Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața și pătimirea Cuviosului Mucenic Lucian, prezbiterul Antiohiei celei Mari
(15 octombrie)

Viețile Sfinților pe luna octombrie


Sfîntul Lucian era de loc din cetatea Samosatelor din Siria, născut din părinți drept-credincioși. La vîrsta de doisprezece ani a rămas orfan și averea care i-a rămas de la părinți a împărțit-o la săraci, iar el, alegîndu-și viața cea strîmtă și aspră, se deprindea la învățătura dumnezeieștilor cărți. Din tinerețea lui nu bea vin, ci numai apă, primea hrană o dată pe zi, iar uneori toată săptămîna nu gusta nimic, și hrana lui numai era pîine și apă. Cea mai multă vreme a vieții sale o petrecea în rugăciuni și lacrimi, căutînd fericirea celor ce plîng. Si, iubind tăcerea, se mîngîia întotdeauna cu gîndirea la Dumnezeu, iar la față întotdeauna arăta trist. Cînd era nevoie să vorbească, atunci din gura lui curgeau dumnezeieștile Scripturi, încît abia putea să se odihnească gîndind neîcetat la dînsele. Printr-o viață ca aceasta ajungînd la adîncul înțelepciunii și devenind mai iscusit decît alții întru învățătură, s-a învrednicit de rînduială preoțească în Antiohia. Vrînd ca și pe alți mulți să-i vadă în dreapta credință și în înțelepciune asemenea cu sine, dar mai ales ca să-i învețe pe cei tineri, a făcut o școală și a adunat mulțime de ucenici; el era învățător al îndoitei înțelepciuni: al celor scrise în Scriptură și al celor duhovnicești; adică și dumnezeiasca Scriptură învățîndu-i să o înțeleagă și cu fapte bune povățuindu-i a viețui. Încă era iscusit și la scriere, căci scria frumos și repede, multe cărți scriind, încît dintru această lucrare de mînă se hrănea și pe dînsul și pe cei săraci. Vechiul și Noul Testament care erau scrise în limba greacă, fiind stricate de vicleșugul ereticilor, le-a îndreptat din nou în limba evreiască. Și întru atîta era darul lui Dumnezeu în el, încît, cînd umbla prin cetate, de unii era văzut, iar de alții nevăzut. Preamărindu-se el cu bunătățile sale pretutindeni, a aflat de dînsul necredinciosul împărat Maximian, numit și Galerie, care în acea vreme, aflîndu-se în țările Răsăritului, voia să dezrădăcineze și să piardă sfînta credință. Mai ales pe acei învățători creștini, înțelepți și renumiți îi chinuia și îi ucidea, cum de curînd îl ucisese pe Sfîntul Antim al Nicomidiei și pe Sfîntul Petru al Alexandriei, socotind nelegiuitul că de va surpa pe stîlpii bisericești, cu înlesnire va cădea și Biserica lui Hristos.

Auzind și despre Sfîntul Lucian, a poruncit să-l caute și să-l aducă pentru a fi chinuit. Iar el, ca orice om, temîndu-se să nu slăbească în munci, se ascundea de cei ce-l căutau. Dar un preot care locuia acolo în Antiohia, pe nume Pangratie, fiind de credința cea rea a lui Savelie, demult zavistuindu-i slava cea bună a lui Lucian, a spus despre dînsul celor trimiși de împărat unde se ascunde și la fel ca Iuda a vîndut la moarte pe cel nevinovat de moarte. Și l-au prins necredincioșii pe Sfîntul Lucian și l-au dus în Nicomidia pentru a fi chinuit.

