Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Sfinții Mucenici Evstatie, Tespesie și Anatolie
(20 noiembrie)

Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Sfinții Mucenici Evstatie, Tespesie și Anatolie erau frați după trup și s-au născut în cetatea Nicomidiei. Tatăl lor se numea Filotei, iar mama lor, Evsevia. Tatăl lor era de neam din Galatia, din cetatea Gangra, care, lăsînd patria sa, a venit în Nicomidia și, luîndu-și acolo soție pe Evsevia, a născut cu dînsa pe acești fericiți locuitori ai cetății cerești. La început, Filotei ținea de păgînătatea elinească împreună cu soția și fiii săi, și a dat pe fiul său cel mare, Evstatie, la învățătura filosofiei elinești, iar pe Tespesie și pe Anatolie i-a orînduit la neguțătorie, că și el era neguțător foarte bogat.

Odinioară, luînd pe fiul său cel mai tînăr, Anatolie, s-a dus în pămîntul Galatiei ca să facă neguțătorie, de unde, întorcîndu-se în Nicomidia, s-au întîlnit cu Sfîntul Luchian, preotul Antiohiei, cu care împreună călătorind, au învățat de la dînsul dreapta slăvire a credinței creștinești și s-au botezat într-un rîu, ce era acolo în cale. Apoi venind la casa sa, Filotei a căutat pe Sfîntul Antim, episcopul Nicomidiei, care se ascundea de păgîni. Căci în acea vreme, împărățind Maximian și Dioclețian, era mare prigoană asupra creștinilor și mulți din credincioși se ascundeau de frica chinurilor.

Filotei, aflînd pe Sfîntul Antim într-un loc ascuns, l-a adus noaptea în casa sa și a botezat toată familia lui. Apoi, săvîrșind Sfîntul episcop dumnezeiasca Liturghie în casa lui Filotei, a dat tuturor celor din nou luminați, împărtășirea dumnezeieștilor Taine, și a sfințit pe Filotei preot, iar pe Evstatie, fiul cel mare, l-a hirotonit diacon și, ducîndu-se, s-a ascuns de păgîni. Iar Filotei împreună cu toată casa sa, slujea în taină lui Dumnezeu, crezînd în El cu multă rîvnă. Apoi mai trăind puțină vreme, Filotei a trecut către Domnul, asemenea și cinstita sa soție, Evsevia, degrabă a răposat. Și au rămas acești trei tineri binecredincioși: Evstatie diaconul, Tespesie și Anatolie, frați după trup și după duh, care cu sufletul slujeau lui Dumnezeu, arzînd cu duhul și sporind în faptele cele bune.

Într-una din zile, un slujbaș împărătesc anume Achilin, a trimis pe sluga sa ca să-i cumpere niște lucruri. Iar sluga știa pe acești tineri binecredincioși că sînt neguțători și au tot felul de mărfuri de mult preț. Deci s-a dus în prăvălia lor și aflînd-o descuiată, a intrat înăuntru și nevăzînd pe nimeni, s-a suit pe scară, în casa din al treilea rînd, și a auzit pe fericitul Evstatie citind psalmii lui David. Suindu-se sluga aceea pe scară, a mers încetișor și a văzut pe Evstatie ținînd Psaltirea în mînă și citind aceste cuvinte:

Să se rușineze toți cei ce se închină chipurilor cioplite și cei ce se laudă cu idolii lor. Închinați-vă lui Dumnezeu toți îngerii Lui. Apoi a văzut în casă pe perete cinstita cruce și sfintele icoane. După aceea, nezicînd nimic, s-a întors în tăcere la stăpînul lui și i-a spus toate cele ce a auzit. Iar stăpînul său Achilin, sculîndu-se degrabă, s-a dus la împăratul Maximian și l-a vestit despre cele ce i-a spus sluga sa. Iar acesta îndată a trimis ostași ca să prindă pe Evstatie și pe frații lui.

Mergînd ostașii împreună cu Achilin, au aflat prăvălia închisă, pentru că în acea vreme sfinții erau la un loc în mare tăcere, căci se împărtășiseră cu Tainele lui Hristos, fiind Duminică în ziua aceea. Și ostașii au bătut în ușă strigînd, dar nu le-a răspuns nimeni. Iar Sfîntul Evstatie, cunoscînd cu duhul că ostașii sînt trimiși ca să-l ia pe dînsul și pe frații lui la chinuri, a început a grăi către frații săi: "Îndrăzniți fraților și nu vă temeți, că la cununi cerești ne cheamă pe noi Stăpînul nostru".

