Sfinţii Mucenici Avdas episcopul şi Veniamin diaconul
şi cei împreună cu dînşii
(31 martie)

În vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, Izdigherd, împăratul perşilor a pornit prigoană împotriva Bisericii, luînd pricină din următoarea împrejurare:

Un episcop oarecare, Avdas, împodobit cu multe virtuţi, împins de zel dumnezeiesc, a distrus templul în care perşii se închinau focului, numit Pirion. Aflînd împăratul acest lucru de la magi, a trimis de l-a adus înainte lui pe Avdas, pe care l-a întrebat mai întîi cu blîndeţe pentru ce a făcut acest lucru şi i-a poruncit să zidească din nou acel templu.

Dar împotrivindu-se Avdas şi spunînd că nu poate nicidecum să facă aşa ceva, atunci Izdigherd a ameninţat că va distruge toate bisericile şi a pus început ameninţărilor lui, poruncind mai întîi să fie aruncat în temniţă dumnezeiescul Avdas. Şi au fost aruncaţi împreună cu Avdas şi Veniamin diaconul, nouă mucenici şi împreună cu ei alţi mulţi sfinţi, unde au fost mîncaţi de vii de şoarecii şi de pisicile închise laolaltă cu ei.

După treizeci de ani, furtuna prigoanei, dezlănţuită de magi întocmai ca de nişte vînturi puternice, a adus asupra credincioşilor iarăşi încercările chinurilor. Căci mistuind pe mulţi cu tot felul de pătimiri, îi dădeau apoi morţii, iar pe alţii, supunîndu-i la surghiuniri îndelungate şi la tot felul de chinuri, îi slobozeau din viaţă prin moarte de tot felul.

Dar nu trebuie să ne mirăm, fiindcă acestea s-au întîmplat prin îngăduinţa lui Dumnezeu. Căci asemenea chinuri de multe feluri, precum a spus Domnul nostru Iisus Hristos, trebuiau să se întîmple. Pentru aceasta şi sfinţii aceştia, prin răbdare şi mucenicie, au primit cununile biruinţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, Dumnzeul nostru, miluieşte şi ne mîntuieşte pe noi toţi. Amin.