Make your own free website on Tripod.com

Sfîntul Iona, Mitropolitul Kievului și a toată Rusia,
noul făcător de minuni
(31 martie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna martie


Acest Sfînt Iona era de neam din cetatea Galicia, care este aproape de hotarele Cazanului. S-a născut din tată dreptcredincios, cu numele Teodor, iar la doisprezece ani ai vîrstei sale s-a îmbrăcat în chipul monahicesc într-una din mînăstirile ținutului Galiciei și de acolo a venit la Moscova, în mînăstirea lui Simeon, ostenindu-se în slujbele mînăstirii ani destui.

În acel timp era în Moscova Fotie, mitropolitul Kievului și a toată Rusia. Acela, venind o dată în mînăstirea lui Simeon și făcînd rugăciuni în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, apoi dînd binecuvîntare arhimandritului și fraților, a voit să vadă pe cei ce se osteneau în slujbele mînăstirești și să-i binecuvinteze.

Deci, a mers în pustie și a văzut pe fericitul Iona adormit de multă osteneală, iar mîna dreaptă o avea strînsă ca și cum binecuvînta pe cineva. Dar n-a poruncit să-l deștepte din somn, ci l-a binecuvîntat, proorocind despre dînsul către cei ce erau cu el, că monahul acesta va fi mare arhiereu în părțile Rusiei și pe mulți va povățui la calea mîntuirii.

Această proorocie a arhiereului lui Dumnezeu s-a împlinit după aceea. Pentru că, după cîțiva ani, prin bunăvoința lui Dumnezeu, cu alegerea sfințitului sobor și cu sfatul voievodului celui singur stăpînitor, fericitul Iona a fost pus episcop al cetăților Riazanului și Muromului și acolo, botezînd pe mulți necredincioși, i-a întors la Dumnezeu.

Ducîndu-se către Domnul fericitul Fotie mitropolitul, în anul al șaselea după moartea lui, marele voievod Vasile Vasilievici a chemat pe arhiepiscopii și episcopii pămîntului Rusiei și pe tot sfințitul sobor și le-a poruncit să aleagă un bărbat vrednic la marele scaun al Mitropoliei Rusiei. Atunci, cu buna învoire a tuturor, a fost ales fericitul Iona, episcopul Riazanului, pentru că îl știau toți că este bărbat îmbunătățit și sfînt. Și s-a dus cu scrisoarea marelui voievod la Constantinopol, la împăratul Ioan Paleologul (1425-1448) și la preasfințitul Iosif patriarhul, ca să ia putere la mitropolie. Dar, mai înainte de venirea lui la Constantinopol, Isidor cel cu rea socotință, bulgar de neam, apucînd înainte, a luat sfințire la Mitropolia Rusiei și acum era trimis din Constantinopol în Rusia.

Apoi, după eliberarea lui Isidor, Sfîntul Iona a sosit la Constantinopol și a dat împăratului și patriarhului scrisorile marelui cneaz. Iar lor, citindu-le, le-a părut foarte rău că se grăbiseră a pune pe Isidor și că acum îl trimiseseră. Deci au zis: "Ce să facem, dacă n-ai apucat să vii tu întîi la noi, că am pus pe altul la acea mitropolie? Nu putem să facem altfel, pentru că acum Isidor este mitropolit în Rusia; deci să te întorci la episcopia ta și să aștepți ce va rîndui Dumnezeu cu Isidor, adică, cînd el se va sfîrși prin moarte sau cînd se va schimba într-alt fel prin vreo întîmplare, atunci vei fi gata mitropolit al Kievului și a toată Rusia, cu binecuvîntare de la scaunul patriarhiei Constantinopolului". Și așa lăsară pe Sfîntul Iona într-ale sale.

Iar Isidor s-a dus mai întîi în Kiev, apoi în Moscova, în vreme de primăvară și peste an, în vremea secerișului petrecînd la Moscova. Apoi, în aceeași toamnă s-a dus în părțile Apusului, la sinodul din Florența (1439), pentru întărirea dreptei credințe. Acolo zăbovind vreo trei ani, s-a întors la Kiev, fiind în dezbinare cu Sfînta Biserică a Răsăritului, și n-a fost primit la scaun. Atunci Isidor s-a dus în Moscova, voind șă-și dea pe față învățătura sa rătăcită. Iar marele cneaz Vasile Vasilievici, înțelegînd rătăcirea lui, a chemat pentru cercetarea acelui lucru pe toți arhiereii și toată rînduiala duhovnicească a Mitropoliei Rusiei.

