Pătimirea Sfîntului Slăvitului Marelui Mucenic al lui Hristos, Dimitrie
(26 octombrie)
Sfîntul și marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinți de neam bun și dreptcredincioși. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezînd în taină în Domnul nostru Iisus Hristos și slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfînt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creștinilor din partea păgînilor împărați. Temîndu-se de groaznica prigonire a nelegiuiților, ținea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preț al credinței lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur și cu pietre scumpe: una a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela și aducea tămîie și se ruga împreună cu soția sa cea de o credință, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuiește întru cei de sus, Fiului Său Unul născut și Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era și milostiv către săraci și aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, și pentru aceasta erau în mare mîhnire și se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moștenitori casei lor.
După multă vreme au fost auziți, pentru că, aducîndu-și aminte Cel Preaînalt de rugăciunile și de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfînt și vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui naștere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăț, mulțumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Apoi cînd copilul a ajuns în vîrstă, ca să poată cunoaște și să înțeleagă adevărul, l-au dus părinții în casa lor de rugăciune și, arătîndu-i sfintele icoane, i-au zis: "Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul și pămîntul și aceasta este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu". Deci, I-au învățat pe el sfînta credință, spunîndu-i toate cele ce luminează cunoștința despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum și toate cele privitoare la deșertăciunea necuraților zei păgîni și a idolilor cei neînsuflețiți. Iar Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinților săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra într-însul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu și, închinîndu-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osîrdie. Părinții lui, chemînd în taină un preot și pe cîțiva creștini, prieteni ai lor, în acea ascunsă cămară de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh. Copilul, luînd Sfîntul Botez, a învățat cu amănuntul Legea lui Dumnezeu. El creștea cu anii și cu înțelepciunea, mergînd cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, și era în el darul lui Dumnezeu care îl lumina și îl făcea înțelept. După ce a ajuns la vîrsta cea desăvîrșită, părinții lui s-au dus din vremelnica viață, lăsîndu-l pe Sfîntul Dimitrie moștenitor nu numai al averilor, ci și al faptelor lor cele bune.
Auzind atunci împăratul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dînsul pe fiul acestuia, pe Sfîntul Dimitrie, și, văzîndu-i înțelepciunea și vitejia in război, l-a făcut antipat și i-a încredințat lui Tesalonicul, zicîndu-i: "Păzește patria ta și s-o cureți de necurații creștini, ucigîndu-i pe toți cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit". Sfîntul Dimitrie, luînd de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetățeni și îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum și a învăța pe toți credința. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducîndu-i pe ei la cunoștința adevăratului Dumnezeu și dezrădăcinînd închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie, antipatul, este creștin și pe mulți îi aducea la credința sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mîniat foarte tare.
Întorcîndu-se atunci de la războiul pe care l-a purtat cu sciții și cu sarmații, pe care i-a supus sub stăpînirea împărăției Romei și venind biruitor, a făcut din cetate în cetate praznice și jertfe idolești, apoi a venit și în Tesalonic.
Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului în Solun, a încredințat toată averea sa unui credincios slujitor al său, pe care îl chema Lupul, și l-a însărcinat cu toată bogăția ce rămăsese de la părinții lui, aurul, argintul, pietrele de mare preț, și hainele, să le împartă în grabă la cei cărora le trebuiau și la săraci, zicînd: "Împarte bogăția cea pămîntească, ca să căutăm pe cea cerească". Iar el s-a pus pe rugăciuni și pe post, pregătindu-se înainte pentru a primi cununa cea mucenicească. Împăratul a întrebat dacă sînt adevărate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stînd înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este creștin și a defăimat închinarea de idoli cea păgînească. Atunci împăratul a poruncit să fie dus nu în temnița cea de obște, ci într-un loc mai defăimat, într-o baie mare și veche, care era aproape de palatele unde ședea împăratul. L-au pus, deci, pe sfînt în cămările acelei băi, care era adîncă și în care, intrînd el, se ruga, grăind ca David: "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, ca să îmi ajuți mie, grăbește, că Tu ești răbdarea mea Doamne, Doamne, nădejdea mea din tinerețile mele. Spre Tine m-am întărit din pîntece, din sînul maicii mele, Tu ești acoperitorul meu pînă ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, cînd voi cînta Ție și limba mea toată ziua va învăța dreptatea Ta".
