Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea Sfinților Mucenici Achindin, Pigasie, Anempodist, Elpidifor, Aftonie și a celor împreună cu dînșii
(2 noiembrie)

Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Savorie, împăratul Persiei, fiind întunecat cu închinarea la idoli și plin de toată fărădelegea, a ridicat prigoană mare asupra creștinilor în pămîntul său. În acea vreme, printre slugile care slujeau în curțile lui, erau în taină și trei creștini: Achindin, Pigasie și Anempodist, care, slujind într-ascuns lui Hristos, pe mulți îi aduceau, cu învățăturile lor, la aceeași dreaptă credință.

Pe aceștia trei i-a clevetit un oarecare la împărat, cum că nu numai ei singuri cred în Cel răstignit, ci și pe alții îi vatămă cu aceeași credință ca și cu o otravă. Împăratul a zis cu mînie către clevetitori: "Pentru ce voi, știindu-i pe unii ca aceștia de demult, nu mi i-ați arătat, nici nu i-ați adus la mine?" Ei au răspuns: "De vei porunci, stăpînitorule împărate, în acest ceas îi vom aduce înaintea ta".

Deci, îndată poruncind împăratul, trimișii s-au dus să-i prindă. Sosind la casa unde petreceau sfinții, au găsit ușile încuiate, căci credincioșii robi ai Domnului, stăteau la rugăciune și nu voiau să deschidă oamenilor, îndeletnicindu-se în vremea aceea cu vorbirea către Dumnezeu. Oamenii aceia, stricînd ușile i-au prins și, legîndu-i, i-au dus înaintea împăratului. Dar împăratul, căutînd spre dînșii, a început a-i întreba cu blîndețe, zicînd: "De unde sînteți, fiii mei?" Iar sfinții au răspuns: "De țara noastră întrebi, împărate? Moșia noastră și viața noastră este Preasfînta Treime, Cea de o ființă și nedespărțită - Tatăl, Fiul și Sfîntul Duh, Unul Dumnezeu".

Împăratul a zis: "Foarte îndrăzneți sînteți; și chiar cutezați a mărturisi înaintea mea alt Dumnezeu, pentru că încă nu știți care sînt rănile și feluritele chinuri". Sfinții au răspuns: "Sîntem îndrăzneți pentru Dumnezeul nostru și, pentru El, sîntem gata să primim tot felul de chinuri și răni. Și dacă nu crezi cuvintelor noastre, încearcă cu fapta: dă-ne răni, pune asupra noastră chinurile pe care le știi și vei cunoaște dacă ne vom lepăda de Dumnezeul nostru!"

Pe cînd sfinții grăiau multe de acestea, preamărind pe Unul Dumnezeu și defăimînd pe împărat pentru a lui mulțime de zei, acesta s-a mîniat și a poruncit la patru oameni ca, pe fiecare dintre sfinți, întinzîndu-i pe pămînt, să-i bată cu toiege ghimpoase. Iar sfinții, fiind astfel bătuți, binecuvîntau pe Dumnezeu într-un glas, zicînd: "Vezi, Doamne, nu ne lăsa și nu Te depărta de la noi, ca să cunoască toți că mîna Ta este asupra noastră; Tu, Doamne, ajută-ne nouă".

Acestea cîntînd sfinții în timp ce erau torturați, au slăbit cei ce îi băteau, iar împăratul a pus alți ostași ca să-i bată. Și au fost bătuți multă vreme, încît ar fi trebuit să moară din bătaie, de n-ar fi ținut singur Dumnezeu viața lor spre arătarea atotputerniciei Sale cea dintr-înșii. Împăratul, văzînd o răbdare ca aceea a lor, fiindcă nu strigau, nici slăbeau, se mira de aceasta. Deci s-a înspăimîntat și îndată a căzut de pe scaunul cel împărătesc. Iar sfinții au strigat către dînsul, zicînd: "Domnul nostru, Care ți-a dat ție viața, Acela te ridică pe tine iarăși, ca să vezi în noi puterea Lui". Iar celor ce stăteau înainte, li s-a părut că împăratul a fost lovit de moarte și, alergînd, l-au ridicat. El, abia suflînd, s-a sculat și, venindu-și în fire, mai mult s-a mîniat, părîndu-i-se că sfinții i-au făcut lui farmece; căci păgînii se deprinseseră a socoti vrăjitorii și farmece, minunile cele mari ale lui Dumnezeu, care se fac prin sfinții Săi, fiind ei plini de toată lucrarea diavolească.