Adunîndu-se ei și căutînd în Sfintele Canoane, au cunoscut că Isidor a adus învățături străine și potrivnice dreptei credințe și n-au voit să-l aibă mitropolit. Atunci marele cneaz i-a poruncit să petreacă într-o mînăstire, pînă ce va trimite să cerceteze în Constantinopol la preasfințitul patriarh. Dar Isidor, văzîndu-și vădită rătăcirea sa, s-a umplut de rușine și, neștiind ce are să se întîmple, a fugit în taină și s-a dus în Constantinopol, la patriarhul Grigorie, cel numit Mamas.

Dar și acolo nefiind primit, s-a dus la Roma și, după aceea, nu se știe unde s-a ascuns. Iar la Mitropolia Rusiei s-a ales iarăși Sfîntul Iona și, cu binecuvîntarea preasfințitului Grigorie Mamas, patriarhul Constantinopolului, și cu arhiereii săi, l-au sfințit în biserica din Moscova. Deci el a fost cel dintîi mitropolit care a luat sfințirea de la arhiereii săi din Rusia, după binecuvîntarea dată de preasfințitul și apostolescul scaun al Constantinopolului.

Șezînd Sfîntul Iona pe acel mare scaun de păstorie a toată Rusia, a început a se nevoi îndoit, a adăuga osteneli peste osteneli și avea mare purtare de grijă ca pretutindeni să îndrepteze dreapta credință. Pentru aceasta întindea învățătura insuflată de Dumnezeu fără lenevire, trimițînd scrisori și, ca un adevărat păstor, întărind dreapta credință, precum se găsește mai pe larg în scrisorile lui; căci avea mare sîrguință să păzească nevătămată turma încredințată lui de Dumnezeu. Și îi dăruise Dumnezeu și darul facerii de minuni, ca să tămăduiască neputințele oamenilor și să spună mai înainte cele ce aveau să se întîmple. Pe fiica marelui cneaz, care se numea Ana, fiind aproape de moarte, prin rugăciune a făcut-o îndată sănătoasă.

Dar un om oarecare, fiind cuprins de necredință, din zavistie diavolească zicea despre sfîntul că nu prin rugăciunea lui s-a făcut bine marea doamnă, ci, precum după fire a venit boala într-însa, tot așa s-a și dus. Atunci fericitul a chemat pe omul acela, l-a învățat să nu hulească darul Sfîntului Duh și i-a zis: "Fiule, să nu te îndoiești întru nimic, căci cele ce nu se pot la oameni, la Dumnezeu se pot; că pentru credința părinților ei care împărățesc cu dreapta credință, Dumnezeu a dăruit viață fecioarei mai presus de nădejde". Dar el n-a ascultat, ci mai mult a început a grăi cuvinte de hulă.

Atunci sfîntul i-a zis: "Să ți se lege vicleana ta limbă, să ți se astupe gura cea hulitoare și să mori tu în locul acelei fecioare care era să moară". Și îndată hulitorul a căzut la pămînt fără glas, neputînd a grăi nimic, decît numai privea cu ochii, și după puțină vreme și-a dat sufletul, pentru că a îndrăznit a huli darul Sfîntului Duh care era în acel mare arhiereu.

La acest mare părinte era un monah, anume Pimen, chelar la pivniță, care avea poruncă să îngrijească pe săracii cei neputincioși care veneau la dînsul. Venind la el o văduvă săracă, a cerut să bea puțin vin pentru neputința sa. Iar el i-a răspuns cu mînie: "Du-te, femeie, că n-a venit încă vremea băuturii!" Și a plecat acea femeie mîhnită. Înștiințîndu-se de aceea arhiereul lui Dumnezeu, a chemat pe Pimen și i-a zis: "Nu știu, frate, pe ce fel de văduvă plăcută lui Dumnezeu ai mîhnit, dar pentru aceasta Dumnezeu a trimis asupra ta durerea morții. Deci, du-te de te pocăiește degrabă de păcate, că ți-a venit vremea ducerii tale". Apoi a poruncit duhovnicului său să-l tundă în schimă și, în aceeași zi în care a fost tuns în schimă, a murit Pimen, după cuvîntul arhiereului lui Dumnezeu.

