Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea Sfîntului Uar și a celor împreună cu dînsul șapte dascăli
(19 octombrie)

Viețile Sfinților pe luna octombrie


În vremea împărăției lui Maximilian, păgînul împărat al Romei, era în Egipt un ostaș viteaz anume Uar, care slujea în taină Împăratului ceresc, căci de frica nelegiuiților închinători de idoli a tăinuit pînă la o vreme credința sa în adevăratul Dumnezeu, dar pe care a descoperit-o cerului și pămîntului, cînd s-a făcut pentru Hristos priveliște îngerilor și oamenilor. În acea vreme împăratul Maximilian a pornit prigoană mare împotriva creștinilor și a trimis poruncă în toate părțile stăpînirii sale ca să fie uciși creștinii care nu vor să jertfească zeilor. Și a ajuns acea poruncă și în părțile Egiptului, vărsîndu-se fără cruțare sîngele credincioșilor, pentru că toți cei ce slujeau Făcătorului și nu făpturii erau chinuiți în diferite feluri. Iar Uar, tăinuitul creștin, înconjura noaptea temnițele în care erau ținuți credincioșii care mărturiseau pe Hristos și, cumpărînd cu aur pe străjeri, intra la dînșii, săruta legăturile sfinților mucenici, le spăla sîngele și le oblojea rănile, le dădea hrană și îi ruga ca să-i mijlocească milă de la Domnul.

Fiind odată prinși șapte dascăli creștini care se ascundeau prin pustietăți, i-au adus la stăpînitorul Egiptului. Stăpînitorul, cercetîndu-i și aflîndu-i tari în credință, le-a dat multe bătăi, și legîndu-i, i-a aruncat în temniță. Aflînd despre aceștia, Uar a alergat noaptea, după obiceiul său, la acea temniță în care erau aruncați sfinții și, dîndu-le străjilor aur mult, a intrat la ei. Dezlegîndu-le mîinile și picioarele din legături, a pus înaintea lor hrană și îi ruga ca să mănînce, căci petrecuseră opt zile flămînzi, fără hrană. Apoi, căzînd la picioarele lor, le săruta și fericea pătimirea lor, zicînd: "Fericiți sînteți voi, robii Domnului cei buni și credincioși, care aveți a intra întru bucuria Domnului vostru, căci ați răbdat pentru Dînsul pînă la sînge. Fericiți sînteți voi, nevoitorii cei buni, cărora vi se împletesc în ceruri cununile de către dreapta Celui Preaînalt, căci prin răbdare alergați la nevoința cea pusă înaintea voastră. Mîine dimineață, precum știu, cu tot dinadinsul aveți să săvîrșiți pătimirea voastră. Fericiți sînteți voi, pătimitorii lui Hristos, cărora vă este deschisă împărăția cea cerească, căci pătimiți cu Hristos Cel ce a pătimit pentru voi; și dacă cu Dînsul pătimiți, cu Dînsul veți și împărăți. Deci mă rog vouă, sfinților plăcuți lui Dumnezeu, să vă rugați pentru mine Stăpînului Hristos să-mi fie milostiv; aș voi ca și eu să pătimesc pentru Dînsul, dar nu am atîta putere, pentru că mă cutremur de cumplitele chinuri pe care văd că le îndurați voi". Iar sfinții au răspuns: "Nimeni, iubitule, nu se arată desăvîrșit; nimeni nu seceră de nu va semăna, nimeni nu se încununează de nu va pătimi. Adu-ți aminte de cuvintele din Evanghelie: De se va lepăda cineva de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu de el înaintea Tatălui Meu. Dacă te temi de chinurile cele vremelnice, nu vei scăpa de cele veșnice; dacă te înfricoșezi a mărturisi pe Hristos pe pămînt, nu te vei sătura de vederea feței Lui în ceruri. Deci vino, frate, și călătorește cu noi pe calea cea mucenicească la Stăpînul ceresc, Cel ce privește nevoințele noastre, și să pătimești împreună cu noi, pentru că o tovărășie ca aceasta îți va fi de mare folos".

