Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața Cuviosului Părintelui nostru Andronic și a Sfintei Atanasia, soția lui
(9 octombrie)

Viețile Sfinților pe luna octombrie


În vremea lui Teodosie cel Mare, împăratul grecesc, era un om în Antiohia anume Andronic, care se îndeletnicea cu meșteșugul de zlătar (lucrător de aur și argint). Acesta a luat de nevastă pe fiica altui zlătar, pe care îl chema Ioan. Numele acestei femei era Atanasia, care însemnează "nemurire", căci, cu adevărat, slavă nepieritoare și-a cîștigat prin viața ei cea sfîntă, precum va arăta sfîrșitul vieții ei.

Andronic și Atanasia, viețuind cu cinste și cu dumnezeiască plăcere, s-au înfrumusețat cu toate bunătățile, iar bogăția lor, întru care erau îndestulați, o împărțeau în trei părți: o parte o dădeau la săraci, alta o dădeau pentru împodobirea bisericii, iar alta o țineau pentru trebuința casei lor. Și erau cinstiți și iubiți de toți ceilalți cetățeni pentru blîndețea și faptele lor cele bune. Ei au avut un fiu căruia i-au pus numele Ioan. Iar după aceea li s-a născut și o fiică căreia i-au dat numele de Maria. Apoi, după nașterea celor doi copii, n-au mai voit a se cunoaște trupește, ci viețuiau ca frate și soră, iar sîrguința și grija lor cea mare era pentru săraci, pentru că-i cercetau pe cei bolnavi, îi spălau, îi hrăneau, îi îmbrăcau și cu averea lor erau mîngîierea străinilor și săracilor. Și în toate săptămînile, miercurea și vinerea o petreceau în post și în rugăciuni. Viețuind ei așa, a voit Dumnezeu să-i cheme la viața cea mai desăvîrșită ca, lăsîndu-le toate, să meargă după Domnul lor Iisus Hristos, Care ne-a lăsat nouă pildă să urmăm pașilor Lui. După doisprezece ani ai vieții lor casnice, a venit într-o zi Atanasia de la biserică după cîntarea de dimineață și i-a găsit pe amîndoi copiii ei gemînd, iar ea, tulburîndu-se, a stat aproape de patul lor. Andronic a venit mai tîrziu de la biserică și a început a o striga pe femeia lui, iar ea a răspuns: "Nu te mînia pe mine, domnul meu, de vreme ce copiii noștri sînt cuprinși de febră mare". Și, pipăindu-i, Andronic i-a aflat așa cum îi spusese Atanasia și suspinînd, a zis: "Fie voia Domnului". Apoi s-a dus afară din cetate, la biserica Sfîntului Mucenic Iulian, pentru că acolo erau îngropați părinții lui și zăbovind în biserică la rugăciune, pînă la al șaselea ceas, în acea vreme au murit amîndoi copiii lui: fiul său, Ioan, care avea doisprezece ani, și fiica sa, Maria, care avea zece ani.

Întorcîndu-se Andronic de la rugăciune, a auzit în casa sa plîngere și tînguire și, mîhnindu-se, a alergat în grabă și a găsit acolo multă lume adunată în curtea lui, iar amîndoi copiii zăceau morți. Intrînd în camera sa de rugăciune, s-a aruncat înaintea chipului Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, zicînd cuvintele dreptului Iov: "Gol am ieșit din pîntecele maicii mele, gol mă voi duce. Domnul a dat, Domnul a luat, precum a voit Domnul așa a făcut, fie numele Domnului binecuvîntat în veci". Atanasia, plîngînd pentru fiii săi, atît de mult a slăbit din pricina mîhnirii încît era aproape de moarte, pentru că zicea: "Să mor și eu ca fiii mei". Iar cînd au fost îngropați fiii lor s-au adunat toți cetățenii și a venit însuși patriarhul cu tot clerul său. Copiii au fost îngropați în biserica Sfîntului Iulian, acolo unde erau îngropați și bunicii lor.