Odată Sfîntul Iona a dat unuia din slujitorii săi niște argint, poruncindu-i să dea milostenie la săraci, dar el a împărțit o parte, iar altă parte a oprit-o pentru el. Și a venit la sfîntul o văduvă săracă, zicînd: "Sfinte al lui Dumnezeu, mie nu mi-a dat nimic sluga ta, din cele poruncite de tine". Arhiereul chemînd pe slugă, i-a zis: "Pentru ce ai mîhnit pe această văduvă, nedîndu-i nimic?" El a răspuns: "I-am dat de multe ori, dar ea cere iarăși fără de rușine". Dar văduva adeverea, zicînd: "Nimic n-am luat de la tine". Iar sluga i-a zis ei cu mînie: "Du-te de aici, că minți". Atunci sfîntul i-a zis lui: "Să nu fie așa, deoarece văduva aceasta spune adevărul, iar tu furi și minți; drept aceea, văduva să fie vie, iar tu să mori!" Și într-acel ceas, a cuprins boala frigurilor pe sluga aceea și a murit.

Un boier anume Vasile, care se numea Cutuz, avînd necredință către sfîntul, nu venea la el și binecuvîntare de la dînsul nu-i trebuia. Deci a năvălit asupra lui o durere de dinți foarte grozavă și pătimea cumplit, neputînd să se tămăduiască deloc. Dar odată, arhiereul lui Dumnezeu Iona slujind dumnezeiasca Liturghie în soborniceasca biserică, s-a întîmplat că atunci era în biserică și boierul acela care pătimea de durerea dinților. Și, după săvîrșirea Sfintei Liturghii, Sfîntul Iona, chemînd la sine pe acel boier Vasile, l-a binecuvîntat și i-a dat prescură și, învățîndu-l din dumnezeieștile Scripturi, îndată l-a lovit cu mîna peste obraz, încît mulți din biserică au auzit sunetul lovirii. Iar Vasile strigînd tare, a zis: "O, vai mie, căci și cei mai de pe urmă dinți mi-a sfărîmat". Și îndată s-a simțit că este sănătos, nemaiavînd durere de dinți și s-a dus acasă bucurîndu-se și lăudînd pe Dumnezeu, cum și pe plăcutul Lui cel mare, pe arhiereul Iona.

În anul 6959 (1451 d.Hr.), prin voia lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre, a fost năvălirea celor fără de Dumnezeu agareni asupra pămîntului Rusiei. Căci un fecior de împărat al saracinilor a venit fără de veste în Moscova cu mulți tătari, a ars satele și se apropia de cetate din toate părțile puterea agarenilor. Iar fericitul mitropolit Iona cu tot clerul, luînd cinstitele cruci și sfintele icoane, înconjura zidurile cetății cu cîntare de rugăciune, vărsînd multe lacrimi din ochi în rugăciunea către Dumnezeu pentru cetate și pentru popor.

Deci, căutînd spre un monah anume Antonie, care era stareț la mînăstirea Ciudova, bărbat cucernic, pe care îl cunoștea sfîntul și știa viața lui cea îmbunătățită, i-a zis: "Fiule și frate Antonie, roagă pe milostivul Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu pentru izbăvirea cetății și a toată credincioasa creștinătate de agarenii cei fără de Dumnezeu". Și i-a zis Antonie: "Preamare arhiereule, mulțumim lui Dumnezeu și Preacuratei Maicii Lui, ajutătoarea noastră cea tare și grabnică, căci a auzit rugăciunile tale și a rugat pe Fiul Său, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca să fie mîntuită cetatea aceasta și toată credincioasa creștinătate pentru tine. Iar acești agareni cu nevăzută putere vor fi degrabă biruiți și izgoniți, numai eu singur să fiu rănit de ei și să mor, căci judecățile lui Dumnezeu așa au poruncit".

