Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața și nevoințele Cuvioasei Maicii noastre Matroana
(9 noiembrie)

Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Sfînta Matroana s-a născut în Perga Pamfiliei din părinți binecredincioși. Cînd a ajuns în vîrstă, a fost însoțită cu un bărbat cinstit și de bun neam, cu numele Dometian, și nu după multă vreme s-a făcut mamă unei fiice pe care a numit-o Teodotia. După aceasta s-a dus cu bărbatul ei la Bizanț, unde Matroana, mergînd în bisericile lui Dumnezeu și cu osîrdie rugîndu-se, a făcut cunoștință cu o fecioară, anume Evghenia, care își păzea fecioria în post și în osteneli, ziua și noaptea îndeletnicindu-se cu rugăciuni.

Deci Matroana, rîvnind acelei vieți, nu se depărta de la biserică, ci de dimineața pînă seara petrecea acolo în rugăciune, iar seara se întorcea acasă. Apoi, foarte de dimineață iarăși mergînd în biserică la rugăciune, cu înfrînarea și cu postul își chinuia trupul, care înflorea cu tinerețea vîrstei - căci avea atunci douăzeci și cinci de ani -, și ruga pe Dumnezeu cu osîrdie ca, prin judecățile Lui, să o scape de jugul însoțirii, pentru ca să poată fără împiedicare a sluji lui Dumnezeu.

Dometian, bărbatul ei, văzînd pe soția sa în toate zilele ieșind din casă de dimineață și întorcîndu-se abia seara, a început a avea bănuială pentru dînsa, cugetînd cele rele și crezînd că soția lui nu merge la rugăciune ci în alt loc. Pentru aceea se mînia asupra ei și cu dosădiri o ținea în casă, nelăsînd-o să mai iasă undeva. Iar ea cu lacrimi îl ruga pe dînsul să n-o oprească a merge la biserică. Dar n-a dobîndit ceea ce cerea și pentru aceea era în mare întristare, pentru că ea voia să fie mai vîrtos în casa Dumnezeului său, decît a locui în locașurile păcătoșilor. Abia o dată a înduplecat pe bărbatul ei și a lăsat-o să meargă la rugăciune.

Alergînd cu sîrguință la Biserica Sfinților Apostoli, și-a deschis înaintea lui Dumnezeu inima sa, rugîndu-se cu umilință să o scape de greutatea acelui jug, care-i făcea mare împiedicare către gîndirea la Dumnezeu. Apoi, scoțînd-o pe dînsa din lumea aceasta deșartă și mult tulburată și s-o ducă în viața cea liniștită în care va putea fără împiedicare bine să placă Lui. Și a petrecut în rugăciune cu sîrguință toată ziua. Dar fiind seara tîrziu, a poruncit portarul bisericii să iasă toți ca să încuie ușile.

Deci a ieșit și Matroana din biserică, însă nu a vrut să se întoarcă acasă, ci a intrat într-un pridvor ce era acolo și a aflat în apropiere de biserică o fecioară cu numele Sosana care, din tinerețe încredințîndu-se pe sine lui Hristos, își păzea fecioria sa petrecîndu-și zilele în post și în rugăciuni.

Lipindu-se de acea fecioară, a intrat în casa ei și toată noaptea vorbind cu dînsa, i-a spus toată supărarea ei. Iar Sosana o mîngîia pe ea cu cuvinte folositoare și-i zicea să aibă nădejde în Domnul, Care rînduiește mîntuirea omului după voia Sa; căci zice: "De la Domnul se îndreptează pașii omului".

Matroana, din acea vorbire cu Sosana, s-a aprins cu mai mare dorință către Dumnezeu; apoi a gîndit să fugă de la bărbatul său și s-a ascuns de dînsul ca să slujească lui Dumnezeu în taină. Deci, făcîndu-se ziuă, s-a dus la Evghenia cea pomenită mai sus și i-a descoperit gîndul său. Iar Evghenia, i-a zis: "Mai întîi de toate, ți se cade, soro, să rînduiești cele de folos pentru fiica ta Teodotia, care este copilă mică, căci cum poate rămîne fără de mamă?" Iar Matroana i-a răspuns: "Pe fiica mea Teodotia, o încredințez lui Dumnezeu și maicii Sosana, iar eu mă voi duce în locuri pustii, în care Dumnezeu mă va povățui".

Deci, luînd pe fiica sa în taină, i-a dat-o fericitei Sosana, rugînd-o s-o primească la dînsa ca pe o fiică a sa și să o crească în frica Domnului. Iar Sosana, văzînd pe Matroana arzînd de focul dragostei dumnezeiești și avînd neschimbată dorință către viața cea liniștită, a primit la dînsa pe copilă ca pe o fiică a ei. Apoi Matroana ruga pe Dumnezeu să o povățuiască spre calea cea dreaptă și, ca psalmistul, zicea: Arată-mi, Doamne, calea în care voi merge. Și adormind puțin de osteneală, a văzut o vedenie în acest chip. I se părea că fuge dinaintea unui bărbat care o izgonea și cînd acesta o ajunse, ea a fugit între niște călugări și a fost ascunsă de dînșii.

Acea vedenie însemna că se cade ei a se îmbrăca în chip bărbătesc și a merge într-o mînăstire de bărbați pînă la o vreme, căci numai așa se va putea ascunde de bărbatul ei și de toți cunoscuții, ceea ce a și făcut. Căci Matroana și-a tuns părul capului ei, s-a îmbrăcat în haine de bărbat și a mers cu fericita Evghenia în biserica Sfinților Apostoli, unde rugîndu-se, a deschis Sfînta Evanghelie, vrînd să adeverească dacă binevoiește Dumnezeu în hotărîrea ei și a aflat cuvintele acestea: De voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine și să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze.

