Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața Cuvioasei Maicii noastre Pelaghia, care mai înainte a fost desfrînată
(8 octombrie)

Viețile Sfinților pe luna octombrie


Mare mulțumire sîntem datori a da întodeauna Domnului nostru, că nu voiește moartea păcătoșilor, ci așteaptă cu îndelungă răbdare întoarcerea lor spre viață, pentru că minunat lucru s-a făcut în zilele noastre, de care eu, păcătosul Iacov, vă scriu vouă, sfinților frați, ca ascultînd și citind acestea, să aveți parte de mult folos.

Prea Sfințitul Arhiepiscop al cetății Antiohia, pentru oarecare trebuințe bisericești, a chemat la sine, din cetățile din prejur, opt episcopi, între care era și omul lui Dumnezeu, Sfîntul Non, episcopul meu, care venise de la Iliopoli și mă luase pe mine cu dînsul. Acesta era un bărbat minunat și un desăvîrșit călugăr, care pentru viața cea îmbunătățită fusese luat la episcopie, de la mănăstirea care se numește Tavenisiot. Iar cînd s-au adunat episcopii în biserica Sfîntului Mucenic Iulian, au voit ca să audă de la Non cuvînt de învățătură și au șezut toți lîngă ușile bisericii, iar Non a început a grăi învățîndu-i cele ce erau de folos pentru mîntuirea ascultătorilor. Și minunîndu-se toți de sfînta lui învățătură, iată că, pe lîngă ușile bisericii, apăru o femeie din cele necredincioase, care era vestită în toată Antiohia pentru desfrîul ei.

Femeia era îmbrăcată cu haine de mare preț, împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare, iar împrejurul ei mergeau mulțime de fecioare și de tineri, îmbrăcați frumos și purtînd brățări de aur. Și fața ei era atît de frumoasă, încît oamenii mireni nu se puteau sătura cu vederea frumuseții ei. Aceasta mergînd pe lîngă noi a umplut tot văzduhul de plăcută mireasmă aromată, iar episcopul, văzînd-o mergînd fără rușine, avînd capul descoperit și pieptul gol, și-a închis ochii și, suspinînd în taină, și-a întors fața ca de la un mare păcat. Iar fericitul Non, privea cu tot dinadinsul spre dînsa, pînă ce a trecut din dreptul privirii lor. Și după aceasta întorcîndu-se către episcopi, a zis: "Nu cumva iubiți voi frumusețea acestei femei?" Iar el nerăspunzînd, Non și-a plecat capul și, plîngînd, își aduna în băsmăluță lacrimile sale și își uda pieptul cu ele. Apoi, suspinînd din adîncul inimii, iarăși i-a întrebat pe episcopi: "Oare nu v-ați îndulcit cumva privind frumusețea ei?" Iar ei tăceau. Atunci Non a zis: "Cu adevărat, eu am învățat mult de la dînsa, că pe această femeie Domnul o va pune la înfricoșata Sa judecată și o dată cu dînsa vom fi judecați și noi. Pentru că ce socotiți? Cîte ceasuri a zăbovit acea femeie în cămara sa, spălîndu-se, îmbrăcîndu-se și îmbodobindu-se în multe feluri, uitîndu-se în oglindă și avînd toată grija ca să se arate mai frumoasă decît toate femeile înaintea ochilor vremelnicilor săi curtezani?! Iar noi, avînd în ceruri pe Mirele cel fără de moarte, nu ne îngrijim să ne împodobim sufletul nostru ticălos care este cu totul necurat, gol și plin de rușine, nu ne sîrguim să-l spălăm cu lacrimile pocăinței și să-l îmbrăcăm cu podoaba faptelor bune, ca să se arate plăcut ochilor lui Dumnezeu și să nu fie rușinat și lepădat în vremea nunții Mirelui".

