Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața celui între Sfinți Părintele nostru
Ioan Pustnicul, Arhiepiscopul Constantinopolului
(2 septembrie)

Viețile Sfinților pe luna septembrie



Cel între sfinți Părintele nostru Ioan a fost pe vremea împăraților Iustin, Tiberie și Mavrichie, născut în Constantinopol. Mai întîi a fost lucrător de aur, bărbat dreptslăvitor, iubitor de săraci, primitor de străini și temător de Dumnezeu. Acesta l-a primit pe un călugăr, anume Evsevie din Palestina, și petrecea cu dînsul. Odată, ducîndu-se el pe cale, mergea călugărul de-a dreapta lui Ioan și, iată, un om necunoscut i-a zis: "Nu ți se cade, Părinte, să mergi de-a dreapta celui mare!", Dumnezeu înainte vestind spre dînsul că i se va încredința arhieria cea mare.

Auzind călugărul aceasta, a spus fericitului Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, iar Patriarhul l-a sfătuit pe Ioan să se călu-gărească, fiind vrednic de clerul bisericesc. Stînd la rugăciune în biserica Sfîntului Lavrentie, i s-a întîmplat lui că a văzut o descoperire ca aceasta: mulțime de sfinți se veseleau în altar și toți erau îmbrăcați cu haine albe și strălucitoare și cîntau o prea frumoasă cîntare; iar un oarecare a ieșit purtînd un vas, din care, luînd, împărțea la mulțimea săracilor care se adunaseră și vasul nu se mai deșerta. Iar unul din săraci de strîmtorare striga: "Doamne, miluiește, pînă cînd nu se poate deșerta această pungă!". Și îndată punga a rămas deșartă. Această vedenie a avut-o cuviosul și, venindu-și în fire, se mira de ceea ce văzuse. Aceasta, precum socotesc, însemna rînduiala lui ce avea să fie și milostivirea cea mare către săraci.

După multă vreme Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, a murit și cu voia lui Dumnezeu a fost ales Ioan, ca un vrednic la hirotonisire, dar nu voia, pînă ce a văzut o vedenie înfricoșată în acest fel: De o parte vedea cum marea se înălța pînă la cer și era un cuptor înfocat înfricoșat; iar pe de altă parte, mulțime de îngeri grăind astfel către dînsul: "Nu primești scaunul? Altul va fi, iar tu vei fi muncit de noi toți". Unele ca acestea zicîndu-i îngerii cu îngrozire, s-a supus fără de voia lui și l-au ales patriarh al Constantinopolului.

El a avut postire desăvîrșită și viață curată cu toată fapta bună, pînă la sfîrșit, lucru pe care îl mărturisesc minunile lui. Odată marea învăluindu-se foarte mult, Sfîntul Ioan a alinat-o, cu rugăciunea și cu semnul Crucii. Pe un orb, anume Ioan de la Gaza, l-a luminat, punînd pe ochii lui o părticică din trupul lui Hristos și zicînd: "Cel ce a tămăduit pe cel orb din naștere, Acela să te tămăduiască și pe tine", și îndată a văzut orbul.

Odată, cînd era ciumă mare în Constantinopol, cu voia lui Dumnezeu, cuviosul se ruga să-Și întoarcă Dumnezeu dreapta Sa mînie. Și a poruncit unui credincios slujitor al său să ia două vase, unul plin de pietricele mărunte, iar altul deșert, și să stea toată ziua în locul unde se scoteau cei morți, și să-i numere, mutînd pietricelele din vasul cel plin în cel deșert. Numărînd slujitorul, a aflat în prima zi trei sute douăzeci și trei de morți, și a spus Sfîntului. Atunci el a proorocit că moartea va înceta, lucru care se arăta în fiecare zi. A doua zi, servitorul stînd și numărînd în același loc, a aflat mai puțini scoși din cei morți, a treia zi și mai puțini, iar la o săptămînă a încetat cu desăvîrșire secera morții năpraznice, după proorocia Sfîntului și cu rugăciunile lui.

