Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața Cuviosului Părintelui nostru Pavel cel Smerit
(4 octombrie)

Viețile Sfinților pe luna octombrie


Acest Pavel, dintr-un sat oarecare, fiind lucrător de pămînt, smerit, neiscusit și fără de răutate, s-a însoțit cu o femeie frumoasă la față și mult mai tînără, dar cu viață urîtă și cu multe năravuri, căci era desfrînată și i-a înșelat credința lui Pavel. Odată, venind el acasă de la lucru, a aflat pe femeia sa cu altul și, zîmbind puțin, a zis către acel desfrînat: "Bine, bine, să știi că nu-mi pasă, dar mă jur pe Iisus că nu voi mai trăi mult cu dînsa, iar tu s-o iei pe ea și pe copii să-i hrănești, iar eu mă voi duce și mă voi face călugăr". Și, lăsînd toate, îndată a ieșit din casă și nimănui n-a spus nimic, nici n-a clevetit despre acea femeie desfrînată, ci, tăcînd, s-a dus în pustie. Mergînd la cuviosul Antonie cel Mare, a bătut la ușa chiliei lui și l-a întrebat Antonie: "Ce voiești?" A răspuns Pavel: "Voiesc să mă fac călugăr". Iar Antonie, văzîndu-l că este bătrîn, i-a zis: "Acum tu, bătrînule, fiind aproape de șaizeci de ani, nu vei putea să fii călugăr, ci te vei duce în sat să lucrezi, mulțumind lui Dumnezeu, pentru că nu vei putea răbda ostenelile pustiei și supărările". Iar Pavel i-a răspuns: "Orice mă vei învăța, părinte, voi face". Dar Antonie din nou i-a zis: "Ți-am spus că ești bătrîn și nu vei putea să fii călugăr, deci, du-te de aici, iar de voiești cu orice chip, mergi la o mănăstire unde se află mai mulți frați, care vor putea să-ți poarte slăbiciunea ta; pentru că eu, aici, viețuiesc singur și cîte cinci zile nu gust nimic; de aceea nu vei putea să viețuiești aici cu mine".

Zicînd acestea, Antonie a închis ușa și trei zile n-a ieșit din chilia lui pentru acest bătrîn, iar acesta nu s-a depărtat de acolo. Apoi, a patra zi, Antonie a deschis ușa și a văzut că Pavel nu se dusese de acolo și iarăși l-a gonit, zicîndu-i: "Du-te de aici, bătrînule, pentru ce mă superi? Ti-am spus că nu vei putea să rămîi aici". A răspuns bătrînul: "Voi muri aici, dar nu mă voi duce". Văzînd Antonie că nu adusese cu sine nici pîine, nici apă și de patru zile stă fără de hrană, a gîndit în sine: "Bătrînul acesta, fiind neobișnuit a posti așa de multă vreme, va muri de foame și va fi asupra sufletului meu păcatul lui". Și l-a primit pe el, zicîndu-i: "Vei putea să te mîntuiești de vei fi ascultător și de vei face ceea ce îți voi porunci eu". A răspuns Pavel: "Toate cele ce îmi vei porunci, părinte, sînt gata să le fac". Antonie, ispitindu-l pe el, i-a zis: "Stai și te roagă în locul acesta, pînă ce voi veni și-ți voi aduce ceva să lucrezi".

Apoi a intrat Antonie în peșteră, lăsîndu-l pe Pavel, și n-a ieșit la dînsul toată săptămîna, dar în taină privea prin ferestruică la dînsul și l-a văzut în toată acea vreme stînd nemișcat și ziua și noaptea. Apoi, ieșind, a adus ramuri de finic și, muindu-le în apă, i-a zis lui Pavel: "Împletește așa, bătrînule, o funie, precum mă vezi pe mine". Și a împletit Pavel la acea funie pînă la al nouălea ceas și a împletit cincisprezece coți cu mare osteneală. Iar Antonie, văzîndu-l, a zis: "N-ai împletit-o bine! Despletește-o și împletește-o iarăși". Acum era a șaptea zi de cînd nu-i dăduse lui Pavel să guste nimic. Insă Antonie făcea toate acestea pentru a-l goni pe Pavel de la dînsul, pentru că socotea că, supărîndu-se, el se va duce. Dar dacă l-a văzut că despletea cu mare osteneală funia și iarăși o împletea și, fiind flămînd și bătrîn, nici nu s-a mîhnit sau tulburat, nici n-a cîrtit și nu s-a mîniat, lui Antonie i-a fost milă de dînsul și, apucînd sforile, i-a zis: "Bătrînule, vrei să mănînci puțină pîine?" Iar Pavel i-a răspuns: "Cum voiești, tu, părinte". Și s-a umilit părintele de acele cuvinte ale lui, căci fiind flămînd nu se grăbea la pîine, ci s-a supus la voința lui. Apoi gustară împreună puțină pîine cu apă și, sculîndu-se, au adus mulțumire lui Dumnezeu.

