Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pomenirea Părintelui nostru Martin, Episcopul Galiei
(10 noiembrie)

Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Acest minunat Părinte Martin, a viețuit în vremea lui Grațian și Valentinian, împărații Romei, în anii de la Hristos 381. Fiind foarte iscusit și curajos în războaie, împăratul l-a trimis cu cincizeci de mii de ostași și cu toată tabăra împotriva barbarilor, care atunci ridicaseră război împotriva romanilor. Ducîndu-se Martin cu oastea lui aproape de tabăra barbarilor și văzînd mulțimea lor cea nenumărată, s-a temut foarte, atît el cît și toată oastea lui, ca unii ce nu puteau să stea împotrivă la atîta mulțime de vrăjmași.

În vremea cînd Martin se afla în mare nedumerire și întristare, neștiind ce să facă, s-a arătat înaintea lui un sărac, purtînd haine vechi și rupte, care cerea milostenie. Voievodului, văzîndu-l tremurînd de frig și flămînd, i s-a făcut milă de dînsul, căci era foarte milostiv. Și luîndu-l în cortul său, a tăiat o parte din porfira sa, adică din îmbrăcămintea sa cea voievodală și de mare preț pe care o purta, și l-a îmbrăcat cu dînsa. Apoi i-a dat pîine de-a mîncat și vin de-a băut.

După ce s-a înnoptat, de multă grijă a căzut pe așternut, fără să doarmă și, tocmai tîrziu, adormind puțin a văzut în vedenie pe Domnul nostru Iisus Hristos, în chipul săracului pe care l-a miluit ziua, îmbrăcat cu partea de haină pe care i-o dăduse, și a zis către dînsul: "Martine, pentru care pricină ești atît de mîhnit?" Și el a răspuns: "Pentru că nu pot să stau împotrivă la atîta mulțime de vrăjmași și nu știu ce voi face".

Atunci Domnul a zis către dînsul: "Îndrăznește și nu te întrista nicidecum, nici să te înfricoșezi de vrăjmași, căci precum ieri M-ai văzut gol și M-ai îmbrăcat și, fiind flămînd, M-ai hrănit și însetat fiind, M-ai adăpat, întru acest chip voi da și Eu ție răsplătire și te voi păzi de vrăjmașii tăi. Pentru că aceștia, cînd vor vedea fața Mea, se vor înfricoșa foarte și vor cădea înaintea ta, făcîndu-ți multe făgăduințe și daruri, și vor cere pace; și așa te vei întoarce la Roma cu mare slavă și cinste. Pe lîngă acestea, îți voi fi ajutător toată viața și chiar după moarte te voi învrednici împărăției Mele". Acestea zicîndu-i Domnul, stratilatul (adică generalul) deșteptîn-du-se, s-a minunat de vedenia care a văzut-o și a căpătat mare îndrăzneală.

Apoi dimineața, a poruncit să se înarmeze toți ostașii și să iasă la război. Iar ostașii, temîndu-se, au zis că nu sînt vrednici să facă război cu atîta mulțime de barbari.Dar voievodul mîniindu-se, a zis către dînșii: "Eu mă duc singur la război, iar voi rămîneți, și apoi veți vedea de vă veți putea izbăvi de vrăjmași fără povățuirea și ocîrmuirea voievodului". Atunci, căzînd toți înaintea lui, l-au rugat să nu mai țină mînie, fiind gata să-l urmeze, ori spre viață, ori spre moarte.

Deci, înarmîndu-se, au ieșit cu toții la război, și cum l-au văzut vrăjmașii de departe, s-au temut foarte fiindcă vedeau împrejurul oștirii romanilor niște uriași înfricoșați înarmați, șezînd în căruțe și pe cai nenumărați. Acestea erau însă rînduielile Puterilor cerești, pe care le-a trimis Dumnezeu Cel Preaînalt, ca să-i ajute lui Martin și să-l păzească de vrăjmașii lui, după cum i s-a făgăduit mai înainte.

Atunci ei îndată au trimis soli și mijlocitori către voievod, rugîndu-l să facă pace. Dar el nu le primea nicidecum pacea, ci voia să țină război. De care lucru înștiințîndu-se barbarii, au trimis iarăși la Martin alți soli cu multe daruri, făgăduind să fie supușii romanilor și rugîndu-i să înceteze războiul. Astfel, supunînd pe barbari, s-a întors în Roma cu bucurie mare. Despre acestea înștiințîndu-se împărații, au ieșit cu toți sfetnicii spre întîmpinare, primindu-l ca pe un biruitor, cu mare slavă și cinste.

