Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pătimirea Sfîntului Mucenic Codrat Nicomidianul și a Sfinților Mucenici Saturnin, Rufin și ceilalți
(10 martie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna martie


În timpul lui Deciu, păgînul împărat al Romei (245-251) și al lui Valerian (253-259), urmașul lui (cînd Sfîntul Codrat din Corint a pătimit împreună cu însoțitorii săi), creștinii de prin diferite cetăți și sate au fost prinși și au fost aduși în Nicomidia, cetatea Bitiniei, puși în temniță și păziți. Deci era frică mare între creștinii care locuiau în cetatea Nicomidia, mai ales că împăratul Deciu se apropia de părțile acelea, căci venise în Cezareea.

Mulți din creștini fugeau în munți și în pustietăți, ascunzîndu-se de mînia muncitorilor, iar alții cu îndrăzneală ședeau în case, așteptînd ceasul în care s-ar învrednici să preamărească pe Domnul cu orice fel de munci. Între unii ca aceia se afla și acesta de care ne este cuvîntul, adică Sfîntul Codrat, împodobit cu vîrsta și frumusețea, cu neamul cel bun și bogăția, cu dreapta credință, cu viața și cu cuvîntul.

Acesta, dînd aur străjerilor temniței și soldaților, avea intrarea temniței neînchisă și fără temere se ducea acolo spre a da mîngîiere fraților celor de o credință care erau ținuți în lanțuri. Căci fiecăruia îi aducea cele trebuincioase și ruga pe toți să fie cu îndrăzneală și să nu se îngrijească de munci, pentru dragostea lui Hristos Domnul, Care le pregătește răsplătire veșnică în Împărăția cea cerească.

Sosind ziua de judecată, antipatul Perenie, care plecase de la împărat în Nicomidia, șezînd înaintea poporului, a poruncit să aducă înaintea sa la întrebare pe toți cei legați. Iar după ce au fost aduși, Comentarisie a zis către antipat: "Iată, după cum a poruncit stăpînirea ta, domnul meu, mulțimea de nelegiuiți creștini care au fost pînă în ziua de astăzi ținuți în temniță, stă acum înaintea ta la judecată". Antipatul a zis către robii lui Dumnezeu: "Spuneți fiecare dintre voi numele vostru, dregătoria, neamul și patria".

Iar fericitul Codrat a venit deasemenea la priveliște și, văzînd pe oarecare dintre frați mai neputincioși, galbeni la față de frică, s-a temut ca nu cumva cineva dintre dînșii, mai înainte de munci, să se lepede de Hristos; de aceea a strigat cu mare glas, stînd înapoia tuturor: "Creștini ne numim, iar cu dregătoria și cu neamul sîntem slugi ale lui Iisus Hristos Domnul, nevăzutul Dumnezeu; iar cetatea și patria noastră este cerul, unde sălășluiește Dumnezeu pe cei ce nădăjduiesc spre El; auzi acestea, antipate!"

Antipatul s-a înspăimîntat, minunîndu-se de îndrăzneala bărbatului acestuia și a zis către slujitori: "Prindeți pe acel nebun și-l aduceți mai aproape de mine!" Iar fericitul Codrat, auzind acele cuvinte ale antipatului, singur, împingînd poporul, a alergat cu sîrguință și a stat în fața împăratului și tot poporul și-a întors ochii spre el.

Însemnîndu-se cu semnul Crucii, a zis antipatului: "Iată, singur am venit înaintea ta, de voie, nu de silă, ca să grăiesc pentru frații mei și împotriva diavolului să stau. Deci fă mai degrabă ceea ce voiești și, ispitind bărbăția noastră, să știi, că sîntem nebiruiți ostași ai lui Hristos". Antipatul a zis: "Nebunule, spune-mi mai întîi numele și neamul tău". Sfîntul a răspuns: "Ți-am spus că sînt creștin și împreună cu frații mei sîntem robi ai lui Hristos. Acela este numele nostru și neamul cel bun, ca robi ai lui Hristos să fim și să ne numim".

Antipatul a zis: "Ascultă-mă, prietene. Voi spune despre tine împăratului și te va pune voievod, numai de vei aduce cu noi jertfă zeilor". Răspuns-a sfîntul: "Nu te rătăci, antipate, zicînd că sînt mulți dumnezei, căci nu sînt, ci unul este Dumnezeu, Tatăl, de la Care sînt toate". Antipatul a zis: "Sînt mulți dumnezei, însă împăratul a poruncit numai la doisprezece dumnezei să aducem jertfe, cărora și tu ești dator să te închini".

