Make your own free website on Tripod.com

Pătimirea Sfîntului Sfințitului Mucenic Vasile,
preotul Ancirei
(22 martie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna martie


Sfîntul Vasile, preotul Bisericii Ancirei, din cetatea Galatiei, cu totul se sîrguia să învețe pe oameni adevărul creștinesc și să-i întoarcă din calea diavolească și din toate lucrurile cele rele ale aceluia. El neîncetat propovăduia că vreme cumplită a sosit și că în multe feluri sînt căpeteniile cetelor iadului; pentru că satana are slugile sale, dintre care unele îmbrăcate în haine de oi, iar înăuntru fiind lupi răpitori, șezînd lîngă calea acestei scurte vieți, ca să vîneze sufletele spre pierzare, a căror meșteșugire și răpire o arată această vreme.

Deci, fără temere zicea sfîntul: "Vă arăt tuturor calea ce duce spre mîntuire, întru Hristos Dumnezeu, iar rătăcirea celor necurați o vădesc și o mustru. Dacă oarecare, lăsînd pe veșnicul și adevăratul Dumnezeu, au alergat la idolii cei orbi, surzi și muți, aceia vor moșteni văpaia focului nestins care iese din zeii lor. Drept aceea noi toți, cei ce iubim pe Hristos și ca pe un povățuitor al credinței noastre Îl cinstim cu osîrdie și voim ca nerăpită să-I păzim comoara în curatele vistierii ale sufletului, să călcăm cu picioarele înșelăciunile diavolești și dănțuirile praznicilor idolești, apoi să fugim de urîții împiedicători, întărindu-ne cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, dătătorul veșnicei răsplătiri".

Astfel făcea sfîntul în toate zilele, înconjurînd cetatea și pe fiecare întărind, ca să țină desăvîrșit credința și să se izbăvească de veșnicile munci ce vor să fie. Și a fost acest sfînt Vasile preot pe vremea patriarhului Constantinopolului, Eudoxie arianul, de care, în vremea sinodului arian din cetatea lui Constantin, a fost oprit de a sluji cele sfinte, pentru dreapta sa credință. Dar după aceea i s-a poruncit de două sute și treizeci de episcopi, care se adunaseră în Palestina, ca iarăși cu îndrăzneală să săvîrșească cele sfinte. Pentru că, avînd dreaptă credință și viață plăcută lui Dumnezeu, vestea cuvîntul credinței fără de prihană și pe mulți îi întorcea de la rătăcire. Pentru aceasta, cînd tot sufletul creștinesc dreptcredincios era prigonit, sfîntul a fost clevetit la împăratul Constanțiu, fiul marelui Constantin, că ar tulbura poporul și întru adevăr, pe mulți i-a învățat a crede drept, pentru că era statornic și tare în credința și așezămintele părintești, nicidecum abătîndu-se din mărturisirea cea dreptcredincioasă. Iar cînd a luat împărăția Iulian Paravatul (Apostatul) și s-a făcut pierzător de suflete omenești, punîndu-le înainte legile cele nebune pentru necuratele jertfe idolești, atunci și în țara Galatiei, prin porunca lui, se sileau popoarele la închinarea idolească, timp de un an și trei luni.

Sfîntul Vasile, văzînd pierzarea sufletelor omenești, se ruga lui Dumnezeu pentru cetatea sa, Ancira, zicînd: "O, Mîntuitorule al lumii, Hristoase, lumina cea neapusă, comoara veșnicelor vistierii, Cel ce cu voia Tatălui izgonești întunericul și cu Duhul Lui pe toate le alcătuiești, caută cu sfîntul și înfricoșatul Tău ochi și risipește necuratele slujiri, care se împotrivesc voii Tale celei sfinte ca, fiind stricat sfatul lor cel neputincios, să nu fie împiedicare sufletelor întru Tine, Dumnezeul nostru, Cel ce în veci petreci!"