Acestea grăindu-le sfinții, Uar se aprindea cu inima spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea pentru Domnul nostru Iisus Hristos. El a petrecut toată noaptea aceea în temniță împreună cu sfinții mucenici, ascultînd învățăturile lor cu bucurie. Iar a doua zi au venit slujitorii în temniță, trimiși de stăpînitor, ca să-i ia pe sfinții mucenici la judecată. Intrînd, au aflat pe Uar șezînd lîngă cei legați și ascultînd cuvintele lor, iar slujitorii, mirîndu-se, i-au zis: "Ce faci aici, Uare? Nu cumva ai înnebunit, amăgindu-te de basmele acestor oameni vicleni? Oare nu te temi că atunci cînd va spune cineva de aceasta stăpînitorului și senatorilor, nu numai dregătoria ostășiei o vei pierde, dar chiar și de viața ta te vei lipsi?" Uar a răspuns: "Dar care din voi mă va cleveti la stăpînitor, pentru că voi îmi sînteți prieteni? Iar de mă veți cleveti, sînt gata să mor împreună cu creștinii". Iar slujitorii, tăcînd, au luat pe șase din mucenici, căci al șaptelea, slăbit de răni, murise în temniță, și sfîrșindu-se așa, s-a dus către Hristos, lăsînd în locul său pe Uar, ca el, împlinind locul aceluia, să săvîrșească pătimirea. Fiind legați, au fost aduși înaintea stăpînitorului care ședea la judecată cu multă mîndrie. Au fost siliți să jertfească idolilor, dar fiindcă nu s-au supus, i-au dezbrăcat și i-au bătut fără milă peste rănile ce le aveau dinainte. Și dîndu-le bătăi peste bătăi, s-a adăugat și durere peste durere, iar ei răbdau, negrăind nimic fără numai aceasta: "Creștini rămînem!". După aceasta stăpînitorul, privind, a zis: "Oare nu șapte erau ei? Iată acum văd numai șase! Unde este al șaptelea?" Zicînd acestea stăpînitorul, iată că și Sfîntul Uar veni acolo și, umplîndu-se de dumnezeiască rîvnă, a stat în mijloc și a zis: "Iată, eu sînt al șaptelea, pentru că acela și-a sfîrșit alergarea sa și acum stă înaintea lui Hristos, iar pe mine m-a lăsat moștenitor al patimilor sale. Deci, cu ceea ce îți era dator, eu sînt gata să plătesc pentru dînsul, că în locul lui vreau să pătimesc pentru Hristos, împreună cu acești buni pătimitori, căci sînt creștin". Iar stăpînitorul, auzind acestea, a întrebat pe cei ce erau de față: "Cine este acesta?" Și i s-a răspuns: "Este Uar, ostașul, mai marele din trupa Tianiei". Iar stăpînitorul, mirîndu-se, a zis către Uar: "Care diavol te-a îndemnat ca să te dai pierzării și să lași cinstea ostășească, lipsindu-te de leafa rînduită ție și să-ți arunci sufletul în atîtea răutăți?" Iar fericitul Uar i-a răspuns: "Pîinea care se pogoară din cer și dumnezeiescul pahar ce cuprinde sîngele cel prea scump al Domnului meu, le-am cinstit mai mult decît cinstea și leafa ta. Nimic nu îmi este mai iubit decît Hristos: nici cinstea voastră, nici lefurile cele mari și nici viața, pentru că îmi este mai de cinste să pătimesc pentru Hristos, și-mi este de mai mult folos ca să mă lipsesc de toate pentru El. Hristos îmi este viața și vreau să mor pentru dînsul".

