Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pătimirea Sfintei, întru tot lăudatei,
Marei Mucenițe Eufimia († 304)
(16 septembrie)

(Culegere de la Sf. Simeon Metafrast)

Viețile Sfinților pe luna septembrie



Pe timpul împărăției lui Dioclețian păgînul (284-305), stăpînea la Calcedon Prisc Antipatul, cel întărit de dînsul. Acesta, vrînd să facă praznic zeului ce se numea Aris, a cărui capiște și chiar idol erau în Calcedon, a trimis invitațiile sale prin cetăți și prin satele cele dimprejur, iscălite cu numele împărătesc, poruncind tuturor ca să se adune în Calcedon la praznic și să aducă fiecare, după puterea sa, jertfă lui Marte. Și îngrozea, în scrisorile sale, cu mari prigoniri pe aceia care n-ar asculta porunca și nu s-ar afla la acel praznic a cărui zi o hotărîse, după opt zile. Iar cînd a sosit ziua cea arătată a praznicului celui păgînesc, s-a adunat mulțime multă de popor, cu dobitoacele ce le aduseseră ca jertfă și se făcea praznicul cu dănțuire, junghiind oi și boi și închinîndu-se idolului neînsuflețit, dar mai ales diavolului celui ce locuia într-însul.

Atunci creștinii cei ce locuiau acolo, scîrbindu-se de acea prăznuire urîtă de Dumnezeu și temîndu-se de groaznica înfricoșare a Antipatului, se ascunseră pe unde puteau și adunîndu-se în locuri tăinuite făceau slujbele adevăratului Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Hristos.

Deci, a fost cercetare cu poruncă dată de prigonitor, să se dovedească dacă se mai află cineva potrivnic poruncii lui, dacă mai este cineva care să nu se închine zeului Marte. Și s-au găsit creștini potrivnici dorinței prigonitorului care, neascultînd porunca lui, nu dădură diavolului cinstea aceea care se cuvine unuia adevăratului Dumnezeu.

Deci, mîniindu-se prigonitorul că nu-l ascultă creștinii, a poruncit să-i caute și să-i aducă la chinuire. Creștinii, patruzeci și nouă, se ascunseseră la un loc tăinuit, făcînd rugăciuni; între dînșii era o fecioară foarte frumoasă, anume Eufimia, de neam bun, fiica binecredincioșilor părinți Filotron Sigeliticul și Teodorosia. Și pri-gonitorul a fost înștiințat despre creștinii cei ascunși, pe care a poruncit să-i prindă pe toți și să-i aducă înaintea judecății sale. Deci, îndată, după porunca prigonitorului, slujitorii cei sălbatici, întocmai ca fiarele gata a vîna prada, pornindu-se spre turma cea cuvîntătoare adunată pentru Hristos, înconjurară cu arme casa ace-ea, în care credincioșii slujeau lui Dumnezeu într-ascuns și spărgînd ușile, cu nemilostivire, pe fiecare, cîte unul, îl trăgea afară ca nici unul dintr-înșii să nu scape. Și prinzîndu-i pe toți îi duseră la Antipatul cu necinste și cu batjocură. Deci, fiind duși ca oile la junghiere, au stat înaintea mîndrului prigonitor smeriții robi ai lui Hristos, gata fiind să îndure pînă la sînge pentru slava Domnului lor. Văzîndu-i, mîndrul stăpînitor le-a zis: "Oare voi sînteți potrivnici poruncii împărătești și poruncii noastre, cei ce defăimați jertfa marelui zeu Marte?" Iar ei au zis: "Poruncii împăratului și poruncii tale, Antipate, se cade a ne supune de nu va fi potrivnică Dumnezeului Ceresc, iar de este potrivnică lui Dumnezeu se cade nu numai a nu ne supune acestei porunci, dar și a ne împotrivi. De ne-ați fi poruncit nouă acele lucruri la care sîntem datori a ne supune stăpînirilor, apoi am fi dat cele ce sînt ale Cesarului, Cesa-rului. Însă de vreme ce porunca ta este potrivnică și urîtă lui Dumnezeu, pentru că ne porunciți să cinstim pe făptură mai mult ca pe Făcătorul, să ne închinăm și să ne jertfim diavolului, iar nu lui Dumnezeu celui de sus, această poruncă a voastră niciodată nu o vom asculta, pentru că sîntem închinători adevărați ai adevăratului Dumnezeu, Celui ce la ceruri petrece".

