Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pomenirea celui dintre Sfinți Părintele nostru Sofronie, Patriarhul Ierusalimului
(11 martie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna martie


Sfîntul Sofronie, cel numit cu numele întregii înțelepciuni, s-a născut în Damasc, din părinți dreptcredincioși și deplin înțelepți, ale căror nume au fost Plintos și Mira, și erau cetățeni vestiți. Din tinerețile sale fericitul Sofronie și-a cîștigat viața potrivit cu numele său, iubind înțelepciunea cea duhovnicească și cea dinafară, păzindu-și fecioreasca sa curățenie, întreagă și neprihănită din pîntecele maicii sale. Căci amîndouă acestea, adică înțelepciunea duhovnicească și fecioreasca curăție, se numesc întreaga înțelepciune, mai ales după cuvîntul Sfîntului Ioan Scărarul, care zice: "Întreaga înțelepciune este o numire de obște a tuturor faptelor bune". Pe acestea și pe toate faptele bune le-a cîștigat pe deplin înțeleptul Sofronie.

El a deprins mai întîi filosofia cea din afară. De aceea a fost numit și "sofist", adică preaînțelept, pentru că numirea de sofist în acele timpuri era foarte mult cinstită și cei mai aleși filosofi cu acest nume erau numiți, precum altă dată Libaniu sofistul, prietenul Sfîntului Vasile cel Mare. După aceea fericitul Sofronie, după filosofia cea din afară vrînd să cîștige înțelepciunea cea duhovnicească, umbla prin mănăstiri și prin sihăstrii pustnicești, adunînd de la plăcuții lui Dumnezeu părinți folos pentru sufletul său.

Mergînd și la Sfînta Cetate a Ierusalimului și umblînd prin mănăstirile ce erau acolo, a intrat în viața de obște a marelui Teodosie. Acolo a găsit pe monahul Ioan, care se numea Moscu și Evirat, preot cu rînduiala, bărbat îmbunătățit și foarte iscusit într-amîndouă înțelepciunile, și în cea din afară și în cea duhovnicească.

Lipindu-se Sofronie de acela cu toată osîrdia, ca fiul de tată și ucenicul de dascăl, îi urma lui întru toate căile, pînă la sfîrșitul aceluia, umblînd prin mănăstiri și prin pustietăți, împreună cu dînsul cercetînd pe sfinții părinți și scriindu-le viețile lor spre folos; precum este cartea cea scrisă de amîndoi, care se numește "Limonariu" sau "Grădină de flori" și care este mărturisită de al șaptelea Sinod, în care se arată totul. În acea carte Sfîntul Sofronie adeseori se numește sofist de către dascălul său, ca cel asemenea cu dînsul în învățătura filosofiei. Dar nu numai sofist numește acel cuvios Ioan pe fericitul Sofronie, ci în unele locuri și domn al său, iar alteori și părinte. Că nu-l avea ca pe un ucenic, ci ca pe un prieten și împreună călător și ostenitor, fiind ales cu viața. Pe lîngă aceasta vedea și mai înainte cu duhul că acela avea să fie mare păstor și stîlp neplecat al Bisericii lui Hristos.

Cu acest cuvios Ioan a petrecut Sfîntul Sofronie mai înainte de călugăria sa mai întîi în Palestina, în aceeași viață de obște a Sfîntului Teodosie - în pustiul Iordanului și în mănăstirea ce se numea nouă, care era zidită de Sfîntul Sava.