Sfîntul Codrat a strigat cu mare glas: "Nu este bine să fie multe stăpîniri, Unul este Stăpînul, Unul este Împăratul și Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos". Antipatul a zis: "Oare n-ai auzit ce zice Homer despre Poseidon? A împreunat norii, a tulburat vînturile, a acoperit cerul, a tunat cumplit tatăl dumnezeilor, căci s-a înălțat Poseidon ca să ia pămîntul; iată, ai auzit vitejia lui Poseidon". Iar fericitul Codrat a zis: "Adevărul spune oare Homer și ceilalți asemenea ca el, făcători de stihuri, despre dumnezeii voștri sau nu?" Răspuns-a antipatul: "Adevărul".

A zis sfîntul: "Dacă adevăr spun, apoi oare nu povestesc ei cum că zeii voștri au fost desfrînați, nesățioși de amestecarea cea necurată, peste fire făcînd cele oprite? Cu adevărat mă rușinez de voi, că vă închinați la niște zei ca aceia, pentru ale căror fapte rele acum judecați și pedepsiți pe oameni. Căci sînteți judecători ai celor ce fac fărădelegile cele de rușine și totuși cinstiți pe zeii care au fost lucrători de rușine cu fărădelege. Oare nu s-ar fi căzut vouă să judecați pe zeii voștri și să-i pedepsiți, pentru cele atît de multe și atît de mari fapte de rușine ce s-au făcut de dînșii? Pe oamenii cei ce fac fărădelege nu-i cruțați, iar pe zeii ce au nelegiuit îi lăudați și-i cinstiți. Cu adevărat, acești zei ai voștri nu sînt zei, ci făcători de necurățenie, duhuri moarte".

A zis antipatul: "Ai început a huli pe zei și mă tem să nu se mînie pe mine împăratul, căci, răbdînd îndelung, ai luat îndrăzneală împotriva zeilor; ci, mai degrabă schimbă-te ca nu îndată să te prindă mîinile muncitorilor". Sfîntul Codrat a zis: "Îndrăzneala mea nu poate nimeni s-o ia de la mine, nici tu, nici împăratul tău, nici însuși tatăl vostru satana". Supărîndu-se antipatul, a poruncit să dezbrace hainele de pe el și, întinzîndu-l gol, să-l bată cu vine, zicîndu-i: "Spune numele tău". Iar sfîntul în acea bătaie tăcînd și nerăspunzînd nimic, antipatul a întrebat pe cei ce-i stăteau înainte despre mucenic, adică cine este și cum se numește. Iar cei ce-l știau pe sfînt, au spus antipatului că este de neam mare și se cheamă Codrat. Atunci antipatul a zis către slujitori: "Cruțați-l și-l dezlegați".

Iar după ce au dezlegat pe sfîntul de la munci și l-au îmbrăcat în haine, l-a chemat muncitorul aproape și i-a zis: "De ce ai făcut aceasta nouă și ție, nespunînd neamul tău cel mare? Căci noi neștiind cinstea neamului tău, am adus necinste asupra ta; iar tu singur ai adus ocară ție și neamului tău. Deci pentru ce, socotind întru nimic neamul tău cel bun, te-ai lipit de deșarta credință creștinească?" A răspuns sfîntul: "Voit-am a fi lepădat în casa Dumnezeului meu, mai vîrtos decît a locui în locașurile păcătoșilor". Zis-a antipatul muncitor: "Supune-te mie și jertfește zeilor, ca să nu mori ca un făcător de rele. N-ai auzit de poruncile împăratului și ale tuturor boierilor, că ei au judecat ca nici un creștin să nu viețuiască pe pămînt, pentru care mulți bărbați buni și minunați s-au depărtat de la rătăcirea creștinească?"

Răspuns-a sfîntul: "Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor n-a stat, neamăgindu-se cu înșelăciunea cea deșartă a lumii acesteia. Iar cei ce s-au amăgit și v-au ascultat pe voi, aceia vor pieri ca praful cel spulberat de vînt de pe fața pămîntului, cum au și pierit".

Antipatul, amăgind cu multe cuvinte momitoare pe Sfîntul Codrat, a lăcrimat cu suspin și a zis: "Nu te lipsi, o, Codrate, de lumina iubită, nu te lipsi de viața aceasta dulce, alegîndu-ți singur de voie moartea". Aceasta zicînd-o, înșelătorul își ștergea fața cu basmaua; iar sfîntul mucenic a zis către dînsul: "Să nu socotești că mă vei înșela cu vicleșugul șarpelui, prefăcîndu-te că ai lacrimi, cîine răpitor! Nu vei putea să mă răpești pe mine, robul lui Dumnezeu".