Din aceste cuvinte, Matroana, primind bună nădejde, cum că Dumnezeu îi va fi ajutător, a sărutat pe Evghenia și s-a depărtat de la dînsa; apoi s-a dus în mînăstirea Cuviosului Vasian, în care a fost primită ca un famen și, fiind întrebată despre nume, ea a zis că o cheamă Vavila. Acolo trăind între frați, petrecea cu cinste viața călugărească în ascultare, slujind cu smerenie, iar cu postul și cu privegherea își chinuia trupul său, aflîndu-se la rugăciuni totdeauna. Apoi se păzea cu dinadinsul să nu fie cunoscută că este femeie. Pentru aceea foarte mult păzea tăcerea și de toți se înstrăina, încît toți frații se minunau de faptele cele bune ale ei, lăudîndu-i ostenelile și o cinsteau ca pe un călugăr desăvîrșit.

Așa viețuind ea în mînăstire multă vreme și în mijlocul călugărilor strălucind cu faptele cele bune, ca luna în mijlocul stelelor, s-a întîmplat odată cînd lucra cu alți frați în grădină ca un frate nou începător, cu numele Varnava, lucrînd împreună cu dînsa pămîntul, acesta s-a uitat cu iscodire la fața ei și, văzîndu-i amîndouă urechile pătrunse, a întrebat-o: "Pentru ce pricină îți sînt pătrunse urechile?" Iar fericita a zis către dînsul: "Se cade ție, frate, a lucra pămîntul și a nu căuta la fețe străine, că potrivnic lucru este acesta călugăriei. Dar pentru că ai văzut urechile mele pătrunse, apoi să știi și pricina; cînd eram copil mic, foarte mult mă iubea părintele meu și mă înfrumuseța cu podoabe de aur; pentru aceasta mi-a pătruns urechile și mi-a pus cerceluși de mare preț".

Așa a răspuns fericita Matroana lui Varnava, dar i s-a umplut inima de frică și de felurite gînduri, temîndu-se să nu fie cunoscută și vorbea întru sine către Dumnezeu, zicînd: "Doamne, cu a Ta poruncă am venit în această petrecere călugărească. Tu m-ai chemat și eu nu gîndesc să mă întorc și să caut înapoi. Deci Tu, cu darul Tău, acoperă neputința mea și du la bun sfîrșit viața pe care am primit-o, ca să nu fiu rușinată eu, care nădăjduiesc spre Tine!"

Dar Dumnezeu, Care toate le rînduiește spre folos, după judecățile Sale cele negrăite și necunoscute, a binevoit a o descoperi pe dînsa proiestoșilor că este femeie, pentru ca să fie arătată într-însa cea mai mare osîrdie către viața călugărească. Deci, dormind odată Cuviosul Vasian, i s-a arătat în vis un bărbat cinstit și luminat, zicîndu-i de trei ori: "Vavila, famenul care petrece călugărește în mînăstirea ta, este femeie". Aceeași vedenie a văzut-o și fericitul Acachie, egumenul mînăstirii lui Avramie.

Făcîndu-se ziuă, a chemat Vasian pe unul din călugări, cu numele Ioan, care era întîiul după dînsul și i-a spus lui vedenia. Apoi, vorbind ei, a venit un trimis de la egumenul Acachie la Cuviosul Vasian, vestindu-i că în acea noapte i s-a descoperit lui în vedenie despre famenul Vavila, că este femeie. Minunîndu-se Cuviosul și voind mai desăvîrșit a se adeveri de o taină ca aceea - că se temea să nu fie oarecare înșelăciune de la diavolul și nu degrabă a crezut vedenia cea în vis -, pentru aceea a deschis Sfînta Evanghelie și a nimerit la cuvintele acestea: Cui voi asemăna împărăția lui Dumnezeu? Asemenea este aluatului, pe care luîndu-l femeia, l-a ascuns în trei măsuri de făină, pînă cînd s-a dospit toată.

Vasian crezînd vedenia, a chemat la sine pe fericita Matroana și căutînd spre dînsa cu ochi mînioși a zis către ea: "Care este pricina venirii tale la noi, o, femeie? Cum ai avut o îndrăzneală ca aceasta, a petrece în soborul monahilor atîta vreme? Ai voit a aduce mînăstirii noastre necinste, sau ai venit aici vrînd a ne ispiti pe noi?" Iar fericita Matroana, din pricina acestei descoperiri și din căutătura cea cu mînie, precum și din glasul cel aspru al egumenului temîndu-se foarte tare, a căzut la sfintele lui picioare, cerîndu-și iertare și cu smerenie a răspuns, zicînd: "Nu ispitind pe cineva, ci singură fugind de ispitele celui potrivnic și de cursele celui viclean abătîndu-mă, am venit la turma ta, sfinte părinte".

Iarăși a zis către dînsa egumenul: "Cum ai îndrăznit a te apropia de dumnezeieștile Taine cu capul descoperit și a da sărutare fraților, fiind femeie?" Răspuns-a Matroana: "Apropiindu-mă de dumnezeieștile Taine, mă prefăceam bolnavă și nu-mi descopeream cu totul capul, ci numai puțin. Iar cînd dădeam sărutare fraților, mi se părea că nu mă ating de gura oamenilor, ci de a îngerilor fără de patimi".

