Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața și pătimirea Sfîntului Apostol Filip
(14 noiembrie)

Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Lîngă Marea Galileii era o cetate care se numea Betsaida, aproape de Horazin și Capernaum. Iar Betsaida înseamnă în limba evreiască, "Casa Vînătorilor", pentru că viețuiau acolo vînători de pește. În acea cetate s-au născut trei apostoli: Petru, Andrei și Filip. Petru și Andrei erau frați pescari și se îndeletniceau cu vînarea peștelui, pînă ce au fost chemați de Hristos la apostolat. Iar Filip, în copilăria lui, a fost dat de părinții săi la învățătura de carte și a ajuns iscusit în Sfînta Scriptură, înțelegînd bine toate proorociile despre Mesia Cel așteptat, pe care citindu-le adeseori, se aprindea cu dragostea inimii pentru Iisus, pe Care încă nu-L știa și era cuprins de dorirea Aceluia pe Care încă nu-L văzuse la față, nici nu știa că venise pe pămînt și pe Care mulți ar fi dorit să-L vadă și nu L-au văzut.

Cu astfel de iubire aprinzîndu-se el pentru Mesia, iată că Cel dorit călătorea prin Galileea și a aflat pe Filip, precum scrie despre aceasta Evanghelistul Ioan: "A vrut, zice el, să meargă Iisus în Galileea, unde a aflat pe Filip și i-a zis: Vino după Mine! Iar el, auzind această chemare a Domnului, nu numai cu urechile trupești, ci și cu ale inimii, îndată L-a crezut a fi adevăratul Mesia Cel făgăduit de Dumnezeu prin prooroci; și a mers după Dînsul, luînd aminte la viața Lui preasfîntă și urmînd sărăciei Lui. Apoi a învățat de la Hristos dumnezeiasca înțelepciune cu care avea să înțelepțească nebunia neamurilor.

Filip, bucurîndu-se pentru aflarea unei astfel de comori, prin care avea să fie răscumpărată toată lumea, n-a voit ca numai el singur să se îmbogățească cu acea comoară, ci dorea ca și alții să fie părtași aceluiași dar. Deci, aflînd pe Natanail, prietenul său, i-a vestit cu mare veselie, zicînd: Am aflat pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret, despre Care a scris Moise în Lege și în Prooroci. Iar Natanail, auzind aceasta, și nenădăjduind ca să iasă Mesia, Împăratul lui Israil, dintr-o asemenea cetate mică și dintr-un neam simplu, a zis: Din Nazaret poate fi ceva bun? Iar Filip, sfătuindu-l ca să vină să-L vadă, i-a zis: Vino și vezi! Pentru că Filip știa că dacă Natanail va vedea pe Iisus și va auzi mîntuitoarele Lui cuvinte, îndată va cunoaște că Acela este Mesia, lucru care s-a și întîmplat. Căci atunci cînd l-a dus pe el la Iisus, atunci Dumnezeu, Care ispitește inimile și rărunchii, văzînd pe Natanail venind la dînsul, l-a cunoscut. Și a zis despre dînsul: Iată cu adevărat israilitean întru care nu este vicleșug.

Aceste cuvinte auzindu-le Natanail, s-a minunat foarte și a zis către Domnul: De unde mă cunoști? Căci nici Tu nu m-ai văzut pe mine cîndva nici eu nu Te-am văzut pe Tine; deci, de unde ai cunoștința aceasta? Domnul răspunse: Mai înainte pînă a nu te chema pe tine Filip, cînd erai sub smochin, te-am văzut pe tine. Natanail, pe cînd era sub smochin, cugeta ceva dumnezeiesc pentru Mesia, a Cărui așteptare era spre veselia credincioșilor robilor lui Dumnezeu; și îi dăduse Dumnezeu în acea vreme inimă înfrîntă și lacrimi fierbinți, rugîndu-se lui Dumnezeu cu sîrguință ca să împlinească ceea ce a făgăduit părinților din veac și să trimită pe pămînt pe Mîntuitorul lumii. Iar ochiul cel a toate văzător al lui Dumnezeu, vedea în acea vreme pe Natanail, căruia îi dăduse duh de umilință; de aceea i-a și zis Domnul: Cînd erai sub smochin te-am văzut pe tine.