Deci a poruncit împăratul cel fărădelege să spînzure pe Sfinții Mucenici și sub dînșii să aprindă foc, ca astfel să piară prin legături și prin foc.

Sfinții, multă vreme stînd spînzurați, aveau în gurile lor această cîntare: "Luminătorul și Făcătorul nostru, Cel ce ai fost vîndut pentru noi și ai fost scuipat, ocărît și, ca un făcător de rele, ai fost spînzurat pe lemn, Stăpîne, Cel ce ții toate cu mîna, vino acum și caută spre pătimirea noastră și ne arată nouă mîntuirea Ta. Privește spre durerile noastre și ne miluiește și arată tuturor că noi pe Tine, Unul Dumnezeu, Te avem, în cer".

Apoi, îndată li s-a arătat lor Domnul ca un om, avînd fața luminoasă ca soarele. Iar prin arătarea Lui, s-au dezlegat legăturile și s-a stins focul, iar sfinții s-au făcut sănătoși. Apoi, umplîndu-se ei de negrăită bucurie la vederea Domnului, iarăși S-a făcut nevăzut. Iar sfinții au stat înaintea împăratului, ca și cînd n-ar fi fost supuși nici unui chin. Văzîndu-i pe dînșii sănătoși, împăratul s-a mirat și a zis către ei: "Cum s-a întîmplat aceasta?" Iar ei au zis: "Oare nu vezi ce s-a făcut, că ne-a mîntuit pe noi Hristos, Dumnezeul nostru, din tirania ta? Vezi puterea Lui și te rușinează!"

Păgînul atunci a început a grăi hule asupra lui Hristos, iar sfinții au strigat: "Mute să fie buzele tale viclene, care hulesc pe adevăratul Dumnezeu". Și îndată a amuțit împăratul, rămînînd fără glas. Iar sfinții au zis către dînsul: "Acum spune, împărate, cărui Dumnezeu poruncești să ne închinăm?" Iar el nu putea să le răspundă nici un cuvînt, fără numai cu ochii se tulbura. Dar sfinții au zis: "Ce ți s-a întîmplat, împărate, de nu vorbești cu noi? Oare așa ne vom duce de la judecata ta, neluînd răspunsul cel de pe urmă?" Iar împăratul a început a arăta cu ochii și cu mîinile celor ce stau înainte, ca să-i ia pe sfinți și să-i închidă în temniță. Și nimeni din cei ce stăteau înainte nu pricepea ce poruncește cu amenințarea sa.

Atunci împăratul, apucînd porfira de pe sine, a trîntit-o la pămînt și, ca un nebun, a început înaintea tuturor a o călca cu picioarele. Iar mulțimile, văzînd acestea, se minunau și le părea rău de împăratul lor, că și-a ieșit din minți astfel. Dar sfinții au zis către popor: "O! orbilor la minte, văzînd nu vedeți și auzind nu auziți, că s-au învîrtoșat inimile voastre".

Acestea grăind sfinții, s-a arătat din cer o ceată de îngeri prea luminată, pe care mulți din popor au văzut-o și, neputînd să o privească, au căzut de frică la pămînt și au crezut în Hristos. Iar sfinții au început a cînta: Dumnezeu este puterea și scăparea noastră, ajutor întru necazurile care ne-au cuprins pe noi. Pentru aceasta nu ne vom teme cînd se va tulbura pămîntul. Și iarăși: "Scoală-Te, Doamne, ajută-ne și ne izbăvește, pentru numele Tău".

Împăratul, neputînd face ceva, fiind mut, de mînie a început a se bate peste obraz. Dar Sfîntul Achindin, văzîndu-l așa tulburat, a lăcrimat și a zis: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos, grăiește!". Și îndată i s-a dezlegat limba și a început a grăi. Dar nu binecuvînta pe Dumnezeu, ci mai tare Îl hulea, avînd inima împietrită. Căci, deși a văzut asupra sa mîna cea tare a lui Dumnezeu, n-a vrut a cunoaște adevărul, ci pe toate acestea le socotea a fi vrăjitorii ale Sfinților Mucenici și s-a pornit cu și mai multă mînie asupra lor.