Atunci, prigonitorul deschizîndu-și gura sa mincinoasă și ascuțindu-și ca briciul limba sa înșelătoare, a întins vorba sa cea împletită cu meșteșug prin îmbunări și prin făgăduințe de daruri și de cinste, trăgîndu-i pe aceștia de la calea cea dreaptă pe care Hristos i-a cîștigat cu cinstitul și scumpul Său sînge la închinarea sa pierzătoare de idoli. Apoi îi îngrozea pe dînșii cu chinuri amare, de n-ar vrea să facă aceasta la care îi sfătuia și le poruncea. Iar sfinții au răspuns: "Darurile și cinstirile tale, Antipate, pe care ni le făgă-duiești nouă, de mult le-am lepădat de la noi, le-am urît și le-am socotit ca pe niște gunoaie pentru Hristos, că avem bunătățile cele cerești mai mari și mai bune decît toate bunătățile cele pămîntești. Bunătățile pămîntești sînt vremelnice și nestatornice, iar cele cerești veșnice și neschimbate; iar de muncile tale cele amare cu care ne îngrozești pe noi, nu numai nu ne temem, ci și dorim prea mult să le suferim, ca să se arate în noi puterea și tăria Dumne-zeului nostru de care ați putea să vă mirați și să vă rușinați, cunos-cînd neputința zeilor voștri celor de Dumnezeu urîți. Însă ce nevoie îți este ție să-ți lungești vorba și să-ți lățești cuvîntul! Începe lucrul tău pe care îl gîndești și vei vedea că mai mare va fi în noi osîrdia spre răbdare, decît în tine spre chinuire". Atunci prigonitorul a început a-i schingiui pe dînșii cu legături și cu bătăi. Și îi chinuiră pe sfinți nouăsprezece zile în multe feluri, în toate zilele bătăi pes-te bătăi luînd, foamea și setea răbdînd. Și avînd cu dînșii pe Sfînta fecioară Eufimia, tînără și frumoasă, grăiau către dînsa încurajînd-o: "Nevoiește-te, fecioară, pentru Mirele Ceresc, nevoiește-te, ca să-L întîmpini cu fecioarele cele înțelepte, ca să te iubească pe tine ca pe o mireasă a Sa, și în cămara Sa să te ducă pe tine".

După aceasta trecînd douăzeci de zile îi puseră la judecată unde-i întreba pe dînșii Antipatul: "Poate că după ce v-ați pedepsit, veți vrea să fiți ascultători poruncii noastre?" Atunci sfinții muce-nici împreună cu Sfînta Eufimia, răspunzînd, au zis: "Să nu te nă-dăjduiești, Antipate, că ne vei abate pe noi din calea cea dreaptă; că mai degrab vei răsturna munții la pămînt și vei mișca stelele de pe cer, decît vei putea să abați inimile noastre de la adevăratul Dumnezeu".

