Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Anastasia, numită în chip bărbătesc Anastasie Eunucul
(10 martie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna martie


În zilele împăratului Iustinian cel Mare (527-565) era în Constantinopol o văduvă oarecare, cu numele Anastasia, binecredincioasă și temătoare de Dumnezeu, din părinți de bun neam și bogați, întîia femeie în palaturile împărătești. Ea, avînd în inima sa frica de Dumnezeu, păzea cu dinadinsul poruncile Lui, umblînd într-însele fără de prihană. Și a fost cea mai aleasă cu frumusețea trupească, iar cu faptele bune sufletești și mai frumoasă, căci era atît de bună la obicei și blîndă, încît toți se foloseau, văzîndu-i viața ei, și mulți se sîrguiau să-i urmeze faptelor ei bune și chiar împăratul o cinstea foarte.

Dar semănătorul de neghine, diavolul, cel ce zavistuiește pe cei buni și nu încetează a se oști asupra neamului omenesc, cel ce face învrăjbiri între oameni, a adus război și asupra acestei fericite Anastasia. Căci a pornit pe împărăteasa Teodora cu ură asupra ei și vrăjmășuia asupra roabei lui Dumnezeu cea nevinovată. De acest lucru aflînd Anastasia, de la un prieten al ei, și fiind plină de dumnezeiasca cunoștință, și-a adunat gîndurile sale și se sfătuia în sine, zicînd: "O, Anastasia, pricina aceasta venind la bună vreme, mîntuiește-ți sufletul tău, iar pe împărăteasă elibereaz-o de păcatul urii celei nedrepte și mijlocește-ți cereasca împărăție".

Niște cugete ca acestea avînd în sine, și-a făcut o corabie în taină și, luînd din aurul său o parte iar pe celelalte toate lăsîndu-le, a plutit spre Alexandria, neștiind nimeni. Acolo, la un oarecare loc departe ca de cinci stadii de cetate, zidindu-și o mănăstire mică, viețuia într-însa, slujind lui Dumnezeu și sîrguindu-se a-i plăcea. Și avea totdeauna în mîini lucrul cel cuviincios ei, iar în gură neîncetată cîntare de psalmi, dînd lui Dumnezeu laudă. Și a fost acea mănăstire mare și slăvită, fiind cu toată îndestularea, pînă la stăpînirea agarenilor, avînd numire strălucită după fericita Anastasia, care avea cinste de patricie. Dar să ne întoarcem la cuvîntul cel dîntîi despre dînsa.

Trecînd cîțiva ani după ieșirea Sfintei Anastasia din Constantinopol, împărăteasa care a fost învrăjbită asupra ei s-a sfîrșit. Aducîndu-și aminte împăratul de Anastasia patricia, a trimis în toate părțile cu multă rîvnă, căutînd-o. Despre aceasta înștiințîndu-se mielușeaua lui Dumnezeu, a lăsat noaptea mănăstirea sa și s-a dus în schit, la părintele Daniil, și toate cele pentru sine le-a spus acelui fericit stareț. Iar el îmbrăcînd-o în haină monahicească bărbătească, a numit-o, în loc de Anastasia, Anastasie eunucul. Și a dus-o într-o peșteră oarecare ce era departe de lavră și a închis-o acolo, dîndu-i pravilă și rînduială de viață deosebită. Apoi i-a poruncit să nu iasă nicăieri din peșteră, nici să lase pe cineva să vină la dînsa. Apoi a dat unuia din frații care slujeau ei un loc înaintea peșterii și i-a poruncit aceluia să-i aducă o dată pe săptămînă puțină pîine și un vas cu apă. Și îndată, luînd de la sihastru binecuvîntare, cu rugăciune, i-a zis să se ducă.

Acolo a stat acel suflet de diamant îmbărbătat douăzeci și opt de ani, avînd neschimbată rînduiala cea dată de starețul său, și n-a fost văzută de nimeni, căci nimeni nu mergea la dînsa, nici nu știa nimeni de ea, numai fratele care ducea pîinea și apa. Dar nici acela nu știa cum că aceea este femeie cu firea, ci socotea că este bărbat famen.

Dar cine va putea ajunge cu mintea sa ostenelile și nevoințele cele făcute de dînsa în cei douăzeci și opt de ani în peștera aceea? Sau să povestească cu limba sau să scrie despre cele ce aducea ea lui Dumnezeu, adică lacrimile, suspinurile, tînguirile, privegherile, cîntările, rugăciunile, citirile, plecarea genunchilor, postul, lipsirea celor de trebuință? Iar mai mult decît toate, năvălirile cele diavolești și luptele cu dînșii, care îi aduceau aminte de dulcețile cele de mai înainte din lume, de desfătările trupești și de toate poftele lumești, pe care sfînta le izgonea pe toate, biruind pe diavoli.