După aceea Ioan și Sofronie, lăsînd Palestina de frica Perșilor care năvăliseră, s-au dus în părțile Antiohiei celei mari. Căci în timpurile acelea Hosroe cel tînăr, împăratul Persiei, s-a sculat cu război contra stăpînirii grecești, pentru o pricină ca aceasta: Foca tiranul, precum scrie pe larg Nichifor Calist, istoricul grec, a ucis pe Mavrichie, împăratul grecesc (582-602) și i-a răpit scaunul împărătesc (602-610); iar Mavrichie împăratul a fost mai înainte un mare făcător de bine a lui Hosroe al Persiei. Căci lui Hosroe, fiind izgonit de la împărăția persană și scăpînd în stăpînirea grecească, Mavrichie îi fusese ca un tată; și-i ajutase cu bani împărătești și cu putere de oaste de-și luase iarăși scaunul în Persia, și se făcuse pace întărită între greci și perși. Iar cînd a auzit Hosroe de uciderea făcătorului său de bine, Mavrichie, i-a părut foarte rău de dînsul și, stricînd toate așezămintele de pace cu grecii, a început a cugeta să răzbune uciderea lui Mavrichie. Deci a năvălit oaste persană contra multor părți grecești, mai ales contra Siriei, Feniciei și Palestinei și le robeau.

Atunci sfinții părinți care petreceau viață pustnicească în acele părți, lăsînd mănăstirile și pustniceștile lor locuințe, au fugit fiecare pe unde putea. Într-acel timp acești doi sfinți, Ioan și Sofronie, s-au dus din Palestina. Iar după plecarea lor a fost luată de perși Sfînta Cetate a Ierusalimului, iar cinstitul lemn al făcătoarei de viață Cruci a lui Hristos a fost robit împreună cu prea sfințitul patriarh; și patrusprezece ani a fost ținut în Persia în robie, nu cu puțină mîhnire și jale pentru toată creștinătatea.

Mai înainte de acea robie a Ierusalimului, acești sfinți, trecînd prin părțile Antiohiei după obiceiul lor, precum s-a zis, asemenea albinelor ce zboară pe flori și adună miere, înconjurau oriunde auzeau că sînt părinți făcători de fapte bune și, adunînd frumusețea sufletului cea mai dulce decît mierea ca într-un singur fagure plin de miere, au alcătuit-o prin scris, în cartea ce se numește "Limonariu". Iar după ce și acolo s-au apropiat aceleași războaie persane, s-au dus în Egipt și Alexandria, unde, făcînd asemenea, au dobîndit multe învățături, pe care le-au lăsat spre folos neamului creștinesc celui mai de pe urmă, scriind faptele și vorbele multor sfinți părinți, pe care singuri cu ochii le-au văzut și cu urechile le-au auzit.

Sfîntul Sofronie era încă netuns în chipul monahicesc cînd a mers în Alexandria. Acest lucru se dovedește din capitolul șasezeci și nouă al "Limonariului", unde dascălul lui Sofronie, Ioan Eviratul, zice astfel: "Am mers în Alexandria eu și domnul Sofronie, fratele meu, mai înainte de călugăria lui, și ne-am dus la ava Paladie, bărbatul cel îmbunătățit și robul lui Dumnezeu". Și iarăși, în capitolul o sută zece, din nou zice: Eu și domnul meu Sofronie am mers în lavra care este departe de Alexandria de optsprezece stadii, la un foarte îmbunătățit egiptean de neam și am zis acelui stareț: "Părinte, spune-ne un cuvînt, cum putem să petrecem unul cu altul, căci domnul Sofronie sofistul vrea să se lepede de lume și să se facă monah". Atunci ne-a zis starețul: "Bine faceți, fiilor, că lăsați cele lumești pentru mîntuirea sufletelor voastre. Ședeți dar în chilii, liniștiți-vă și, păzindu-vă mintea, rugați-vă neîncetat, avînd nădejdea spre Dumnezeu. Acela vă va da înțelegerea Sa și va lumina mintea voastră".

De aici se vede mai lămurit fapta cea bună a Sfîntului, întregului la minte, Sofronie, căci, fiind încă mirean, atît de mare osteneală a călătoriei suferea într-acele vremi pe la mănăstiri și prin pustietăți și atît de multă sîrguință adăuga pentru cercetarea lucrurilor celor folositoare, cum ar putea să se povățuiască la calea mîntuirii; și, mai înainte de a se tunde în călugărie, fericitul Sofronie se arăta desăvîrșit monah, avînd viață monahicească, desăvîrșită în fapte bune.