Făcînd această învățătură, fericitul Non m-a luat pe mine, păcătosul său diacon, și am mers în chilia în care locuiam, lîngă biserica Sfîntului Iulian. Și episcopul meu, intrînd în cămara sa, s-a aruncat cu fața la pămînt și plîngea, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, iartă-mă pe mine, păcătosul și nevrednicul, căci grija acelei femei pentru împodobirea trupului a întrecut toată grija mea pentru ticălosul meu suflet, pentru că acea femeie, ca să fie plăcută curtezanilor ei celor pierzători, a pus atîta sîrguință spre a fi frumoasă, iar eu nu mă sîrguiesc ca să fiu plăcut Ție, Dumnezeul meu, ci petrec în lenevie și în neîngrijire. Cu ce față voi privi la Tine, sau cu ce cuvinte mă voi îndrepta înaintea Ta? Vai mie, păcătosul! Pentru că stînd înaintea Sfîntului Tău Altar, nu-ți aduc Ție podoabele sufletești pe care Tu le ceri de la mine. Acea femeie s-a făgăduit oamenilor celor muritori, întru deșertăciunea sa, ca să se împodobească pentru plăcerea lor și aceasta face, ceea ce a făgăduit; iar eu m-am făgăduit să-ți plac Ție, Dumnezeului meu, dar am mințit lenevindu-mă. Sărac sînt, nerespectînd poruncile Tale, deci n-am nădejde de faptele mele, ci întru a Ta milostivire, prin care nădăjduiesc să mă mîntuiesc". Sfîntul Non, grăind așa, se tînguia mult și se ruga și pentru femeia aceea, zicînd: "Doamne, să nu pierzi zidirea mîinilor Tale, să nu slujească diavolilor niște frumuseți ca acestea, ci întoarce-o pe ea la Tine, ca să se mărească prin ea numele Tău cel sfînt, pentru că Ție toate Îți sînt cu putință". Trecînd ziua aceea, Duminică noaptea după utrenie, sfîntul Non, învățătorul meu, a zis către mine: "Frate Iacove, ascultă visul meu care mi s-a arătat în noaptea asta: Mi se părea că stau într-un colț al Sfîntului Altar, săvîrșind slujba și, iată, mi s-a arătat o porumbiță neagră, necurată și urîtă, care zbura împrejurul meu și nu puteam suferi murdăria ei, iar cînd diaconul a zis: "cîți sînteți chemați, ieșiți", porumbița a zburat și n-am mai văzut-o pînă nu s-a terminat liturghia. Iar după săvîrșirea liturghiei, cînd noi ieșeam din biserică, am văzut acea necurată porumbiță zburînd iarăși împrejurul meu și eu, întinzînd mîna, am prins-o și am aruncat-o în apa care era în pridvorul bisericii; și acolo acea porumbiță s-a spălat de toată necurățenia, devenind curată și albă ca zăpada și a zburat spre înălțimi, făcîndu-se nevăzută". Spunîndu-mi acest vis, fericitul Non m-a luat și am mers în soborniceasca biserică împreună cu ceilalți arhiepiscopi unde, sărutînd pe arhiepiscop, au săvîrșit dumnezeiasca liturghie. Iar după săvîrșirea sfintei slujbe arhiepiscopul Antiohiei a poruncit fericitului Non să grăiască învățături pentru popor. Iar el a grăit după înțelepciunea lui Dumnezeu, învățînd poporul; și cuvintele lui nu erau alcătuite cu meșteșugul înțelepciunii lumii acesteia, ci simple și înțelese de toți și lucrătoare, pentru că Duhul Sfînt vorbea prin gura lui. Și din cele vorbite se întrezărea înfricoșata judecată a păcătoșilor și răsplătirea drepților. Și tot poporul era atît de umilit de cuvintele lui, încît pămîntul era ud de lacrimile lor.