Deci Natanail s-a mirat de aceste cuvinte, pentru că și-a adus aminte de ceea ce cugetase cînd era sub smochin și cu umilință ruga pe Dumnezeu pentru trimiterea lui Mesia. Căci știa că nici un om nu era acolo cu dînsul ca să-l vadă și că gîndurile lui nimeni nu putea să le știe, decît numai Dumnezeu. De aceea îndată a crezut că Iisus este Mesia pe Care L-a făgăduit Dumnezeu să-L trimită pentru izbăvirea neamului omenesc.

Apoi a mărturisit că Iisus are fire dumnezeiască, prin care a cunoscut tainele inimii lui. De aceea a zis Natanail: Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israil. O, cît de mare mulțumire a adus Natanail Sfîntului Filip, pentru că l-a vestit despre venirea pe pămînt a Mîntuitorului și pentru că l-a adus la Mesia Cel dorit de dînsul! Dar se bucura și Sfîntul Filip că oamenii au aflat acea comoară dumnezeiască, care era ascunsă în pămîntul firii omenești și cu mai multă dragoste s-a aprins către Domnul său.

Iar cînd a văzut pe Învățătorul său că este om desăvîrșit în toate, avînd oarecare împuținare de credință despre dumnezeirea Lui, atunci a fost îndreptat și învățat de Însuși Domnul, în acest chip: Umblînd odată Domnul dincolo de Marea Tiberiadei, împreună cu cinci mii de oameni, și vrînd să facă o minune, a zis către Filip: Cu ce vom cumpăra pîine, ca să mănînce toți aceștia? Iar aceasta a zis-o, ispitindu-l, căci știa ce va răspunde el. Însă l-a întrebat, ca însuși Filip să se cunoască pe sine și, rușinîndu-se de împuținarea de credință, să se îndrepteze.

Iar el nu și-a adus aminte de atotputernicia lui Dumnezeu nici n-a zis: "Tu, Doamne, toate le poți și nu trebuie a întreba pe cineva despre aceasta, ci numai dacă voiești, îndată toți se vor sătura; căci deschizînd Tu mîna Ta, toate se vor umplea de bunătate". N-a zis aceasta Filip, ci socotea pe Domnul numai ca om, iar nu și ca Dumnezeu, avînd cugetare omenească pentru săturarea poporului și zicea: Nu vor ajunge pîini de două sute de dinari, ca să primească fiecare cîte ceva.

Apoi, împreună cu ceilalți a zis: Dă voie popoarelor ca, mergînd prin sate, să-și cumpere ei bucate. Iar cînd Domnul a frînt cinci pîini și doi pești la acele cinci mii de persoane, atunci Filip, văzînd că din mîna Domnului se dădea tuturor hrană îndestulătoare, ca dintr-o vistierie neîmpuținată, pînă cînd popoarele s-au săturat, o, cît s-a rușinat de împuținarea credinței sale! Deci, întărindu-se în credință, a preamărit împreună cu ceilalți puterea lui Dumnezeu, Care era în Iisus Hristos.

Sfîntul Filip a fost cinstit de Domnul între cei doisprezece Apostoli mai aleși, ca un vrednic, avînd dar de la El și îndrăzneală de prieten, după cum se arată în cele ce urmează. Cînd au fost la Ierusalim oarecare elini, la praznic, neputînd să aibă intrare lesnicioasă la Iisus, fiind păgîni necredincioși, s-au apropiat de Filip și l-au rugat, zicînd: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Iar el a vestit despre dînșii mai întîi pe Sfîntul Andrei, apoi împreună cu acesta, a îndrăznit a spune lui Iisus dorința acelor elini, mîngîindu-se că și neamurile doresc a vedea și a auzi pe Domnul și Învățătorul lor.

Apoi a auzit de la Iisus minunata învățătură și proorocie despre neamuri, cum că nu vor crede îndată într-Însul, ci după moarte, căci a zis: Grăuntele de grîu, căzînd pe pămînt, de nu va muri, rămîne singur; iar de va muri, mult rod va face. Ca și cum ar fi zis: "Pînă cînd viețuiesc Eu pe pămînt, numai singură casa lui Israil va crede în Mine; iar dacă voi muri, atunci nu numai casa lui Israil, ci și neamuri multe vor crede în Mine".