Aceasta zicînd Antonie, iată deodată a zburat o săgeată de la tătari și a rănit pe acel stareț Antonie, care, bolind puțin, a murit și a fost îngropat cu cinste de preasfințitul mitropolit și de tot soborul. După aceasta, venind praznicul Veșmîntului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ce se prăznuiește în două ale lunii iulie, s-au tulburat păgînii deodată cu frică și cu cutremur. Apoi au fugit de la cetate, fiind izgoniți de puterea lui Dumnezeu cea nevăzută. Iar sfîntul mitropolit a poruncit ca degrabă să zidească în curtea sa o biserică, numită "Punerea Veșmîntului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu", întru pomenirea izbăvirii de agareni, cu rugăciunile Maicii lui Dumnezeu, căci într-acea zi s-a eliberat cetatea de împresurarea barbarilor.

Apoi, după mulți ani, preasfințitul Părintele nostru Iona, ajungînd la adînci bătrînețe, s-a apropiat de cinstitul său sfîrșit și s-a făcut pentru aceea o descoperire de la Dumnezeu în acest fel: Străjerul soborniceștii biserici, care se numea Maxim, umblînd într-o noapte împrejurul bisericii, după obiceiul străjii sale, a văzut biserica deschisă, arzînd lumînări înăuntru și preoți cîntînd. Apoi, înfricoșîndu-se, a alergat și a spus despre aceea preotului Iacob, eclesiarhul bisericii. Acela, alergînd cu sîrguință, a găsit biserica încuiată, precum fusese, dar lumina tot strălucea înăuntru.

Deschizînd ușa, a intrat, dar n-a găsit pe nimeni, decît a văzut lumînările arzînd și i s-a făcut spaimă. Însă a auzit un glas din altar, zicînd către dînsul: "Iacobe, du-te și spune robului Meu, Iona Mitropolitul, că cere de la Mine boală trupului său pentru sufleteasca mîntuire și Eu i-am auzit rugăciunea. Deci îi voi trimite o rană la picior și din acea durere va muri, de aceea să-și îndrepteze bine păstoria cea încredințată lui, deoarece are să se ducă fără de zăbavă".

Auzind Iacob acel glas, s-a umplut de spaimă și, fiind în nepricepere, nu a spus la nimeni vedenia lui, nici chiar arhiereului, căruia era dator să-i spună. Iar dimineața, sfîntul păstor Iona l-a chemat la sine și i-a zis: "Iacobe, unde ai fost în noaptea aceasta, ce ai văzut și ce ai auzit și pentru ce nu mi-ai mărturisit cele ce ți s-au descoperit despre mine?" Iar Iacob, tremurînd, a căzut la picioarele arhiereului, grăind: "Iartă-mă, stăpîne, eu n-am cutezat să-ți spun ce ți-a descoperit darul lui Dumnezeu". Iar Sfîntul Iona i-a zis: "Dumnezeu să te ierte, fiule, însă îți vestesc că Dumnezeu îți va lua de la tine pe soția ta. Deci du-te degrabă și rînduiește cele pentru sufletul ei, ca în curată pocăință să se sfîrșească". Iar femeia preotului era atunci sănătoasă, cînd a fost chemat la Mitropolie, dar, întorcîndu-se acasă, a găsit-o bolnavă foarte rău, iar după trei zile s-a și sfîrșit creștinește, împărtășindu-se cu Sfintele Taine, precum se cade unui bun creștin.

După aceasta și marele arhiereu Iona, viețuind puțină vreme, plin fiind de zile și de fapte bune, săvîrșind cele sfinte în frica lui Dumnezeu și de darul Sfîntului Duh umplîndu-se foarte, a ajuns la fericitul său sfîrșit. Pentru că a căzut în boală și, la picioare avînd o rană, a slăbit cu trupul, dar nu și cu duhul, căci în boală fiind, de biserică nu se despărțea. Iar cînd era să-și dea sfîntul său suflet în mîinile Domnului, pace și binecuvîntare a dat marelui cneaz Vasile și seminției lui, cum și tuturor popoarelor. Apoi, rugăciunea fiind în gura lui, s-a dezlegat din trup și s-a dus către Domnul, în anul 6969 (1461 d. Hr.), în 31 zile ale lunii martie, păscînd Biserica lui Dumnezeu 12 ani și șase luni; iar cinstitul lui trup a fost pus în soborniceasca biserică a Preasfintei Maicii lui Dumnezeu.