Apoi, după rînduiala milostivului Dumnezeu, s-a întîmplat că desfrînata aceea a intrat în biserică, ea care niciodată nu intrase în biserică și nici nu și-a adus niciodată aminte de păcatele sale. Acea desfrînată, auzind învățătura sfîntului Non, a înțeles frica de Dumnezeu și, gîndind la păcatele sale și la munca veșnică pentru ele, a început a vărsa pîraie de lacrimi, amintindu-și de păcatele ei. Și avînd inima zdrobită nu putea să se oprească din plîns și a poruncit la două slugi ale sale, zicîndu-le: "Așteptați aici și cînd va ieși acel sfînt bărbat care a grăit învățătura lui Dumnezeu, să mergeți după el și să vedeți unde găzduiește și, întorcîndu-vă, să-mi spuneți". Iar tinerii i-au îndeplinit porunca și îi spuseră că acel om găzduiește lîngă biserica Sfîntului Mucenic Iulian. Și ea, îndată, a scris cu mîna ei următoarea scrisoare către fericitul Non: "Sfîntului ucenic al lui Hristos, scriu eu, păcătoasa și ucenica diavolului, această scrisoare: am auzit despre Dumnezeul tău că a plecat din ceruri și S-a pogorît pe pămînt, nu pentru cei drepți, ci ca să-i mîntuiască pe cei păcătoși. Și atît de mult S-a smerit, încît a mîncat și cu vameșii; El, spre Care heruvimii nu îndrăznesc a privi, a locuit cu păcătoșii și a vorbit cu desfrînatele; deci, domnul meu, de ești adevărat rob a lui Hristos, precum aud de la creștini, nu mă lepăda pe mine care voiesc a veni prin tine către Mîntuitorul lumii pentru a vedea sfînta Lui față".

Trimițînd sfîntului o astfel de scrisoare, acesta a citit-o și i-a răspuns așa: "Orice plan vei avea tu, să știi că ești arătată lui Dumnezeu și tu și gîndul tău și scopul tău, însă îți zic: să nu mă ispitești, căci eu păcătosul sînt slujitorul lui Dumnezeu. De ai cu adevărat bunăvoință să crezi în Dumnezeul meu și dacă dorești să mă vezi, sînt cu mine și ceilalți episcopi, deci vino și mă vei vedea înaintea lor, iar de voi fi singur, nu mă vei putea vedea". Citind acestea, păcătoasa s-a umplut de mare bucurie și a alergat la biserica Sfîntului Iulian și a dat de știre Sfîntului Non despre venirea ei. Iar el, ducînd cu sine pe ceilalți episcopi, a poruncit femeii să vină înaintea lui.

Femeia, intrînd înaintea soborului sfinților episcopi, s-a aruncat la pămînt plîngînd și a sărutat picioarele Sfîntului Non, zicînd: "Mă rog ție, domnul meu, să urmezi învățătorului tău, Domnului Iisus Hristos, arată-mi darul tău și fă-mă creștină, pentru că eu sînt marea păcatelor și adîncul fărădelegilor, deci, spală-mă pe mine prin Botez". Atunci toți episcopii și clericii care se aflau acolo aveau fețele scăldate în lacrimi văzînd pe acea desfrînată că vine cu atîta pocăință și credință să se pocăiască. Și abia a putut fericitul să o ridice de la picioarele sale, apoi a zis către dînsa: "Pravila bisericească poruncește a nu fi botezată o desfrînată fără garanți, ca să nu se întoarcă iarăși la viața ei desfrînată". Iar ea, auzind acest răspuns, iarăși s-a aruncat la picioarele lui și ca și păcătoasa din Evanghelie care a spălat picioarele lui Hristos, așa a făcut și aceasta și a spălat picioarele lui Non și le-a șters cu părul capului său, zicînd: "Vei da seama lui Dumnezeu pentru sufletul meu, dacă nu mă vei boteza pe mine astăzi; din mîinile tale să ceară Dumnezeu sufletul meu și asupra ta să cadă faptele mele cele rele și de mă vei îndepărta nebotezată vei fi pricinuitor vieții mele desfrînate și necurate. De nu mă vei face pe mine acum străină de faptele mele cele rele, mă voi lepăda de Dumnezeul tău și mă voi închina idolilor. De nu mă vei face pe mine astăzi mireasa lui Hristos și de nu mă vei aduce la Dumnezeul tău, să nu mai ai parte de El și de sfinții Lui".