Aproape de Perenie antipatul era voievodul Maximian, care a zis către sfîntul: "Omule vrăjmaș, domnul meu cel mare, încuviințatul antipat, se milostivește spre tine, iar tu îl ocărăști?" Sfîntul a răspuns: "El să plîngă pentru sine și pentru ceasul nașterii sale, căci s-a născut spre pierzare; iar tu pentru ce mă ocărăști? Dacă antipatul face judecata, apoi tu cine ești care grăiești înaintea lui la judecată? Destul ne este să fim judecați de unul; iar dacă și tu vei începe a ne judeca, apoi să te piardă Domnul nostru Iisus Hristos". Iar Comentarisie a zis către antipat: "Astfel mă jur pe puterea ta, stăpîne al meu, că de vei lăsa pe acesta să grăiască cu așa îndrăzneală, apoi chiar și asupra celor stăpînitori va îndrăzni a aduce hule și ocări și vom fi în primejdie mare".

Iar sfîntul a zis: "Sfînta Scriptură grăiește adevărul: Pentru ce s-au întărîtat neamurile și popoarele au cugetat cele deșarte? Stătut-au de față împărații pămîntului și boierii s-au adunat împreună asupra Domnului și asupra Unsului Său. Căci și acum de acești oameni deșerți se judecă Hristos și pătimește prin mădularele Sale, adică prin cei ce sînt robi credincioși ai Săi".

Antipatul a zis către slujitori: "Dezbrăcați pe netrebnicul acesta și iarăși să-l bateți mai cumplit decît înainte, pînă cînd se va supune legilor împărătești și se va închina zeilor". Sfîntul Codrat, fiind bătut din nou, zicea: "Slavă Ție, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit pe mine păcătosul și nevrednicul robul Tău să pătimesc pentru numele Tău cel sfînt și să fiu numărat cu robii Tăi cei iubiți. Mulțumesc Ție și Te rog, umple-mă de Sfîntul Tău Duh, înțelepțește-mă și mă întărește ca să păzesc credința neclintită; înțelepțește-mă cu înțelepciunea Ta ca să nu mă biruiască cei fărădelege. Fii mie ajutor, Stăpîne al meu, căci acum este vremea pentru ajutorul Tău, acum este ceasul îndurărilor Tale. Întărește-mă ca să preamăresc întru mine numele Tău cel Sfînt și du-mă la Tatăl Tău cel ceresc și mărturisește-mă înaintea Lui, zicînd: "Și acesta este robul Tău". Așa, Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi ca să-mi săvîrșesc bine alergarea mea".

Astfel se ruga sfîntul, iar slujitorii care-l băteau, obosind, se schimbau; și atît de mult a fost bătut, încît de cinci ori, slăbind slujitorii, s-au schimbat. Și s-a ridicat mult pieptul fericitului mucenic, iar sîngele curgea ca pîrîul și îi cădea carnea. Iar antipatul a zis către sfîntul: "Crezi măcar acum în zeii noștri, Codrate?" Răspuns-a sfîntul: "Idolii păgînilor, argint și aur, lucruri de mîini omenești; gură au și nu vor grăi. Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe dînșii și toți cei ce nădăjduiesc spre dînșii".

Antipatul a zis: "Cu cuvîntul cel tainic grăind către noi, socotești că vei tăinui hulirea ta asupra zeilor?" Răspuns-a sfîntul: "Luminatul adevăr se pare ție, celui fără de minte și orbit, a fi întunecat; iar întunericul înșelăciunii veacului acestuia ți se pare a fi luminos. Însă ascultă-mă pe mine, cel ce-ți grăiesc luminos cuvintele părinților noștri; știut să-ți fie că zeilor tăi nu voi jertfi și poruncilor împăratului și ale boierilor nu mă voi supune. Drept aceea de voiești să mă muncești, fă voia ta și mă trimite mai degrabă să stau înaintea Împăratului ceresc". Zis-a tiranul: "Mă jur pe zei că nu te voi cruța, ci cu înfricoșate munci și cu moarte amară te voi pierde, ticălosule".