Sfîntul Filip, după Cina cea de Taină, a îndrăznit să întrebe pe Domnul, despre taina cea mare a dumnezeirii, cînd L-a rugat să le arate pe Tatăl, zicînd: Doamne, arată nouă pe Tatăl și destul ne este nouă. Cu această întrebare Sfîntul Filip a adus mult folos Bisericii lui Hristos, căci în chip minunat am învățat de aici a cunoaște că Fiul este de o ființă cu Tatăl și a astupa gurile ereticilor, care leapădă deoființa. Pentru că așa a răspuns Domnul: De atîta vreme sînt cu voi și nu M-ai cunoscut pe Mine, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl și cum zici tu: arată-ne nouă pe Tatăl? Oare nu crezi că Eu sînt în Tatăl și Tatăl în Mine?

Acest răspuns al Domnului învață pe Sfîntul Filip și, pe lîngă dînsul, pe toată soborniceasca și apostoleasca Biserică, a crede drept dumnezeirea Fiului, Care este asemenea cu a Tatălui; iar pe Arie hulitorul, care pe Fiul lui Dumnezeu Îl numește făptură, iar nu făcător, îl rușinează. După patima cea de bună voie și după învierea Fiului lui Dumnezeu, Sfîntul Apostol Filip a văzut pe Domnul, împreună cu ceilalți Apostoli, Care era în trup fără de moarte și preamărit. Apoi, luînd binecuvîntare de la Domnul, a văzut înălțarea Lui și venirea Preasfîntului Duh. După aceea s-a făcut propovăduitor al lui Hristos între neamuri, pentru că i-a căzut sorțul să meargă la propovăduire în țările Asiei. Dar mai întîi a propovăduit în Galileia, unde l-a întîmpinat o femeie, ducînd în mîinile sale un copil mort și, ca o maică, se tînguia fără mîngîiere.

Pe acea femeie, văzînd-o propovăduitorul lui Hristos, a miluit-o și, întinzînd mîna sa cea dreaptă către copilul cel mort, a zis: "Scoală-te, îți poruncește Hristos Cel propovăduit de mine!" Și îndată a înviat copilul. Iar femeia, luîndu-și pe fiul său viu și sănătos, a căzut la picioarele apostolului, dînd mulțumire pentru învierea fiului său și, cerînd de la dînsul Botezul, a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, Cel propovăduit de dînsul. Deci, botezînd pe maica împreună cu fiul ei, s-a întors în țările păgînilor și, propovăduind prin Elada (Grecia), făcea multe minuni, tămăduind pe cei neputincioși; ba a înviat și un alt mort, cu puterea lui Hristos.

Pentru aceea poporul israelit care viețuia între neamuri, fiind în mare mirare, a trimis oameni la Ierusalim către arhierei și către boieri, vestindu-i că un om cu numele Filip a venit de la ei în Grecia, propovăduind numele lui Hristos, prin care izgonește și pe diavoli și tămăduiește toate neputințele. Iar ce este mai de mirare e că a înviat un mort cu același nume, Iisus, și acum mulți, ascultîndu-l, cred în Iisus. Atunci a venit degrabă de la Ierusalim la Elada un arhiereu cu cărturari împotriva Sfîntului Filip și, îmbră-cîndu-se în haina cea arhierească, a șezut cu multă mîndrie pe scaun de judecată și stătea înaintea lui mulțime de popor, iudei și păgîni. Acolo a fost adus și Sfîntul Apostol Filip și a șezut în mijlocul soborului, spre care, căutînd arhiereul cu mînie, a început a grăi: "Nu ți-a fost destul că ai înșelat în Iudeia, în Galileia și în Samaria pe poporul cel prost și neînvățat? Ci și aici ai venit la înțelepții elini, semănînd înșelăciunea ta pe care ai învățat-o de la Iisus, Care era potrivnic legii lui Moise. Pentru acest lucru fiind osîndit, a fost spînzurat pe cruce și a murit cu necinste; iar la praznicul Paștelor fiind îngropat, voi, ucenicii Lui, L-ați furat pe ascuns, spre sminteala multora, și ați propovăduit pretutindeni că a înviat din morți".