După moartea Sfîntului Iona, la cîțiva ani a murit și marele cneaz Vasile Vasilievici, iar după el a venit fiul său, marele cneaz Ioan Vasilievici, stăpînitor al pămîntului Rusiei. Acela, cu bunăvoirea lui Dumnezeu și cu binecuvîntarea preasfințitului mitropolit Gherontie, a voit ca, risipind vechea și soborniceasca biserică, să zidească alta nouă mai mare, precum este acum. Drept aceea, luînd cinstitele moaște ale Sfîntului Petru mitropolitul, făcătorul de minuni, le-a mutat în altă biserică o vreme oarecare.

Iar după risipirea bisericii celei vechi, cînd au început a săpa șanțurile pentru temelia bisericii celei mari, au aflat moaștele celorlalți mitropoliți: Teognost, Ciprian, Fotie și ale acestui Sfînt Iona, făcătorul de minuni. Deci, săvîrșindu-se soborniceștile panahide, în vremea aflării acelor cinstite moaște, a adus pe un copil de șapte ani, care era slăbănog din pîntecele maicii sale, anume Simeon, fiu al presbiterului Petru, care slujise în biserica Sfîntului Ioan Scărarul, numită "cea de sub clopote".

Pe acel copil slăbănog, presbiterul soborniceștii biserici, Alexie, cu mîinile ridicîndu-l, l-a pus în racla Sfîntului Iona, la picioare, și-l ținea acolo, poruncindu-i să se roage. Iar copilul, sprijinindu-se de preotul acela, se ruga și a strigat cu mare glas, zicînd de trei ori: "Vine ploaie!" Atunci era vreme senină și nici un nor nu se vedea sus. Și îndată copilul acela s-a făcut sănătos și de atunci singur s-a dus acasă. Deci toți minunîndu-se de aceasta, au preamărit pe Dumnezeu și pe Sfîntul Iona, plăcutul Lui. Săvîrșindu-se biserica cea mare sobornicească a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în anul 6987 (1479 d. Hr.), și fiind sfințită precum se cade, s-au mutat într-însa cinstitele moaște ale Sfîntului Petru, făcătorul de minuni, apoi ale lui Teognost, Ciprian, Fotie și ale acestui plăcut al lui Hristos, Iona. Dar, de vreme ce moaștele lui erau întregi și necuprinse de stricăciuni, pentru aceea le-au pus deasupra pămîntului, în raclă, precum sînt văzute și acum, la care mulți venind cu rugăciune, se învrednicesc darului celui cerut.

Un om, anume Ioan, fiind mut și neputînd să grăiască nicidecum, a venit la racla sfîntului și s-a apropiat de cinstitele lui moaște, sărutîndu-i sfînta mînă. Dar nu se știe ce negrăită și dumnezeiască purtare de grijă s-a arătat omului acela, căci a întins sfîntul mîna sa și l-a apucat de limbă, încît a început omul acela a striga. Iar preoții și poporul care erau acolo în biserică au alergat la glasul acela și nu se pricepeau pentru ce strigă mutul. Apoi a văzut omul acela cum sfîntul i-a lăsat limba din mîinile sale. Și, încetînd răcnirea, Ioan a început limpede a grăi și a propovădui înaintea tuturor dezlegarea limbii ce i s-a făcut lui prin minune.

Atunci pe toți cei ce erau acolo i-a cuprins frica și spaima de acea preaslăvită minune și, împreună cu Ioan cel vindecat, preamăreau pe Dumnezeu și pe Sfîntul Iona, marele făcător de minuni.

Și alte multe minuni se fac și acum la sfintele lui moaște, dînd tămăduiri tuturor celor ce cu credință aleargă la dînsul, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh slăvit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna martie


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.