Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pomenirea Prea Slăvitei minuni a Sfîntului
Arhanghel Mihail, care s-a făcut în Colose
(6 septembrie)

Viețile Sfinților pe luna septembrie



În Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserică a Sfîntului Arhanghel Mihail, deasupra izvorului cu apă făcătoare de minuni, din care bolnavii primeau multe tămăduiri, mai multe decît din scăldătoarea Siloamului, pentru că acolo, o dată pe an, se pogora îngerul Domnului și tulbura apa, iar aici, totdeauna era darul Începătorului de cete îngerești. Acolo, cel ce intra întîi, după tulburarea apei, în scăldătoare, se făcea sănătos; aici, toți, și cei dintîi și cei de pe urmă primeau sănătate. Acolo era trebuință de pridvoare spre petrecerea bolnavilor pentru a-și căpăta sănătatea pe care nu o luau și cineva în treizeci și opt de ani a cîștigat-o; aici într-o zi sau într-un ceas bolnavul cîștiga sănătatea.

Despre începutul acelui izvor se pomenește așa: Cînd toată lumea era umbrită cu întunericul neîndumnezeitei mulțimi de idoli și oamenii se închinau făpturii, nu făcătorului, în acea vreme în Ierapole, cei necredincioși cinsteau o viperă mare și înfricoșată, căreia i se închinau toată noaptea, orbindu-se cu diavolească înșelăciune. Pe ea o ținea poporul sălbatic încuiată într-o casă zi-dită în cinstea ei și aducînd multe feluri de jertfe, hrănea acea viperă plină de otravă, care vătăma pe mulți. Singurul Dumnezeu adevărat, vrînd ca lumina cunoștinței Sale să lumineze lumea și să-i povățuiască pe oamenii cei rătăciți de la calea adevărată, a trimis pe sfinții Săi ucenici și Apostoli în tot pămîntul ca să propovă-duiască Evanghelia la toată făptura. Dintre aceștia, doi: Sfîntul Ioan Teologul și Sfîntul Filip, ajungînd unul în Efes, iar altul în Ierapole, se osteneau întru buna vestire a lui Hristos. Atunci era în Efes o capiște minunată și un frumos idol al neslăvitei zeițe păgîne Artemida, față de ai cărei slujitori și închinători Sfîntul Ioan s-a arătat biruitor, luptîndu-se cu sabia cea duhovnicească a cuvîntului lui Dumnezeu, căci, cu puterea numelui lui Hristos, a făcut să cadă și capiștea și idolul și ca praful să se risipească și toată cetatea a adus-o la sfînta credință întru Hristos.

După risipirea idolului Artemidei, Sfîntul Ioan a venit de la Efes în Ierapole ca să ajute împreună slujitorului său, Sfîntul Apostol Filip, întîmplîndu-se atunci acolo și Sfîntul Apostol Bartolomeu și sora lui Filip, Mariami. Cu dînșii împreună, slujea la mîntuirea oamenilor și Sfîntul Ioan Teologul. Mai întîi, ei s-au ridicat asupra viperei căreia oamenii cei necredincioși îi aduceau jertfe, avînd-o pe ea în loc de Dumnezeu, și au ucis-o cu rugăciunea. Apoi au arătat popoarelor pe unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pămîntul. Apoi, stînd la un loc care se numea Herotop, proorociră că darul lui Dumnezeu va străluci peste dînsul și sfîntul Arhanghel Mihail, voievodul puterilor cerești, va cerceta locul acela și multe minuni se vor săvîrși acolo.

Acest lucru s-a și împlinit curînd. Pentru că, ducîndu-se Sfîntul Ioan în alte cetăți la propovăduire, iar Sfîntul Filip pătimind de la păgîni, asemenea și Bartolomeu și Mariami ducîndu-se în alte țări, a izvorît din locul acela apă făcătoare de minuni, după proorocia Sfinților Apostoli, și s-a împlinit scriptura, care zice: "S-a vărsat apa în pustie și vale în pămîntul cel însetat și cele fără de apă vor fi bălți și pe pămîntul cel însetat va fi izvor de apă. Acolo va fi veselia păsărilor și sălaș de trestie și baltă. Și acolo va fi cale curată și cale sfîntă se va numi".

Deci începură a veni la izvorul acela mulți, nu numai credincioșii, ci și necredincioșii, pentru că minunile cele ce se făceau îi chemau ca niște trîmbițe cu glas mare și toți cei ce beau și se spălau din izvorul acela se tămăduiau de neputințele lor, și, primind sănătate, se botezau mulți în numele Sfintei Treimi.

Deci a fost oarecare elin din Laodichia, a cărui fiică, una născută, era mută din naștere. De acest lucru era foarte supărat tatăl ei și sîrguindu-se mult pentru dezlegarea limbii ei și nesporind nimic, a rămas în mîhnire. Într-o noapte a adormit pe pat și a văzut în vedenie pe îngerul lui Dumnezeu stînd înaintea lui, strălucind ca soarele. Nu pentru că era vrednic să-l vadă pe el, ci ca prin acea vedenie să vie la cunoștința adevărului, iar pe alții să-i aducă cu sine la Dumnezeu. De aceea, văzînd pe înger s-a cutremurat și l-a auzit pe el grăind către dînsul: "De voiești ca să se dezlege limba fiicei tale, să o duci pe ea la izvorul acela al meu, care este aproape de Ierapole, în Herotop, și să-i dai să bea din apa aceea și vei vedea slava lui Dumnezeu".