Stăpînitorul, căutînd cu ochi mînioși spre cei șase sfinți mucenici, le-a zis: "Al vostru este acest lucru, necuraților înșelători. Voi ați amăgit pe un ostaș ca acesta al împăratului, voi l-ați înnebunit cu farmecele voastre. Deci, mă jur pe marii mei zei că vă voi pierde pe voi mai înainte decît pe el și voi răzbuna asupra voastră necinstea adusă zeilor noștri, căci sînteți nevrednici a fi între cei vii, fiindcă nu numai că îi huliți pe nemuritorii zei, dar și pe alții îi aduceți la aceeași răutate, prin amăgire". Iar sfinții au răspuns: "Nu am înșelat pe Uar, ci l-am izbăvit din înșelăciune. Nu l-am înnebunit, ci l-am înțelepțit, iar Dumnezeu i-a dat tărie și îndrăzneală spre nevoință, ca împreună cu noi să biruiască atît puterea voastră cea slabă, cît și neputința zeilor voștri. Puțin să aștepți și vei vedea bărbăția ostășiei lui, pentru că l-am rînduit pe el între ostașii îngerești. Te lauzi că ne vei pierde pe noi, află că ne este de folos nouă ca să ne punem capetele pentru Domnul tuturor". Iar stăpînitorul a zis: "Îndată voi sfărîma trupurile voastre, dacă nu vă veți închina zeilor egipteni". Iar sfinții au răspuns: "Să piară zeii cei mincinoși care n-au făcut cerul și pămîntul". Iar fericitul Uar, stîrnind mai mult pe stăpînitor, a zis către dînsul: "De ce faci supărare sfinților, grăind cele nebune și nefolositoare? Or nebunul cele nebune grăiește, zice Isaia proorocul. Iată, înaintea ta zac trupurile lor întinse, fă ce voiești!".

Mîniindu-se, stăpînitorul a poruncit ca să-l spînzure gol pe Uar de un lemn și să-l chinuiască. Iar către sfinți, a zis: "Vom vedea care pe care va birui: ori voi pe noi primind chinuri, sau noi pe voi, punînd munci asupra voastră? Cu adevărat, de ne veți birui pe noi prin răbdarea voastră, mă voi lepăda de zeii mei și voi începe a crede în Hristos al vostru". Iar sfinții au răspuns: "Încearcă la unul din noi puterea ta și de vei birui pe unul, poți să ai nădejde și de ceilalți". Iar Uar, începînd a pătimi, a zis către sfinții mucenici: "Binecuvîntați-mă pe mine, robul vostru, răbdător de chinuri, ca să mă învrednicesc părții voastre și rugați pentru mine pe Mîntuitorul Hristos ca să-mi dea răbdare, pentru că El știe firea noastră, că duhul este deștept, iar trupul neputincios". Sfinții, ridicînd ochii spre cer, cu tot dinadinsul se rugau pentru dînsul. Apoi slujitorii au început a-l bate pe Uar peste tot trupul cu toiege și cu bețe. Iar cînd îl băteau pe sfîntul, a zis stăpînitorul: "Acum să-mi spui, Uare, ce folos ai de la Hristosul tău?" Uar, cu vitejie i-a răspuns: "Mai mare folos am, decît ai tu de la diavolii tăi". Iar sfinții au strigat către Uar: "Îmbărbătează-te, Uare, și să se întărească inima ta, căci, iată, îți stă de față Hristos nevăzut, întărindu-te pe tine". Uar a răspuns: "Cu adevărat am simțit ajutorul Stăpînului meu, căci socotesc întru nimic chinurile".

După aceasta îl sfîșiară cu unghii de fier pe coaste. Apoi, pironindu-l cu capul în jos pe un lemn, i-au jupuit pielea de pe spate și cu brice îi tăiară carnea; iar pe pîntece l-au bătut cu toiege ghimpate, atît de mult, pînă ce s-au rupt toate măruntaiele dinlăuntrul lui și au căzut pe pămînt. Sfinții mucenici, văzînd măruntaiele lui, au plîns. Apoi, văzînd judecătorul că mucenicii plîngeau, a strigat cu mare glas: "Iată, sînteți biruiți, iată, ați slăbit, iată că plîngeți, temîndu-vă de chinuri și nu vă trebuie mai mult decît să cunoașteți că Hristos nu vă izbăvește pe voi din mîinile noastre; deci, lăsați-l pe El și să vă închinați zeilor noștri". Iar sfinții au răspuns: "Fiară ce ești! Nu sîntem biruiți, căci noi vom birui prin Iisus Hristos, Cel ce ne întărește pe noi, și n-am plîns temîndu-ne de munci, ci din firească dragoste către fratele nostru, pe care îl ucideți fără de omenie. Noi ne bucurăm cu duhul, văzînd acum gata cununa bunului răbdător de chinuri". Iar stăpînitorul a poruncit ca să-i ducă pe ei în temniță și Uar văzînd de acolo de unde era spînzurat pe lemn, cum trăgeau pe sfinți cu lanțurile la temniță, a strigat: "Învățătorii mei, dați-mă pe mine mai degrabă lui Hristos, că iată iese din trup duhul meu, și vă mulțumesc vouă, că v-ați făcut pricinuitorii vieții mele celei veșnice". Fiind muncit Sfîntul Uar încă cinci ceasuri, și-a dat în acele chinuri cinstitul și sfîntul său suflet în mîinile Domnului. Iar chinuitorii, socotind că este încă viu, tot mai băteau și chinuiau trupul cel mort. Apoi, văzînd că murise, l-au coborît de pe lemn, și după porunca judecătorului l-au scos afară din cetate, și l-au aruncat spre mîncare cîinilor, acolo unde se adună stîrvurile celor necuvîntătoare.

