Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața celui între Sfinți Părintele nostru Ioan,
Arhiepiscopul Novgorodului
(7 septembrie)

Viețile Sfinților pe luna septembrie



Noul făcător de minuni al Rusiei, sfîntul Ioan, s-a născut în marele oraș Novgorod, din părinți binecredincioși; tatăl său se numea Nicolae, iar maica sa, Christina. Avea și frate după trup, anume Gavriil, cu care era crescut în bună învățătură și deprins în frica lui Dumnezeu. Din tinerețe s-a îndreptat pe sine la fapta bună. Iar la vîrsta potrivită, a fost hirotonit preot la biserica Sfîntului sfințit Mucenic Vlasie. Și slujea Domnului cu toată osîrdia, umblînd fără prihană în toate poruncile lui. Iubind însă viața cea liniștită și fără de tulburare, a avut dorință a se îmbrăca în chipul călugăresc. Pentru aceea a gîndit să zidească și o mînăstire nouă din averea ce rămăsese de la părinți. Sfătuindu-se cu fratele său Gavriil, mai întîi a zidit o biserică de lemn, întru numele Prea Curatei Maicei lui Dumnezeu, întru pomenirea cinstitei Buneivestiri, și a întemeiat mînăstire și a rînduit toate cele trebuincioase ei. Apoi s-a sîrguit ca să zidească biserica de piatră.

Deci, începîndu-se acel lucru bun, și zidindu-se bine biserica cea de piatră, au ajuns la ferestre; și le-a lipsit argintul pentru săvîrșirea bisericii. De aceea fericitul Ioan și Gavriil, fratele lui, erau în mare mîhnire. Dar avînd mare credință și osîrdie către Prea Curata Născătoare de Dumnezeu, întru mîhnirea lor au năzuit cu lacrimi spre dînsa ca spre cea grabnică ajutătoare și scîrbiților mîngîietoare, rugîndu-se și zicînd: "Tu, Stăpînă, știi credința noastră și dragostea pe care o avem către Fiul Tău și Dumnezeul nostru și spre tine, Doamna noastră, cu toată osîrdia și credința spre zidirea prea cinstitului tău hram ne-am pornit și spre ajutorul tău ne-am pus nădejdea noastră, Maica lui Dumnezeu. Deci, ajută-ne nouă ca să săvîrșim biserica ta, trimite ajutorul tău, Stăpînă, și nu ne rușina pe noi robii tăi, că, iată, am început a zidi și nu putem a o sfîrși fără de ajutorul tău". Așa rugîndu-se și tînguindu-se ei, li s-a arătat noaptea în vis Preacurata Maica lui Dumnezeu, cereasca împără-teasă, zicîndu-le lor: "De ce v-ați tînguit atîta pentru zidirea biseri-cii mele, iubiții mei robi ai lui Dumnezeu? Nu voi trece cu vederea rugăciunea, credința și dragostea voastră, ci degrabă vă voi trimite vouă cele spre săvîrșire; ba vă va și prisosi; și altă trebuință nu este, fără numai sîrguiți-vă la lucru și nu vă împuținați în credință". Această vedenie o văzură amîndoi frații și, deșteptîndu-se, s-au umplut cu mare bucurie. Iar după cîntarea Utreniei au spus unul altuia cele ce văzuseră, și s-au întărit cu nădejde. Și într-aceeași zi, de dimineață, după rînduiala lui Dumnezeu, ieșind afară din mînăs-tire, au văzut un cal foarte minunat stînd înaintea porții, cu frîu aurit, înfrînat, și șeaua de pe dînsul ferecată cu aur, iar călăreț pe el nu era. Și sta calul blînd și nemișcat. Mirîndu-se de frumusețea și mărimea calului, așteptară mult: oare nu va veni de undeva călărețul calului acestuia? Și pentru că nu a venit nimeni, calul stînd la un loc, nemișcat, se apropiară de dînsul și văzură doi săcu-șori plini pe amîndouă părțile șelei atîrnați. Cunoscînd deci că de la Dumnezeu li s-a trimis lor aceasta, au luat de pe cal săcușorii aceia și îndată calul s-a făcut nevăzut din fața ochilor lor. Apoi, dezlegînd săcușorii, au aflat unul plin cu aur iar altul cu argint și, mirîndu-se de o asemenea purtare de grijă dumnezeiască și a Preacuratei Maicei lui Dumnezeu, mare mulțumită au înălțat și degrabă au săvîrșit biserica, cu toată buna podoabă înfrumusețînd-o. Ase-menea au cumpărat mînăstirii și mulțime de moșii, iar rămășița au-rului și a argintului au dat-o egumenului și fraților. Și ei se îmbrăcară în călugărescul chip acolo și s-au numit Ioan-Ilie și Gavriil-Grigorie și petreceau în mănăstirea aceea cu plăcere dumnezeiască în post și în rugăciune și întru toate nevoințele și ostenelile călugărești.

