Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Cuviosul Varlaam, Egumenul Pecerskăi
(26 noiembrie)

Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Strălucind cu faptele cele bune în întunecoasa peșteră, Cuvioșii părinții noștri Antonie, Teodosie și Nicon, cei trei luminători vrednici să stea înaintea scaunului Preasfintei Treimi, venea la dînșii de multe ori - îndulcindu-se de cuvintele curgătoare de miere ce ieșeau din gura lor -, fericitul Varlaam, care era născut din părinți de neam bun și de Hristos iubitor, fiu al lui Ioan cel întîi dintre boierii domnului Izaslav și a maicii sale Maria, nepot lui Vișat celui slăvit și viteaz, strănepot lui Ostramir voievodul, care strălucea cu tinerețea sa prin frumusețea trupească și curăția sufletească. El a iubit foarte mult pe acei cuvioși părinți, încît a voit a locui cu dînșii și a trece cu vederea toate cele din viața aceasta, slava și bogăția întru nimic socotindu-le. Pentru că l-a înfricoșat cuvîntul Domnului cel urmat de dînșii: Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decît bogatul să intre în împărăția lui Dumnezeu.

De aceea, odată a descoperit Cuviosului Antonie gîndul său, zicîndu-i: "Aș voi, părinte, dacă ar plăcea lui Dumnezeu, să fiu călugăr și să viețuiesc cu voi". Răspuns-a lui starețul: "Bună este voirea ta, fiule, și scopul plin de dar; însă, trebuie să te ferești ca nu cumva bogăția și slava lumii acesteia să te întoarcă înapoi; pentru că nimeni, după cuvîntul Domnului, punîndu-și mîna sa pe plug și căutînd înapoi, nu este îndreptat în împărăția lui Dumnezeu". Încă și altele multe i-a vorbit starețul spre folosul fericitului. Iar inima acestuia se aprindea mai mult de dragostea lui Dumnezeu și așa s-a dus în casa sa.

Într-o zi, după vorbirea cu starețul, lăsîndu-și nu numai părinții, ci și femeia cu care acum era logodit, și îmbrăcîndu-se în haine luminoase și slăvite a încălecat pe cal și avînd împrejurul său slugi multe și cai împodobiți înaintea sa, cu slavă mare a sosit la peșteră. Iar cuviosul ieșind și închinîndu-se lui, cum se cuvine celor puternici, și el, la fel, s-a închinat lor pînă la pămînt. Apoi, dezbrăcînd de pe sine haina cea boierească, a pus-o înaintea picioarelor Cuviosului Antonie. La fel și caii cei împodobiți, i-a pus înaintea lui, zicînd: "Iată, părinte, toate cele frumoase sînt deșertăciunea în lumea aceasta. Deci, precum vei voi, așa să faci cu dînsele, căci eu le socotesc pe toate a fi gunoaie, numai pe Hristos să-L dobîndesc. Și voiesc să locuiesc cu voi în peștera aceasta și de acum nu mă voi mai întoarce în casa mea".

Cuviosul Antonie a zis către dînsul: "Vezi, fiule, cui te făgăduiești și al cui ostaș voiești să fii; căci iată nevăzut stau înainte îngerii lui Dumnezeu, primind făgăduința și rugăciunile tale. Ferește-te ca nu cumva tatăl tău, venind aici cu multă putere, te va scoate de aici, noi neputînd să-ți ajutăm cu nimic; iar tu înaintea lui Dumnezeu te vei arăta ca un mincinos și defăimător al Lui". Fericitul a răspuns: "Cred în Dumnezeul meu, părinte, că de-ar voi chiar a mă munci tatăl meu, nu mă voi întoarce la viața cea lumească, numai mă rog ție ca degrab să mă călugărești".

Atunci Cuviosul Antonie a poruncit fericitului Nicon să-l tundă pe el și să-l îmbrace în haina cea călugărească. Iar el, după obicei făcînd rugăciune, a tuns pe fericitul Varlaam și în haine monahicești l-a îmbrăcat.

