Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața Sfîntului Sfințit Mucenic Cornelie Sutașul
(13 septembrie)

(Culegere de la Metafrast)

Viețile Sfinților pe luna septembrie



După patima cea de bună voie a Domnului nostru Iisus Hristos, după Învierea și după Înălțarea Lui la ceruri, era în Cezareea Palestinei un sutaș, anume Cornelie, de neam din Tracia. Acesta fiind în întunericul necredinței, avea lucrările luminii și, deși era păgîn, a viețuit ca un creștin, și pe Hristos, pe care nu-l știa, prin milostenii îl cinstea. Viețuind în mijlocul lumii celei rele, s-a făcut bun, precum mărturisește de dînsul Sfîntul Apostol și Evanghelist Luca, în faptele Apostolilor, zicînd: "Un bărbat oarecare era în Ce-zareea, anume Cornelie, sutaș, din cetatea care se cheamă Italia; fiind cucernic și temător de Dumnezeu, cu toată casa sa, făcea milostenii multe la săraci, și se ruga lui Dumnezeu totdeauna" (Fapte 10,1-2). Deci, n-a trecut cu vederea Dumnezeu aceste fapte bune ale lui, ci a binevoit a-l lumina pe el cu lumina credinței și a-l aduce în cunoștința adevărului, ca lucrările lui cele bune să nu se acopere de întunericul necredinței. Acest bărbat temător de Dumnezeu, rugîndu-se lui Dumnezeu în casa sa, într-una din zile, a văzut că i s-a arătat lui îngerul lui Dumnezeu, spunîndu-i că rugă-ciunile și milosteniile lui au ajuns înaintea lui Dumnezeu și poruncindu-i să trimită în Ioppi după Simon, care se chiamă Petru, și de la dînsul ceea ce va auzi, aceea să facă. Iar el, îndată a trimis cu rugăminte să cheme pe Petru. Deci, mergînd trimișii la Ioppi, s-a suit Petru în casa de sus, ca să se roage în ceasul al șaselea din zi și fiind foarte flămînd, a avut o vedenie care îl îndemna să nu se îngrețoșeze a merge la acel bărbat de alt neam din cei netăiați împrejur, pentru că nu se amestecau evreii cu alte neamuri, ci se îngrețoșau de dînșii. Vedenia lui Petru a fost astfel: Un vas oare-care ca o masă de pînză, legată în patru colțuri, se pogora de trei ori din cer, și un glas îi poruncea lui Petru ca cele ce se află în vas, cele cu patru picioare de pe pămînt și fiarele și tîrîtoarele, precum și păsările să le junghie și să le mănînce. Lepădîndu-se Petru, a zis că niciodată n-a mîncat ce este necurat. Atunci, glasul din cer i-a zis: "Cele ce Dumnezeu le-a curățit, tu nu le spurca" (Fapte 10,15). Această vedenie era semnul întoarcerii la Creștinism al lui Cornelie și al celorlalte neamuri. Foamea lui Petru a însemnat foamea cea scrisă de Proorocul Amos: "Nu foame de pîine, nici sete de apă, ci foame de auzirea cuvîntului Domnului" (Amos 8,11). Și o foame ca aceea era în casa lui Cornelie și a tuturor limbilor. Că precum do-rea Petru acea pîine trupească, așa doreau aceia pe cea sufletească. Vasul cel de patru colțuri legat închipuia biserica Lui care prin pa-tru Evangheliști s-a întărit în credință. În vas erau felurite viețu-itoare din cele necurate: fiarele, tîrîtoarele, păsările care înseamnă limbile cele ce, prin înțelegerea lor cea pămîntească, erau viețu-itoare cu patru picioare, privind cu mintea în pămînt și neînțelegînd cele de sus și neștiind a cerceta cele din înălțime. Deci, fiare erau cu iuțimea și jigănii otrăvitoare cu necurăția cea vătămătoare de suflet, iar păsări zburătoare pe sus erau cu înălțarea minții spre mîndrie. Dar i s-a poruncit a le junghia pe acelea și a le mînca, adică: cu sabia cea ascuțită a cuvîntului lui Dumnezeu să ucidă patimile cele vechi păgînești, necuvîntătoare și deprinderile cele de fiare, și să facă sufletele și trupurile lor, curățite prin botez, jertfă vie, bine primită lui Dumnezeu. Pogorîrea cea de trei ori a vasului din cer a însemnat cea de trei ori afundare la sfîntul botez. Glasul cel ceresc i-a spus că erau curățite acelea de Dumnezeu, adeverindu-l că nu numai pentru israiliteni, ci și pentru alte neamuri și-a vărsat Hristos sîngele cel ce spală spurcăciunile păcatelor.