Cuviosul, mirîndu-se de un răspuns ca acesta, a întrebat-o: "Pentru ce nu ai mers într-o mînăstire femeiască, ci ai venit în aceasta bărbătească?" Iar fericita, lepădînd frica, a început a spune cu de-amănuntul toate cele pentru sine, zicînd: "Am fost însoțită cu bărbat și mama unei fiice, dar îmi plăcea a merge totdeauna la biserica lui Dumnezeu și a petrece într-însa ziua și noaptea în rugăciune. Iar bărbatul mă oprea de la aceasta; apoi cu mustrări și cu bătăi îmi oprea sîrguința cea către biserică și rugăciune și îmi făcea mare împiedicare către dragostea cea dumnezeiască.

Pentru aceea, gîndind să fug de la dînsul ca să pot mai bine a sluji lui Dumnezeu, am văzut în vis, că, fugind de un bărbat care mă izgonea, am fost ascunsă între oarecari călugări. Deci, înțelegînd vedenia și cunoscînd că în alt fel nu voi putea să mă ascund de bărbatul meu, decît numai în chipul bărbaților care petrec viața monahicească, mi-am schimbat hainele femeiești și, luînd pe cele bărbătești, m-am numit Vavila și, prefăcîndu-mă a fi famen, am venit în această mînăstire".

Cuviosul Vasian, ascultînd cu luare aminte cuvintele fericitei Matroana, se mira foarte mult de înțelepciunea și de osîrdia ei către Dumnezeu. Și a zis către dînsa: "Îndrăznește, fiică, credința ta te va mîntui". Și mult învățînd-o pe dînsa pentru folosul sufletului său, a trimis-o în taină la fericita Sosana, făgăduind că el va purta grijă de dînsa, numai ea să slujească necontenit lui Hristos.

În acea vreme a murit fiica ei Teodotia pe care o încredințase Sosanei. Pentru că Bunul Dumnezeu, vrînd să izbăvească de necazuri pe roaba sa Matroana, scăpînd-o de purtarea de grijă pentru fiica sa, ca, mai cu osîrdie să-I slujească Lui, a luat pe fiica ei la Sine și în curțile cerești a sălășluit-o. Iar Matroana, în loc de tristețe, s-a umplut de bucurie, văzînd pe fiica sa, care încă nu cunoscuse înșelăciunea acestei lumi viclene, mutată către Domnul și fără prihană dusă înaintea Lui. Iar ea singură stătea acum ascunsă la Sosana; dar mai ales Dumnezeu o ascundea pe dînsa, prin Sosana.

Iar Dometian, bărbatul Matroanei, căuta pe soția sa pretutindeni, înconjurînd multe cetăți, sate și mînăstiri, căutînd și întrebînd, dar nu o afla. Apoi a auzit că în mînăstirea Cuviosului Vasian a fost o femeie îmbrăcată în chip bărbătesc și viețuind ca un famen, căci străbătuse vestea despre aceasta, mai întîi între toți părinții și mai apoi și în poporul mirenesc.

Înțelegînd Dometian că aceea era femeia lui, a alergat la acea mînăstire și, bătînd în poartă, striga cu mînie: "Strîmbătate mi-ați făcut mie, o, călugărilor, mare strîmbătate, că mi-ați înșelat femeia și o țineți la voi! Oare așa se cade călugărilor a face? Așa vă scrie pravila voastră? Dați-mi pe femeia mea! Pentru ce despărțiți voi pe cei pe care Dumnezeu i-a împreunat? Dați-mi soția care este unită cu mine după lege și care trebuie să fie tovarășă a vieții mele".

Acestea și multe altele grăind Dometian, călugării au zis către dînsul: "Noi nu avem aici pe femeia ta, căci nu intră niciodată femei în mînăstirea noastră. Dar pe un famen cu numele Vavila îl știm călugăr; acela a viețuit la noi cîtăva vreme, apoi voind să cerceteze Sfintele Locuri de la Ierusalim, de mult s-a dus de la noi. Iar acum noi nu știm unde se află, numai singur Văzătorul a toate știe, căci înaintea Lui nimic nu este tăinuit".

Auzind acestea Dometian, mult s-a necăjit, iar din dragoste către soția sa tulburîndu-se și tînguindu-se, s-a dus mîhnit. Iar fericitul Vasian, gîndind în sine, zicea: "Dumnezeu a ales această femeie spre slujbă și sub jugul Său cel bun a luat-o pe dînsa de la bărbatul cel îndărătnic și răzvrătit și a încredințat-o nevredniciei mele, ca să mă îngrijesc pentru mîntuirea sufletului ei. Apoi eu înaintea multora am vădit-o și am dat de știre despre dînsa. Deci, de va afla bărbatul ei și din cărarea faptelor bune o va întoarce pe dînsa și o va păgubi de mîntuire, eu sînt pricinuitorul răzvrătirii ei".

De atunci a început Cuviosul a se mîhni și, chemînd pe oarecare dintre bătrînii duhovnici, le-a zis: "Se cade nouă, fraților, a avea purtare de grijă pentru sora care a ieșit din mînăstirea noastră. Căci, deși este deosebită de noi cu firea, dar în adunarea noastră este scrisă. Deci, ce să facem, ca viața ei începută cu atîta plăcere de Dumnezeu, să iasă cu sfîrșit bun? Ca nu cîndva vrăjmașul, care caută totdeauna căderea noastră, să-i biruiască bărbăția ei, să o abată de la nevoințele călugărești și să o întoarcă spre plăcerile lumii, avînd lesnicioasă unealtă spre aceasta pe bărbatul ei".