Acolo era o văduvă, pe nume Cleopatra, de loc din Palestina, al cărei bărbat fusese căpitan și murise în Egipt. Cleopatra avea un fiu pe nume Ioan, care încă era un copil. Pe cînd Sfîntul Uar era chinuit, Cleopatra privea de departe la pătimirea lui și, fiind creștină, suspina și își bătea pieptul ei. Apoi, după ce au aruncat trupul lui Uar afară din cetate, ea, sculîndu-se noaptea, împreună cu niște slugi ale sale, și ducîndu-se acolo, au luat mult chinuitul trup al Sfîntului Uar și, ducîndu-l în casa sa, a săpat mormînt în cămara sa, lîngă pat, și l-au pus acolo pe el.

A doua zi, stăpînitorul a scos din temniță pe ceilalți mucenici și, chinuindu-i mult, i-a tăiat cu sabia și i-a aruncat afară din cetate ca și pe Uar; iar trupurile lor, luîndu-le noaptea alți tăinuiți creștini, le-au îngropat. Cleopatra, în toate zilele, aprindea lumînări deasupra mormîntului Sfîntului Uar și-i ardea tămîie, avîndu-l pe el de mare folos și de bun mijlocitor către Dumnezeu.

Trecînd cîțiva ani, și mai potolindu-se prigoana împotriva creștinilor, Cleopatra a voit să se întoarcă în patria sa, și se gîndea cum ar putea să ducă cu sine moaștele Sfîntului Uar; și gătind un dar oarecare, a rugat pe stăpînitor, printr-un mijlocitor, zicînd: "Bărbatul meu a fost mai mare în oaste și a murit aici în slujba împăratului. Nefiind încă îngropat pînă acum stă deasupra mormîntului, căci este cu neputință ca în țară străină să i se facă lui îngropare, precum se cuvine unui cinstit povățuitor de oaste; iar eu, fiind văduvă și străină, voiesc să mă întorc în patria mea, la rudeniile mele. Deci, stăpînul meu, să-mi dai voie să-l îngrop la moșia mea în mormîntul strîmoșilor mei, pentru că vreau ca și după moarte să nu mă despart de el". Iar femeia aceea a făcut astfel, pentru ca, aflînd creștinii că duce din cetatea lor moaștele sfîntului mucenic, să nu o oprească și să ia de la dînsa acea comoară de mare preț. Stăpînitorul, luînd darul, a poruncit ca să i se îndeplinească cererea, iar ea, în locul oaselor bărbatului ei, a luat moaștele Sfîntului Uar și le-a sădit pe ele ca pe o vie din Egipt în Palestina, așezîndu-le lîngă ale părinților ei, în satul ce se numea Edra, care era aproape de Tavor. Apoi în toate zilele mergea la mormîntul lui, tămîia și aprindea lumînări, lucru pe care văzîndu-l ceilalți creștini care viețuiau acolo, au început a merge împreună cu dînsa la mormîntul sfîntului și a aduce pe bolnavii lor care, cu rugăciunile mucenicului Uar, cîștigau tămăduiri. Aflînd de veste toți creștinii dimprejur despre Sfîntul Uar, mulți alergau cu credință la mormîntul lui.

