Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pătimirea Sfîntului Mucenic Pionie, Presbiterul Smirnei, și a celor împreună cu dînsul
(11 martie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna martie


Apostolul, poruncind a se cinsti pomenirile sfinților, iată ce zice: Aduceți-vă aminte de povățuitorii voștri care v-au grăit vouă cuvîntul lui Dumnezeu. Iar aceasta o zice ca, aducîndu-ne aminte de credința, de viața și de sfîrșitul cel cu fapte bune, să ne îndemnăm a urma acelora. Deci este cu cuviință a cinsti și pomenirea Sfîntului Mucenic Pionie, de vreme ce acesta, cînd era în lume, pe mulți i-a întors la Dumnezeu de la înșelăciunea diavolească; căci a fost bărbat apostolesc întru acele vremi și încununîndu-se cu mucenicia și chemîndu-se către Domnul, ne-a lăsat chipul faptelor celor bune, ca și pînă acum să avem aducere aminte de învățăturile lui. Iar începătura nevoinței lui celei muce-nicești, a fost astfel:

În luna a șasea (adică a lui februarie, care este a șasea de la septembrie), în douăzeci și trei de zile, cînd se săvîrșește pomenirea Sfîntului Sfințit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei, în cetatea Smirnei, în care viețuia multă mulțime de iudei, au fost prinși, de către necredincioșii elini, Pionie presbiterul și Sabina, rîvnitoarea dreptei credințe, Asclipiad, Macedonie și Lin, preotul soborniceștii biserici; căci atunci era prigonire mare asupra creștinilor, pe vremea împărăției lui Deciu (245-251).

Iar Pionie mai înainte a fost înștiințat cum că vor fi prinși în ziua praznicului Sfîntului Policarp. Deci, postind cu Sabina și cu Asclepiad, au luat trei lanțuri împletite și le-a pus pe sine, pe Sabina și pe Asclepiad; și ședeau în casă, așteptînd pînă ce vor veni cei ce voiau să-i prindă. Iar în ziua pomenirii Sfîntului Policarp, după rugăciune, gustînd ei puțină pîine și apă, a venit Polemon, dregătorul idoleștilor jertfe, cu ostași, căutînd și atrăgînd pe creștini la necuratele jertfe idolești. Și a zis lui Pionie: "Știți împărăteștile porunci ca să aduceți zeilor jertfe?" Răspuns-a Pionie: "Știm poruncile Dumnezeului nostru, prin care ne spune ca Lui Unuia să ne închinăm". Zis-a Polemon: "Mergeți la sobor și acolo, chiar nevrînd, vă veți supune". Răspuns-au Sabina și Asclipiad: "Noi ne supunem lui Dumnezeu Cel viu".

Deci îi ducea pe dînșii Polemon, însă nu cu sila; și văzîndu-i poporul purtînd legături de bună voie, alergau în urma lor ca la o minune nouă, unul pe altul întrecîndu-se. Iar după ce au mers sfinții în sobor, la mai marele cetății, popor fără număr de elini, și mai vîrtos de iudei, a umplut toate locurile acelea, prin foișoare și prin piețe. Și aducîndu-se sfinții în mijloc, Polemon a zis: "O, Pionie, supuneți-vă poruncii împărătești, precum și ceilalți s-au supus, și aduceți jertfe zeilor ca să nu vă munciți cumplit".

Iar Pionie, întinzîndu-și mîna, cu fața veselă, a început a grăi către popor: "Bărbați smirneni, cei ce vă lăudați pentru frumusețea cetății și pentru locuirea de odinioară a lui Homer aici, precum ziceți, și care între voi sînteți iudei, ascultați-mă pe mine, cel ce voiesc să grăiesc puțin. Vă aud rîzînd și bucurîndu-vă de venirea la voi a unora din noi; socotiți oare a fi de rîs și de jucărie păcatul acela, că aduc jertfă idolilor, nu de a lor bună voie, ci fiind siliți? Deci s-ar fi căzut vouă, elinilor, a asculta pe învățătorul vostru Homer care zice: "Nu este bine ca cineva să se veselească de omeneasca pierzare".

