Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pătimirea Sfinților Mucenici Gomil și Eudoxie
și a celor împreună cu dînșii
(6 septembrie)

Viețile Sfinților pe luna septembrie



Sfîntul Gomil a fost, pe vremea împărăției lui Traian Cezarul, mai mare în casele împărătești. Iar cînd Traian era cu mulțimea oștirilor sale în părțile Răsăritului, împăcînd cu sine pe iviri, pe sabromiți, pe osdroeni, pe arabi și alte popoare, atunci numărîndu-și ostașii, a aflat între ei unsprezece mii de creștini care măr-turiseau pe Hristos și se lepădau de închinăciunea idolilor. Pe aceștia toți i-a trimis în Armenia cu necinste, nădăjduind că pentru această necinste se vor lepăda de Hristos și vor jertfi la idoli, ca să fie puși iarăși în rînduiala lor ostășească și să fie cinstiți de dînsul. Iar Gomil, fiind mai mare în rang, a mers înaintea împăratului și l-a ocărît pentru păgînătate și pentru acel lucru fără de socoteală, căci, ieșind la război, singur își împuținează oastea. Și s-a mărturisit pe sine că este creștin și gata a muri pentru numele lui Iisus Hristos, Dumnezeu. Mîniindu-se împăratul asupra lui a poruncit să-l bată fără de milă. Apoi l-a osîndit la moarte și îi tăiară cinstitul lui cap. Iar pe creștinii trimiși la surghiun i-au pierdut cu felurite morți, dintre care zece mii au fost răstigniți în pustia muntelui Ararat din Armenia, iar pe cei rămași i-au omorît cu alte munci.

Sfîntul Eudoxie a fost pe vremea împărăției lui Dioclețian, care prigonea foarte mult biserica lui Dumnezeu. De la el a ieșit acea poruncă fără de Dumnezeu ca toată lumea să nu se închine unuia, adevăratului Dumnezeu, ci să dea cinstea ce se cuvine lui Dumnezeu, idolilor celor muți și fără glas. Atunci mulți din cei credincioși au voit să trăiască mai bine în pustietăți și în munți cu fiarele, decît cu oamenii cei fărădelege prin cetăți. Cei mai mulți din dregători și din oamenii slăviți, lăsîndu-și dregătoriile și casele lor, se ascundeau prin locuri neștiute. Unul ca acesta era Eudoxie, credinciosul rob al lui Iisus Hristos, fiind comite cu dregătoria. El, lăsîndu-și această cinste, se ascunse cu femeia și cu copiii săi de păgîni, fugind de mînia împărătească.

Fiind pîrît la ighemonul Melitinei, ostașii îl căutau pretutindeni. Iar el, fiind îmbrăcat cu haine proaste, i-a întîmpinat în cale și a fost întrebat de dînșii dacă nu a auzit undeva de comitele Eudoxie? Iar el, văzînd că pe sine îl caută pentru chinuire, le-a zis: "De vă veți abate la mine să mîncați pîine în casa mea și să vă odihniți de cale, apoi vă voi spune vouă despre el, că știu unde se ascunde cu casa sa". Auzind ei s-au abătut la dînsul și, primindu-i pe ei, i-a ospătat îndeajuns. Apoi, s-a arătat lor cum că el este cel pe care îl caută. Iar ei, mirîndu-se, ziseră: "Pentru a ta facere de bine nu te vom lua cu noi, iar celui ce ne-a trimis îi vom spune că deși te-am căutat mult, nu te-am aflat. Însă tu să te ascunzi, ca nu cumva altcineva, știindu-te, să-i spună".