Atunci Cleopatra, văzînd că se adunau creștinii pentru rugăciune la mormîntul lui, a gîndit să zidească o biserică în numele sfîntului și ceea ce a gîndit, a și început. Iar fiul ei Ioan, fiind în vîrstă, Cleopatra se străduia să-l trimită în oastea împăratului și prin oarecari mijlocitori a cerut de la împărat o cinstită dregătorie pentru fiul ei, pe care a și cîștigat-o. Căci în vremea zidirii bisericii s-a trimis fiului ei de la împărat scrisoare de a fi primit în oaste și brîu pentru cinstita dregătorie ostășească. Iar ea a zis: "Să nu se îmbrace fiul meu în haine ostășești și nici să nu meargă în slujbă ostășească, pînă ce nu se va sfîrși biserica lui Dumnezeu, pentru că doresc ca să ducă împreună cu mine moaștele sfîntului mucenic și după aceea va face împărăteasca poruncă". Sfîrșindu-se biserica, a chemat episcopi, preoți și călugări și, luînd din mormînt cinstitele moaște ale sfîntului mucenic, le-a pus pe un pat de mult preț, iar deasupra moaștelor a pus brîul și haina ostășească în care avea să se îmbrace fiul ei, ca să fie sfințite de moaștele sfîntului. Și cu tot dinadinsul s-a rugat mucenicului, ca să fie ajutător fiului ei, pe care l-au binecuvîntat toți arhiereii și preoții cei adunați acolo. Apoi s-a adunat multă mulțime de popor creștinesc acolo. Astfel, Cleopatra cu fiul ei luînd patul cu moaștele, l-au dus în biserică. Biserica, fiind sfințită, au pus moaștele sfîntului la jertfelnic și, săvîrșindu-se dumnezeiasca Liturghie, Cleopatra a căzut înaintea moaștelor sfîntului Uar, zicînd: "Rogu-mă ție, purtătorul de chinuri al lui Hristos, să-mi ceri mie de la Dumnezeu, ceea ce va fi Lui plăcut și mie de folos, asemenea și unuia născut fiului meu. Pentru că nu îndrăznesc să cer mai mult decît ce voiește Domnul, căci El știe ce ne este de folos și voia Lui cea bună și desăvîrșită în noi să se săvîrșească".

După sfîrșirea sfintei slujbe, a făcut ospăț mare celor adunați, și ea împreună cu fiul ei slujeau, poruncind fiului ei să nu guste nimic, pînă ce se va săvîrși ospățul, și după aceea să mănînce din resturile care vor rămîne. Dar slujind ei, copilul s-a îmbolnăvit foarte greu și a mers la patul său. Apoi sculîndu-se toți de la ospăț, a strigat pe fiul ei ca să mănînce împreună, din rămășițele de la ospăț. Ioan, însă, nu putea să grăiască nici un cuvînt, fiind foarte aprins de friguri.

Văzînd Cleopatra pe fiul ei bolnav, a zis: "Viu este Domnul, că nici eu nu voi pune bucate în gura mea, pînă ce nu voi vedea ce se va face cu fiul meu". Și ședea lîngă el, răcorindu-i pe cît îi era cu putință căldura bolii; dar ea mai mult se aprindea înăuntru, avînd mai mare mîhnire de unul născut fiul său. Apoi, în miezul nopții a murit copilul, lăsînd nemîngîiată pe mama sa, care plîngea cu amar. Aceasta a alergat în biserica Sfîntului Uar și căzînd la mormîntul lui, striga: "Oare astfel mi-ai răsplătit mie, care atîta m-am ostenit pentru tine, o plăcutule al lui Dumnezeu? Oare asemenea ajutoare mi-ai dat mie, care am oropsit trupul bărbatului meu pentru tine și pentru aceasta m-am nădăjduit în tine? Ai omorît pe unul născut fiul meu, ai surpat nădejdea mea și ai luat lumina ochilor mei! Deci, cine mă va hrăni la bătrînețe? Cine mă va îngriji la moartea mea? Sau cine va da trupul meu mormîntului? Mai bine era să mor eu, decît să văd mort pe fiul meu iubit, care era tînăr și acum este ca o floare vestejită mai înainte de vreme. Deci, sau pe fiul meu dă-mi-l, precum odată Elisei pe al sunamitencii, sau și pe mine îndată să mă iei, pentru că nu pot să viețuiesc cu necaz și amărăciune". Astfel strigînd ea cu plîngere la mormînt, a adormit puțin de multă osteneală și de necazul cel mare. Și i s-a arătat în vedenie Sfîntul Uar, ținînd pe copil în mîinile sale, și erau amîndoi luminați ca soarele, hainele lor erau albe ca zăpada, încinși erau cu brîuri de aur și cununi cu negrăită podoabă aveau pe capetele lor.