Astfel grăind Cuviosul Vasian către frați, unul dintre dînșii cu numele Marcel, cu treapta fiind diacon, a zis către Cuviosul: "În cetatea Emesiei, unde m-am născut eu, este o mînăstire de maici, în care și sora mea s-a călugărit. Deci, dacă voiești, părinte, trimite-o acolo și așa se va sfîrși grija pentru dînsa". Acestea auzindu-le fericitul Vasian și ceilalți bătrîni s-au învoit cu sfatul lui Marcel și au poruncit să caute o corabie care merge în partea aceea. Și îndată, după rînduiala lui Dumnezeu, s-a găsit o corabie din Emesia care, făcînd neguțătorie în Bizanț, se întorcea iarăși întru ale sale. În acea corabie punînd pe fericita Matroana, a trimis-o la mînăstirea din Emesia, la fecioarele care petreceau viață monahicească și de care a fost primită cu cinste.

Trăind ea acolo în fapte bune cu obișnuitele sale nevoințe, covîrșea pe toate cu smerenia, cu tăcerea, cu postul, cu privegherea și cu toate ostenelile călugărești, încît pe toate le făcea să se minuneze de viața sa, fiind pildă de asprimea căii ce duce în împărăția lui Dumnezeu. După acestea, murind egumena mînăstirii, Sfînta Matroana a fost aleasă de toate, ca una ce era vrednică, în locul stareței care murise. Și fiind egumenă, lumina tuturor ca o făclie pusă în sfeșnic cu faptele cele bune, îngrijindu-se de mîntuirea surorilor încredințate ei.

În acea vreme, un om arîndu-și holda sa, a văzut un foc ieșind din pămînt; și nu numai o dată a văzut aceasta ci de mai multe ori, că în multe zile se arăta văpaie de foc ieșind din pămînt. Deci a mers omul acela în cetate și a vestit episcopului Emesiei. Iar episcopul, înțelegînd că este un lucru mare, a luat clericii săi și s-a dus la locul acela. Făcînd rugăciune, a poruncit să sape pămîntul în locul acela.

Și făcîndu-se aceasta, s-a găsit un vas, nu cu aur sau cu argint, ci cu cel mai scump decît toate comorile pămîntului, capul Sfîntului Ioan Înainte Mergătorul și Botezătorul Domnului. Deci vestea a străbătut pretutindeni și a alergat acolo multă lume, nu numai din cetatea Emesiei, ci și de prin cetățile și satele din împrejurimi.

Atunci a mers și Cuvioasa Matroana de la mînăstirea sa cu toate surorile, să se închine Capului celui aflat al Sfîntului Ioan. Acel cinstit cap, izvora mir cu bună mireasmă, iar preoții ungeau cu acel mir poporul ce se adunase, făcîndu-le semnul Crucii pe fruntea lor. Din acel mir a luat și Cuvioasa Matroana într-un văscior mic, voind să-l ducă în mînăstirea sa pentru binecuvîntare; dar mulțimea poporului îmbulzindu-se către acel sfînt mir, o strîmtora pe dînsa, încît nu era cu putință a trece. Iar alții, simțind că este la dînsa Sfîntul Mir, o rugau ca să-i însemneze și pe ei cu acel sfînt mir, căci nu pot să ajungă la preoți pentru mulțimea poporului, lucru care îl făcea fiind silită.

S-a întîmplat acolo un orb, care de la nașterea sa nu văzuse lumina. Acela a rugat pe Matroana să-l însemneze și pe dînsul cu Sfîntul Mir, iar ea a uns ochii lui și îndată orbul a văzut lumina. Această minune se socotea a fi venită nu numai de la mirul cel tămăduitor al Sfîntului Ioan, ci și de la Cuvioasa Matroana. Pentru că mulți preoți erau acolo care împărțeau poporului din acel sfînt mir, dar nu au putut deschide ochii celui orb. Deci era vestită în popor, viața cea plină de fapte bune a Cuvioasei Matroana.

După multă vreme a auzit despre dînsa bărbatul ei Dometian și s-a dus cu sîrguință la cetatea Emesia. Dar înștiințîndu-se că nu este cu putință a intra în mînăstirea fecioarelor și a vedea pe soția sa - căci în mînăstirea aceea era legămînt să nu intre parte bărbătească -, de aceea s-a gîndit ca, cu vicleșug să-și dobîndească dorința sa.

Deci, a rugat pe niște femei mirence ca, mergînd la Matroana, să-i spună că "un om, auzind de sfințenia ta și de viața ta cea desăvîrșită în fapte bune, a venit de departe să se închine ție și să se învrednicească de binecuvîntările și de sfintele tale rugăciuni. Deci, fă dragoste pentru Dumnezeu și nu trece cu vederea pe omul acesta care s-a ostenit pentru tine atîta cale, ci te arată lui și-l mîngîie cu cuvinte folositoare și cu binecuvîntare".

Mergînd femeile acelea la Matroana, i-au grăit ei precum au fost învățate. Iar fericita Matroana, simțind vicleșugul, a întrebat pe femei: "Cum este la chip omul care v-a trimis la mine?" Iar ele i-au spus chipul lui și sfînta îndată a cunoscut că este bărbatul ei și a zis femeilor: "Spuneți omului aceluia să aștepte șapte zile și atunci mă voi arăta lui și mă va vedea precum voiește". Fericita Matroana, trimițînd pe femei, a început a se ruga Domnului ca s-o acopere pe dînsa și s-o facă nearătată bărbatului său. Venind noaptea, și-a luat o haină de păr și puțină pîine și a ieșit din mînăstire, neștiind nimeni, și s-a dus la Ierusalim.