Iar vouă, iudeilor, Moise vă poruncește: De vei vedea pe asinul vrăjmașului tău căzut sub sarcina lui, să nu-l treci cu vederea, ci să-l ridici cu dînsa. Asemenea se cade să ascultați și pe Solomon care zice: De va cădea vrăjmașul tău, să nu te bucuri de el și să nu te înalți pe împiedicarea lui. Pentru că eu, ascultînd pe învățătorul meu, mai bine voiesc a muri decît să-I calc cuvîntul și mă sîrguiesc cu toată puterea mea să nu mă depărtez de la poruncile Lui, la care m-am deprins de mult, învățînd și pe alții.

Deci pentru ce rîdeți de noi, o, iudei, dacă sîntem vrăjmași vouă, precum ziceți? Și mai ziceți că sînteți și năpăstuiți de noi cînd vă grăim adevărul. Dar spuneți pe cine am năpăstuit, pe cine am gonit, pe cine am silit să se închine idolilor? Oare socotiți greșelile voastre a fi asemenea cu greșelile acelora care de frica omenească calcă porunca lui Dumnezeu și fac închinăciune idolilor? Dar cine v-a silit să slujiți lui Veelfegor, să mîncați jertfele morților, să vă amestecați cu fiicele de alt neam, să jertfiți diavolilor pe fiii și fetele voastre, să cîrtiți spre Dumnezeu, să grăiți pe Moise de rău, să cugetați cu mintea ca să vă întoarceți iarăși în Egipt? Cît despre celelalte fapte ale voastre voi tăcea. Și mai ziceți că nimeni nu poate să vă înșele.

Oare nu citiți cărțile voastre: Ieșirea, Judecătorii, Regii și celelalte toate, în care sînteți vădiți și mustrați? Arătați-ne pe cineva din noi care nu de silă, ci de bunăvoie s-a apropiat de idoli; și pentru acei puțini aduceți mustrare și osîndire asupra tuturor creștinilor? Dar o, iudeilor, socotiți că viața de acum este asemenea ca aria; apoi, ce se vede în arie mai mare, stogul de paie sau de grîu? Dar cînd lucrătorul va veni cu lopata să-și lămurească aria, plevile fiind ușoare, se duc lesne în vînt, iar grîul rămîne la pămînt; deci cugetați și la năvodul cel aruncat în mare, oare toate cele adunate într-însul și trase afară sînt bune? Nicidecum.

Deci așa este și viața aceasta de acum. Cum voiți să pătimim noi, ca niște nedrepți, sau ca drepți? Dacă ziceți ca niște nedrepți, apoi și pe voi vă vădim cu lucrul pentru nedreptatea voastră; oare nu se cade aceleași să le pătimiți? Iar dacă vor pătimi drepții ca niște nevinovați, ce nădejde de mîntuire mai aveți voi, fiind nedrepți? Că dacă dreptul abia se mîntuiește, apoi necredinciosul și păcătosul unde se va arăta? Și se apropie judecata lumii, ale cărei semne sînt dovedite. Că eu am străbătut toate părțile iudeilor, am trecut rîul Iordanului, am văzut pămîntul pe care se vede semn despre mînia lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor care locuiesc pe dînsul și a celor ce fac multe ucideri și răutăți călătorilor străini.

Am văzut ieșind fum dintr-însul, iar cîmpiile și țarinile arse de foc și deșarte de orice roadă, neavînd pic de umezeală. Am văzut și Marea Moartă (sau iezerul asfaltic, aducător de smoală) și apă din firea sa, căzută cu pedeapsa lui Dumnezeu, care nu poate să adape nici un fel de ființă, nici să țină în sine trupul omenesc și orice lucru ai arunca într-însa, îndată îl leapădă afară. Dar pentru ce pomenesc pe cele ce sînt departe? Voi vedeți Decapolia, latura Lidiei cea arsă, care și pînă acum se află pîrlită pentru pedepsirea celor necurați.

Aduceți-vă aminte iarăși de arderea muntelui Etna și de aprinderea insulei Siciliei. Iar dacă și acelea vi se par că sînt departe, apoi cunoașteți apele cele calde, care ies din pămînt, de unde se încălzesc și se înfierbîntă? Au nu din focul care este pregătit păcătoșilor în părțile cele dinăuntru ale pămîntului? De aici cunoaștem că va fi judecata și pedeapsa cea de foc a păcătoșilor de la Dumnezeu, prin Cuvîntul Lui cel întrupat, prin Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea nu vom sluji zeilor elinești și nu voim a ne închina idolului de aur".

