Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața și pătimirea Sfîntului Mucenic Conon din Isauria
(5 martie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna martie


Isauria, cetatea domnească a țării cu același nume, a primit sfînta credință în Domnul nostru Iisus Hristos de la Sfîntul Apostol Pavel, propovăduitorul neamurilor, care a propovăduit acolo și a adus pe cîțiva la credință.

În vremea propovăduirii apostolești era un oarecare om, cu numele Nestor, care trăia într-un sat ce se chema Vidania, care era departe de cetatea Isauriei ca la optsprezece stadii. Acela avea o femeie ce se numea Nada, cu care au născut pe acesta, de care ne stă înainte povestirea, adică pe Sfîntul Conon.

După ce a ajuns pruncul în vîrstă desăvîrșită, au voit părinții lui să-l căsătorească, și l-au logodit cu o fecioară frumoasă, anume Ana. Însă, mai înainte de legătura nunții, s-a arătat lui Conon Sfîntul Arhanghel Mihail, în chip de bărbat prealuminos și, învățîndu-l sfînta credință, l-a pogorît la pîrîu, l-a botezat întru numele Preasfintei Treimi și, împărtășindu-l cu dumnezeieștile Taine, l-a însemnat cu semnul Crucii și s-a făcut nevăzut. Tînărul Conon s-a umplut de Duhul Sfînt și Arhanghelul Mihail era împreună cu dînsul nevăzut.

Sosind ziua nunții și toți veselindu-se, cînd a fost dus mirele cu mireasa în cămară, Conon a luat o lumînare aprinsă, și, punînd-o într-un vas, a zis către fecioară: "Ce este mai bun, lumina sau întunericul?" Iar fecioara a răspuns: "Mai bună este lumina, decît întunericul".

Atunci Sfîntul Conon, deschizîndu-și gura sa cea plină de darul lui Dumnezeu, a început a învăța pe fecioară despre păzirea fecioriei și despre viața curată, cu credința întru Hristos, adevăratul Dumnezeu, spunîndu-i că aceea este lumina cea neînserată, iar faptele cele trupești cum și necurata credință cea elinească sînt întuneric.

Fecioara, avînd inima sa ca un pămînt bun spre primirea seminței cuvîntului lui Dumnezeu, s-a învoit cu mirele întru toate: căci a crezut în Hristos și a făgăduit a-și păzi fecioria sa. Și viețuia acea sfîntă doime în curățenie feciorească, ca un frate cu sora sa, sau mai bine-zis ca doi îngeri ai lui Dumnezeu, arzînd cu duhul dragostei către Dumnezeu ca serafimii, slujind Domnului.

După aceasta, fericitul Conon i-a îndemnat și pe părinții săi a se lepăda de idoli și i-a adus la Hristos, botezînd pe tatăl și pe mama sa, ca și pe mireasa sa. Și toți au plăcut lui Dumnezeu, fiind povățuiți și învățați de Sfîntul Conon. Iar tatăl lui, fericitul Nestor, s-a învrednicit și cununii mucenicești, fiind ucis de închinătorii de idoli, cărora se împotrivea, mustrînd rătăcirea lor.

După cîtăva vreme, maica sfîntului, fericita Nada, s-a mutat către Dumnezeu, în bună mărturisire. Apoi s-a dus și Sfînta fecioară Ana, cea logodită lui mireasă, către cămara cea nestricăcioasă a cerescului Mire Hristos, și i-a îngropat Sfîntul Conon într-un mormînt; iar el se îndeletnicea cu gîndirea de Dumnezeu, cu postul, cu ostenelile și cu rugăciunile cele de toată noaptea, omorîndu-și trupul și robindu-l duhului. Iar comoara cea dată lui, a darului Sfîntului Duh, o tăinuia pînă la vremea arătării sale, care a sosit după mulți ani, în zilele bătrînețelor sale. Și s-a început aceasta într-acest chip:

Era în țara aceea o peșteră grozavă și întunecoasă, în locuri pustii și în munți neumblați. Și aceea era capiște idolească și locaș diavolesc, fiind acolo un idol de piatră, mare, al necuratului zeu Apolon, pe care țara Isauriei îl cinstea mai mult. Și le era obiceiul isaurienilor ca, în toți anii, în ziua necuratei prăznuiri a lui Apolon, să se adune acolo cu jertfe și să săvîrșească acea prăznuire urîtă de Dumnezeu.