După aceea s-a călugărit de dascălul său. Apoi, întîmplîndu-se lui o boală trupească de care era gata să moară, a văzut o vedenie, precum scrie despre aceasta dascălul său, în capitolul o sută doi, zicînd: Vrînd să se sfîrșească fratele meu Sofronie înțeleptul, eu și ava Ioan scolasticul stînd lîngă el, ne-a zis: "Mi se părea că merg undeva pe cale și am văzut că niște fecioare dănțuiau înaintea mea, zicînd: "Bine că a venit Sofronie! Acum s-a încununat Sofronie!" Pentru aceasta dănțuiau fecioarele acelea înaintea lui, căci el este numit cu numele întregii înțelepciuni".

Aceasta a scris dascălul său despre el. Apoi, după boala aceea, însănătoșindu-se și fiind în chipul monahicesc, și mai multe osteneli adăuga, îngrijind de mîntuirea sa și de a altora, pentru că, înmulțindu-se atunci în Egipt eresul lui Sevir, se împotriveau ereticilor amîndoi, împreună cu dascălul, ca niște înțelepți și iscusiți în dumnezeiasca Scriptură, întrebîndu-se cu ei și biruindu-i. Pentru aceea prea sfințitului Patriarh al Alexandriei, Ioan Milostivul, îi erau foarte iubiți și se cinsteau mult de dînsul, ca niște adevărați prieteni ai lui și ajutători contra ereticilor și mîngîietori în întristări.

Se povestește în viața aceluia, scrisă de Leontie, episcopul Neapolei, că Sfîntul Ioan Milostivul avea obicei de ședea miercurea și vinerea lîngă ușile bisericii, dînd voie tuturor celor ce voiau să vină la dînsul, ascultînd trebuințele fiecăruia, ajutîndu-le, potolind certurile și sfezile și făcînd pace între oameni. Iar dacă se întîmpla cîndva, șezînd acolo, de nu venea nimeni la el și nu cerea nimic, apoi se scula mîhnit și cu lacrimi se ducea în casa sa, zicînd: "Acum smeritul Ioan n-a cîștigat nimic, nici a dus ceva lui Dumnezeu pentru păcatele sale". Astfel și fericitul Sofronie, despre care ne este cuvîntul, mîngîindu-l pe prietenul lui, îi zicea: "Cu adevărat, astăzi ți se cade, părinte, a te veseli, căci oile tale petrec în pace, fără ceartă și fără sfadă ca și îngerii lui Dumnezeu". De aici arătat este în cîtă cinste și dragoste a fost Sfîntul Sofronie, împreună cu dascălul său, la acel prea sfințit patriarh.

La acești sfinți părinți era obiceiul și sîrguința ca în fiecare zi, să se folosească cu un lucru nou, văzînd sau auzind sau învățînd ceva. Și li s-a întîmplat un lucru ca acesta, precum zice Ioan:

Eu și domnul Sofronie înțeleptul, am mers în casa lui Ștefan filosoful, care era lîngă calea ce duce spre biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zidită de fericitul Patriarh Evloghie, spre răsărit de a marelui Tetrafil. Sosind în casa filosofului, am bătut în poartă, iar portarul ne-a zis: "Încă se odihnește stăpînul meu, mai zăboviți puțin". Atunci a zis domnul meu Sofronie: "Să mergem la Tetrafil și acolo vom zăbovi". Locul acela este cinstit de alexandreni, căci se zice că împăratul Alexandru Macedoneanul, aducînd din Egipt moaștele Sfîntului Prooroc Ieremia, le-a pus în acel loc cînd a zidit cetatea Alexandria în numele său.

După ce am mers acolo, pe nimeni n-am aflat, decît numai pe trei orbi. Și am șezut încetișor aproape de ei, avînd la noi cărțile noastre. Deci, vorbind mult între ei acești orbi, a zis unul către altul: "Prietene, cum ai orbit tu?" Acela i-a răspuns: "Am fost corăbier în tinerețile mele și, plutind dinspre Africa, din multa privire spre mare, s-a făcut albeața pe ochii mei și am orbit". Apoi i-a povestit și celălalt cum a orbit, zicînd: "Am fost sticlar și, lucrînd odată cu sticla fără pază, m-am ars și din dogoarea focului mi-am pierdut vederea".