Sfîntul Dimitrie ședea acolo în temniță ca într-o cameră luminoasă, cîntînd și slăvind pe Dumnezeu. Apoi sfîntul a văzut o scorpie înaintea sa, care voia să-l muște de picior; iar el, însemnîndu-se cu semnul crucii și după ce a zis: "În numele lui Hristos care a zis să călcăm peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului", a călcat peste scorpia aceea. Stînd așa în temniță, a fost cercetat de îngerul lui Dumnezeu care i s-a arătat întru lumină mare, cu o preafrumoasă cunună din Rai, și i-a zis lui: "Pace ție, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Îmbărbătează-te și te întărește și biruiește pe vrăjmașii tăi". Zicîndu-i acestea, i-a și pus cununa pe cap. Iar sfîntul a răspuns: "Mă bucur întru Domnul și mă veselesc întru Dumnezeu, Mîntuitorul meu". Și sfîntul se aprindea cu inima către dragostea lui Dumnezeu, voind să-și verse cu osîrdie sîngele său pentru Dînsul.
În acea vreme împăratul se îndeletnicea cu jocuri publice și cu priveliști; pentru că împărații elinilor, în vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci cînd intrau într-o cetate puneau pe oameni să se lupte, aruncau pietre și săreau, apoi aruncau cu sulițe la semn și se luptau cu pumnul. Acest fel de lupte se numeau pentatlon și cei care ar fi biruit în aceste cinci lupte primeau daruri de la împărat. Împăratul a vrut să vadă aceste cinci feluri de lupte și s-a așezat la un loc înalt ca să-i vadă pe luptători, între care era și vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era înalt cu trupul, puternic cu virtutea și înfricoșat la chip, căruia i-a făcut un loc înalt de priveliște. Împăratul se bucura, văzînd cum acel Lie se luptă cu oamenii cei viteji și îi ucidea pe ei, aruncîndu-i de sus în sulițe: Mai era acolo și tînărul creștin Nestor, cunoscut Sfîntului Dimitrie. Acela, văzînd pe Lie că ucide pe mulți și mai ales că îi pierde pe creștini fără cruțare, s-a aprins de rîvnă și, vrînd să se lupte cu Lie, a alergat la Sfîntul Dimitrie care era în temniță și i-a spus lui despre luptătorul Lie că a ucis mulțime de creștini. Nestor cerea de la dînsul binecuvîntare și rugăciuni, ca să-l poată birui pe acel nemilostiv ucigaș de oameni. Sfîntul Dimitrie, însemnîndu-l pe el cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: "Du-te și îl vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos". Apoi Nestor a alergat în acel loc și cu mare glas a strigat: "O, Lie! Vino să ne luptăm amîndoi!". Împăratul, șezînd la loc înalt și privind pe oameni luptîndu-se, dacă a văzut pe Nestor tînăr și frumos la față, fiind cam de douăzeci de ani, l-a chemat la dînsul și i-a zis: "Tinere, pentru ce nu-ți cruți viața ta? Oare nu vezi pe cîți i-a biruit Lie și cît sînge a vărsat? Nu îți este milă de frumusețea ta și de tinerețea ta? Dacă ești sărac, vino să te îmbogățesc, numai nu te duce să te lupți cu Lie, că o să-ți pierzi viața". A răspuns Nestor: "Împărate, eu sărac nu sînt, nici nu vreau să-mi pierd viața, ci vreau să mă lupt cu Lie și să-l biruiesc pe el".