Deci, după ce i s-a dezlegat limba, în loc de mulțumire, cel dintîi cuvînt de răspuns i-a fost: "Pe Achindin, pe Pigasie și pe Anempodist, cu amară moarte îi voi pierde; iar pe voi, cei ce stați înainte, vă voi pedepsi, pentru că nu m-ați ascultat cînd vă porunceam cu amenințare să luați pe acești necurați creștini și să-i chinuiți pentru mine, căci cu vrăjitoriile lor îmi legaseră limba". Atunci a poruncit împăratul să ardă un pat de fier și să pună pe el pe mucenici. Iar ei, fiind arși pe patul acela, se rugau lui Dumnezeu cu osîrdie și cîntau psalmul lui David, care se cuvenea în acea vreme: "Cercatu-ne-ai pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai lămurit, precum se lămurește argintul. Pus-ai necazuri pe umărul nostru, ridicat-ai oameni pe capetele noastre, trecut-am prin foc.

Deci, dă-ne nouă ca, cu suflet tare și cu inimă vitează să purtăm chinurile cele ce ne sînt puse înainte; dă și celor ce stau împrejur, ca să cunoască numele Tău Cel Sfînt, prin care ai arătat puterea Ta și minunile Tale".

Acestea grăindu-le sfinții, s-a auzit un glas din cer, zicînd: "De vreme ce cu fapta v-ați întărit credința voastră, cererile voastre se vor împlini". Acel dumnezeiesc glas, învrednicindu-se a-l auzi mulți din cei ce stăteau împrejur, au strigat: "Unul este adevăratul Dumnezeu, pe Care Îl cinstesc acești pătimitori, Unul este tare, Unul nebiruit, și afară de Dînsul nu este alt Dumnezeu. Fericiți sînteți voi, o!, pătimitorilor, că v-ați făcut mărturisitori ai venirii Lui pe pămînt și, pentru dragostea Lui, sufletele voastre le dați spre moarte, căci vă mijlocește vouă viața veșnică. Rugați-vă bunătății Lui și pentru noi, ca să ne întindă nouă de sus ajutorul Său și să ne scoată din adîncul pierzării".

Iar Sfinții Mucenici, ridicîndu-și ochii spre cer, se rugau pentru dînșii, zicînd: "Dumnezeule, Cel ce viețuiești întru cele înalte, caută spre robii Tăi, cei ce cheamă numele Tău întru adevăr și trimite rouă de mîngîiere moștenirii Tale celei noi, poporului acestuia, care acum a crezut în Tine, ca să le fie lor doctorie și tămăduire, roua care se va pogorî de la Tine și care spală necurăția păcatelor; ca să Te știe pe Tine toți, că ești Unul Dumnezeu și toate cîte sînt, o, Împărate, să se supună stăpînirii Tale".

Așa grăind sfinții, săvîrșind rugăciunea, îndată s-au pornit fulgere și tunete înfricoșătoare și s-a pogorît o ploaie mare. Umplîndu-se de frică și de spaimă, necredincioșii au fugit, rămînînd cu mucenicii numai cei care crezuseră în Hristos, către care sfinții au zis: "Nu vă temeți, că pentru voi sînt acestea; pentru ca, prin ploaia aceasta, să se săvîrșească peste voi Taina Sfîntului Botez". Iar cînd toți, într-un glas, înălțau slavă lui Dumnezeu, a fost văzută mulțime de îngeri pogorîndu-se de sus, care îmbrăcau cu haine albe poporul cel nou luminat, arătînd a fi curățite sufletele lor cu sfînta credință și cu apa cea pogorîtă de sus peste dînșii. Și s-a stins focul prin ploaia aceea; iar patul s-a răcit și sfinții s-au sculat vii și sănătoși; numai trupurile lor erau negre ca niște lemne arse în foc.

Atunci împăratul, chemînd iarăși pe sfinți, le-a zis: "Cu toate că ați stins focul cu vrăjitoriile voastre, nu veți scăpa din mîinile mele, pînă cînd, sau vă voi îndupleca pe voi la închinarea zeilor, sau cu groaznică moarte vă voi omorî". Iar sfinții, ca și cu o gură au răspuns: "Omoară-ne precum voiești, dar de Unul Dumnezeu, Care locuiește în cer și Care ne-a gătit noua viața veșnică, nu ne vom lepăda!"