Închinătorii de idoli, auzind pe Sfîntul Vasile rugîndu-se la arătare, s-au pornit asupra lui cu mare mînie și unul dintre dînșii, anume Macarie, alergînd, l-a prins, zicînd: "De ce tu înconjuri toată cetatea tulburînd poporul și stricînd legea cinstirii de zei, așezată cu laudă de împăratul?" Răspuns-a lui sfîntul: "Să sfărîme Dumnezeu gura ta, robul diavolului, pentru că nu eu stric legea voastră, ci Cel ce locuiește în cer, cu puterea Sa nevăzută, o strică și o va strica mereu și va pierde tot sfatul vostru, pînă ce veți slăbi desăvîrșit și veți moșteni veșnica muncă cea pregătită vouă". Și, umplîndu-se de mînie necurații, l-au dus la ighemonul Saturnin, zicînd: "Omul acesta tulbură cetatea noastră și pe mulți, amăgindu-i, îi duce la rătăcire; iar acum a venit la atîta îndrăzneală, încît, propovăduind cele îndărătnice, nu se îndoiește a răsturna altarele și pe împăratul a-l huli".

Saturnin ighemonul l-a întrebat pe sfîntul: "Cine ești tu, cel ce îndrăznești unele ca acestea?" Răspuns-a Sfîntul Vasile: "Creștin sînt, căci acest nume îmi este mai cinstit decît toate". Zis-a Saturnin: "Dacă ești creștin, pentru ce nu faci cele ce se cuvin creștinului?" Răspuns-a sfîntul: "Bine mă sfătuiești, o, ighemonule, căci se cade ca faptele cele bune ale omului creștin, arătate să fie tuturor, precum învață Sfînta Evanghelie: Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor ca, văzînd faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri".

Zis-a Saturnin: "Pentru ce dar tulburi cetatea noastră și hulești pe împăratul pretutindeni, ca și cum ar fi călcat legile cele bune?" Răspuns-a sfîntul: "Pe împăratul vostru nu-l hulesc, ci știu pe Împăratul Cel din cer, Care este Dumnezeu, Căruia închinătorii cei vrednici, părinții noștri, pretutindeni i se închină în curăția inimii. Acela este puternic ca a voastră păgînătate cea legiuită cu neso-coteală în scurtă vreme s-o strice". Zis-a Saturnin: "Oare nu ți se pare a fi dreaptă legea așezată de împăratul nostru?" Grăit-a sfîntul: "Cum poate să fie dreaptă legea aceea care este asemenea unui cîine mînios, care purtînd carne în gură, mănîncă, înconjurînd jertfele, și înaintea diavolescului altar lătrînd pune trup omenesc și varsă sînge împrejurul lui, înjunghiind pe prunci pentru jertfa diavolilor? Deci, o lege ca aceasta cum va putea să se numească dreaptă?"

A zis Saturnin: "Încetează de a minți, limbutule, și te supune împăratului!" Răspuns-a Sfîntul Vasile: "Cerescului Împărat m-am supus pînă acum și mă supun, iar de sfînta credință cea întru El niciodată nu mă voi depărta". Zis-a Saturnin: "Despre care împărat ceresc, căruia te supui, îmi vorbești?" Răspuns-a sfîntul: "Pe Acela ți-L spun, Care este în cer și spre toți privește, iar cel pe care tu îl lauzi este pămîntesc și îndată, ca un om, va cădea în mîinile Împăratului celui mare".

Acestea auzind, Saturnin s-a mîniat și a poruncit ca, dezgolind pe sfîntul, să-l spînzure de copaci și cu unelte de fier să-i strujească trupul. Iar el, fiind spînzurat în chinuri, se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Mulțumesc Ție, Doamne, Dumnezeul veacurilor, căci m-ai făcut vrednic să pătimesc pentru Tine acestea și să aflu calea vieții, pe care umblînd voi putea vedea pe moștenitorii făgăduințelor Tale". Deci, strujindu-se sfîntul, ighemonul i-a zis: "Acum, Vasile, prin rănile cele dureroase pedepsindu-te, supune-te împăratului". Răspuns-a sfîntul: "O, sălbaticule și străinule de nădejdea creștinească, ți-am spus acum că adevăratului Împărat și Dumnezeului meu mă supun, crezînd în El, și nu-mi este mie cu putință să mă depărtez de Acela". Apoi, poruncind Saturnin slugilor care-l strujeau să înceteze, fiindcă osteniseră, a zis iarăși către sfîntul: "Crede nouă, și zeilor noștri adu-le jertfe". Răspuns-a sfîntul: "Zeilor celor deșerți nu mă voi închina, nici voi fi părtaș jertfelor celor ce ucid sufletele".