Acestea zicîndu-le, strigă: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!" Apoi a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trîntindu-l jos în sulițele cele ascuțite, l-a omorît. Împăratul s-a mîhnit foarte tare de pierderea lui Lie, mai mult decît dacă ar fi căzut el din împărăția sa. Chemînd la el pe Nestor, i-a zis: "Tînărule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI a omorît atîția oameni mai puternici decît tine și tu cum l-ai omorît pe dînsul?" Sfîntul Nestor a răspuns: "Împărate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut aceasta". Acestea dacă le-a auzit păgînul împărat, s-a mîniat foarte tare și a poruncit unui boier pe care îl chema Marchian, să-l scoată pe Nestor afară de poarta cea de aur și să-i taie capul cu cuțitul. În acest chip s-a sfîrșit Sfîntul Nestor, după cuvîntul Sfîntului Dimitrie.
Nu s-a mîngîiat împăratul pentru pierderea lui Lie, căci toată ziua și toată noaptea era mîhnit. Apoi aflînd că Dimitrie a fost pricinuitorul morții lui Lie, a poruncit să-l ucidă pe el cu sulițele. "Precum Lie a fost aruncat în sulițe de Nestor și a murit, așa și Dimitrie să fie străpuns cu sulițele, ca de aceeași moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie" - așa zicea împăratul. Dar s-a înșelat nebunul împărat, socotind că sfinții mor cu aceeași moarte ca și păcătoșii, pentru că moartea păcătoșilor este cumplită, iar a sfinților este cinstită înaintea Domnului.
Începînd a se lumina de ziuă, in ziua de douăzeci și șase a lunii octombrie, au intrat ostașii în temniță și, aflîndu-l pe Sfîntul Dimitrie stînd la rugăciune, l-au împuns pe el cu sulițele. Întîia suliță cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns și Hristos pe cruce. Căci sfîntul, cum a văzut pe ostași, singur a ridicat mîna dreaptă și aceștia I-au și împuns. Astfel, închipuind patima lui Hristos Domnul, Cel împuns cu sulița, sfîntul și-a dat în mîinile Lui cinstitul său suflet. Iar trupul lui care zăcea pe pămînt fără cinste, mergînd noaptea un oarecare dintre credincioși, l-a luat în taină și l-a îngropat.
Cînd Sfîntul Dimitrie a fost străpuns de sulițe în temniță de către ostași, era de față la moartea lui și credinciosul său slujitor, cel pomenit mai înainte, Lupul. Acela a luat haina stăpînului său cea înmuiată în sînge. La fel și inelul lui l-a înmuiat în sînge și multe minuni făcea cu haina și cu inelul, tămăduind toate bolile și gonind duhurile cele viclene, încît s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul și toți bolnavii alergau la dînsul. Aflînd despre acestea Maximilian, a poruncit ca să-l prindă pe fericitul Lupul și să-i taie capul. Și astfel, sluga cea bună și credincioasă a sfîntului s-a dus la Domnul după stăpînul său, adică după Sfîntul Dimitrie, căci unde este stăpînul, acolo să fie și sluga lui.
Apoi, nu după multă vreme, a început prigoana asupra creștinilor. Deasupra mormîntului Sfîntului Dimitrie era zidită o biserică mică, în care se săvîrșeau multe minuni și bolnavii primeau tămăduire. Atunci, un boier din cei mari, slăvit și credincios, din părțile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea și nevindecabilă, a alergat cu credință la Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Cînd au ajuns la biserica sfîntului, l-au așezat în acel loc unde se aflau în pămînt moaștele mucenicului și îndată acesta a primit tămăduire și s-a sculat sănătos, mulțumind lui Dumnezeu și preamărind pe Sfîntul Dimitrie, plăcutul Lui. Acesta a vrut să zidească sfîntului o biserică mare și frumoasă în semn de mulțumire.
