Pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Irineu,
Episcopul Sermiei
(26 martie)

Pe vremea împărăţiei păgînilor împăraţi ai Romei Maximian şi Diocleţian (284-305), fiind ridicată cumplită prigonire de către dînşii asupra creştinilor şi credincioşii intrînd în felurite nevoinţe, cu bucurie primeau muncile care li se făceau de chinuitori pentru Hristos, privind spre veşnica răsplătire. În acea vreme era în cetatea din Panonia Sermiei un episcop tînăr de ani, însă bărbat desăvîrşit în soborniceasca credinţă şi în lege, cu numele Irineu. Acesta, suferind multe prigoniri pentru dragostea lui Hristos, s-a învrednicit a lua pentru mărturisirea dreptei credinţe vrednica cunună a biruinţei. Căci, fiind prins de ostaşi în Sermia, l-au dus în Panonia la Prov ighemonul, şi acesta a zis către dînsul: "Supune-te poruncilor împărăteşti şi jertfeşte zeilor noştri!" Iar Sfîntul Irineu episcopul a răspuns: "Cel ce aduce jertfă mincinoşilor zei, iar nu Unuia adevăratului Dumnezeu, acela se va pierde din poporul său".

Ighemonul a zis: "Preamilostivii împăraţi au poruncit tuturor, ori să jertfească zeilor, ori să se rînduiască la munci". Sfîntul răspunse: "Eu voiesc acea poruncă şi aştept să primesc cît de grele munci, decît să mă lepăd de adevăratul Dumnezeu şi să jertfesc idolilor". Ighemonul zise: "Ori jertfeşti zeilor, ori îndată voi porunci să te muncească". Sfîntul răspunse: "Mă voi bucura de-mi vei face aceasta, ca să mă fac pătimitor şi părtaş Domnului meu".

Atunci ighemonul a poruncit ostaşilor să-l muncească pe sfînt şi, fiind muncit cumplit, a zis tiranul către dînsul: "Ce zici, Irineu, vei jertfi zeilor?" Sfîntul răspunse: "Eu aduc jertfă de bună mărtu-risire Dumnezeului meu, Căruia I-am adus totdeauna". Şi venind părinţii lui şi toţi casnicii, după ce l-au văzut muncit fără de milă, i-au căzut la picioare şi l-au rugat să-şi cruţe anii săi cei tineri şi să se supună poruncilor împărăteşti. De o parte tatăl şi maica se tînguiau, iar de alta toţi prietenii cei de aproape făceau mare plîngere pentru el şi cu un glas strigau, zicînd: "Miluieşte-ţi, o, Irineu, floarea tinereţilor tale".

Sfîntul, cu dorirea cea mai bună spre Dumnezeu fiind cuprins şi poruncile Lui înaintea ochilor avîndu-le, la toţi răspundea: "Acestea sînt cuvintele Domnului meu Iisus Hristos: Cel ce se leapădă de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu, Care este în cer. Să ştiţi, o, iubiţilor, că nici cu momelile voastre, nici cu îngrozirile împărăteşti, nici cu orice chip nu veţi putea să mă despărţiţi de Dumnezeul meu şi de legea Lui, pentru că, cu tot cugetul mă sîrguiesc spre nădejdea chemării celei de sus". Iar Prov, chemînd pe fericitul Irineu, a zis către el: "Pleacă-te spre lacrimile celor ce plîng pentru tine, lasă-ţi nebunia ta şi jertfeşte zeilor, cruţîndu-ţi tinereţile tale". Răspuns-a sfîntul: "Mă voi cruţa în veci, dacă nu voi jertfi". Atunci a poruncit ighemonul ca să-l ducă în temniţă, pînă ce va judeca pentru dînsul.

Stînd sfîntul mai multe zile în temniţă, de strîmtorarea legăturilor a suferit diferite boli. După aceea ighemonul a poruncit ca într-o noapte iarăşi să-l aducă înaintea sa şi i-a zis: "Destule îţi sînt ţie muncile acestea, cu care multă vreme te-ai chinuit; apro-pie-te şi jertfeşte zeilor noştri". Iar Sfîntul Irineu a răspuns: "De ai cugetat să-mi faci ceva, fă-mi degrabă, nezăbovind, ştiindu-mă întru aceeaşi mărturisire a numelui lui Hristos, întru care pînă acum am fost şi acum sînt şi pînă ce voi fi, rămîn tare şi neschimbat".

Atunci, mîniindu-se ighemonul, a poruncit să-l bată mult pe sfîntul cu toiege. Iar el, fiind în munci, a strigat: "Un Dumnezeu am, pe Care din copilăria mea m-am învăţat a-L cinsti. Aceluia mă închin, Aceluia şi jertfă îi aduc, iar zeilor celor făcuţi de mîini, nu pot a mă închina". Prov a zis: "Destule îţi sînt acum muncile pe care le-ai suferit şi nu dori să mori!" Răspuns-a sfîntul: "Nu voi muri, căci am înainte viaţa, iar muncile pe care le pui pe mine pentru numele Domnului meu Iisus Hristos, nu le simt, ci mai ales nădăjduiesc ca printr-însele să cîştig viaţă veşnică, nu moarte".