Fericita Cleopatra, văzîndu-i, a voit să se închine lor. Dar Sfîntul Uar a ridicat-o, zicîndu-i: "O femeie, pentru ce strigai asupra mea? Oare am uitat facerile tale de bine, pe care mi le-ai făcut în Egipt și pe cale? Sau socotești că nu am simțit cînd ai luat trupul meu dintre stîrvurile dobitoacelor și l-ai pus în cămara ta? Oare nu ascult întotdeauna rugăciunile tale? Oare nu mă rog pentru tine lui Dumnezeu? Mai ales m-am rugat lui Dumnezeu pentru neamul tău cu care m-ai pus în mormînt, ca să li se ierte lor păcatele; apoi pe fiul tău l-am luat în oastea Împăratului ceresc. Oare nu tu singură m-ai rugat ca să-ți cer de la Dumnezeu ceea ce îi este Lui plăcut, iar ție și fiului tău de folos? Deci am rugat pe bunul Dumnezeu și bine a voit, după negrăita bunătatea Sa, ca să facă ostaș al Lui pe fiul tău, precum vezi că este unul din cei ce stau înaintea scaunului Său; și de voiești, iați-l și-l trimite la slujba împăratului celui pămîntesc și vremelnic, de vreme ce nu vrei ca fiul tău să slujească Împăratului Celui ceresc și veșnic". Iar tînărul, șezînd, a cuprins mîinile lui Uar și i-a zis: "Nu, stăpînul meu, nu asculta pe maica mea, nu mă da în lumea cea plină de nedreptate și de toată fărădelegea, din care m-am izbăvit prin venirea ta. Nu mă depărta pe mine, părinte, din prietenia ta și din petrecerea cu sfinții". Iar către maica sa a zis: "De ce strigi așa, o, maică? Eu sînt rînduit în oastea Împăratului Hristos, și mi s-a dat mie ca să stau cu îngerii Lui; iar tu acum vrei să mă iei pe mine de la împărăție la sărăcie?" Fericita Cleopatra, văzînd pe fiul ei îmbrăcat în rînduială îngerească, a zis: "Luați-mă dar și pe mine cu voi, ca și eu să fiu acolo". Iar Sfîntul Uar i-a zis: "Și aici fiind, ești cu noi; deci, mergi acum cu pace, iar după o vreme, cînd Domnul va porunci, vom veni să te luăm și pe tine". Aceasta zicîndu-i, s-au făcut nevăzuți de la ochii ei. Ea, venindu-și în fire, și-a aflat inima plină de bucurie și veselie și a spus această vedenie preoților, care au îngropat cu mare cinste pe fiul ei lîngă mormîntul Sfîntului Uar, nemaiplîngînd acum, ci veselindu-se întru Domnul. După aceasta și-a împărțit averile la săraci și, lepădîndu-se de lume, viețuia lîngă biserica Sfîntului Uar, slujind lui Dumnezeu în post și în rugăciuni, ziua și noaptea. Și în toate Duminicile, cînd se ruga, i se arătau ei Sfîntul Uar și fiul ei, întru mare slavă. După șapte ani de petrecere într-o astfel de viață, fericita Cleopatra a murit, fiind bineplăcută lui Dumnezeu. Trupul ei s-a pus în biserica Sfîntului Uar, aproape de fiul ei. Iar sfîntul ei suflet, împreună cu al Sfîntului Uar și cu al fiului ei, Ioan, se află în ceruri întru veselie veșnică, înaintea lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna octombrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site