Dometian așteptă șapte zile, nădăjduind să vadă pe cea dorită și să o ia cu sila, fiind însoțită cu el prin lege. După șapte zile iar a trimis pe femeile acelea la cuvioasa, poftind-o să se arate lui precum a făgăduit. Dar, ducîndu-se femeile în mînăstire, au aflat pe toate călugărițele plîngînd după egumena lor, pentru că nu știau unde s-a dus. Întorcîndu-se femeile, au spus lui Dometian; iar el, cu multă dorință aprinzîndu-se, umbla pretutindeni căutînd-o. S-a dus și la Ierusalim unde, șezînd la o gazdă, a întrebat pe femeile ce viețuiau acolo dacă nu li s-a întîmplat să vadă cîndva o astfel de femeie, spunîndu-le și chipul feței. Iar ele i-au răspuns, zicînd: "Ne aducem aminte, cum că o călugăriță cu un astfel de chip venea aici la biserică, dar acum nu știm unde se află". El o căuta pe acolo cu sîrguință, umblînd pe drumuri și întrebînd pe la gazde.

Odată, din întîmplare, s-au întîlnit amîndoi. Matroana a cunoscut pe bărbatul său, iar el n-a cunoscut-o pe dînsa. Căci, cînd era să treacă Dometian pe lîngă dînsa, ea și-a acoperit fața și s-a plecat jos, ca și cum ducea ceva. Și așa, cu meșteșug, s-a ferit de a o cunoaște bărbatul. Mirîndu-se cuvioasa cu ce fel de sîrguință o caută bărbatul și temîndu-se ca să n-o vadă undeva și s-o cunoască, pentru aceea s-a dus la Muntele Sinai. Dar și acolo a fost urmărită de bărbatul ei.

Apoi s-a dus la Virit (Beirut) și aflînd o capiște idolească pustie, a intrat într-însa și a viețuit acolo. Iar dracii, nerăbdînd venirea ei acolo, în multe chipuri o înfricoșau pe dînsa, vrînd s-o izgonească de acolo. Pentru că uneori strigau asupra ei în chip nevăzut, iar alteori năvăleau chiar și în chip văzut. Și cînd Matroana cînta psalmi și diavolii cîntau împotriva ei, batjocorind-o. Iar toate nălucirile și arătările diavolești sfînta le izgonea cu semnul Crucii și cu rugăciunea cea cu sîrguință către Dumnezeu.

Viețuind Cuvioasa în acea capiște idolească, avea ca hrană verdețurile care creșteau împrejur și băutură, apă din izvorul care cu minune izvorîse pentru dînsa. Pentru că, odată însetînd, a căutat apă împrejur și n-a aflat fiindcă pămîntul era uscat și ars de fierbințeala soarelui. Apoi, aflînd o piatră mică ascuțită, a săpat cu dînsa în pămînt o gropiță mică și lăsînd-o s-a dus la rugăciune. Iar a doua zi venind în locul acela, a aflat izvor de apă curgînd repede și au crescut împrejurul izvorului verdețuri dulci care slujeau ca hrană miresei lui Hristos, mai dulci decît toate bucatele împărătești. Deci mînca verdețuri din acelea dulci și bea apă și mulțumea lui Dumnezeu Celui ce dă hrană la tot trupul și Celui ce deschide mîna Sa și umple de bunăvoință toată ființa.

Odată diavolul s-a închipuit într-o femeie frumoasă care a venit la Cuvioasa cu vicleșug, zicînd: "Pentru ce, doamna mea, ți-ai ales această viață aspră și singuratică în acest loc pustiu, neavînd cele de trebuință trupului? Și, pe lîngă acestea, ești încă tînără și frumoasă și mă tem ca nu cumva, aflîndu-te cineva, să se rănească de frumusețea ta și, făcîndu-ți silă, atunci nu are cine să-ți ajute și să te scape din mîinile lui. Deci lasă, doamna mea, viața aceasta și vino cu mine în cetate că poți și acolo viețui liniștită. Iar eu îți voi găsi casă pentru locuință, oricum îți va plăcea; acolo vei avea toate cele de trebuință și apoi nimeni nu va îndrăzni să-ți facă vreo supărare, pentru că locuitorii dimprejur îți vor ajuta și te vei izbăvi".

Sfînta Matroana, auzind aceste cuvinte viclene, a cunoscut că acelea sînt săgeți ale vrăjmașului și îndată a apucat pavăza cea nebiruită, cuvioasa și nu numai de săgețile vrăjmașului s-a apărat, dar și pe săgetătorul l-a rănit și l-a izgonit cu rugăciunea ca și cu o sabie. După acestea, iar s-a închipuit diavolul în chip de babă bătrînă din al cărei ochi ieșea foc și pornindu-se asupra ei din mînie, cu îndrăzneală s-a agățat de picioarele ei, grăind cuvinte fără rușine și îngrozitoare. Iar sfînta nu lua în seamă acestea, ci stătea rugîndu-se lui Dumnezeu și îndată a pierit diavolul.