Vrînd ei să se ducă, i-a oprit pe dînșii, zicînd: "Așteptați-mă, fraților, că merg și eu cu voi. Că nu mi se cade mie a mă mai ascunde, singur Dumnezeu chemîndu-mă la nevoința mucenicească ca să fiu mărturisitor și martor al numelui Său Celui sfînt. Că de ar fi voit Dumnezeu să mă aibă pe mine ascuns, nu m-ați fi aflat voi pe cale, nici nu v-ar fi trimis pe voi să mă căutați pe mine, nici mie nu mi s-ar fi întîmplat să vă întîmpin pe voi. Dar acestea toate sînt semn că așa este bunăvoința lui Dumnezeu, ca să rabd pentru dînsul pînă la sînge". Apoi, chemînd pe soția sa, anume Vasilisa, pe fiii săi, pe slugi și pe prieteni, le-a zis lor: "Vremea mi-a fost altă-dată a mă ascunde, iar acum este vremea să mă dau de față și să mă dau în mîinile prigonitorilor de bunăvoie pentru Iisus Hristos, Care singur S-a dat pentru noi la patima cea de voie. Deci voi merge și fie precum Domnul meu va voi să rînduiască pentru mine, iar pe voi vă las lui Dumnezeu".

Apoi a poruncit și a pus în rînduială toate cele pentru casă, pentru fii și pentru slugi, învățîndu-i pe ei cum să viețuiască după dînsul cu fapte bune, în frica și dragostea de Dumnezeu. Iar la sfîrșit a poruncit soției sale să nu plîngă, nici să nu se tînguiască cînd va auzi de moartea lui, ci mai ales să petreacă ziua aceea în bucurie și în veselie, mulțumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit de cununa mucenicească pe robul său. Apoi luînd pe sine îmbrăcă-mintea cea cuviincioasă dregătoriei sale, armele și brîul cel ostă-șesc, s-a îmbrăcat așa precum se cade unui comite și și-a lăsat nu numai casa, femeia și copiii, ci și slugile și prietenii, toate averile, le-a lepădat pentru dragostea Domnului său. Ce jale era acolo, cînd se despărțeau femeia de bărbat, fiii de tată, prietenii de iubitul prieten! Plîngeau toți pentru dînsul, luîndu-și cel din urmă rămas bun unul de la altul, știind că de-acum el nu se va mai întoarce la dînșii. Dar dintre toate amărăciunile, una le era lor spre ușurare. Aceea că se sîrguia să pătimească pentru Hristos și, dorind să fie purtător de biruință, avea să stea înaintea lui Hristos, Domnul său.

Despărțindu-se de toți, fericitul Eudoxie a început drumul împreună cu ostașii. Iar Vasilisa, soția lui, îl urma de departe, vrînd să-i vadă nevoința. Și mergeau cu dînsul și doi iubiți prieteni, Zinon și Macarie, cărora de asemenea li se gătea cununa muceniciei.

Deci, stînd fericitul Eudoxie înaintea ighemonului, acesta i-a urat cuvinte bune, zicîndu-i: "Bucură-te, comite Eudoxie!" Iar mucenicul i-a răspuns: "Bucură-te și tu, ighemoane!" iar ighemonul i-a zis: "Am pus la probă onoarea ta, ca să împlinești porunca îm-părătească și precum se cade, să aduci jertfe zeilor, dar mai ales tatălui tuturor zeilor, marelui Dia, și celui cu chip de soare, Apolon, și iubitei fete, Artemida". Răspuns-a sfîntul: "Eu, unuia Dumnezeu, în trei fețe preamărit, știu să-i aduc jertfă Celui ce a zidit toată lumea și dă viață și mîntuire. Aceluia îi jertfesc jertfă de laudă. Iar aceia pe care tu îi numești zei sînt lemne și pietre și cu nimic nu se deosebesc de un lucru neînsuflețit oarecare". A zis ighemonul: "Eu te învăț pe tine ca să dai zeilor cinstea cuvenită, iar tu, precum văd, nu numai pe zei îi defăimezi, ci chiar și pe împărat îl socotești a fi nimic; încă aud că, aducînd înăuntru o credință nouă, amăgești pe mulți cu aceea".

