Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea Sfîntului Mucenic Ieron și a celor împreună cu dînsul
(7 noiembrie)

Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Slăvitul Ieron avea ca patrie Capadocia și s-a născut în cetatea Tianiei din maică binecredincioasă și temătoare de Dumnezeu al cărei nume era Stratonica. În acea vreme împărățeau păgînii împărați Dioclețian și Maximilian, care arătau către idoli multă rîvnă și credință. Atunci li s-a vestit că toată Armenia și Capadocia se împotrivesc poruncii lor și nu se închină idolilor. Iar ei, sfătuindu-se mult, au ales doi bărbați vicleni plini de toată răutatea și înșelăciunea, ale căror nume erau Agricolae și Lisie. Deci, pe Agricolae l-au trimis în Armenia iar pe Lisie în Capadocia, dîndu-le două porunci. Cea dintîi, să piardă pe creștinii cei ce nu se închină idolilor; iar a doua, să scrie la oaste bărbați și tineri puternici, îndemînatici la război.

Cînd a venit Lisie în Capadocia, căuta pe aceia care ar fi buni de război pentru ca să-i înscrie la oaste. Atunci i s-a spus despre Ieron, care era un bărbat tare și puternic și mai cu bărbăție decît alții. Iar Lisie îndată a trimis ostașii să-l aducă pe el. Mergînd trimișii la el acasă, nu l-au aflat, căci era la țarina sa, ocupîndu-se cu lucrul. Deci au mers ostașii acolo vrînd să-l ia. Iar el, știind că vor să-l ia în rîndurile ostașilor, n-a vrut să meargă cu ei, cugetînd că nu este lucru de folos a fi împreună cu închinătorii de idoli și a ostăși cu dînșii, fiind creștin. Aceia însă, au vrut să-l ia cu sila, dar Ieron, mîniindu-se, a apucat un lemn ce se afla acolo și a început a-i bate pe ostași, astfel încît nici unul din ei nu i-a putut sta împotrivă, ci toți au fugit. Iar el, izgonindu-i pe dînșii ca un leu, îi bătea fără cruțare. Atunci ostașii cei izgoniți și risipiți, adunîndu-se la un loc, s-au rușinat de neputința lor, că nu au putut lua un om, ba chiar că au fost biruiți de dînsul.

Temîndu-se a se întoarce deșerți la cei ce i-au trimis, vorbeau între ei: "Dacă ne vom întoarce la ighemon fără Ieron, nu numai că vor rîde toți de noi că un om a biruit atîția ostași, dar vom fi și aspru pedepsiți pentru împuținarea sufletului nostru". Pentru aceea au trimis după mai mulți ostași, chemîndu-i în ajutorul lor spre a porni și a doua oară asupra lui Ieron. Dar acesta simțind năvălirea lor, a intrat cu însoțitorii săi într-o peșteră ce era în apropiere - căci avea împreună cu el optsprezece creștini binecredincioși care se războiau cu păgînii ce veniseră asupra lui.

Atunci au trimis ostași la ighemon, spunîndu-i că Ieron s-a închis într-o peșteră cu alți creștini și nu pot să-l ia. Iar ighemonul a trimis îndată mai multă oaste în ajutorul lor, însă nu puteau să-i facă nimic, căci nu îndrăznea nimeni nici măcar a se apropia de ușa peșterii, temîndu-se de bărbăția lui Ieron. Atunci a fost trimis de ighemonul un prieten al lui Ieron, anume Chiriac. Acesta mergînd, a sfătuit pe ostași să se depărteze de la peșteră. "Nu puteți, zise el, să-l luați cu sila, ci cu blîndețe și cu bună sfătuire".

Depărtîndu-se ostașii de la peșteră, a intrat Chiriac la dînsul și l-a sfătuit ca să nu fie potrivnic ighemonului, ci să se înscrie în rînduiala ostășească. Astfel vorbind în pace cu dînsul, a îmblînzit mînia lui, l-a scos din peșteră și l-a dus acasă la maica sa, care era văduvă, bătrînă și oarbă. Iar ea aflînd că pe fiul ei Ieron îl duc la ighemonul, a început să plîngă foarte mult, numindu-l toiag al bătrîneților sale și lumina ochilor săi celor orbi.

