Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața Cuvioasei Teoctista din Lesvia
(9 noiembrie)

Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Pe Marea Egee este o insulă ce se numește Paros. În acea insulă era o biserică preafrumoasă de piatră, zidită în numele Preasfintei Stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoare, dar pustie, pentru că toată insula aceea, nu se știe din ce pricină, s-a pustiit; și acum nu era locuit de oameni, ci de fiare. Deci, oarecare vînători care locuiau în muntele ce este lîngă mare și se numește Elvea, unindu-se, s-au dus cu corabia în insula aceea pustie ca să vîneze, căci erau acolo o mulțime de cerbi și de căprioare sălbatice.

Ajungînd acolo vînătorii, au ieșit din corabie cu armele lor și au mers spre insulă căutînd vînat. Între dînșii era unul temător de Dumnezeu, care se îngrijea de mîntuirea sa. Acesta s-a despărțit de tovarășii săi și umbla singur prin pustie pe urmele fiarelor. El, aflînd biserica cea mai sus pomenită, a intrat într-însa și a început a se ruga pe cît știa, căci era om simplu și neștiutor de carte.

Închinîndu-se el și rugîndu-se, a văzut în pămînt o groapă mică și într-însa apă; iar în apă erau mai multe grăunțe din verdețurile ce se numesc iliotropion - căci în insula aceea creșteau multe verdețuri din acelea -, și cugeta în sine, zicînd: "Trebuie să fie aici un rob al lui Dumnezeu, care se hrănește cu aceste semințe". Dar, nezăbovind vînătorul acela, a ieșit din biserică, căci se grăbea să ajungă pe însoțitorii săi. Și au petrecut vînătorii în insula aceea cîteva zile, și au vînat cerbi și căprioare, cîte au voit; iar acum se întorceau din pustie la corabie cu mult vînat.

Atunci vînătorul cel mai sus pomenit, iarăși s-a despărțit de tovarășii săi și a intrat în biserică să se roage Preacuratei Născătoare de Dumnezeu; și către dînsa nădăjduia că va vedea pe robul lui Dumnezeu, cel ce muiase semințele de iliotropion în apă. Iar pe cînd se ruga, stînd în mijlocul bisericii, i s-a părut ceva în dreapta Sfintei Mese clătinîndu-se de vînt și apoi a văzut o mreajă de paianjen deasă. Vrînd să se apropie să vadă ce este aceea ce se clatină după țesătura de păianjen pe care voia să o rupă, îndată a auzit un glas, zicînd: "Stai, omule, și nu păși mai aproape, căci mă rușinez, fiindcă sînt femeie goală".

Acestea auzindu-le vînătorul, s-a temut și voia să fugă, dar nu putea de mare spaimă, căci îi tremurau picioarele și perii capului i se zbîrliseră și se făcuseră ascuțiți ca spinii, fiind înspăimîntat. De-abia venindu-și în fire, a îndrăznit și a întrebat: "Cine ești tu și cum trăiești în pustia aceasta?" Și iarăși a auzit glas de după țesătura de păianjen, grăind: "Rogu-te, aruncă-mi o haină și după ce îmi voi acoperi goliciunea, atunci, dacă Domnul îmi va porunci, îți voi spune ție despre mine". Iar vînătorul, dezbrăcîndu-se de haina cea de deasupra, a pus-o pe pămînt și a ieșit din biserică, așteptînd puțin pînă cînd se va îmbrăca femeia aceea cu haina lui.

Intrînd iarăși în biserică, a văzut-o stînd la locul unde era și mai înainte, foarte înfricoșată la chip, pentru că nu mai avea asemănare de om. Nu era de văzut la dînsa trup viu, ci era ca o moartă, numai oasele acoperite cu pielea, cu părul alb, iar la față neagră, ochii cufundați adînc și tot chipul ei era precum este omul care zace de mult în mormînt și abia putea să răsufle și să vorbească încetișor.

O arătare ca aceasta văzînd vînătorul, mai mult s-a spăimîntat și, căzînd la pămînt, cerea de la dînsa binecuvîntare. Iar ea, întorcîndu-se spre răsărit, și-a ridicat mîinile sale și se ruga. Însă vînătorul nu putea să audă cuvintele rugăciunilor ei, numai cît auzea glasul lin, vorbind către Dumnezeu. Apoi, întorcîndu-se către vînător, a zis: "Dumnezeu să te miluiască, omule! Dar spune-mi, pentru care pricină ai venit în pustia aceasta? Și ce trebuință ai tu în această insulă pustie, în care nimeni nu locuiește? Dar, de vreme ce te-a povățuit Domnul aici - precum mi se pare -, pentru a mea smerenie și vrei să știi cele pentru mine, iată că toate le voi mărturisi ție".

