Pomenirea celui între Sfinți Părintelui nostru Toma,
Patriarhul Constantinopolului
(21 martie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna martie


Cel între sfinți, Părintele nostru Toma, pentru multe fapte bune și desăvîrșită înțelegere și dreaptă credință, a fost diacon la biserica cea mare a Constantinopolului, pus de Cuviosul Părintele nostru, cel mare întru minuni, Patriarhul Ioan Pustnicul. Apoi a fost rînduit sachelar de dînsul, în vremea împărăției lui Mavrichie (582-602). Dar după moartea preasfințitului Ioan și a fericitului Chiriac, care a fost după dînsul patriarh, a fost ales patriarh al Bisericii Constantinopolului Sfîntul Toma, în vremea împărăției tiranului Foca (602-610), și își îndrepta scaunul său bine, păstorind cu înțelepciune cuvîntătoarea turmă a lui Hristos. În zilele patriarhiei lui s-a făcut o mare minune în partea Galatiei.

În unele cetăți de acolo, făcîndu-se umblare cu cruci și cu litanii, crucile cele mari ce se purtau atunci, singure de sine, cu o putere minunată și neoprită plecîndu-se una spre alta, se loveau și se sfărîmau. Despre acea minune străbătînd vestea pretutindeni, preasfințitul Patriarh Toma al Constantinopolului a chemat din părțile acelea pe Sfîntul Teodor Sicheotul, bărbat înainte văzător și făcător de minuni, și l-a întrebat de minunea aceea, ce ar însemna? Iar Sfîntul Teodor îl încredință de minune că a fost cu adevărat, însă ce ar însemna nu voia să-i spună, zicînd că nu știe acele taine. Atunci, preasfințitul Patriarh Toma i-a căzut la picioare cu rugă-minte și prin acea smerenie l-a silit pe bătrîn ca mai înainte să-i spună cele ce vor fi.

Deci, bătrînul a zis că acea plecare a crucilor, lovirea și sfărîmarea lor, înseamnă multe primejdii și risipire în Biserica lui Dumnezeu și în împărăția grecească, primejdii care vor veni pe de o parte de la cei din afară, iar pe de alta, de la cei dinăuntru vrăjmași. Pentru că din afară o să fie grea năvălire a barbarilor, iar dinăuntru, oamenii cei numiți cu numele lui Hristos, despărțindu-se de credință, vor începe a se izgoni unul pe altul, a se sfărîma și a se pierde. Pentru aceasta, multe biserici ale lui Dumnezeu se vor pustii și se vor strica și toate acestea vor fi în curînd.

Acestea auzindu-le patriarhul, s-a înspăimîntat foarte și s-a rugat cuviosului să se roage lui Dumnezeu pentru dînsul și să-i ia sufletul degrabă din trup, mai înainte de a veni risipirea cea mai înainte spusă ca să nu vadă el niște primejdii ca acestea, venind asupra Bisericii. După puțină vreme, îmbolnăvindu-se patriarhul, a trimis la Cuviosul Teodor, care mai zăbovise puțin în Constantinopol la biserica Sfîntului Ștefan, spunîndu-i despre boala sa și rugîndu-l ca să-i ceară de la Dumnezeu sfîrșit grabnic. Iar sfîntul nevrînd, fericitul Patriarh Toma a trimis iarăși la dînsul rugăminte, dorind ca mai înainte de năvălirea primejdiei asupra Bisericii să se dezlege de trup.

Deci, chiar nevrînd, Cuviosul Teodor a făcut voia preasfinți-tului Patriarh Toma, s-a rugat lui Dumnezeu pentru sfîrșitul lui și a trimis la dînsul, zicînd: "Poruncești ca să vin la tine, sau acolo ne vom vedea amîndoi înaintea lui Dumnezeu?" Iar Sfîntul Toma a răspuns prin trimis: "Să nu-ți pierzi, părinte, liniștea ta; destul îmi este că ai zis: "acolo ne vom vedea înaintea lui Dumnezeu"". Și în aceeași zi, preasfințitul Patriarh Toma, înainte de vremea Vecerniei, bucurîndu-se, s-a despărțit de trup și s-a dus către Domnul, în vremea împărăției aceluiași Foca.

După moartea Sfîntului Toma, a luat scaunul Serghie, diaco-nul de la aceeași mare biserică. Acesta la început era dreptcredincios, iar mai pe urmă s-a îndrăcit și s-a făcut capul eresului monoteliților, adică al celor ce cu nedreaptă credință mărturisesc a fi o singură voie în Hristos Domnul, despre care lucru este scris mai luminat în viața Cuviosului Maxim Mărturisitorul. După aceea au sosit și primejdiile asupra Bisericii: despărțirile, risipirile, muncile și prigonirile ereticilor asupra dreptcredincioșilor. Pe lîngă acestea, războaiele cele grele cu perșii slobozite de Dumnezeu din pricina înmulțirii eresurilor. Aceștia robeau și pustiau stăpînirile grecești cu foc și cu sabie. Ierusalimul a fost luat de perși, iar cinstitul lemn al Sfintei Cruci a fost robit și dus în Persia.

Toate cele cumplite se împlineau, care mai înainte se însemnaseră prin minunea cea mai sus-zisă a sfărîmării crucilor și care, prin proorocia Sfîntului Teodor Sicheotul, mai înainte s-au vestit. Iar ca să nu le vadă cu ochii săi, preasfințitul Patriarh Toma a voit mai bine să moară, decît să fie între cei vii. Și a cîștigat după cererea sa, mai înainte de acea cumplită vreme, sfîrșit fericit. El a păstorit Biserica lui Hristos trei ani și două luni și mult s-a nevoit împotriva ereticilor, ținînd credincioasele învățături și cu bună credință cinstind pe Hristos Dumnezeul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, I se cuvine slavă, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna martie


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.