Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața Sfintei Mucenițe Haritina
(5 octombrie)

Viețile Sfinților pe luna octombrie


Un om de neam bun și bogat, anume Claudie, cu obiceiuri bune și cu milostivire spre săraci, văzînd o copiliță foarte mică al cărei nume era Haritina - care rămăsăse orfană de părinți din pruncia ei - s-a milostivit de dînsa și, luînd-o acasă, a crescut-o ca pe fiica sa și a iubit-o ca pe fireasca lui copilă, căci cu adevărat avea de ce să o iubească. Ajungînd în vîrstă, s-a arătat nu numai de o frumusețe deosebită a chipului, ci și cu podoaba obiceiurilor bune, fiind blîndă, smerită, ascultătoare, tăcută, curată la suflet și înțeleaptă. Însă cel mai important lucru era credința ei în Hristos, a cărui roabă și mireasă a devenit; crezînd în El, s-a aprins cu multă dragoste și s-a făcut mireasa Lui, păzindu-și fecioria și petrecînd la un loc deosebit în singurătate. Stăpînul ei care a crescut-o n-o oprea de la un gînd bun ca acesta, ci se bucura de viața ei cea curată și sfîntă și de aceea i-a zidit o casă liniștită în care viețuiaînvățînd ziua și noaptea Legea Domnului. Pe credincioșii care o cercetau îi învăța povățuindu-i cu cuvinte folositoare, spre mîntuire, iar pe cei necredincioși îi aducea la credință, propovăduindu-L pe Hristos. Tuturor le-a fost pildă de credință și de viață plăcută lui Dumnezeu.

În vremea aceea Dioclețian, necredinciosul împărat, a început prigoană mare împotriva creștinilor de pretutindeni spre a-i chinui și mai ales pe aceia care aveau o viață îmbunătățită. În acea vreme Sfînta Haritina a fost clevetită către Domițian comitele că este creștină și pe mulți elini îi întorcea la credința creștină. Iar comitele, auzind de acestea, a scris îndată stăpînului ei, poruncindu-i să trimită la dînsul pe Haritina. Stăpînul ei, citind scrisoarea, s-a mîhnit foarte mult și, îmbrăcîndu-se în haină aspră, plîngea pentru dînsa, văzînd că nu poate să se împotrivească puterii comitelui. Pe cît putea se împotrivea ostașilor care erau trimiși după dînsa și plîngînd și, ținînd-o cu mîinile sale, se împotrivea celor ce voiau s-o răpească, iar ostașii o tîrau spre dînșii. Claudie, care îi era ca un tată, nelăsînd-o din mîinile sale, îi gonea pe ostași, iar sfînta, ținută de amîndouă picioarele, zicea către stăpînul ei: "Dă-mi drumul, stăpînul meu, și nu te mîhni, ci bucură-te, căci pentru păcatele mele și ale tale voi fi jertfă primită de Dumnezeu". Iar ostașii, mîniindu-se foarte tare, au răpit-o cu sila din mîinile stăpînului ei precum lupii o oaie, și au dus-o la comite, iar Claudie o petrecea cu plîngere și zicea: "Pomenește-mă la Cerescul Împărat, cînd vei sta înaintea Lui, în ceata sfintelor mucenițe".

Fiind dusă Sfînta Haritina la comite, a stat înaintea lui, chemînd cu inima sa pe Dumnezeu în ajutor. Iar comitele a întrebat-o: "Oare sînt adevărate cele ce am auzit despre tine, fecioară: că ești creștină și înșeli pe mulți, aducîndu-i la credința necurată?" Iar Sfînta Haritina a răspuns cu îndrăzneală, zicînd: "Adevărat este că sînt creștină, iar ceea ce zici că înșel pe oameni nu este adevărat, pentru că de la înșelăciune îi întorc pe cei rătăciți și îi povățuiesc la calea cea adevărată, ducîndu-i la Hristosul meu, întru care credința nu este necurată, precum spui tu, ci este sfîntă și dreaptă. Toată credința voastră este plină de necurăție, pentru că credeți în necurații și viclenii diavoli și faceți voia lor". Auzind acestea comitele s-a mîniat foarte tare și a poruncit să fie bătută fără cruțare și apoi să fie pus un lanț de fier pe grumazul ei și a trimis-o să fie judecată de consul, judecătorul cel nedrept.

Judecătorul i-a pus mai întîi în față toate uneltele de schingiuire, apoi a grăit către dînsa: "Miluiește-te pe tine singură, mai înainte de a nu fi pierdută cu munci cumplite. Primește sfatul cel bun și adu jertfă zeilor nemuritori, pentru că în felul acesta vei afla trei mari lucruri folositoare ție: pe zei îi vei îmblînzi, de la împărat vei dobîndi daruri și ție îți vei păzi frumusețea cea înflorită a tinereților tale, întreagă și neveștejită de muncile cele cumplite". Auzind acestea, mucenița și-a ridicat ochii spre cer, căutînd ajutor de acolo, apoi făcîndu-și semnul crucii a grăit către judecător: "Iscusit, ești, o! judecătorule viclean și nedrept, dar nimic nu va spori uneltirea ta, căci nu mă vei prinde prin vicleșug, nici nu mă vei înfricoșa, îngrozindu-mă cu muncile, nici sfătuindu-mă nu mă vei putea duce la păgînătatea ta și nu vei schimba în mine hotărîrea mea de a pătimi pentru Hristos. Sfătuiește-te pe tine cele ce îți sînt de folos și nu te mai închina neînsuflețiților idoli, ca să nu pieri vîndut diavolilor pe care îi cinstești ca pe niște dumnezei".