Deci se tînguia că se lipsește de un fiu ca dînsul care o mîngîia în necazurile văduviei și a orbirii ei. Iar ostașii, înconjurîndu-l, îl sileau să meargă la ighemon. Apoi el, luîndu-și rămas bun de la maica sa, care plîngea și de la toți cunoscuții care se adunaseră atunci acolo, a luat cu dînsul o rudenie a sa, anume Victor și s-a dus cu ostașii în cetatea Melitinei. Au mai mers cu el și doi frați ai rudeniei sale, Matronian și Antonie, și alți prieteni de credință. Iar apunînd soarele și făcîndu-se seară, n-au ajuns la cetatea Melitina, ci au rămas la un loc oarecare, unde au așteptat pînă dimineața.

În acea noapte s-a arătat fericitului Ieron, cineva îmbrăcat în haine albe, care cu dragoste a zis către dînsul: "Iată, Ierone, bine vestesc ție mîntuire; calea pe care călătorești este dreaptă, căci nu pentru împăratul cel pămîntesc te vei nevoi, nici vei ostăși pentru slava care degrabă piere, ci pentru Împăratul Cel ceresc vei săvîrși nevoința, și degrabă vei veni la Dînsul, ca să primești de la El cinste și laudă". Acestea zicînd cel ce i se arătase, a umplut de nespusă bucurie inima lui și s-a dus. Iar el, sculîndu-se vesel, a zis către prietenii și către rudeniile care erau cu dînsul: "Acum am cunoscut în mine taina buneivoințe a lui Dumnezeu și de acum cu veselie alerg pe calea ce-mi stă înainte; o comoară este, o moștenire și o bogăție, care sînt ascunse în cer; iar bunătățile ce sînt de față, nimic nu folosesc celor ce le moștenesc; căci ce va folosi omului, dacă ar dobîndi toată lumea, iar sufletul său și-l va pierde? Nimic nu-mi este mai scump și mai bun decît sufletul. Mi-ajunge vremea vieții care a trecut și care în deșert am cheltuit-o. Mă voi duce de acum către Dumnezeu. Un lucru însă mă tulbură, grija maicii mele, care, fiind văduvă și bătrînă neputincioasă și lipsită de lumina ochilor, nu are cine să-i ajute și să o sprijinească pe dînsa. Dar de vreme ce merg să mor pentru Hristos, Domnul meu, Lui Îi încredințez pe maica mea, căci El este Tatăl săracilor și al văduvelor".

Acestea zicînd, a lăcrimat pentru maica sa și apoi a plecat. Iar cînd a ajuns la cetatea Melitina, Sfîntul Ieron a fost închis în temniță și împreună cu dînsul au fost închiși și alți treizeci și trei de creștini, către care Sfîntul a început a le vorbi astfel: "Ascultați sfatul meu, prietenilor și fraților, și luați aminte vorbele mele, care pot să vă folosească vouă, nu în veacul acesta, ci în cel ce va să fie. Căci toți cei ce se tem de Dumnezeu, nu caută vreun folos vremelnic de acum, ci pe cel care are să fie veșnic. Ați auzit că păgînul ighemon voiește să aducă dimineață jertfă zeilor, la care jertfă ne va sili și pe noi. Deci să nu ne supunem poruncii lui și să nu ne închinăm idolilor, nici să le aducem jertfă. Ci să jertfim mai bine jertfă de laudă adevăratului nostru Dumnezeu și să-I aducem rugăciunile noastre, ca ascultîndu-le, să ne dea tărie și bărbăție a suferi muncile și a dobîndi fericitul sfîrșit".

Cînd a grăit Sfîntul acestea, toți cu un suflet au răspuns: "Cuvintele tale sînt mai dulci decît fagurele de miere pentru noi, căci ne sfătuiești ceea ce cu adevărat este de folos și de mîntuire. Și toți voim a muri mai bine pentru Hristos Dumnezeul nostru, decît, închinîndu-ne idolilor, să viețuim în deșertăciune". Aceste cuvinte ale sfinților spuse în temniță, straja le-a vestit ighemonului Lisie. Iar el, dimineața a șezut la judecată plin de aprindere și de mînie și scoțînd pe Sfinții Mucenici din temniță, i-a pus înaintea sa și a zis către dînșii: "Care diavol v-a adus pe voi în nebunia cea fără de sfîrșit, ca să vă împotriviți unei atît de mari stăpîniri, să treceți cu vederea poruncile împărătești și să nu vă închinați marilor zei?"

Răspuns-au sfinții: "Cu adevărat am fi fost nebuni și jucării ale diavolilor dacă cinstea ce se cuvine lui Dumnezeu am fi dat-o lemnului și pietrei, care sînt lucruri făcute de mîini omenești. Dar noi sîntem înțelepți, închinîndu-ne Dumnezeului a toate, Care cu cuvîntul a făcut cerul și pămîntul și cu Duhul gurii Lui le-a adus din neființă în ființă".