Zicînd Sfîntul Pionie acestea și altele multe, Polemon și cei mai mari cu dînsul din cetate, cum și tot poporul, ascultau cu multă liniște. După aceea oarecare din cetățeni, împreună cu Polemon, rugau pe Pionie, zicînd: "Ascultă Pionie, noi te iubim pentru obiceiul tău cel bun și pentru blîndețea ta și voim să fii viu; cu adevărat, este bun lucru și dulce a viețui și a vedea lumina soarelui". Sfîntul răspunse: "Și eu socotesc că este iubită viața aceasta vremelnică, dar fără de asemănare este mai plăcută aceea pe care o dorim noi creștinii. Lumina aceasta o socotesc a fi veselă și dulce; dar mult mai veselă și mai dulce este lumina cea adevărată, pe care nădăjduim a o avea. Toate acestea care se văd cu ochii trupești sînt frumoase și nici noi nu le dăfăimăm, nici nu urîm făpturile lui Dumnezeu, dar sînt altele nevăzute, cu adevărat mai frumoase și mai alese, pe care le cinstim mai mult decît pe cele văzute". Iar un clevetitor oarecare, anume Alexandru, om viclean, a zis: "Ascultă-mă, Pionie". Sfîntul îi răspunse: "Tu ascultă-mă pe mine, că cele ce știi tu, știu și eu, iar cele ce știu eu, tu nu știi".

Alexandru, rîzînd de sfînt, a zis: "Dar aceste legături pentru ce sînt pe tine?" Sfîntul răspunse: "Ca să nu ne socotiți că venim la închinarea idolilor voștri, ci să cunoașteți cu adeverire că mergem în temniță și la moarte pentru Dumnezeul nostru". Și alții sfătuind cu momeli pe Pionie și nimic sporind, Alexandru a zis: "Ce trebuință este de multe cuvinte, dacă ei nu voiesc să fie vii?" Iar poporul voia ca Pionie să fie dus la locul de priveliște ca toți să poată auzi cuvintele lui; dar Polemon nu voia, temîndu-se să nu facă în popor tulburare și gîlceavă.

Și zicea către Pionie: "Dacă nu voiești să jertfești zeilor, apoi să intri măcar în locașul lor". Sfîntul răspunse: "Ce folos va fi idolilor de mergerea mea la dînșii?" Polemon zise: "Pleacă-te, Pionie". Iar Pionie răspunse: "O, de aș fi putut eu ca să vă îndu-plec pe voi pe toți ca să fiți creștini". Iar ei tare rîzînd, au zis: "Nu vei putea ca să ne faci aceea ca de vii să fim arși cu foc". Zis-a sfîntul: "Mai cumplit este ca după moarte să ardeți în veci în focul nestins".

Atunci fericita Sabina a zîmbit. Iar Polemon împreună cu ceilalți i-au zis: "Ce rîzi?" Răspuns-a aceea: "Mă bucur că sînt creștină, căci cei ce sînt întru pocăința lui Hristos, aceia se vor bucura în veci". Zis-au către dînsa păgînii: "Vei rîde cînd pe cele ce nu le voiești, pe acelea le vei pătimi; căci femeile care nu se închină zeilor, se duc în casa de desfrînare". Răspuns-a aceea: "Dumnezeu Cel adevărat se va îngriji de mine".