Sfîntul încerca pe Pavel și în rugăciuni, nedormind toată noaptea, cîntînd psalmi și făcînd multe închinăciuni și Pavel în toate s-a arătat răbdător și treaz. Pe cînd mînca el odată, a poruncit Antonie ca Pavel să guste mai multă pîine, fiindu-i milă de el pentru că nu era obișnuit a posti mult. Dar Pavel a zis: "Părinte, dacă tu vei mînca mai mult, atunci voi mînca și eu". Iar Antonie i-a zis: "Mie îmi este destul, pentru că sînt călugăr". A răspuns Pavel: "Si mie îmi este destul, că și eu voiesc să mă fac călugăr". Și Pavel făcea toate cele ce îi poruncea Antonie.

Altădată i-a poruncit să coase o haină și după ce Pavel a cusut-o, i-a zis Antonie: "Rău ai cusut-o, să o descoși și să o coși iarăși". Apoi, după ce o cususe, i-a poruncit să o descoase și iarăși să o coase. Toate acestea le făcea acum ca să-i încerce răbdarea și ascultarea. Iar Pavel nu s-a împotrivit la nimic, ci cu osîrdie și cu supunere îndeplinea toate poruncile. Văzîndu-l Antonie iscusit în toate, i-a zis: "În numele Domnului Iisus Hristos, acum ești călugăr". Și i-a poruncit ca singur să viețuiască, făcîndu-i chilie, departe de sine, ca la patru aruncături de piatră. Și petrecea fericitul Pavel aproape de Sfîntul Antonie, în chilie separată, ostenindu-se ziua și noaptea în nevoințele monahicești, luînd de la Dumnezeu putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le izgonească și să tămăduiască neputințele oamenilor.

Altădată aduseră la Sfîntul Antonie pe un tînăr care avea un duh necurat foarte cumplit. Acesta era unul din boierii întunericului care hulea pe Dumnezeu. Și a zis Antonie: "Lucrul acesta nu este al meu, pentru că n-am luat putere de la Dumnezeu asupra diavolilor celor mari, ci Pavel smeritul are acel dar". Și a mers cu dînsul la Pavel, zicîndu-i: "Avvo Pavele, izgonește duhul cel necurat din acest tînăr, ca să meargă sănătos la casa lui, lăudînd pe Dumnezeu". Iar Pavel a zis: "Dar tu, părinte, de ce nu l-ai izgonit?" A răspuns Antonie: "Am alt lucru de făcut și pentru aceasta l-am adus la tine". Lăsîndu-l pe tînărul îndrăcit la Pavel, s-a dus. Iar Pavel, rugîndu-se lui Dumnezeu, a zis diavolului: "Părintele Antonie îți poruncește ție, diavole, să ieși". Iar diavolul, ocărîndu-l și răcnind, a zis: "Nu voi ieși, înrăutățitule și mincinosule bătrîn!" Dar Pavel, luînd cojocul în care umbla, îl bătea, zicîndu-i: "Ieși, căci ți-a poruncit Antonie". Dar diavolul nu ieșea. Și i-a zis Pavel: "Ori tu să ieși, ori eu voi merge și voi spune lui Hristos și te va izgoni". Iar diavolul, batjocorindu-l și pe Hristos, zicea: "Nu voi ieși". Atunci Pavel s-a mîniat împotriva diavolului și în miezul zilei, cînd în Egipt soarele arde precum cuptorul Babilonului, s-a urcat pe o piatră și sta ca un stîlp nemișcat, strigînd către Hristos și zicînd: "Iisuse Hristoase, Care Te-ai răstignit pe cruce în vremea lui Pilat din Pont, iată, nu mă voi coborî de pe piatra aceasta, chiar de voi muri, nu voi gusta pîine, nici apă, pînă nu mă vei auzi și vei izgoni pe diavol din tînărul acesta". Acestea zicîndu-le, diavolul îndată a început a striga: "Voi ieși, voi ieși și nu știu unde voi fugi din fața ta". Și, ieșind, s-a prefăcut într-un balaur mare ca de șaptezeci de coți și a intrat în Marea Roșie. Așa a biruit Sfîntul Pavel, cu smerenia sa, pe diavol. Pentru că pe dracii cei mici îi izgonesc oamenii cei de bună credință, iar pe boierii cei mari drăcești, îi biruiesc cei smeriți, ca Sfîntul Pavel.