Drept aceea, cugetînd Petru la acea vedenie și nedumerindu-se, iată ajunseseră trimișii de la Cornelie și întrebînd de dînsul. Iar Duhul i-a poruncit să meargă cu dînșii neîndoindu-se de nimic, ca pe cel dintîi om dintre păgîni să-l împreune cu trupul bisericii lui Hristos; iar după dînsul și celelalte neamuri să vină la Hristos. Deci, intrînd Petru în casa lui Cornelie, l-a întîmpinat pe el Cornelie cu cinste, cu toate rudeniile sale și cu prietenii cei iubiți și, căzînd la picioarele lui, i s-au închinat. Iar Petru l-a ridicat pe el, zicînd: "Voi știți că nu se cade omului evreu a intra la cei de altă seminție și a avea împărtășire cu dînșii; însă, mi-a descoperit mie Dumnezeu că nu se cuvine a numi spurcat sau necurat, pe nici un om. Deci, am venit la voi fără îndoire, și vă întreb: cu ce gînd m-ați chemat pe mine la voi ?" (Fapte 10, 28-29).

Iar Cornelie i-a răspuns lui cu de-amănuntul, cum a văzut pe înger și ce a auzit de la dînsul și l-a rugat pe Petru ca să-i spună lui cuvîntul cel de mîntuire, iar Petru, deschizîndu-și gura, a în-ceput a-i propovădui lui pe Iisus, că Dumnezeu era în trup, cu oamenii, pe pămînt petrecînd, învățînd și povățuind pe oameni la calea ce duce la cereasca Împărăție, și a făcut multe semne și minuni, tămăduind toate bolile și învățînd cu cuvîntul. "Acela de voie a pătimit, a murit, și a înviat, ca pe om să-l izbăvească din pa-timi și să-l învieze din moarte, dăruindu-i lui viață veșnică; și acela va judeca viii și morții, pentru care toți proorocii mărturisesc, și tot cel ce crede în numele Lui, iertare de păcate va lua" (Fapte 10,43). Acestea grăindu-le Petru și Duhul Sfînt sălășluind cuvintele lui în inimile celor ce ascultau, i-a adus pe ei la credință și s-a botezat Cornelie cu toată casa sa.

Cornelie este cel dintîi din păgîni care a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos; iar după botezul său a părăsit toate cele păgî-nești și a mers în urma lui Petru și a fost pus episcop de dînsul.

Deci, înconjurînd cu dînsul și cu mulți alții diferite țări, se ostenea cu propovăduirea lui Hristos. Și fiind Petru cu Timotei și cu Cornelie în Efes, li s-a făcut lor știre de cetatea Scipseos, cum că locuitorii ei se închină la idoli cu sîrguință. Și se sfătuiau care dintre dînșii să meargă acolo la propovăduire. Și aruncînd sorții, a căzut soarta pe Cornelie care, chemînd pe Dumnezeu în ajutor, a mers la cetatea aceea degrabă.