După aceasta au scris numele sfinților și răspunsurile lor, prin care mărturisind pe Hristos, s-au lepădat de idoli. Iar cînd erau să scrie numele Sabinei, Sfîntul Pionie i-a zis încet ca să nu-și spună numele cel adevărat, ci să se numească Teodota; iar aceasta o zicea ca să nu fie știută de stăpîna sa. Căci Sfînta Sabina a fost roaba unei slăvite femei eline care, mai înainte cu cîțiva ani de acea vreme, pe vremea împărăției lui Gordian (238-244), neputînd pe roaba sa, adică pe fericita Sabina, s-o întoarcă de la Hristos, a izgonit-o în munți pustii, unde în taină era hrănită de credincioși; după aceea, prin sîrguința cea mare a Sfîntului Pionie, s-a izbăvit din legături și din robia stăpînei sale. Deci, temîndu-se Sfîntul Pionie ca nu cumva să se înștiințeze despre dînsa stăpîna ei și iarăși s-o ia la sine, a poruncit ca Sfînta Sabina să se numească Teodota. Deci cînd a întrebat-o Polemon cum se numește, ea a răspuns: "Mă numesc Teodota". Zis-a Polemon: "Ești creștină?" Răspuns-a sfînta: "Cu adevărat sînt creștină".

Și s-au scris cuvintele ei ca și ale lui Pionie și ale lui Asclipiad. Întrebat-a Polemon: "Pe care Dumnezeu cinstești?" Răspuns-a sfînta: "Pe Dumnezeu Cel Atotputernic, Care a făcut cerul, pă-mîntul și pe noi toți; și Care a fost cunoscut prin Cuvîntul cel întrupat din Preacurata și cea neispitită de nuntă, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, adică prin Domnul nostru Iisus Hristos". Iar după ce li s-a scris numele, au dus pe sfinți în temniță, urmîndu-le tot poporul. Iar unii ziceau despre Sfîntul Pionie: "Judecați cum acesta care era totdeauna galben, acum este rumen la față". Iar alții strigau: "Pe aceștia care n-au voit să jertfească zeilor, se cade a-i munci". Răspuns-au sfinții: "Munciți-ne dar, cine vă oprește? Nu merg înaintea noastră oameni înarmați, nici nu ne apără ostași, sîntem în mîinile voastre, munciți-ne?"

Iar un altul, arătînd spre Sfîntul Asclipiad, zicea: "Acesta voiește să aducă jertfe zeilor". Răspuns-a Sfîntul Pionie: "Minți, căci nici unul dintre noi nu va face aceasta". Iar alții, pomenind anume pe cei căzuți de la Hristos, ziceau: "Cutare și cutare au jertfit, iar voi pentru ce nu jertfiți?" Sfîntul Pionie a zis: "Fiecare are voia sa, ce-mi pasă, eu sînt Pionie". Deci poporul se mînia asupra Sfîntului Pionie și asupra celor cu dînsul și de abia au ajuns pînă la temniță; căci puțin a fost de nu i-a ucis poporul.

Și intrînd în temniță, au aflat pe Lin, presbiterul soborniceștii biserici, șezînd în legături pentru Hristos, și pe o femeie din satul Carina, anume Macedonia; și veneau la ei mulți din credincioși, aducîndu-le cele de trebuință, însă ei nu voiau să ia; iar pe cele luate le împărțeau la străjerii temniței. Apoi unii elini cercetau pe sfinți și-i sfătuiau la necurăție; dar auzind de la ei răspunsurile cele tari, se duceau mirați. Mergeau încă la legații lui Hristos și aceia care, fiind creștini, fără de voie căzuseră din buna credință, îngrozindu-i prin frica muncilor și fiind nevoiți spre jertfa idolească; și plîngere multă se făcea în temniță, în toate zilele, înaintea sfinților.

Deci Sfîntul Pionie plîngea foarte mult pentru dînșii, iar mai vîrtos pentru aceia care, avînd viață bună și cinstită, s-au temut de munci și au jertfit celor ciopliți. Și zicea în plîngerea sa: "Cu mucenicie nouă sînt muncit în inima mea, în bucăți sînt tăiat în sufletul meu, cînd văd mărgăritarele bisericești călcate de porci și cereștile stele răsturnîndu-se la pămînt cu coada balaurului; iar via cea sădită cu dreapta lui Dumnezeu, mîncată de porcul cel sălbatic și răpită de toți cei ce trec în cale.