Plecîndu-se ziua, l-au dezlegat pe sfîntul de la munci și l-au dus în temniță cu ceilalți creștini. Apoi a poruncit tiranul să aștearnă piroane mărunte sub spatele mucenicului și o piatră mare să pună pe pieptul lui, iar picioarele să i le bată în butuci și să-i pună fiare grele peste tot trupul. Și așa l-au lăsat multe zile pe sfîntul, care răbda cu vitejie muncile cele atît de grele, încît firea omenească este cu neputință să le rabde și să trăiască. Dar dreapta cea atotputernică a lui Hristos întărea pe pătimitorul spre preamărirea dumnezeieștii puteri.

După ce au trecut multe zile, Perenie antipatul a voit să se ducă la Niceea și a poruncit ca pe creștinii cei ținuți în legături, împreună cu Sfîntul Codrat, să-i ducă după el. Sosind la Niceea și făcînd jertfă diavolilor în capiștea idolească, a poruncit să aducă acolo pe creștini ca să-i silească la jertfă. După ce au adus pe robii lui Hristos la acea diavolească capiște, Sfîntul Codrat a rugat pe ostași să-l ducă mai întîi înăuntru, la antipat, căci acum era întreg și sănătos, cu puterea lui Hristos, după atîtea munci, și strălucea cu fața, mergînd înaintea cetei creștinești, arătînd tăria trupească cu bărbăția sufletească.

Ducîndu-l mai întîi în capiște, s-a mirat tiranul, căci spaimă cuprinsese pe antipat, văzîndu-l pe sfîntul cu trupul sănătos și cu fața veselă. Și a zis către dînsul: "Codrate, jertfește zeilor". Sfîntul răspunse: "Sînt rob al lui Iisus Hristos și Lui mă aduc jertfă, iar zeii voștri, care n-au făcut cerul și pămîntul, să se prăpădească". Antipatul zise: "Supune-te legilor împărătești, iar nu lui Hristos". Sfîntul răspunse: "Mă voi supune legilor Împăratului ceresc, iar nu poruncii fără de minte a oamenilor care nu cunosc pe Dumnezeu; însă Sfînta Scriptură ne poruncește să ne rugăm pentru dînșii, ca să se întoarcă și să cunoască adevărul".

Antipatul zise: "Dacă faci rugăciuni pentru împăratul, apoi ești dator a împlini și poruncile lui, căci este scris și în cărțile voastre: Dați Cezarului, ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu, ce este al lui Dumnezeu". Sfîntul zise: "Bine grăiești că este datorie a da Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, căci am dat împăratului cele împărătești cînd m-am răscumpărat de dînsul, dînd pentru satele mele dajdia împăratului; iar lui Dumnezeu sînt încă dator să împlinesc și să săvîrșesc buna credință datorată Lui. Dacă pămîntescul împărat a poruncit ca creștinii ori să se împărtășească din jerfele idolești, ori să moară, noi sîntem gata să murim, nu numai o dată, ci și de mai multe ori, pentru Hristos, Dumnezeul nostru".

Antipatul zise: "Vezi cîtă mulțime de creștini au adus jertfă zeilor noștri? Oare ți se pare că ești mai bun decît dînșii?" Sfîntul Codrat răspuse: "Cu adevărat sînt mai bun, neplecîndu-mi genunchii la idoli, decît toți aceia care s-au depărtat de Dumnezeu, Ziditorul lor. Și unde sînt cei ce au jertfit zeilor voștri, că nu-i văd pe dînșii?" Atunci a poruncit antipatul să cheme pe unii ca aceia. Într-acel timp sfîntul a cerut să fie dezlegat, deoarece era legat. Gîndind antipatul că vrea să se închine zeilor, a poruncit să-l dezlege. Iar el îndată, alergînd, a apucat pe cel mai mare idol de picioare, l-a aruncat jos și l-a sfărîmat. Asemenea s-a repezit și spre ceilalți idoli, dar îndată l-au apucat slujitorii idolești și ostașii.