Atunci toți au preamărit pe iubitorul de oameni Dumnezeu, auzind și văzînd pe o desfrînată ca aceasta aprinzîndu-se cu atîta dumnezeiască rîvnă. Apoi fericitul m-a trimis îndată pe mine, smeritul Iacov, la arhiepiscop ca să-i spun despre acest lucru, iar el, auzind, s-a bucurat foarte mult și a zis către mine: "Mergi și spune-i episcopului tău așa: Cinstite părinte, pe tine te așteaptă lucrul acesta, pentru că știu bine că ești gura lui Dumnezeu care a zis: de vei scoate cinstit din nevrednic, ca gura mea vei fi". Și chemînd pe Cuvioasa Romana, care era întîia diaconiță bisericească, a trimis-o pe aceasta cu mine.

Venind, am aflat pe Pelaghia zăcînd încă la pămînt, la picioarele fericitului Non, care abia a ridicat-o, zicîndu-i: "Scoală-te, fiică, ca să înveți cele ce-ți lipsesc pentru Botez". Iar ea s-a sculat și episcopul a zis către dînsa: "Mărturisește-ți întîi păcatele". Iar ea plîngînd a răspuns: "Dacă-mi voi cerceta conștiința mea, nici un lucru bun nu voi afla și știu că păcatele mele sînt mai multe decît nisipul mării și apa mării nu ajunge pentru spălarea faptelor mele celor necurate. Însă nădăjduiesc spre Dumnezeul tău că-mi va ușura sarcina fărădelegilor mele și va căuta cu milostivire spre mine". Apoi episcopul a întrebat-o: "Care îți este numele?" Iar ea a răspuns: "De către păriții mei am fost numită Pelaghia, iar cetățenii Antiohiei mi-au pus numele Margareta, pentru podoabele mele cele frumoase și de mult preț cu care m-au înfrumusețat păcatele mele".

Atunci episcopul a învățat-o credința și a botezat-o în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh, a uns-o cu Sfîntul Mir și a împărtășit-o cu preacuratul și de viață făcătorul Trupul și Sîngele Domnului nostru Iisus Hristos pentru iertarea păcatelor. Iar Romana, diaconița, i-a fost maică duhovnicească, primind-o din baia Botezului; apoi, luînd-o din Biserică, a dus-o în Catechumenie, pentru că și noi găzduiam acolo. Iar fericitul Non a zis către ceilalți episcopi: "Veniți la ospăț, fraților, și să ne bucurăm cu îngerii lui Dumnezeu că am găsit oaia cea pierdută, și să gustăm undelemn și vin cu veselie duhovnicească". Apoi, venind toți, au mîncat cu cea nou botezată; iar diavolul a început a striga în auzul tuturor și glasul lui se asemăna cu un glas de om tînguindu-se și zicînd: "Amar, amar, ce rabd eu de la bîrfitorul acesta băutor de vin! O, răule bătrîn! Oare nu ți-au ajuns ție cei treizeci de mii de sarazini pe care i-ai răpit de la mine și i-ai botezat? Nu ți-a ajuns ție cetatea Iliopolii care cîndva era a mea și toți cei care viețuiau în ea se închinau mie, iar tu i-ai luat de la mine și i-ai dus la Dumnezeul tău? Și acum mi-ai tăiat și cea din urmă nădejde. Ce voi face eu de acum, călugăre înșelător și cu nărav rău? Nu vreau să-ți mai rabd vicleșugurile tale! Blestemată este ziua în care te-ai născut tu, rău bătrîn, pentru că pîraiele lacrimilor tale mi-au risipit casa mea și au făcut-o pustie". Și astfel plîngînd diavolul, striga înaintea ușilor caselor în care eram și au auzit glasul lui toți cei care erau acolo. Și iarăși a zis diavolul către cea din nou botezată: "Asta mi-ai făcut, doamnă Pelaghia? Și tu ai urmat lui Iuda care fiind în cinste apostolească a vîndut pe Domnul său. Asemenea și tu mi-ai făcut". Atunci episcopul i-a poruncit roabei lui Dumnezeu, Pelaghia, ca să se întărească cu semnul crucii. Iar ea făcînd semnul crucii pe fața sa, a zis către diavol: "Să te gonească pe tine Iisus Hristos, care m-a izbăvit de tine". Și acestea zicîndu-le, îndată a fugit diavolul.