Era acolo oarecare dregător, anume Dimitrie, filosof iscusit în înțelepciunea elinească, care ura foarte mult buna cinstire creș-tinească și jertfea zeilor păgîni, mai ales lui Apolo și Zeus. Fiind înștiințat despre Cornelie, că intrase în cetate, îndată l-a chemat pe el înaintea sa și l-a întrebat de unde și pentru ce a venit. Iar Cornelie a răspuns: "Rob sînt al Dumnezeului celui viu și, trimis fiind, am venit aici ca să te chem pe tine din întunericul cel adînc al ne-științei și să te scot la lumina adevărului și raza cea curată a cunoș-tinței să lumineze sufletul tău". Iar el, neînțelegînd nimic din cele grăite, s-a mîniat și cu iuțime i-a zis: "Eu altele te-am întrebat și tu altele-mi răspunzi mie. Așa, mă jur pe zei, că dacă nu-mi vei răspunde la fiecare întrebare, apoi nu voi cruța bătrînețele tale, nici mă voi rușina de căruntețele tale. Deci, spune-mi mie: la cine ești ostaș și pentru ce pricină ai venit aici ?" Iar Cornelie a zis: "De voiești ca să știi gradul meu, apoi să știi că sînt sutaș cu dregătoria și cînd am auzit de tine, că tu și femeia ta și toți cei ce sînt sub stăpînirea ta ați căzut în mare rătăcire, am venit ca să vă scap pe voi de idoleasca înșelăciune și să vă povățuiesc la calea cea adevă-rată și să vă împac cu unul Dumnezeu cel viu, care a făcut cerul și pămîntul și toate cele ce sînt în dînsele". La acestea Dimitrie a zis: "Te văd pe tine ajuns la bătrînețe și mi-e milă pentru anii tăi cei mulți; deci, încetează a-ți lungi prin cuvinte minciuna ta, apropie-te la zeii noștri și te închină lor, iar de nu vei voi ca să faci aceasta, apoi să știi că la grele chinuri te voi da pe tine și nici un Dumnezeu, afară de zeii mei, nu te va scoate pe tine din mîinile mele". Iar Cornelie a zis: "Puternic este Dumnezeul meu, nu numai să mă păzească pe mine de toate răutățile tale întreg și nevătămat și să mă izbăvească din mîinile omenești, dar încă și pe zeii tăi să-i zdro-bească și să-i sfarme ca praful pe idolii lor și pe tine, cel ce în de-șert nădăjduiești spre dînșii să te aducă la a lor cunoștință. Iar eu, zeilor tăi, ca și idolilor lor celor fără de suflet, niciodată nu mă voi închina. Pentru că scris este: zeii cei ce n-au făcut cerul și pămîntul să piară; și iarăși: "Domnului Dumnezeului tău să te închini și Lui unuia să-I slujești". Am venit aici pentru ca să vă povățuiesc pe voi la pocăință, ca să ieșiți din cursele diavolului, fiind de vii vînați de dînsul după voia lui".

Iar dregătorul a zis: "M-am jurat pe zeii mei că nu te voi cruța pe tine ci la grele munci te voi da, de nu vei jertfi zeilor". Apoi, Cornelie l-a întrebat: "La care zei poruncești să jertfesc ?" Și i-a zis dregătorul: "Jertfește lui Apolin și lui Die". Iar Cornelie a zis: "Deci, arată-mi mie pe acei zei ai tăi". Și s-a bucurat dregătorul, socotind că vrea să se închine lor și l-a dus pe el la capiștea lui Die. Și le urma lor lume multă, vrînd să vadă pe Cornelie închi-nîndu-se la idoli. Și sosind la capiște, au intrat într-însa dregătorul cu Cornelie și cu toți cei ce veniseră cu dînșii, între care era și femeia boierului, anume Evantia, și Dimitrie, fiul lui, că așa se che-ma după numele tatălui său.

Deci, Sfîntul Cornelie, fiind în capiștea idolească, s-a întors spre răsărit și, plecîndu-și genunchele sale la pămînt, se ruga zicînd: "Dumnezeule, Cel ce ai cutremurat pămîntul și prin el ai mutat munții în inimile mărilor, Cel ce prin mîna lui Daniil ai sfărîmat pe Vil și ai omorît pe balaur și gurile leilor astupîndu-le ai păzit întreg pe robul tău, Tu și acuma răstoarnă idolii aceștia și dă cunoștință poporului tău, ca să știe că brațul tău este puternic!". Așa ru-gîndu-se sfîntul, a ieșit din capiște împreună cu Dimitrie dregătorul și cu toată mulțimea poporului ce venise; iar Evantia cu Dimitrie, fiul său, rămăseseră încă înăuntrul capiștei și deodată s-a făcut cutremur și a căzut capiștea cu idolii, sfărîmîndu-se ca praful idolii lor spre care nădăjduiau; și a fost apucată acolo femeia dregă-torului cu fiul lor, sub zidurile cele căzute. Și toată mulțimea văzînd căderea capiștei, s-a spăimîntat. Iar boierul nu știa că femeia și fiul lui s-au astupat de ziduri. Cornelie însă, veselindu-se de puterea Dumnezeului Celui viu, a zis către boier: "Unde sînt acum, boierule, idolii tăi cei mari?" Iar el, umplîndu-se de mînie, a zis: "Spune nouă, fermecătorule, cu ce vrăji ai făcut să cadă capiștea cu idolii noștri?" Și se sfătuia boierul cu ai săi cu ce fel de chinuri să-l piardă pe Cornelie. Dar, iată că aproape trecuse ziua și soarele apunea; pentru aceea, nu era vreme ca să chinuiască pe Cornelie. Deci, a poruncit dregătorul ca să-l lege cu mîinile și picioarele și așa să-l spînzure pe el în temniță, ca toată noaptea, spînzurat, să pătimească pînă dimineața, iar a doua zi voia să-l chinuie pe el cumplit și apoi să-l ucidă. Fiind dus sfîntul în temniță cu mîinile și picioarele legate și spînzurîndu-l, precum a poruncit prigonitorul, îndată a alergat la dregătorul unul din slujitorii lui, anume Teleton, zicîndu-i: "Stăpîne, doamna ta și unul născut, fiul tău, au pierit în capiște, sfărîmați fiind între ziduri de cutremur !" Auzind aceasta Dimitrie și-a rupt hainele sale și se văita cu amar, încă se tînguiau cu dînsul împreună și mai marii cetății, în timp ce alții îl mîngîiau. Dar cine putea să mîngîie o jale mare ca aceea care venise pe nesimțite, aducînd moartea cea neașteptată a femeii și a fiului său? Apoi, a zis către cei ce stăteau de față: "Mergeți, aruncați pietrele capiștei celei căzute, pînă ce veți afla oasele iubitei mele soții și ale dulcelui meu fiu și, aflîndu-le, să mi le aduceți aicea". Grăind acestea a ridicat glasul și a plîns cu jale mare. Tînguindu-se el, a venit degrabă mai marele jertfitorilor, anume Varvat, zicînd: "Am auzit glasul femeii tale și fiului tău, din mijlocul zidurilor celor căzute, strigînd așa: "Mare este Dumnezeul creștinesc care ne-a scăpat pe noi vii de această cumplită moarte, prin robul său Cornelie. Deci, rugați pe acel sfînt bărbat ca să ne scoată pe noi de aici, ca să nu pierim desăvîrșit, pentru că vedem minunile cele de mirare ale Dumnezeului lui și auzim glasul îngerilor celor ce cîntă: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, întru oameni bună-voire".