După aceste cuvinte, înrăindu-se prigonitorul, a poruncit ca să îi bată cît se poate de mult peste fețele lor. Apoi văzînd că nimic nu poate să izbîndească, s-a sfătuit să-i trimită pe dînșii la îm-păratul; și mai înainte de a-i trimite, a poruncit să-i închidă în tem-niță. Ducîndu-se ei spre temniță, a văzut Antipatul pe Sfînta Eufimia, fecioară tînără și frumoasă, care în mijlocul cetei aceleia a sfinților mucenici strălucea ca luna între stele. Pe aceasta, ca lupul pe oaie din turma lui Hristos a răpit-o. Iar ea, ridicîndu-și ochii și mîinile spre Cer, a strigat: "Nu mă lăsa pe mine, prea iubite Mirele meu, Iisuse Hristoase, că spre Tine nădăjduiesc, să nu dai fiarelor sufletul cel ce Te iubește pe Tine și mărturisește numele Tău cel sfînt. Să nu mă lași ca să se bucure vrăjmașul meu de mine. Întă-rește-mă pe mine, neputincioasa roaba Ta, ca să nu mă biruiască pe mine fărădelegea". Iar prigonitorul, vrînd să o momească pe ea spre a sa nedumnezeire, toate chipurile de înșelăciune le scornea: cu cuvinte bune, cu daruri multe și cu felurite făgăduințe vîna inima ei cea feciorească. Cu toate acestea ea grăia bărbătește: "Să nu gîndești, o, chinuitorule, că slăbiciunea mea cu înlesnire vei putea să o pleci la a ta fărădelege și necurăție cu amăgirile tale meșteșugite, că deși sînt cu firea de partea femeiască, neputincioasă cu trupul și tînără de ani, totuși să știi că inima mea este mai bărbată decît a ta, mai tare este puterea mea cea în sfîntă credință decît vitejiile voastre, și mai mare înțelegere am cu darul Hristosu-lui meu decît toți ritorii voștri păgîni, cu care vi se pare că sînteți înțelepți! Iar voi, mai fără de minte sînteți decît toți proștii nevrînd să cunoașteți pe Dumnezeul Cel adevărat, că pe diavolul în loc de Dumnezeu îl aveți. Deci nu mă vei amăgi pe mine prin cuvintele tale cele cu meșteșug, precum oarecînd șarpele pe strămoașa noastră Eva; nu-mi vei îndulci mie lumea aceasta amară, cu desfă-tările ei pe care pe toate le socotesc ca pe niște pelin pentru Iisus al meu Cel prea Dulce. Și nu vei birui puterea ceea ce întru nepu-tință se desăvîrșește cu toate războaiele tale, că nădăjduiesc spre Hristos al meu, că nu mă va lăsa pe mine, nici nu va lua de la mi-ne mîna cea tare a ajutorului Său pînă ce capul șarpelui cel înălțat se va călca de picioare femeiești".

Atunci, prigonitorul, văzîndu-se înfruntat, s-a mîniat foarte și schimbînd în mînia cea urîtă dragostea sa care o arăta către dînsa, a poruncit să gătească roata cea pentru tortură, care avea într-însa mulțime de cuțite ascuțite, gătite spre acel lucru, ca toată carnea ei de pe oase să o taie și să o zdrobească. La acea roată pe sfînta fecioară, care cu semnul Crucii s-a îngrădit, legînd-o, cînd începură slujitorii a întoarce roata, trupul ei se zdrobea și încheieturile ei se desfăceau. Iar ea făcea rugăciune cu tărie către Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, luminarea sufletului meu, Izvorule al vieții mele, Cel ce dai mîntuire celor ce nădăjduiesc spre Tine, vino acum spre ajutorul meu ca să se știe de toți că Tu ești Dumnezeu Însuți și adevărată nădejdea celor ce Te așteaptă pe Tine și că nu vor veni rele, nici se va apropia bătaie de trupurile celor ce și-au pus scăparea lor spre Tine, Cel prea Înalt". Așa rugîndu-se ea, îndată a stat roata și slujitorii, ostenind, au căzut, pentru că îngerul lui Dumnezeu, venind, i-a întrerupt învîrtirea și pe sfînta fecioara de pe roată pogorînd-o, a tămăduit-o de răni și cu totul sănătoasă a făcut-o. Iar ea întreagă pogorîndu-se, cu bucurie cînta mulțumind lui Dumnezeu, și proslăvind tăria Lui cea atotputernică.