Dărîmînd biserica cea mică, cînd s-a început temelia celeilalte biserici, au fost găsite moaștele Sfîntului și Marelui Mucenic Dimitrie întregi și nestricate, din care au izvorît mir frumos mirositor și a umplut toată cetatea de mireasmă bună. Apoi s-a adunat tot poporul și cu bucurie au luat din pămînt moaștele sfîntului și s-a tămăduit mulțime de bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bucurîndu-se, nu atît pentru sănătatea sa, cît pentru aflarea sfintelor moaște, degrabă a săvîrșit lucrul pe care îl începuse și a ridicat în acel loc o biserică preafrumoasă în numele Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie. Într-însa a pus cinstitele lui moaște, într-o raclă ferecată cu aur și împodobită cu pietre de mare preț. Apoi, cumpărînd sate și vii, le-a dat bisericii spre întreținerea celor ce slujeau în ea. Leontie, întorcîndu-se la locul său, a vrut să ia cu sine o parte din moaștele sfîntului, ca să zidească. o biserică și în patria sa. Dar sfîntul, arătîndu-i-se în vis, i-a zis să nu
îndrăznească a lua ceva din moaștele lui. Atunci el a luat numai giulgiul cel înmuiat în sîngele sfîntului și, punîndu-l în racla de aur, a plecat: Multe minuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugăciunilor sfîntului, căci trecînd el un rîu mare și foarte tulburat de o furtună, pentru care era cuprins de mare frică, i s-a arătat Sfîntul Mucenic Dimitrie, zicîndu-i: "Racla cu giulgiu ia-o în mîinile tale și nu te teme". Astfel făcînd el, a reușit să treacă împreună cu însoțitorii săi, fără primejdie rîul acela. Ajungînd în patria sa a zidit o preafrumoasă biserică în cinstea sfîntului mucenic. Acolo s-a vindecat Marin, eparhul Iliricului, care era plin de răni din cap și pînă la picioare. De asemenea, au mai fost tămăduiți unul căruia îi curgea sînge din nări și unul îndrăcit a fost izbăvit și multe alte minuni se săvîrșeau acolo cu ajutorul rugăciunilor sfîntului. Însă multe minuni se făceau în Tesalonic, acolo unde se aflau moaștele lui cele sfinte.
Apoi a fost o foamete mare în Tesalonic, încît mureau oamenii din pricina lipsei de hrană. Sfîntul mucenic Dimitrie, nesuferind să vadă oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a arătat pe mare corăbierilor, înconjurînd limanurile, adăposturile și ostroavele, apoi a poruncit corăbierilor care duceau grîu să meargă în Tesalonic. Astfel a izbăvit cetatea sa de foamete.
Cînd dreptcredinciosul împărat Iustinian a zidit o preafrumoasă biserică în Constantinopol, în numele înțelepciunii lui Dumnezeu, Biserica Sfînta Sofia, a trimis în Tesalonic bărbați cinstiți ca să aducă de acolo o parte din moaștele Sfîntului Mucenic Dimitrie, pentru împodobirea și sfințirea acelei biserici noi. Ajungînd trimișii la Tesalonic și apropiindu-se de cinstita raclă a sfîntului, deodată a ieșit foc din raclă, dogorind pe toți și un glas înfricoșat din acel foc, zicea: "Să nu îndrăzniți". Toți cei ce erau acolo au căzut de frică și, luînd numai țărînă din acel pămînt, s-au dus la împărat. Spunîndu-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toți de cele ce au auzit. Iar țărîna luată de la mormîntul sfîntului mucenic a dat-o jumătate împăratului, iar cealaltă jumătate au pus-o în cămara unde se păstrau vasele bisericii.