După asemenea năpădiri diavolești, Domnul a mîngîiat pe fericita Matroana cu oarecare descoperire dumnezeiască și a umplut inima ei de negrăită bucurie duhovnicească și de mîngîiere cerească. Căci știe a mîngîia în necazuri pe cei ce-i slujesc Lui și a le ajuta în supărări, iar mîhnirea lor a o preface în bucurie, precum zice David: După mulțimea durerilor din inima mea, mîngîierile Tale au veselit sufletul meu.

Deci Domnul a voit ca prin această roabă a Sa să folosească pe mulți și la calea mîntuirii să-i povățuiască. Pentru aceea a făcut-o pe dînsa cunoscută oamenilor din Beirut. Deci a fost aflată de trei oameni dreptcredincioși, care, trecînd tîrziu pe lîngă capiștea aceea, au văzut-o rugîndu-se; și aceia au vestit celorlalți și au început a veni la dînsa mulți, vrînd ca s-o vadă. Iar ea, primind de la Dumnezeu darul învățăturii, le grăia cuvîntul Lui și foarte mult îi folosea pe dînșii cu vorba sa cea de Dumnezeu insuflată și-i povățuia la calea mîntuirii. Apoi au venit la dînsa și fecioare, care, minunîndu-se de viața ei îngerească, au voit a-i urma, fiind împreună cu dînsa în viața cea călugărească.

La început a venit la dînsa o femeie cu numele Sofronia, care, fiind din păgînătatea elinească, iubea înfrînarea și curățenia și viețuia fără bărbat ca o călugăriță, avînd cu sine și pe alte femei care urmau vieții și învățăturii ei. Aceasta auzind de fericita Matroana, a venit la dînsa cu tovarășele sale. Iar sfînta, deschizîndu-și gura sa cea de Dumnezeu grăitoare, a început a le vorbi despre adevăratul Dumnezeu și despre Unul Născut Fiul Său, cum S-a întrupat din Preacurata Fecioară și a pătimit pentru mîntuirea noastră, cum a înviat, cum S-a înălțat la cer și iarăși va să vină să judece viii și morții.

Și multe taine de ale sfintei credințe spunînd Sofroniei Sfînta Matroana, a cîștigat-o pe dînsa lui Hristos, precum și pe cele împreună cu dînsa. Apoi, degrabă învrednicindu-se de primirea Sfîntului Botez de la episcopul Beirutului, petreceau călugărește împreună cu Cuvioasa Matroana în acea capiște idolească, care din peșteră tîlhărească s-a făcut sălășluire mireselor lui Hristos.

După aceasta, o fecioară cu numele Evhe, care era preoteasă idolească și își păzea fecioria, a venit la Cuvioasa și, căzînd la picioarele ei, o ruga să o învețe pe dînsa credința în Iisus Hristos și să o primească lîngă sine. Iar sfînta, spunîndu-i după obiceiul său cuvintele lui Dumnezeu, aprindea inima fecioarei acesteia spre dragostea lui Hristos și către lepădarea de lume. În acea vreme a sosit un praznic elinesc, urît de Dumnezeu, și s-au adunat elinii cei ce erau în Beirut la idolii lor, voind să-i prăznuiască.

Neaflînd pe preoteasa idolilor ca să înalțe jertfele lor, după obiceiul păgînesc, se minunau și se întrebau unde s-a dus. Apoi, înștiințîndu-se că s-a dus la Matroana, au alergat acolo unii dintr-înșii, iar mai ales rudeniile fecioarei și aflînd pe Evhe șezînd lîngă Matroana și ascultînd cu umilință cuvintele lui Dumnezeu, au zis către dînsa: "Pentru ce, fecioară, ai trecut cu vederea pe marii zei și ai lăsat jertfele lor? Că iată pentru tine s-a sculat poporul asupra noastră nerăbdînd ocara zeilor săi. Vino dar cu noi ca să săvîrșești praznicul de acum".

Iar fecioara nici nu voia să audă cuvintele lor, nici să se uite la dînșii, ci precum ședea Maria la picioarele lui Iisus, așa ședea ea lîngă învățătoarea sa, Cuvioasa Matroana. Iar sfînta cu blîndețe și cu dragoste a zis către dînșii: "Lăsați-o să fie cu noi, pe această roabă a adevăratului Dumnezeu, care mai întîi era roabă a deșerților voștri idoli, iar acum nu mai este cu voi, pentru că dorește să se facă mireasa lui Hristos".

Dar rudele care veniseră acolo și mai mult se nevoiau, cînd cu momeli, cînd cu înfricoșări, să depărteze pe fecioara de Matroana, vrînd să o ia pe dînsa cu sila; dar o nevăzută putere dumnezeiască îi oprea pe dînșii. Nesporind de loc, au zis: "Dacă nu ne asculți pe noi și nu mergi acum să săvîrșești praznicul zeilor, apoi mîine, venind, vom arde casa aceasta cu toate cele ce sînt aici și pe tine împreună cu dînsele". Așa lăudîndu-se, s-au dus.

Sfînta Matroana, împreună cu surorile care erau cu dînsa, au adunat multe vreascuri și lemne pe care le-au pus împrejurul locașului și au trimis în urma elinilor care veniseră la ea, zicînd: "Iată acum sînt gata lemnele și focul; deci veniți și împliniți făgăduința, ardeți-ne pe noi, ca să fim jertfă cu bună mireasmă Hristosului nostru". Iar elinii mirîndu-se de o bărbăție ca aceasta și de curajul lor fără temere, că sînt gata a muri pentru Dumnezeul lor, nu știau ce să le răspundă și de aceea n-au mai venit la dînsele.