Fericitul Pavel avea și duhul proorociei, pentru că odată, intrînd într-o mănăstire și stînd lîngă biserică și privind, cunoștea cu ce fel de gînd intra fiecare în biserică. Și fiind vremea vecerniei, toți intrau cu fețe luminoase și cu suflete strălucite, avînd fiecare pe îngerul păzitor lîngă el. Atunci a văzut un frate mergînd în biserică, cu fața neagră, cu sufletul întunecat și înconjurat de diavoli și fiecare din draci îl trăgea la sine, iar sfîntul înger păzitor îl urma plîngînd trist, de departe. Văzînd acestea, sfîntul s-a mîhnit foarte tare și se tînguia pentru fratele cel pierdut; neintrînd nici în biserică din pricina mîhnirii celei mari, ci ședea afară plîngînd. Apoi, sfîrșindu-se slujba bisericească, ieșeau frații în același fel în care intraseră și lumina cea dumnezeiască strălucea peste ei. Și l-a văzut și pe cel care mai înainte era întunecat; însă acum fața lui era ca de înger și darul Duhului Sfînt îl înconjura, iar îngerul păzitor, bucurîndu-se, îl ținea sub aripa lui, iar diavolul se tînguia de departe și nu se putea apropia.

O schimbare grabnică ca aceasta văzînd fericitul, s-a bucurat și, chemîndu-l, l-a oprit înaintea tuturor, spunîndu-le cele văzute de dînsul; apoi l-a întrebat de pricina schimbării lui celei grabnice. Iar acela, văzîndu-se descoperit prin dumnezeiasca lumină, a mărturisit pricina înaintea tuturor, zicînd: "Eu, zicea el, sînt foarte păcătos, căci mi-am cheltuit pînă astăzi anii în necurățenie, iar acum, intrînd în biserică, am auzit citindu-se cuvintele Sfîntului Prooroc Isaia, prin care Dumnezeu a vorbit mai ales, zicînd: "Spălați-vă și curățiți-vă; lepădați vicleniile din sufletele voastre înaintea ochilor Mei, învățați-vă a face bine și de vor fi păcatele voastre înnegurate ca mohorîciunea, ca lîna le voi albi". Acestea auzindu-le eu, m-am umilit cu sufletul, pentru că mi s-au deschis ochii minții și cunoscîndu-mi ticăloșia și pierderea, am zis, suspinînd în gîndul meu, către Dumnezeu: "Tu ești Dumnezeu Care ai venit în lume ca să mîntuiești pe cei păcătoși și precum ai grăit atunci prin proorocul Tău, acestea să le săvîrșești și întru mine, păcătosul. Căci, iată, făgăduiesc ca de acum înainte, cu ajutorul Tău, să nu mai fac nici un rău; mă lepăd de toate fărădelegile și de acum îți voi sluji Ție cu inima curată; însă numai Tu să mă primești pe mine, care mă pocăiesc și nu mă îndepărta pe mine, care cad înaintea Ta". Cu aceste făgăduințe am ieșit din biserică, jurînd în inima mea ca să nu mai greșesc înaintea lui Dumnezeu". Auzind acestea toți, într-un glas, am preamărit pe Dumnezeu, care primește pe toți cei ce vor să se întoarcă la Dînsul cu pocăință.

Astfel, Sfîntul Pavel era înainte văzător, pentru că s-a umplut de darul lui Dumnezeu din pricina smereniei și a bunătății sale. Cine este oare așa de primit de Dumnezeu ca cel fără de răutate? Cei fără de răutate, zice Domnul, și cei drepți s-au lipit de Mine.

Și a trăit cuviosul în această sfîntă viață ani îndelungați și, făcînd multe minuni, s-a mutat către Domnul. Acela care era fără știință și smerit pe pămînt, acum este mai înțelept în ceruri decît toți filozofii lumii acesteia și, cu înțelepții heruvimi, vede pe Hristos prin puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că aceasta este înțelepciunea cea dreaptă: adică a se teme de Dumnezeu; și întru smerenia duhului și întru bunătatea inimii slujindu-I, bine va plăcea Lui. Cu rugăciunile plăcutului Tău, Doamne, smeritul Pavel, dă-ne înțelepciune și nouă, spre lucrarea poruncilor Tale. Dă-ne nouă frica Ta, care este începutul înțelepciunii, ca prin frica Ta, abătîndu-ne de la rău, să facem binele și să aflăm mila Ta în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna octombrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site