Mîniindu-se ighemonul, a poruncit ca, scoțînd pe sfînt afară din capiștea idolească, să-l spînzure și să-l strujească cu fiare ascuțite peste tot trupul. Cînd strujeau pe sfîntul, au venit cei ce se lepădaseră de credința creștină; iar Sfîntul Codrat, fiind în munci, a zis către dînșii: "Ticăloșilor, v-ați lepădat degrabă de Stăpînul nostru Hristos și v-ați dat singuri diavolului! Oare n-ați crezut că este învierea morților și n-ați auzit despre judecata lui Dumnezeu și adîncimile iadului, despre focul cel nestins și despre viermele cel neadormit? Ce răspuns veți da într-acea slăvită și mare zi a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Care va judeca viii și morții? Deschideți-vă ochii minții voastre și vedeți de unde ați căzut. Împărăția cerului cea veșnică ați lăsat-o pentru această vremelnică viață și, nebăgînd în seamă pe Stăpînul cel preabun, v-ați făcut robi ai diavolului, robului cel netrebnic, care, dacă ia stăpînire asupra cuiva, îl bate și-l omoară și pe care, cînd va veni Domnul nostru, îl va lega cu legături nedezlegate și-l va arunca în focul cel fără fund, împreună cu voi care v-ați făcut robi ai lui.

Cunoașteți ce ați făcut, căci temîndu-vă de muncile cele de puțin timp, v-ați dat muncii celei veșnice. Singuri veți vedea cele ce vor avea să fie cînd veți sta înaintea dreptului Judecător, Iisus Hristos, Care va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Oare n-ați auzit cuvintele Domnului în Sfînta Evanghelie? Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, căci pe suflet nu pot să-l ucidă; ci vă temeți mai mult de Cel ce poate și sufletul și trupul să-l piardă în focul gheenei".

Acestea grăindu-le sfîntul, cei căzuți au strigat cu lacrimi, zicînd cu mare glas: "Ne-am temut de munci, robule al lui Dumnezeu, și ne-am înșelat ca niște dobitoace necuvîntătoare și ca niște oi rătăcite ne-am dat spre mîncare lupilor; căci ne-au ajuns păcatele noastre și, vrînd puțin timp a viețui aici, ne-am lipsit de viața cea veșnică ce va să fie. Deci ce vom face noi ticăloșii, nu știm". Iar Sfîntul Codrat, văzîndu-i lăcrimînd, s-a umplut de bucurie și a zis: "Îndrăzniți, fraților, și nu vă deznădăjduiți, milostiv este Hristos, Domnul. Cădeți către El cu lacrimi și cu pocăință și stați întru mărturisirea lui Hristos, ca fiecare din voi să se curățească cu al său sînge, de păcatele sale". Și au făcut aceia plîngere mare mult timp, aruncîndu-se la pămînt și presărîndu-și țărînă pe capetele lor și cu pietre bătîndu-se peste piepturi. Și atît de mare a fost strigarea aceea și tînguirea lor, încît toată cetatea Niceei s-a adunat și se mira de jalea lor cea atît de mare pentru cădere.

Antipatul, ieșind din capiștea idolească și văzînd ceea ce se făcea, a poruncit să strujească și mai mult pe Sfîntul Mucenic Codrat și să-i ardă coastele cele strujite cu făclii aprinse. Iar el s-a rugat către Dumnezeu mult, pentru cei ce se pocăiau, ca să fie primită întoarcerea lor. Sfîrșindu-și rugăciunea, a zis sfîntul cu glas tare: "Așa Stăpîne, Doamne, Iisuse Hristoase, sufletul meu să fie pentru sufletele lor, dar miluiește-i". Atunci slujitorii care-l munceau îndată au slăbit și au căzut ca morții la pămînt și a venit un nor luminos spre sfîntul și spre toți creștinii care stăteau legați acolo, cum și spre cei ce se pocăiseră; iar pe antipat, pe sfetnicii lui și pe toți elinii i-au cuprins întuneric și ceață, căzînd spaimă peste dînșii și se cutremurară de frică; căci credeau că are să cadă cetatea.

Apoi, făcîndu-se tăcere mare, credincioșii au auzit de sus glasul sfinților îngeri care lăudau și slăveau pe Dumnezeu. Trecînd două ceasuri, s-a risipit întunericul, iar elinii, căutînd spre sfinți, au început a vedea lumina cerească; apoi antipatul, abia venindu-și în sine, a poruncit să-i prindă pe toți aceia care se plecaseră la cuvintele mucenicului și se întorseseră cu pocăință spre Hristos. Și, legîndu-i cu ceilalți creștini care erau la judecată, a zis să-i ducă în temniță, iar pe Sfîntul Codrat, dezlegîndu-l de pe lemn, l-a pus în legături ca mai înainte.