Acestea zicînd arhiereul, a strigat poporul asupra Sfîntului Filip, zicînd: "Ce răspunzi la acestea, Filipe?" Atunci s-a făcut mare gîlceavă, căci unii ziceau ca îndată să fie ucis Filip, iar alții ziceau că în Ierusalim să fie dus spre pierzare. Iar Sfîntul Apostol Filip, deschizînd gura sa, a zis către arhiereu: "Fiul omului, pentru ce iubești deșertăciunea și grăiești minciuna? Pentru ce este împietrită inima ta și nu voiești a mărturisi adevărul? Oare n-ați pus voi peceți pe mormînt și strajă împrejurul mormîntului? Și cînd a înviat Domnul nostru, nestricînd pecețile mormîntului, oare n-ați umplut voi atunci mîinile ostașilor cu aur ca să spună minciuni și să zică: Dormind noi - ostașii -, mortul a fost furat. Apoi cum de nu te rușinezi a minți acum, căci cu adevărat, chiar pecețile mormîntului mărturisesc învierea lui Hristos, iar minciuna voastră se dă pe față și se va ști în ziua judecății?"

Zicînd acestea Sfîntul Apostol, arhiereul s-a tulburat foarte și s-a pornit asupra lui, vrînd să-l apuce singur și să-l ucidă; dar îndată s-a făcut negru ca și cărbunele și a orbit. Iar cei ce stăteau înainte, văzînd acea minune, socoteau că este vrăjitorie, și s-au pornit mulți asupra Sfîntului Filip, vrînd să-l piardă ca pe un vrăjitor. Însă toți cei ce voiau să-l apuce, au avut aceeași pedeapsă care a căzut asupra arhiereului. Încă și cutremur de pămînt s-a făcut și, înspăimîntîndu-se toți, tremurau de frică, cunoscînd puterea cea mare a lui Hristos. Iar Sfîntul Apostol, văzînd primejdia celor orbiți la ochii cei trupești și sufletești, a plîns pentru dînșii. Apoi s-a întors spre rugăciune, cerîndu-le de la Dumnezeu luminare trupească și sufletească, și astfel s-a dat celor pedepsiți tămăduire de sus.

Printr-o asemenea minune mulțime de popor s-a întors la Hristos și a crezut într-Însul. Însă arhiereul, fiind orbit cu răutatea, nu numai că nu a vrut să se înțelepțească după acea certare și să cunoască adevărul; ci a grăit multe hule asupra Domnului nostru Iisus Hristos, și îndată l-a ajuns o pedeapsă mai mare decît cea dintîi. Căci, deschizîndu-se pămîntul, l-a înghițit de viu, ca pe Datan și pe Aviron. Iar după pierzarea arhiereului, Sfîntul Apostol Filip, botezînd acolo pe mulți și așezîndu-le episcop pe un bărbat cinstit și vrednic, cu numele Narcis, s-a dus la Parți.

Mergînd pe cale, cerea de la Dumnezeu ajutor în ostenelile sale. Iar cînd și-a plecat genunchii la rugăciune, i s-a arătat pe cer un vultur cu aripile poleite cu aur, ca în chipul lui Hristos răstignit. Prin acea arătare întărindu-se iarăși, a mers la propovăduire. Și, înconjurînd cetățile Candachiei din Arabia, a intrat într-o corabie și a plecat pe mare spre Azot. Apoi noaptea făcîndu-se furtună mare și deznădăjduindu-se toți de viață, Sfîntul Apostol a făcut rugăciune și îndată s-a arătat în văzduh chipul Crucii cel purtător de lumină, care a luminat întunericul nopții și marea s-a liniștit, alinîndu-se valurile ei.

Ajungînd Filip la Azot, a ieșit din corabie și l-a primit în casa sa un primitor de străini cu numele Nicoclid care avea o fiică cu numele Haritina și care era bolnavă la un ochi. Sfîntul Filip, intrînd în casa lui Nicoclid, a grăit cuvîntul lui Dumnezeu celor ce se întîmplaseră să fie acolo și toți îl ascultau cu plăcere. Fiind acolo aproape, asculta și Haritina care atît de mult se îndulcea de învățătura Sfîntului, încît uitase de durerea ochiului său. Iar apostolul, văzînd osîrdia ei pentru ascultarea cuvîntului lui Dumnezeu și cunoscînd boala ei, s-a milostivit spre dînsa și a zis să-și pună mîna pe ochiul său cel bolnav și să cheme numele lui Iisus Hristos. Deci, făcînd așa fecioara, îndată s-a vindecat ochiul ei și a crezut în Hristos toată casa lui Nicoclid și s-a botezat.