Atunci fericitul Martin, povestind împăraților vedenia care a văzut-o și toate cele întîmplate, a zis: "Un război înfricoșat ca acesta, nu l-am ținut eu, ci Iisus Hristos, puterea cea nebiruită a creștinilor. Acela ne-a dat biruința aceasta. Pentru aceea, vă rog să-mi dați voie să slujesc, cealaltă vreme a vieții mele, lui Dumnezeu Care mi-a ajutat". Iar împărații, auzind aceasta, s-au întristat și i-au zis: "Noi voim să fii cu noi și să-ți dăm și mai mari vrednicii și cinste, după cum se cade ție pentru biruința care ai cîștigat-o". Dar binecuvîntatul Martin a zis: "Aceasta socotesc eu mai mare decît orice vrednicie sau cinste, ca să-mi dați voie să mă liniștesc și să îngrijesc de mîntuirea sufletului meu". Iar împărații minunîndu-se de scopul lui vrednic de laudă și plăcut lui Dumnezeu, i-au dat voie să facă ceea ce dorește, rugîndu-l să le fie apărător și ajutător în vremea necazului.

Deci, pururea pomenitul Martin, împărțindu-și averile la săraci și lepădîndu-se de lume și de cele din lume, s-a dus într-un loc liniștit și s-a făcut monah, dîndu-se cu totul la cugetarea și citirea dumnezeieștilor Scripturi și la nevoințele pustniciei, făcîndu-se desăvîrșit în toate faptele bune. Iar după ce, în vreme de șapte ani, s-a nevoit bine întru nevoințele cele duhovnicești, Sfîntul Martin, după descoperirea lui Dumnezeu, s-a hirotonit episcop al Constantiei, o cetate a Galiei.

Deci, Sfîntul luînd asupră-și această sarcină mare și grea a episcopiei, s-a dedat la mai multe nevoințe, păscînd ca un adevărat păstor oile lui Hristos cele cuvîntătoare, la pășunea poruncilor Lui cele mîntuitoare și adăpîndu-le cu apa învățăturii Sale celei dumnezeiești, iar prin faptele sale cele îmbunătățite, făcîndu-se pildă tuturor. Pentru aceea i s-a dat și dar de la Dumnezeu ca să cunoască mai înainte cele viitoare, să învieze morții, să izgonească diavolii și să facă semne și minuni vrednice de mirare, dintre care vom povesti puține, spre încredințarea celor multe.

Într-una din zile, Sfîntul mergînd pe drum, a întîmpinat un mort pe care îl duceau la groapă. Iar un om nedrept și asupritor, nu-l lăsa să-l îngroape, zicînd că-i este dator cu trei sute de galbeni. Atunci Sfîntul a stat în loc și a zis asupritorului: "Pentru ce nu lași să îngroape mortul, pentru că, după cum aud, ți-a dat banii ce-ți era dator cu dobînda lor?" Iar acela a răspuns: "Nu mi-a dat nimic, că dacă mi-ar fi dat datoria sa, și-ar fi luat zapisul". Dar femeia celui mort zicea cu lacrimi: "Minte, stăpîne sfinte, că și-a luat banii cu dobînda lor, dar fiindcă a avut scopul să ne asuprească, n-a voit să ne dea zapisul, zicînd că s-a pierdut". Iar Sfîntul i-a zis: "Auzi că ți-ai luat banii; lasă să îngroape mortul". Iar el spunea că nu i-a luat.

Atunci Sfîntul i-a zis: "Dacă va învia mortul și va dovedi că ți-ai luat banii, ce să pătimești?" Și asupritorul, semețindu-se, a zis: "Dacă va învia mortul, precum zici, să mor eu și să trăiască el". Dar el a zis aceasta căci nu credea că va învia mortul. Atunci Sfîntul a zis către dînsul: "Nici mortul nu era de trebuință să învieze, nici tu să te pogori în iad, ticăloase. Dar de vreme ce tu singur din nenorocire ți-ai ales moartea în locul vieții și nu lași pe mort să-l îngroape, facă-se după cum ai voit".

Zicînd aceasta, s-a apropiat de mort și a zis rugăciunea aceasta: "Doamne Dumnezeul nostru, martorul adevărului și Mîntuitorul nedreptățiților, învierea morților și dascălul viilor, Care singur cunoști adîncurile inimii și faci vii pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, poruncește, întru numele Tău cel Sfînt și înfricoșat, să se scoale mortul acesta, spre dovedirea adevărului și spre întoarcerea celor ce stau înainte, văzînd minunile Tale, să Te slăvească pe Tine, Unul, adevăratul Dumnezeul nostru în veci, amin".