A doua zi Perenie ighemonul, șezînd la judecată și scoțînd pe creștinii care erau în temniță, afară de Sfîntul Codrat, le-a făcut întrebare toată ziua, silindu-i cu momiri și munci spre necuratele jertfe. Văzîndu-i neînduplecați și nemișcați în mărturisirea lor, i-a rănit cu multe bătăi, apoi a poruncit ca pe fiecare să-l ducă în cetatea din patria sa și acolo să-i ardă de vii; și au mers toți sfinții pătimitori plini de veselie și de bucurie, slăvind pe Dumnezeu. Și astfel fiecare din ei sfîrșindu-se în locul și patria sa prin ardere, au trecut la patria cea cerească.

După aceasta antipatul s-a dus din cetatea Niceea la Apameia, ducînd după el pe Sfîntul Codrat. Iar pricina mergerii lui acolo a fost ca să prindă pe creștini și să-i silească spre aducerea jertfelor idolești. Căci aceea îi era porunca de la împăratul Deciu, ca să înconjoare cetățile și țările și pe creștinii care nu vor voi să jertfească, să-i muncească și să-i ucidă. Sosind în cetatea Apameia, a intrat în capiștea idolească, închinîndu-se idolilor. Ducînd acolo și pe Sfîntul Mucenic Codrat, îl întreba: "Vei jertfi zeilor, vrăjitorule viclean, sau nu?" Răspuns-a Sfîntul Codrat, cel tare cu sufletul: "Pe tatăl tău, satana, să-l numești astfel, vrăjitorule viclean, căci el este cu adevărat unul ca acela, iar eu sînt creștin și nici vrăji nu știu, nici vicleșuguri, nici diavolilor nu voi aduce jertfe".

Antipatul a zis prietenilor săi: "Ce fel de muncă voi mai da acestui ticălos creștin, nu știu". Iar ei tăceau, căci vedeau pe mucenic că nu mai avea carne, ci numai oasele goale, iar trupul tot îi era sfîșiat de răni și strujit. Apoi a poruncit tiranul să bage pe sfîntul într-un sac și să mai pună în el tot felul de jivini și să-l arunce într-o groapă adîncă; și așa s-a făcut.

A doua zi a poruncit să-l scoată de acolo, socotind că va fi murit. Dar sfîntul a fost găsit viu, și toți s-au minunat. Iar mucenicul, ridicînd ochii spre cer, a zis: "Mulțumesc Ție, Doamne, Iisuse Hristoase, că săgețile celor cruzi s-au făcut rana lor și a slăbit din ei tăria lor; iar pe mine m-ai întărit și mi-ai dat putere spre înfruntarea lor, spre slava sfîntului Tău nume". După aceea sfîntul a zis antipatului: "Crudule, vezi că nimic nu sporește meșteșugirea ta! Fă încă ceva mai mult cu mine, dacă mai poți să faci; dar fă mai degrabă, necheltuindu-ți vremea în zadar". Iar antipatul, mîniindu-se, a zis: "În toată calea te voi munci, ticălosule, măcar că nădăjduiești în vrăjile tale".

După aceasta antipatul s-a dus în Cezareea, avînd cu sine și pe mucenicul, unde, după obicei, făcîndu-și în capiște închinarea la idoli, a pus înainte pe sfîntul și i-a zis: "Destulă să-ți fie pedepsirea cea cu multe feluri de munci; de acum apropie-te și jertfește zeilor". Răspuns-a sfîntul: "Te-ai jucat cu mine prin munci și mă minunez că tu ai slăbit, muncindu-mă; iar eu nu slăbesc primind muncile, ci încă doresc a pătimi și mai cumplite chinuri pentru Dumnezeul meu!"

Antipatul, mîniindu-se, a poruncit să-l întindă iarăși pe lemnul cel de muncă, gol, și să-l bată cu vine de bou. Și erau bătute numai oasele goale, nefiind carne pe ele. Sfîntul fiind bătut, cînta: De multe ori s-au luptat cu mine din tinerețele mele și nu m-au biruit; pe spatele meu au călcat păcătoșii, îndelungat-au fărădelegea lor. Iar antipatul striga către slujitori: "Bateți-l mai tare, de vreme ce nu simte muncile". Iar sfîntul a zis către tiran: "Bate, bate smeritul trup, căci acesta rupîndu-se, sufletul meu mai sănătos se face". Zis-a antipatul: "Ticălosule, socotesc că rău diavol te stăpînește". Răspuns-a sfîntul: "Nu numai că nu sînt stăpînit de diavol, ci mai vîrtos încă eu stăpînesc pe tatăl vostru satana și nu numai pe acela singur, ci și pe toate slugile, și la toată oastea lui eu poruncesc, cu darul Hristosului meu; și toată puterea cea mai dedesubt se teme de mine și se cutremură, văzînd pe mine semnul cel înfricoșat al lui Iisus Hristos, cum și darul Lui care este cu mine".