Murind preasfințitul arhiepiscop al Novgorodului, Arcadie, l-au luat pe fericitul Ilie din mînăstirea sa și l-au ridicat la scaunul arhiepiscopiei cu sila, căci el se lepăda, socotindu-se nevrednic de o rînduială ca aceasta; dar Dumnezeu l-a făcut pe el vrednic. Deci, voievodul, toți mai marii duhovnicești și mirenii, tot poporul cetății aceleia, cu un glas, l-au ales pe el, căci era iubit de Dumnezeu și de oameni și prin rugăminte l-au făcut pe el să primească scaunul arhiepiscopiei. Atunci s-a supus și a fost așezat arhiepiscop al Novgorodului de prea sfințitul Ion, mitropolitul Kievului și a toata Ru-sia. Și păstorea bine turma oilor lui Hristos, viețuind întru cuvioșie și dreptate.

În acea vreme, Roman, voievodul Suzdalului, și alții din ace-lași pămînt al Rusiei, demnitari mulți, șaptezeci și doi la număr, se sculaseră asupra marelui oraș Novgorod, vrînd să-i risipească pe el și pe oamenii săi, cei de un neam și de o credință, să-i prade și să-i dea morții. Pentru aceea au mers la cetate cu marea mulțime a oș-tilor lor și, împresurînd-o, au strîmtorat-o cu sila trei zile. Iar cetă-țenii, văzînd puterea cea mare a protivnicilor și slăbind de război, erau în necaz și în nepricepere mare, neașteptînd ajutor de nicăieri, numai de la Dumnezeu cereau milă, și nădăjduiau spre rugăciunile sfințitului lor păstor. Iar bunul păstor, văzînd pe lupii cei ce năvăliseră și căutau să-i rănească turma, a stătut la strajă, privind cu ochi nedormit spre Dumnezeu și cu rugăciunile sale îngrădind cetatea și cu ziduri. Iar în noaptea a treia stînd el, după obicei, la rugăciune înaintea icoanei Domnului Iisus Hristos, și cu lacrimi, strigînd către Stăpîn pentru izbăvirea cetății, a auzit un glas zicînd către dînsul: "Să mergi în biserica Domnului nostru Iisus Hristos, cea de pe ulița lui Ilie, și acolo, luînd chipul Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, să-l înalți pe zidul cetății împotriva vrăjma-șilor și îndată vei vedea mîntuirea cetății". Iar el, care a auzit un glas ca acesta, s-a umplut de negrăită bucurie și a petrecut fără de somn toată noaptea aceea.