După aceasta, apucînd de mîna dreaptă pe mort, o, minune, îndată a înviat mortul, și șezînd pe pat, a văzut pe asupritorul său stînd în dreptul lui și i-a zis: "Du-te om rău, în locul cel întunecos al muncii ce îți este pregătit, căci pe mine care mă linișteam bine, m-ai supărat. Dar dreptul și Sfîntul Martin, cu rugăciunea sa către Dumnezeu, m-a luat de acolo, spre a te mustra pe tine pentru banii care ți i-am dat și tu n-ai voit să-mi dai zapisul, așteptînd moartea mea. Cu toate acestea, drept este Dumnezeu care răsplătește fiecăruia după faptele lui, și degrabă face izbîndă celor nedreptățiți".

Acestea zicînd, s-a sculat din pat și, apropiindu-se către Sfîntul, și-a plecat capul pînă la pămînt și s-a închinat lui. Atunci, asupritorul îndată căzînd jos, a murit. Iar femeia lui a strigat: "O, vai mie, de această înfricoșată schimbare a morților! Sfinte al lui Dumnezeu, dă-mi pe bărbatul meu, căci dau și zapisul și cele trei sute de galbeni cu dobînda lor și multe altele". Iar Sfîntul i-a zis: "În zadar strigi, o, femeie, căci Domnul Care a înviat pe acesta a poruncit aceluia să moară, după cum însuși a voit". Atunci cei care stăteau înainte, văzînd asemenea minuni, au slăvit pe Dumnezeu.

Altădată, iarăși, trecînd Sfîntul printr-un oraș, a aflat într-un loc pe un tînăr spînzurat și a zis celor de față: "Acest lucru rău s-a făcut din ispita diavolului". Și stînd cu fața către răsărit, a făcut rugăciune către Dumnezeu multă vreme. Apoi a zis: "Duhule necurat și viclean, care ai îndemnat pe tînărul acesta să se spînzure, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, arată-te înaintea tuturor, ca să te vedem".

Și îndată dracul s-a arătat ca un copil de arap, ținînd în mîna lui o funie; iar ochii lui erau ca focul, buzele negre, dinții albi, mîinile lungi, picioarele întoarse și limba ieșită afară din gură, ca a unui cîine turbat. Și i-a zis Sfîntul: "Duhule necurat și viclean, care este îndeletnicirea ta?" Acela a răspuns: "Lucrarea mea este să îndemn pe oameni să se spînzure, căci la această treabă m-a rînduit mai marele meu satana".

Sfîntul i-a zis: "Pentru care pricină ai îndemnat pe tînărul acesta să se spînzure?" Atunci dracul a început a prihăni pe cel spînzurat, zicînd: "Omul acesta era mai înainte slujitor la idoli și mai pe urmă s-a făcut creștin, însă nu petrecea după poruncile creștinești pe care le-a primit de la învățătorii creștinătății; ci făcea voile sale cele rele și nu se gîndea nicidecum la munca cea veșnică ci s-a dat cu totul la răutate, spurcîndu-și grumazul sub jugul păcatului și rănindu-se de la cap pînă la picioare, a pierdut nădejdea mîntuirii sale. Pentru aceea am aflat bun prilej și l-am îndemnat să se spînzure, ca să-l am pe dînsul împreună cu mine în muncă, căci aceasta este nevoința mea cea mare".

Iar Sfîntul a zis către drac: "Vicleanule și ucigașule, tu ești și viclean și pîrîtor; tu ai îndemnat pe acesta să se dea întunericului și pierzării și l-ai așezat într-o ticăloasă stare; iar acum îl pîrăști că el s-a făcut pricinuitor ca să se spînzure, și nu tu. Pentru aceasta îți poruncește Iisus Hristos, prin mine smeritul, să te duci să locuiești la marginea pămîntului, pînă cînd va veni sfîrșitul lumii, și atunci să te pogori împreună cu tovarășii tăi în iad, care este gătit pentru voi". Și îndată dracul s-a făcut nevăzut.