Acestea grăindu-le sfinții, unul dintre cei ce stăteau înaintea ighemonului a arătat cu mîna asupra fericitului Ieron, și a zis: "Acesta este omul care s-a împotrivit ostașilor trimiși de tine, ighemoane, și toate cele ce ați auzit, el le-a făcut". Iar ighemonul, căutînd la dînsul, a zis: "De unde ești tu?" După ce Sfîntul a spus patria sa și cetatea în care s-a născut, atunci ighemonul a zis iarăși: Tu ești potrivnicul poruncilor împărătești, care te lauzi cu tăria mîinilor tale și ai făcut rău ostașilor celor trimiși de noi?" Iar Ieron, cu bărbăție a răspuns fără frică: "Eu sînt. Cu adevărat am urît pe cei ce urăsc pe Domnul meu și asupra vrăjmașilor Lui m-am luptat. Cu urîciune desăvîrșită i-am urît pe ei; că vrăjmași mi-au fost, pentru aceea i-am necăjit pe dînșii bătîndu-i și izgonindu-i ca pe niște iepuri fricoși".

Ighemonul, auzind acestea, s-a mîniat și nu l-a lăudat ca pe un viteaz, ci ca pe un nesupus l-a defăimat, și a grăit: "Nebunia te-a pornit pe tine la o îndrăzneală ca aceasta, încît nici stăpînirea împărătească nu ai ascultat-o, nici poruncii noastre nu te-ai supus, iar pe trimișii noștri i-ai rănit. Pentru aceea, mîna ta cea necurată, care a ascultat de capul tău cel nebun, poruncesc să se taie de la cot". Deci, îndată a fost tăiată mîna Sfîntului Ieron, după porunca ighemonului. Iar pe ceilalți sfinți a poruncit să-i bată fără milă și așa s-a făcut. După aceea, iarăși fiind aruncați în temniță, ei mulțumeau lui Dumnezeu, Celui ce i-a învrednicit a suferi asemenea răni pentru numele cel sfînt al Lui.

Însă unul dintre dînșii, anume Victor, care s-a pomenit mai sus, rudenia Sfîntului Ieron, slăbind de rănile ce le luase mai înainte și, temîndu-se de cele ce aveau să mai fie, a chemat la sine în taină pe cel ce scria numele creștinilor celor prinși și munciți și l-a rugat cu smerenie să șteargă numele lui din cartea în care erau scrise numele legaților ce pătimesc pentru Hristos și să-l elibereze din temniță. Și a făgăduit a-i da pentru aceasta, moșia sa. Iar acela bucurîndu-se de lucrul cel făgăduit, a făcut după dorința lui Victor, căci a șters numele lui din numărul creștinilor și l-a eliberat noaptea din temniță. Deci, ieșind Victor de acolo, îndată a murit și astfel și-a pierdut și moșia și viața sa, și s-a lipsit de cununa mucenicească.

Făcîndu-se ziuă, Sfîntul Ieron a înțeles cele ce făcuseră și, umplîndu-se de mîhnire, se tînguia cu amar pentru rudenia sa, zicînd: "Vai ție, o, Victore, cum ai făcut aceasta? Cît de urîtă s-a făcut viața ta! Cum ai cumpărat sufletului tău pierzare! Cum singur te-ai dat vrăjmașilor! Pentru ce ai ales fuga cea rușinoasă mai mult decît cununa slavei? Pentru ce ai cinstit ușurătatea cea vremelnică mai mult decît bucuria cea nesfîrșită? Cum te-au supărat pe tine durerile bătăilor celor mici, care sînt nimic în fața muncilor celor veșnice pe care le vei dobîndi, căzînd în mîinile lui Dumnezeu?"

Așa tînguindu-se Sfîntul pentru cel căzut din ceata mucenicilor, a chemat la temniță pe cei doi însoțitori care îl urmau, fiindu-i rudenii de aproape, adică pe Antonie și Matronian, și a zis către dînșii: "Apropiați-vă de mine și ascultați dorința mea cea mai de pe urmă, pe care să o aduceți la îndeplinire, cînd vă veți întoarce. Averea mea care este în Pisidia o dau surorii mele Teotimia, ca din aceea, avînd cele de trebuință spre hrană, să săvîrșească pomenirea pătimirii mele; iar cealaltă avere o las maicii mele pentru văduvia și bătrînețile ei, căreia să-i dați și mîna mea cea tăiată și să-i ziceți ca să scrie stăpînitorului Rustic, care stăpînește în Ancira, să-i dea ei casa cea din Vadisani, iar mîna mea să fie pusă acolo.