A doua zi a chemat deci tot soborul și le-a spus lor de glasul ce se făcuse către dînsul; iar poporul, auzind aceea, a proslăvit pe Dumnezeu și pe Preacurata Maica lui Dumnezeu și primind oarecare putere a îndrăznit. Apoi, arhiepiscopul a trimis pe arhidiaconul său dimpreună cu clerul, poruncindu-i să aducă la sobor acea cin-stită icoană, iar el, împreună cu sfințitul sobor, intrînd în biserica cea mare a înțelepciunii lui Dumnezeu, au început a săvîrși cîntări de rugăciune. Ajungînd, deci, trimișii la biserica Mîntuitorului, unde se afla icoana făcătoare de minuni a Prea Sfintei de Dumnezeu Născătoare și, închinîndu-se precum se cădea, cînd au vrut să o ia, n-au putut nici să o miște din loc; și, pe cît au încercat mai mult, pe atît nicidecum n-au putut. Și, întorcîndu-se, au spus sfîntului. Apoi el, adunînd tot soborul, a mers cu sîrguință și, intrînd în biserică, a căzut înaintea icoanei Stăpînei noastre, rugîndu-se și zicînd: "O, prea milostivă Doamnă, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, tu ești nădejdea, scăparea și apărarea cetății noastre, zidul, acoperămîntul și limanul tuturor creștinilor. Drept aceea și noi păcătoșii, spre tine nădăjduim. Roagă-te, Doamnă, Fiului tău și Dumnezeului nostru pentru cetatea noastră și nu ne da în mîna vrăjmașilor noștri pentru păcatele noastre, ci ascultă plîngerea și suspinarea robilor tăi și scapă-ne. Precum oarecînd pe niniviteni Fiul tău i-a cruțat, pentru pocăință, așișderea și aici arată-ți, Stă-pînă, mila ta". Astfel rugîndu-se sfîntul, a început a cînta paraclisul; și cînd clericii cîntau condacul după a șasea peasnă: "Ceea ce ești folositoare creștinilor, neînfruntată", îndată cinstita icoană a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu s-a mișcat singură. Iar poporul văzînd acea minune, toți ca un singur glas strigau: "Doamne miluiește!" Apoi, prea sfințitul arhiepiscop, luînd în mîini acea cinstită icoană, a sărutat-o cu dragoste și, mergînd cu poporul, săvîrșind cîntări și rugăciuni a înălțat-o pe zidul cetății și a pus-o împotriva luptătorilor. Și, fiindcă la al șaselea ceas începuseră protivnicii a se năpădi mai tare la cetate și îndreptară săgeți asupra ei ca ploaia de multe, îndată cinstita icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu schimbîndu-și fața sa dinspre protivnici, a întors-o spre cetate. Această mișcare era semn sigur de prea marea milostivire a Stăpînei noastre, pe care a arătat-o popoarelor celor ce se primejduiau de către împresurători. Privind arhiepisco-pul spre sfînta icoană a văzut lacrimi curgînd din ochii ei ca un izvor al raiului și luînd felonul său, adună într-însul pe cele ce picau din icoană și grăi: "O, minune prea slăvită! Cum din lemn uscat pică lacrimi! Iată, Împărăteasă, ne arăți nouă semn adevărat, că te rogi Fiului tău și Dumnezeului nostru, cu lacrimi, pentru scă-parea cetății". Poporul, văzînd că plîngea icoana Preasfintei Născă-toare de Dumnezeu, a strigat către Dumnezeu cu lacrimi și cu suspinuri. Și deodată a coborît frică asupra protivnicilor, i-a aco-perit întunericul, iar mînia lui Dumnezeu i-a tulburat și începură unul pe altul să se ucidă. Iar cetățenii, văzînd o tulburare ca aceea a lor, au deschis porțile cetății și, ieșind înarmați, s-au repezit asupra vrăjmașilor, pe unii tăindu-i, iar pe alții de vii robindu-i și așa au biruit toate taberile vrăjmașilor, cu ajutorul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Din acea vreme arhiereul lui Dumnezeu, Ilie, a așezat praznic luminos: să se prăznuiască acel prea minunat semn al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu în marea cetate Novgorod, și a numit ziua aceea pe de-o parte zi de izbăvire, iar pe de alta, zi de pedepsire; de izbăvire, deoarece cu rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a trimis Dumnezeu izbăvire cetățenilor, iar zi de pedepsire pentru aceia care, sculîndu-se asupra celor de un neam și de o credință, făceau război între frați. Și așa, din vremea aceea marele Novgorod era în pace și în liniște adîncă prin ocîrmuirea bunului păstor.

