Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața Cuviosului Părintelui nostru Ammun
(4 octombrie)

Viețile Sfinților pe luna octombrie


Cuviosul părintele nostru Ammun era de neam egiptean. El, rămînînd sărman din copilărie, a învățat dumnezeieștile cărți, cu frica lui Dumnezeu. Iar cînd a ajuns la vîrstă, unchiul său îl silea să se însoare, iar el, neputînd să scape de stăruința unchiului său, se gîndea în sine în ce chip ar putea ca și cununa fecioriei să-și păstreze și voia unchiului să facă și, căsătorindu-se să poarte greutatea acestui jug. Venind vremea nunții și ducîndu-l pe el cu fecioara în cameră, toți au ieșit. Însă el, închizînd ușa, a zis către acea fecioară: "Ascultă-mă pe mine, soro, și ia aminte la cele ce-ți voi spune ție: însoțirea aceasta în care am intrat nu este mai bună decît fecioria. Deci, bine am face dacă am începe a ne odihni, nu împreună, ci despărțiți, ca fecioria noastră bine păzind-o, să îi plăcem lui Dumnezeu". Scoțînd din sînul său o cărticică, îi vorbi ei despre viața lui Hristos și a apostolilor, cuvinte folositoare de suflet, căci ea nu cunoștea Scriptura.

Citind el, adăuga și de la sine învățătură despre darul cel dat lui de la Dumnezeu și o sfătuia și pe dînsa să petreacă viață curată și îngerească. Iar ea, umilindu-se, a zis: "Mă învoiesc în toate cele ce voiești, domnul meu, de vreme ce tu alegi viața cea curată, iată, și eu așijderea o doresc și sînt gata ca tot ce-mi poruncești să fac". Și a zis Ammun: "Voiesc, îndeosebi, ca să petrecem tu într-o casă, iar eu în alta". Iar fecioara, nevoind o despărțire ca aceea, i-a zis: "Ba nu, domnul meu, ci vom petrece într-o casă, însă să ne odihnim în paturi diferite". Așa sfătuindu-se și-au plănuit viață curată, iar însoțirea lor a fost o grădină înflorită cu crinii fecioriei, cu curăția păzindu-se și cu roua Duhului Sfînt răcorindu-se. În această însoțire au petrecut ei optsprezece ani, în mari nevoințe, în post și în înfrînare, în privegheri și în rugăciuni și în osteneli trupești. Pentru că fecioara lucra în casă și se ostenea, iar Ammun în toate zilele, de dimineață pînă seara săpa pămîntul în livezi și în grădină și îl sădea și cu multă osteneală își chinuia trupul, iar seara, venind acasă, gusta puțină pîine cu sfînta sa soție, sau mai bine zis sora sa, ca apoi, în miezul nopții amîndoi să se scoale la rugăciune; și foarte de dimineață ieșeau, iarăși, amîndoi la lucru lor și petreceau în lucrarea lor pînă seara. Astfel acea doime, în anii lor cei tineri, viețuind ca în foc, nu s-au ars, pentru că și-au omorît mădularele cele de pe pămînt.

După acei optsprezece ani, ajungînd ei într-o curăție și sfințenie desăvîrșită, a zis fecioara către Ammun, cuviosul: "Domnul meu, de mă vei asculta, din aceasta voi înțelege că într-adevăr pentru Dumnezeu mă iubești". Iar el a zis: "Spune-mi, soro și de va fi de folos, te voi asculta". Atunci a zis fecioara: "Ni se cade nouă, domnule, ca deosebit să viețuim, că tu ești bărbat sfînt, drept și curat, dar și eu, pe cît pot, urmez vieții tale, deci, să dăm și altora pildă și să viețuim despărțiți; pentru că nu se cuvine ca fapta ta cea bună și atît de mare, pentru petrecerea cea împreună cu mine, să fie acoperită de la fața celor ce pot să se folosească și să urmeze curăției tale". Iar Ammun, auzind acestea, a preamărit pe Dumnezeu care a plecat inima fecioarei spre viața cea deosebită pe care o dorea atît de mult și el. Și i-a zis el: "Doamnă, poruncește ce este bineplăcut ca să ne deosebim această petrecere împreună, să-ți rămînă ție casa aceasta, iar eu mă voi duce în alt loc". Și, rugîndu-se lui Dumnezeu, s-au despărțit unul de altul: Ammun s-a dus în muntele Nitriei și s-a făcut călugăr, iar neprețuita lui femeie, rămînînd în casa sa, în puțină vreme a adunat mulțime de fecioare și le-a logodit pe ele cu Mielul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, iar ea le-a fost egumenă. Ammun însă, sălășluindu-se în muntele Nitriei, ducea viață pustnicească în așa fel de osteneli și nevoințe, că numai singur Dumnezeu știe, căruia ziua și noaptea, întru căldura Duhului, îi slujea. Și a petrecut în acea pustnicească viață douăzeci și doi de ani și a devenit desăvîrșit călugăr. Apoi a preamărit Dumnezeu pe plăcutul său, Ammun, și i-a dat lui darul tămăduirii. Și vindeca sfîntul diferite feluri de boli ale oamenilor care veneau la dînsul.

