Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pătimirea Sfîntului Mucenic Teodorit, presbiterul Antiohiei
(8 martie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna martie


În Antiohia Siriei era zidită o biserică sobornicească de marele împărat Constantin și de Constanțiu, fiul lui, care era înfrumusețată cu podoabe și se numea de popor biserica de aur. Căci nu numai pe dinăuntru era împodobită cu zugrăveli de aur ce străluceau, dar și pe dinafară tot acoperămîntul era aurit; și vasele bisericești care erau fără număr, toate erau de aur și de argint curat. Ba încă și averi s-au dat bisericii de către împărați, spre hrana clerului care era acolo. În clerul acelei sobornicești biserici era între presbiteri și acest Sfînt Teodorit, fiindu-i încredințată păzirea vaselor și toată înfrumusețarea și bogăția bisericească. Acela din tinerețe avea viață îmbunătățită și își păzea inima în dreapta credință, împlinind ceea ce se scrie: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mîntuire. Și plăcea lui Dumnezeu prin post, rugăciuni, milostenie, îngrijire de mîntuirea sufletelor omenești și prin slujirea cea neprihănită a preoției.

După ce a murit împăratul Constanțiu, fiul lui Constantin (361), a venit după dînsul Iulian, călcătorul de lege (361-363). Acela, primind împărăția, se arăta a fi creștin dreptcredincios; și pe episcopii cei izgoniți de împăratul Constanțiu pentru dreapta credință îi întorcea din surghiun. Iar după ce s-a întărit în împărăție, s-a lepădat de Hristos înaintea tuturor, de Care de mult se lepădase în taină, dîndu-se diavolului și meșteșugului vrăjitoresc. Și a început a prigoni Biserica lui Hristos, deși nu pierdea pe tot poporul creștinesc, însă pe cei mai mari creștini scoțîndu-i din duhovniceasca rînduială și pe cei cu dregătorii din poporul mirenesc ucigîndu-i cu munci, lua de la creștini bisericile lui Dumnezeu, le prefăcea în capiști idolești și jefuia toate podoabele și averile bisericești. Căci ticălosul zicea: "Nu se cade creștinilor să aibă orice bogății, deoarece Hristos al lor le poruncește să fie săraci: să nu aveți aur, nici argint".

Într-acea cumplită vreme s-a pustiit soborniceasca biserică din Antiohia, care pentru frumusețea ei se numea aurită; căci toate podoabele cele scumpe ale ei le-au luat la vistieriile împărătești și averea bisericească au jefuit-o, pe clerici i-au izgonit și pe Sfîntul Teodorit l-au muncit. Iar pricina a fost astfel: Împăratul Iulian avea un unchi de un nume cu el, care era frate bun al maicii sale. Pe acela l-a pus voievod și stăpîn asupra părților Răsăritului. Iar acel Iulian, unchiul împăratului, a fost mai întîi creștin, dar vrînd să fie plăcut nepotului său, adică împăratului Iulian, s-a lepădat de Hristos și s-a închinat idolilor. Apoi s-a dus la Antiohia, mai înainte de a merge acolo împăratul, avînd împreună cu el și pe alt dregător din cei împărătești, cu numele Felix, care era rînduit asupra vistieriilor împărătești.

Știind că este multă bogăție în biserica cea sobornicească, a prins pe fericitul Teodorit presbiterul, păzitorul vaselor bisericești (ceilalți clerici fugind toți de frică și ascunzîndu-se care unde putea). Dar pe Teodorit se sîrguiau să-l prindă, ca cel ce avea cămara bisericească în mîinile sale. De la el luînd cheile, apoi legîndu-l tare și închizîndu-l în temniță, a mers împreună cu Felix, vistiernicul împărătesc, și cu multă putere de oaste înarmată, în biserica lui Dumnezeu, ca să-i ia podoaba (adică aurul și argintul) și lucrurile cele scumpe și să le ducă în vistieriile împărătești. Deci, intrînd în sfințenia lui Dumnezeu, ca un hoț și tîlhar, o, cu cîtă îndrăzneală mare și nerușinare răpeau averea bisericească, făcînd necinste sfințeniei Domnului. Căci chiar lîngă prestolul lui Dumnezeu, ticălosul acela a îndrăznit a-și lăsa udul. Apoi scoțînd vasele bisericești din altar, a șezut pe ele spre batjocoră, grăind vorbe de hulă asupra Domnului nostru Iisus Hristos.