Fericitul, șezînd pe scaunul său ani îndestulați spre înălțarea laudei lui Dumnezeu, a zidit șapte biserici vestite. Cea dintîi biserică, pe care mai întîi de călugăria sa a zidit-o, era cu hramul Bunavestire a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. A doua, pe care în vremea arhieriei sale a zidit-o, avea hramul Botezul Domnului. A treia, în numele Sfîntului Prooroc Ilie. A patra era afie-rosită în numele cuviosului Theodor, egumenul Studitului. A cincea, a Sfinților Anania, Azaria, Misail și a Sfîntului Daniil pro-orocul. A șasea avea hramul Sfîntului drept Lazăr, celui a patra zi înviat. A șasea era închinată Sfîntului ierarh, făcătorului de minuni Nicolae. Și era sfîntul foarte milostiv către toți, avînd, pe cîtă mare blîndețe, pe atîta dragoste nefățarnică. Era ca un soare în biserica lui Hristos, luminînd prin lucruri bune, gonind întunericul faptei rele și sfărîmînd capul diavolului, domnul întunericului, care vrăjmășește totdeauna și pizmuiește mîntuirea omenească.

Pentru că sfîntul avea putere mare peste duhurile cele necu-rate, așa că le putea lega pe ele cu cuvîntul, credem că este de fo-los a arăta aici o povestire minunată: Stînd odată sfîntul, după obiceiul său, la rugăciune, în chilia sa, la miezul nopții diavolul, vrînd să-l înfricoșeze pe sfînt prin năluciri, a mers și a intrat în ligheanul cel ce sta în camera lui de culcat și a început a tremura, tulburînd apa. Iar sfîntul, înțelegînd diavoleasca nălucire, s-a apropiat de vas și l-a însemnat pe el cu semnul Crucii și cu certare l-a legat în lighean pe diavol, așa ca să nu mai iasă el de acolo multă vreme. Diavolul, fiind ars de puterea Crucii, a început să strige ca omul: "O, amar mie, că sînt ars și nu pot să rabd! Degrabă mîntuiește-mă, sfinte al lui Dumnezeu!" Iar sfîntul i-a zis: "Cine ești tu și cum ai intrat aici ?" Răspuns-a diavolul: "Eu sînt vicleanul diavol și am venit aici ca să te tulbur, căci mi se părea că te vei înfricoșa ca om și te vei lăsa de rugăciune, iar tu m-ai încuiat în vasul acesta, unde groaznic mă chinui. Vai mie ! că m-am amăgit și am intrat aici ! Mîntuiește-mă, robule al lui Dumnezeu, și de acum făgăduiesc că nu voi mai veni altă dată aici". Strigînd diavolul mult așa, i-a zis sfîntul: "Iată, pentru îndrăzneala ta nerușinată îți poruncesc ca în noaptea aceasta să mă duci în Ierusalim, la biserica unde este mormîntul Domnului. Iar din Ierusalim, să mă aduci ia-răși aici, în chilia mea, în noaptea aceasta, și după aceea îți voi da drumul". Deci, diavolul s-a făgăduit să facă voia sfîntului, numai să fie mîntuit din vas. Apoi sfîntul, cercetîndu-l, l-a mîntuit zicîndu-i: "Să-mi fii ca un cal, gata, stînd înaintea chiliei mele, ca încălecînd pe tine, să-mi săvîrșesc dorința". Iar diavolul a ieșit ca un întuneric din vas și a stat, după porunca sfîntului, la ușa chiliei ca un cal.