Apoi, după două zile, în timp ce Pelaghia dormea cu cuvioasa Romana, maica sa cea duhovnicească, venind diavolul a deșteptat-o și a început a grăi către dînsa: "Scumpa mea doamnă Margareta, ce rău ți-am făcut eu? Nu te-am îmbogățit eu cu aur și cu argint? Oare nu te-am împodobit eu cu pietre de mare preț, cu salbe și cu haine? Deci, rogu-mă ție, să-mi spui cu ce te-am mîhnit? Eu sînt gata a îndeplini porunca ta, numai tu să nu mă lași să mă fac de rîs". Însă ea, înarmîndu-se cu semnul sfintei cruci, i-a zis: "Domnul meu Iisus Hristos, care m-a răpit pe mine din ghiarele tale și m-a făcut mireasă a cereștii Sale împărății, Acela să te gonească de la mine". Și diavolul îndată a pierit, iar Pelaghia a deșteptat-o îndată pe Sfînta Romana, zicîndu-i: "Roagă-te pentru mine, maica mea, căci mă necăjește pe mine diavolul". Iar maica a zis către dînsa: "Fiică, să nu te înfricoșezi de el, căci acum se teme el de tine și se cutremură de umbra ta".

A treia zi după botezul ei, Pelaghia a chemat pe una din slugile sale și i-a zis: "Mergi în casa mea și înscrie toate cîte sînt în lăzile mele cu aur și apoi toate podoabele mele să le aduci aici". Și ducîndu-se slujnica a făcut toate cele poruncite de Pelaghia. Iar fericita Pelaghia, chemînd pe Sfîntul episcop Non, i-a dat toate bogățiile în primire, zicîndu-i: "Aceasta este averea cu care m-a îmbogățit pe mine satana și, iată, o dau toată în sfintele tale mîini, ca să faci cu ea ce vei voi tu, căci mie mi se cade ca de acum să caut bogățiile Domnului meu Iisus Hristos". Și fericitul episcop, chemînd pe economul bisericii, i-a dat înaintea tuturor toată bogăția Pelaghiei, și i-a zis: "Te jur pe tine cu numele Sfintei și nedespărțitei Treimi să nu duci în episcopie nimic din aurul acesta, nici în Biserica lui Dumnezeu să nu duci nimic și nici în casa ta sau a vreunuia din clerici să nu duci nimic, ci tot ce este aici să împarți orfanilor și neputincioșilor, căci așa se cuvine, ca cele ce sînt rău adunate să se împartă bine, iar bogăția strînsă prin păcat să se facă bogăție a dreptății. Și de vei călca acest jurămînt, anatema să fie casa ta și partea ta să fie cu cei ce ziceau: "Ia-L, ia-L, răstignește-L pe El"". Iar roaba lui Dumnezeu, Pelaghia, nu și-a oprit nimic din averea aceea pentru hrana sa, căci era hrănită de Cuvioasa Romana diaconița, de vreme ce se jurase ca să nu guste din bogățiile păcatului. Apoi, chemînd pe toate slugile și slujnicele sale, le-a eliberat, dînd fiecăruia destul aur și argint și le-a spus: "Eu, fiilor, vă eliberez din vremelnicele slujbe, iar voi să vă sîrguiți să vă eliberați din robia acestei deșarte lumi plină de păcate. Ca, precum în lumea aceasta am petrecut împreună, așa să ne învrednicim a fi împreună și în viața cea fericită". Și acestea zicînd către dînșii, i-a eliberat.