Unul din cei ce erau acolo, cu numele Evzoe, îl sfătuia pe acel fără de rușine să nu facă o necinste ca aceea sfințeniei Domnului și să nu hulească pe Hristos. Iar el, lovindu-l tare pe acela peste cap, zicea despre creștini, că Dumnezeu nu are nici o purtare de grijă pentru ei, ci sînt cu totul lipsiți de harul Lui. Astfel acel necurat voievod, jefuind biserica lui Dumnezeu, s-a întors ca să muncească pe Sfîntul Teodorit, slujitorul lui Dumnezeu.

Deci, punîndu-l înaintea sa legat la judecata cea necurată, a zis către dînsul: "Pentru ce, Teodorite, în vremea împăratului Constantin, ai stricat locașurile zeilor celor vechi, ai împodobit mormintele morților și ai poruncit să zidească biserici peste ele?" A răspuns sfîntul: "Bisericile cele dumnezeiești și mormintele sfinților sînt zidite și împodobite de la strămoși, căci Dumnezeu a preamărit pe sfinții Săi, fiindcă i-a aflat vrednici Lui. Iar de tine mă minunez, voievodule, cum din creștin te-ai făcut slujitor de idoli". Și a poruncit ighemonul să-l bată peste obraz pe sfîntul. Iar mucenicul a zis: "Greșești, Iuliane, numind dumnezei pe idolii cei de piatră și de lemn".

Atunci a poruncit muncitorul să-l spînzure pe Sfîntul Teodorit pe lemn și cu unghii de fier să-l strujească peste tot trupul. Și strujindu-l trei ceasuri, iar sîngele curgînd ca pîraiele, fața lui strălucea de bucurie ca și cum n-ar fi simțit nici o durere. Și a zis către dînsul muncitorul: "Ticălosule, jertfește zeilor ca să te scutesc de datoria ta, căci ai cheltuit rău averea bisericească; iar de nu vei jertfi, cu moarte silnică îți vei da sufletul". Răspuns-a sfîntul: "Tu ești ticălos, nelegiuitule, ca și împăratul tău, căci ați lăsat pe Hristos și v-ați lipit de antihrist și sînteți vrednici a fi arși în focul cel veșnic! Iar eu nu sînt dator nimănui, decît numai Domnului meu Iisus Hristos ca să păzesc adevărata credință, pînă la cea mai de pe urmă răsuflare".

Apoi iarăși i-a zis muncitorul: "Vei lua de la mine, Teodorite, cinste și aur mult, numai leapădă-te de răstignirea acelui vrăjitor care zici că este Fiul lui Dumnezeu!" Răspuns-a sfîntul mucenic: "Aurul tău să fie cu tine întru pierzare, iar eu nădăjduiesc spre Domnul meu, Cel ce dă robilor Săi cele nestricăcioase, în locul celor stricăcioase, și pe cele cerești în locul celor pămîntești". Atunci a poruncit muncitorul să ardă coastele mucenicului cu două făclii. Iar el, fiind ars, și-a ridicat ochii spre cer rugîndu-se și îndată amîndoi slujitorii au căzut la pămînt ca morți.

Dar Iulian și cei ce erau împreună cu el porunciră cu sîrguință să ridice pe slujitori de la pămînt, zicîndu-le: "Pentru ce ați lăsat de a nu arde pe acel necurat creștin și la dormitare și neîngrijire v-ați dat?" Iar slujitorii, venindu-și în fire, au răspuns muncitorului: "Tu ești necurat și orbit cu sufletul, căci nu vezi pe robul lui Dumnezeu apărat de îngerii cei dumnezeiești! Căci iată patru îngeri vorbesc cu el, iar pe noi ne înfricoșează cu groază să nu ne atingem de sfîntul lui trup. Deci tu, hulitorule, nu bîrfi, ci să știi că mare este Dumnezeul creștinesc, iar acum și noi credem în El".