După acestea, Sfîntul s-a apropiat de cel mort și a zis rugăciunea aceasta: "Doamne Dumnezeul meu, Care ai nemăsurată milostivire și noian nepovestit de îndurare, nu trece cu vederea zidirea mîinilor Tale, ci ca un bun și iubitor de oameni, caută din Sfînta Ta înălțime și înviază pe mortul acesta ca să mărească Preasfîntul Tău nume, în vecii vecilor, amin".

Apoi, îndată a înviat mortul și, căzînd la picioarele Sfîntului, a zis: "Mulțumesc sfinte al lui Dumnezeu, că nu m-ai lăsat pe mine ticălosul în înfricoșatul și groaznicul foc al iadului, și te rog să mă povățuiești, ca să dobîndesc mîntuirea mea". Atunci Sfîntul i-a zis: "Fiule, de vreme ce ai cercat în noaptea aceasta pedepsele muncii și ai văzut chinul care îl pricinuiesc păcatele omului, pentru aceasta pocăiește-te după vrednicie și plînge-ți păcatele. Leapădă-te de dînsele, urăște-le și hotărăște-te de astăzi înainte să te îndepărtezi de ele". Dîndu-i canonul cel cuviincios și povățuindu-l mult cum să petreacă și cum să facă lucrurile pocăinței, l-a slobozit în pace.

Apoi Sfîntul Martin fiind rugat de locuitorii din altă cetate să meargă să-i învețe cele pentru mîntuirea sufletului, a ieșit din eparhia sa și s-a dus. Și pe cale a aflat un alt om mort, pe care îl omorîse un balaur ce era încuibat în acel loc. Sfîntul văzînd pe mort a zis: "Acest rău l-a făcut vrăjmașul nostru, diavolul". Dar de vreme ce Sfîntul în noaptea aceea a văzut în vedenie că un balaur înfricoșat s-a înălțat pînă la cer și că, cu rugăciunea pe care a făcut-o el către Dumnezeu a căzut jos la pămînt, pentru aceasta a lăsat drumul și s-a dus acolo unde era încuibat balaurul, care, cum a văzut pe Sfîntul, s-a înălțat în aer și s-a făcut ca o boltă, deschizîndu-și gura ca să-l înghită. Iar Sfîntul a suflat în fața lui, și, o minune, a căzut la pămînt și a murit.

Atunci Sfîntul călcînd pe capul lui, a zis: Peste aspidă și vasilisc vei păși și vei călca peste leu și peste balaur. După aceea s-a dus la cel mort și, apucîndu-l de mînă, a zis: "Iisus Hristos Care a înviat din morți și înviază pe cei morți, să te învieze pe tine!". Atunci îndată a înviat mortul și căzînd la picioarele Sfîntului, i-a mulțumit și l-a rugat să-l facă creștin, căci era închinător la idoli. Iar Sfîntul învățîndu-l mult, l-a botezat în numele Tatălui, al Fiului și al Sfîntului Duh, apoi l-a împărtășit cu Sfintele Taine și, învățîndu-l toate tainele creștinătății, l-a slobozit cu pace.

După acestea, ducîndu-se în cetatea aceea la care a fost chemat, l-a întîmpinat în drum un biet sărac, care îi cerea milostenie. Făcîndu-i-se milă Sfîntului, a zis către diaconul său - care era rînduit să miluiască pe cei ce aveau lipsă -, ca să-i dea bani cîți are. Iar diaconul i-a dat numai jumătate din cîți avea, iar pe ceilalți i-a oprit ca să-i dea altor săraci. În seara aceea a găzduit la o femeie slujitoare de idoli foarte bogată, care avea locuința lîngă drum. Ea, văzînd pe Sfîntul cu sinodia lui, l-a primit cu bucurie și le-a pus masă îndestulătoare. Dar Sfîntul n-a mîncat nimic, ci se ruga pentru mîntuirea femeii.

La miezul nopții, femeia s-a dus la Sfîntul, acolo unde se ruga el, și, căzînd la picioarele lui, l-a rugat să o facă creștină. Căci zicea: "Am văzut în vedenia mea un judecător înfricoșat, șezînd pe un scaun preaînalt, și o ceată de mulți ostași stînd împrejurul lui, către care se aduceau mulți osîndiți legați; pe unii dintre dînșii a poruncit să-i arunce în foc, pe alții să-i muncească cumplit, iar în mijlocul lor stăteam și eu legată și tremuram. Unul din ostașii judecătorului, venind la mine m-a întrebat pentru care pricină sînt legată. Eu i-am răspuns: "Nu știu". "Dar ce-mi vei da mie, a zis acela, ca să te izbăvesc pe tine?".