Sculîndu-se din somn omul acela se miră de ceea ce văzuse și, crezînd în cuvintele ce i s-au zis, îndată, luîndu-și fiica, a mers degrabă la apa cea făcătoare de minuni la care, ajungînd, a aflat mulțime de oameni scoțînd din ea și botezîndu-se într-însa, și primind tămăduiri de bolile lor. Deci i-a întrebat pe ei: "Cui vă ru-gați, spălîndu-vă cu apa aceasta?" Iar ei ziseră: "Chemăm numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh și mai chemăm în ajutor și pe Sfîntul Arhanghel Mihail". Atunci omul acela, ridicîndu-și ochii în sus și înălțîndu-și mîinile, a zis: "Părinte, Fiule și Duhule Sfinte, Dumnezeule cel creștinesc, miluiește-ne pe noi. Sfinte Mihaile, sluga lui Dumnezeu, ajută-ne și tămăduiește pe fiica mea!" Și scoțînd din apă a dat să bea fiicei sale cu credință, și îndată limba ei cea legată cu muțenie s-a dezlegat spre preamărirea lui Dumnezeu și a grăit luminos, strigînd: "Dumnezeule cel creștinesc, miluiește-mă pe mine; Sfinte Mihaile, ajută-mi mie!"

Toți cei ce se întîmplaseră acolo se minunau de puterea lui Dumnezeu și slăveau pe Sfînta Treime și preamăreau ajutorul Sfîntului Arhanghel Mihail. Iar elinul acela, văzînd tămăduirea fiicei sale s-a bucurat foarte și, nepregetînd deloc, s-a botezat îndată cu fiica și cu toți casnicii săi, care veniseră cu dînsul. Iar ca semn de mulțumire a zidit deasupra izvorului aceluia o biserică frumoasă, afierosindu-o întru numele Sfîntului Arhanghel Mihail, voievodul, mai marele puterilor cerești și înfrumusețîndu-o cu toată buna podoabă și rugîndu-se în ea destul, s-a întors la locul său.

În anul al nouăzecilea de la zidirea bisericii aceleia, a venit la Ierapole un copil mic, avînd zece ani de la nașterea sa, cu numele Arhip, născut din părinți creștini și crescut în bunăcredință și a început a viețui lîngă acea biserică a Sfîntului Arhanghel Mihail, făcînd slujba de aprinzător de lumînări. Așa a pus început vieții sale, că de cînd se nevoia lîngă biserica aceea, slujind lui Dumnezeu, n-a gustat nimic din mîncărurile și băuturile mirenești, nici carne, nici vin, nici pîine nu mînca, ci numai verdețuri de pustie pe care, adunîndu-le și fierbîndu-le, le mînca o dată pe săptămînă, fără sare, iar băutura lui era o măsură mică de apă.

Cu o răbdare ca aceasta și-a înfrînat trupul prin acest fel de fapte bune, îndreptîndu-se pe sine din tinerețe și pînă la bătrînețe, petrecînd neschimbat în ele, unindu-se cu totul cu Dumnezeu și asemănîndu-se vieții celor fără de trup, deși se afla în trup. Hainele lui nu erau de mult preț. Avea numai două rase. Cu una se îm-brăca, iar cu cealaltă își acoperea patul care era așternut cu pietre ascuțite și-l acoperea cu rasa pentru ca cei ce intrau în casa lui să nu vadă asprimea pietrelor. Iar căpătîiul lui era un sac umplut cu mărăcini.

Așa era așternutul acestui fericit nevoitor și aceasta era odihna lui. Iar cînd avea trebuință de somnul firesc își punea mult ostenitul trup pe acele aspre pietre și pe spini, somnul lui fiind trezire mai mult decît somn și odihna lui chin mai mult decît odihnă. Că, ce ușurare poate fi trupului să se culce pe pietre vîrtoase și ce fel de somn este acela ca să-și odihnească cineva capul pe spini? El își schimba haina o dată pe an. Cu rasa pe care o avea pe trup, își acoperea patul, iar cu cealaltă, care era pe pat, se îmbrăca. După un an își schimba rasele tot la fel. Și nu avea odihnă, ziua și noaptea obosindu-și trupul și păzindu-și sufletul de cursele vrăjmașului.

Trecînd calea cea strîmtă și cu necazuri, se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Nu mă lăsa pe mine, Doamne, ca de bucuria cea deșartă să mă bucur pe pămînt, nici să biruiască bunătățile lumii acesteia înaintea ochilor mei. Să nu-mi fie mie a mă veseli de vreun lucru vremelnic în această viață ci, umple-mi, Doamne, ochii mei de lacrimi duhovnicești și umilește inima mea. Îndreaptă căile mele și-mi dă mie ca pînă în sfîrșit să mă zdrobesc pe sine-mi și să robesc trupul meu duhului. Că ce-mi folosește mie trupul acesta care acum este și pe urmă va putrezi ca o floare, care dimineața înflorește, iar spre seară se usucă? Deci dă-mi mie, Doamne, să mă nevoiesc la cele care folosesc sufletului și mijlocesc viața cea veșnică".