Și a început a le spune vedenia sa: "Eu, zise el, am văzut în noaptea aceasta, că am fost duși la divanul păgînesc, înaintea lui Maximian, iar un arap mare și înfricoșat mergea în urma noastră, tînguindu-se și bătîndu-se peste față, zicînd: "Vai mie că sînt biruit!" Iar înaintea noastră mergea un tînăr strălucit, ținînd în mîinile sale trei cununi și trei cărți, zicînd către mine: "Evstatie, diacone al lui Hristos, acestea vi s-au pregătit vouă de Părintele îndurărilor și Dumnezeul mîngîierii! Deci, nu vă înfricoșați de chinuitori, precum nu s-a înfricoșat Sfîntul Ștefan, întîiul mucenic".

Acestea zicînd acel tînăr prealuminat, s-a suit la cer, iar arapul s-a dus spre apus, tînguindu-se. Această vedenie spunînd-o Evstatie fraților săi, îi întărea pe dînșii, zicînd: "Să nu ne lepădăm, iubiților, de Hristos Dumnezeul nostru înaintea oamenilor, ca și El să nu se lepede de noi înaintea Părintelui Său și înaintea sfinților îngeri". Iar Tespesie și Anatolie au răspuns, zicînd: "Fratele nostru și părintele nostru, stăpîne, noi sîntem gata a muri îndată pentru Ziditorul nostru, și nimic nu ne va depărta de dragostea Lui".

Grăind acestea între ei, ostașii, bătînd tare în uși, strigau, zicînd: "Deschideți ușa, deschideți". Și ieșind Tespesie și Anatolie, au deschis. Iar ei sărind înăuntru, întrebau: "Cine este aici împreună cu voi?" Deci se suiră pe scară, în casa cea de sus, mergînd înaintea lor Achilin. Și intrînd în camera lor de rugăciune, au aflat pe Evstatie ținînd în mînă Sfînta Evanghelie, pe care el deschizînd-o, îndată a aflat scris: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă.

Apoi, mai marele ostașilor a strigat asupra lor: "Pune pe masă ceea ce ai în mîinile tale". Căci nu îndrăznea să se atingă de Sfînta Evanghelie, pentru că era fiu din părinți creștini. Iar Sfîntul diacon Evstatie, îmbrățișînd Sfînta Evanghelie, a sărutat-o și a pus-o pe masă. Iar unul dintre ostașii cei trimiși a zis: "Vezi cum cinstesc creștinii cărțile în care sînt scrise vrăjitoriile lor?" Și luînd pe Evstatie, l-au coborît din casa de sus. Iar cînd el voia să iasă din casă, uitîndu-se împrejur și văzînd sfintele cărți, a zis: "Vouă ne încredințăm". Și uitîndu-se la mulțimea mărfurilor de mare preț, a zis: "Ne lepădăm de voi și de toate cele stricăcioase, și urmăm lui Hristos". Și a ieșit afară. Iar ostașii au închis ușile și le-au pecetluit; iar pe cei trei sfinți frați, legîndu-i, i-a dus la păgînul împărat.

Fiind aduși înaintea împăratului, acesta, văzîndu-i, a rîs și a zis: "Cine a poruncit să lege pe acești tineri, căci eu știu că sînt prieteni ai zeului nostru?" Și îndată a poruncit să-i dezlege, apoi a început a grăi către dînșii: "Spuneți-mi fiecare din voi, cum vă cheamă, și de ce neam sînteți?" Iar Sfîntul Evstatie, ca frate mai mare, a răspuns, zicînd: "Numele nostru cel mai iubit și mai slăvit este acesta că sîntem creștini, iar numele de la părinți sînt acestea: pe mine mă cheamă Evstatie, iar pe fratele acesta al meu din dreapta îl cheamă Tespesie, iar pe acesta din stînga, Anatolie.

Sîntem frați după trup și ne-am născut dintr-un tată și dintr-o mamă. Tatăl nostru era de neam din Galatia, avînd treapta de preot creștin". Iar Maximian a întrebat: "Cine l-a făcut preot pe tatăl vostru?" Evstatie a răspuns: "Acela pe care nu de mult tu l-ai ucis fără dreptate, adică Antim, Sfîntul Episcop al cetății acesteia. Acela și pe mine m-a hirotonit diacon, ca să slujesc preoților lui Dumnezeu cînd săvîrșesc preasfintele și preacuratele Taine ale lui Hristos".