Amîndoi orbii spunîndu-și pricina orbirii lor, au întrebat și pe al treilea, iar acela le-a răspuns: "Cînd eram tînăr, mi-a fost urît a mă osteni și a lucra, ci am iubit lenea; dar, fiind iubitor de plăceri, nu aveam cu ce mă hrăni, de aceea am început a fura și a face multe răutăți. Iar într-una din zile am văzut ducîndu-se spre îngropare un mort. Și am mers în urma celor ce-l duceau, vrînd să văd unde-l vor pune; și a fost îngropat mortul lîngă biserica Sfîntului Ioan. După ce a înnoptat, am descoperit mormîntul, am intrat înăuntru, am luat toate hainele de pe mortul acela și numai o cămașă am lăsat pe el.

Și, ieșind din mormînt, mi-a zis gîndul cel rău: "Întoarce-te de ia și cămașa, căci este foarte bună". Și eu ticălosul m-am întors, vrînd a dezbrăca și cămașa, ca să las mortul gol; dar, ridicîndu-se mortul, a stat înaintea mea și, ridicînd mîinile, mi-a zgîriat obrazul cu degetele și mi-a scos amîndoi ochii; atunci eu ticălosul, cu multă nevoie și durere, abia am ieșit din mormînt. Așa am orbit".

Acestea auzindu-le noi, domnul Sofronie mi-a făcut semn și ne-am dus de la dînșii, apoi mi-a zis Sofronie: "Cu adevărat, părinte Ioan, astăzi nu mai este nevoie să învățăm mai mult, că ne-am folosit destul. Că oricine făcînd rău, nu poate a se tăinui de Dumnezeu". De aceea, arătat este, cum că amîndoi Sfinții Ioan și Sofronie, se îngrijeau de folosul lor în toate zilele. Căci zicînd el "nu este nevoie astăzi ca mai mult să învățăm, pentru că ne-am folosit destul", dovedește că toată ziua se sîrguia a se folosi cu ceva.

Petrecînd fericitul Sofronie în Alexandria, a scris minunile Sfinților Chir și Ioan, dîndu-le mulțumire pentru vindecarea ochilor săi. Căci atunci cînd a căzut bolnav, a alergat la sfinții doctori fără de arginți cu rugăciune și cu credință și a cîștigat de la dînșii vindecarea cerută, în biserica lor din Alexandria, avînd către dînșii mare osîrdie. Dar după cîtva timp, părțile acelea ale Egiptului, unde este Alexandria, au început a fi supărate de năvălirea perșilor. Deci au fost nevoiți Sfinții Părinți Ioan și Sofronie să fugă și de acolo, că și prea sfințitul Patriarh Ioan Milostivul începuse să fugă de frica barbarilor.

Vrînd să meargă cu el la Constantinopol, au venit și ei în corabie, nevrînd să se lase de el, căci nu suferea să se despartă de dînșii. Deci sfințitul patriarh Ioan, căzînd în boală pe drum, a murit în cetatea Amatunta, iar viața lui cea înaltă și milosteniile cele multe le-a lăudat înțeleptul Sofronie cu cuvinte alese. După îngroparea cea patriarhicească, s-a dus la Roma cea veche cu dascălul său Ioan și cu frații care se întîmplaseră cu dînșii, doisprezece la număr. Acolo petrecînd cîtva timp, Cuviosul Ioan, dascălul lui Sofronie, fiind mai bătrîn, s-a dus către Domnul. Și, cînd era să moară, a poruncit iubitului și duhovnicescului său fiu, Sofronie, ca trupul lui să nu-l îngroape în Roma. Ci, în raclă de lemn închizîndu-l, să-l ducă în muntele Sinai. Iar dacă nu-i va fi cu putință să-l ducă pînă la muntele Sinai din cauza barbarilor, atunci să-l ducă în Palestina, la mănăstirea cea de obște a Sfîntului marelui Teodosie, unde Cuviosul Ioan se călugărise și acolo să-i îngroape moaștele. Deci, așa s-a și făcut.

