Make your own free website on Tripod.com

Pomenirea celui între Sfinți Părintelui nostru Chiril,
Arhiepiscopul Ierusalimului (351-386)
(18 martie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna martie


Sfîntul Chiril, născîndu-se din părinți dreptcredincioși și crescînd întru dreapta credință, s-a făcut monah pe vremea marelui Constantin (306-337). După aceea, în vremea împărăției fiului său Constanțiu (337-361), fericitul Maxim, arhiepiscopul Ierusalimului (333-350), ducîndu-se din viața aceasta la viața cea fără de moarte, Sfîntul Chiril s-a ridicat în locul lui la scaun și s-a arătat iscusit apărător al apostoleștilor dogme, cu rîvnă biruind eresurile lui Arie, ale lui Macedonie și ale lui Manent. Pentru aceasta era urît de arhiereii eretici, precum și de Acachie, arhiepiscopul Cezareei Palestinei, de la care mai pe urmă a suferit și izgonire.

În zilele acestui preasfințit arhiepiscop Chiril s-a făcut în Ierusalim un semn minunat pe cer, în ceasul al treilea din ziua a cincizecea, adică arătarea cinstitei Cruci care, strălucind deasupra Golgotei mai mult decît soarele, s-a întins foarte mult și a ajuns pînă la muntele Eleonului. Pentru acea minune Sfîntul Chiril a înștiințat prin scris pe împăratul Constanțiu, sfătuindu-l spre dreapta credință. Căci acel împărat, abătîndu-se din calea dreptei credințe, a căzut în credința cea rea a lui Arie și ajuta ereticilor, iar celor dreptcredincioși le făcea rău. Cel mai sus pomenit Acachie, avînd în ajutor pe împăratul, s-a sculat pentru două pricini împotriva Sfîntului Chiril. Întîi, pentru că eresul era mustrat de sfîntul, iar al doilea, fiindcă nu voia Chiril să se supună lui. Căci, într-acele vremi, Ierusalimul fiind pustiit și micșorat de necredincioșii împărați și scaunul arhiepiscopiei Ierusalimului era foarte înjosit sub stăpînirea mitropolitului Cezareei Palestinei.

Deci preasfințitul Chiril, văzînd că Acachie, mitropolitul Cezareei, este socotit eretic și de sinodul local al Sfinților Părinți din Sardica, mai înainte biruit, și nu după canoanele bisericești, ci după împărăteasca stăpînire ținea rînduiala Mitropoliei, nu voia să se supună aceluia, ci încă și mustra răutatea lui, de vreme ce mai mult ca muncitorii, decît ca păstorii, își ținea scaunul.

Despărțindu-se Sfîntul Chiril de Mitropolia Cezareei, voia ca scaunul Ierusalimului să fie înaintea celui al Cezareei, ca cel dintîi, de vreme ce Biserica Ierusalimului era maică a tuturor Bisericilor. Și, pe lîngă aceasta, soborul din Sardica care a biruit pe Acachie, a dat începătoria în mîna fericitului Maxim, arhiepiscopul Ierusalimului, care a fost mai înainte de Sfîntul Chiril. Deci Acachie, umplîndu-se de mînia răutății, a găsit asupra lui o pricină ca aceasta: S-a întîmplat în Ierusalim un an de mare foamete, încît alerga tot poporul la preasfințitul Chiril, fericitul arhiepiscop, cerînd de la dînsul hrană, în nevoia cea de foamete ce venise asupra lor. Iar el, fiind milostiv, și-a cheltuit toate ale sale, spre hrănirea lor. Dar, de vreme ce s-a lungit acea foamete și nu era cu ce să hrănească pe oamenii care se topeau de foame, a început sfîntul a vinde lucrurile bisericești, aurul, argintul și cele mai scumpe perdele. Cu acel preț cumpărînd grîu, îl împărțea la popor. Și s-a auzit atunci vestea că o femeie s-ar fi văzut umblînd prin cetate, într-o sfințită îmbrăcăminte bisericească, și jucînd, după obiceiul petrecerilor sale. Întrebînd-o de unde a luat acea sfințită îmbrăcăminte, ea a zis: "Am cumpărat-o din tîrg, de la cutare neguțător", spunînd numele. Iar întrebînd pe neguțător, acesta a spus: "Arhiepiscopul mi-a dat-o s-o vînd".

Acele lucruri, dacă au fost adevărate ori nu, nu se pot dovedi însă acea veste a ajuns la mitropolitul Acachie. Deci acela, aflînd-o ca o pricină binecuvîntată, a adunat sinodul său și pe fericitul Chiril, ca pe cel ce vinde cele sfinte spre necinstire și batjocură, l-au judecat a fi vrednic de izgonire. Deci, cîștigînd putere de la cei de același eres, a scos ereticul pe cel dreptcredincios, cel fără de canoane, pe Sfîntul Chiril, arhiereul cel cu canoane, de pe scaunul lui și cu sila l-a izgonit din hotarele Ierusalimului.