Deci, fiii mei, pentru voi iarăși mă chinuiesc, pînă ce se va închipui Hristos în voi; crescuții mei cei iubiți, pe care v-am hrănit cu pîinea cea cerească, pentru ce v-ați întors în calea cea în-drăcită? Acum bătrînii cei fărădelege au pus prihană asupra Susanei, celei cu mintea întreagă, adică asupra Bisericii lui Hristos; acum Aman s-a înălțat, iar Estera cu toată seminția sa se tulbură; acum a cuprins foametea - nu foamete de pîine, nici de apă, ci foamete de auzirea cuvîntului lui Dumnezeu; acum au adormit toate fetele Evangheliei. Iată s-a împlinit cuvîntul Domnului: "De va veni Fiul Omului, oare va afla credință pe pămînt?" Și alt cuvînt al Lui care zice: Va da frate pe frate la moarte; de aceea aud că acum fiecare este vînzătorul aproapelui său.

Cu adevărat ne-a cerut satana ca să ne cearnă ca pe grîu și lopata cea de foc este în mîinile Cuvîntului lui Dumnezeu ca să curățească aria Sa. S-a stricat sarea, s-a lepădat afară și este călcată de oameni. Dar nimeni să nu socotească, o, fiilor, că Domnul a slăbit. Nu Domnul, ci noi am slăbit. Pentru că zice: Au doară a slăbit mîna Mea a vă izbăvi pe voi? Au s-a îngreuiat auzul meu ca să nu vă asculte pe voi? Dar păcatele voastre au făcut despărțire între voi și între Dumnezeul vostru. Greșit-am, fraților; călcat-am poruncile Domnului și am făcut fărădelege, mîniind pe Dumnezeu și mîhnind pe aproapele; căci urînd unul pe altul, pîrînd și clevetind unul pe altul, pe noi singuri ne-am defăimat. Se cădea ca dreptatea noastră să fi covîrșit mai mult decît a fariseilor și a cărturarilor.

Încă aud că iudeii vă cheamă pe unii din voi la ale lor adunări; dar păziți-vă ca nu cumva să vă legați în lațurile cele mai grele, că veți cădea în păcatul cel neiertat care este hula împotriva Duhului Sfînt, și ca să nu fiți împreună cu iudeii, cu boierii Sodomei și cu poporul Gomorei, ale căror mîini sînt pline de sînge. Noi nici prooroc n-am ucis, nici pe Hristos nu L-am vîndut sau L-am răstignit! Dar pentru ce grăiesc eu multe? Aduceți-vă aminte de ceea ce ați auzit mai înainte, de multe ori, de la mine. Au nu știți pe iudeii care zic, că Hristos a fost om simplu și ca un muritor a pătimit moartea cea de Cruce?

Deci să ne spună, dacă a fost om simplu și muritor, apoi cum s-a umplut toată lumea de mulțimea ucenicilor Lui și cum pătimesc mulți și astăzi pentru numele Lui? Cum dar cu numele unui om simplu și muritor se izgoneau diavolii și chiar acum se izgonesc și se vor izgoni pînă la sfîrșitul veacului? Apoi cum se fac și alte minuni, cu numele Lui cel atotputernic, în bisericile credincioșilor? Dar nu înțeleg ticăloșii iudei că Hristos, Domnul nostru, a pătimit de voie, a murit pentru noi și a înviat a treia zi cu slavă; și grăiesc nelegiuiții că Hristos ar fi fost fermecător și că prin puterea farmecelor s-ar fi sculat din morți; deci, să ne arate, ce Scriptură mărturisește unele ca acestea despre Hristos, a lor sau a noastră? Sau care om drept a zis aceasta cîndva? Au doară nu este aceasta minciună dovedită? Cei ce grăiesc o minciună ca aceea sînt nelegiuiți.

Dar pentru ce să cred mai mult vorbele unora ca acestora, decît ale oamenilor drepți? Eu încă din copilărie am auzit acea vorbă mincinoasă a lor; căci este scris că Saul regele, mergînd la o femeie fermecătoare, o poftea ca să învieze din morți pe proorocul Samuil și, făcîndu-și femeia fermecătoria sa, a văzut pe un bărbat bătrîn ridicîndu-se din pămînt; acela era îmbrăcat cu o haină lungă și, cunoscînd Saul că acela este Samuil, îl întreba de ceea ce dorise. Deci, putea oare vrăjitoarea aceea cu adevărat să învie pe Samuil, sau nu? De vor zice iudeii că putea, apoi ei mărturisesc că nedreptatea a putut mai mult decît dreptatea și că vrăjitoria este mai puternică decît sfințenia; deoarece sfîntul prooroc nu putea să nu asculte pe vrăjitoarea aceea.