Altădată un tînăr, pe care îl chema Onisifor, era rînduit la biserica Sfîntului Dimitrie să aprindă lumînările și să îngrijească candelele. Acela, fiind îndemnat de diavol, fura lumînările și le vindea în taină și își făcea cîștig necinstit. Iar sfîntul, nesuferind un lucru rău ca acesta ce se făcea în biserica lui, i s-a arătat în vis lui Onisifor, și fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicîndu-i: "Frate Onisifore, nu-mi este plăcut lucrul pe care îl faci tu, că furi lumînările și faci pagubă celor ce le aduc, dar mai ales ție. Că celui ce face unele ca acestea îi crește osîndirea. Deci lasă-te de aceste apucături rele și te pocăiește". Onisifor, sculîndu-se din somn, s-a rușinat de fapta sa și se temea. Dar după o vreme a uitat învățătura mucenicului și a început obiceiul său cel rău, de a fura lumînările. Odată, unul din dreptcredincioșii cetățeni, sculîndu-se foarte de dimineață, a venit la biserică și a adus niște lumînări foarte mari pe care, aprinzîndu-le, le-a dus la mormîntul Sfîntului Mucenic Dimitrie, apoi, rugîndu-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergînd spre acele lumînări, și-a întins mîna să le ia și îndată a auzit un glas din mormîntul sfîntului mucenic, zicîndu-i: "Iarăși faci același lucru rău?" Onisifor, fiind lovit de acest glas, a căzut rău la pămînt și zăcea ca un mort, pînă ce a venit unul din clerici care l-a ridicat pe el, uimit de spaimă. Apoi, abia venindu-și în fire, și-a mărturisit înaintea tuturor păcatul și le-a povestit despre arătarea cea dintîi a sfîntului în vis, cît și cea despre a doua mustrare a mucenicului și toți s-au înspăimîntat, auzind aceasta.
De multe ori Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie ți-a izbăvit cetatea Solunului de năvălirea și de asuprirea barbarilor. In vremea împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii și cetatea Solunului fiind înconjurată și tare bătută de barbari, atunci era în cetate un om temător de Dumnezeu și foarte îmbunătățit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea în biserica Marelui Mucenic Dimitrie, în pridvor fiind, se ruga cu toată tăria lui Dumnezeu și purtătorului de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetății sale și i s-a făcut o vedenie înfricoșată. A văzut doi tineri luminați, ca unii din cei ce stau înaintea feței împăratului, venind în biserica sfîntului. Aceia erau îngerii lui Dumnezeu în fața cărora s-au deschis ușile singure și ei au intrat înăuntru. Apoi a intrat și Ilustrie după dînșii, vrînd să vadă ce va fi. Iar cei ce intraseră, cu glas mare au zis: "Unde este stăpînul cel ce locuiește aici?". Și iată, s-a arătat alt tînăr, ca un slujitor, zicînd: "Ce aveți cu el?" Iar ei au zis: "Domnul ne-a trimis la dînsul ca să-i spunem un cuvînt". Iar slujitorul, arătînd spre mormîntul sfîntului, a zis: "Aici este". Iar ei au zis slujitorului: "Spune-i despre noi". Și mergînd, slujitorul a ridicat perdeaua și a ieșit Sfîntul Dimitrie în întîmpinarea lor, cu acel chip precum era zugrăvit pe icoană.
Era luminat ca soarele, încît nu-i era cu putință lui Ilustrie să privească la dînsul, ci tremura de frică, văzînd ceea ce se petrecea.
Apoi, cei ce au venit l-au sărutat pe Sfîntul Dimitrie, iar el a grăit către dînșii: "Vă mulțumesc, dar pentru ce ați venit la mine?" Iar cei ce veniseră au răspuns: "Stăpînul ne-a trimis pe noi la sfinția ta, poruncindu-ți ca să-ți lași cetatea și să mergi la Dînsul, vrînd ca să o dea pe ea vrăjmașilor". Acestea auzindu-le mucenicul, a lăcrimat, plecîndu-și capul. Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: "Dacă aș fi știut că venirea voastră îmi aduce întristare, nu aș fi spus Stăpînului meu de voi". Apoi Sfîntul Mucenic Dimitrie a început a grăi: "Oare așa voiește Domnul și Stăpînul tuturor ca această cetate, pe care a răscumpărat-o cu sînge, să o dea în mîna vrăjmașilor, celor ce nu-L cunosc pe El și nu cred într-Însul, nici nu cinstesc numele cel sfînt al Lui?" Iar cei ce veniseră i-au răspuns: "De nu ar fi voit așa Stăpînul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la sfinția ta".