Apoi, Cuvioasa Matroana a trimis la episcop, rugîndu-l să trimită la dînsa un preot. După ce a venit preotul, i-a încredințat lui pe fecioara aceea să o lumineze cu Sfîntul Botez și iarăși să o aducă la dînsa; iar preotul a făcut după cererea ei. Fiind botezată fecioara aceasta, se nevoia foarte mult în post și în rugăciune, împreună cu celelalte surori care erau lîngă Matroana, opt la număr, și toate, asemenea fecioarelor celor înțelepte, înfrumusețîndu-și candelele lor, se pregăteau a ieși întru întîmpinarea Mirelui Hristos.

Astfel petrecînd Cuvioasa Matroana vreme îndelungată, slujind ziua și noaptea împreună cu surorile și mult popor aducînd lui Dumnezeu, i-a venit dorința ca să vadă pe părintele său cel duhovnicesc, pe Cuviosul Vasian. De aceea voia să se ducă la Constantinopol, dar se oprea de un alt gînd; căci bărbatul său, Dometian, petrecea acolo și se temea ca nu cumva să fie aflată de dînsul. Dar zicea în sine și acestea: "Nu pot petrece aici mai mult, pentru că mulți vin la mine și mă laudă ca pe o săvîrșitoare de fapte bune și mă tem de mărirea deșartă. Apoi mă mai tem ca nu cumva să audă bărbatul meu de mine, căci toată latura aceasta știe și poate cineva îi va spune; și de va veni aici și mă va afla, îmi va zădărnici toată osteneala cea călugărească. Deci mă voi duce de aici ori în Alexandria, ori în Antiohia.

Așa gîndind sfînta, a început a ruga cu sîrguință pe Dumnezeu să-i arate unde să se ducă și unde i-ar fi ei mai de folos a se nevoi. În astfel de rugăciune petrecînd, a văzut odată în vis trei bărbați certîndu-se între ei pentru dînsa, că fiecare voia s-o aibă de soție. Iar ea se lepăda de dînșii, zicînd: "Eu de mult fug de însoțire; oare acum aș fi dorit aceasta? Dar cine sînteți voi?"

Răspuns-a cel dintîi: "Eu sînt Alexandru". Iar celălalt a zis: "Eu sînt Antioh". Al treilea a zis: "Eu sînt Constantin". Acestea zicînd, au aruncat între dînșii sorți, cine să o ia și a căzut sorțul pe cel mai tînăr, care se numea Constantin. Deci, acela voia s-o ia pe dînsa, iar ea de frică s-a deșteptat și se gîndea la vedenie. Apoi a tîlcuit visul astfel: "Trei bărbați, Alexandru, Antioh și Constantin sînt trei cetăți la care m-am gîndit eu, Alexandria, Antiohia și cetatea lui Constantin. Iar sorțul căzînd lui Constantin, înseamnă bună voința lui Dumnezeu ca să mă duc în Constantinopol și să văd pe părintele meu, fericitul Vasian.

Deci, puternic este Domnul, Cel ce m-a orînduit acolo; El mă va acoperi ca să nu fiu văzută de bărbatul meu și chiar de voi merge în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele, că Domnul meu este cu mine. Apoi, sculîndu-se, a vrut să plece.

Înștiințîndu-se surorile de scopul ei, că voiește să se ducă de la dînsele, s-au rugat de dînsa cu plîngere, strigînd cu lacrimi: "Pentru ce, maica noastră, ne lași pe noi, fiicele tale, care încă nu sîntem desăvîrșit întărite în Legea Domnului? Pentru ce lași odraslele cele tinere în credință, care încă nu sînt din destul adăpate cu apa învățăturii? Unde te duci de la noi, maica noastră? Cui ne lași pe noi și pentru ce nu ne iei și pe noi cu tine?" Iar ea, mîngîindu-le pe dînsele, le-a spus voința lui Dumnezeu, care prin descoperire i s-a vestit, ca să meargă în cetatea marelui Constantin. Apoi îndată a trimis la episcop, rugîndu-l să trimită la dînsa două diaconițe iscusite în faptele cele bune și desăvîrșite în viață, pentru ca să le încredințeze lor turma lui Hristos cea mică și de curînd adunată. Și a făcut episcopul după dorința ei, căci i-a trimis diaconițe precum dorea. Deci, acelora a încredințat Cuvioasa Matroana pe fiicele sale cele duhovnicești ca pe o comoară de mult preț și, dîndu-le pace, s-a despărțit de dînsele, luînd numai o soră cu sine, pe fericita Sofronia.

Mergînd la mare, a aflat o corabie care mergea la cetatea lui Constantin și s-a suit în ea. După aceea, suflînd vînt ajutător, degrabă au ajuns la Constantinopol, unde Matroana împreună cu Sofronia au mers la Biserica Sfintei Irina, ce era aproape de mare. Intrînd acolo, au aflat pe Marcel, diaconul, cel mai sus pomenit, care sfătuise pe fericitul Vasian să o trimită pe dînsa la mînăstirea de fecioare, ce era în cetatea Emesiei.