Sfîntul Chiril s-a dus în Antiohia, după aceea în Tars, la fericitul Silvan, episcopul, și petrecea la dînsul. Pe acesta, văzîndu-l greșind puțin în unele dogme ale credinței, l-a îndreptat și desăvîrșit l-a povățuit la dreapta credință. De acest lucru auzind Acachie, a scris lui Silvan, înștiințîndu-l despre lepădarea lui Chiril, ca să-l izgonească de la sine sau să nu-l lase a lucra cele sfințite. Dar Silvan nu asculta pe Acachie, pentru că îl știa pe Sfîntul Chiril bărbat dreptcredincios, sfînt și învățător, izgonit fără de vină, din răutate și zavistie, și de ale cărui învățături toată mulțimea dreptcredincioșilor se ținea foarte bine.

După aceea, făcîndu-se sinod local în Seleucia, unde se adunaseră o sută cincizeci de episcopi, Acachie susținea să nu se înceapă sinodul, pînă ce mai întîi nu va fi izgonit Chiril din sinod, ca un lepădat. La aceasta neînvoindu-se mulți episcopi, Acachie s-a despărțit de ei și s-a dus la Constantinopol, la Eudoxie, patriarhul arian, și la împăratul Constanțiu și clevetea asupra episcopilor care se adunaseră în Seleucia, numind acel sinod local adunare de oameni pierzători, care nu spre folos, ci spre vătămarea bisericească s-ar fi adunat. Și mai vîrtos a pornit pe împăratul spre mînie împotriva Sfîntului Chiril, zicînd că un veșmînt mai scump, țesut cu aur - pe care fericitul întru pomenire, marele Constantin, îl dăduse lui Macarie, arhiepiscopul Ierusalimului (314-333) ca să se îmbrace cu el cînd săvîrșește taina Botezului -, Chiril l-a vîndut în tîrg și a ajuns la un om care face jocuri în priveliște. Deci împăratul, mîniindu-se, a condamnat pe Sfîntul Chiril la surghiunie.

După cîtăva vreme, murind împăratul Constanțiu, a luat împărăția Iulian Paravatul (361-363), care la început s-a prefăcut dreptcredincios și bun. Căci toate judecățile lui Constanțiu stricîndu-le, eliberă de la surghiun pe toți episcopii cei dreptcredincioși care se izgoniseră de Constanțiu. Atunci și Sfîntul Chiril, fiind întors de la pedeapsă, iarăși și-a luat scaunul său. Iar după ce Iulian s-a întărit la împărăție, s-a lepădat de Hristos și a dăruit iudeilor mare libertate, poruncindu-le acelora ca în Ierusalim, în locul bisericii lui Solomon, să-și zidească biserică nouă, ajutîndu-le cu dăjdiile poporului care se dau împăratului.

Începîndu-se lucrul acela de Dumnezeu urît, Sfîntul Chiril ca un prooroc grăia către ai săi, că se vor împlini cu adevărat cuvintele lui Hristos, căci nu va rămîne piatră pe piatră. Ba încă se ruga Stăpînului Hristos ca să nu lase pe vrăjmașii Săi să ducă la săvîrșire lucrul început și degrabă să le curme izvodirea lor și să le strice sfatul. Și a auzit Domnul rugăciunea robului Său, iar prooroceștile lui cuvinte cele grăite le-a adus la împlinire fără de zăbavă. Pentru că într-o noapte s-a făcut mare cutremur de pămînt și a surpat temelia, dar nu numai acele pietre pe care atunci iudeii le puseseră, ci și cele mai de demult, pe care cîndva Solomon le întemeiase, împreună cu cealaltă nouă zidire; și ca pe niște praf le-a vînturat de la locul acela, cu dumnezeiasca putere cea nevăzută.

După ce s-a făcut ziuă, mulți s-au adunat acolo, mirîndu-se de minunea ce se făcuse. Apoi, gîndind iudeii să se apuce de lucrul acela, deodată a căzut foc din cer și a ars toate uneltele cele de lucru și frică mare a cuprins pe toți iudeii. Iar în noaptea urmă-toare semnul Sfintei Cruci s-a arătat pe hainele iudeilor, care nicidecum nu puteau să se șteargă sau să se spele. După acea minune, Sfîntul Chiril, a cărui proorocie s-a împlinit, a fost izgonit iarăși din scaun. După dînsul, precum se pare, Chiriac a ocupat scaunul sfîntului, care mai înainte, în iudaism, se numea Iuda și care a arătat cinstita Cruce Sfintei împărătese Elena; iar din Sfîntul Botez s-a numit Chiriac.

Deci, după izgonirea Sfîntului Chiril, puțină vreme ocupînd scaunul Ierusalimului, a pătimit pentru Hristos de la Iulian călcătorul de lege, precum se scrie despre dînsul în 28 de zile ale lui octombrie. Iar după ce a pierit cel fărădelege, Sfîntul Chiril iarăși și-a primit scaunul său. Apoi, după cîtăva vreme, arienii iarăși întărindu-se pe vremea împărăției lui Valens (364-378), Sfîntul Chiril a fost izgonit a treia oară pentru dreapta credință, pentru că foarte mult se împotrivea ereticilor, biruindu-i prin dreapta credință. Iar după ce a pierit rău Valens împăratul cel răucredincios, iar Teodosie cel Mare a primit după dînsul împărăția (379-395), Sfîntul Chiril s-a întors la scaunul său cu cinste și a stat pe dînsul opt ani netulburat și, bine păstorind Biserica lui Hristos și lăsînd scrieri folositoare Bisericii, s-a odihnit întru Domnul.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna martie


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.