Atunci împăratul, rîzînd, a zis: "Fiii mei și prieteni, de vreme ce voi cinstiți pe un Dumnezeu, nici eu nu vă silesc să cinstiți mai mulți dumnezei, ci numai unul, pe acesta pe care îl cinstesc eu și căruia mă închin. Căci și eu am un dumnezeu, pe care îl iubesc și-l cinstesc mai mult decît pe ceilalți, care este Dia (Jupiter) cel mare și care e mai întîi decît toți dumnezeii. Deci acestuia singur, închinați-vă împreună cu mine, iar ceilalți zei rămînă la voia voastră, precum veți vrea, căci este destul a-l cinsti pe acesta".

Fericitul Anempodist a zis către împăratul: "În ce chip poruncești să dăm cinstire dumnezeului tău?" Împăratul, auzind aceasta, s-a bucurat, căci socotea că vor să se închine necuratului Dia, și le-a zis lor: "Mergeți, fiii mei, împreună cu mine, în templul marelui Dia și, precum mă veți vedea pe mine făcînd, așa să faceți și voi și ne vom închina împreună dumnezeului meu". Iar sfinții au zis: "Tu, împărate, precum ai învățat, așa te roagă, iar noi, precum demult am învățat, așa ne vom ruga".

Împăratul, neînțelegînd cele grăite de dînșii, se bucura, căci socotea că sfinții acum s-au plecat către a lui închinare de idoli și grăia către dînșii: "Pentru ce n-ați voit mai înainte să vă plecați la un cuget cu noi și să nu fi îndurat atîtea chinuri? Iar acum iertați-mă pe mine, care v-am chinuit pe voi și vă făgăduiesc că vă voi răsplăti acestea toate cu multă dragoste".

Deci, a poruncit să gătească careta sa cea împărătească, pentru a merge la templul lui Dia. Intrînd în caretă, a chemat la sine și pe Sfinții Mucenici, ca să stea împreună cu dînsul. Iar sfinții au răspuns: "Nu, împărate, noi vom merge pe jos ca să nu fie vreo bănuială". Și așa au ajuns la templul cel idolesc. Acolo, împăratul luîndu-i pe ei de mîini, a intrat cu dînșii în templu și a început a striga: "Mare este zeul Dia și mare este puterea lui! Veniți, iubiții mei și mai înainte de mine vă rugați lui Dia, dumnezeului cel mare". Iar sfinții au răspuns: "Precum poruncești, așa vom face".

Făcîndu-și semnul crucii pe fruntea lor, sfinții au căzut în genunchi și, ridicîndu-și mîinile spre cer, au început a se ruga Unuia Dumnezeu în Treime, Tatălui și Fiului și Sfîntului Duh. Și îndată s-a cutremurat locul și templul a început a se sfărîma, iar împăratul, temîndu-se, a fugit afară cu toți cei ce erau împreună cu dînsul. Apoi a căzut templul cu idolii și toate cele ce erau în el s-au sfărîmat ca praful. Iar sfinții, care au rămas neatinși în căderea templului aceluia, se bucurau de puterea lui Hristos și rîdeau de neputința zeilor păgînești.

Dar împăratul s-a aprins cu iuțime asupra Sfinților și a zis către dînșii: "Astfel este închinarea și întoarcerea voastră către Dia? Așa vă este rugăciunea voastră, căci cu vrăjitoriile voastre ați stricat templul lui și pe zei i-ați sfărîmat?" Iar sfinții au răspuns: "Precum de demult am învățat, așa ne-am și rugat lui Dumnezeu, Ziditorul a toată lumea, iar vrăjitorii nu știm; căci nu prin vrăjitorii, ci în numele lui Dumnezeu Cel Atotputernic, Cel chemat de noi în rugăciune, a căzut păgînescul templu, împreună cu necurații voștri zei".