Atanasia, după îngroparea copiilor, nu mai voia să meargă în casa ei, ci ședea lîngă mormîntul lor, plîngînd, iar la miezul nopții i s-a arătat Sfîntul Mucenic Iulian, în chipul unui călugăr, și i-a zis: "O, femeie! pentru ce nu lași pe cei ce sînt aici să se odihnească!" Iar ea a răspuns: "Nu te mînia pe mine, Sfinte Iulian, de vreme ce sînt mîhnită, pentru că doi copii am avut și i-am îngropat astăzi pe amîndoi". Iar el a zis: "Cîți ani aveau copiii tăi?" A răspuns ea: "Unul avea doisprezece ani, iar celălalt avea zece ani". Și a întrebat-o sfîntul: "Dar de ce plîngi pentru dînșii? Mai bine ai face de ai plînge pentru păcatele tale. Căci îți zic ție: în chipul în care firea omenească caută mîncare, pe care trebuie s-o aibă, așa și copiii se hrănesc cu bunătățile cerești de la Hristos, pe care Îl roagă, zicînd: "Dreptule Judecător, ne-ai lipsit de cele pămîntești și pentru aceasta nu ne lipsi de bunătățile cerești"". Iar ea, auzind acestea, și-a schimbat mîhnirea în bucurie, și a zis: "Dacă fiii mei viețuiesc în ceruri, apoi de ce plîng eu?" Apoi s-a întors ca să vorbească mai mult cu cel ce i se arătase și nu l-a mai văzut și l-a căutat prin toată biserica, dar nu l-a mai aflat. Apoi l-a întrebat pe portarul care păzea ușa bisericii, zicînd: "Unde este părintele acela care a vorbit acum cu mine?" Portarul i-a răspuns: "Nu vezi că ușile sînt încuiate și nu a intrat nimeni aici? Apoi de ce zici că a vorbit cineva cu tine?".

Atunci Atanasia a cunoscut că aceea a fost vedenie și s-a înspăimîntat și, ducîndu-se la casa ei, a povestit bărbatului ei ceea ce văzuse și auzise și apoi s-a mîngîiat și s-a liniștit. Și Atanasia a zis către Andronic: "Domnul meu, încă de cînd trăiau copiii noștri voiam să-ți spun, dar mă îndoiam și iată că acum, după moartea lor, te rog să mă duci pe mine la o mănăstire, ca să-mi plîng acolo păcatele mele, căci Domnul, luîndu-i pe copiii noștri, ne va face pe noi mai buni la slujba Sa". Iar el i-a zis: "Să mergi să-ți cercetezi gîndul tău o săptămînă și de nu-ți vei schimba acest gînd, ne vom sfătui despre aceasta amîndoi". Iar ea, așteptînd multe zile, nu și-a schimbat gîndul, ci cu mai mult dor s-a umplut de viața singuratică și cerea voie de la bărbatul ei s-o lase la mănăstire. Iar Andronic a vorbit cu tatăl ei și i-a zis: "Iată, noi vrem să mergem la sfintele locuri ca să ne închinăm, iar ție îți încredințăm casa și toată averea noastră și ne rugăm ție, de ni se va întîmpla ceva rău pe cale, să împarți averea noastră la cei care au trebuință, iar casa noastră s-o faci bolniță pentru săraci și gazdă pentru străini".

Andronic, încredințîndu-și casa și averea socrului său, i-a eliberat pe toți slujitorii săi. Apoi, într-o noapte, Andronic și Atanasia s-au sfătuit amîndoi, au luat puțină avere pentru călătorie și, nefiind știuți de nimeni, au ieșit din casa lor și au apucat calea străinătății, încredințîndu-se voinței lui Dumnezeu. Și, trecînd de cetate, fericita Atanasia, întorcîndu-se, a văzut de departe casa sa și căutînd spre cer a zis: "Dumnezeule, Cel ce ai zis lui Avraam și Sarei: "Ieși din pămîntul tău și din neamul tău și mergi în pămîntul pe care ți-l voi arăta ție", Tu caută și spre noi și du-ne pe noi întru frica Ta. Iată, pentru Tine am lăsat casa noastră deschisă, deci să nu ne închizi nouă ușile împărăției Tale". Apoi, plîngînd amîndoi, au mers în calea lor.