Apoi sfîntul, tăcînd puțin, a strigat: "Slavă Tatălui și Fiului și Sfîntului Duh, acum și pururea în vecii vecilor!" Iar poporul din Cezareea care căuta la acea priveliște, a strigat cu mare glas: "Amin". Căci mulți din poporul acela erau creștini.

Iar ighemonul, umplîndu-se de mînie, a poruncit ca pe doi oameni din popor care stăteau aproape, fiind aleși și cinstiți, să-i prindă și să-i spînzure la locul cel de muncă, să-i bată și să le strujească trupurile. Deci slujitorii, lăsînd pe Sfîntul Codrat, munceau pe cei doi creștini; iar numele lor era Saturnin și Rufin. Și atît de mult i-au strujit, încît trupul lor era să cadă; iar ei în munci se rugau Sfîntului Codrat și tuturor fraților care stau înainte ca să se roage Domnului pentru ei.

Strigînd către Dumnezeu, Sfîntul Codrat a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al Tatălui Celui nevăzut, trimite ajutor robilor Tăi caută spre cei smeriți și miluiește-i pe ei, dînd răbdare pătimitorilor Tăi, și tărie nebiruită, ca pînă în sfîrșit să biruiască răbdînd și să rușineze pe vrăjmașul care se scoală asupra lor". Trecînd multă vreme, cei munciți tăceau, căci nu mai puteau să grăiască de muncile cele multe. După aceea, tiranul a poruncit să-i dezlege și să le taie capetele; și astfel doimea Sfinților Mucenici, Saturnin și Rufin, s-a suit la cer, la Domnul nostru Iisus Hristos, Care este în două firi, pentru Care au pătimit.

După aceasta, Perenie antipatul ieșind din Cezareea, a mers la Apolonia; și pretutindeni trăgea după sine pe Sfîntul Mucenic Codrat, cum și pe alți creștini îi prindea și-i muncea. Intrînd în capiștea lui Apolon, a zis mucenicului: "Cunoaște pe zei și vei fi sănătos, căci eu voi porunci doctorilor ca să îngrijească de tine. Deci apropie-te de zeul Asclipie, căci acela te va vindeca; teme-te de mărirea zeilor, cinstește pe marele Apolon, pe Ieracle și pe Dia, împăratul tuturor, și pe slăvitul Ares și pe înfricoșatul Poseidon. Oare n-ai plutit cu corabia pe mare și oare n-ai cunoscut puterea cea înfricoșată a aceluia? Închină-te și soarelui care strălucește din cer pe pămînt; au doară acela a murit? Sau nu este el în cer?"

Sfîntul Codrat a răspuns: "Eu mă închin adevăratului Dumnezeu Tatălui și Unuia Născut Fiului Său și Sfîntului Duh și mă cutremur de tăria Aceluia, de mărimea și de neapropiata Lui slavă; și slăvesc totdeauna și laud puterea Lui cea negrăită și tăria Lui întru toate. Iar idolilor celor morți nu mă voi închina, lucrurile făcute de mîini omenești nu le voi cinsti, nu mă tem de diavoli, nici de tine care ai stăpînire de puțină vreme. Pentru că după puține zile mă voi duce la Dumnezeul meu, iar tu cu amar vei suspina în veci, de vreme ce n-ai voit să cunoști pe Dumnezeu, Cel ce ți-a dat această viață, fiule al satanei, frate al diavolului, părtașule al necuraților diavoli, mai necuvîntător decît dobitoacele, cîine îndrăcit, băutorule de sînge, șarpe care mănînci necuratele cărnuri în jertfiri, mai sălbatic decît fiarele! Oare nu vă rușinați de nebunia voastră și nu vă cunoașteți orbirea, căci junghiați dobitoace și păsări zeilor ca jertfă. Flămînzesc ei oare, fiind fără de suflet? Pune mîncare la gura idolului și vezi va gusta din ea? Întreabă pe zeii voștri dacă au trebuință de jertfe! Să-ți spună unul din cei de piatră sau de lemn ce poftește să-i junghii: capră, bou sau găină! O, pierduților, singuri căzînd în groapa pierzării, vreți să ne luați și pe noi împreună cu voi".