În acea vreme cumplitul împărat întru atît se ridicase asupra creștinilor, încît ucidea și pe pruncii cei mici ai lor, la fel ca un al doilea Irod, și, vrînd să-i pîngărească pe prunci cu mîncăruri jertfite idolilor, a poruncit să li se dea cu de-a sila din acele mîncăruri. Iar ei, povățuindu-se de Duhul Sfînt și fiindu-le scîrbă de acea mîncare, nu voiau să primească și pentru aceea îi ucidea. Și s-a întîmplat de i-au adus doi prunci de neam bun, amîndoi de un tată și de o mamă, iar aceștia fiind învățați de părinții lor și mai ales de Dumnezeu se mîhneau tare mult de închinarea idolilor. Pe aceștia, chemîndu-i judecătorul, îi amăgea cu cuvinte și cu mîncăruri dulci din cele jertfite idolilor, că doar-doar s-ar împărtăși de mîncărurile lor cele diavolești. Ei însă se împotriveau și lepădau mîncărurile, zicînd: "Părinții ne-au poruncit nouă să nu gustăm din aceste mîncăruri, pentru că de va mînca cineva din acestea, acela mînie pe Hristos". Atunci judecătorul a poruncit să-i bată fără cruțare cu vergi, iar ei, ca niște bărbați desăvîrșiți, nu au băgat seama de acestea. Dar un sofist, stînd înaintea împăratului, i-a zis: "Rușine ne-ar fi nouă dacă pruncii cei mici, nu demult dezlegați din scutece, ar putea, prin răbdarea lor, să biruiască pe împăratul roman. Deci, o, mare împărate, să mi-i dai în mîinile mele și eu îi voi învăța pe ei să-i cinstească pe zei". Atunci împăratul i-a dat lui pe acei prunci, iar el făcînd alifie din muștar iute și răzîndu-le părul de pe capetele lor, i-a uns cu alifia aceea iute și le-a pus capetele într-un vas fierbinte și, înfierbîntîndu-se capetele lor, ardeau ca de o văpaie de foc ca și cum erau loviți de fulger. Și amîndoi copiii au murit în acele chinuri. Întîi a căzut mort cel mai mic, iar cel mai mare, văzîndu-l pe fratele lui mort, a strigat: "Ai biruit, fratele meu, ai biruit! Dumnezeu îți este ție de ajutor". După aceea, sărutînd trupul fratelui mort, și-a dat și el duhul.

Acestea s-au petrecut în Nicomidia, unde era dus și prea fericitul Lucian la chinuri. Cînd era în Capadocia, văzîndu-i pe ostași lepădîndu-se de Hristos de frica judecătorilor, îi învăța pe ei, zicîndu-le: "O! ce rușine pentru voi, căci fiind ostași sănătatea voastră o puneți întotdeauna pentru împăratul cel pămîntesc și vremelnic, chiar sufletele voastre le puneți pentru dînsul, iar pentru Hristos, Împăratul cel ceresc și vrednic, n-ați voit să stați neclintiți, nu numai că v-ați cruțat, ci v-ați și lepădat de El. Deci, socotiți ce folos aveți, ascultînd pe împăratul pămîntesc, și gîndiți-vă de ce v-ați lepădat de împăratul cel ceresc. Pentru deșartă slavă și cinste v-ați dat într-atît pierzării pe voi, iar pentru Domnul vostru, cel ce Și-a dat Sîngele Său pentru noi și a gătit bunătățile cele negrăite robilor Săi, n-ați voit să răbdați puțin și să împărățiți în veci cu El. Rușinați-vă de pruncii cei mici și de femeile cele neputincioase, ale căror inimi sînt mai viteze decît ale voastre, pentru că acelea rabdă bărbătește pentru Domnul lor și s-au făcut ca bărbații, iar voi, temîndu-vă de chinuri, v-ați făcut femei și prunci mici. Ce se va întîmpla cu voi cînd vă va chema Hristos la judecata Sa?" Iar ostașii, auzind acestea, iarăși s-au întors la Hristos cu pocăință și mergeau la chinuri, mărturisind cu inima și cu gura numele cel întru totul sfînt al lui Iisus Hristos. Pînă la patruzeci de ostași au fost uciși pentru Hristos. Așa a grăit Sfîntul Lucian, prin limba sa cea dulce și plină de dumnezeiesc dar, pentru cei căzuți de la Hristos și iarăși i-a întors către El și către nevoința mucenicească i-a întărit.

Cînd l-au dus în Nicomidia, a aflat acolo mulți creștini și ucenici ai săi, care aveau mare frică de chinuri, din care unii se ascundeau, iar alții voiau să se lepede de creștinism, temîndu-se de cumplita chinuire și moarte. Pe toți aceștia i-a sfătuit Sfîntul Lucian cu puternicul său cuvînt și i-a întărit în credință ca să nu se teamă de cei ce ucid trupul, pentru că sufletul nu pot să-l ucidă. Se spune că o fecioară, pe nume Pelaghia, ucenica lui Lucian, cînd era căutată spre a fi chinuită pentru credința în Hristos, temîndu-se să nu-i fie luată fecioria, a sărit de la o fereastră înaltă și a murit și pe aceasta credincioșii au cinstit-o ca pe o mucenică.