Deci, cei ce grăiesc așa, sînt urîți și blestemați; iar de vor zice, că vrăjitoarea aceea n-a putut să învie cu adevărat pe Samuil proorocul cu vrăjile sale, apoi nici despre Hristos, Domnul nostru, nu vor putea să zică că ar fi înviat din mormînt cu putere de vrăjitorie. Dar înțelegerea povestirii aceleia este în Sfînta Scriptură astfel: Cum putea diavolul care petrecea în vrăjitoarea aceea, să aducă în această viață sufletul sfîntului prooroc care se odihnește în sînul lui Avraam? Că cel mai mic peste cel mai mare nu are stăpînire și diavolul nu poruncește sfîntului, ci îngerii cei căzuți de la Dumnezeu îi ascultă pe ei; căci, lăsînd pe Dumnezeu, le slujesc lor și îi cheamă prin vrăji, și orice ar cere vrăjitorii, diavolii le împlinesc.

Vrăjitoarea a cerut acel lucru de la diavolul care o asculta și el a luat chipul proorocului și nu este de mirare aceasta, deoarece satana singur, după cuvîntul Apostolului, se închipuiește în îngerul luminii și slugilor lui nu le este cu neobișnuință a lua uneori asupră-și asemănarea slugilor lui Dumnezeu, după cum și antihrist va lua asupră-și chipul lui Hristos.

Deci acea femeie vrăjitoare n-a înviat pe Samuil, ci pe diavolul, cel în chipul lui Samuil, i l-a arătat lui Saul, regele cel căzut de la Dumnezeu. Și adeverește despre aceea chiar Scriptura care zice către Saul, cel ce i s-a arătat în chipul lui Samuil: Și tu dimineață vei fi împreună cu mine. Deci, cum putea Saul, vrăjmașul lui Dumnezeu, să fie împreună cu Sfîntul Prooroc Samuil? Oare nu va fi mai bine împreună cu diavolul, căruia i s-a robit, depărtîndu-se de la Dumnezeu? Să știe iudeii, grăitori de minciuni, că nu este cu putință să fie adevărată înviere din morți prin oarecare vrăjitorii; și precum pe Samuil nu l-a înviat vrăjitoria, nici Hristos nu S-a sculat prin vrăjitorie, ci cu puterea Sa dumnezeiască a călcat puterea morții; și precum de voie a pătimit și a murit, în acest chip de voie a și înviat cu stăpînirea Sa ca un Dumnezeu. Iar dacă nu vor crede ei aceasta, apoi să ziceți către dînșii: "Noi, deși am jertfit idolilor, însă sîntem mai buni decît voi, că voi nesilindu-vă, ați jertfit diavolilor, iar noi cu sila"".

Și sfătuia Sfîntul Pionie pe cei căzuți, zicîndu-le: "Nu vă deznădăjduiți, fraților, deși ați căzut în foarte mare greșeală, jertfind idolilor, ci pocăiți-vă cu adevărat și din toată inima; și vă întoarceți iarăși la Hristos, Dumnezeul nostru, că este milostiv și gata a primi pe toți cei ce vin la Dînsul cu pocăință și vă va primi cu bucurie și pe voi, ca pe niște fii ai Săi". Iar ei căindu-se cu tînguire mare, de greșeala lor, s-au întors iarăși la Hristos Dumnezeu.

După aceasta a mers la temniță Polemon, economul jertfelor idolești, iar Teofil magistrianul era cu oaste și cu popor și, scoțînd afară pe sfinți, le zicea: "Iată Evctimon, episcopul vostru, s-a închinat zeilor noștri și le-a adus jertfă, deci plecați-vă și voi și faceți aceeași ca dînsul; iar dacă nu, veți fi judecați de Lepidon popa și de Evctimon în capiștea zeilor".