Odată, i s-a adus un copil care, fiind mușcat de un cîine turbat atît de mult îl vătămase, încît copilul acesta își mînca singur carnea de pe dînsul, ca un îndrăcit, iar părinții lui, căzînd la picioarele lui Ammon, cereau milă, ca să tămăduiască pe fiul lor. Sfîntul a zis: "De ce-mi faceți supărare, căutînd la mine ceea ce covîrșește puterea mea? Căci în mîinile voastre este și boala și tămăduirea lui, de vreme ce voi ați furat de la văduva aceea săracă (numele ei spunînd), în taină, boul pe care l-ați ucis și l-ați mîncat. Deci, să-i dați înapoi ei boul viu și fiul vostru se va tămădui". Auzind acestea părinții copilului turbat s-au înspăimîntat, căci sfîntul știa tainele lor și, mărturisindu-și păcatul, au făgăduit cu jurămînt să dea înapoi boul furat, iar sfîntul, rugîndu-se, le-a tămăduit copilul și i-a liberat pe ei cu pace. Apoi părinții copilului, întorcîndu-se acasă cu bucurie, au dat înapoi boul văduvei în locul celui pe care îl uciseseră în taină și îl mîncaseră.

Altădată au venit la dînsul doi oameni pentru binecuvîntare și sfîntul i-a rugat să aducă apă, spre trebuința celor care veneau la dînsul. Unul din aceia avea o cămilă, iar altul un catîr. Și luînd ei un vas mare, au coborît din munte după apă. Iar după ce au umplut vasul cu apă, a zis cel care avea cămila: "Mare este vasul și muntele este înalt, deci nu voiesc să-mi chinuiesc cămila mea cu greutatea aceasta"; și lăsînd pe tovarășul său singur, s-a dus în drumul său, neîntorcîndu-se la sfînt. Iar celălalt, care rămăsese, a pus apa pe catîrul său și cu mare osteneală abia a putut urca muntele la cuviosul care îl aștepta. Cuviosul, văzîndu-l pe el, i-a zis: "Fiule, Dumnezeu să-ți dea ție darul Său pentru osteneala ta; și să știi că tovarășul tău, căruia i s-a părut greu să aducă apă pentru trebuința noastră, acum este în mîhnire pentru că i-a pierit cămila". Apoi, s-a dus omul acela în urma prietenului său și l-a găsit plîngînd, pentru că i-a fost mîncată cămila de lupi, după proorocia cuviosului.

Despre acest cuvios Ammun pomenește Sfîntul Atanasie Alexandrinul în viața cuviosului Antonie, scriind acestea: "Cînd Ammun cu Teodor, ucenicul lui Antonie, mergeau la acesta, au ajuns la un rîu foarte mare care se numea Licos, pe care nu puteau să-l treacă decît numai înotînd; atunci Ammon l-a rugat pe Teodor să se depărteze puțin de dînsul, ca să nu-i vadă goliciunea trupului. Și despărțindu-se ei, se gîndea Ammun cum ar putea să treacă rîul nedezbrăcîndu-se de haine, pentru că se rușina chiar singur să-și vadă goliciunea, pe care niciodată n-a văzut-o; atît de întreg la minte și curat era încît se rușina chiar de a sa goliciune, căci în toată viața sa nu și-a dezgolit trupul. Pe cînd gîndea el acestea, îngerul Domnului l-a apucat și l-a trecut peste rîu într-o clipită și l-a pus pe celălalt țărm, iar Teodor, cu mare osteneală abia a trecut înot. Și văzînd pe Ammun stînd pe mal, s-a mirat cum așa degrabă a putut ajunge dincolo de rîu și căutînd la dînsul, a văzut că este fără nici o urmă de umezeală. Înspăimîntat, a căzut la picioarele lui și l-a rugat să-i spună cum a trecut cursul rîului. Ammun, înduplecîndu-se de rugămintea frățească, i-a spus că îngerul l-a trecut peste rîu. Apoi i-a spus să nu spună la nimeni acestea, pînă ce va trece din cele de aici. Și mergînd cuviosul la Sfîntul Antonie, a auzit de la dînsul aceste cuvinte: "Dumnezeu mi-a arătat mie plecarea ta și pentru aceasta te-am chemat, ca să mă mîngîi înainte de a te duce la Dumnezeu și să ne rugăm unul pentru altul". Și vorbind mult între ei, s-a mîngîiat unul pe altul cu mîngîierea Sfîntului Duh. Apoi, Ammun, luînd binecuvîntare, a plecat de la Sfîntul Antonie.

După puține zile, șezînd odată marele Antonie pe deal, și-a ridicat ochii în sus și a văzut sufletul lui Ammun înălțat de îngeri cu veselie spre cer și s-a bucurat foarte mult de aceasta. Și l-au întrebat ucenicii pe el: "Părinte, care este pricina veseliei tale?" Iar el a răspuns: "Astăzi Avva Ammun s-a mutat de la noi și văd sfîntul lui suflet ducîndu-se cu îngerii spre cer". Apoi ucenicul a însemnat ziua aceea, în care Sfîntul Antonie le-a spus despre mutarea lui Ammun și după cîteva zile au venit frații de la Nitria și le-au spus că Sfîntul Ammun s-a mutat către Domnul. Apoi numărînd zilele, au aflat că ziua în care s-a mutat Ammun la Domnul era aceea în care a văzut Antonie sufletul lui urcîndu-se spre cer cu îngerii și l-au preamărit pe Dumnezeu.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna octombrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site