Aceasta văzînd-o prigonitorul și toți cei ce erau acolo, au rămas în nepricepere, și se mirau foarte mult de minune. Însă unde răutatea a orbit ochii minții, acolo nimic n-a folosit minunea cea atît de mare, pentru că n-a putut să cunoască mîna cea tare a ade-văratului Dumnezeu. Văzînd n-au văzut, și auzind n-au înțeles, că s-a împietrit inima lor și semnul cel de minune l-au socotit vrăji-torie. După aceasta a poruncit prigonitorul să se ardă cuptorul foar-te tare, ca după aceea să arunce pe sfînta în foc.

Deci, înroșit fiind cuptorul și arzînd încă foc mare, sfînta muceniță s-a îmbrăcat în zaua celor trei tineri, adică în rugăciune și împotriva focului celui materialnic a aprins focul dragostei celei tari către Dumnezeu și, ridicîndu-și ochii către cer, a zis: "Dumnezeule, Cela ce întru cei de sus petreci și spre cei smeriți privești, Cela ce în Babilon pe cei trei tineri pe care pentru legea Ta i-au dat focului, i-ai păzit întregi și nevătămați de foc prin îngerul cel sfînt, și rouă de sus le-ai trimis lor, Tu să-mi fii ajutor și mie, roabei Tale, care mă nevoiesc pentru slava Ta, Iisuse Hristoase al meu!" Așa a zis și cu semnul crucii, ca cu o altă armă înarmîndu-se, sta gata să intre în foc și aștepta pînă ce o vor arunca pe ea. Iar doi ostași, Victor și Sostene, cărora le era poruncit să arunce pe muce-nița în foc, văzură o vedenie minunată în foc lucrîndu-se; văzură pe îngerii lui Dumnezeu risipind focul în cuptor și îngrozindu-i pe dînșii, ca să nu îndrăznească a se atinge de mireasa lui Hristos. Această minune văzînd-o ziseră către prigonitor: "Nu putem noi, Antipate, să ne atingem cu mîinile noastre cele spurcate de această cinstită fecioară și s-o aruncăm pe ea în foc, măcar că ne vei tăia și capetele noastre. Pentru că vedem o minune prea de mirare, pe care ochii tăi nu o văd. Și mai de folos ne este nouă să suferim mînia ta, decît a fețelor celor purtătoare de lumină, care ne îngro-zesc pe noi din văpaia focului". Acestea auzindu-le prigonitorul, s-a mîniat asupra lor și părîndu-i-se că sînt creștini și pentru aceea nu vor să arunce în cuptor pe fecioară, i-a dat pe dînșii la închisoare. Apoi, altora doi, cărora le era numele Kesar și Varie, le-a încredințat ca să aducă la îndeplinire acea poruncă; și luînd pe fecioară, o aruncară în cuptor și îndată focul cel mare din cuptor a izbucnit și în fața celor ce o aruncaseră s-a repezit și în locul acela i-a prefăcut pe ei în cenușă iar pe ceilalți slujitori i-a alungat departe, iar sfînta, în mijlocul cuptorului, ca într-o cămară luminoasă și ca într-o rouă de răcorire, dănțuind, cînta cîntarea tinerilor din Babilon: "Binecuvîntat ești Doamne Dumnezeul părinților noștri și lăudat și prea slăvit este numele Tău în veci" (Daniel 3,26). Și a fost o minune prea slăvită că nu s-a atins de dînsa focul, nici chiar de hainele ei, pentru că singurul nestricăcios Mirele ei, Hristos Domnul, în taină a venit în cuptor la sfînta Sa mireasă și cu cereasca răcorire a rourat-o pe ea. Apoi, stingîndu-se cuptorul, a ieșit sfînta întreagă și sănătoasă, toți minunîndu-se de un lucru ca acela. Iar prigonitorul, nepricepîndu-se ce să facă, a aruncat-o în temniță pe ea, zicînd: "În această noapte voi chibzui ce să fac vrăjitoarei acesteia". Apoi, pe Victor și pe Sostene aducîndu-i înaintea sa, se înrăutăți asupra lor și le făgădui să-i piardă pe ei de nu se vor închina zeilor. Iar ei răspunseră: "Pînă acum eram rătăciți, neștiind adevărul, dar acum am cunoscut pe unul Dumnezeu Cel ce a făcut cerul și pămîntul. În Acesta credem și ne închinăm, iar idolilor tăi, cărora și noi mai înainte ne închinam, neștiind amăgirile diavolești, de acum nu ne vom mai închina. Iar tu fă cu noi ceea ce voiești, în mîinile tale sînt trupurile noastre, iar sufletele noastre în sprijinul lui Dumnezeu". Și i-a osîndit pe dînșii prigonitorul să fie sfîșiați de fiare.