Întru acestea învățîndu-se fericitul Arhip și vorbind cu Dumnezeu prin rugăciunea cea cu osîrdie, s-a făcut un înger al Lui pe pămînt, petrecînd viață cerească. Și se îngrijea nu numai de mîntuirea sa, ci și de a multora, căci boteza pe cei necredincioși, întorcîndu-i la Hristos. Văzînd acest lucru, elinii cei fără de Dumnezeu s-au pornit spre zavistie, nesuferind să vadă minunile slăvite care se făceau prin sfînta apă. Pe sfîntul bărbat ce petrecea acolo îl urau, năvălind asupra lui, adeseori îl ocărau, trăgîndu-l de păr și de barbă și trîntindu-l la pămînt, îl tîrau, călcîndu-l cu picioarele și batjocorindu-l în multe feluri, îl izgoneau să plece de acolo. Iar fericitul Arhip cel cu sufletul tare ca un diamant, pe toate acestea le suferea cu vitejie de la închinătorii de idoli și nu s-a depărtat de la sfînta biserică, slujind lui Dumnezeu cu cuvioșie și în nerăutatea inimii sale, îngrijindu-se de mîntuirea sufletelor omenești.

Odată, adunîndu-se necurații, se sfătuiră: "De nu vom astupa cu pămînt apa aceea și pe omul acela de nu-l vom ucide, toți zeii noștri vor fi defăimați cu desăvîrșire de către cei ce se tămăduiesc acolo". Și s-au dus mulți elini adunați să astupe cu pămînt apa ceea făcătoare de minuni și pe acel om nevinovat, pe fericitul Arhip să-l ucidă. Dar, ajungînd la acel loc sfînt, se depărțiră în două. Unii s-au repezit la biserică și la izvor, iar alții s-au sîrguit spre casa robului lui Dumnezeu, ca să-l ucidă. Însă Domnul, Cel ce nu lasă toiagul păcătoșilor peste soarta drepților, a păzit pe robul său de acei ucigași, căci de năpraznă le-a amorțit lor mîinile și n-au putut să le ridice asupra cuviosului. Iar din apă a arătat o necu-noscută minune că, atunci cînd necurații se apropiaseră de izvor, îndată a ieșit din el o pară de foc și, repezindu-se la ei, i-a alungat departe. Și așa acei elini fărădelege s-au îndepărtat tot cu rușine de la izvorul acela făcător de minuni și de la cuviosul Arhip, însă nu încetau scrîșnind cu dinții și lăudîndu-se că o să piardă izvorul acela, biserica și pe slujitorul ei.

Era la locul acela un rîu curgînd la stînga bisericii al cărui nu-me era Hristos. Pe acesta au cugetat nelegiuiții să-l îndrepte asupra acelui loc sfînt, ca izvorul, amestecîndu-se cu apa rîului, să-și piardă puterea făcătoare de minuni. Cînd începură să-și pună în lucrare acel gînd rău, oprind curgerea rîului ca să schimbe apa, acoperind izvorul, îndată rîul, cu porunca lui Dumnezeu și-a făcut altă cale apelor sale și a curs pe la dreapta bisericii. Iar ei, umplîndu-se ia-răși de rușine, s-au întors la locurile lor.

Erau acolo alte două rîuri curgînd despre răsărit și apropiindu-se de locul cel sfînt la o depărtare ca la trei stadii; numele unui rîu, Licocaper, iar al altuia, Kufos. Aceste două rîuri izbindu-se de marginea unui munte mare, s-au împreunat amîndouă într-unul și abătîndu-se în dreapta, curgea spre partea Likiei. Atotvicleanul diavol a băgat în inimile acelor oameni răi acest sfat: ca pe amîn-două aceste rîuri să le îndrume asupra locului făcător de minuni, ca astfel curgerea lor să strice biserica Sfîntului Arhanghel Mihail și să acopere cu apele acelea sfîntul izvor, înecînd pe Cuviosul Arhip. Locul era potrivit spre pornirea apei într-acolo, pentru că rîurile acelea se pogorau de la înălțime mare în jos, iar biserica era la un loc tot mai jos.

Sfătuindu-se necurații, se adunară din toate cetățile mulțime fără de număr și întîlnindu-se în satul Laodichiei, s-au dus la biserică. Aproape de altarul bisericii era o piatră, avînd lățimea și înălțimea fără de măsură, iar adîncimea în pămînt nesfîrșită. Deci, au săpat un șanț adînc și larg începînd de la acea piatră la muntele acela sub care rîurile se împreunaseră. Săpînd cu mare osteneală și terminînd albia pe care trebuia să îndrume apele asupra bisericii, au ieșit pîraiele acelea, ca să se adune apă multă și s-au ostenit în acea deșertăciune a lor vreme de zece zile. Iar cuviosul Arhip, văzînd lucrul acela al lor, a căzut la pămînt în biserică, rugîndu-se lui Dumnezeu cu lacrimi și chemînd în ajutor pe cel cald folositor, pe Sfîntul Arhanghel Mihail, ca să-și păzească locul de înecarea apei și să nu se bucure vrăjmașii cei ce voiau să piardă sfințenia Domnului și zicea: "Nu voi fugi de la locul acesta sfînt nici nu voi ieși din biserică, ci aici să mor și eu, de va voi Domnul să fie înecat locașul acesta".