Sfîntul Apostol Filip s-a dus apoi din Azot în Ierapoli, cetatea Siriei, unde, propovăduind pe Hristos, s-a pornit poporul spre mînie și voiau să-l ucidă cu pietre. Dar era acolo în popor un bărbat cinstit, anume Ir, care, voind să-l scape pe Filip de uciderea cu pietre, a zis către popor: Bărbați concetățeni, ascultați sfatul meu și nu faceți nici un rău acestui om străin, pînă cînd vom înțelege dacă sînt adevărate învățăturile lui. Iar dacă se va dovedi că nu sînt adevărate, îl vom pierde. Atunci poporul n-a mai îndrăznit să zică nimic împotriva lui Ir, care, luînd pe Filip, l-a dus în casa sa. Iar Filip, după obiceiul său, ținînd propovăduire pentru Hristos în casa lui Ir, l-a adus către sfînta credință, cu toată casa sa și cu alți vecini; apoi i-a luminat cu Sfîntul Botez.

Înștiințîndu-se cetățenii că Ir a primit Sfîntul Botez, s-au adunat toți și, înconjurînd casa lui, voiau să o aprindă ca să ardă împreună cu apostolul, cu Ir și cu toți ai casei lui. Dar, înțelegînd Sfîntul Apostol tulburarea poporului, a ieșit la lumină fără frică; iar ei, ca niște fiare sălbatice scrîșnind din dinți, l-au rănit și l-au dus la sfatul lor. Iar mai marele sfatului, cu numele Aristarh, văzînd pe Sfîntul Apostol, și-a întins mîna și l-a apucat de păr și îndată i s-a uscat mîna lui, orbind de un ochi și surzind. Atunci îndată s-a schimbat poporul și mirîndu-se de acea minune, îl rugau pe Filip ca să vindece pe Aristarh, mai marele soborului lor. Iar Filip a zis: "De nu va crede Dumnezeului Celui propovăduit de mine, nu se va vindeca".

Pe cînd grăia sfîntul către popor, iată că duceau un mort la îngropare. Și a zis poporul, ca și cum ar fi rîs de Sfîntul Apostol: "De vei învia mortul acesta, atunci și Aristarh și noi toți vom începe a crede în Dumnezeul tău". Iar Sfîntul Apostol, ridicîndu-și ochii la cer și rugîndu-se mult, a strigat către cel mort: "Teofile, scoală!". Atunci îndată, ridicîndu-se mortul, și-a deschis ochii. Și iarăși a zis Filip către dînsul: "Hristos îți poruncește să te scoli și să vorbești cu noi". Deci, sculîndu-se mortul de pe năsălie a căzut la picioarele apostolului, zicînd: "Mulțumescu-ți, sfinte slujitor al lui Dumnezeu, că din multe rele m-ai izbăvit în ceasul acesta; căci doi arapi foarte negri, foarte răi, mă munceau fără milă și dacă nu ai fi sosit tu ca să mă izbăvești de dînșii, apoi m-ar fi aruncat în iadul cel cumplit".

Văzînd toți acea minune preamărită, cu un glas și cu o inimă preamăreau pe Unul adevăratul Dumnezeu, pe Care Îl propovăduia Sfîntul Apostol Filip. Apoi Sfîntul Apostol, făcînd semn cu mîna ca să tacă puțin, a poruncit lui Ir ca să facă semnul Crucii peste mădularele cele vătămate ale lui Aristarh. Și, făcînd astfel, îndată s-a tămăduit mîna lui Aristarh cea uscată; apoi s-a tămăduit la ochi și la urechi, făcîndu-se cu totul sănătos. Pentru niște minuni ca acestea ce s-au făcut de Sfîntul Apostol Filip, cu puterea lui Hristos, toată cetatea aceea a crezut în Domnul și au dărîmat idolii. Mai înainte decît toți, tatăl lui Teofil a sfărîmat doisprezece idoli ai săi de argint și de aur, iar aurul l-a împărțit celor ce aveau lipsă. Apoi Sfîntul Apostol, botezîndu-i acolo pe toți și punîndu-le episcop pe Ir, a zidit și o biserică și întărindu-i în sfînta credință pe cei de curînd luminați, s-a dus în alte părți la propovăduire.