Împăratul a zis: "Încetează a mai grăi cele netrebnice, și te închină împreună cu frații tăi, zeilor noștri; și eu vă voi face pe voi cinstiți și slăviți în palatele mele; iar de nu, apoi cu sabie vă voi pierde pe voi". Dar sfinții, cu un glas au răspuns, zicînd: "Fă ceea ce voiești, sîntem creștini și numai Unuia Dumnezeu ne închinăm, Celui ce a făcut cerul și pămîntul, și Fiului Său, Domnului nostru Iisus Hristos și Sfîntului și de viață făcătorului Său Duh, iar idolilor voștri necurați și urîți, nu ne vom închina niciodată".

Atunci mîniindu-se Maximian, a poruncit să-l întindă pe pămînt și să-l bată cu toiege. Și fiind bătuți sfinții multă vreme, și-au ridicat glasurile lor, grăind către Dumnezeu așa: "Slavă Ție, Doamne, că ne-am învrednicit a fi bătuți pentru numele Tău cel Sfînt". Iar Sfîntul Evstatie, adăugînd, a zis: De multe ori s-au luptat cu mine vrăjmașii din tinerețile mele și nu m-au biruit; peste spatele meu au bătut păcătoșii îndelungat-au fărădelegea lor; ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mîntuitorul nostru".

După ce sfinții au fost bătuți tare, tiranul a poruncit armașilor să înceteze din bătaie și a zis către mucenici: "O, nenorociților! Pînă cînd veți pătimi așa chinuri? Jertfiți zeilor și nu vă pierdeți pe voi în zadar, crezînd într-un om care asemenea a fost bătut și a murit cu moarte de ocară". Iar sfinții au răspuns: "Să nu fie nouă a ne lepăda de Mîntuitorul Hristos, pe Care L-am cunoscut a fi Dumnezeu adevărat, deși a pătimit pe Cruce pentru mîntuirea noastră". Atunci a poruncit chinuitorul să-i ducă în temniță și să le lege în obezi picioarele și să nu le dea nici mîncare, nici băutură, ca astfel să fie biruiți cu legăturile, cu foamea și cu setea.

Șezînd sfinții în temniță, la miezul nopții a strălucit o lumină. Și, arătîndu-se îngerul Domnului, i-a dezlegat din legături și i-a făcut pe dînșii sănătoși, dîndu-le mană cerească să mănînce. Apoi le-a zis: "Nevoiți-vă cu nevoință bună pentru Hristos, căci eu nu mă voi depărta de voi întru toate patimile voastre, pentru că sînt trimis de Hristos Domnul ca să vă păzesc pe voi". Zicînd acestea, îngerul s-a făcut nevăzut, iar sfinții, umplîndu-se de negrăită bucurie, mulțumeau lui Dumnezeu. Apoi Sfîntul Evstatie grăi cu mulțumire: Domnul dezleagă pe cei ferecați; Domnul înțelepțește orbii; Domnul ridică pe cei asupriți; Domnul iubește pe cei drepți; Domnul păzește pe cei săraci.

Trecînd cîtăva vreme, tiranul a șezut în divan și a trimis ostași la temniță ca să aducă pe cei legați pentru Hristos la o a doua înfățișare. Deci, mergînd ostașii, au aflat pe sfinți dezlegați din legături și deplin sănătoși, odihnindu-se în pace, și au început a striga ocărînd pe străjeri și întrebînd cine i-a dezlegat pe cei legați. Iar străjerii cu jurămînt le spuneau că nimeni nu i-a dezlegat, nici n-a intrat cineva în temniță, nici nu le-a dat lor cineva de mîncare sau băutură. Atunci iarăși, legînd pe sfinți, i-a dus la împărat, care, văzîndu-i, se minuna; pentru că nici cu rănile, nici cu legăturile, nici cu foamea, nici cu setea nu au slăbit.

Apoi a început a zice către dînșii așa: "O! ticăloșilor, socotiți cele ce vă sînt vouă de folos și, plecîndu-vă, jertfiți zeilor ca să vă eliberez pe voi cu cinste". Iar Sfîntul Evstatie a zis: "Să nu nădăjduiești că vei schimba hotărîrea noastră cea bună, nici cu cuvinte viclene, nici cu înfricoșări groaznice și nici cu chinuri, căci nu băgăm în seamă nimic, știind că goi am ieșit din pîntecele maicii noastre și iarăși goi ni se cade a ieși din această viață deșartă". Iar împăratul îndată a poruncit să-i dea spre mîncarea fiarelor.