Sfîntul Pionie răspunse: "Dacă Evctimon episcopul a jertfit idolilor, ce avem noi? Noi nu vom jertfi și se cuvine să ne judece antipatul, iar nu Lepidon, nici Evctimon, nici voi. Dar voi pentru ce, neașteptînd venirea antipatului, ați luat stăpînirea lui?" Iar cei ce veniseră, grăind multe sfinților, au plecat și s-au întors iarăși cu oaste și cu popor, grăind cu nedreptate că antipatul a trimis să fie duși în Efes, la întrebare. Pionie răspunse: "Să vină trimisul, să ne ia și să ne ducă". Teofil zise: "Nu credeți ceea ce zic? Sînt vrednic de credință". Apoi, aruncînd o funie după grumazul Sfîntului Pionie, l-a dat ostașilor să-l ducă în capiștea idolească. Și, luîndu-i pe toți, îi duceau cu sila, că sfinții nu voiau să meargă la idoli, ci strigau cu mare glas: "Sîntem creștini, ce avem noi cu cei ciopliți?"

Deci, împingînd pe sfinți, îi tîrau, iar pe Sfîntul Pionie, trăgîndu-l cu ștreangul de grumaz, puțin era de nu l-au sugrumat. Fiind ei scoși în mijlocul priveliștii și aproape de capiște, Sfîntul Pionie a căzut la pămînt, mărturisind că este creștin, și nu voia nici a intra în capiște; deci, năvălind șase slujitori la dînsul, îl băteau cu mîinile și cu picioarele și-l loveau cu genunchii în coaste; apoi, luînd pe cel ce li se împotrivea foarte tare, îl duceau cu mîinile și l-au aruncat în capiște, înaintea necuratului altar, unde sta încă ticălosul episcop Evctimon, săvîrșindu-și idoleasca jertfă. Și a zis Lepidon: "Pentru ce voi, o, Pionie, nu voiți să aduceți jertfe zeilor?" Sfîntul răspunse: "Deoarece sîntem creștini".

Zis-a Lepidon: "Pe care Dumnezeu cinstești?" Răspuns-a Pionie: "Pe Acela cinstim, Care a făcut cerul și pămîntul, marea și toate cele ce sînt într-însele". Întrebat-a Lepidon: "Dar cine a fost răstignit?" Răspuns-a sfîntul: "Acela a fost, pe Care L-a trimis Dumnezeu Tatăl pentru mîntuirea lumii". Iar boierii strigînd tare, au rîs. Dar Lepidon a început cu cuvinte dosăditoare a defăima și a ocărî pe fericitul Pionie. După aceea, cu silă punînd cununi pe sfinții mucenici și, după cum le era obiceiul păgînilor ca să joace lîngă jertfe, îi sileau să guste din jertfele idolești. Iar ei au rupt cununile și, aruncîndu-le la pămînt, le-au călcat cu picioarele și au scuipat idoleștile jertfe. Deci, făcînd necurații strigare și gîlceavă, iarăși i-au dus în temniță pe sfinți, cu ocări și cu bătaie.

Iar pe Sfîntul Pionie, intrînd pe ușile temniței, unul din ostași l-a lovit cu ceva tare în cap și l-a rănit. Și îndată cel ce l-a lovit s-a îmbolnăvit de mîini. Și cu totul s-a aprins de durere și s-a umplut de bube trupul lui, apoi s-a umflat, încît abia mai putea să răsufle. După aceea a mers antipatul Cvintilian în Smirna și șezînd la judecată, a pus înainte singur pe Sfîntul Pionie, la întrebare. Deci, ispitind și aflîndu-l că nu se înduplecă, a poruncit ca să-l spînzure și cu unghii de fier să-i strujească trupul. Astfel fiind muncit sfîntul, îi ziseră: "Pentru ce te grăbești la moarte?" Răspuns-a sfîntul: "Nu la moarte, ci la viața veșnică mă grăbesc". Apoi, după acea mucenicie, a osîndit pe sfîntul la moarte și se citea, după obiceiul romanilor, sentința de moarte, cea scrisă astfel: "Pe Pionie, care singur pe sine s-a mărturisit că este creștin, am poruncit ca să-l răstignească și să-l ardă în foc de viu".