Eu i-am răspuns: "Îți voi da ție toate averile mele". El mi-a zis: "Eu nu am trebuință de dînsele, ci numai să-mi dai făgăduință că te vei face creștină și te voi izbăvi de legături și de toate muncile ce ai să pătimești, de vei rămîne slujitoare de idoli. Eu i-am făgăduit că mă voi face creștină, numai să mă izbăvesc din mîinile acestui înfricoșat judecător. Acela mi-a zis iarăși: "Fă jurămînt în numele lui Iisus Hristos". Eu i-am răspuns: "Pe Dumnezeul creștinilor, dacă mă vei izbăvi, mă voi face creștină!". Atunci acela mi-a dezlegat legăturile cu care eram legată și mi-a dat drumul. Pentru aceea te rog pe tine, sfinte al lui Dumnezeu, să mă faci creștină și să mă înveți cele pentru mîntuirea mea, ca să nu cad în mîinile acelui înfricoșat Judecător, Care judecă cu dreptate și nu caută la daruri, nici la fața oamenilor.

Auzind Sfîntul acestea, s-a bucurat foarte mult și catehizînd-o pe dînsa și pe toți oamenii casei sale, i-a botezat pe toți în numele Sfintei Treimi. Apoi întărindu-i pe dînșii în frica lui Dumnezeu și învățîndu-i toate cîte erau de nevoie pentru mîntuirea lor, se pregătea să plece. Iar femeia i-a adus un vas de aur de patru litre și patru sute de galbeni, rugîndu-l ca să-i primească. Sfîntul, ca să nu o mîhnească, i-a primit ca să-i dea la săraci și rugîndu-se pentru dînsa, a plecat. Apoi a întrebat pe diaconul cîți bani a dat acelui sărac, care a cerut milostenie.

Diaconul a răspuns: "Două sute de galbeni". "Și cîți aveai?" El a răspuns: "Patru sute". Atunci a zis Sfîntul: "Puțin credinciosule, pentru ce nu i-ai dat patru sute, după cum ți-am spus eu. Tu ai dat două sute săracului și ai luat de la femeie patru litre de aur și patru sute de galbeni. Dacă i-ai fi dat acele patru sute, ai fi luat îndoit aur. Deci, iată că ai păgubit pe săraci de patru litre de aur și patru sute de galbeni, ai păgubit și pe femeie de plata cea împătrită pe care avea s-o ia de la Dumnezeu, te-ai păgubit și pe tine de ascultare".

Cînd s-a apropiat de cetatea aceea la care se ducea, se auzeau cîntece, veselii și jocuri. Sfîntul, stînd, a ascultat mult timp. Apoi, cu multă întristare sufletească suspinînd a zis către cei ce erau de față: "Vedeți cum vrăjmașul diavol se arată plăcut și cum meșteșugește blestematul amăgirea, ca să piardă multe suflete? Vedeți cum răpește mintea oamenilor de la pomenirea și aducerea aminte de Dumnezeu, prin cîntece, veselii și jocuri? Căci mulți din oameni, lasă cîntările cele duhovnicești și se duc singuri, nechemați de nimeni, ca să audă cîntecele cele diavolești. Avînd psalmii lui David cei preafrumoși, cuvintele proorocilor și ale Apostolilor cele de Dumnezeu insuflate și cîntările Bisericii noastre, lasă aceste ajutoare duhovnicești și aleargă la organe și la cîntece lumești, ca să facă voia diavolului".

Zicînd acestea Sfîntul, a văzut o femeie împodobită cu multe podoabe și împrăștiind mirosuri de aromate. Aceasta stătea în cale și rîdea cu multă obrăznicie, iar prin semnele ce le făcea, chema pe oameni la păcat. Atunci Sfîntul, umplîndu-se cu totul de lacrimi, a zis către cei ce stăteau de față: "Dacă desfrînata aceasta se împodobește ca o mireasă spre a amăgi pe oameni ca să-i ducă la pierzare și ca să facă plăcerea diavolului, cu cît mai vîrtos se cuvine nouă să ne împodobim sufletele noastre cu fapte bune și să ne păzim neîntinați de orice păcat, ca să plăcem lui Iisus Hristos, Mirele nostru, și așa să ne învrednicim a ne duce în cămara Lui de nuntă cea nestricăcioasă și să împărățim cu Dînsul în veci.