Acestui diacon i-a spus Sfînta Matroana cu de-amănuntul toate cele despre sine, cum a fost urmărită de bărbatul său la Emesia, la Ierusalim și la Sinai și cum s-a nevoit în cetatea Beirutului într-o capiște idolească și a adunat surori; apoi cum a întors la Dumnezeu mult popor printr-însa, și cum a făcut atîta cale din Beirut la Constantinopol, ca să vadă pe părintele său cel duhovnicesc, Cuviosul Vasian. Iar Marcel a vestit pe cuviosul despre venirea Matroanei și i-a spus toate cele ce a auzit despre dînsa. Atunci el îndată a poruncit lui Marcel să caute o casă liniștită lîngă mînăstirea sa și acolo s-o ducă pe fericita Matroana. Și aceasta făcîndu-se, s-a întîlnit cu dînsa Cuviosul Vasian și a binecuvîntat-o pe ea. Apoi înștiințîndu-se de toate urmările și ostenelile ei, se veselea de asemenea nevoințe și de dragostea ei cea cu osîrdie către Dumnezeu.

Din acea vreme, Cuvioasa Matroana a început a fi în Constantinopol fără grijă, căci murise bărbatul ei. Iar Cuviosul Vasian îi dădea cele de trebuință și pe surorile care rămăseseră în Beirut le-a adus la dînsa, căci a trimis scrisoare, după cererea ei, la episcopul Beirutului, rugîndu-l să lase pe călugărițele cele adunate de Matroana să vină la Constantinopol la maica lor cea duhovnicească.

Deci, fiind liberate, au venit toate în grabă și petreceau împreună cu Cuvioasa Matroana, slujind lui Dumnezeu în cuvioșie și dreptate. Iar Matroana era tuturor pildă cu viața sa cea cu plăcere de Dumnezeu spre care privind, nu numai partea cea călugărească, ci și mulțimea poporului mirenesc se folosea; pentru că străbătuse vestea pretutindeni pentru faptele ei cele bune și se lăuda printr-însa Părintele Cel ceresc. Și a ajuns despre dînsa vestea pînă la împărăteasa, soția împăratului Leon cel Mare, care împărățea în acea vreme, al cărei nume era Verina.

Aceasta, auzind de viața Cuvioasei Matroana cea desăvîrșită în fapte bune, a venit singură la dînsa și a văzut-o. Iar Matroana a primit pe împărăteasă cu cinste și a făcut ei ospăț în chipul în care putea să facă o pustnică, care nimic nu avea. Și s-a mirat împărăteasa de viața ei, dar mai ales de aceasta, că n-a cerut de la dînsa nimic, deși multă avere voia să-i dea ei. Și primind împărăteasa mult folos din viața și vorba Cuvioasei Matroana, s-a întors la palatul său. Deci, alergau către Cuvioasa mulți neputincioși și dobîndeau sănătate, pentru că rugăciunea ei era puternică a tămădui neputințele, nu numai cele trupești ci și cele sufletești.

O femeie oarecare slăvită, cu numele Eufimia, soția lui Antim eparhul, căzînd într-o boală cumplită și netămăduită, încît nu mai putea avea ajutor de la doctori, a alergat la Cuvioasa Matroana. Și luînd mîna ei o punea pe partea trupului său unde o durea și din atingerea mîinii ei a dobîndit Eufimia deplină sănătate. Aceasta, văzînd casa strîmtă în care petrecea Cuvioasa cu surorile sale - și nici aceea nu era a ei, ci cu chirie -, a voit să zidească mînăstire spațioasă și frumoasă tămăduitoarei sale, Cuvioasei Matroana, pe care a și făcut-o degrabă. Și, mutîndu-se Cuvioasa din casa cea strîmtă în mînăstirea cea nou zidită, a adunat acolo mare turmă de oi cuvîntătoare, de fecioare și de femei, și le-a făcut pe ele mirese ale lui Hristos și cu sîrguință se îngrijea de mîntuirea lor.

După aceasta s-a apropiat de sfîrșitul său și a cunoscut mai înainte mutarea sa către Dumnezeu, care era să fie degrabă, pentru că i s-a spus ei în vedenie. Iar vedenia a fost astfel. I se părea că umbla într-un loc foarte frumos, în care erau sădiți pomi bine roditori, iar prin mijlocul lor curgeau izvoare de ape curate și cîmpul era verde și mulțime de păsări preafrumoase cîntau acolo cu glasuri dulci în multe feluri; iar pomii se clătinau cîte puțin de vîntul ce sufla lin, izvoarele murmurau și nu era cu putință a spune frumusețea locului aceluia, căci era raiul lui Dumnezeu. Acolo erau niște femei cinstite și cu bunăcuviință, care arătau Cuvioasei Matroana niște palate prealuminate, care erau zidite de mîna lui Dumnezeu și nu de a omului și ziceau către dînsa: "Această casă este a ta, Matroana, zidită de Dumnezeu; deci vino și viețuiește într-însa!"

Din această vedenie a socotit Cuvioasa că i s-a apropiat mutarea ei și se pregătea pentru ieșire cu și mai multă sîrguință, rugîndu-se Domnului, pentru care toate le-a socotit deșertăciune. După aceasta a chemat la sine pe toate surorile și învățîndu-le multe despre mîntuirea sufletului și pace dîndu-le lor, a adormit întru Domnul; și s-a mutat de la locașul pămîntesc în cel ceresc, pe care mai înainte l-a văzut în vis, pregătit pentru ea.

Așa s-a săvîrșit Cuvioasa Matroana întru bătrîneți fericite, pline de mulți ani. A petrecut în viața cea mirenească douăzeci și cinci de ani, iar în cea călugărească șaptezeci și cinci de ani; și au fost anii ei de toți o sută. Iar acum viețuiește în lumina cea fără de sfîrșit, stînd înaintea Preasfintei și nedespărțitei Treimi, a Tatălui și a Fiului și a Sfîntului Duh, adevăratul nostru Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site