Cînd s-au sfîrșit acele zece zile și apele s-au înmulțit foarte mult, au săpat necurații elini acel loc singur pe unde era să se pornească apele spre calea cea pregătită și îndrumară apele asupra sfintei biserici îngerești în ceasul întîi al nopții. Iar ei alergînd, au stat sus din partea stîngă, vrînd să vadă înecarea locului sfînt. Și au sunat apele ca un tunet, rostogolindu-se cu freamăt mare. Iar Cuviosul Arhip, fiind în biserică la rugăciune și auzind vuietul apei, a strigat mai cu dinadinsul către Dumnezeu și către Sfîntul Arhanghel Mihail, cerînd milă și ajutor, ca să nu fie înecat sfîntul loc și să nu se veselească vrăjmașii, ci să se rușineze necurații, să se preamărească numele Domnului și să se laude puterea și sprijinirea cea îngerească. Și a cîntat psalmul lui David, zicînd: "Ridicat-au rîurile, Doamne, ridicat-au rîurile glasurile lor, ridica-vor rîurile va-lurile lor de glasuri de ape multe. Minunate sînt înălțările mării, minunat este întru cele înalte Domnul. Casei tale se cuvine sfin-țenie, Doamne, întru lungime de zile".

Cînd grăia acestea Sfîntul Arhip, a auzit un glas poruncindu-i să iasă din biserică. Deci, ieșind sfîntul din biserică, a văzut pe păzitorul neamului creștinesc, pe cel cald folositor, pe Sfîntul Arhanghel Mihail, în chip omenesc, prea minunat și prea luminat, precum s-a arătat oarecînd proorocului Daniil, și neputînd să caute spre el a căzut de frică la pămînt. Iar el a zis către dînsul: "Îndrăznește și nu te teme! Scoală-te și vino la mine aici și vei ve-dea puterea lui Dumnezeu în apele acelea". Și sculîndu-se fericitul Arhip s-a apropiat cu frică de arhanghelul puterilor cerești și a stat de-a stînga după porunca lui și a văzut un stîlp de foc de la pămînt pînă la cer. Iar cînd s-au apropiat apele, și-a ridicat arhanghelul dreapta sa și a însemnat cu semnul crucii peste fața apelor, zicînd: "Să stați acolo!" Și îndată s-au oprit apele și s-a împlinit cuvîntul cel proorocesc: "Văzutu-te-au apele și s-au temut"; au stat rîurile ca un zid de piatră și s-au înălțat în sus ca un munte înalt. Și întorcîndu-se arhanghelul la piatra aceea mare, care era aproape de altar, a lovit într-însa cu toiagul pe care îl avea în mîini, însemnînd spre dînsa semnul Crucii și îndată s-a făcut un tunet mare și s-a cutremurat pămîntul și piatra aceea s-a despicat în două și s-a făcut în piatră o prăpastie mare. Și a zis Sfîntul Mihail: "Aici să se sfă-rîme toată puterea cea protivnică și să fie izbăvire de toate răută-țile tuturor celor ce vor alerga cu credință!"

Acestea zicînd, a poruncit fericitului Arhip să treacă de partea dreaptă, și stînd cuviosul în partea dreaptă, Sfîntul Mihail a zis cu mare glas către ape: "Să intrați în strîmtoarea aceasta!" Și îndată au curs apele în ruptura pietrei, huind. De atunci totdeauna s-a făcut cale pîraielor acelora piatra aceea, iar vrăjmașii, stînd de partea stîngă, vrînd a vedea înecarea sfintei biserici, au încremenit de frică. Sfîntul Arhanghel Mihail, păzind așa biserica și pe Cuviosul Arhip de înecarea apei, s-a suit la cer, iar fericitul a înălțat mul-țumire lui Dumnezeu pentru minunea aceea prea slăvită și a prea-mărit ajutorul păzitorului celui mare.

Deci se umplură de rușine toți protivnicii și s-a făcut bucurie mare credincioșilor care alergară la biserica cea îngerească și la izvorul cel minunat, dînd laudă lui Dumnezeu împreună cu Cuviosul Arhip. Din acea vreme au așezat ca să se prăznuiască acea zi în care s-a făcut acea prea sfințită minune prin arătarea îngerească. Iar Cuviosul Arhip a petrecut de aici înainte în acel loc, mai cu dăruire, slujind lui Dumnezeu ani îndestulați și s-a mutat la Dumnezeu cu pace, avînd șaptezeci de ani de la nașterea sa. A fost îngropat de credincioși în același loc sfînt care de la minunea pomenită mai înainte s-a numit Hones, adică mistuire, pentru că acolo s-au mistuit apele în piatră.