Pe lîngă acestea ea n-a ieșit din peșteră în toate zilele anilor acelora, ea care mai înainte a petrecut mulți ani în împărăteștile palaturi ca o doamnă mare și cea mai întîi patricie și care cu mulțime de bărbați și de femei se aduna la mese și la veselii lumești. Spăimîntează lucrul acesta toată mintea și gîndul, cum toate acelea le-a trecut cu vederea și a șters pomenirea acelora din mintea sa și cum a venit într-atît de mare smerenie, postire, înfrînare și strîmtorare pe calea cea aspră a pocăinței. Astfel, nevoindu-se sfînta bine, s-a făcut vas ales al Sfîntului Duh și, plăcînd lui Dumnezeu pînă în sfîrșit, a sosit la fericitul său sfîrșit.

Deci, mai înainte văzînd a sa mutare către Dumnezeu, a scris pe o scîndură către starețul său astfel: "Cinstite părinte, să iei împreună cu tine pe ucenicul care-mi aduce pîine și apă; apoi să iei și uneltele cele trebuincioase de îngropare și să vii ca să îngropi pe fiul tău, Anastasie famenul". Aceasta scriind-o, a pus-o dinafară de peșteră, înaintea ușii. Iar starețul, înștiințîndu-se noaptea despre aceea, prin descoperirea lui Dumnezeu, a zis către ucenic: "Aleargă, fiule, la peșteră degrabă, unde petrece fratele nostru Anastasie famenul, și caută dinaintea ușii peșterii și vei afla acolo o scîndurică scrisă. Aceea luînd-o, cu multă sîrguință să te întorci la noi". Fratele, ducîndu-se și, după cuvîntul starețului, aflînd scîndura cea scrisă, a dus-o la bătrînul. Și citind-o, starețul a lăcrimat și, luînd cele trebuincioase de îngropare, s-a dus cu fratele acela. Apoi, deschizînd peștera, a aflat pe famenul cuprins de durere înfocată și, căzînd la picioarele ei, părintele Daniil plîngea, zicînd: "Fericit ești, frate Anastasie, căci, îngrijindu-te de ceasul morții totdeauna, n-ai ținut seamă de împărăția cea pămîntească!"

Iar ea a zis: "Fericit ești și tu, noule Avraame!" Și a zis iarăși starețul: "Roagă-te pentru noi Domnului". Iar ea a grăit: "Cinstite bărbat, eu mai multă trebuință am de ale voastre rugăciuni în ceasul acesta". Și a grăit starețul: "De aș fi apucat eu mai înainte decît tine să-mi sfîrșesc ziua cea mai de pe urmă a vieții mele, m-aș fi rugat pentru tine".

Șezînd ea pe rogojină, a sărutat capul starețului și, rugîndu-se pentru dînsul, grăia cuvinte binecuvîntate. Apoi, luînd starețul pe ucenicul său, l-a plecat la picioarele ei, zicînd: "Binecuvintează pe acest ucenic al meu și fiu al tău!" Iar ea i-a zis: "Dumnezeul părinților mei, Cel ce-mi stă înainte în ceasul acesta, ca să mă despartă de trupul acesta; Cel ce știe în peștera aceasta pașii mei și strîmtorarea vieții pentru numele Lui și vede această durere trupească a mea, să odihnească duhul meu". Și, întorcîndu-se famenul către stareț, a zis: "Pentru Domnul, vă rog, părinte, să nu dezbrăcați de pe mine haina cu care sînt îmbrăcat, ca nimeni să nu știe cele despre mine". Apoi, împărtășindu-se cu Preacuratele lui Hristos Taine, a zis: "Însemnează-mă pe mine, părinte, cu semnul lui Hristos și vă rugați pentru mine". După aceasta privea spre răsărit și a strălucit fața ei ca focul. Apoi, singură făcînd semnul Crucii, a zis: "Doamne, în mîinile Tale dau duhul meu!" Și îndată, cu acel cuvînt, și-a dat duhul.

Apoi părintele Daniil împreună cu ucenicul au săpat înaintea peșterii o groapă și, dezbrăcînd starețul de pe sine rasa pe care o purta, a zis ucenicului: "Fiule, îmbracă pe fratele". Îmbrăcînd ucenicul pe sfînta, a văzut pieptul ei femeiesc și a tăcut, nespunînd starețului; apoi a îngropat sfîntul trup al Anastasiei, cu cîntarea cea obișnuită deasupra gropii. După îngroparea ei, ducîndu-se la locurile lor, ucenicul a zis către stareț: "N-ai știut, părinte, cum că famenul Anastasie a fost femeie?"

Iar starețul a răspuns: "Am știut, fiule, și de aceea am îmbrăcat-o în haină bărbătească și am numit-o "Anastasie famenul", ca să nu fie de sminteală, nici să știe cineva despre dînsa și să nu străbată vestea în toate părțile; căci împăratul a făcut despre dînsa multă cercetare prin toate părțile, iar mai ales într-aceste hotare.

Însă, iată, cu darul lui Dumnezeu, s-a păzit la noi". Atunci a spus starețul ucenicului său toată viața sfintei, cu de-amănuntul, care, după aceea, a fost știută în toată lavra. Apoi i-au scris viața ei, spre folosul celor ce o vor citi și o vor asculta, întru slava lui Dumnezeu, Cel întru sfinții Săi preamărit în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna martie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.