În a opta zi, cînd trebuia, după obiceiul celor din nou botezați, să scoată hainele cele albe primite la botez, fiind Duminică, Pelaghia s-a sculat foarte de dimineață s-a dezbrăcat de hainele cele albe în care se îmbrăcase la botez și s-a îmbrăcat într-o haină aspră de păr. Și luînd pe deasupra o haină veche a fericitului Non, a ieșit în taină din cetatea Antiohiei și nimic nu s-a mai știut de ea. Iar Romana, diaconița, se tînguia cu mîhnire pentru dînsa. Dar Dumnezeu, care le știe pe toate, a descoperit fericitului Non că Pelaghia s-a dus la Ierusalim și Non o mîngîia pe Romana, zicîndu-i: "Nu mai plînge, fiică, ci bucură-te, căci Pelaghia, la fel ca și Maria, calea cea bună și-a ales, de la care nu se va abate". După puține zile arhiepiscopul ne-a eliberat și ne-am dus la locul nostru. După trei ani am dorit să merg la Ierusalim să mă închin Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos și m-am rugat episcopului meu, fericitul Non, să-mi dea voie să merg acolo. Iar el, dîndu-mi voie, mi-a zis: "Frate Iacove, cînd vei merge la sfintele locuri să cauți un călugăr care se numește Pelaghie; acela este famen, dar foarte îmbunătățit și locuiește acolo în ascuns și, aflîndu-l, să vorbești cu dînsul, pentru că mult te vei folosi de la el, căci este adevăratul rob a lui Hristos și călugăr desăvîrșit". Iar acestea le spunea Non pentru roaba lui Dumnezeu Pelaghia, dar nu m-a lămurit despre dînsa cu de-amănuntul, pentru că Pelaghia, ducîndu-se la Ierusalim și-a zidit o chilie în muntele Eleonului, unde Domnul nostru se ruga odinioară și, acolo închizîndu-se, viețuia după Dumnezeu.

Deci, sculîndu-mă, am mers la sfintele locuri și m-am închinat Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos și cinstitei Cruci, iar a doua zi am început să-l caut pe monahul cu numele Pelaghie, așa precum mi-a poruncit episcopul meu, și l-am aflat în chilia lui în muntele Eleonului. Chilia nu avea ușă, ci era zidită în toate părțile și numai o fereastră mică am văzut în perete și am bătut în ea; deschizînd-o roaba lui Dumnezeu și văzîndu-mă, m-a recunoscut, însă nu mi-a spus toate despre sine, dar eu n-am mai cunoscut-o, căci cum puteam să recunosc pe aceea care dintr-atîta frumusețe se veștejise ca o floare? Ochii ei se afundaseră adînc în orbite, iar trăsăturile feței ei se schimbaseră din cauza înfrînării peste măsură de la toate. Și toți locuitorii Ierusalimului o luau drept famen și nimeni n-a înțeles că ea este femeie, nici eu însumi n-am știut ceva de dînsa, de vreme ce episcopul meu mi-a spus că este un famen călugăr. Și am fost binecuvîntat de dînsa ca de un bărbat călugăr. Iar ea mi-a zis: "Cu adevărat, frate, oare nu ești tu Iacov, diaconul fericitului episcop Non?" Iar eu m-am minunat că mi-a spus pe nume și că m-a cunoscut că sînt diaconul fericitului Non și i-am răspuns: "Așa este, părintelui meu". Iar ea mi-a zis: "Să spui episcopului tău să se roage pentru mine, căci cu adevărat este bărbat sfînt și apostol al lui Iisus Hristos". Și iarăși mi-a mai zis: "Și ție, fratele meu, mă rog ca să te rogi pentru mine". Și acestea, zicîndu-mi, a închis ferestruica și a început a citi ceasul al treilea, iar eu, făcîndu-mi rugăciunea, m-am dus și mult m-am folosit de vederea eicea asemenea cu îngerii și de vorbele ei cele dulci. Apoi, plecînd de la dînsa, am umblat prin mănăstire, cercetînd pe frați și vorbind cu sfinții bărbați și am avut mult folos și binecuvîntări de la dînșii. Și prin toate mănăstirile se dusese vestea despre famenul Pelaghie și toți se foloseau de viața lui și de aceea am dorit să merg iarăși la dînsul și să mă mîngîi de vorba lui cea folositoare de suflet.