Sfîntul ieșind deci din chilie, s-a înarmat pe sine cu crucea și a încălecat pe drac și s-a aflat într-acea noapte în sfînta cetate a Ierusalimului, lîngă biserica Sfintei Învieri, unde este mormîntul Domnului. Iar pe diavol l-a certat să nu se ducă de la locul acela, și sta diavolul, neputînd nicidecum să se miște din loc, pînă ce sfîntul a făcut închinăciune la mormîntul Domnului și la cinstitul lemn al Sfintei Cruci. Mergînd la biserică și-a plecat genunchile înaintea ușii și s-a rugat și îndată i s-au deschis ușile bisericii singure, de la sine, și lumînările și candelele la mormîntul Domnului s-au aprins. Iar Sfîntul, rugîndu-se lui Dumnezeu cu mulțumită, a vărsat lacrimi și s-a închinat la mormîntul Domnului și l-a sărutat. Asemenea și la lemnul făcător de viață și la toate sfintele icoane și la locurile cele din biserică, și, săvîrșindu-și dorința, a ieșit și iarăși ușile bisericii s-au închis singure. Și găsind pe diavol în același loc unde-i poruncise, stînd ca un cal, gata, a încălecat pe el, și s-a aflat în noaptea aceea în marele Novgorod, în chilia sa.

Ducîndu-se diavolul la sfînt, l-a rugat ca să nu spună nimănui cele ce se petrecuseră cu dînsul, cum că, legat fiind prin certare i-a slujit ca un rob. "Iar de vei spune cuiva - zicea - că ai umblat călare pe mine, apoi nu voi înceta să-ți fac supărare, pînă ce nu voi aduce asupra ta o ispită mare". Acestea spunîndu-le diavolul, sfîntul a făcut semnul Crucii pe sine și îndată diavolul s-a stins ca fumul și a pierit de la dînsul.

Iar odată sfîntul, cu cinstiții bărbați, cu egumeni, cu preoții și cu cetățenii cei de Dumnezeu temători, îndeletnicindu-se în vorbă duhovnicească și povestind din viețile sfinților și spunînd multe spre folos, i s-a întîmplat lui de a arătat și acest lucru de care am povestit, spunînd că altcuiva i se întîmplase, zise: "Știu pe un om care într-o noapte din marele Novgorod a fost în Ierusalim și, închinîndu-se la mormîntul Domnului și la lemnul făcător de viață al Sfintei Cruci, s-a întors în marele Novgorod, mergînd călare pe diavol, pe care, prin certare, îl legase ca pe un robit". Iar cei ce au-zeau se mirau de aceasta foarte tare, dar diavolul scrîșnea cu dinții asupra sfîntului, zicîndu-i: "De vreme ce ai dat pe față taina aceasta, voi aduce asupra ta o asemenea ispită ca să fii osîndit de toți cetățenii ca un desfrînat".

Din vremea aceea, prin voința lui Dumnezeu, a început dia-volul a aduce asupra sfîntului o astfel ispită: venind mulți oameni pentru binecuvîntare la sfîntul, diavolul le arăta în chilia lui felurite năluciri - uneori încălțăminte femeiască, alteori mărgele, iar alteori alte găteli și haine cu care femeile se împodobesc. Deci, oamenii ce veneau, văzîndu-le, se scandalizau și gîndeau rău de sfîntul, părîndu-li-se că ține femeie în chilia sa și se tulburau și, sfătuindu-se între dînșii, ziceau: "Este nedrept ca un arhiereu depravat ca acesta să fie pe scaunul apostolesc". Și, adunîndu-se oamenii la chilia sfîntului, diavolul s-a închipuit în fetișoară și alerga înaintea lor ca și cum ar fi fugit din chilia sfîntului, iar oamenii, văzînd-o, strigară și începură a alerga vrînd să prindă pe fetișcana aceea; însă diavolul a scăpat după chilia sfîntului și s-a făcut nevăzut.