Deci, a început a-i spune așa: "Patria mea este Lezvia și m-am născut în cetatea Mitimna. Numele meu este Teoctista, iar cu viața sînt călugăriță; căci încă de cînd eram copilă am rămas orfană de părinții mei. După aceea am fost dată de rudeniile mele la o mînăstire de fecioare și îmbrăcată în chip călugăresc. Cînd eram de optsprezece ani, fiind la un praznic al Învierii Domnului, am ieșit cu binecuvîntare la un sat, care nu era departe, ca să cercetez despre o soră a mea care trăia acolo cu bărbatul ei și am rămas la dînsa. Iar la miezul nopții au tăbărît în locul acela arabii, cărora le era povățuitor Nizir, cel vestit întru răutate, și au robit toate satele și m-au robit și pe mine împreună cu ceilalți.

Făcîndu-se ziuă, ne-au dus în corăbiile lor și au început a pluti. Și, mergînd toată ziua, au ajuns la insula aceasta și, scoțînd pe robi, le lua seama punîndu-le preț, spre a vedea cu cît se pot vinde fiecare. După ce am fost scoasă și eu cu ceilalți, și văzînd o luncă ce era aproape, m-am îndreptat către dînsa și m-am pus pe fugă. Apoi s-au luat după mine cei ce mă robiseră, întocmai ca vînătorii ce urmăresc o fiară, dar m-a ascuns de dînșii pustia aceea, iar mai vîrtos Dumnezeu cu darul Său, mă acoperea și mă apăra de mîinile celor ce mă vînau, încît le-a fost peste putință a mă ajunge și a mă afla.

Deci am alergat departe înăuntrul insulei acesteia și, de frică, n-am încetat a fugi pînă cînd s-au rănit picioarele mele prin lemnele cele ascuțite, prin spini și prin pietrele cele colțuroase. Apoi, neputînd fugi mai departe, am căzut ca moartă pe pămînt și s-a umplut pămîntul de sîngele meu, care curgea din rănile picioarelor și toată noaptea aceea am petrecut-o în mari dureri. Însă am mulțumit lui Dumnezeu că m-a mîntuit din mîinile vrăjmașilor mei și m-a păzit curată, voind mai bine a muri în feciorie în pustia aceasta, decît a fi vie în mijlocul poporului celui necurat și a-mi pierde fecioria cea logodită lui Hristos.

A doua zi, văzînd că păgînii aceia s-au dus din insulă, m-am umplut de bucurie scăpînd de robia lor și am uitat durerea trupească, de marea bucurie ce o aveam. Și de atunci sînt treizeci și șase de ani de cînd trăiesc în insula aceasta. Aici mă hrănesc cu semințe din plantele ce cresc din destul și care se cheamă iliotropion. Dar mai mult mă hrănesc cu cuvîntul lui Dumnezeu, pentru că toți psalmii, cîntările și citirile care le deprinsesem în mînăstirea mea, pînă acum le țin minte și cu acestea mă mîngîi și-mi hrănesc sufletul. Iar haina mea în scurtă vreme s-a rupt și am rămas goală, numai darul lui Dumnezeu avîndu-l acoperămînt, care mă acoperă pe mine de toate răutățile".

Acestea zicînd acea cuvioasă fecioară, și-a ridicat mîinile sale spre cer și a dat mulțumire lui Dumnezeu pentru negrăita Lui milostivire pe care a arătat-o spre dînsa. Apoi, iarăși întorcîndu-se către vînător, a zis: "Iată acum, omule, ți-am spus ție toate cele despre mine; dar un lucru cer de la tine, pe care pentru Domnul să mi-l îndeplinești. În anul viitor, cînd vei mai veni la vînătoare în insula aceasta - căci știu că vei veni, căci Dumnezeu așa voiește -, să iei într-un vas curat o părticică din Preacuratele și de viață făcătoarele Taine ale lui Hristos și să-mi aduci aici. Pentru că, de cînd am început a viețui în această pustie, nu m-am învrednicit a mă împărtăși cu aceste Sfinte Daruri. Și acum mergi în pace la însoțitorii tăi și nu spune nimănui nimic".