Deci se cade ca în această zi să pomenim și alte minuni ale Sfîntului Arhanghel Mihail pe care le-a săvîrșit, făcînd bine nea-mului creștin.

Între marea Adrianului și între muntele care se numește Gargan, este cetatea Sipont, aflîndu-se departe de munte ca la două-sprezece mii de pași. În cetatea aceasta era un om bogat, a cărui cireadă păștea pe sub munte și s-a întîmplat de a rătăcit un bou, despărțindu-se de cireadă; căutînd stăpînul mult împreună cu slugile sale, l-a aflat în vîrful muntelui aceluia stînd lîngă ușa unei peșteri. Umplîndu-se de mînie că s-a ostenit căutîndu-l a luat arcul și o săgeată adăpată cu otravă și a îndreptat-o spre boul său, vrînd să-l ucidă. Dar deodată săgeata, întorcîndu-se înapoi, a rănit pe săgetător, iar cel ce era cu dînsul, văzînd aceea, s-a temut și nu îndrăznea să se apropie de peștera aceea, ci, întorcîndu-se în cetate, a spus tuturor ce se făcuse.

Deci, înștiințîndu-se episcopul cetății aceleia, s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate lui taina aceasta. Și i s-a arătat lui în vedenie Sfîntul Arhanghel Mihail spunîndu-i că el și-a ales locul acela și-l păzește și voiește ca acolo adeseori să cerceteze și să ajute oame-nilor celor ce vor alerga cu rugăciune. Iar episcopul a spus vedenia aceea cetățenilor și, după postul de trei zile pe care l-a poruncit la toată cetatea, s-a dus cu clerul său și cu tot poporul la muntele acela și, suindu-se deasupra, a aflat într-o piatră o peșteră în care era intrarea strîmtă; și nu a îndrăznit să intre înăuntru, ci și-a săvîrșit rugăciunile înaintea ușii.

De atunci adeseori mergeau acolo cei ce doreau, făcîndu-și rugăciunile lor către Dumnezeu și către Sfîntul Arhanghel Mihail. Iar mai demult napolitanii, fiind necredincioși, și-au adunat ostașii și au mers fără de veste la cetatea Sipontului, vrînd să o ia și să o dărîme. Cetățenii erau cuprinși de frică mare iar episcopul a poruncit post la popor, ca trei zile să nu guste hrană și să se roage cu stăruință, ca să se izbăvească ei de vrăjmașii cei ce i-au înconjurat. Mai înainte de ziua aceea în care vrăjmașii voiau cu toate puterile lor să cucerească cetatea, s-a arătat arhanghelul puterilor cerești episcopului, în vedenie, zicîndu-i: "Mîine, în ceasul al patrulea din zi, să poruncești tuturor cetățenilor să se înarmeze și să iasă din cetate împotriva vrăjmașilor și eu voi veni să vă ajut vouă". Episcopul, sculîndu-se din somn, a spus vedenia la toți și s-a bucurat foarte mult de biruința cea făgăduită asupra vrăjmașilor și s-au întărit cu nădejde bună. Apoi, venind al patrulea ceas din zi, s-a făcut un tunet mare și, ridicîndu-și credincioșii ochii, au văzut la muntele Gargan un nor mare pogorîndu-se și s-a făcut, ca odi-nioară la muntele Sinai, foc și fum, fulgere și tunete, încît tot muntele acela s-a cutremurat și s-a acoperit cu nor.

Văzînd aceea protivnicii, s-au temut și au început a fugi, iar cetățenii, cunoscînd că bunul păzitor și grabnicul folositor a venit cu oștile sale cerești să le ajute, au deschis porțile cetății și au alergat pe urma vrăjmașilor lor, secerîndu-i ca pe niște paie. Ei îi tăiau dinapoi, iar Sfîntul Arhanghel Mihail, din înălțime, cu tunete și cu fulgere îi ucidea, încît se făcuse numărul celor morți șase sute de bărbați căzuți de tunete și de fulgere. Gonindu-i deci, pînă în depărtare și biruindu-i desăvîrșit pe vrăjmașii lor, s-au întors veselindu-se în cetatea lor. Din acea vreme napolitanii, cunoscînd mîna cea tare a lui Dumnezeu Celui Atotputernic, au primit sfînta credință, iar cetățenii Sipontului adunîndu-se toți, cu episcopul și cu clerul, s-au dus la muntele acela la care a fost acea arătare înfri-coșată, vrînd să aducă acolo mulțumire lui Dumnezeu și ajutăto-rului lor, Sfîntului Arhanghel Mihail, și tuturor puterilor cerești.