Muncitorul, rușinîndu-se, a poruncit să arunce pe acei slujitori în adîncul mării. Și, ducîndu-i spre înecare, sfîntul mucenic al lui Hristos a strigat către ei, zicînd: "Mergeți, fiii mei, în calea cea fericită cu pace, că după aceea și eu vă voi urma și mă voi bucura împreună cu voi întru bucuria cea veșnică, în Împărăția cerurilor".

Sfîrșindu-se slujitorii prin înecare, s-au învrednicit a lua cunună mucenicească de la Hristos Dumnezeu, în care au crezut. Iar pe Sfîntul Teodorit, Mucenicul, îl silea acel voievod Iulian, strigînd: "Jerfește zeilor". Sfîntul umplîndu-se de proorocescul dar, i-a zis: "Tu, răucredinciosule și ticălosule, mai mult decît toți oamenii, degrabă îți vei arde cele dinlăuntrul tău; apoi după puține zile, lepădînd necuratul tău suflet, îl vei da focului veșnic; asemenea și împăratul tău cel fărădelege, va pieri după tine, nu după multă vreme, în pămîntul Persiei. Căci cu nevăzută mînă va fi ucis și va fi aruncat în focul gheenei. Deci, să știi cu dinadinsul, că scornirea lucrurilor voastre nu va spori, de vreme ce sfîrșitul vostru este aproape și pierzarea voastră nu întîrzie".

Niște cuvinte ca acestea ale sfîntului nesuferind a le auzi, necuratul muncitor a poruncit să-i taie capul îndată. Sfîntul mergea bucuros la moarte, rugîndu-se lui Dumnezeu pentru dînsul și pentru toată lumea. Apoi, tăindu-i-se capul cu toporul, s-a sfîrșit, iar sfîntul lui trup îngropîndu-l credincioșii, au însemnat în inimile lor cuvintele lui proorocești. Și amîndoi Iulianii, unchiul și nepotul, degrabă au pierit cu sunet. Pentru că acel Iulian, unchiul împăratului și voievodul părților Răsăritului, care a ucis pe Sfîntul Teodorit, dintr-acel ceas în care a necinstit prestolul lui Dumnezeu și a șezut pe sfintele vase, hulind pe Hristos, a început a boli. Căci au început a se ivi răni în părțile cele ascunse ale lui și din zi în zi i se înmulțea durerea, atingîndu-se de dînsul răsplătitoarea mînă a lui Dumnezeu. Și s-au împlinit cuvintele sfîntului zise către muncitor, cum că își va arde cele dinlăuntru ale sale. Căci, astupîndu-se părțile cele de ieșit afară, gura lui cea de Dumnezeu hulitoare i s-a făcut necurată. Și astfel și-a lepădat ticălosul său suflet.

Încă și prietenul său, Felix, cel mai mare peste vistieriile împărătești, n-a scăpat de grabnica pedeapsă a lui Dumnezeu. Căci cele dinlăuntru ale lui s-au vătămat cu răsplătirea lui Dumnezeu și-i curgea sîngele din hulitoarea lui gură ziua și noaptea și în puține zile a murit, dînd gheenei sufletul său cel ticălos.

Despre aceasta înștiințîndu-se răucredinciosul împărat Iulian, fiindcă mersese în Antiohia, s-a îndoit și n-a vrut să facă necinste moaștelor Sfîntului Mucenic Vavila, care se aflau în locurile lui Apolon; ci a poruncit ca să le ia de acolo creștinii, precum se scrie despre aceea în viața acelui sfînt, în ziua a patra a lunii septembrie. După aceea Iulian, ducîndu-se la război împotriva perșilor, a pierit acolo, precum mai înainte a zis Sfîntul Mucenic al lui Hristos, Teodorit, a cărui împlinire a proorociei văzînd-o creștinii, preamăreau pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, Cel slăvit în veci cu Tatăl și cu Sfîntul Duh. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna martie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.