Ajungînd la Ierusalim, s-au închinat la sfintele locuri și, vorbind cu mulți părinți, au luat binecuvîntare de la dînșii. Apoi s-au dus și în Alexandria, ca să se închine Sfîntului Mucenic Mina. Andronic a văzut pe un mirean sfădindu-se cu un călugăr și a zis către mirean: "De ce te sfădești cu călugărul?" Mireanul a răspuns: "Călugărul a închiriat dobitocul meu ca să meargă la schit și eu i-am zis: "Să mergem acuma, ca să călătorim noaptea și dimineață, la ora zece, vom ajunge la schit mai înainte de a se ivi arșița cea mare", iar el nu vrea să mă asculte". Apoi Andronic l-a întrebat: "Mai ai și un alt dobitoc?" Omul a răspuns: "Mai am". Iar Andronic a zis: "Mergi și adu-l ca să-l închiriez de la tine, de vreme ce și eu vreau să merg la schit". Si Andronic a zis soției sale: "Tu să rămîi aici, pînă ce voi merge la schit, ca să mă binecuvînteze părinții". Iar ea i-a răspuns: "Ia-mă și pe mine cu tine". El i-a răspuns: "Nu este obiceiul să meargă și femeile la schit". Apoi ea, plîngînd, i-a grăit lui: "Dă-ți cuvînt în fața Mucenicului Mina că mă vei duce și mă vei lăsa în mănăstirea de maici". Iar el a făgăduit să-i îndeplinească dorința, apoi au mers la schit și au fost binecuvîntați de către părinții schitului.

Auzind de părintele Daniil, a mers la dînsul și s-a plecat cu smerenie înaintea lui, iar după rugăciune, vorbind cu el, i-a spus toate cele despre dînsul și despre soția lui Atanasia. Apoi cuviosul Daniil i-a grăit: "Să aduci pe soția ta și vă voi scrie carte la Tebaida, ca să o duci pe ea acolo și să o așezi în mănăstirea de femei". Și, mergînd, Andronic a adus-o noaptea pe fericita Atanasia la sfîntul stareț Daniil, care, vorbind cu dînșii cuvinte de mîntuire foarte folositoare, le-a scris o scrisoare, i-a binecuvîntat și i-a trimis la mănăstirea Tavenisiotului. Și mergînd acolo, fericitul Andronic a așezat-o pe sfînta sa soție, Atanasia, în mănăstirea de femei și îmbrăcîndu-se în chipul îngeresc (adică s-a făcut călugăriță), petrecea o viață îngerească. Iar Andronic s-a întors la cuviosul părinte Daniil care l-a făcut călugăr și, învățîndu-l viața cea îmbunătățită, i-a dat o chilie ca să viețuiască liniștit și singur într-însa.

Fericitul Andronic a petrecut în liniște doisprezece ani, nevoindu-se în călugărie. După acești ani, a rugat pe părintele Daniil să-l lase să se ducă la Ierusalim, să se închine sfintelor locuri, iar părintele Daniil, făcînd rugăciune și binecuvîntîndu-l, l-a lăsat să plece. Apoi părintele Andronic, mergînd în părțile Egiptului, a stat să se odihnească puțin sub un molift și, după rînduiala lui Dumnezeu, a văzut-o pe fericita Atanasia, femeia lui, care mergea în chip bărbătesc și s-a închinat ca altui părinte. Și Atanasia l-a recunoscut pe bărbatul ei, dar el nu a recunoscut-o căci cum era cu putință să o mai recunoască, cînd fața i se vestejise de înfrînare și era neagră și pe lîngă acestea își schimbase și portul, luînd îmbrăcăminte bărbătească. Și l-a întrebat pe soțul ei, zicînd: "Oare nu ești tu ucenicul părintelui Daniil, care te numești Andronic?" Iar el a răspuns: "Eu sînt". Apoi iarăși l-a întrebat: "Unde mergi, avvo Andronic?" Iar el a răspuns: "Merg la locurile sfinte pentru a mă închina acolo. Dar tu - a întrebat Andronic - unde mergi și care îți este numele?" Ea a răspuns: "Mă duc și eu la sfintele locuri și mă numesc Atanasie" (pentru că acum își schimbase numele din Atanasia și se numea Atanasie). Și a zis Andronic: "Să mergem împreună", iar Atanasie a răspuns: "De voiești să mergi împreună cu mine, apoi să pui pază gurii tale, ca să călătorim în tăcere". Iar el a zis: "Bine, așa să fie precum voiești tu". Atunci a grăit Atanasie: "Să mergem dar, și rugăciunile sfîntului tău stareț să ne întărească".