Deci sfinții au fost duși la priveliște, unde aveau să fie mîncați de fiare. Și tot poporul cetății Nicomidiei mergea după dînșii - între care era și mulțime de credincioși tăinuiți -, vrînd să vadă sfîrșitul lor. Și, fiind puși în mijlocul priveliștei, au slobozit asupra lor doi lei și trei urși, și s-au înspăimîntat toți cei de la priveliște de răcnetul fiarelor. Iar Sfîntul Evstatie cînta, zicînd: "Mîntuiește-ne pe noi, Doamne, din gura leilor; și scoate din coarnele rinocerilor smerenia noastră, ca să vestim numele Tău fraților noștri și în mijlocul Bisericii să Te lăudăm pe Tine".

Iar Tespesie și Anatolie s-au înfricoșat de scrîșnirea fiarelor și văzînd Evstatie că s-au înfricoșat a zis către dînșii: "Pentru ce vă înfricoșați, frații mei, de aceste fiare? Au nu știți că Stăpînul nostru este puternic a îmblînzi leii cei ce erau în groapă cu Daniil? Au nu vă aduceți aminte de cuvintele îngerului care a făgăduit să fie împreună cu noi în toate pătimirile păzindu-ne pe noi?"

Acestea grăind Sfîntul Evstatie, s-au pornit leii asupra lor și venind aproape au stat gudurîndu-se cu cozile lor, precum face cîinele cînd își cunoaște stăpînul. Iar Sfîntul Evstatie, punînd mîinile pe capetele leilor, îi netezea pe ei, ca pe niște cîini, și i-a îmblînzit. Apoi urșii alergînd singuri la o parte, unul pe altul se aruncau la pămînt, iar de sfinții mucenici nici nu s-au apropiat.

Poporul care se adunase la priveliște, văzînd ceea ce se petrece, vorbea în felurite chipuri. Adică păgînii ziceau: "Sînt vrăjitori și cu vrăjile au îmblînzit fiarele". Iar cei credincioși strigau: "Mare este Dumnezeul creștinilor, care a închis gurile fiarelor ca să nu vatăme pe sfinții săi robi". Atunci împăratul a poruncit să ia pe sfinții mucenici și iarăși să-i arunce în temniță. Dar acolo iarăși au fost mîngîiați cu cercetarea îngerească și întăriți cu mană.

Într-acea vreme s-a îmbolnăvit Maxentie, fiul împăratului, și fiind mîhnit pentru aceasta, a trimis pe sfinții mucenici la Antonie, comitele Niceii, zicînd: "Du pe acești creștini în cetatea ta, și-i silește spre închinarea zeilor. Și de vor asculta să se închine, să-i trimiți pe dînșii cu cinste la noi, iar de nu se vor închina, apoi după multe chinuri, să-i omori ca pe niște fiare sălbatice". Deci luîndu-i pe dînșii comitele, i-a dus legați în Niceea.

Ajungînd acolo, a aflat pe femeia sa bolnavă; apoi a poruncit să închidă pe sfinții mucenici în temniță. Iar a doua zi a șezut comitele în divan, și scoțînd pe mucenici la întrebare, a început a grăi către dînșii: "Foarte mare purtare de grijă am pentru voi, oamenilor, și voiesc a vă milui și a vă trimite la împăratul, ca să primiți de la dînsul cinste. Credeți-mă ca pe prietenul vostru, și, ascultîndu-mă, să aduceți jertfă zeilor". Sfinții au răspuns: "Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, ca să ne păzească pe noi fără de prihană întru credința noastră, în care sîntem gata și a muri, ca să nu ne lase a ne depărta de Dînsul și a cădea în pierzarea în care voi pieriți".

Aceste cuvinte ale sfinților, auzindu-le comitele, s-a îndrăcit de mînie, și a poruncit să-i spînzure de picioare cu capul în jos și cu unghii de fier să-i strujească pe ei.