Maximian auzise despre Lucian că atît îi este de frumoasă fața și vorbele lui sînt atît de dulci, încît oricare, văzîndu-i cinstita lui față și auzindu-i cuvintele, nu era cu putință ca să nu devină creștin. Temîndu-se păgînul de el, ca nu cumva și el, vorbind cu Lucian față în față, să se facă creștin, cînd l-au adus la dînsul a vorbit cu el prin perdea și de la depărtare. Mai întîi i-a făgăduit lui Lucian multe și cinstite daruri, iar după ce Sfîntul Lucian a rîs de cuvintele lui cele înșelătoare și viclene, a început a-l îngrozi cu chinuri. Dar el de loc nu s-a înfricoșat de amenințarea lui; apoi l-a pus în temniță în care a răbdat tot felul de chinuri: l-a legat în lanțuri, l-a bătut cu pietre ascuțite și l-au chinuit mult cu foamea și cu setea; iar printre alte multe chinuri i-au rupt toate membrele din încheieturi, l-au pus cu spatele pe cioburi ascuțite, pe care a zăcut patruzeci de zile. Și sosind praznicul dumnezeieștilor arătări, sfîntul a dorit ca și el și creștinii cei erau cu dînsul să se împărtășească cu Sfintele Taine. Și l-a rugat pe Dumnezeu să-i îndeplinească dorința. Și a rînduit Milostivul Dumnezeu ca, prin nebăgarea de seamă a străjerilor, unii din credincioși s-au adunat în temniță la dînsul aducînd pîine și vin. Iar Sfîntul Lucian a zis ucenicilor lui și tuturor credincioșilor care erau acolo: "Stați împrejurul meu și să vă faceți biserică, căci cred lui Dumnezeu că mai bine primită îi va fi Lui biserica cea vie, decît cea de lemne sau de pietre". Apoi, înconjurîndu-l pe el toți, le-a zis: "Să săvîrșim Sfînta Liturghie și să ne împărtășim cu dumnezeieștile Taine". Iar ucenicii i-au zis: "Unde să punem mîinile, părinte, pentru săvîrșirea Sfintelor Taine, pentru că aici nu este masă?" Iar el, zăcînd cu fața în sus, fiind legat pe cioburi, a zis: "Pe pieptul meu să o puneți și va fi pristol viu al Dumnezeului celui viu". Si așa s-a săvîrșit dumnezeiasca Liturghie în temniță, pe pieptul sfîntului, după rînduială, precum se cade, cu toate rugăciunile cele cuviincioase ei și toți s-au împărtășit cu Sfintele și dumnezeieștile Taine.

Dimineață a trimis împăratul slujitori ca să vadă dacă Lucian mai este încă viu. Și cînd au intrat slujitorii pe ușile temniței, Sfîntul Lucian, văzîndu-i, a strigat de trei ori: "Sînt creștin". Și cu aceste cuvinte și-a dat duhul în mîinile lui Iisus Hristos, Dumnezeul său. Si slujitorii au vestit lui Maximian că Lucian a murit, iar el a poruncit ca trupul lui să fie aruncat în mare. Slujitorii au făcut după porunca împăratului și, legîndu-l de o piatră, au aruncat în noianul mării mult pătimitorul trup al Sfîntului Lucian. Si a stat în mare trezeci de zile. După aceea i s-a arătat unuia din ucenicii săi și anume lui Glicherie, poruncindu-i să meargă la malul mării și, luîndu-i trupul lui, să-l îngroape. Și a ieșit Glicherie la mal împreună cu alți creștini și căutau trupul sfîntului; și iată că a văzut în mare niște delfini ducînd trupul cel mucenicesc nestricat, pe care, aducîndu-l la mal, l-au aruncat pe uscat. Iar credincioșii, luîndu-l cu mare bucurie, l-au îngropat cu mare cinste. Iar după mulți ani, Sfînta împărăteasă Elena, maica lui Constantin, a ridicat o biserică în numele sfîntului mucenic, deasupra mormîntului său, căruia și de la noi acum să-i fie slavă, cinste și închinăciune, în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna octombrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site