Acestea auzindu-le boierul de la Varvat, îndată a alergat de grabă cu toți ai săi la robul lui Dumnezeu în temniță și l-au aflat pe el umblînd, pentru că Îngerul Domnului îl dezlegase pe el din legături. Și a căzut boierul la picioarele lui Cornelie, zicînd: "Mare este Dumnezeul tău, Cornelie, care păzește pe soția mea și pe fiul meu, încă vii, în capiștea cea căzută. Deci, ne rugăm ție, robule al Dumnezeului celui preaînalt, vino și îi scoate pe dînșii de acolo și, iată, eu și toți cei cu mine credem în cel propovăduit de tine, Hristos cel răstignit".

Deci, mergînd Sfîntul Cornelie cu dînșii la capiștea idolească cea căzută și ridicîndu-și spre cer ochii săi, a zis: "Doamne, Dumnezeul puterilor! Cel ce cauți pe pămînt și îl faci pe el de se cutre-mură, de a cărui față se topesc munții și seacă adîncurile, Însuți fiind Domn; ascultă suspinele celor legați și scoate din pămînt pre Evantia, și nu-Ți întoarce fața ta de la fiul ei și ia aminte spre sufle-tele lor pentru numele Tău". Așa rugîndu-se el, deodată s-a deschis locul unde era ținută Evantia cu fiul său, între zidurile cele căzute și au ieșit de acolo amîndoi sănătoși, lăudînd pe Dumnezeu. Deci, toți cei ce erau acolo, și au văzut acea preaslăvită minune, strigau: "Mare este Dumnezeul creștinilor". Și s-a botezat Dimitrie cu fe-meia, cu fiul său și cu toată casa sa și s-au botezat cu dînsul și cei-lalți oameni, la număr două sute șaptezeci și șapte.

A petrecut Sfîntul Cornelie în acea cetate vreme îndelungată, dezrădăcinînd spinii necredinței din inimile omenești și semănînd sămînța bunei credințe. Și, în scurtă vreme a adus la Hristos toată cetatea și pe oarecare bărbat cinstit, anume Evnomie, pe care l-a făcut preot. Apoi, plin fiind de zile, a sosit la fericitul său sfîrșit, de care fiind înștiințat mai înainte de vreme, se nevoia la rugăciune cu osîrdie, gătindu-se mai înainte spre calea pe care avea să meargă la Dumnezeul său.