După ce am venit iarăși la chilia lui și am bătut în fereastră, am îndrăznit a-l chema pe nume, zicîndu-i: "Deschide-mi, Avvo Pelaghie!". Iar el nu mi-a răspuns nimic. Eu am socotit că face rugăciune sau că se odihnește și am așteptat puțin, apoi iarăși am bătut, rugîndu-l să-mi deschidă, dar iarăși n-a răspuns nimeni; și după puțină vreme am bătut din nou. Și am petrecut așa trei zile, șezînd lîngă ferăstruică, pentru că am dorit mult să-l văd, să-i văd sfînta lui față și să capăt binecuvîntare de la el, dar nu s-a auzit nici un glas. Și am zis atunci în mine: ori s-a dus din chilia aceasta și nu mai este nimeni în ea, ori a murit. Și am îndrăznit a forța ferestruica și l-am văzut zăcînd mort la pămînt și atunci m-am înspăimîntat și am început a plînge, căci nu m-am învrednicit să capăt binecuvîntarea lui cea de pe urmă. Și, închizînd ferăstruica, am alergat la Ierusalim și am spus sfinților părinți care viețuiau acolo că a murit Avva Pelaghie, famenul. Și îndată vestea a străbătut tot Ierusalimul, cum că Sfîntul Pelaghie, monahul cel purtător de semne, a adormit întru Domnul. Apoi s-au adunat călugării din toate mănăstirile și toată cetatea Ierusalimului și Ierihonului și cea din părțile Iordanului, precum și mulțime mare de popor, pentru îngroparea sfintelor lui moaște. Și, spărgînd ferestruica, au făcut o intrare cît să poată intra un om, prin care au intrat niște bărbați cucernici și au scos afară cinstitele moaște. Apoi a venit Patriarhul Ierusalimului cu mare mulțime de părinți și au început, după obicei, a unge trupul cu arome și atunci au văzut că famenul era femeie și, înălțînd glas cu lacrimi, au strigat, zicînd: "Minunat ești între sfinți, Dumnezeule, că ai și pe pămînt sfinți ascunși, nu numai bărbați, ci și femei". Și a voit ca să tăinuiască aceasta de popor, dar n-a putut, de vreme ce Dumnezeu nu voia să tăinuiască, ci să arate și să preamărească pe roaba Sa.

S-a făcut adunare multă de popor și au venit și călugărițele din mănăstirile lor, cu lumînări și cu tămîie și luînd în cîntări de psalmi cinstitul și sfîntul ei trup, cu cinste cuviincioasă, l-au dus în aceeași chilie în care se nevoise și acolo l-au îngropat.

Aceasta este viața celei ce a fost desfrînată și astfel a fost întoarcerea femeii celei piedute, astfel au fost ostenelile și nevoințele ei, prin care a plăcut lui Dumnezeu și prin care fie ca și noi să cîștigăm milă în ziua judecății Domnului nostru Iisus Hristos, căruia I se cuvine mărirea cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna octombrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site