Mergînd sfinții la locul unde aveau să fie mîncați de fiarele sălbatice, se rugau lui Dumnezeu cu tărie ca milostiv să le fie lor și, iertîndu-le păcatele rătăcirii și ale credinței lor celei mai dina-inte, să rînduiască sufletele lor cu cei ce au crezut într-însul. Și în-dată a venit din cer un glas dumnezeiesc, chemîndu-i pe dînșii la odihnă, pe care, auzindu-l cu bucurie, și-au dat sufletele lor în mîinile lui Dumnezeu; iar de trupurile lor fiarele nu s-au atins, și s-au îngropat de cei credincioși în taină.

Trecînd noaptea și fiind a doua zi, a șezut prigonitorul la ju-decată și scoaseră pe Sfînta Eufimia din temniță. Ea mergînd, cînta cu veselie: "Ție voi cînta, Doamne, cîntare nouă, pe tine, Doamne, te voi preaslăvi, tăria mea!; cînta-voi ție între neamuri și numele tău voi preaslăvi, că Tu ești unul adevăratul Dumnezeu și nu este altul afară de tine" (Psalm 107,3). Așa cîntînd, a mers la judecată. Și fiind mult întrebată, cercetată și silită la jertfire, a văzut prigo-nitorul inima ei neînduplecată și a poruncit ca spînzurînd-o, să-i strujească trupul cu fiare ascuțite. Dar și după această pătimire s-a aflat întreagă cu puterea lui Dumnezeu. Apoi săpînd o groapă adîncă și umplînd-o cu apă a adunat acolo mulțime de număr de balauri, vipere și jigănii otrăvitoare din mare și tot neamul de tîrîtoare care se mișcă pe pămînt și se află în ape; cu de acelea umplînd groapa, a poruncit ca să arunce într-însa pe Sfînta Eufimia. Iar ea, însemnîndu-se pe sine cu semnul Crucii, zicea: "Lumina mea, Iisuse Hristoase, Tu în pîntecele fiarei celei din apă ai păzit nevătămat pe Iona, Tu pe Daniil din gurile leilor l-ai izbăvit; Tu dar și pe mine mă păzește cu mîna Ta cea tare, ca să se proslă-vească și în mine numele Tău cel sfînt". Și a sărit în groapă; iar balaurii și jivinele, plecîndu-se la dînsa, nu o vătămară, ci se vedea că se îngrijesc de sănătatea ei, că o purtau pe ea pe spatele lor, nelăsînd-o să se afunde în adîncul gropii celei pline de apă. Și a ieșit sfînta din groapa aceea fără de nici o vătămare, cu darul lui Hristos. Și nu se mai pricepea prigonitorul ce să-i mai facă. Apoi, vrînd ca desăvîrșit să o piardă și gîndind că farmecele pe care el le socotea ale sfintei, numai chinurile cele arătate le biruiesc, iar nu și pe meșteșugurile cele tăinuite, a poruncit să sape altă groapă tăinuită și s-o umple cu suliți ascuțite, săbii și cuțite, înfigînd acele arme în fundul gropii cu ascuțișul în sus, iar deasupra acoperindu-le puțin cu paie și cu pămînt, a poruncit ca să meargă mucenița peste groapa cea acoperită ca, neștiind nimic, să cadă acolo peste armele cele ascuțite și, rănindu-se, să moară. Și a trecut sfînta pe deasupra gropii ca o pasăre peste cursă zburînd, iar alți păgîni neștiind groa-pa aceea, au căzut într-însa și au pierit. Văzînd prigonitorul acest lucru, s-a rușinat foarte mult și s-a împlinit acolo scriptura aceea: "Groapă a săpat și a adîncit-o și va cădea în groapa pe care a fă-cut-o" (Psalm 7,15).

