce a zis: "De va și uita femeia pe fiii pîntecelui său, dar Eu nu vă voi uita pe voi". Ci nedepărtat va fi de voi întru toate chinurile voastre, privind nevoințele voastre, în slă-biciunea voastră și împletindu-vă cununa răsplătirii voastre. O, fii-cele mele cele bune! Gîndiți-vă la durerile mele pe care le-am avut la nașterea voastră. Aduceți-vă aminte de ostenelile mele pe care în vremea prunciei le-am suferit la creșterea voastră. Aduceți-vă amin-te și de bunătățile mele, cu cîtă dragoste v-am învățat pe voi frica de Dumnezeu și să mîngîiați bătrînețele mamei voastre prin acea statornică și bărbătească mărturisire a voastră a lui Hristos. Pentru că aceasta îmi va fi mie veselie, bucurie, cinste și laudă între toți credincioșii, cînd mă voi învrednici să mă numesc mamă de muce-nițe, cînd vă voi vedea pe voi că viteze răbdați pentru Hristos și, mărturisind cu îndrăzneală numele cel sfînt al Lui, pentru dînsul muriți. Atunci se va mări sufletul meu și, bucurîndu-se duhul meu, se vor întări bătrînețele mele. Atunci îmi veți fi mie adevărate fiice cînd, învățăturile mamei voastre ascultîndu-le, veți suferi pentru Domnul nostru pînă la sînge și veți muri pentru dînsul cu osîrdie".

O învățătură ca aceasta a mamei lor ascultînd-o fiicele cu u-milință, li se înfierbînta inima și se bucurau cu sufletul, așteptînd vremea muceniciei ca ceasul cel de nuntă. Pentru că ramuri fiind a-le rădăcinii celei sfinte, cu tot sufletul doreau acelea aceasta, la ca-re le povățuia pe ele înțeleapta lor mamă, Sofia. Și pecetluindu-se cuvintele ei în inimile lor, se împodobeau, ca la o cămară, la ne-voința mucenicească și, îngrădindu-se cu credință, se întăreau cu nădejde, aprinzînd într-însele focul dragostei către Domnul. Și una pe alta încurajîndu-se, făgăduiau mamei lor ca toate cuvintele ei cele folositoare de suflet să le pună la lucru, cu ajutorul lui Hristos.

Sosind a treia zi, au fost duse la judecată înaintea păgînului împărat. Iar el, socotind că fecioarele fiind tinere, vor asculta lesne cuvintele lui cele înșelătoare, a început a grăi către dînsele așa: "Eu, fiicelor, văzînd frumusețea voastră și cruțînd tinerețele voas-tre, vă învăț pe voi părintește să vă închinați zeilor celor ce stăpî-nesc lumea. Și de mă veți asculta pe mine și de veți îndeplini această poruncă, apoi fiice ale mele vă voi numi pe voi, voi chema eparhii și ighemonii și pe toți sfetnicii mei și înaintea lor vă voi face pe voi fiice ale mele și de către toți veți fi cinstite și lăudate. Iar de nu mă veți asculta și de nu vă veți supune poruncii mele, apoi în multe rele veți cădea și veți duce în primejdie bătrînețele mamei voastre și voi înșivă veți pieri în acea vreme, în care ați pu-tea să vă veseliți, petrecînd în desfătări, în bunătăți și în bucuriile lumii acesteia. Că eu vă voi pierde pe voi cu rău și mădularele voastre, sfărîmîndu-le, le voi arunca spre mîncare cîinilor și veți fi defăimate de toți. Drept aceea, ascultați-mă pe mine, ca să vă fie vouă bine, că vă iubesc pe voi și n-aș vrea ca să vă pierd frumu-sețea voastră și să vă lipsesc pe voi de viața aceasta, ci fiice ale mele vreau să vă am pe voi".