Ajungînd la sfînta cetate a Ierusalimului, au înconjurat toate sfintele locuri și au mers în Alexandria ca să se închine Sfîntului Mucenic Mina. Rugîndu-se acolo, Atanasie a zis către părintele Andronic: "Părinte, voiești să stăm amîndoi într-o chilie". Andronic a răspuns: "Să stăm, însă mai întîi îl vom întreba pe sfîntul dacă ne va da voie ca să petrecem împreună". Iar Atanasie a zis: "Mergi și întreabă, iar eu te voi aștepta în schitul ce se cheamă al optsprezecelea. Și de-ți va da voie părintele să vii la mine, precum am călătorit în tăcere, tot așa să petrecem în tăcere și în chilie. Iar de nu vei putea să petreci în tăcere, să nu vii la mine, căci chiar dacă părintele va porunci, nu vreau să viețuiesc acolo unde nu ar fi tăcere". Și mergînd Andronic la avva Daniil, i-a spus toate cele despre Atanasie, iar Daniil i-a zis lui Andronic: "Mergi și să petreci cu Atanasie în tăcere, de vreme ce este un călugăr desăvîrșit". Apoi Andronic l-a luat pe Atanasie și l-a dus în chilia sa unde au petrecut în tăcere și cu frica lui Dumnezeu alți doisprezece ani; iar Andronic n-a cunoscut că Atanasie este soția lui, pentru că dînsa se ruga cu tot dinadinsul lui Dumnezeu să nu fie recunoscută de bărbatul ei. Avva Daniil venea deseori la dînșii și îi învăța.

Odată, fiind la dînșii și vorbindu-le mult despre folosul sufletului, după ce a terminat, se întorcea la chilia lui și mai înainte de a ajunge la chilie, l-a ajuns fericitul Andronic și i-a zis: "Părinte Daniile, părintele Atanasie se duce către Domnul". Întorcîndu-se înapoi părintele stareț, l-a găsit pe părintele Atanasie cuprins de febră mare, iar acesta a început a plînge și starețul i-a zis: "Trebuie să te bucuri, de vreme ce mergi să-L întîmpini pe Hristos, iar nu să plîngi". Atanasie i-a răspuns: "Nu plîng pentru mine, ci pentru părintele Andronic. Dar să ai dragoste, părinte, căci după îngroparea mea vei găsi o scrisoare sub căpătîiul meu și după ce o vei citi să i-o dai părintelui Andronic". Apoi Atanasie, făcîndu-și rugăciunea, s-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine și s-a dus către Domnul.