Iar sfînta lăuda pe Dumnezeu și cînta: "Cine va grăi puterile Domnului, auzite va face toate laudele Tale, Doamne. Că pe cea rănită, roaba Ta, de răni nevătămată o ai păzit, din foc o ai mîntuit, de fiare, de apă și de roată o ai apărat și din groapă o ai scos; iar acum, Doamne, izbăvește sufletul meu din mîinile vrăjmașului celui din început. Păcatele tinerețelor mele și ale neștiinței mele nu le pomeni, ci cu picăturile sîngelui tău Cel vărsat pentru mine cură-țește spurcăciunea trupului și a sufletului meu. Că Tu ești curățirea, sfințirea și luminarea robilor Tăi".

Iar Antipatul, încă a încercat ca, cu cuvinte bune, să o amă-gească pe ea: "Să nu-ți necinstești, zicea, neamul tău, să nu-ți pierzi floarea tinerețelor tale și să nu te lipsești de viața ta! Întoarce-te spre cinstirea marelui zeu Marte și vei fi de noi toți cinstită și lăudată și cu multă slavă și bogăție îndestulată". Și alte multe cuvinte înșelătoare, cînd le zicea sfintei, ea a rîs de dînsul și l-a ru-șinat pe el ca pe un nebun. Atunci, iar a început a o munci pe ea și bătînd-o mult cu toiege, a poruncit ca să o fierăstruiască cu un fierăstrău ascuțit. Dar nu putea fierăstrăul să-i vatăme sfîntul ei trup. Apoi, pe o tigaie înfocată să o ardă, dar și tigaia s-a răcit, pentru că îngerii erau cu mireasa lui Hristos păzind-o pe ea de toa-te chinurile. La sfîrșit, a dat-o spre mîncare fiarelor. Iar ducîndu-se sfînta la priveliște, unde era să fie mîncată de fiare, se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea ei sfîrșitul muceniciei, să primească sufletul ei în mîinile sale, să-i poruncească ei ca din mult pătimitorul trup să treacă la marginea cea dorită și zicea: "Doamne al tuturor pu-terilor, Tu ai arătat întru mine puterea Ta cea nebiruită și dreapta cea nedovedită; ai vădit drăceasca slăbiciune și nebunia prigo-nitorului, iar pe mine mai presus decît toate muncile m-ai păstrat. Drept aceea, acum, precum ai primit uciderea și vărsarea sîngelui mucenicilor celor ce au fost mai înainte, așa primește și jertfa mea, ce cu suflet umilit și cu inimă smerită se aduce ție și, în locașurile sfinților, în ceata mucenicilor primind sufletul meu, odihnește-l, că bine ești cuvîntat în veci". Așa rugîndu-se sfînta, au dat drumul fiarelor asupra ei, leii și urșii, care, apropiindu-se, îi lingeau picioa-rele. O ursoaică i-a făcut ei în picior puțină rană și a curs sînge, după care a venit un glas din cer chemînd-o pe ea la cele de sus și îndată și-a dat duhul său Domnului, pentru care a pătimit cu osîr-die. Și s-a cutremurat pămîntul și se clătina cetatea, se sfărîmau zidurile, cădeau casele și s-a făcut frică mare. Fugind toți de la priveliștea aceea de frică, a rămas sfîntul ei trup zăcînd mort! Și în acea vreme, venind părinții ei, au luat pe fiica lor cea sfîntă și au îngropat-o cu cinste, aproape de cetate, ca la o stadie depărtare, mulțumind lui Dumnezeu și veselindu-se că s-au învrednicit a fi părinții unei așa fiice, care prin sîngele său s-a făcut mireasa cerescului Mire Hristos și a Împăratului a toate, căruia împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh se cuvine cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.