Atunci împăratul a poruncit să gătească trei căldări și să le umple cu plumb, cu pucioasă și cu smoală, să taie lemne din corăbiile vechi și cu acestea să facă foc mare sub căldări. Deci acestea făcîndu-se, iar căldările fiind foarte înfierbîntate și clocotind, sfinții au fost legați cu lanțuri și sloboziți în căldări; mai întîi pînă la brîu, apoi pînă la piept și după aceea pînă la grumaji. Iar ei, fiind în acele chinuri, căutau spre cer și fiecare dintre dînșii cînta cîntarea din psalmii lui David. Fericitul Pigasie grăia:

La Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta, vom vedea lumină. Și marele Anempodist zicea: "Picioarele mele au stat spre îndreptare și legea Ta este făclie picioarelor mele și lumină cărărilor mele". Iar fericitul Achindin grăia: "Cuprinsu-ne-au durerile morții, primejdiile iadului ne-au înconjurat pe noi și, de vreme ce am trecut prin foc, Însuți ne scoate, Doamne, pe noi întru odihnă".

Astfel, rugîndu-se sfinții în căldări, au rămas nevătămați de fierberea plumbului, a pucioasei și a smoalei și lanțurile dezlegîndu-se singure de pe dînșii au căzut; iar sfinții au ieșit sănătoși în vederea tuturor. Atunci, mulți înspăimîntîndu-se de acea înfricoșătoare minune, au cunoscut adevărul și, preamărind pe Hristos, au crezut într-Însul. Încă și unul din cei care-i chinuia pe dînșii, pe nume Aftonie, văzînd acea minune, a crezut în Hristos și a strigat: "Mare este Dumnezeul creștinilor". Iar către împărat a zis: "Neîndumnezeitule și urîtorule de oameni, împărate, pînă cînd nu vei lăsa în pace acest popor nevinovat? Că iată, noi ne-am ostenit mai mult, chinuindu-i pe dînșii, decît ei răbdînd chinurile, iar tu ești de fier și împietrit și nu te umilești în inima ta". Iar împăratul îndată a poruncit să-i taie capul.

Atunci Aftonie, auzind răspunsul împăratului cel hotărît, pentru tăierea capului său, și-a ridicat ochii spre cer și a zis: "Slavă Ție, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule, în Care cred creștinii. Iată și eu cred în Tine, mă închin Ție și mor pentru Tine. Deci, mîntuiește-mă pe mine nevrednicul, după mare mila Ta". Și, apropiindu-se călăul de dînsul, i-a pus funia de gît, ca să-l ducă în afara cetății, spre ucidere. Iar el, uitîndu-se spre Sfinții Mucenici, a zis: "Domnii mei și părinților! Nu pomeniți răul pe care vi l-am făcut, chinuindu-vă după porunca împăratului celui păgîn, ci vă rugați lui Dumnezeu pentru mine, ca să-mi ierte păcatele cele multe, să mă unească cu ceata celor ce cred în El și să-mi facă parte cu voi în împărăția Lui". Iar Sfinții Mucenici au zis: "Bucură-te, frate, că mergi la Hristos mai înainte de noi și fii cu bună nădejde, căci vei afla la El milă și-ți va răsplăti după credința ta!"

Atunci Aftonie, închinîndu-se sfinților, a mers în afara cetății și, chemînd Preasfînt numele lui Iisus Hristos, și-a plecat sub sabie grumazul și, fiind tăiat, s-a dus către Domnul, bucurîndu-se. Iar creștinii, luînd trupul lui, l-au îngropat cu cinste, ca pe un mucenic al lui Hristos. Apoi pe Achindin, pe Pigasie și pe Anempodist, împăratul a poruncit să-i pună în saci de piele și să-i arunce în mare. Și aceasta făcîndu-se, s-a arătat Sfîntul Aftonie, cu trei îngeri umblînd pe mare și, scoțînd pe Sfinții Mucenici din mare, i-a dezlegat din saci și i-a adus pe uscat, vii și sănătoși, ca și cum n-ar fi pătimit niciodată nimic.

Auzind împăratul că Sfinții Mucenici sînt vii, s-a mîniat asupra ostașilor cărora le poruncise să-i arunce în noianul mării, căci socotea că nu l-au ascultat și că i-au slobozit. Pentru aceea, întîi a tăiat mîinile ostașilor acelora, care erau patru la număr, poruncind să-i înece în mare. Iar ei, luîndu-și sfîrșitul, chemau pe Domnul nostru Iisus Hristos, mărturisind numele Lui cel sfînt, crezînd și rugîndu-se Lui; și așa au fost înecați în apa mării.