Străbătînd Siria și toată Asia cea de sus, a venit în părțile Asiei celei mici, în Lida și în Misia, întorcînd către Dumnezeu popoarele cele rătăcite. Acolo s-a întîlnit cu Sfîntul Apostol Vartolomeu, care propovăduia atunci prin cetățile cele de aproape și care a fost trimis de Dumnezeu spre ajutorul Sfîntului Filip. Încă și Mariam fecioara, care era sora Sfîntului Filip, urma fratelui său și toți împreună slujeau mîntuirii omenești. Aceștia au străbătut toate cetățile Lidiei și Misiei, binevestind Evanghelia, și multe asupreli și nevoi răbdînd de la cei necredincioși, au fost bătuți, în temniță închiși, și cu pietre uciși. Însă, cu toate năpăstuirile și bătăile acelea, păzindu-se vii cu darul lui Dumnezeu, se sileau necontenit în buna vestire a lui Hristos. Apoi au ajuns pînă la ucenicul cel iubit al lui Hristos, la Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, care propovăduia pe Hristos acolo în Asia.

Bucurîndu-se cu toții în Domnul, s-au dus în părțile Frigiei și, intrînd la Ierapoli, propovăduiau pe Hristos. Iar cetatea aceea era plină de idoli, la care se închina poporul cel orbit cu înșelăciunea diavolească. Acolo era și o viperă pe care locuitorii Ierapoliei o cinsteau ca pe un Dumnezeu și care era ținută într-o casă încuiată, hrănind-o cu multe feluri de jertfe. Încă și alte feluri de jivini, șerpi și vipere, cinstea acel popor fără de minte.

Deci, Sfîntul Apostol Filip cu însoțitorii săi, s-a înarmat cu rugăciunea mai întîi asupra acelei vipere. Acolo cu dînșii era și Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, care le-a ajutat de au biruit vipera. Căci junghiind-o cu rugăciunea ca și cu o suliță, au omorît-o cu puterea lui Hristos. Însă Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu îndată s-a despărțit de dînsii, lăsîndu-le Ierapolia ca să propovăduiască într-însa cuvîntul lui Dumnezeu, iar el s-a dus în alte cetăți, ducînd lumii buna vestire.

Sfîntul Filip, împreună cu Vartolomeu și cu Mariam, rămînînd în Ierapolia, se sîrguiau cu dinadinsul să împrăștie de acolo întunericul închinării de idoli și să strălucească lumina cea mare a cunoștinței adevărului. Deci, se osteneau în cuvîntul lui Dumnezeu ziua și noaptea, învățînd pe cei rătăciți, înțelepțind pe cei fără de minte și povățuind pe cei greșiți. Și era în cetatea aceea un om oarecare cu numele Stahie, care de patruzeci de ani era orb. Acestuia Sfinții Apostoli i-au deschis ochii cei trupești prin minune, iar prin propovăduirea lui Hristos i-au luminat și ochii cei sufletești și, botezîndu-l pe el, au rămas în casa lui.

Deci, a ieșit vestea prin toată cetatea că Stahie cel orb acum vede și s-a adunat mult popor în casa lui; iar Sfinții Apostoli învățau credința în Hristos pe cei ce veniseră către dînșii, și aduceau la ei pe mulți neputincioși și pe toți îi tămăduiau cu rugăciunea, izgonind duhurile cele rele din oameni. Pentru aceea mulțime de popor a crezut în Hristos și s-a botezat de către Sfinții Apostoli.

Antipatul cetății aceleia avea o soție cu numele Nicanora, care, fiind mușcată de șarpe, zăcea bolnavă și era aproape de moarte. Auzind despre Sfinții Apostoli, care erau în casa lui Stahie, că tămăduiesc toată boala numai cu cuvîntul, a poruncit slugilor să o ducă pe ea la dînșii, nefiind atunci bărbatul ei acasă. Femeia a dobîndit de la dînșii îndoită tămăduire, atît de mușcarea șarpelui, cît și de vătămarea diavolului, crezînd în Hristos prin învățătura lor. Și venind antipatul acasă, i-au spus slugile că femeia lui a învățat a crede în Hristos de la niște oameni străini care sînt în casa lui Stahie. Iar antipatul, mîniindu-se foarte, a poruncit să prindă pe Apostoli, iar casa lui Stahie s-o ardă cu foc. Și s-a făcut după porunca lui.

Deci, s-a adunat mulțime de popor din Ierapoli și luînd pe Sfinții Apostoli, pe Filip și pe Vartolomeu și pe Sfînta fecioară Mariam, îi ducea pe ulițe, bătîndu-i și batjocorindu-i pe dînșii; apoi i-au aruncat în temniță.