Deci, au răspuns sfintele fecioare, toate, cu o gură, zicînd: "Noi, tată avem pe Dumnezeul ceresc care se îngrijește de viața noastră și miluiește sufletele noastre. De Acela vrem să fim iubite și ale Aceluia adevărate fiice căutăm să ne numim și Aceluia închinîndu-ne și păzind poruncile Lui, spre idolii voștri scuipăm, iar de îngrozirile tale nu ne temem. De aceea și dorim să pătimim și să răbdăm muncile cele amare pentru cel dulce Iisus Hristos, Dumnezeul nostru".

Auzind împăratul un răspuns ca acesta, a întrebat pe mama, Sofia, de numele și de anii lor, iar ea a zis: "Cea dintîi fiică a mea se numește Pistis și are doisprezece ani; a doua, Elpida, are zece ani; iar a treia fiică se numește Agapi și este de nouă ani". Și se mira împăratul de acea vitejie a sufletului ce în puțini ani agoni-siseră și de răspunsul dat cu pricepere și îndrăzneală. Apoi, a înce-put pe cîte una, pe rînd, a le sili la păgînătatea sa. Întîi, pe cea mai mare soră, Pistis, o silea zicîndu-i: "Jertfește marii zeițe Artemida!" Iar ea n-a vrut. Atunci a poruncit împăratul să o dezbrace pe ea și să o bată tare. Iar chinuitorii bătînd-o fără de milă, îi ziceau: "Jert-fește marii zeițe Artemida!". Dar ea răbda ca și cum nici n-ar fi fost trupul ei. Iar chinuitorii, nesporind nimic cu bătaia, i-au tăiat fragedul ei piept și în loc de sînge a curs lapte din răni, și toți cei ce priveau la chinuirea ei se mirau de răbdarea și de minunea aceasta, cum curgea din răni lapte, iar nu sînge. Și clătinînd cu capetele, osîndeau în taină nerozia și răutatea împăratului, zicînd: "Ce a greșit această frumoasă fecioară de pătimește așa! O, vai de nebunia împăratului și de cruzimea lui cea de fiară, care mănîncă fără de omenie nu numai pe oamenii cei bătrîni, dar și pe copiii cei tineri!". După aceasta, chinuitorii aduseră un grătar de fier și-l puseră pe un foc mare, și grătarul s-a înroșit îndată ca un cărbune aprins, încît scăpăra scîntei; pe acela o puseră pe sfînta fecioară Pistis care, după ce a stat două ceasuri pe el și rugîndu-se către Domnul său, nu s-a ars deloc, așa încît toți se mirau. O aruncară apoi într-o căldare care sta pe foc plină de smoală amestecată cu untdelemn și foarte fiartă; și nici acolo nu s-a vătămat, ci ca în apă rece șezînd, cînta lui Dumnezeu.

Iar prigonitorul, neștiind ce să mai facă cu dînsa ca să o poată abate de la credința în Hristos, a hotărît asupra ei judecată de sa-bie de care auzind sfînta Pistis s-a umplut de bucurie și a zis către mama sa: "Roagă-te pentru mine maica mea, ca să-mi săvîrșesc a-lergarea mea și, trecînd la marginea cea dorită, să văd pe Domnul și Mîntuitorul meu Cel iubit și să mă îndulcesc de vederea Lui cea dumnezeiască". Iar către surori a zis: "Iubitele mele surori! Știți cui ne-am făgăduit și cui ne-am făcut mirese! Știți că însemnate sîntem prin Sfînta Cruce a Domnului nostru spre veșnica Lui slujbă. Deci, să răbdăm pînă în sfîrșit. De o mamă sîntem născute, una ne-a hră-nit și ne-a învățat, deci unul și același sfîrșit să primim, o voie să avem, ca unele care într-adevăr am ieșit din unul și același pîntece. Iată eu vă voi fi vouă pildă, ca amîndouă după mine să veniți la Mirele nostru cela ce la Sine ne chiamă pe noi". Acestea zicîndu-le a sărutat pe mama sa, așijderea și cu surorile, îmbrățișîndu-se s-au sărutat și a plecat să se pună sub sabie.