Înștiințîndu-se Ioan boierul, că fiul său cel iubit s-a tuns în călugărie în peșteră, s-a mîniat foarte asupra cuvioșilor și, luînd slugi multe, a alergat la acea sfîntă ceată în peșteră și pe toți i-a izgonit. Iar pe fericitul Varlaam, fiul său, scoțîndu-l afară, a dezbrăcat de pe dînsul sfînta mantie și a aruncat-o. Tot la fel și coiful mîntuirii, care era pe capul lui, luîndu-l, l-a aruncat. Apoi l-a îmbrăcat cu haină luminoasă și de mult preț precum se cuvine puternicilor. Dar fericitul îndată a aruncat-o jos, nevrînd nici să o vadă; și așa a făcut de multe ori. Drept aceea a poruncit tatăl său să-i lege mîinile și să-l îmbrace în aceeași haină și așa să meargă prin cetate în casa sa.

Iar el, cu adevărat arzînd de dragostea lui Dumnezeu, mergînd pe cale, a văzut noroi și degrab intrînd într-însul, cu dumnezeiescul ajutor a aruncat haina cea de pe sine și cu picioarele sale a călcat-o în noroi, călcînd cu dînsa și gîndurile cele rele ale vicleanului vrăjmaș. Apoi, intrînd în casa lor, a poruncit tatăl său să stea cu dînsul la masă. Iar el și nevrînd a șezut, dar nimic n-a gustat din bucate, ci ședea privind în jos. Apoi după mîncare l-a trimis tatăl său în palatele sale, punînd slugi să-l păzească să nu se ducă. După aceea a poruncit și femeii să se împodobească în toată podoaba pentru înșelarea fericitului și să slujească înaintea lui. Iar adevăratul plăcut al lui Hristos, Varlaam, intrînd în cameră a șezut într-un colț. Iar femeia, precum i se poruncise, umbla pe dinaintea lui și îl ruga să șadă pe patul său.

Văzînd el desfrînarea femeii și înțelegînd că pentru amăgirea lui a pregătit-o tatăl său, a început a se ruga neîncetat în taina inimii sale către Milostivul Dumnezeu, ca să-l izbăvească de înșelăciune. Și a petrecut în locul acela trei zile, nesculîndu-se de acolo, nici bucate gustînd, nici în haine îmbrăcîndu-se, ci în rasa de păr fiind. Iar Cuviosul Antonie și cei ce fuseseră în peșteră cu dînsul, erau în mare mîhnire pentru dînsul și se rugau lui Dumnezeu pentru el. Dumnezeu a auzit rugăciunea lor, precum zice Scriptura: A strigat dreptul, iar Domnul l-a auzit pe el și din toate necazurile l-a izbăvit.

Deci, văzînd răbdarea și smerenia fericitului, a întors inima cea aspră a tatălui spre milă către fiul său. Căci spuseseră slugile tatălui, zicînd: "Iată de patru zile nu mănîncă bucate, nici în haină nu se îmbracă". Aceasta auzind-o tatăl său, s-a întristat pentru dînsul și, temîndu-se ca să nu moară de foame și de răceală, l-a chemat pe el și cu dragoste sărutîndu-l, l-a slobozit în peșteră. Și era atunci un lucru de mare mirare, căci plîngere, tînguire și țipăt mare se auzea, ca după un mort. Tatăl și maica plîngeau cu amar după fiu, pentru că se despărțeau de el; femeia se tînguia cu amar după bărbat, căci se înstrăina de dînsul; slugile și slujnicele suspinau cu durere după stăpîn, că-i lăsa pe ei. Și așa toți cu lacrimi îl petreceau. Iar fericitul Varlaam, ca o pasăre izbăvindu-se din cursa vînătorilor, degrabă a ajuns la peșteră. Și văzîndu-l cuvioșii părinți, s-au bucurat cu bucurie mare și au preamărit pe Dumnezeu, că a auzit rugăciunea lor făcută pentru dînsul.