Prov a zis: "Ai femeie?" Sfîntul a răspuns: "Nu am". "Ai părinţi?" Răspuns-a sfîntul: "Nu am". Prov iarăşi a zis: "Ai fii sau fiice?" Răspuns-a sfîntul: "Nu am". A zis Prov: "Dar cine erau cei care se tînguiau şi plîngeau pentru tine la trecuta judecată?" Sfîntul Irineu a zis: "Am împlinit poruncile Domnului meu Iisus Hristos, Care zice: De nu se va lepăda cineva de părinţii săi şi de nu se va lepăda de toată averea sa, nu poate să-mi fie Mie ucenic. Iar cel ce iubeşte pe tată, pe mamă, femeie, fii, fraţi sau rudenii mai mult decît pe Mine, nu este Mie vrednic. Astfel, cel ce iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu şi spre El singur nădăjduieşte, acela toate deşertăciunile pămînteşti le trece cu vederea şi pe nici un tată afară de Dumnezeu nu mărturiseşte că are".

Prov a zis: "Aud că ai fii. Deci, măcar pentru dragostea lor jertfeşte zeilor, ca să nu-şi piardă numele părintesc pentru tine". Sfîntul a răspuns: "Fiii mei au Tată pe Dumnezeu, pe Care şi eu Îl am, şi mă închin Lui, căci poate şi pe dînşii şi pe mine să ne mîntuiască. Spre Acela cu adevărat şi desăvîrşit nădăjduim şi sufletele noastre le-am încredinţat Lui, ca să nu pierim. Deci, tu fă de acum ce-ţi este ţie poruncit de împăraţii tăi". Prov a zis: "Cruţă-te pe tine şi pe părinţii tăi, jertfeşte zeilor şi te supune poruncilor împărăteşti, ca nu cu felurite munci să te pierd pe tine". Sfîntul Irineu a răspuns: "Acum ţi-am spus să faci cu mine cele ce voieşti, ştiind aceasta cu adevărat că necuraţilor tăi zei niciodată nu voi jertfi. Iată, acum vezi cîtă răbdare mi-a dat mie Domnul meu Iisus Hristos împotriva meşteşugurilor tale celor diavoleşti, prin care sfinţilor lui Dumnezeu le-ai pregătit munciri".

Apoi Prov a zis: "Iată acum îndată voi hotărî asupra ta judecată de moarte, de nu vei jertfi zeilor". Sfîntul Irineu a răspuns: "Plăcut vei face lucrul acela mie, căci prin acea judecată de moarte, la veşnica veselie mă vei trimite pe mine". Atunci Prov a dat hotărîre de moarte asupra sfîntului, zicînd: "Pe Irineu, care nu s-a supus poruncilor împărăteşti, poruncesc să-l arunce în rîu". Iar Sfîntul Irineu a răspuns: "Multe feluri de munci şi mai cumplite am aşteptat de la tine, că doar ai fi cunoscut cum creştinii, pentru credinţa în Dumnezeu, s-au obişnuit a nu băga în seamă moartea; dar de vreme ce nimic dintre unele ca acelea n-ai adus asupra mea, mă bucur, că această judecată ai hotărît asupra mea".

Mîniindu-se ighemonul pentru o îndrăzneală ca aceea a fericitului bărbat, a poruncit ca să-i taie capul cu sabia, apoi să-i arunce trupul în rîu. Iar sfîntul, ca şi cum altă cunună ar fi luat, dacă a auzit asupră-şi un răspuns ca acesta, mulţumea lui Dumnezeu, zicînd: "Mulţumesc Ţie, Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce mi-ai dat nebiruită răbdare întru mărturisirea numelui Tău cel Sfînt, ca să mă învrednicesc a fi părtaş slavei Tale celei veşnice". Acestea grăind, a fost dus la un pod ce se numea Artemis, care era făcut în cinstea necuratei lor zeiţe Artemida, de pe care avea să fie aruncat. Acolo, dezbrăcînd de pe sine hainele şi ridicîndu-şi la cer mîinile, se ruga cu umilinţă, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce ai voit a pătimi pentru mîntuirea lumii, să se deschidă cerurile Tale, spre primirea duhului credinciosului robului Tău Irineu, care, pentru numele Tău cel Sfînt, fiind scos din Biserica cea sobornicească a Sermiei, nu mă lepăd a suferi moartea pentru Tine, dar mă rog, Doamne, negrăitei Tale milostiviri, ca pe poporul cel din Sermia să-l păzeşti de toate primejdiile ce-l împresoară, de răutăţi şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi întru credinţa Ta cea sfîntă să cauţi a-l întări".

Săvîrşindu-şi rugăciunea, i-au tăiat capul cu sabia şi l-au aruncat în rîul ce se numea Sava. Şi a fost muncit robul lui Dumnezeu, Sfîntul Irineu, episcop al Sermiei, întru al şaptelea calend al lui aprilie, adică în 26 de zile ale lunii martie, stăpînind în Panonia Prov ighemonul, iar între noi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.