Iar mama nu s-a mîhnit pentru fiica sa, căci atît mîhnirea inimii, cît și durerea maicii cea pentru fii a fost biruită într-însa de dragostea cea către Dumnezeu. Și numai de aceea ofta și se în-grijea ca nu cumva vreuna din fiicele sale, înfricoșîndu-se de mun-că, să se lepede de Domnul tuturor și zicea către Pistis: "Eu, fiica mea, te-am născut pe tine și pentru tine am răbdat dureri. Pe acestea tu numai atunci mi le răsplătești mie bine, cînd vei muri întru mărturisirile lui Hristos, și-ți vei vărsa sîngele tău pe care din pîn-tecele meu l-ai luat pentru Hristos. Drept aceea să mergi la dînsul, iubita mea fiică, și cu sîngele tău, roșindu-te, ca îmbrăcată fiind cu o haină mohorîtă să te arăți frumoasă ochilor Mirelui tău și pe mine, mama ta cea săracă, înaintea Lui să mă pomenești și pentru surorile tale roagă-te Lui, ca să le întărească și pe ele întru aceeași răbdare pe care tu o ai".

Și tăiară cinstitul cap al Sfintei Pistis. Iar mama a luat mult pătimitorul ei trup și, sărutîndu-l pe el, se bucura și slăvea pe Hristos Dumnezeu, Cel ce a primit pe fiica ei Pistis în cămara cea ce-rească.

Iar păgînul împărat a adus de față pe cealaltă soră, pe sfînta fecioară Elpida, și a zis către dînsa: "Fiică bună, rogu-mă ție, as-cultă sfatul meu, că te sfătuiesc ca un tată, iubindu-te pe tine: în-chină-te Artemidei celei mari. Ai văzut muncile cele ale surorii tale celei mari și ai privit la moartea ei cea amară; deci, să nu vrei și tu să pătimești la fel. Să mă crezi pe mine fiică, că îmi este jale de tinerețile tale și aș dori să te am pe tine fiică, de te-ai supu-ne poruncii mele". Iar Sfînta Elpida a răspuns: "Au doar, împărate, nu sînt soră aceleia pe care au ucis-o? Doar nu din aceeași mamă m-am născut? Doar nu cu același lapte m-am hrănit și același botez am avut pe care l-a avut și sora mea cea sfîntă? Împreună cu dînsa am crescut și din aceleași cărți și aceeași învățătură a mamei m-am învățat a cunoaște pe Unul Dumnezeu și Domnul nostru Iisus Hristos și întru dînsul a crede și Lui Unuia a mă închina. Deci, să nu nădăjduiești, împărate, că eu n-aș cugeta, n-aș gîndi sau n-aș vrea a merge pe aceeași cale pe care a plecat sora mea Pistis, la care sînt gata; ci numai nu zăbovi mult ostenindu-te cu cuvintele și începe însuți lucrul și vei vedea că tot același este gîndul meu ca și acela al surorei mele celei mai dinainte".