Grăind sfîntul acestea, antipatul s-a îndrăcit de mînie și a poruncit să toarne oțet cu sare peste rănile lui, să-l frece cu zdrențe de păr și lîngă coaste să-i pună fiare arse. După aceea, plecîndu-se ziua, a poruncit să arunce pe pătimitor în temniță. A doua zi a plecat din Apolonia, avînd cale spre Helespont, și ducea și pe creștinii cei prinși și legați în legături, între care era dus și Sfîntul Mucenic Codrat în căruță, că nu putea să mai meargă cu picioarele de muncile cele cumplite.

După ce a trecut antipatul pîrîul ce se cheamă Runtac, l-a întîmpinat voievodul locului aceluia și se adunase mulțime de popor creștinesc din satele de primprejur, venind spre întîmpinarea lui Perenie antipatul, iar cu lucrul voia să vadă și să laude pe Sfîntul Marele Mucenic Codrat, pentru care străbătuse slava prin toată Asia și în toată lumea. Intrînd antipatul cu voievodul acela în satul ce se întîmplase acolo, a rămas într-însul. Iar după ce s-a făcut ziuă, a voit să aducă jertfă diavolilor, căci erau mulțime de idoli în acel sat, și să silească pe creștinii cei prinși la jertfa aceea. Deci a poruncit să pună întîi pe Sfîntul Codrat, dar neputînd să meargă pe jos, l-a adus cu căruța la jertfirea aceea; dar, deși era neputincios cu trupul, se arăta vesel cu fața, zîmbind și veselindu-se în Dumnezeu și Mîntuitorul său. Și, adunîndu-se tot poporul, stătea acolo, voind să vadă chinuirea mucenicului lui Hristos.

Antipatul a zis către dînsul: "Codrate, te-ai înțelepțit a cunoaște pe zei, sau petreci încă în nebunie?" Sfîntul răspunse cu mare glas, zicînd: "Eu din tinerețe m-am înțelepțit a cunoaște pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, pentru că din pîntecele maicii mele sînt creștin și alt Dumnezeu nu știu afară de Acela, în Care cred din scutece". Atunci antipatul a poruncit să se aprindă un foc mare și să pună deasupra lui un pat de fier și să-l pună pe mucenic pe acel pat înfocat.

Sfîntul a zis: "Nu este trebuință ca cineva să mă ducă, să mă pună pe patul acela, ci singur mă voi sui pe dînsul". Și întărindu-se cu ajutorul lui Hristos, a intrat cu picioarele în foc, făcînd semnul Crucii, s-a culcat pe acel pat înfocat și se odihnea pe dînsul ca pe un așternut moale, nevătămîndu-se de foc cît de puțin, căci focul, îmblînzindu-și puterea sa, slujea robului lui Dumnezeu, dîndu-i numai atîta căldură cît îi trebuia spre odihnă mult ostenitului și truditului trup. Însă slujitorii diavolului adăugau la acel pat, smoală, unsoare și cîlți, dar sfîntul cînta: Dumnezeule, ia aminte spre ajutorul meu, grăbește să-mi ajuți, să se rușineze și să se înfrunte cei ce caută sufletul meu. După aceea ocăra pe tiran, zicînd: "Acest foc al tău este rece și fiarele patului sînt mai moi decît inima ta cea împietrită. Dar bine ai făcut că, fiind ostenit de cale, ai poruncit să mă odihnesc pe acest așternut moale". Căci, zicînd aceasta, sfîntul se întorcea pe pat ca pe așternut.

Trecînd multă vreme și mucenicul stînd în foc viu, întreg și nevătămat, tiranul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să-l pogoare de pe pat și să-i taie capul afară din sat. Ieșind sfîntul din foc cu picioare tari, nu mai avea trebuință de căruță sau de sprijinitori să-l ducă, ci a mers singur pînă la locul de tăiere; iar el, mergînd, cînta: Bine este cuvîntat Domnul, Care nu ne-a dat spre vînarea dinților lor. Mai cîntau cu dînsul și niște frați oarecare, ce-l urmau. Apoi, mulțumind lui Dumnezeu, și-a plecat sub sabie sfîntul său cap și s-a sfîrșit marele Sfînt Mucenic al lui Hristos, Codrat, prin tăiere de sabie, în a zecea zi a lunii martie, în care s-a încununat cu mucenicia și fratele lui de nume, Codrat Corinteanul, împreună cu însoțitorii lui, stăpînind peste elini și romani Deciu și Valerian; iar peste noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava și stăpînirea, împreună cu Tatăl și Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna martie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.