Atunci a poruncit ighemonul să-l ducă pe mucenic în țeapă; și, mergînd sfîntul, l-a întîmpinat un oarecare elin, cu numele Felix, și i-a zis lui: "Ce este aceasta, Vasile, că singur tu mergi să te pierzi? Oare nu ți-ar fi fost mai bine de te-ai fi făcut prieten zeilor și să fi cîștigat darurile cele făgăduite de împărat? Deci vei pătimi cumplit și încă mult timp, după vrednicie, deoarece singur ai voit astfel". Sfîntul a răspuns: "Îndepărtează-te, necuratule, care nu știi pe Hristos, veșnicul Împărat al făgăduințelor celor adevărate, că nu ești vrednic a ști acelea! Căci, fiind în întuneric, cum vei putea să privești spre lumina cea adevărată și să cunoști negura ce te împresoară?" Acestea zicînd, Sfîntul Vasile a intrat în temniță.

Ighemonul Saturnin, trimițînd scrisori la împăratul Iulian, l-a înștiințat pe el despre preotul Vasile. Iar împăratul îndată a trimis la Ancira pe un oarecare Elpidie, dascăl al pierzării, care altădată a fost creștin, iar acum era călcător de lege. Împreună cu dînsul a trimis și alt pierzător, anume Pigasie, care fusese și el altădată creștin și din bunătățile cerești căzuse. Ei plecînd spre Ancira, cînd au ajuns în Nicomidia, au găsit pe Asclipie, slujitorul idolesc, pe care luîndu-l cu dînșii, cei trei boieri ai oștirii diavolului, au sosit în cetatea Ancira. Iar Sfîntul Vasile, șezînd în temniță, nu înceta ziua și noaptea a lăuda și a slăvi pe Dumnezeu.

A doua zi a venit Pigasie în temniță la Sfîntul Vasile și, închi-nîndu-se lui, i-a zis: "Bucură-te, Vasile!" Răspuns-a lui sfîntul: "Nu-ți este ție bucurie, cel fără de bucurie și călcător de adevăr! Nu-ți este ție mîntuire, care altădată din izvorul lui Hristos ai băut, iar acum te saturi de noroiul cel urît, înghițind jertfele idolești; altădată ai fost părtaș dumnezeieștilor Taine, iar acum diavoleștilor mese ești întîi șezător; altădată învățător al adevărului și acum povățuitor al pierzării. Altădată cu sfinții săvîrșeai prăznuirile, iar acum cu slugile satanei dănțuiești; altădată erai povățuitor spre lumină celor rătăciți întru întuneric, iar acum singur cu totul ești cuprins de negură. Cum de ți-ai pierdut nădejdea ta și te-ai lipsit de sufleteasca vistierie? Ce vei face cînd va cerceta Domnul despre tine?"

Acestea spunîndu-le, Sfîntul Vasile s-a rugat Domnului, zicînd: "Slavă Ție, o, Dumnezeule, Cel ce ești cunoscut de robii Tăi și aduci spre lumină pe cei ce doresc a Te vedea pe Tine, Dumnezeul lor; Cel ce preamărești pe cei ce nădăjduiesc spre Tine și umpli de rușine pe cei ce urăsc legea Ta; Cel ce ești lăudat sus de oști cereștii și pe pămînt de oameni închinat; binevoiește, Dumnezeule Cel închinat, ca toate legăturile diavolului să se rupă de la sufletul robului Tău, ca să pot scăpa de vînarea celor ce urăsc dreptatea și se laudă că au să mă biruiască pe mine".