Auzind împăratul un răspuns ca acesta a dat-o pe ea la chi-nuri și dezbrăcînd-o pe ea slujitorii ca și pe Pistis, au bătut-o fără milă, mult, încît s-au ostenit bătînd-o. Iar ea tăcea ca și cum n-ar fi simțit durerile, fără numai privea spre fericita maica sa Sofia, care sta tot acolo, și, cu vitejie spre pătimirea fiicei sale privind, cu tărie ruga pe Dumnezeu ca să dea fiicei sale răbdare multă. Apoi, după porunca împăratului celui fără de lege, o aruncară în foc, în care, ca și cei trei tineri, nearsă fiind, lăuda pe Dumnezeu. După aceasta o spînzurară și cu unghii de fier au strujit-o. Iar căzîndu-i carnea și sîngele curgînd ca pîrîul din ranele ei ieșea oarecare minunată bună mirosire, și zîmbea cu fața luminoasă și cu darul Sfîntului Duh strălucind și batjocorind pe chinuitor că pe o copiliță mică cum e ea nu putea să o biruiască, zicea: "Cu ajutorul lui Hristos, nu numai nu bag în seamă chinul, dar mai ales îmi place întru el, ca într-o dulceață a raiului, că dulce îmi este pentru Domnul meu. Iar pe tine chinuitorule, te așteaptă munca cea fără de sfîrșit cu dia-volii, în gheena focului pe care în loc de Dumnezeu îi ai ție". Cu aceste cuvinte întărîtîndu-se mai mult chinuitorul, a poruncit să gătească o căldare plină cu smoală amestecată cu seu și dedesubt să-i dea foc, ca în căldura cea fiartă să o arunce pe sfîntă; fierbînd căldarea, cînd era să arunce pe sfînta într-însa, îndată căldarea s-a topit ca ceara și s-a vărsat smoala ce clocotea într-însa și seul cel fierbinte și au ars pe toți cei ce stau împrejur, căci atîta putere făcătoare de minuni a lui Dumnezeu era întru Sfînta Elpida.

Dar prigonitorul văzînd toate acestea, n-a vrut să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, pentru că inima lui a întunecat-o diavolescul întunerec și rătăcirea pierzătoare și se rușina văzîndu-se batjocorit de o copiliță așa mică. Apoi, nevrînd ca să rabde mai mult rușinea aceea, a osîndit-o pe ea la tăiere. Fecioara, auzînd de sfîrșitul său, a alergat cu bucurie la mama sa, zicînd: "Fii liniștită, mama mea! Să fii sănătoasă si să pomenești pe fiica ta". Iar mama, cuprinzînd-o pe ea, o săruta, zicîndu-i: "Fiica mea, Elpida, binecuvîntată ești tu de Domnul Dumnezeu Cel de sus, spre care nădăjduiești și sîngele tău pentru Dînsul să nu-l cruți. Mergi dar la sora ta Pistis și cu dîn-sa să stai înaintea Dumnezeului tău". Apoi sărutîndu-se Elpida cu sora sa Agapi, care privea la sfîrșitul ei, zise către dînsa: "Să nu rămîi aici, sora noastră, ci să grăbești a veni ca împreună să stăm înaintea Sfintei Treimi". Apoi s-a apropiat de trupul cel mort, tăiat, al Sfintei Pistis, sora sa, și cuprinzîndu-l pe el cu dragoste, din fire spre lacrimi se pleca, iar din dragostea cea întru Hristos spre bucu-rie era îndemnată. După aceea și-a plecat sfîntul său cap sub sabie și tăiară pe Sfînta Elpida. Iar mama a primit trupul ei și proslăvea pe Dumnezeu, bucurîndu-se de o vitejie ca aceasta a celor două fiice ale sale, vitejie la care și pe a treia fiică o îndemna cu cuvinte dulci și cu înțelepte sfaturi.

Apoi, chemînd prigonitorul pe a treia fecioară, Agapi, o în-demnă pe ea, ca și pe cele două, ca să se depărteze de Cel răstignit și să se închine Artemidei. Dar în zadar s-a ostenit înșelătorul pen-tru că cine avea să rabde mai mult pentru Domnul cel iubit al său, precum Agapi, care se tîlcuiește "dragoste", de vreme ce este scris: "tare ca moartea este dragostea, apa cea multă nu poate să stingă pe dragoste și chiar rîurile nu o vor îneca pe ea"? Că n-au stins focul dragostei celei către Dumnezeu în această fecioară apele cele multe ale dulceților lumești și nu o înecară pe ea rîurile primejdiilor și ale chinurilor, ba încă se da pe față dragostea ei cea mare prin aceea că era gata în orice vreme să-și pună sufletul pentru iubitul său Iisus Hristos. Mai mare dragoste decît aceasta nimeni nu are, ca cineva să-și pună sufletul pentru altcineva. Iar cunoscînd prigonitorul că nu poate să sporească nimic cu înșelăciune, a început a o chinui pe ea, vrînd ca în feluri de munci să despartă pe Agapi de dragostea lui Hristos. Ci sfînta alcătuia cu buzele cuvintele Apostolului: "Cine mă va despărți de la dragostea lui Dumnezeu? Oare necazul sau strîmtoarea sau gonirea sau foamea sau golătatea sau primejdia sau sabia? În toate acestea biruiesc pentru cel ce m-a iubit pe mine" (Romani 8,35-37).