Înfrînarea lui era în acest fel: șase zile nu gusta hrană, iar a șaptea zi gusta numai puțin din verdețurile grădinii, din pepeni, din struguri sau din smochine. Așa i-a fost hrana lui în toți anii arhieriei. De dormit dormea foarte puțin, și atunci, șezînd cu pieptul lipit de genunchi, înfigînd o andrea într-o lumînare aprinsă și cînd ajungea focul lumînării la andrea, cădea andreaua într-un lighean și se scula. Iar de se întîmpla să nu audă sunetul andrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără de somn. În rugăciune și în nevoințe multe petrecea neîncetat, luptîndu-se cu patimile. De multe ori a întors înapoi năvălirile barbarilor și a izbăvit cetatea din pierzare cu rugăciunea și cu postul. Turma sa și-a păzit-o de vrăjmașii văzuți și nevăzuți și era foarte milostiv; tatăl sărmanilor, hrănitorul săracilor, izbăvitorul celor năpăstuiți și rîvnitor de Dumnezeu, dezrădăcinînd toată răutatea.

Odată, într-o zi de vineri, i s-a spus Sfîntului că dimineață va fi alergarea cailor și era sîmbăta Cincizecimii. Deci a răspuns Sfîntul: "Alergarea cailor în sfînta zi a Rusaliilor să nu fie". Și căzînd în genunchi, s-a rugat lui Dumnezeu să fie vreun semn pentru înfricoșarea și stricarea unui lucru ca acela, care s-a și făcut. Pentru că, făcîndu-se adunarea la locul unde era obiceiul și începînd alergarea și priveliștea, din văzduh s-a iscat furtună cumplită cu tunete și fulgere, cu ploaie cu piatră mare, încît toți de frică au fugit.

Mai avea cuviosul putere și asupra duhurilor necurate pe care le izgonea din oameni. O femeie, avînd bărbat îndrăcit, l-a dus la un sihastru în pustie, iar acela i-a zis: "Mergi la Prea Sfințitul Ioan, Patriarhul Constantinopolului, că acela poate să-ți tămăduiască bărbatul!" Făcînd aceasta, femeia și-a cîștigat dorirea, pentru că luîndu-și bărbatul tămăduit cu rugăciunile cuviosului, s-au dus bucurîndu-se la locul lor. Mulți bolnavi cîștigau tămăduiri și la multe femei se dezlegau legăturile nerodirii, cu rugăciunile lui.

Păscînd bine cuvîntătoarea turmă pînă la bătrînețe, a ajuns la fericitul sfîrșit și a trecut de la pămînt la cereștile lăcașuri. În timp ce era dus sfîntul lui trup, a venit la dînsul, spre sărutare, Nil, slăvitul eparh, și, plecîndu-se, l-a sărutat. Iar Sfîntul, mort fiind și toți văzînd și mirîndu-se, a șoptit oarecare cuvinte la urechea lui Nil eparhul, pe care el nu le-a spus nimănui. Deci, l-au îngropat pe el înăuntrul altarului bisericii Sfinților Apostoli, ca pe un vrednic, slăvind și binecuvîntînd pe minunatul între sfinți Dumnezeu, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh. Amin.



În această zi mai pomenim și pe cei 3680 sfinți mucenici, care au venit de bunăvoie la chinuri pentru Hristos, în timpul împărăției lui Dioclețian și Maximian, din Alexandria în Nicomidia. Pentru că, fiind ucis Sfîntul Petru, Arhiepiscopul Alexandriei, ucigașii aceia au crezut în Domnul cu toți casnicii lor și cu mulți alții, care s-au sîrguit să moară pentru Hristos.

Deci, luîndu-și femeile și copiii și toate rudeniile, au mers în Nicomidia și stînd înaintea împăratului, au strigat: "Sîntem creștini!" Auzind aceasta, Dioclețian s-a tulburat si mai întîi cu îmbunări îi îndemna să se lepede de Cel răstignit. Apoi, nesupunîndu-se ei, a poruncit ostașilor să-i taie cu săbiile înaintea lui și în prăpăstiile muntelui să-i arunce. Iar după mulți ani se aflară cinstitele lor moaște, prin minunile pe care le făceau, de sfinți mucenici.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna septembrie
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.