Vînătorul i-a făgăduit că va face ceea ce i-a poruncit și, închinîndu-se acelei minunate roabe a lui Hristos, s-a dus veselindu-se și mulțumind lui Dumnezeu, că i-a descoperit o comoară ca aceea și că l-a învrednicit a o vedea și a vorbi cu ea; apoi a primit binecuvîntare de la aceea, căreia nu-i era toată lumea vrednică.

Venind la țărm, a aflat pe tovarășii săi care-l așteptau și care erau triști pentru că a zăbovit, căci socoteau că s-a rătăcit prin pustia aceea. Dar el nu le-a spus taina ce i s-a poruncit a o ascunde și a mers întru ale sale. Apoi, așteptînd vînătorul acesta anul următor ca o mare bucurie, dorind ca iarăși să mai vadă pe preacurata mireasă a lui Hristos - care petrecea în pustie ca într-o cămară -, și, venind vremea cea așteptată, s-a sfătuit cu tovarășii săi să meargă către insula Paros, să vîneze fiare.

Intrînd în corabie, a luat de la preot într-o cutie mică și curată, o părticică din Preacuratele și de viață făcătoarele lui Hristos Taine, precum îi poruncise fericita Teoctista, și cu cinste păstrînd-o la sine, a plecat. Sosind la insula aceea, s-a dus cu dumnezeieștile Taine la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu din pustie, unde vorbise cu fericita. Dar, intrînd acolo, n-a aflat-o; căci, ori se dusese în pustia cea mai depărtată, sau că se ascunsese, fiindcă veniseră și alți tovarăși cu vînătorul acesta. Deci, a ieșit mîhnit din biserică și mergea pe urma tovarășilor săi.

După aceasta, s-a despărțit de tovarășii săi în taină și, întorcîndu-se, a venit singur la biserică. Atunci îndată s-a arătat fericita Teoctista în același loc unde fusese mai înainte și cu aceeași haină îmbrăcată, pe care i-o dăduse vînătorul în anul trecut. El, văzînd pe fericita, a căzut la pămînt și s-a plecat înaintea ei. Ea, apropiindu-se degrabă de dînsul, a zis cu lacrimi: "Nu face aceasta, o, omule, pentru că porți dumnezeieștile Daruri; nu nesocoti Tainele lui Hristos și nu defăima prostia mea, căci sînt nevrednică; și luîndu-l de haină, l-a ridicat de la pămînt". Iar el, scoțînd cutia cu dumnezeieștile Taine, i-a dat-o ei.

Cuvioasa a căzut mai întîi la pămînt, înaintea dumnezeieștilor Taine, și cu lacrimi a udat pămîntul; apoi, sculîndu-se, le-a luat și s-a împărtășit, zicînd cu umilință: "Acum slobozește pe roaba Ta, Stăpîne, că au văzut ochii mei mîntuirea Ta, pentru că am primit în mîini iertarea păcatelor. Acum mă voi duce unde va porunci bunătatea Ta!" Zicînd acestea, și-a ridicat mîinile și a stat îndelung rugîndu-se și lăudînd pe Dumnezeu. Apoi a trimis cu binecuvîntare pe vînător în urma tovarășilor săi.

Zăbovind vînătorii în insulă cîteva zile, au vînat căprioare și cerbi și acum se întorceau la corabie. Iar vînătorul cel pomenit, iarăși s-a despărțit de dînșii și a mers singur la biserică, voind ca mai înainte de a pleca să se învrednicească de binecuvîntarea Cuvioasei. Intrînd înăuntru, privea într-o parte și în alta, voind să o vadă pe sfînta, dar nu o află.