După aceasta înmulțindu-se frații în peșteră, ca la doisprezece, și văzînd Cuviosul Antonie vitejia de suflet a fericitului Varlaam și covîrșitoarea faptă bună într-însul, mulțumea lui Dumnezeu că în tinerețile înflorite se aflau roduri bătrînești și atîta dar, încît și celorlalți putea să le fie povățuitor. Drept aceea, cu sfatul tuturor fraților celor din peșteră, l-a pus în locul său egumen. Iar Cuviosul Antonie, precum se obișnuise a viețui singur, nesuferind tulburarea, s-a mutat în alt loc ce era sub mînăstirea cea nouă. Acolo săpîndu-și peșteră, s-a sălășluit într-însa, nevoindu-se în liniște, și cu Dumnezeu totdeauna vorbind, unde și acum zace cinstitul său trup.

Cuviosul părintele nostru Varlaam, luînd începătoria, cu mari osteneli a început a se nevoi. Căci, adunîndu-se vreo douăzeci de frați și nemaiputînd să încapă în vremea soborniceștii cîntări în peșteră, a luat binecuvîntare de la Cuviosul Antonie și a făcut o biserică mică de lemn, a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, deasupra peșterii, pentru ca într-însa, frații cei ce se liniștesc în peșteră să se adune la dumnezeiasca cîntare. Și de atunci tuturor era arătat locul acela, căci mai înainte era neștiută viața lor în peșteră.

După cîțiva ani, marele domn Izaslav Iaroslavici, care s-a numit în Sfîntul Botez Dimitrie, a zidit o biserică de piatră și lîngă dînsa a făcut mînăstire. Iar pe Prea Cuviosul Părintele nostru Varlaam, ca cel ce era rudenie și în bunătățile călugărești iscusit, luîndu-l din peșteră, l-a pus în mînăstirea sa egumen. Acolo cuviosul păștea bine și cu dumnezeiască plăcere turma lui Hristos, nelăsîndu-și pravila sa cea întîi începută și la care se deprinsese în peșteră. Mai ales îi învăța pe toți și-i ruga să se nevoiască pentru mîntuirea sufletului cu toată osîrdia, iar mintea să și-o aibă întotdeauna curată și neprihănită pentru Dumnezeu și pentru aproapele.

Văzînd Dumnezeu silința și grija cuviosului pentru frați, I-a îmbogățit cu toate faptele bune. Apoi la multele sale nevoințe, Cuviosul părintele nostru Varlaam a adăugat și pe aceasta, căci a voit să se ducă în sfînta cetate a Ierusalimului. Deci, aflînd vreme cu bun prilej, s-a dus și acolo, înconjurînd sfintele locuri și s-a întors în mînăstirea sa. Apoi iarăși, după oarecare vreme, s-a dus la Constantinopol. Și acolo, înconjurînd toate mînăstirile și cumpărînd cele de trebuință mînăstirii, s-a întors înapoi.

Mergînd pe cale și ajungînd la locurile sale, a căzut în boală cumplită și ajungînd în cetatea Vladimirului, a intrat într-o mînăstire ce este acolo aproape de cetate, care se cheamă Sfîntul Munte. Acolo a adormit cu pace în Domnul și sfîrșitul vieții și-a luat, poruncind înaintea sfîrșitului său, celor ce erau cu dînsul să-i ducă trupul în mînăstirea Pecerska și acolo să-l așeze. Iar icoanele și toate cele cumpărate spre trebuința mînăstirii să le dea în mîinile Cuviosului Teodosie, care lucru l-au și făcut, după porunca fericitului; ale cărui cinstite moaște se află nestricate și pînă acum în peșteră.

Cu ale căruia rugăciuni să ne învrednicim și noi ca în calea vieții acesteia, toate după porunca Domnului făcîndu-le, moștenitori să ne facem ai patriei noastre celei cerești, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfînt în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site