Auzind femeia aceea aceste dumnezeiești cuvinte, a venit la pocăință și, alergînd, a căzut la picioarele Sfîntului. Apoi, plîngînd cu lacrimi fierbinți, a zis: "Sfinte al lui Dumnezeu, să nu te întorci de la mine ticăloasa și netrebnica și să mă lași în tina cea necurată a fărădelegilor mele; te rog pe tine eu, nevrednica de viață, de vreme ce sînt împovărată de o mulțime de păcate și vinovată de munca cea veșnică și de toate înfricoșatele pedepse ale iadului, fie-ți milă de mine păcătoasa și deznădăjduita și mîntuiește-mă!"

Sfîntul, auzind acestea, a plîns și el și toți cîți erau acolo de față. Apoi, ridicînd-o de la pămînt, a zis către dînsa: "Să ai nădejde, o, femeie, și să nu te deznădăjduiești; căci mila lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, este nemărginită, și-L voi ruga fierbinte pentru mîntuirea ta. Dar și tu să te pocăiești din tot sufletul și din inima ta, și-ți făgăduiesc că te va primi mult-înduratul Dumnezeu, ca pe fiul cel desfrînat și ca pe păcătoasa din Evanghelie, și-ți va tămădui toate rănile sufletului tău, ca un vindecător al sufletelor și al trupurilor noastre". Astfel, cu învățătura dumnezeieștilor lui cuvinte, a adus-o întru atîta umilință și pocăință desăvîrșită, încît, nu numai că s-a întors, dar a și urît păcatele sale.

Deci, lepădîndu-se de lume și mărturisind Sfîntului toate păcatele sale și fiind povățuită de dînsul, a împărțit săracilor averea, și s-a închis într-o chilie mică, unde plîngea și se tînguia pentru păcatele sale, zicînd acestea: "Cîte izvoare, cîte rîuri vor putea să-mi spele necurățiile cele multe și cîte lacrimi îmi trebuie a milostivi pe Dumnezeu, Dreptul Judecător, pentru atîtea și atîtea fărădelegi pe care le-am săvîrșit?

Apoi, punîndu-și cenușă, și îmbrăcîndu-se cu sac, ruga pe Dumnezeu cu lacrimi astfel: "Dumnezeule, milostivește-Te spre mine păcătoasa și să nu mă pierzi după fărădelegile mele, Stăpîne, nici să mă duci în adîncul iadului, pentru păcatele mele. Ci, ca un Bun și Iubitor de oameni, mîntuiește-mă cu noianul milei Tale, că Tu ești Cel ce ridici păcatele lumii".

Atîta pocăință a făcut fericita Zoe - căci acesta era numele ei -, încît nu a încetat nicidecum a se nevoi cu posturi, cu privegheri, cu plecări de genunchi, cu rugăciuni, cu plînsete necontenite, în timp de doisprezece ani întregi. Astfel, cu pilda faptei bune, ea a adus pe mulți la pocăință. Pentru aceea și Domnul Cel mult milostiv, primind curata și adevărata ei pocăință, nu numai că i-a iertat păcatele, ci i-a dăruit și dar de tămăduiri; căci prin rugăciunile ei a tămăduit pe mulți bolnavi de felurite boli. Așa petrecînd Sfînta Zoe, s-a odihnit în Domnul.

Tot timpul cît a petrecut Sfîntul Martin în acea cetate, n-a încetat a semăna totdeauna sămînța dumnezeiescului cuvînt, mai ales în inimile cele înțelenite și sălbăticite ale cetățenilor. Ajutîndu-i dumnezeiescul dar, a făcut multe și mari fapte. Pentru că pe cei sălbatici i-a domesticit, pe cei mînioși i-a îmblînzit, pe cei neîndurați și nemilostivi i-a făcut îndurați și milostivi, pe cei bețivi și desfrînați i-a înțelepțit, pe cei necucernici i-a făcut cucernici, pe cei neînvățați întru cele dumnezeiești i-a învățat și i-a făcut să alerge la sfintele slujbe. Astfel, în scurt timp, pe toți păcătoșii i-a adus la pocăință și la îndreptare. După aceea s-a întors în eparhia sa, bucurîndu-se și binecuvîntînd pe Dumnezeu.