Deci, s-a apropiat de locul acela unde vorbise cu dînsa și iată a văzut pe Cuvioasa moartă, zăcînd pe pămînt, avînd mîinile strînse la piept; iar sfîntul ei suflet se dusese în mîinile lui Dumnezeu. Vînătorul s-a plecat spre cinstitele ei moaște, sărutîndu-le și udîndu-le cu lacrimi. Dar nu se pricepea ce să facă, pentru că era simplu și își petrecuse zilele mai mult în pustiu, în mijlocul fiarelor, decît prin cetăți, în mijlocul domnilor. Căci nu-i venea în gînd să se ducă la tovarășii săi să-i vestească și împreună cu dînșii să îngroape cu cinste acel sfînt trup. Ci singur săpînd puțin pămîntul, pe cît îi era cu putință a săpa în grabă, a pus într-însul pe Cuvioasa. După aceea a îndrăznit și a luat o mînă de la acel sfînt trup, pentru binecuvîntarea lui, voind să o aibă pentru evlavie în casa sa. Deși cu credință a făcut aceasta, din dragostea și osîrdia lui către Cuvioasa, însă n-a fost bineplăcut lui Dumnezeu acest lucru, precum se va arăta.

Deci, luînd mîna, a învelit-o într-un șervet curat și, ascunzînd-o în sînul său, s-a dus la tovarășii săi, care acum erau în corabie, nespunîndu-le nimic. Și fiind seara tîrziu, s-au depărtat de mal și ridicînd pînzele s-au dus, suflîndu-le vîntul în ajutor, încît vedeau toți vînătorii că corabia lor mergea repede ca o pasăre zburătoare. Ei nădăjduiau ca dimineața să ajungă în muntele Evgheului. Dar dacă s-a făcut ziuă, s-au aflat tot în același loc, stînd lîngă malul insulei Paros și corabia lor era nemișcată ca și cum ar fi fost ținută cu ancora sau ar fi fost oprită de ceva. Deci i-a cuprins frica pe toți și se întrebau unul pe altul dacă n-a greșit cineva și pentru păcatul unuia sînt ținuți aici, încît corabia nu poate să se miște din loc.

Atunci vînătorul cel ce luase mîna Cuvioasei, cunoscîndu-și păcatul, a ieșit din corabie și a alergat pe ascuns la biserică, neștiind tovarășii lui și, apropiindu-se de moaștele Cuvioasei, a pus sfînta ei mînă la locul său în încheietură și, rugîndu-se puțin, s-a întors la tovarășii săi. Iar cînd au intrat în corabie, îndată s-a mișcat din locul ei și a început a pluti fără nici o piedică, încît s-au bucurat toți.

Corabia înotînd repede și fiind aproape de Evgheu, vînătorul acela a început a spune tovarășilor săi toate cele ce i s-au întîmplat; cum în anul trecut a aflat pe Cuvioasa Teoctista și cum i-a adus anul acesta dumnezeieștile Taine. Apoi, murind sfînta, cum îi luase mîna și pentru acea pricină au fost ținuți toată noaptea la țărm. Ei, ascultînd toată povestirea celor întîmplate, se umileau și cîrteau foarte tare asupra vînătorului, mîniindu-se pe dînsul, pentru că nu le-a spus și lor cînd erau încă în insula aceea, ca să se fi învrednicit și ei de binecuvîntarea plăcutei lui Dumnezeu.

Atunci ei, întorcînd corabia înapoi, cu mare sîrguință au mers iarăși la insula Paros. Ajungînd acolo, s-au dus toți la biserică și, intrînd înlăuntru, cu frică s-au apropiat de locul acela unde îngropase cinstitul trup al Cuvioasei. Locul l-au găsit, iar trupul nicidecum; dar au văzut semnul în locul acela unde fusese trupul, căci se cunoștea bine urma unde fusese capul și picioarele, încît toți se mirau foarte și nu pricepeau unde s-a ascuns. Unii dintre dînșii, ziceau că a înviat, iar alții, că nu va învia mai înainte de învierea cea de obște; ci a fost dusă de mîini îngerești și îngropată în alt loc, precum, de mult, fusese Sfînta Ecaterina. Apoi s-au risipit toți prin insulă, să vadă dacă nu o vor găsi, ori vie, ori moartă, în alt loc. Fiind simpli și necunoscători, voiau să pătrundă tainele lui Dumnezeu, care sînt necunoscute.

Căutînd cu sîrguință pretutindeni și neaflînd-o, au venit în biserică și cu umilință au sărutat locul unde zăcuse trupul Cuvioasei. Apoi, rugîndu-se, s-au întors. Ajungînd la casele lor, povesteau oamenilor toate cele despre Cuvioasa Teoctista și toți, minunîndu-se, slăveau pe Dumnezeu Cel minunat întru sfinții Săi, a Căruia slavă este în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site