Deci într-un an oarecare, venind praznicul acela, și toți din cetate gătindu-se să meargă la capiștea ce era în peșteră, Sfîntul Conon mișcîndu-se de duhul, a venit în cetate și, văzînd mulțimea poporului, pe unii pe cai înarmați, iar pe alții pedeștri, gătiți ca la un război, a strigat către dînșii, grăind cu mare glas: "O, bărbați isaurieni, așteptați puțin, căci am să vă vorbesc ceva. Pentru ce v-ați gătit într-un chip ca acesta de oștire? Au doar a năvălit vreun război fără de veste asupra țării noastre și vă cheamă pe voi?" Iar ei i-au zis: "Ba nu, ci mergem la zeul Apolon, să-i aducem jertfă și să-i facem praznicul".

A zis către dînșii Sfîntul: "Cine este Apolon și care este puterea lui? Voiesc să aflu de la voi". Iar ei au zis: "Acela ne este purtător de grijă, căci toate bunătățile ni le rînduiește și ne întărește pe noi în războaie, precum întărea și pe părinții noștri, care ne-au lăsat nouă acest obicei de prăznuire".

Sfîntul îi întreba, batjocorindu-i: "Oare ați auzit cîndva de la dumnezeul vostru glas sau vreun cuvînt?" Ei au zis: "Nu! Dar de la părinții noștri am luat obicei a crede într-însul". Grăit-a către dînșii Sfîntul Conon: "Părinții voștri au fost ca niște dobitoace necuvîntătoare, neștiind din înșelăciune pe adevăratul Dumnezeu. Căci, dacă L-ar fi știut, n-ar fi avut sîrguință către un idol surd, mut și netrebnic. Ci, dați-mi stăpînire asupra dumnezeului vostru și vă voi arăta vouă pe cine cinstiți și cine este. Îl voi înnegri cu cerneală și să vedem de se va putea spăla? Îl voi zdrobi cu ciocan de fier și va putea oare să aibă iarăși chipul său? Îi voi da mîncare și să vedem va întinde mîna să mănînce? Pînă cînd veți fi fără de minte? Oare aceasta n-o înțelegeți? Să mă ascultați, că și eu sînt din a voastră seminție, dar sînt străin de lucrurile voastre.

Lăsați-vă de închinarea idolilor și vă voi învăța pe voi pe care Dumnezeu se cade a-L cinsti și a vă închina Celui ce este întru înălțime. Că Acela este Dumnezeu nevăzut și pe toate le vede, Făcător al cerului, al pămîntului, al mării și al tuturor celor ce sînt într-însele. El este Împărat tare și puternic, mîntuind pe robii Săi și pierzînd pe vrăjmașii care se închină idolilor și aduc jertfe diavolilor.

Aceluia nu-i trebuie jertfe sîngeroase, ci voiește să-L cunoască cei ce vin la El fără de răutăți și vicleșuguri și să creadă în El; știind cum că El este adevăratul Dumnezeu, Tatăl Unuia născut Fiului Său, al Domnului nostru Iisus Hristos, Care de Tatăl nu se desparte, prin Care toate s-au făcut, cu Care Duhul Sfînt este părtaș vieții și Împărăției și Care de la Tatăl purcede. Și aceste trei fețe sînt un Dumnezeu, Care arde cu foc pe slujitorii de idoli, cei ce-L urăsc pe El și iubește numai pe cei ce-L preamăresc, pentru că este milostiv cu prisosință tuturor celor ce cred în El și-L cheamă cu adevărat".

Acestea și mai multe grăind sfîntul, s-a tulburat poporul și s-a făcut multă gîlceavă; căci unii se repezeau asupra lui, vrînd să-l ucidă, iar alții îl apărau, nelăsîndu-i să pună mîinile pe el; și vrînd a auzi ceva mai mult de la dînsul, abia au potolit tulburarea poporului și au zis către sfîntul: "Cum poți să ne încredințezi că Dumnezeu este mai mare decît zeul nostru Apolon, pe care noi îl avem mai cinstit, mai mult decît pe toți ceilalți zei? Arată-ne vreun semn al Dumnezeului tău ca să credem în El".