Apoi, Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie și Anempodist iarăși au fost prinși, închiși în temniță și ferecați în obezi. Iar împăratul, tulburîndu-se, s-a dus în cămara sa și, culcîndu-se pe pat, a chemat pe boierii săi și a grăit către dînșii cu mînie, zicînd că l-au lăsat pe el singur a se osteni cu judecățile ce le făcea asupra creștinilor și cu chinurile acestora și nu-l ajutau deloc nici cu cuvîntul, nici cu lucrul. Iar ei au răspuns, zicînd că nu este lucru folositor să te îndeletnicești cu judecăți ca acestea și să te sîrguiești la chinuirea nevinovaților creștini.

Atunci împăratul a zis către dînșii: "Ce cugetați ieri și alaltăieri, cînd vă țineați gura cu mîinile?" Iar unul din boieri, pe nume Elpidifor, rîzînd, a zis: "Batjocoream în mințile noastre nebunia ta și ne gîndeam că și noi într-atîta am fost de nebuni, ascultîndu-te pe tine". Iar împăratul a poruncit unei slugi ce stătea înainte să lovească pe Elpidifor peste față. Și, văzînd aceasta toți boierii, le-a părut rău și au zis către împărat: "Să știi, împărate, că noi nu sîntem ca tine".

Văzînd împăratul că toți boierii sînt la un gînd cu Elpidifor, s-a temut și, nevrînd a-i scîrbi mai mult, a zis: "Iertați-mă, că de multă mîhnire mi s-a tulburat mintea". Și, lăsînd boierii pe împărat s-au dus, căci sosise noaptea. Iar împăratul mai mult se mînia și se gîndea, ca și pe sfinți să-i piardă și boierilor să le răsplătească.

A doua zi a poruncit ca să arunce pe Sfinții Mucenici într-o groapă, care avea multe animale sălbatice; dar și acolo au petrecut nevătămați și mîngîiați prin arătarea îngerului și au fost scoși întregi și de acolo. După aceea, fiind spînzurați și strujiți pînă la oase, iarăși au rămas nevătămați. Împăratul, neștiind ce să mai facă, i-a dat spre tăiere. Și, mergînd sfinții în afara cetății, la locul de ucidere, veneau după dînșii mulți dintre cei ce crezuseră, plîngînd și zicînd: "Robii adevăratului Dumnezeu, pentru ce ne lăsați pe noi fără de învățătură?" Iar sfinții le-au răspuns: "Milostivul Dumnezeu va rîndui pentru voi precum știe și precum voiește, numai să credeți în El fără îndoială și Acela vă va da vouă ceea ce va fi de folos".

Una din slugile împărătești, alergînd la împărat, l-a vestit cum că tot poporul s-a lipit de acei trei creștini și nu le dă voie să-i ucidă. Atunci împăratul a zis: "Scoateți trei sute de oșteni înarmați, să ucidă pe cei ce urmează acelor înșelători". Iar slugile i-au spus că și unii boieri sînt în poporul acela și chiar și Elpidifor este acolo. Deci, îl întrebau dacă este cu putință ca să-i taie și pe aceia împreună cu ceilalți. Iar împăratul a poruncit să cheme pe Elpidifor înaintea sa.

Elpidifor, luînd împreună cu sine pe alți trei boieri, a venit înaintea împăratului, iar împăratul și-a lăsat capul în piept și a rămas tăcut multă vreme; apoi, ridicîndu-și capul, a zis: "O, Elpidifore, ce ați socotit, părăsind zeii părintești, și împărtășindu-vă cu înșelătorii cei creștinești? Să știi că nu voi cruța pe tot cel ce crede Celui răstignit". Iar Elpidifor a răspuns: "Fă ceea ce voiești, căci noi sîntem gata a muri pentru Hristos Cel răstignit, că Acela este Unul Dumnezeu adevărat și drept și nu este altul afară de Dînsul; iar zeii tăi toți sînt diavoli, de la care noi ne întoarcem și ne lepădăm de jertfele lor cele necurate, iar de tine, slujitor diavolesc, nu ținem seama".