Făcînd acest legămînt cu însoțitorii săi, fericitul Ieron aștepta sfîrșitul pătimirii sale. Iar după patru zile ighemonul Lisie a șezut la judecată și, chemînd pe sfinți, îi silea să se închine idolilor, silindu-i și cu îmbunări și cu îngroziri, ca să se depărteze de la Hristos și să se închine la idoli. Iar cînd a văzut că nimic nu sporește, a poruncit mai întîi să-i bată cu toiege fără cruțare, după aceea i-a judecat spre a fi tăiați de sabie. Însă Sfinții Mucenici, împreună cu povățuitorul lor, fericitul Ieron, după primirea multor bătăi, cînd mergeau la locul de ucidere, cîntau cu veselie cuvintele acestea: Fericiți cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.

Venind la locul cel însemnat, și-au plecat genunchii și s-au rugat, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, primește sufletele noastre!" Atunci au fost tăiate cinstitele și sfintele lor capete. Iar Antonie și Matronian s-au apropiat de ighemon rugîndu-l să le dea voie ca să ia trupul rudeniei lor, fericitul Ieron. Dar ighemonul n-a vrut să le dea voie. Ei l-au rugat, ca măcar capul cel tăiat al lui Ieron să-l dea lor. Și a zis ighemonul: "Dacă-mi veți da atîta aur cît se va potrivi cu greutatea capului, veți putea lua capul acela". Antonie și Matronian se mîhneau pentru că nu aveau atîta aur cît trebuia ighemonului pentru capul sfîntului, deși acel cinstit cap care se tăiase pentru Hristos, de mii de ori era mai scump și mai cinstit.

Iar Dumnezeu a pus gînd bun în inima unui bărbat slăvit și bogat, cu numele Hrisantie, ca să răscumpere capul Sfîntului Mucenic Ieron. Acesta a dat ighemonului atîta aur, cît trebuia pentru a se potrivi în cumpănă cu capul și luîndu-l, îl păstra la sine cu cinste. Iar tiranul iubitor de aur căuta și mîna sfîntului cea tăiată, vrînd ca și pentru ea să dobîndească aur. Dar Antonie și Matronian, auzind aceasta, au fugit noaptea, ducînd cu ei mîna lui Ieron. Iar trupul lui și ale celorlalți Sfinți Mucenici, tăiați împreună cu dînsul, luîndu-le creștinii noaptea, le-au îngropat pe ascuns.

Deci frații cei mai sus pomeniți, luînd mîna sfîntului, au dus-o la Stratonica, maica lui, au dat-o în mîinile ei și au spus cu de-amănuntul toate cele întîmplate. Ea primind mîna iubitului său fiu, tăiată pentru Hristos, cu lacrimi o uda, ca o maică o săruta și la ochi o punea. Și, pe de o parte veselindu-se, iar pe de altă parte de fire fiind biruită, cu tînguire zicea:

"O, iubitul meu fiu, te-am născut viu și întreg, iar acum numai o parte mică am din trupul tău cel mort, pentru care mă cuprinde jalea. Vai mie, fiul meu, întru durere te-am născut, întru osteneli te-am crescut, nădăjduind a te avea toiag la bătrînețe, povățuitor la neputințe, și mîngîiere în necazuri; iar acum m-am lipsit de tine, lumina ochilor mei celor orbi. Dar pentru ce plîng în vremea aceasta, în care mi se cade a mă veseli și a mă bucura? Căci sînt maică a mucenicului, că am adus lui Dumnezeu rodul pîntecelui meu. Căci am auzit despre tine, o, iubitul meu fiu, că nu ai murit cu moarte de obște, ci cu cea mucenicească; iar moartea aceasta este pricinuitoare de multe bunătăți.

Deci, ducîndu-te de la mine, nu mă lăsa pînă în sfîrșit, fiul meu, ci cu rugăciunile tale mijlocește la Domnul, pentru care ți-ai vărsat sîngele, ca și pe mine să mă slobozească degrabă din viața aceasta plină de multe osteneli și de mari nevoi".

Astfel grăind cu plîngere, a pus mîna sfîntului la locul acela unde singur a binevoit să se așeze și toate cele poruncite de dînsul le-a adus la îndeplinire. Iar Hrisantie cel mai sus pomenit, care a răscumpărat capul Sfîntului Ieron cu mult aur, după cîtăva vreme a zidit o biserică în locul acela unde au fost tăiați Sfinții Mucenici și a așezat într-însa acel cinstit cap, slăvind pe Sfînta Treime în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site