Într-una din zile, trecînd Sfîntul printr-o cetate, a văzut un sărac pe care îl schingiuiau datornicii pentru trei sute de galbeni cu care era dator și nu avea să-i dea. Făcîndu-i-se milă Sfîntului de acesta, a rugat pe creditorii săi să se îndure și să mai aștepte pe sărac că-și va plăti toată datoria; iar ei nu voiau nicidecum. Pentru aceea, Sfîntul, înălțîndu-și mîinile și ochii săi la cer, a zis: "Doamne, Cela ce ai plouat din cer mană în pustie și ai hrănit pe poporul Tău patruzeci de ani și prin apostolul Tău Petru ai scos statirul (banul) din gura peștelui, trimite și acum dintru înălțime datoria săracului, spre slava Preasfîntului Tău nume. Că Tu ești Dumnezeu singur preaslăvit și minunat în toată lumea și Ție se cuvine slava în veci. Amin".

Atunci, o, minune! Îndată s-a pogorît un porumbel și a șezut pe umărul cel drept al Sfîntului și, prinzîndu-l cu mîna, s-a prefăcut porumbelul tot în aur. Apoi, luîndu-l Sfîntul, l-a dus la un argintar și i-a zis: "Primește porumbelul acesta ca amanet și împrumută-mă cu trei sute de galbeni, iar mîine ți-i voi da". Argintarul minunîndu-se de îndemînarea și priceperea meșterului care l-a lucrat, i-a dat trei sute de galbeni cu bucurie, nădăjduind că-l va stăpîni de tot. Iar Sfîntul, luînd banii, i-a dat împrumutătorului aceluia și a scăpat pe sărac de datorie.

A doua zi au venit la Sfîntul niște creștini din locuri depărtate și, folosindu-se de cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate, i-au adus mulți bani ca milostenie, pe care, primindu-i cu veselie, el i-a povățuit precum se cădea, spre toate cele de trebuință pentru mîntuire. Apoi, rugîndu-se pentru dînșii, i-a slobozit în pace. Și îndată, ducîndu-se la argintar, a zis: "Ia-ți, fiule, cele trei sute de galbeni și încă alți treizeci, pentru facerea de bine care mi-ai făcut, și dă-mi amanetul". Iar argintarul, mîhnindu-se, a luat banii și i-a dat porumbelul cel de aur, pe care luîndu-l Sfîntul și înălțîndu-și ochii la cer, a zis: "Mulțumesc Ție, Doamne, că ai auzit rugăciunea mea!" După aceea a zis către porumbel: "Du-te și tu, pasăre, în cuibul tău". Și îndată a zburat porumbelul din mîinile lui. Argintarul, văzînd această preaslăvită minune, a căzut la picioarele Sfîntului și a cerut să primească cele trei sute treizeci de galbeni ca să-i dea la săraci, zicînd: "Destul îmi este mie, sfinte al lui Dumnezeu, că m-am învrednicit a vedea această mare și preaslăvită minune". Iar Sfîntul, primindu-i, s-a rugat pentru dînsul, zicînd: "Domnul să te miluiască pe tine, fiule, în ziua judecății!"

După acestea Sfîntul, ducîndu-se într-o cetate în care erau mulți elini, ca să-i învețe și să-i aducă la cunoștința de Dumnezeu, a aflat în cale pe un elin care stătea lîngă asinul său ce murise. Iar acela cugeta în mintea sa că în deșert propovăduiesc creștinii cum că au să învieze morții. Căci omul care moare și i se strică trupul în pămînt, cum este cu putință să învieze?

Și apropiindu-se Sfîntul de dînsul, a zis: "Pentru ce gîndești, prietene, că morții nu vor învia?" Iar slujitorul de idoli i-a zis: "Cum este cu putință să învieze aceia care au murit și au putrezit în mormînt și s-au făcut țărînă?" Sfîntul a zis: "La Dumnezeu toate sînt cu putință și nici un lucru nu-I este Lui cu neputință!" Atunci slujitorul de idoli a zis: "Dacă îmi vei învia asinul acesta, voi crede și eu că morții vor învia. Pentru că Cel ce poate învia dobitocul acesta, poate să învieze și morții".

Sfîntul a zis către dînsul: "Dumnezeu nu are să învieze dobitoacele cele necuvîntătoare, căci acelea nu merg la judecată, și deci, nu vor învia; ci pe oamenii cei cuvîntători îi va învia, căci are să-i judece și să le ceară socoteală pentru lucrurile cele bune sau pentru cele rele ce au săvîrșit și să răsplătească fiecăruia după faptele lui". Iar elinul a zis: "Cine este Dumnezeul acela, Care, precum zici, va face acestea?" Sfîntul a zis: "Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a răstignit pentru mîntuirea oamenilor".