Iar el le-a zis: "Mergeți, fraților, să spuneți Stăpînului meu că așa zice Dimitrie, robul Său: Știu îndurările Tale, iubitorule de oameni, Stăpîne, Doamne, care covîrșesc păcatele noastre, încît chiar fărădelegile a toată lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru păcatele noastre Ți-ai vărsat Sîngele Tău, și Ți-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arată-Ți mila Ta și spre această cetate și să nu poruncești să o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă cetății acesteia, Ție mă voi asemăna, Stăpînul meu, căci îmi voi pune sufletul pentru cetățeni. Și de vor pieri aceștia, să pier și eu cu dînșii. Dar să nu pierzi, Doamne, cetatea în care se pomenește numele Tău cel sfînt, căci cu toate că a greșit poporul Tău, totuși nu s-a depărtat de la Tine și Tu singur ești Dumnezeul celor ce se pocăiesc". Apoi l-au întrebat cei ce veniseră: "Așa să răspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?" A zis Dimitrie: "Da, fraților, așa să-I spuneți. Pentru că știu că nu pînă la sfîrșit se va iuți, nici în veac se va mînia". Acestea zicîndu-le, a intrat în mormînt și s-a închis în sfințita raclă. Iar cei ce au vorbit cu dînsul s-au făcut nevăzuți. Toate acestea Ilustrie le-a văzut și le-a auzit în vedenia aceea, apoi, sfîrșindu-se vedenia, și-a venit în fire. Și se minuna foarte tare și, căzînd la pămînt, a mulțumit sfîntului pentru că are grijă de cetate și el roagă pe Stăpînul să nu fie dați în mîinile vrăjmașilor lor. Iar a doua zi a spus toate acestea poporului și-l întărea spre vitejeasca împotrivire asupra vrăjmașilor.
Auzind acestea, cu lacrimi strigau către Dumnezeu, cerînd milă, iar pe sfîntul mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie întotdeauna în ajutor, după cum și pînă aici s-au păzit întregi prin apărarea lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmașii de la zidurile cetății cu rușine, neputînd să ia cetatea cea păzită de marele plăcut al lui Dumnezeu, și s-au întors deșerți în ale lor. Astfel își apăra cetatea sa Sfîntul Mucenic Dimitrie.
Apoi pe mulți i-a eliberat din robia barbarilor, căci arătîndu-i-se unui episcop care era prins de barbari și legat, l-a dezlegat de legături și l-a dus pînă la Tesalonic. După aceea, năvălind barbarii în hotarele Tesalonicului și robind mulți oameni dimprejurul cetății, au luat pe două fecioare frumoase și, ducîndu-le în pămîntul lor, le-au dăruit stăpînitorului. Amîndouă erau iscusite la lucrul gherghefului, făcînd în cusături tot felul de flori și de pomi, păsări, fiare și chipuri omenești. Înștiințîndu-se stăpînitorul de meșteșugul lor, le-a zis: "Am auzit că în pămîntul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, și face multe minuni. Deci să-mi coaseți pe pînză curată chipul aceluia, ca și eu să mă închin lui". Iar fecioarele i-au zis: "Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare slugă a lui Dumnezeu și ajutor al creștinilor. Noi nu îndrăznim a face aceasta, stăpînitorule, pentru că știm că nu voiești ca să-l cinstești, ci să-l batjocorești". Iar stăpînitorul a zis: "În mîinile mele este viața și moartea voastră, alegeți voi ce voiți: sau să faceți ceea ce vă poruncesc și să fiți vii, sau dacă nu împliniți porunca, să muriți îndată". Iar ele, de frica morții, au început să coase pe o pînză subțire chipul Sfîntului Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de cusut chipul mucenicului și noaptea, șezînd fecioarele la gherghef, s-au plecat peste chipul acela și au început să plîngă, zicînd: "Să nu te mînii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru că știm că nelegiuitul stăpînitor are să batjocorească sfîntul tău chip. Să știi că noi nu am voit să închipuim sfînta ta față, dar fără de voie am făcut aceasta, temîndu-ne de moartea cea cumplită". Astfel plîngînd deasupra chipului, au adormit. Și precum oarecînd îngerul a luat pe Avacum, așa și sfîntul Dimitrie, luînd pe acele fecioare cu chipul, le-a dus în acea noapte în Tesalonic, cînd era praznicul său, și le-a pus în biserică lîngă mormîntul sfîntului, pe cînd se făcea cîntarea cea de toată noaptea.