Sfîntul Conon, văzînd că ei cer semn, punîndu-și nădejdea spre Dumnezeu, le-a zis: "Iată, mulți din voi sînt pe cai și mulți pedeștri, tineri și voinici. Deci, să mergem toți spre peștera lui Apolon, la locul adunării voastre; voi înainte, iar eu, ca un bătrîn, voi merge după voi. Însă să ne dăm cuvînt unul altuia care pe care va întrece, Dumnezeul aceluia va fi mare și adevărat și vom crede apoi în El.

Dacă voi, cei ce sînteți pe cai și pedeștri, fiind voinici, mă veți întrece pe mine, cel bătrîn și slab cu trupul, și de veți ajunge mai întîi la locul lui Apolon, apoi zeul vostru să fie mare; iar dacă eu, bătrînul și pedestrul, întrecîndu-vă, voi ajunge acolo, apoi Dumnezeul meu este mai mare decît zeul vostru și datori veți fi a crede în Dumnezeul meu". Toți au primit cuvîntul acesta și au făcut legămînt cu Sfîntul Conon, căci ziceau între ei: "Acest bătrîn abia în patru zile va putea să ajungă acolo, fiind departe și calea grea, pentru înălțimea munților și a văilor celor adînci".

Deci au pornit toți în grabnică călătorie, unii nădăjduind în caii lor, iar alții în picioarele lor. Iar Sfîntul Conon mergea după ei și se ostenea alergînd. Însă s-a rugat lui Dumnezeu și îndată i-a stat înaintea lui Sfîntul Arhanghel Mihail. Acela luîndu-l, l-a dus într-un ceas la locul acela unde alerga. Iar pe cei ce alergau pe cai și pe cei pedeștri i-a tulburat arhanghelul nevăzut, încît rătăceau prin munți și prin văi, călcînd în prăpăstii de munți, sfărîmîndu-se ei și caii lor; și n-au putut toată ziua și toată noaptea să nimerească la peștera lui Apolon, nici să-și cunoască calea încotro călătoresc. Iar dimineața, Sfîntul Conon a ieșit în întîmpinarea lor.

Aceia văzîndu-l, s-au înspăimîntat, iar el a început a-i ocărî, zicînd: "Pentru ce v-ați lenevit a veni, căci eu, așteptîndu-vă mult, iarăși m-am întors spre voi?" Iar ei, fiind foarte osteniți, povesteau sfîntului toate cele ce li s-au întîmplat și-l rugau ca să le arate calea spre locul lui Apolon. Iar el, mergînd înaintea lor, i-a dus pînă acolo și le-a zis: "Iată s-a împlinit legămîntul meu și eu, întrecîndu-vă, am sosit mai înainte aici. Deci se cade să mărturisiți că mare este Dumnezeul meu și să credeți în El; iar pe zeul vostru, dați-mi-l în stăpînirea mea, ca să vă răzbun, căci pînă acum v-a înșelat".

Ei au strigat: "Ba nu! Nu arunca vina asupra zeului nostru și nu îndrăzni a grăi asupra lui, căci noi sîntem vinovați, deoarece, rătăcind în cale, am zăbovit". Și astfel, neîmplinind cuvîntul cel întărit prin legămînt, au făcut nedreptate sfîntului prin aceasta. Sfîntul le-a zis: "Dacă nu credeți Dumnezeului meu, apoi credeți zeului vostru. Cînd vă va grăi ceva, veți împlini cuvîntul lui?" Iar ei toți i-au zis: "Numai de vom auzi pe zeul nostru grăind ceva și îndată sîntem gata a-i împlini cuvîntul lui, căci credem în el fără îndoială". Și iarăși au făcut cu sfîntul legămînt, iar cuvîntul lor l-au întărit mai tare decît întîi, ca să creadă cuvîntul, oricare l-ar grăi zeul lor.