Atunci împăratul i-a osîndit la moarte și a dat asupra lor această hotărîre: "Elpidifor și toți cei ce sînt împreună cu dînsul, care au lăsat pe prea luminații noștri zei și care s-au lepădat de viața aceasta și moartea și-au ales, poruncesc să fie tăiați de sabie, ca să primească ceea ce singuri au căutat. Și oricare va voi să-i ia și să le îngrijească trupurile lor, acela fără de frică s-o facă".

Deci, îndată luîndu-i ostașii, i-au dus după cetate la Sfinții Mucenici și la tot poporul ce crezuse în Hristos. Acolo, cînd s-a citit porunca împărătească, au ridicat toți glasurile, zicînd: "Slavă Ție, Dumnezeule, că ne-ai arătat nouă calea cea bună, ca ieșind din această lume întunecată și înșelătoare, să venim la Tine, Dumnezeul nostru, să ne închinăm scaunului Tău și să Te vedem pe Tine, lumina cea neapropiată". Apoi au început a se săruta unul cu altul. Iar ostașii, înconjurîndu-i, au început a-i tăia. Și au căzut de sabie, în acel ceas, pînă la șapte mii din cei ce au crezut în Hristos, împreună cu Sfîntul Elpidifor.

Iar Achindin, Pigasie și Anempodist n-au fost tăiați ci, după porunca împăratului, iarăși au fost închiși în temniță. Apoi, a doua zi, împăratul a poruncit să se dea foc unui cuptor și să ardă într-însul pe Sfinții Mucenici. Și cînd a scos pe sfinți din temniță, împăratul a zis către dînșii: "Vedeți cuptorul acesta? Iată, pentru voi este pregătit!" Iar fericitul Achindin a zis: "Mai mare cuptor ți s-a gătit ție în gheena, ca în el să arzi în veci, împreună cu diavolii cei asemenea ție". Atunci împăratul a zis cu mînie: "Au, doară, diavol sînt eu?" Sfîntul a răspuns: "Și faptele tale și numele tău te arată a fi diavol, că lucrezi cele diavolești și numele tău se tîlcuiește "împăratul diavolilor". Deci bine te-a numit pe tine maica ta, Savorie, că ești părtaș al diavolilor".

Împăratul a zis către cei ce stăteau înainte: "Poftiți pe maica mea să vină aici!" Și maica sa venind, împăratul s-a sculat de pe scaunul său și, dîndu-i ei cinstea ce i se cuvenea, a pus-o să stea aproape de el și a zis: "Spune-mi, maica mea, care îmi este numele?" Iar maica sa a răspuns: "Porți numele moșului tău, că moșul tău se numea Savorie și tu ai, de asemenea, numele Savorie".

Iar împăratul, arătînd cu degetul către sfinți, a zis: "Dar aceștia spun cuvinte nelegiuite, că numele meu este diavolesc". La aceste cuvinte maica sa a rîs, căci ea crezuse în Hristos, dar se tăinuia înaintea fiului său cel rău. Și văzînd împăratul pe maica sa rîzînd, s-a înfuriat atît de tare, încît, năpustindu-se asupra ei, a început să o bată peste față. Iar ea, alergînd, a căzut la picioarele Sfinților Mucenici și, plîngînd, zicea: "Mîntuiți bătrînețile mele, robii lui Hristos, căci cunosc, nu numai cu numele, ci, și cu lucrul, că diavol și satană am născut eu pe acest ticălos".

Văzînd împăratul că și maica sa a crezut în Hristos, a osîndit-o și pe dînsa să o arunce în cuptorul cel cu foc, împreună cu Sfinții Mucenici. Și chiar din ostașii cei ce stăteau înainte, douăzeci și opt la număr, au crezut și toți, împreună cu Achindin, Pigasie, Anempodist și cu fericita maică a împăratului, au fost aruncați în cuptor. Acolo în foc rugîndu-se ei, și-au dat sfintele lor suflete în mîna lui Dumnezeu. Și cei vrednici au văzut o ceată de sfinți îngeri împrejurul cuptorului, cîntînd și primind sufletele sfinților. Apoi, ieșind bună mireasmă mirositoare din trupurile mucenicilor și stingîndu-se cuptorul, împăratul s-a dus la palat și se risipiră toți.

Atunci venind unii din cei credincioși la cuptor, au găsit trupurile sfinților întregi și nevătămate de foc și, luîndu-le, le-au îngropat cu cinste, lăudînd pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, un Dumnezeu în Treime slăvit în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna noiembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site