După aceasta antipatul a hotărît să judece pe propovăduitorii lui Hristos și s-au adunat la dînsul toți popii idolești și popii viperei celei omorîte care se jeluiau împotriva Sfinților Apostoli, zicînd: "Fă izbîndă, antipate, pentru ocara zeilor noștri; căci de cînd au intrat străinii aceștia în cetatea noastră, s-au pustiit altarele marilor noștri zei, iar poporul a uitat a le aduce jertfele cele obișnuite, omorînd prea cinstita aceasta viperă și toată cetatea s-a umplut de fărădelege; deci, omoară pe acești vrăjitori". Atunci a poruncit antipatul să dezbrace pe Sfîntul Filip, zicînd că ar fi avînd farmece în hainele lui; și dezbrăcîndu-l, n-au aflat nimic. Tot astfel au dezbrăcat și pe Sfîntul Vartolomeu. Iar cînd s-au apropiat de Sfînta Mariam, vrînd să dezbrace trupul ei cel fecioresc, îndată s-a schimbat înaintea lor și s-a făcut ca o văpaie de foc. Și înfricoșîndu-se păgînii, au fugit de la fața ei. Iar ighemonul a judecat pe Sfinții Apostoli ca să-i răstignească.

Deci, mai întîi au legat de picioare pe Sfîntul Apostol Filip, l-au spînzurat de un lemn deasupra ușilor de la capiștea viperii și răstignindu-l cu capul în jos, au aruncat cu pietre într-însul. După aceasta au răstignit și pe Sfîntul Vartolomeu, lîngă peretele capiștii. Atunci s-a făcut deodată cutremur mare și deschizîndu-se pămîntul, a înghițit deodată pe antipatul și pe toți popii viperii și împreună cu dînșii, o mulțime de popor necredincios. Deci s-a făcut spaimă mare printre credincioși și necredincioși, încît strigau către Sfinții Apostoli, toți cei ce mai rămăseseră, ca să-i miluiască și să roage pentru dînșii pe Unul adevăratul Dumnezeu și să nu-i înghită pămîntul și pe ei. Apoi, grăbindu-se, au dezlegat pe Sfîntul Vartolomeu, iar pe Sfîntul Filip nu puteau să-l dezlege degrabă pentru că era sus spînzurat. Și astfel a fost bunăvoirea lui Dumnezeu ca prin acest fel de pătimire și moarte, să treacă Apostolul Filip de la pămînt la cer, către care și picioarele lui erau întoarse.

Pe cînd era răstignit, Sfîntul Apostol Filip se ruga lui Dumnezeu pentru vrăjmașii săi ca să le ierte păcatele și să le lumineze ochii minții, ca să vadă și să cunoască adevărul. Iar Domnul, plecîndu-se spre rugăciunea lui, îndată a poruncit pămîntului și a scos vii pe tot poporul cel înghițit, numai antipatul și popii viperii au rămas în adînc.

Apoi toți cu un glas mare, mărturisind și preamărind puterea lui Hristos, doreau Botezul. Și vrînd acum să coboare pe Sfîntul Filip de pe lemn, sfîntul și-a dat sufletul său în mîinile lui Hristos. Deci, l-au coborît de pe lemn mort. Iar sora lui cea după trup, Sfînta Mariam, care își păzea fecioria ei curată și văzuse pătimirea și moartea Sfîntului Filip, cuprindea cu dragoste și săruta trupul cel coborît de pe lemn; apoi se veselea cu duhul pentru dînsul căci săvîrșise cu bine alergarea sa. Iar Sfîntul Vartolomeu a botezat pe toți cei ce crezuseră în Hristos și le-a pus episcop pe Stahie. Apoi a făcut îngropare cinstită trupului Sfîntului Apostol Filip.

În locul acela unde a curs sîngele Sfîntului Apostol, a crescut după trei zile o viță de vie ca semn că Sfîntul Apostol Filip, după vărsarea sîngelui său pentru Hristos, veșnic se îndulcește de veselie împreună cu Domnul său în împărăția Lui. Iar Sfîntul Vartolomeu, împreună cu fericita fecioară Mariam, după îngroparea Sfîntului Filip, au mai petrecut cîteva zile în Ierapoli și bine întărind în credință Biserica lui Hristos cea nou întemeiată, s-au dus de acolo. Sfîntul Vartolomeu s-a dus în cetatea Alvanului care era în Armenia cea mare, unde a fost răstignit, iar Sfînta Mariam a mers în Licaonia și acolo întorcînd pe mulți la sfînta credință, a adormit cu pace. Pentru acestea toate, Dumnezeului nostru se cuvine slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site