Cînd s-au apropiat la ușa peșterii aceleia, au aflat pe marmură urme de pași omenești bine însemnate, ca pe pămînt moale, și ziceau unii către alții: "Iată, cu adevărat Sfîntul Arhanghel Mihail a lăsat aici semnul ajutorării sale, că singur a fost aici, mîntuindu-ne pe noi de vrăjmașii noștri. Și închinîndu-se, au sărutat urmele acelea și, săvîrșind cîntarea cea de rugăciune se veseleau pentru păzitorul și folositorul lor, mulțumind lui Dumnezeu. Au hotărît, deci, să zidească la locul acela o biserică în numele Sfîntului Mihail. Cînd se găteau spre lucrul acela, iarăși s-a arătat Sfîntul Arhanghel episcopului, zicîndu-i: "Nu vi se cade vouă să vă îngrijiți de zidirea bisericii, pentru că eu fără osteneala voastră mi-am gătit acolo biserică, numai să intrați în ea. Iar tu mîine să faci în ea Sfînta Liturghie și să împărtășești pe credincioși cu Dumnezeieștile Taine".

După vedenia aceasta, episcopul a poruncit ca toți credincioșii să fie gata spre împărtășirea cu Sfintele Taine și a mers cu dînșii cîntînd și rugîndu-se. Iar cînd au sosit la acel loc sfînt, unde erau închipuite sfintele urme pe marmură, au aflat cioplită în piatră o biserică mică, făcută nu după obiceiul lucrului mîinilor omenești, ci ca o peșteră, neavînd pereții netezi, iar vîrful era împodobit cu diferite înălțimi, așa că pe cîte o parte puteai să ajungi cu capul, iar pe alta nu puteai nici cu mîna. Astfel arătă oamenilor că Dumnezeu nu voiește pietrele cele împodobite în biserică, ci inimile cele curate; iar sfînta masă era acoperită cu acoperămînt roșu și a săvîrșit pe dînsa episcopul Sfînta Liturghie și a împărtășit pe credincioși cu Prea Curatele Taine, iar în altar, despre partea de miază noapte, de la vîrf picura apă curată, dulce, foarte luminoasă și făcătoare de minuni, din care, bînd, bolnavii cîștigau sănătate. Și beau credincioșii din apa aceea după împărtășirea Sfintelor Taine și se făceau minuni fără de număr în biserica aceea și se tămăduiau toate neputințele cu rugăciunile Sfîntului Arhanghel Mihail. Deci a zidit episcopul chilii lîngă biserică și a rînduit să fie acolo preoți și diaconi și cîntăreți și citeți, ca în toate zilele să se săvîrșească pravila bisericească, în slava lui Dumnezeu și în cinstea Sfîntului Arhanghel Mihail.

Credem că este bine să pomenim și această minune care s-a făcut în muntele Athos. În zilele dreptcredincioșilor împărați bulgari era un om vestit, bogat și cu mare vază, care se numea Dohiar, om al palatelor împărătești. Acesta, venind în frica lui Dumnezeu, a dorit să fie călugăr și, luînd mulțime de aur din vistieriile sale, s-a dus la Sfîntul Munte ca să cerceteze mînăstirile și să-și caute lui un loc în care să-i placă a se sălășlui. Înconjurînd multe mînăstiri și dînd multă milostenie, a mers din lavra Fericitului Atanasie, pe malul mării cel dinspre Salonic, și a aflat loc foarte frumos, avînd ape dulci și poame foarte multe, dar nelocuit de nimeni. Plăcîndu-i locul acela, a gîndit să se așeze într-însul și să zidească o mînăstire și, adăugînd sîrguință, degrabă și-a săvîrșit dorința. Mai întîi a ridi-cat o biserică foarte frumoasă în numele Sfîntului Ierarh Nicolae, apoi a împrejmuit mînăstirea cu ziduri de piatră și rînduindu-le pe toate după cerință, precum se cuvine singur s-a îmbrăcat într-însa în chip călugăresc. Cheltuindu-și toată averea lui pentru zidirile cele multe, nu i-a ajuns aur ca să înfrumusețeze și biserica cu podoabă cuviincioasă și bună. Însă avea nădejde la Dumnezeu, zi-cînd: "De va voi Dumnezeu ca să proslăvească locul acesta, apoi cu judecățile care știe va purta grijă pentru înfrumusețarea bisericii. Fie voia Lui".

În dreptul Sfîntului Munte, este un ostrov care se numește Lug, spre care, peste mare pînă la el, este cale de o zi. Acolo păs-torii stăteau cu dobitoacele, că locul acela este plin de verdeață și este pășune bună pentru dobitoace. Era în ostrovul acela un stîlp de piatră foarte înalt, la un loc pustiu, iar în vîrful stîlpului un idol și o scriere elinească în acest fel: "Oricine mă va lovi pe mine în creștet, va afla mulțime de aur". Pentru aceea mulți se ispiteau să știe de este adevărat lucrul acela și loveau în cap idolul, dar nu aflau nimic. S-a întîmplat în acea vreme de păștea un copil boii aproape de stîlpul acela și copilul era înțelept și știa a citi și, citind cuvintele cele scrise pe stîlp, lovi pe idol în cap ca și ceilalți ca să afle aurul, însă n-a aflat nimic. Apoi a gîndit că este ascunsă în pămînt comoara și, apunînd soarele, privea unde se sfîrșea umbra stîlpului aceluia și acolo, la vîrful capului idolului celui desemnat de umbră, a săpat pămîntul căutînd comoara, dar n-a aflat-o.