Păgînul a zis: "De ce n-a răsplătit acelora care I-au făcut rău?" Iar Sfîntul a zis: "Nu le-a răsplătit îndată, căci a așteptat pocăința lor, pentru bunătatea și îndelunga Lui răbdare cea desăvîrșită. Însă are să le răsplătească în viitor". Atunci slujitorul de idoli a zis: "Nu este nevoie să vorbim așa multe. Dacă vei învia asinul acesta, voi crede cele zise de tine". Sfîntul, înălțîndu-și mîinile spre cer, a rostit rugăciunea aceasta: "Doamne Dumnezeul meu, Cela ce Te-ai făcut pricinuitorul mîntuirii tuturor oamenilor, înviază și vita aceasta, spre întoarcerea și cunoștința omului acestuia, că prin minunea aceasta va cunoaște Atotputernicia Ta și va crede întru Tine".

Cum a zis Sfîntul aceasta, a înviat asinul și a început a umbla. Iar păgînul văzînd această preaslăvită minune, a căzut la picioarele Sfîntului și a zis: "Acum am cunoscut că Acesta este Dumnezeu adevărat și Atotputernic; deci, te rog pe tine, robule al lui Dumnezeu, să mi-L arăți pe El, ca să-I aud glasul și să cred întru Dînsul". Iar Sfîntul a zis către dînsul: "Cel ce ne ascultă pe noi, smeriții Lui robi, pe Hristos Îl ascultă. Căci Dumnezeu nu se vede de nimeni cu ochi trupești, ci cu cei sufletești se pricepe, cu mintea și cu înțelepciunea. Pentru aceea și tu, fiule, dacă dorești să-L vezi, crede în El, și-L vei vedea cu ochii tăi cei înțelegători, și vei trăi în veci". Atunci acela a zis: "Rogu-te pe tine, stăpîne sfinte, să mergi în cetatea noastră ca să ne povățuiești la calea adevărului".

Deci, avînd și Sfîntul același scop, s-a dus în latura aceea, împreună cu dînsul și cu asinul cel înviat. Pe acesta văzîndu-l slujitorii de idoli, și înștiințîndu-se că l-a înviat Sfîntul, în numele lui Iisus Hristos, pe lîngă acestea auzind și cuvîntul lui Dumnezeu pe care îl propovăduia Sfîntul, au crezut în Hristos pînă la o mie de bărbați, afară de femei și de copii. Apoi, învățîndu-i Sfîntul, i-a botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh.

Petrecînd Sfîntul Martin acolo multe zile, îi învăța în fiecare zi pînă cînd au crezut și ceilalți slujitori de idoli și s-au botezat și ei, împreună cu femeile și cu copiii lor, în numele Sfintei Treimi. După acestea, Sfîntul, învățîndu-i despre moarte, despre înviere și judecata ce va să fie, despre muncă și veșnicile bunătăți ale împărăției cerurilor -, i-a întărit în credința lui Hristos, și așa s-a întors la episcopia sa, slăvind pe Dumnezeu.

În vremea morții lui, Sfîntul Martin a făcut și o altă minune, cu care a pricinuit mare bucurie și mîngîiere eparhioților săi. Căci, fiind mare secetă în ținutul lor, încît toți erau în mare nedumerire și mîhnire, chemîndu-i pe dînșii Sfîntul, după ce le-a poruncit multe și i-a sfătuit precum se cădea, le-a zis: "Să nu vă mîhniți fiii mei, căci dimineață va trimite vouă Domnul ploaie, după cum doriți". După aceea, făcînd rugăciune către Dumnezeu și încredințîndu-i pe dînșii sub acoperămîntul Lui, a adormit întru Domnul, în a zecea zi a lunii noiembrie.

Atunci s-au adunat din eparhiile vecine toți episcopii și preoții, împreună cu tot clerul și creștinii, și, făcînd priveghere toată noaptea, dimineața au ridicat sfintele moaște, pe care, ducîndu-le cu lumînări, cu tămîieri și cu cîntări de psalmi afară din cetate, departe de o milă, le-au îngropat într-o biserică mucenicească. Apoi, cînd s-au întors înapoi, s-a umplut cerul de nori, și au început fulgere și tunete și a plouat mult în locul acela, precum le-a făgăduit Sfîntul. Iar de atunci pînă astăzi, se săvîrșesc la mormîntul lui multe tămăduiri, celor care vin la dînsul cu credință, întru slava lui Dumnezeu, Căruia se cuvine închinăciune în veci. Amin!


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site