Deci, fiind dus sfîntul mucenic la locul cel de răstignire și de ardere, singur s-a dezbrăcat de hainele sale și, privind la trupul său, s-a umplut de mare bucurie pentru curăția trupească și, căutînd spre cer, a mulțumit lui Dumnezeu că într-acest fel, pînă în sfîrșit l-a păzit, întru curăție neprihănită. Și era pe pămînt lemnul cel pregătit asemenea crucii, pe care era să-l răstignească. Apoi singur s-a culcat și s-a întins pe lemnul acela și se dădea ostașilor ca să-l pironească, care, după ce l-au pironit, ziceau către dînsul: "Ascultă, Pionie, și te supune poruncii împărătești, căci îți vom scoate îndată piroanele și doctorii te vor vindeca și vei fi sănătos". Iar sfîntul, după tăcere, a zis: "Doresc a adormi, ca mai bun să mă scol la învierea cea de obște".

După aceea, pironindu-l, au ridicat lemnul acela și l-au pus drept, iar capătul cel de jos îngropîndu-l în pămînt și întărindu-l, au îngrămădit împrejur mulțime de lemne și le-au aprins. Deci para aceea mare l-a înconjurat pe sfîntul, iar el închizînd ochii, se ruga lui Dumnezeu în taină și nu ardea; și toți, văzîndu-l cu ochii închiși, au socotit că acum a murit. Dar el, după cîtăva vreme, potolindu-se văpaia încet, își săvîrșea rugăciunea cea făcută în taina inimii și și-a deschis ochii; iar poporul foarte mult s-a mirat, văzîndu-l încă viu și într-atîta de mare foc. Apoi cu fața veselă, la sfîrșitul rugăciunii sale, zicînd "Amin", a adaus a zice: "Doamne, primește duhul meu!" Și a adormit.

Iar după ce s-a stins focul, s-a aflat trupul lui cu totul întreg și nici un păr din capul lui n-a ars. Iar fața îi era luminoasă, strălu-cind de dumnezeiescul dar, care a fost dovedit semn despre bucuria sufletului celui sfînt care întru cereasca bucurie a intrat și a luat cununa biruinței din dreapta lui Hristos. Aceasta a fost pe vremea împărăției lui Deciu (249-251), în cetatea Smirna, și pe vremea antipatului Cvintilian, în al cincilea idis al lui martie, după obiceiul romanilor; iar după al Asiei întru a șaptea lună (adică în luna martie, care este a șaptea de la septembrie), întru al unsprezecelea număr, sîmbătă și al zecelea ceas din zi. Pînă aici sînt cuvintele Sfîntului Simeon Metafrast despre Sfîntul Pionie.

Iar pentru ceilalți sfinți mucenici care împreună cu Sfîntul Pionie au fost prinși și ținuți în legături, nu este scris cu ce fel de munci și-au săvîrșit nevoința. Însă este cu neîndoire că au pătimit pentru Hristos și cereasca viață împreună cu Sfîntul Pionie au cîștigat. Acest Sfînt Pionie, presbiterul, a scris viața și pătimirea Sfîntului Sfințit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei, dar mai pe urmă și el însuși cu dînsul s-a învrednicit de aceeași parte, întru împărăția Domnului nostru Iisus Hristos, Care împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh împărățește în veci. Amin.

NOTĂ - În cartea întîi a împăraților, în capitolul 28, se scrie, cum că Samuil proorocul a grăit către Saul astfel: "Dimineață, tu și fiii tăi vor cădea cu tine"; iar în altă tălmăcire se citește: "Dimineață tu și fiii tăi veți fi cu mine". Iar Metafrast într-această istorie a Sfîntului Pionie a scris astfel: "și tu astăzi cu mine vei fi". Și în altă parte, asemenea s-a scris ca și la Metafrast. Și socotește Sfîntul Pionie, cum că în chipul lui Samuil s-a arătat diavolul și voia să ia la sine sufletul lui Saul după uciderea aceluia.

Încă sînt unii care socotesc că, într-adevărat, sufletul lui Samuil, fără trup, mai înainte de vrăjitoria femeii aceleia, prin porunca lui Dumnezeu, s-a arătat lui Saul; și se întăresc cu acea părere cuvintele lui Isus Sirah, care, în capitolul 46, la sfîrșit, zice de Samuil astfel: "După adormirea sa a proorocit și a arătat împăratului sfîrșitul lui, apoi a înălțat din pămînt glasul său prin proorocie".


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna martie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.