Apoi răsărind soarele, iarăși a privit unde se sfîrșea umbra stîlpului aceluia și acolo a început a săpa. Săpînd el, s-a auzit un sunet la locul acela, și cunoscînd că acolo este comoară, a început mai cu dinadinsul a săpa si a aflat o piatră de moară mare, cît nu putea el să o miște, dar întinzînd mîna prin gaura pietrei a aflat aur mult; și nu se pricepea ce să facă cu el, că zicea întru sine: "De voi spune cuiva de comoara aceasta, apoi mă tem ca să nu mă ucidă pentru aur". Iar Dumnezeu, ascultînd rugăciunile bătrînului celui pomenit mai înainte și purtînd grijă de înfrumusețarea sfintei bise-rici, a pus în mintea copilului să se ducă în Sfîntul Munte la una din mînăstiri și să spună egumenului de comoara aceea aflată, lucru pe care l-a și făcut. Luînd cîțiva bani de aur spre încredințarea co-morii celei aflate, a mers într-un sat care este aproape de mare și a găsit un om ca să-l treacă pe el la Sfîntul Munte. Iar după purtarea de grijă a lui Dumnezeu s-a oprit în limanul mînăstirii celei nou zidită. Mînăstirea aceea se numește pe numele întemeietorului său: Dochiaru. Deci omul cel ce a trecut pe copil s-a întors în satul său, iar copilul s-a dus la mînăstire și, văzînd pe egumen, i-a spus lui toate cu de-amănuntul despre comoara ce a aflat.

Egumenul, cunoscînd că lucrul acesta este al lui Dumnezeu, a chemat pe trei călugări și, făcîndu-le cunoscut lor lucrul cel spus de copil, i-a trimis cu dînsul ca să aducă la mînăstire aurul ce se afla-se. Iar ei mergînd degrabă au luat un caiac și, sosind la ostrovul acela, au ajuns la stîlp și la comoară și prăvălind piatra aceea de moară, au aflat un cazan plin de aur; și s-au bucurat de dînsul foarte tare. Iar vrăjmașul cel ce urăște binele a semănat un gînd rău în inima unuia din călugării aceia și a zis acela către alt călugăr: "Frate, de ce este nevoie să ducem egumenului aurul acesta pe care l-am găsit? Dumnezeu ni l-a trimis nouă ca singuri noi să ne facem nouă locaș și să ridicăm mînăstire". Iar el a zis: "Dar cum vom putea tăinui aurul acesta?" Răspuns-a acela: "Aceasta este, că putem să-l aruncăm pe copil în mare și nimenea nu va fi să mărturisească această faptă asupra noastră". Și așa, sfătuindu-se, au spus sfatul lor celui de al treilea călugăr. Iar acela, avînd întru sine frica lui Dumnezeu, a zis către dînșii: "Nu, fraților, să nu îndrăzniți a face aceasta, să nu pierdeți pe copil pentru aur și îm-preună cu el și sufletele voastre". Iar ei, neascultîndu-l pe el, au stăruit pe lîngă dînsul ca să se învoiască la sfatul lor. La sfîrșit îi ziseră: "De nu vei fi una cu noi, apoi să știi că și pe tine și pe copil vă vom pierde". Apoi văzînd fratele gîndul cel rău al lor neschimbat, s-a temut ca nu cumva să-l piardă și pe el; pentru aceea le-a zis lor: "Dacă voi ați voit așa, faceți ce știți, voi veți vedea; iar eu mă jur cu numele lui Dumnezeu că nu voi spune la nimenea de aceasta și nici nu am trebuința de aur".

Așa, întărindu-și cuvîntul cu jurămînt, a tăcut. Iar ei luînd aurul și piatra aceea cu care aurul a fost acoperit le-au dus în caiac, apoi șezînd cu copilul, au început a pluti spre mînăstire. Iar cînd era în mijlocul noianului mării, au năvălit asupra copilului și începură a-i lega piatra de grumaz. Iar el văzînd ceea ce era să-i facă a început să plîngă și cu tînguire amarnică se ruga lor să nu-l piardă. Dar nimic nu a folosit că ticăloșii aceia de călugări, avînd inima împietrită și suflet iubitor de aur, nu s-au temut de Dumnezeu, nici nu s-au umilit văzînd lacrimile copilului și nu i-au ascultat rugămintea lui cea din adîncul inimii, ci, luîndu-l pe el, cu pia-tra l-au aruncat în mare și îndată s-a cufundat în valuri. Era noapte cînd săvîrșeau fapta cea rea acei oameni fără de Dumnezeu.

Dar milostivul Dumnezeu, privind de sus spre tînguirea cea amară a copilului și văzînd înecarea lui cea nevinovată, a trimis pe păzitorul neamului omenesc, pe Sfîntul Arhanghel Mihail, ca, luînd pe cel înecat din fundul mării, să-l aducă pe el viu în biserică. Și așa a fost. Pentru că fără de veste s-a aflat copilul în biserică, aproape de Sfînta Masă, cu piatra spînzurată de grumaji. Sosind ceasul Utreniei, cel rînduit a intrat în biserică, ca să aprindă lumî-nările și să toace la cîntarea cea de dimineață și a auzit un glas în altar ca glasul omului ce geme și i-a fost frică și, alergînd, a spus egumenului. Iar egumenul, numindu-l împuținat la suflet, l-a trimis iarăși în biserică. Iar el, intrînd a doua oară, a auzit același glas și iarăși a alergat la egumen.