Deci, adunînd pe toți creștinii pe care îi întorsese de la ne-dumnezeire, îi învăța pe dînșii ca să petreacă în credință, în dra-goste și în toate faptele bune, să se ocîrmuiască pe sine, sporind în poruncile Domnului. Apoi, învățîndu-i pe ei din destul, a auzit un glas din cer, zicînd către dînsul: "Cornelie, vino la mine, că iată s-a gătit ție cununa dreptății!" Aceasta auzind-o Cornelie, îndată s-a întors la rugăciune și plecîndu-și genunchele a zis: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce m-ai învrednicit pe mine a păzi credința, a săvîrși nevoința și a birui pe cel potrivnic, mulțumesc Ție de toate. Încă mă rog ție Doamne, caută spre robii tăi din înălțimea cea sfîntă a Ta și milostiv să fii lor. Întărește-i pe dînșii în credință, îm-puternicește-i în nevoință, sporește-le lor în păzirea sfintelor Tale porunci, ca neîncetat să slăvească Prea Sfînt Numele Tău, acum și în vecii vecilor". Și toți zicînd: "Amin!" și-a dat cu bucurie duhul său în mîinile Dumnezeului Celui ce la cer l-a chemat pe el. Iar dregătorul Dimitrie cu Evantia soția sa, cu fiul Dimitrie, cu Evno-mie preotul și cu toți credincioșii, plîngînd mult deasupra părintelui și învățătorului lor și aprinzînd lumînări și cîntînd cîntări deasupra mormîntului, l-au îngropat pe el cu cinste aproape de capiștea cea căzută a lui Die. Și în toate zilele credincioșii mergeau la mormîntul lui, cădelnițau cu tămîie și se rugau și multe tămăduiri se da bolnavilor de la mormîntul lui.

Trecînd mulți ani și ducîndu-se toți la Domnul, a rămas neștiut urmașilor lor locul acela unde au fost îngropate moaștele Sfîntului Cornelie, că crescuseră împrejurul lui rugi și tufe multe și nimeni nu știa de comoara aceea de mult preț.

S-a întîmplat oarecînd de a mers acolo episcopul Silvan de la cetatea care se numea Troia, căruia sfîntul Cornelie i-a zis: "De multă vreme petrec aici și nimeni nu m-a cercetat". Iar episcopul, sculîndu-se din somn, se mira de acea vedenie, și nu se pricepea cine i se arătase lui. Iar în noaptea viitoare iarăși i s-a arătat sfîn-tul, zicîndu-i: "Eu sînt Cornelie sutașul. Moaștele mele zac în rugii cei ce sînt aproape de locul acela unde era oarecînd capiștea lui Die. Drept aceea, tu să-mi zidești mie biserică aproape de locul lui Dimitrie, iar locul acela se numește Pandohium și multe trupuri ale credincioșilor și sfinților frați sînt îngropate acolo. Dimineața, episcopul a spus vedenia aceea clerului său și au mers cu toții la rugii aceia pe care în vedenie îi arătase lui sfîntul și, rugîndu-se cu dina-dinsul, începu a săpa; și aflară racla care avea în ea moaștele sfîn-tului Cornelie, din care ieșeau negrăite, bune, miresme întregi și nestricate. Și s-au veselit foarte mult pentru aflarea unei astfel de mari vistierii.

Episcopul era în dificultate pentru biserica pe care sfîntul i-a poruncit să o zidească, pentru că n-avea atîta avere cît ar fi fost de trebuință spre zidirea bisericii. Însă și în aceasta Sfîntul Cornelie nu a zăbovit a ajuta episcopului; pentru că, în viitoarea noapte, s-a arătat oarecăruia om, anume Evghenie, care era dreptcredincios și foarte bogat. Aceluia i-a poruncit ca să dea averi episcopului Siluan cît va fi de-ajuns spre zidirea bisericii. Iar Evghenie a spus vedenia aceea episcopului și i-a dat lui toate cele de trebuință. Și începînd a zidi sfînta biserică, degrabă a săvîrșit-o pe ea și a înfrumusețat-o cu toată buna podoabă. Apoi, sosind vremea în care cinstitele moaște ale sfîntului să fie aduse din rugi în acea biserică zidită din nou, s-a adunat mulțime de credincioși, cu episcopul Siluan și cu Evghenie, avînd în mîinile lor lumînări aprinse. Și cînd a început episcopul cu clerul a cînta cîntarea cea întreit sfîntă, îndată singură de sine s-a mișcat racla și se ducea cu nevăzute mîini la biserică și nu îndrăznea nimeni din oameni a se atinge de dînsa.