Deci s-a început chinuirea ei așa: a poruncit chinuitorul să o întindă pe ea la o roată și cu toiege să o bată. Și întinsă a fost sfînta atît de mult, încît din trupul ei cel tînăr se desfăceau mădularele din încheieturile lor și, bătîndu-se, se roșea cu sîngele ca o porfiră, iar pămîntul se adăpa din sîngele ei ca din ploaie. Apoi arseră un cuptor foarte tare pe care, arătîndu-l sfintei, chinuitorul zicea: "O, fecioară, numai atîta să zici : Mare este zeița Artemida! ; și-ți voi da drumul. Iar de nu vei zice aceasta, îndată într-acel cuptor ars vei arde". Iar sfînta a zis: "Mare este Dumne-zeul meu Iisus Hristos! Iar Artemida și tu cu dînsa, să pieriți". Și îndată prigonitorul mîniindu-se, a poruncit celor ce stau de față să o arunce în cuptor. Iar ea, neașteptînd să o arunce cineva, singură s-a grăbit a intra; și umbla prin mijloc nearsă și ca la un loc de răcoare dănțuia cîntînd și binecuvîntînd pe Dumnezeu. Iar din cuptor îndată a ieșit focul asupra necredincioșilor celor ce stăteau împrejurul cuptorului și a ars pe unii prefăcîndu-i în cenușă, iar pe alții i-a pîrlit și chiar pe împăratul, ajungîndu-l, l-a vătămat, încît a fugit departe de cuptor. Deci, se vedeau în acel cuptor și alte oarecare ființe foarte luminoase dănțuind cu dînsa și se prea mărea numele lui Hristos, iar necurații se rușinau.

Apoi, stingîndu-se cuptorul, a ieșit sfînta ca dintr-o cămară, mireasa cea frumoasă a lui Hristos, luminoasă și sănătoasă. Prinzînd-o chinuitorii, după porunca împăratului, cu sfredele i-au găurit încheieturile, dar dumnezeiescul ajutor întărea pe sfînta în muncile acelea, încît n-a murit. Pentru că cine ar fi putut răbda acestea? Oricine îndată ar fi murit. Însă iubitul ei Mire, Iisus Hristos, o întărea pe ea ca și necurații de mai mare rușine să se umple, iar sfintei mai multă răsplătire să i se înmulțească și să se proslăvească puterea cea tare a lui Dumnezeu în vasul cel slab. Mai pe urmă, prigonitorul bolnăvindu-se de pîrlirea aceea a focului, a poruncit să o taie pe sfînta cu sabia. Iar ea, auzind de tăierea sa, se bucura și zicea: "Cum oare să binecuvîntez mult lăudatul numele Tău, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce mă iubești pe mine, roaba Ta, Agapi, că cu surorile mele mă rînduiești pe mine, învrednicindu-mă ca aceleași munci pe care și ele le-au pătimit pentru nu-mele Tău să le pătimesc!?" Iar mama ei, Sfînta Sofia, neîncetat se ruga lui Dumnezeu pentru a treia fiică a sa ca să-i dea ei răbdare pînă la sfîrșit și zicea către dînsa: "A treia mlădiță a mea, fiica mea cea prea iubită, nevoiește-te pînă în sfîrșit, pentru că pe bună cale mergi, și iată, ți s-a împletit ție cununa și ți s-a deschis cămara cea gătită, și Mirele stă așteptîndu-te pe tine și privind de sus la nevoința ta. Cînd îți vei pleca capul sub sabie, el să primească sufletul tău cinstit și fără de prihană; să-l cuprindă și să te odihnească pe tine cu ale tale surori. Încă să mă pomenești și pe mine, mama voastră, în împărăția Mirelui nostru, ca milostiv să-mi fie mie și să nu mă lipsească pe mine de partea voastră și de petrecerea împreună întru slava Sa cea sfîntă". Și îndată o tăiară pe sfînta Agapi cu sabia.