Atunci egumenul a mers cu dînsul în biserică, după care, amîndoi auzind glas de copil și intrînd în altar, au văzut pe copil stînd aproape de Sfînta Masă, cu piatra la grumaji și apa de mare curgînd încă din hainele lui. Și, cunoscîndu-l pe el, l-a întrebat: "Ce ți s-a întîmplat ție, fiule, și cum ai venit aici?" Iar el, deșteptîndu-se ca din somn, a zis: "Viclenii aceia de călugări pe care i-ai trimis cu mine după aurul ce s-a aflat, aceia, legîndu-mi piatra aceasta de grumaji m-au aruncat în mare și afundîndu-mă eu întru adîncul mării, am văzut doi oameni luminoși ca soarele și i-am auzit pe ei vorbind între dînșii și a zis unul către altul: Arhanghele Mihaile, să duci pe acest copil în mînăstirea care se chiamă Dochiaru. Auzind eu acestea, îndată am început a nu mă simți pe mine și nu știu cum m-am aflat aici". Iar egumenul, auzind cele spuse de copil, se minuna foarte și lăuda pe Dumnezeu cel ce face minunate și prea slăvite minuni ca aceasta. Apoi a zis către copil: "Să rămîi, fiule, la locul acesta pînă mîine, pînă ce răutatea aceasta va fi vădită". Și, ieșind, a încuiat biserica și a rînduit ca paracliserul să nu spună nimănui ceva, iar Utrenia a poruncit să o cînte în tindă. Și a zis pa-racliserului: "De te va întreba cineva ce este acest lucru nou, de ce nu se cîntă Utrenia în biserică, ci în tindă, să-i răspunzi că părintele egumen a poruncit așa".

Egumenul poruncind eclesiarhului, singur s-a suit pe un stîlp deasupra porții ca să păzească venirea spurcaților acelora de uci-gași; apoi făcîndu-se ziuă, iată veneau spre mînăstire ucenicii aceia, iar aurul îl ascunseseră într-alt loc oarecare.

Văzîndu-i pe ei egumenul, a ieșit cu ceilalți frați în în-tîmpinarea lor și i-a întrebat pe dînșii, zicînd: "Ce este aceasta? Patru v-ați dus, iar acum trei v-ați întors! Unde este cel de al patrulea?" Iar ei, ca mîniindu-se, ziseră: "Părinte, și pe tine și pe noi ne-a amăgit copilul spunînd că a aflat comoară, dar nu ne-a arătat nouă nimic și singur nu știe nimic. Pentru aceea, rușinîndu-se de noi, s-a ascuns, și noi, căutîndu-l pe el, nu l-am găsit, de aceea singuri ne-am întors la tine". Iar egumenul a zis: "Voia lui Dumnezeu să fie!" Și așa intrară în mînăstire. Apoi i-au dus pe ei în biserică unde tînărul acela se afla, curgînd încă apa din hainele lui și l-a arătat pe el zicîndu-le: "Cine este acesta?" Iar ei, spăimîn-tîndu-se, stăteau ca niște ieșiți din minte, neputînd să răspundă nimic timp îndelungat. Iar mai pe urmă au mărturisit fapta lor cea rea și au arătat unde au ascuns aurul cel aflat.

Egumenul, trimițînd frați mai credincioși, au adus aurul în mînăstire. Și s-a auzit de această prea slăvită minune în tot Sfîntul Munte și s-au adunat toți călugării de la toate mînăstirile, la vede-rea minunii acesteia și au adunat sobor și au numit biserica aceea cu numele Sfîntului Arhanghel Mihail, iar în numele Sfîntului de minuni făcătorul Nicolae au zidit altă biserică. Pe acei doi ucigași vicleni i-au blestemat și, însemnîndu-le fețele, i-au gonit din mînăs-tire, pe al treilea, fiindcă nu s-a învoit la înecarea copilului și s-a întors despre fapta cea rea l-au declarat nevinovat, iar pe copilul acela izbăvit din mare, îmbrăcîndu-l în chip călugăresc, s-a făcut bun nevoitor și călugăr iscusit. Egumenul cu aurul acela ce s-a aflat, a reînnoit toată biserica cu bună podoabă și a înfrumusețat-o cu toate bunătățile. A ridicat și un foișor foarte frumos din temelie și piatra aceea cu care tînărul a fost aruncat în mare a pus-o în zid, spre cunoștința tuturor.

Mutîndu-se către Domnul egumenul acela, în locul lui a fost pus acela izbăvit din mare și cu dumnezeiască plăcere viețuind și acela, a trecut la Domnul purtat de mîinile Sfîntului Arhanghel Mihail, prin care din mare în biserică a fost adus.

Pentru toate acestea slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfîntul Duh și pe Sfîntul Arhanghel Mihail îl mărim în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna septembrie
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2014 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.