Deci, văzînd toți acea minune, cum merge racla singură de sine, se mirau cu frică și ca printr-o gură strigau cu toții: "Sfînt! Sfînt! Sfînt! Domnul Savaot, Cel ce ne-a arătat nouă puterile și minunile sale, prin Cornelie, robul Său". Încă s-a întîmplat de erau acolo și mulți necredincioși care, văzînd acea minune, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. Iar cînd au ajuns la biserică și au intrat într-însa, mulți stau și de-o parte și de alta, privind unde va merge racla cu moaștele și unde va sta. Deci, mergînd ea drept a stat aproape de altar, de partea dreaptă. Apoi, voia episcopul ca să-l pună pe el înlăuntrul altarului și nimeni nu putea să miște ra-cla din locul acela, în care singură a stat. Și s-au făcut multe mi-nuni atunci și după aceea de la sfintele și făcătoarele de minuni moaște ale plăcutului lui Dumnezeu.

Murind episcopul Siluan, s-a pus după dînsul episcop Filostorghie. Acela a îndemnat pe oarecare zugrav, anume Evcratie, ca toa-tă biserica să o înfrumusețeze dar mai cu seamă icoana Sfîntului Cornelie să o împodobească frumos. Deci, zugravul, cînd începu să zugrăvească icoana Sfîntului Cornelie, nu putea ca să-i închipuiască bine fața lui și o ștergea și iarăși o zugrăvea și iarăși o ștergea, de multe ori, neputînd deodată să o zugrăvească cu bună podoabă.

S-a mîhnit Evcratie și zicînd asupra sfîntului oarecare cuvinte de hulă i-a lăsat chipul lui așa. Și vrînd ca să zugrăvească altceva pe zidul bisericii, s-a suit pe o scară și, alunecînd cu picioarele, a căzut de pe scară la pămînt și atît de rău s-a lovit încît a rămas aproape mort. Apoi, luîndu-l pe el ceilalți, care se întîmplaseră acolo, l-au dus la casa lui și l-au pus pe pat abia viu, neputînd nici a grăi. Și vedeau toți că erau viermi împrejurul buzelor lui și unii intrau, iar alții ieșeau din gură. Aceasta era pedeapsa pentru că a îndrăznit, cu buzele lui, a zice cuvinte de hulă asupra sfîntului. Dar, precum singur Domnul, așa și sfinții, robii lui, nu se mînie pînă la sfîrșit, nici nu țin vrăjmășie în veac, așa a doua zi acela care pe fe-meia și pe fiul lui Dimitrie din mijlocul zidurilor celor risipite i-au scos vii, acela și lui Evcratie i s-a arătat și, luîndu-l pe el de mînă, ca din somn l-a ridicat de pe pat și apoi nevăzut a fost. Iar Evcra-tie, simțindu-se pe sine sănătos, a alergat la biserica sfîntului și căzînd la cinstita raclă, în care zăceau tămăduitoarele moaște ale lui Cornelie, cu lacrimi cerea iertăciune pentru greșeala sa și mul-țumea sfîntului că l-a miluit și l-a tămăduit de durere pe el, cel ce era aproape de moarte. Deci, două folosuri a cîștigat zugravul ace-la, din arătarea sfîntului: tămăduire și cunoștința feței lui, adică ce fel fusese la chip. După însănătoșire, a zugrăvit pe Sfîntul Cornelie pe icoană, așa precum l-a văzut pe el arătîndu-se lui. Și preamărea pe Hristos Dumnezeu, Cel împreună cu Tatăl și cu sfîntul Duh slăvit în veci. Amin.



În această zi facem și pomenirea sfinților mucenici Ilie, Zotic, Luchian și Valerian, care pe timpul împărăției lui Licinius (308- 321) au pătimit de la Macsim, prefectul lui, precum și pomenirea cuviosului părintelui nostru Petru, celui din Atroi. Acesta se pare că ar fi acela ce mai înainte în luna aceasta, în luna a 5-a, a fost cel din Afira. Facem și pomenirea Sfîntului Sfințit Mucenic Iulian, prezviterul din Anghira Galatiei, care pe vremea împărăției lui Licinius a pătimit pentru Hristos, a Sfinților Mucenici Cronid, Leontie, Serapion care, în Egipt, după multe chinuri, s-au sfîrșit înecați în mare, și a Sfinților Mucenici Selevchie, Macrovie și Gordian, cei ce au fost în Galatia dați la fiare. Și aici mai pomenește Prologul sfinți prăznuiți de Sfînta noastră Biserică Creștină Ortodoxă de Răsărit.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna septembrie
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.