În această zi pomenirea sfintei mucenițe Sevastiana, care era ucenică Sfîntului Apostol Pavel și a pătimit în părțile Traciei pe timpul împărăției lui Domețian (81-96). Iar cînd după chinurile cele multe i s-a tăiat capul, în loc de sînge a curs lapte din rănile ei; și a sfintei mucenițe care, pe vremea împărăției lui Antonin (138-161), a pătimit în Tracia din cauza lui Antioh ighemonul.

În această zi pomenirea cuviosului Dorotei, pustnicul cel din Tebaida, care a avut petrecere în pustie, aproape de Alexandria, la locul ce se numea Chilii sihăstrești. De ale căruia pustnicești nevo-ințe, Palladie, episcopul Elenopoliei, povestește de dînsul așa: fiind rugător singur în tinerețele sale, șaizeci de ani a petrecut starețul într-o peșteră, avînd viață foarte aspră. Fiind iubitor de osteneală, în toate zilele aduna pietre în arșița soarelui cea de la amiază, umblînd pe lîngă mare și cu acelea zidea chilii și le da, ca să șadă în ele, celor ce nu puteau să zidească. Iar eu, zice Palladie, i-am zis lui odinioară: "Ce faci, părinte, în niște bătrînețe ca acestea, muncindu-ți trupul în arșița cea cumplită?" Iar el mi-a răspuns, zicînd: "Ca să nu mă muncească el pe mine, îl muncesc eu pe dînsul". Și mînca cu măsură în toate zilele o dată pe zi pîine uscată și puține verdețuri sălbatice. Și, tot așa, chiar și apă bea cu măsură. Iar Dumnezeu este martor că nu l-am văzut pe el culcîndu-se pe rogo-jină, nici dormind, ci toată noaptea, șezînd în picioare, împletea coșnițe de mlădițe de finic și pe prețul lor își cumpăra mîncare. Crezînd eu că numai cînd sînt eu aici trăiește așa aspru și dorind ca să știu despre toată viața lui, am întrebat pe mulți ucenici ai lui: oare așa este, totdeauna, viața lui aspră? Și îmi spuseră mie că din copilărie are o viață ca aceasta și niciodată n-a dormit, după obicei, culcat, fără numai lucrînd sau mîncînd închidea uneori ochii, încît de multe ori și pîinea cădea din gura lui în vremea mîncării. Silindu-l noi oarecînd ca să se odihnească puțin, șezînd jos, pe rogojină, plîngînd a zis către noi: "De veți îndupleca vreodată pe înger să doarmă, atunci mă veți pleca și pe mine".

Iar într-o zi m-a trimis - zice Palladie - la fîntînița sa, în ceasul al nouălea, ca să aduc un văscior de apă la masa lui. Deci, s-a întîmplat cînd m-am apropiat de fîntîniță că, plecîndu-mă, am văzut într-însa o aspidă și de frică n-am scos apă și, fugind, m-am întors la dînsul spunîndu-i și zicînd: "Am fugit, părinte, că am văzut o aspidă în fîntîniță "; iar el, zîmbind puțin și clătinînd cu capul, mi-a zis mie: "De-ar fi vrut diavolul ca în toate fîntînile și în toate izvoarele apelor să arunce vipere, aspide și altele oarecari jivine otră-vitoare, apoi tu niciodată n-ai fi băut apă, ci ai fi murit de sete". Aceasta zicînd, s-a sculat și a mers singur la fîntîniță de unde, scoțînd apă, a însemnat-o pe ea cu semnul crucii și a gustat dintr-însa zicînd: "Unde este crucea, acolo nimic nu vatămă puterea drăcească".


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna septembrie
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.