Auzind Pigasie unele ca acestea, s-a dus de la dînsul tulburat și, la prietenii săi întorcîndu-se, le-a spus toate cele grăite de Vasile. Iar aceia s-au umplut de mînie, căci văzuseră pe Pigasie tulburat, și, ducîndu-se la ighemon, i-au spus despre aceea.

Atunci ighemonul îndată a poruncit să aducă iarăși pe sfîntul la întrebare. Stînd la judecată, Sfîntul Mucenic Vasile a zis către ighemon: "Fă ceea ce voiești". Iar Elpidie, auzind pe Vasile vorbind fără frică, a zis către judecători: "A înnebunit acest om fărădelege. Deci acum, pedepsindu-se cu muncile, de se va supune la închinarea zeilor, își va afla sufletul său, iar de nu va voi să se plece, atunci însuși împăratul nostru se va bucura", - zicea aceasta socotind că prin vicleșug îl va face să se închine zeilor. Intrînd la împărat, i-a spus: "Stăpîne împărate, Vasile, nesuferind muncile, voiește să se supună înaintea măririi tale". Deci s-a dus împăratul în capiștea lui Asclipie și a poruncit să aducă la sine pe mucenic. Stînd Sfîntul Vasile înaintea împăratului, a zis către dînsul: "Unde sînt jertfitorii și proorocii tăi, care s-au obișnuit a fi cu tine? Ți-au spus oare pentru ce am venit la tine?" Iulian răspunse: "Socotesc că tu, fiind înțelept, te-ai cunoscut însuți pe tine și acum voiești să te unești cu noi și să aduci jertfă zeilor". Grăit-a sfîntul: "Să știi, o, împărate, că sînt nimic aceia pe care îi numești zei. Ei sînt idoli surzi și orbi, iar pe cei ce cred într-înșii îi trag în iad".

Zicînd aceasta, a rupt o bucată de carne ce atîrna din trupul său și a aruncat-o în obrazul împăratului, zicînd: "Primește, Iuliane, și mănîncă, dacă te îndulcești cu o mîncare ca aceasta, că eu spre a viețui am pe Hristos, iar a muri pentru Dînsul îmi este dobîndă. El este ajutorul meu în Care cred și pentru Care rabd acestea". Despre o mare îndrăzneală și bărbăție ca aceea a Sfîntului Vasile, îndată a străbătut vestea pretutindeni între creștini și toți l-au fericit pentru mărturisirea sa atît de preaslăvită pentru Hristos și pentru lucrul cel bărbătesc, prin care a rușinat pe tiran.

Iar Frumentin, comitele cetei ce purta paveze, care a adus înaintea împăratului pe Sfîntul Vasile, Mucenicul, văzînd ce a făcut și cum, rupînd carne din trupul său, a aruncat-o în obrazul lui Iulian spunîndu-i cuvinte dosăditoare, s-a rușinat foarte și s-a temut de mînia împăratului; căci văzuse pe împărat schimbîndu-se la față și pornit de mînie, nu atît asupra mucenicului, cît asupra lui, deoarece a pus pe legatul acela înaintea împăratului. Și îndată comitele, apucînd pe Vasile, a plecat degrabă din fața împăratului și, trăgîndu-l în divan suflînd cumplit de mare mînie, a poruncit ca mai cu asprime să-l muncească, mai mult decît cu cele dintîi munci, care i se dăduseră de dînsul în toate zilele. Și nu numai pielea mucenicului o sfărîmase cu rănile, dar și tot trupul, încît se vedeau și cele dinăuntru ale lui. Iar Sfîntul Vasile într-o muncire ca aceea se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Bine ești cuvîntat, Doamne, Dumnezeule, nădejdea creștinilor, Cel ce sprijinești pe cei căzuți și ridici pe cei surpați, Cel ce scoți din stricăciune pe cei ce nădăj-duiesc spre Tine, Cel ce știi suferințele noastre, Bunule, Îndurate, Milostive și îndelung răbdătorule, caută din preaînaltul scaun al slavei Tale, dă-mi să săvîrșesc cu credință alergarea mea și fă-mă vrednic Împărăției Tale veșnice și fără de moarte!"