Cînd au venit frații ca să-i îngroape trupul au aflat că era femeie cu firea, iar avva Daniil a găsit sub căpătîiul ei scrisoarea și, după ce a citit-o, i-a dat-o lui Andronic. Abia atunci acesta a cunoscut că părintele Atanasie era femeia lui și toți au preamărit pe Dumnezeu. Apoi aceasta s-a auzit în toate lavrele și avva Daniil a chemat pe toți părinții din Egipt și din pustiul cel mai depărtat, și s-au adunat toate lavrele Alexandriei și călugării care purtau haine albe (pentru că așa era obiceiul unora de a umbla în haine albe), și au îngropat cu mare cinste sfîntul trup al fericitei Atanasia, preamărind pe Dumnezeu care i-a dat o astfel de răbdare. După îngroparea ei, părintele stareț a rămas cu Andronic pînă la a șaptea zi, făcînd pomenirea celei ce murise, și a voit să-l ia pe părintele Andronic în chilia sa. Însă Andronic l-a rugat, zicînd: "Lasă-mă părinte, ca să fiu îngropat și eu aici, lîngă doamna mea, Atanasia". Și lăsîndu-l, starețul s-a dus, dar n-a ajuns pînă la chilie, cînd un călugăr ajungîndu-l din urmă, i-a zis: "Părintele Andronic se duce către Domnul". Starețul a trimis pe cineva pe urma călugărilor care plecaseră și le-a zis: "Întoarceți-vă cu mine înapoi la părintele Andronic". Iar ei, întorcîndu-se, l-au găsit pe părintele Andronic încă viu și au fost binecuvîntați de dînsul. Sfîrșindu-se cu pace părintele Andronic, s-a ivit neînțelegere mare între părinții schiteni, pentru că locuința Cuviosului Andronic și a fericitei Atanasia fusese între două schituri: între schitul cu numărul optsprezece și între schitul celor ce purtau haine albe; de aceea cei cu haine albe ziceau că al lor este fratele Andronic și îl vor lua la schitul lor, ca să le ajute cu rugăciunile lui, la fel și părinții din schitul cu numărul optsprezece ziceau că al lor este fratele Andronic și sora lui Atanasia și că la ei trebuie să rămînă. Iar schitenii cei cu haine albe ziceau: "Ceea ce va zice arhimandritul de la schitul cu numărul optsprezece, aceea vom face". Starețul a poruncit să-l îngroape pe Andronic lîngă Atanasia, dar călugării în haine albe nu voiau să-l asculte, pentru că ei erau mai mulți și ziceau: "Starețul este mai presus de patimi și nu se mai teme de lupte; noi, fiind tineri, voiam să avem lîngă noi pe fericitul Andronic, fratele nostru, ca să ne ajute cu rugăciunile sale, căci este destul că v-am lăsat-o pe Atanasia". După aceasta abia s-au potolit și au îngropat pe Cuviosul Andronic cu fericita Atanasia, lăudînd pe Dumnezeu cel minunat întru sfinții Săi, Căruia I se cuvine mărirea în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi se mai face pomenirea Sfîntului și dreptului Avraam strămoșul, care a ospătat la stejarul din Mamvri pe Sfînta Treime, în chipul a trei îngeri și pomenirea lui Lot, nepotul lui.

Tot astăzi mai sînt pomeniți și sfinții mucenici Eventie și Maxim, ostași care erau purtători de arme ai împăratului Iulian Paravatul. Acesta, fiind în Antiohia Siriei, a poruncit ca izvoarele apelor și toate bucatele ce se vindeau să fie spurcate cu sînge de la jertfe idolești ca, gustînd creștinii din ele, să se spurce. Văzînd acestea, Eventie și Maxim plîngeau și suspinau. Odată, șezînd la un ospăț, au lăcrimat, zicînd către Dumnezeu: "Ne-ai dat pe noi împăratului celui nedrept și urît, celui care nu respectă legea și este mai viclean decît toți". Auzind acestea, unii din cei necredincioși i-au spus împăratului, iar împăratul, prinzîndu-i îndată, i-a chinuit și pe urmă i-a ucis cu sabia.

Tot în această zi se mai face pomenirea sfintei Puplia, care a fost diaconiță la biserica Antiohiei. Aceasta a fost căsătorită în tinerețea sa cu nuntă legiuită și a născut pe Sfîntul Ioan Presbiterul. După aceea, rămînînd văduvă și viețuind în curăție, a adunat o ceată de fecioare și slujeau lui Dumnezeu. Odată, pe cînd împăratul Iulian, călcătorul de lege, trecea pe lîngă casa ei, ea împreună cu fecioarele cîntau cu mare glas: "Idolii păgînilor sînt argint și aur, lucruri de mîini omenești; asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei și toți cei ce se nădăjduiesc spre dînșii". Împăratul, auzind acestea, a poruncit s-o prindă și s-o bată peste obraz, așa că fiecare din ostașii care erau cu dînsul o băteau unul cîte unul, iar ea mustra necredința împăratului. Apoi, fiind eliberată, s-a întors acasă, mulțumind lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a învrednicit-o să pătimească unele ca acestea pentru numele Lui. Și petrecînd ceilalți ani ai vieții sale cu rîvnă dumnezeiască, s-a sfîrșit cu pace.

Tot în această zi se mai face pomenire și pentru cuviosul părintele nostru Petru, care mai înainte a fost ostaș în eparhia Galatiei. Împăratul Teofil l-a cinstit cu dregătoria de comit, iar el, defăimîndu-le pe toate, s-a făcut călugăr și, bine nevoindu-se, s-a sfîrșit în locașul Sfîntului Foca, în vremea împărăției lui Vasile.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna octombrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site