Fiind strujiți sfinții multă vreme, curgînd sîngele șiroaie și carnea rupîndu-li-se, sfinții și-au ridicat glasurile la Dumnezeu, zicînd: "Împărate și Dumnezeule al veacurilor, caută din sfîntul Tău locaș asupra noastră, a nevrednicilor robilor Tăi, care pătimim pentru numele Tău cel sfînt". Astfel strigînd sfinții către Dumnezeu, primeau dintru înălțime ajutor nevăzut, ca să poată răbda cu bărbăție asemenea munci cumplite. Iar tiranul cel fărădelege, văzînd pe pătimitori nebiruiți întru răbdare, a poruncit să-i pogoare de pe lemn, și să-i ducă în temniță.

Neputînd sfinții să meargă singuri, pentru rănile și durerile cele cumplite ce le aveau, au fost duși în spinare ca niște saci și aruncați în temniță. Atunci s-a arătat lor îngerul Domnului, ca și mai înainte, cu mare lumină, și mîngîindu-i pe ei cu cuvinte de bucurie, i-a tămăduit de răni, iar sfinții lăudau pe Dumnezeu, zicînd: Slavă Ție, Dumnezeule, că nu treci cu vederea pe cei ce nădăjduiesc spre Tine și pătimesc pentru Tine. Cu ce vom răsplăti Ție, Doamne, pentru ce ne-ai dat nouă? Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu care faci minuni.

După cîtăva vreme, chinuitorul, iarăși scoțînd din temniță pe sfinții mucenici, i-a pus înaintea divanului său și silea pe răbdătorii de chinuri să se închine idolilor și îi îngrozea pe dînșii, zicînd: "De nu veți îndeplini porunca împăratului și de nu vă veți închina zeilor noștri, apoi cu sabia vă voi tăia pe voi, și trupurile voastre le voi da spre mîncare păsărilor cerului și fiarelor pămîntului". Iar sfinții au răspuns într-un glas: "Nu ne vom lepăda de Hristos Dumnezeul nostru, nici ne vom închina idolilor necurați, surzi și muți, care au ochi și nu văd, au urechi și nu aud, au gură și nu grăiesc, au picioare și nu umblă. Asemenea lor să fie toți cei ce îi fac pe ei și toți cei care nădăjduiesc spre dînșii".

Chinuitorul, auzind acestea, răcni ca un leu cu mare mînie și porunci să-i scoată afară din cetate, să-i înjunghie ca pe niște fiare sălbatice, iar trupurile lor să le arunce neîngropate spre mîncarea fiarelor și a păsărilor. Atunci sfinții au fost duși la locul sfîrșitului lor, care era într-o livadă de măslini, și au fost legați de copaci gata, spre înjunghiere. Atunci au venit acolo doi creștini, prieteni ai sfinților, anume Paladie și Acachie. Aceia, rugînd pe slugile care voiau să înjunghie pe sfinți, le-au dat mult aur, zicînd: "Domnilor, așteptați puțină vreme pînă ce vom vorbi cu acești creștini osîndiți, căci avem a vorbi ceva cu dînșii, iar după ce le vom spune, atunci îi veți înjunghia".

Slugile, luînd aurul, s-au depărtat de dînșii puțin. Iar creștinii, apropiindu-se de sfinții mucenici, i-au sărutat cu dragoste, plîngînd, și le-au zis să se roage pentru dînșii. Deci rugîndu-se sfinții mucenici, s-a auzit un glas din cer, chemîndu-i pe dînșii la odihna cea veșnică. Și îndată sfinții și-au dat sufletele cu bucurie în mîinile lui Dumnezeu. Iar slugile chinuitorului, deși au văzut pe sfinți că au murit acum, însă temîndu-se de tiranul, au săvîrșit porunca dată asupra morții lor. Căci pe Sfîntul Evstatie și pe Tespesie i-au înjunghiat la gît, iar pe Sfîntul Anatolie l-au împuns în coastă.

După aceasta, zăcînd trupurile lor pe pămînt, le-au tăiat capetele și, lăsîndu-le neîngropate, s-au dus. Atunci s-au pogorît șase îngeri din cer, în chip de vulturi, și zburau peste trupurile sfinților, pînă cînd Paladie și Acachie le-au îngropat cu cinste. Antonie, comitele, într-acea zi cînd a apus soarele, a căzut bolnav, iar a doua zi a murit femeia lui mai întîi; apoi el, văzînd pe femeia sa moartă, și-a dat sufletul cu mari chinuri.

Deci acela se muncește în iad, iar sfinții se bucură în ceruri, întru Împărăția lui Hristos Dumnezeul nostru, a Cărui slavă este în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site