După ce a înserat, comitele a poruncit să-l arunce pe Sfîntul Vasile în temniță. Iar Iulian, a doua zi foarte de dimineață, a ieșit din cetate, nelăsînd pe comite să-i vadă fața și s-a dus în Antiohia. Comitele, văzînd asupra sa mînia împărătească ce i se făcuse pentru Vasile, s-a înfocat mai mult asupra sfîntului și, scoțîndu-l din temniță, i-a zis: "Ce vei mai face, o, nebunule om, mai mult decît toți oamenii? Vei jertfi zeilor, cum a poruncit împăratul, sau nu? Ți-ai ales una din două?" Atunci, mîniindu-se și ighemonul, a poruncit să-l spînzure pe sfîntul spre munci și să-i strujească coastele cumplit, mult timp, apoi cu fiare grele ferecîndu-l, l-a aruncat iarăși în temniță.

După aceea, împăratul Iulian, ducîndu-se în părțile Răsăritului, a mers la Ancira și l-au întîmpinat slugile diavolului, avînd cu dînșii pe idolul lor care se numea Ghecatis. Intrînd în palat, a chemat pe jertfitorii idolești și i-a miluit cu aur. Iar a doua zi, făcîndu-se priveliște, Elpidie a adus aminte împăratului despre Vasile; și, sculîndu-se de la priveliște, împăratul a poruncit să aducă la dînsul în palat pe Vasile. Deci a mers Sfîntul Vasile și a stat înaintea împăratului cu fața luminoasă, avînd minunată cuviință. Iar Iulian a zis către dînsul: "Care este numele tău?" Sfîntul a răspuns: "Cine sînt, îți voi spune acum: întîi mă numesc creștin, iar numele lui Hristos este veșnic și covîrșește mintea omenească, iar de oameni Vasile mă numesc. Și de voi păzi fără prihană numele lui Hristos după care sînt numit, voi lua de la El în ziua judecății răsplătire fără de moarte!"

Iulian împăratul a zis: "Nu rătăci, Vasile, pentru că sînt în-științat despre tainele voastre. Tu crezi Aceluia Care a luat moarte de ocară pe vremea lui Pilat din Pont?" Răspuns-a sfîntul: "Nicide-cum nu rătăcesc, împărate. Tu ai rătăcit, făcîndu-te călcător de lege și lipsindu-te de cereasca Împărăție. Eu cred în Hristos al meu, de Care tu te-ai lepădat, căci El ți-a dăruit această pămîn-tească împărăție, dar degrabă o va lua de la tine, ca să cunoști ce fel de Dumnezeu ai mîniat". Zis-a Iulian: "Te îndrăcești, nebunule! Nu va fi așa precum voiești tu".

Răspuns-a sfîntul: "Nu-ți aduci aminte de răsplătirile lui Hristos cele pregătite robilor Lui? Nu te-ai rușinat de altarul prin care ai scăpat de ucigătoarea moarte, cînd erai prunc de opt ani și, fiind spre ucidere căutat, te-ai ascuns în sfințitul locaș; nici n-ai păzit legea pe care cu gura ta, cînd erai în rînduiala bisericească, adeseori ai propovăduit-o. Pentru aceasta nici Hristos, Împăratul Cel mare, nu te va pomeni întru a Sa veșnică Împărăție, ci și această vremelnică împărăție, nu după mult timp, o va lua de la tine și trupul tău nu se va învrednici îngropării, pe cînd sufletul tău în cumplite dureri ți-l vei lepăda!" Aceasta mai înainte a proorocit-o sfîntul despre grabnica moarte a lui Iulian, al cărui trup, fiind îngropat, l-a aruncat pămîntul din sînul său afară.

Atunci a zis Iulian: "Eu, o, necuratule, am vrut să te eliberez, dar, deoarece repeți fără rușine cuvintele tale nebunești și sfatul meu îl lepezi, încă și cu mustrări multe mă ocărăști, pentru aceea poruncește mărirea mea, ca din trupul tău în toate zilele să se facă cîte șapte curele!" Deci a poruncit comitelui Frumentin, purtătorul de paveze, ca, luînd pe Vasile, în toate zilele să-i jupoaie pielea, făcînd cîte șapte curele; și aceasta o făcea Frumentin cu osîrdie.