Căci Sfîntul Sofronie, urmînd lui Iosif cel din Legea Veche, care a dus trupul lui Iacob în mormîntul părinților săi, a luat din Roma trupul Cuviosului Ioan, duhovnicescul său părinte, și, împreună cu frații, s-a întors în țările grecești. Iar după ce a ajuns la Ascalon, a auzit că nu este cu putință să treacă la muntele Sinai din cauza barbarilor. Atunci au mers la Ierusalim, care era stăpînit de perși, și au îngropat trupul părintelui lor în mănăstirea de obște a lui Teodosie. Iar el împreună cu frații săi locuia în Ierusalim, avînd atunci scaunul Patriarhiei Modest, în locul patriarhului Zaharia, care, împreună cu lemnul Crucii, era în robie la perși.

După puțin timp de la plecarea Sfîntului Sofronie de la Roma în Palestina, Dumnezeu a binevoit ca să întoarcă din robie la Ierusalim Sfîntul Lemn al Crucii și pe Patriarhul Zaharia. Căci voievodul Ieraclie, ucigînd pe tiranul împărat Foca și luînd singur împărăța grecească (610-641), s-a ostășit asupra ținutului grecesc și, biruind de multe ori cetele lui Hosroe, a robit cetățile acelea șapte ani. După aceea, Siroes, fiul lui Hosroe, ucigînd pe tatăl său și luînd împărăția grecească, căuta să se împace cu Ieraclie, împăratul grecesc. Iar condițiile de pace puse de împăratul Ieraclie erau acestea: împăratul Persiei să lase grecilor Ierusalimul și să întoarcă cinstitul lemn al Sfintei Cruci, cum și pe Patriarhul Zaharia. Și așa s-a și făcut.

Deci, după patrusprezece ani, a fost adus din Persia lemnul Crucii cu mare cinste, pe care însuși împăratul Ieraclie l-a dus pe umerii săi în Sfînta Cetate - precum se scrie despre aceasta în ziua de 14 a lunii septembrie -, iar fericitul Patriarh Zaharia și-a luat iarăși scaunul său. După cîțiva ani acel cinstit Lemn al făcătoarei de viață Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos a fost dus de același împărat Ieraclie din Ierusalim la Constantinopol ca să nu se mai robească de vrăjmași acea mare vistierie a creștinilor. După aceea Ierusalimul a fost luat iarăși de vrăjmași, după cum vom vedea mai pe urmă.

Patriarhul Zaharia, după întoarcerea sa din robie, mai trăind puțin, s-a dus către Domnul. După dînsul Modest iarăși a luat scaunul, dar n-a stat pe el decît numai doi ani, pentru că a murit. Apoi a fost ales Sfîntul Sofronie ca patriarh al Ierusalimului. În acel timp s-a ridicat și eresul monoteliților, adică al celor ce mărturisesc o voie și o lucrare în persoana lui Hristos, în cele două firi ale Lui - în cea dumnezeiască și în cea omenească -, ca și cum fiecare fire n-ar fi avut deosebită lucrare și voie. Iar cei ce mărturisesc că Hristos nu este desăvîrșit în amîndouă firile, aceia Îl prihănesc.

Despre acel eres s-a scris mai pe larg în viața Cuviosului Maxim Mărturisitorul, în ziua de 21 a lunii ianuarie. Dar pe acel eres al monoteliților, l-a întins mai ales Chir, patriarhul Alexandriei, adunînd sinod și poruncind a crede ca el. Lui i-a urmat Serghie, patriarhul Constantinopolului, iar după dînsul Piros și alții, pentru care au pătimit mulți din cei ce nu se învoiau cu acel eres. Acelui eres i s-a împotrivit foarte mult prea sfințitul Patriarh al Ierusalimului, Sfîntul Sofronie. Căci, adunînd la dînsul sinod, a blestemat acel eres al monoteliților și a trimis scrisori întărite ale sinodului pretutindeni. După aceea au fost citite acele scrisori la al șaselea Sinod ecumenic și de Sfinții Părinți s-au mărturisit și s-au primit ca niște scrieri ortodoxe.