Acestea zicîndu-le ighemonul și-a întors privirea asupra mul-țimii ostașilor cei ce erau acolo și le-a zis cu mînie: "Tot cel ce nu va aduce la împlinire porunca împărătească, să se dezbrace de hai-nele cele ostășești, că nu este vrednic de dînsele, și să se socotească pe sine că este gol și căzut dintr-o asemenea cinste". Nelegiuitul zicea aceasta, vrînd să descurajeze pe Sfîntul Eudoxie, crezînd că nimeni nu va fi nesupus poruncii celei fără de Dumnezeu a împă-ratului lor, decît numai singur Eudoxie care, rușinîndu-se, se va învoi la voia lor necurată ca să nu cadă din cinstea și rînduiala sa. Dar prigonitorul însuși s-a rușinat de cele ce grăise, căci Sfîntul Eudoxie depuse brîul care-i îndreptățea rangul de comite în fața schingiuitorului și cu el împreună și cei 1 104 ostași de sub comanda lui, care erau creștini în taină, aprinși fiind atunci și gata cu duhurile ca și de trupurile lor să se dezbrace, punîndu-și sufletele pentru mărturisirea lui Iisus Hristos.

Deci, prigonitorul s-a îndoit văzînd deodată atîta mulțime a mărturisitorilor numelui lui Hristos și, lăsînd a-i întreba pe dînșii mai pe urmă, a trimis îndată la împăratul Dioclețian, înștiințîndu-l de aceasta și întrebîndu-l ce să facă. Iar împăratul degrabă i-a tri-mis răspuns ca numai pe cei mai mari să-i pedepsească cu chinuri cumplite, iar pe cei mai mici să-i mai lase. Atunci ighemonul, șezînd la judecată, a pus sub pază pe Eudoxie comitele ca pe un începător, și i-a zis lui: "Pe tine, Eudoxie, te sfătuiesc să lași netrebnica iubire de ceartă și nebuna împotrivire și de voia ta să aduci jertfă zeilor; iar dacă nu, să știi că vei jertfi chiar și nevrînd, căci vei fi silit la aceasta cu chinuri amare". Și a început apoi a-i număra cîte una; întîi legăturile și temnițele înfricoșate, bătăile și strujirile; apoi arderile cu foc și toate chinurile cumplite care sînt înfricoșate nu numai vederii, dar și auzului. La aceste zise mucenicul a răspuns: "Bîrfești, ighemoane, spunîndu-mi aceasta. Pe acestea eu le socotesc că sînt chinuri copilărești, pentru că privesc la răsplătirea care va să fie, nădăjduindu-mă spre dreapta cea îndurată a purtătorului meu de nevoințe, Hristos. Mă tem, nu de acel foc de care ai pomenit, ci de acela care niciodată nu se stinge, de scrîșnirea dinților și de toate cumplitele munci, cele gătite celor ce nu ascultă pe adevăratul Dumnezeu și se leapădă de El. Iar chinurile tale pentru mine sînt jucării și focul cu care tu mă îngro-zești este cu mult mai rece decît focul gheenei; iar sabia ta îmi va fi mie ca o cheie de ușă, spre marginea cea dorită unde, în locul acestui soare văzut pe care îl vedem și apune degrabă, voi vedea lumina cea neapusă și raza cea însuflețită; și în locul celor vremelnice voi moșteni bunătățile cele veșnice. Deci, să știi cu dinadinsul că idolilor voștri nu mă voi închina. Că mare nebunie este aceasta, a cinsti ca pe Dumnezeu lemnul, piatra, aurul și argintul cel făcut de mîna meșterului". Iar ighemonul a zis: "Blîndețele mele ațîță nebunia ta, că ești cu atîta îndrăzneală, încît necinstești și ocărăști pe zei, pe împărat și pe mine. Eu necinstirea mea o rabd; necinsti-rea zeilor și pe cea împărătească a o răbda mai mult nu se poate".

Și a poruncit ca pe Sfîntul Eudoxie întinzîndu-l în patru părți, să-l bată fără milă cu curele crude, apoi spînzurîndu-l, să-l stru-jească pe coaste cu unelte de fier ascuțite; după aceasta l-a aruncat pe el în temniță. Iar după cîteva zile iarăși, scoțîndu-l pe el la în-trebare, l-a aflat neclintit în credință, ca pe un stîlp nemișcat și ca o cetate tare; și a poruncit ca cu șine de fier să-l bată peste gruma-jii lui, ca toate mădularele lui să le rupă din încheieturi, lucru care este mai cumplit decît moartea. După aceasta la tăiere de sabie l-a osîndit.