Sfîntul cu vitejie răbda pentru Hristos niște chinuri cumplite ca acelea, toată pielea lui în cîteva zile fiind jupuită în curele și curelele acelea atîrnînd pe dinainte și pe la spate, a grăit pătimitorul către comite: "Acum aș voi să merg la împărat, să vorbesc cu el". Comitele, la acele cuvinte ale lui, l-a întrebat: "Pentru a te supune poruncii, sau a pieri în munci?" Sfîntul Mucenic Vasile răspunse: "O, necuratule om, ai uitat cîte curele ai jupuit ieri și în zilele trecute de pe trupul meu, încît toți care se uitau la mine plîngeau, văzînd muncile care mi le făceai, hulitorule de cele sfinte? Iată acum, cu darul Hristosului meu, stau sănătos înaintea ta! Spune tiranului Iulian, împăratul tău, cît de mare este puterea lui Hristos Dumnezeu, pe care el a părăsit-o, și și-a pierdut sufletul amăgindu-se de diavol. Nu-și aduce aminte cum Hristos Dumnezeu l-a izbăvit de moartea prin ucidere, ascunzîndu-l printre sfinții preoți și sub dumnezeiescul altar al sfintei biserici? Această facere de bine uitînd-o, s-a lepădat singur de Dumnezeu și a fugit din Biserică. Iar eu nădăjduiesc în Hristosul meu, că degrabă îi va răsplăti după vrednicie și va pieri ticălosul călcător de lege în tirania sa".

Comitele a zis: "Te îndrăcești, nebunule! Iulian, stăpînul meu cel nebiruit, fiind iubitor de oameni și milostivindu-se spre tine, ți-a poruncit ca împreună cu noi să prăznuiești în jertfe de cărnuri și în tămîieri binemirositoare. Dar tu n-ai voit să te supui, ci, dimpotrivă, cu ocări ai necinstit mai întîi pe împărat, după aceea m-ai băgat și pe mine în primejdie. Deci îți voi răsplăti după vrednicia ta, cu niște munci ca acestea, cu care degrabă te vei duce din viața aceasta".

Zicînd acestea, comitele a poruncit să înfierbînte țepușe de fier și cu acelea să-i împungă trupul pe spate și pe pîntece. Fiind muncit astfel, Sfîntul Vasile a căzut la pămînt, rugîndu-se lui Dumnezeu cu mare glas și zicînd: "Lumina mea, Hristoase, nădăjdea mea, Iisuse, limanul cel lin al celor învăluiți, mulțumesc Ție, Doamne, Dumnezeul părinților mei, că ai scos sufletul meu din iadul cel mai de jos și ai păzit în mine numele Tău cel slăvit ca, în lănțuire sfîrșindu-mi alergarea, să fiu părtaș odihnei celei veșnice pentru făgăduințele făcute părinților mei de Tine, Arhiereul cel Mare, Iisuse Hristoase, Domnul nostru! Acum primește în pace duhul meu, petrecînd neschimbat în această mărturisire, că Tu ești milostiv și mare este îndurarea Ta, Cel ce viețuiești și petreci în vecii vecilor. Amin!"

Săvîrșindu-și rugăciunea și fiind străpuns pîntecele lui cu acele înfocate țepușe, a adormit cu somn dulce, dîndu-și duhul în mîinile lui Dumnezeu. Deci s-a sfîrșit Sfîntul Vasile în mărturisire mucenicească, în 28 de zile ale lunii ianuarie. Iar după uciderea și pierzarea cea grabnică a lui Iulian Paravatul, mult-pătimitorul trup al mucenicului s-a arătat a fi cinstit de creștini în a 22-a zi a lunii martie, în care s-a așezat pomenirea lui. Vitejeasca lui pătimire a întărit pe toți creștinii în credința cea adevărată în Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava și cinstea în veci vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna martie


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.