Sfîntul Sofronie a scris și alte multe cuvinte și învățături folositoare Bisericii lui Hristos, cum și viața cîtorva sfinți, printre care și a Sfintei Maria Egipteanca, care a fost asemenea ca îngerii în pustie, mai presus de firea omenească. El, păstorind bine Biserica lui Dumnezeu, a închis gurile ereticilor, izgonindu-i departe ca pe niște lupi, de la turma cea cuvîntătoare. Apoi iarăși, cu voia lui Dumnezeu, s-a făcut năvălirea barbarilor asupra Siriei și a Palestinei. Însă acum nu era a perșilor, ci a mahomedanilor, care mai întîi au luat cetatea Damasc.

Apoi au înconjurat cetatea lui Dumnezeu, Ierusalimul, și au bătut-o aproape doi ani. După ce oastea grecească s-a rănit de dînșii în Siria și a fost ucis Serghie voievodul, prea sfințitul Patriarh Sofronie, împreună cu creștinii din Palestina, s-au închis în Sfînta Cetate. Se află cuvîntul lui pe care l-a grăit către popor în ziua Nașterii lui Hristos, cînd s-a făcut înconjurarea cetății, în care, ca un alt Ieremia, plîngea cu jale risipirea și pustiirea sfintelor locuri, ce s-a făcut cu voia lui Dumnezeu pentru păcatele poporului. Dar mai vîrtos plîngea că n-a putut să prăznuiască în Betleem ziua Nașterii lui Hristos, după obicei, de vreme ce locul Betleemului acum era în mîinile agarenilor.

Sfîrșindu-se alt an al înconjurării, cînd creștinii erau strîmtorați, s-a simțit nevoia a se da pe sine vrăjmașilor și a le deschide cetatea. Dar mai întîi prea sfințitul Patriarh Sofronie a trimis la voievodul agarenilor, Omar, făcînd cu dînsul așezămînt de pace, întru care la început se cerea ca credinței creștinești și Sfintei Biserici a lui Dumnezeu să nu i se facă nici un fel de silă și de strîmbătate. Omar voievodul a făgăduit ca acel așezămînt, precum și altele să le păzească întregi. Și, întărind cuvîntul acesta, creștinii au deschis porțile cetății voievodului agarenesc; iar el, fiind fățarnic și viclean, s-a prefăcut blînd ca o oaie și smerit, dar în inimă era lup răpitor.

Îmbrăcîndu-se în niște vechituri de păr de cămilă, a intrat în cetate pe jos și întreba unde este biserica lui Solomon ca să-și săvîrșească acolo rugăciunile lui cele de Dumnezeu urîte. Iar prea sfințitul Sofronie, ieșind întru întîmpinarea lui și văzîndu-l într-un chip ca acela fățarnic, a zis: "Iată va fi urîciunea pustiirii, cea mai înainte vestită prin proorocul Daniil, care va fi în locul cel sfînt". Deci a plîns mult cu toți creștinii și-l îndemna pe voievod ca, lepădînd acele vechituri, să se îmbrace în hainele boierești cele cuviincioase lui.

Și astfel Sfînta Cetate a lui Dumnezeu, Ierusalimul, s-a luat de agareni și s-a strîmtorat creștinătatea de grea robie. Pentru că păgînul voievod al agarenilor n-a păzit așezămîntul de pace făcut cu prea sfințitul Patriarh Sofronie pe care făgăduise a-l păzi. Și a început a face multe strîmbătăți creștinilor din Ierusalim. Văzînd aceasta, Sfîntul Sofronie se tînguia de-a pururea și ruga pe Dumnezeu să-i ia sufletul lui de pe pămînt, ca să nu vadă mai mult chinuirea creștinilor, urîciunea pustiirii și necinstirea locurilor celor sfinte. Și, fiind auzit, degrabă și-a săvîrșit viața și a trecut de la pămîntescul Ierusalim, cel plin de lacrimi, spre cel de sus, plin de bucurie, unde este locașul tuturor celor ce se veselesc întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna martie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.