Poporul, văzînd această minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea, deșteptîndu-se, au strigat: "Slavă lui Dumnezeu! Dar unde ne aflăm?" Și li se părea că sînt în vis. Apoi, cunoscînd cu adevărat că sînt în Tesalonic și văzînd mormîntul sfîntului și popor mult stînd în biserică, cu mare glas au mulțumit izbăvitorului lor, Sfîntului Mucenic Dimitrie și toate cele întîmplate le-au spus tuturor. Și s-au bucurat solunienii de această minune preaslăvită și au prăznuit cu bucurie ziua Sfîntului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus înaintea altarului.
În vremea în care era să se predea Tesalonicul în mîinile agarenilor (turcilor), mergînd cîțiva creștini cucernici la Tesalonic în ziua praznicului Sfîntului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel împărătesc care duce la Vardari, acolo unde se unește drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au văzut aievea un om în chip de ostaș, care venea de la Tesalonic și un altul în chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa și s-au întîlnit amîndoi. Mai întîi ostașul a zis către arhiereu: "Bucură-te Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!". Arhiereul a răspuns: "Bucură-te și tu, ostașule al lui Hristos, Dimitrie". Iar creștinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu frică la o parte ca să vadă sfîrșitul. A zis iarăși ostașul către arhiereu: "De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, și unde te duci?" Atunci Sfîntul Ahilie a lăcrimat și i-a zis: "Pentru păcatele și fărădelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu să ies din Larisa, pe care o păzeam, căci are de gînd s-o dea în mîinile agarenilor. Deci, am ieșit de acolo și mă duc unde îmi va porunci". "Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostașule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!".
Atunci a lăcrimat și Sfîntul Dimitrie și i-a zis: "Eu tot asemenea am pătimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor și i-am izbăvit din robie, de primejdie aducătoare de moarte și de toată neputința. Însă acum, pentru multele păcate și fărădelegile lor, S-a depărtat Dumnezeu de la dînșii și mi-a poruncit să-i las, ca cetatea să fie cucerită de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui și îndată am ieșit de acolo și mă duc unde îmi va porunci". Zicînd acestea, amîndoi și-au plecat capetele la pămînt și au plîns, iar după aceea s-au sărutat și și-au luat ziua bună unul de la altul și îndată s-au făcut nevăzuți. Cînd au văzut această minune, creștinii aceia n-au mai îndrăznit să se ducă la Tesalonic, ci s-au întors înapoi, povestind vedenia și minunea aceea.
După aceasta, n-a trecut o lună și Tesalonicul, precum și Larisa, au fost cucerite de turci. Apoi multe alte minuni a făcut sfîntul, spre slava lui Dumnezeu în Treime, Căruia se cade cinste, mulțumită și închinăciune de la toată făptura, în veci. Amin.
În această zi se mai amintește și de marele cutremur care a fost la Constantinopol în timpul împărăției lui Leon Isaurul.
Tot în această zi s-a mutat la Domnul Cuviosul părinte Atanasie din Michidia, care a trăit în mănăstirea din Vitenia, plăcînd lui Dumnezeu desăvîrșit. Apoi, cu porunca lui Dumnezeu, a crescut pe mormîntul lui un chiparos, chiar din pieptul cuviosului, care tămăduia cu frunzele sale toate neputințele. (Vezi despre aceasta, în ziua a opta a lunii aprilie, la viața cuviosului Nichita Mărturisitorul.)
La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna octombrie
Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