Judecătorul, auzind aceste cuvinte, a început s-o batjocorească și a porunci ca să-i fie tuns capul. Iar ea, ca un mielușel fără glas, tăcea înaintea celui ce o tundea, vorbind numai în sine cu iubitul său Mire, rugîndu-L pe El să-i dea putere să suporte cu tărie nevoința muceniciei. Apoi, după ce au tuns-o, i-a crescut îndată părul pe cap, mai lung și mai frumos decît cel dinainte. Văzînd acest lucru, judecătorul s-a umplut de mînie și a poruncit să i se aducă cărbuni aprinși, pe care, turnîndu-i pe sfîntul ei cap, a ars-o foarte tare. Apoi a turnat oțet peste trupul ars, înmulțindu-i cumplitele dureri. Iar sfînta răbda și se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, ajutorule cel tare al celor ce nădăjduiesc spre Tine, Acela care pe cei trei tineri i-ai păzit nearși în mijlocul văpăii celei arzătoare, ajută-mi să suport chinurile care pentru Tine le îndur, întărește-mă, ca nu cumva să-mi zică și mie vrășmașul: "Unde este Dumnezeul tău?"". După rugăciune, a simțit o ușurare în dureri și mulțumea lui Dumnezeu. Însă schingiuitorul n-a încetat a abate asupra ei chinuri și mai mari, căci, înfierbîntînd în foc țepușe de fier, i-a înfipt în pieptul ei, apoi i-a ars coastele cu lumînări aprinse. Iar ea, neluînd în seamă focul cel material, se aprindea mai mult cu văpaia dragostei dumnezeiești și nu înceta a mărturisi cu inima și cu gura numele lui Iisus Hristos. După acestea chinuitorul a osîndit-o să fie înecată în mare.

Luînd-o slujitorii au dus-o la mare, iar sfînta, mergînd, striga către Dumnezeu așa:"Mulțumesc Ție, Doamne, Dumnezeul meu, că pentru numele Tău cel sfînt, după ce am fost arsă de foc, voi trece prin apa mării. Binevoiește să mă arăți curată în ziua Învierii. Arată acum, ca și de-a pururea, minunile Tale în mine, prin care mai mult se va putea proslăvi numele Tău cel prea mare, în veci". Și, ducînd-o la mare, îi legară o piatră grea de grumaz și o aruncară în adîncul mării. Făcîndu-se aceasta, îndată piatra s-a dezlegat și s-a afundat în mare, iar sfînta, întărindu-se cu puterea Celui Preaînalt, în chip nevăzut, stătea deasupra mării mergînd în picioare pe apă, ca și cum marea ar fi fost un drum de piatră și ieșind la mal s-a dus înaintea judecătorului și i-a zis: "Uitați-vă și vedeți puterea Hristosului meu și credeți în El". Iar judecătorul, văzînd-o că a ieșit vie din mare, s-a mirat și tăcea umilit. Apoi, venindu-și în fire, judecătorul zicea că este vrăjitoare și cu ajutorul vrăjilor a ieșit vie din mare și a poruncit celor care erau de față s-o apuce și s-o lege goală de o roată, iar sub roată au înfipt unelte de fier ascuțite, cuțite și săbii și au turnat mulțime de cărbuni aprinși, apoi a poruncit muncitorilor să întoarcă roata pe care era legată sfînta, ca în felul acesta trupul ei să fie zdrobit de uneltele ascuțite de sub roată și să fie ars de cărbunii cei aprinși și astfel durerea să fie îndoită.

Începînd slujitorii a chinui pe sfîntă, îndată roata a stat nemișcată și mîinile slujitorilor au slăbit, iar cărbunii aprinși s-au stins și sfînta a rămas nevătămată, pentru că îngerul Domnului apăra și păzea pe mireasa lui Hristos. Judecătorul s-a umplut de mai mare mînie și a poruncit să-i scoată unghiile mîinilor și picioarelor, apoi să-i zdrobească toți dinții, iar ea a răbdat toate acestea cu multă bărbăție. După toate acestea s-a gîndit nelegiuitul să-i necinstească fecioria și a poruncit să fie chemată mulțime de oameni nerușinați și să fie dată lor spre necinstire. Iar ea, auzind ce plănuia nelegiuitul judecător, a zis: "Cu mine este Hristosul meu, care tot planul vostru viclean îl va risipi și acum va lua la Sine sufletul meu fără de prihană".

Zicînd acestea și-a înălțat mîinile și și-a ridicat ochii în sus, rugîndu-se din toată inima lui Dumnezeu ca s-o izbăvească din mîinile necuraților. Și, fiind acolo desfrînații aceia, pe cînd voiau s-o ia, îndată ea și-a dat curatul și nevinovatul său suflet în mîinile Dumnezeului ei și trupul ei cel fecioresc a rămas mort în mijlocul acelor nelegiuiți plini de poftă necurată. Judecătorul, văzînd pe sfînta moartă, a poruncit ca trupul ei să fie pus într-un sac și, umplîndu-l cu nisip, să-l arunce în mare. Astfel, au înecat-o în adîncul mării pe sfînta moartă, pe ea care, cînd era vie, umbla pe deasupra apelor. Iar după trei zile, ridicîndu-se valurile mării, au scos-o la mal, neavînd nici o stricăciune din pricina apei.

Claudie, care o crescuse pe sfîntă ca pe fiica sa, luînd cinstitul și prea chinuitul ei trup, cu plîngere și cu bucurie, l-a dat cuvincioasei îngropări, slăvind pe Mîntuitorul Hristos, Care S-a născut din Preacurata Fecioară, Căruia și de la noi să-I fie cinste și slavă, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna octombrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site