Auzind sfîntul gălăgia poporului, a ieșit din chilie, și a zis că-tre oameni: "Ce este fiilor? De ce este gîlceavă între voi ?" Iar ei, strigînd la el ca la un depravat, defăimîndu-l și ocărîndu-l, l-au apucat și începură a-l batjocori. Apoi, nepricepîndu-se ce să-i mai facă, ziseră între dînșii: "Să-l ducem la rîu și să-l punem pe o plută, ca să-l ducă apa de la cetatea noastră în jos, pe rîu". Și ducînd pe sfîntul și curatul arhiereu al lui Dumnezeu la podul cel mare, care este pe rîul Volhov, i-au dat drumul pe o plută; și s-au împlinit cuvîntul vicleanului diavol, care i-a zis lăudîndu-se: "Vei aduce asupra ta o asemenea ispită ca să fii osîndit de toți ca un depravat". Și se bucura vicleanul văzîndu-l pe sfînt batjocorit. Însă cu ajutorul darului lui Dumnezeu a biruit nevinovăția dreptului, și a rușinat pe vrăjmași căci sfîntul fiind pus pe plută, pluta aceea plutea în susul rîului, împotriva apei, care este la podul cel mare nefiind dusă de nimeni, decît de puterea lui Dumnezeu. Și plutea spre mînăstirea Sfîntului Gheorghe care se afla departe de cetate ca la trei stadii. Iar oamenii, văzînd minune ca aceasta, s-au înspăimîntat și părăsind răutatea își rupeau hainele și se tînguiau, zicînd: "Am greșit și am făcut nedreptate. Oameni fiind, am judecat pe păstor". Și alergau pe mal, rugînd pe sfînt să le ierte păcatul și să se întoarcă la scaunul său. "Iartă-ne nouă, părinte - ziceau - întru neștiință ți-am greșit. Să nu pomenești răutatea noastră și nu ne lăsa pe noi, fiii tăi". Așijderea și tot clerul, întîmpinînd pe sfînt și plecîndu-și capetele la pămînt, cu lacrimi îl rugă să se întoarcă la scaunul său, iar el, ca un alt Ștefan, întîiul mucenic, se ruga lui Dumnezeu pentru cei ce l-au nedreptățit, zicînd: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta". Și s-a oprit la margine, aproape de mînăstire despre care am amintit înainte ca la o jumătate de stadie și, sculîndu-se de pe plută, a ieșit la mal. Iar poporul căzînd cu plîngere la dînsul, își cerea iertare și se bucura că a îmblînzit pe sfînt și că a descoperit Domnul viața lui cea nevinovată și curată. Iar el, fiind fără de răutate și dîndu-le tuturor iertare, le-a spus cum, umblînd călare pe diavol, a fost în Ierusalim și cum diavolul s-a lăudat asupra lui. Auzind aceasta, toți au proslăvit pe Dumnezeu. Și așa s-a întors sfîntul la scaunul său cu mare cinste și slavă și învăța pe oameni, zicîndu-le: Fiilor, cu cercetare să faceți tot lucrul, ca să nu fiți amăgiți de diavol și ca să nu aflați cîndva răutatea împletită cu bunătatea și să fiți vinovați în fața judecății lui Dumnezeu.

După aceasta mai viețuind puțin sfîntul și cunoscîndu-și ducerea sa la Dumnezeu și-a lăsat omoforul, acum fiind la adînci bătrînețe, și s-a călugărit în marea schimă și l-a numit în schimă cu numele lui cel dintîi, Ioan. Și s-a mutat cu pace la Domnul; iar trupul lui îl puseseră în biserica cea mare, în călugărescul chip. După dînsul ridicară la scaun pe Grigorie, fratele lui, care păștea binecinstitoarea turmă, dînd Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna septembrie
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.