Cînd îl duceau pe sfînt la locul tăierii, el se ruga așa: "Dumnezeule, Cel ce ai privit spre jertfele lui Abel și ale lui Avraam, Cel ce ai primit răbdările a mulți mucenici, caută cu milostivul Tău ochi spre această jertfă a mea și nu-mi defăima sîngele meu, pe care eu, întru căldura duhului meu, din dragostea inimii îl aduc Ție". Acestea grăindu-le Sfîntul, uitîndu-se înapoi, a văzut pe soția sa urmîndu-i și tînguindu-se cu lacrimi. A întrebat-o dacă se îndeplinesc toate așa precum le văzuse el mai înainte și i-a poruncit ca după tăiere să-i ia trupul și să-l îngroape la un loc, care se numea Amimna. Apoi cea de pe urmă poruncă i-a dat să nu plîngă pentru ieșirea lui din trup, ci mai ales să cinstească ziua aceea, îmbrăcată fiind în haine de sărbătoare și cu alte podoabe să se înfrumusețeze pe sine. Apoi văzînd pe iubitul său prieten, Zinon, tînguindu-se pentru dînsul, a strigat către el: "Iubite Zinone! Nu plînge, pentru că Dumnezeu căruia slujim nu ne va despărți pe noi unul de altul, ci ca într-o corabie vom înota către viața cea veșnică împreună. La aceste cuvinte s-a pornit Zinon și cu mare glas a început a striga: "Și eu sînt creștin, mărturisesc pe Hristos și pentru El voiesc a muri. Și îndată fu prins de slugile cele păgîne și spus ighemonului." Iar ighemonul a poruncit ca împreună cu Eudoxie să-l taie și pe el. Deci a suferit tăiere mai întîi Zinon rugîndu-se pentru dînsul Eudoxie. Apoi Eudoxie, trimițîndu-și înainte la cer pe prietenul său, și-a plecat și el capul sub sabie și a luat fericitul sfîrșit.

Au fost tăiați atunci și alți sfinți mucenici care, cu îndrăz-neală, au mărturisit pe Hristos, și au fost lăsați neîngropați. Iar Vasilisa, femeia lui Eudoxie, fără de temere luînd trupul bărbatului său, l-a îngropat cu cinste, la locul cel mai înainte hotărît. Pentru acest lucru, fiind prinsă și dusă la ighemon, a mărturisit și ea pe Dumnezeu și a ocărît pe idoli și pe cinstitorii lor, vrînd să meargă degrabă la Domnul, în urma bărbatului, pe calea muceniciei. Dar prigonitorul i-a zis ei: "Știu că ai vrea să mergi după bărbatul tău, ca să ai laudă de la galileeni și, deși ești vrednică de moarte, nu voi face aceasta". Iar ea i-a zis: "Domnul meu Iisus Hristos vede dorin-ța mea pe care o va primi în loc de alt lucru mai bun și cu toate că poate nu voi fi ucisă de tine, însă înaintea Domnului Dumnezeu de partea cea cu bărbatul meu nu mă voi lipsi". Și a izgonit-o pe ea de la fața ighemonului.

Iar după șapte zile i s-a arătat ei Sfîntul Eudoxie în vis, zi-cîndu-i: "Să spui lui Macarie, prietenul și păzitorul casei noastre, să meargă la curte și pe aceeași cale după noi să se grăbească, că iată îl așteptăm pe el". De aceasta cînd a spus Vasilisa lui Macarie, el îndată, grăbindu-se, a mers la ighemon și a mărturisit că este creștin și ucenic al lui Eudoxie. Văzîndu-l prigonitorul și auzind mărturisirea lui cea cu îndrăzneală, a poruncit ca cu sabia să-i taie capul. Și așa s-a dus după Eudoxie și după Zinon, la bunul purtător de nevoință Hristos, Domnul nostru, Căruia și Vasilisa, plăcîndu-i, s-a sfîrșit în buna mărturisire și a stat în ceata sfinților, înaintea scaunului slavei lui Dumnezeu, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfîntul Duh, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna septembrie
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.