Iar maica luînd trupul ei, l-a pus într-o raclă frumoasă împreună cu trupurile sfintelor Pistis și Elpida și a împodobit tru-purile lor precum se cădea și, punîndu-le într-o căruță, le-a dus din cetate ca la cîteva stadii și acolo cu cinste a îngropat pe fiicele sale, scăldate în lacrimi de bucurie, la un loc înalt. Apoi, însăși ea, șezînd lîngă mormîntul lor trei zile, se ruga lui Dumnezeu cu umi-lință și a adormit cu somnul morții în Domnul și s-a îngropat de către credincioși în același loc împreună cu fiicele cu care a avut parte de împărăția cerească și de încoronarea mucenicească, că deși n-a suferit cu trupul, cu inima a pătimit mult pentru Hristos.

Așa de înțelepțește și-a sfîrșit Sofia alergarea sa aducînd Sfintei Treimi în dar pe cele trei îmbunătățite fiice ale sale, Pistis, Elpida și Agapi! O, sfîntă și dreaptă Sofie! Care dintre femei s-a mîntuit așa prin nașterea de fii, precum tu, care ai născut niște fiice ca acestea care Mîntuitorului s-au făcut mirese si pentru dînsul pătimind, cu dînsul acum împărățesc și se proslăvesc! Cu adevărat tu ești mamă minunată și vrednică de bună pomenire, că privind la cele cumplite și amare chinuri și la morțile fiicelor tale celor iubite, nimic nu te-a durut de dînsele ca pe o maică, ci cu atît mai mult te-ai bucurat de darul lui Dumnezeu, mîngîindu-te, și singură le-ai învățat pe ele și le-ai rugat să nu-și cruțe viața lor vremelnică, ci să-și verse fără de cruțare sîngele pentru Hristos Domnul, de a cărui prea luminată față acum, prin vedere, te veselești la cer, cu sfintele tale fiice! Înțelepțește-ne și pe noi ca să aducem roadele virtuților credinței, nădejdei și dragostei și să ne învrednicim ca înaintea preasfintei, neziditei și de viață făcătoarei Treimi să stăm și să o slăvim pe ea în vecii vecilor. Amin.



În această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Agatoclia, care de la stăpîna sa Arianca a pătimit multe răutăți în opt ani pentru dreapta credință, cu pietre peste grumaz fiind bătută necontenit și sfărîmîndu-i-se coastele cu ciocan de fier, mai pe urmă lipsindu-se de vremelnica viață, prin ardere de foc a trecut la viața cea veșnică.

Și pomenirea Sfintei Mucenițe Teodota care pe vremea împărăției lui Alexandru (222-235), de către Simblic prigonitorul a fost purtată prin multe cetăți și s-a chinuit cu multe cazne, apoi s-a sfîrșit de sabie în Niceea.

Și pomenirea sfinților mucenici o sută cincizeci și șase, în Tir, cetatea Feniciei, pe timpul împărăției lui Dioclețian (284-305), chinuiți de Viturin dregătorul, prin multe munci, pentru Hristos. Între ei erau și doi episcopi din Egipt, Pelie și Nil și Zinon preotul, și doi slăviți bărbați, Patermuhtie și Ilie, care, scoțîndu-li-se ochii și tăindu-li-se pulpele, s-au sfîrșit prin foc.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna septembrie
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.