Sfîntul, stînd înaintea acelei peșteri în care era capiștea lui Apolon, a strigat cu glas mare către idol: "Ție îți grăiește și ție îți poruncește Domnul meu Iisus Hristos, să ieși din capiștea ta și să vii aici la mine!" Îndată idolul cel fără de suflet se făcu ca și cum era viu, căci s-a cutremurat și a căzut din locul său, tăvălindu-se pe pămînt, spre sfîntul; apoi, venind aproape, s-a sculat de la pămînt și sta drept înaintea Sfîntului Conon. Și toată mulțimea poporului fiind cuprinsă de mare spaimă, a strigat de frică și s-a pornit pe fugă. Iar sfîntul făcîndu-le cu mîna și poruncindu-le să nu se teamă, abia i-a oprit; și, potolind gîlceava, s-au întors iarăși spre idol și toți luau seama cu dinadinsul ce are să mai fie.

Sfîntul Conon a zis către idol: "Spune-mi, idole neînsuflețit, cine este Dumnezeul cel adevărat, tu, ori Domnul meu Iisus Hristos, cel propovăduit de mine?" Și îndată idolul, întinzînd spre cer cu cutremur mîinile sale cele de piatră, a grăit cu mare glas omenesc, zicînd: "Unul este Dumnezeu adevărat, Hristos Cel propovăduit de tine!" Zicînd acestea, a căzut și s-a sfărîmat.

Făcîndu-se această minune, tot poporul a strigat cu mare glas, grăind: "Unul este Dumnezeul cel adevărat, Dumnezeul lui Conon, Acela a biruit". Atunci a crezut mulțime de popor în Hristos Dumnezeu și sfărîmîndu-și idolii, a primit Sfîntul Botez. Iar ceilalți împietriți erau în necredință și se mîhneau pentru sfărîmarea idolului Apolon; dar, mai pe urmă, au crezut și aceia, văzînd multe feluri de minuni ce se făceau de Sfîntul Conon.

În aceeași țară a Isauriei, într-o altă peșteră, ce era la un loc pustiu, viețuia un diavol pierzător, care ca un tîlhar năvălea asupra oamenilor și a dobitocelor ce treceau pe acolo și-i pierdea. Isaurienii aduceau multe jertfe acelui diavol și-l rugau să nu le facă și ucidere. Dar nu le era de nici un folos, ci spre mai mare vătămare. Deci, adunîndu-se popor de credincioși și necredincioși, au rugat pe Sfîntul Conon să meargă și să izgonească pe acel diavol din hotarele lor. Credincioșii îl rugau cu credință, neîndoindu-se de puterea lui Hristos, care era cu Sfîntul Conon; iar necredincioșii nu-l rugau cu credință, ci cu ispitire, părîndu-li-se că Sfîntul nu va putea să izgonească de acolo pe acel diavol cumplit; nădăjduiau chiar, că el singur va fi ucis de diavol.

Ducîndu-se Sfîntul acolo, fiind urmat de popor, a stat înaintea peșterii. Iar poporul stătea departe cu multă frică; și, certînd Sfîntul Conon pe necuratul duh, în numele lui Hristos, i-a poruncit să iasă din peșteră, la vederea ochilor, în privirea a tot poporul. Diavolul dinăuntru, striga, rugînd pe sfîntul, să nu-i poruncească să iasă în chip văzut, ca să nu se vadă de oameni necuratul lui chip, dar Sfîntul îi poruncea cu multă certare, să se arate.

Deci a ieșit, văzîndu-l toți, în chip femeiesc ca o babă necurată, tremurînd și scuturîndu-se. Apoi certînd sfîntul pe diavol să nu facă rău cuiva, l-a trimis în gheena și îndată se făcu nevăzut diavolul acela. Și poporul striga: "Mare este Dumnezeul lui Conon", și mulți din necredincioși au crezut atunci în Hristos. Iar Sfîntul Conon, învățînd mult pe popor a crede în Dumnezeu, s-a întors în cetate cu cîntare. Căci el doar începea cîntarea și poporul o cînta toată, slăvind pe Hristos, adevăratul Dumnezeu.

Venind Sfîntul Conon, a viețuit în satul său, Vidania, în casa părintească, făcînd minuni și vindecînd toate durerile celor ce veneau cu credință la dînsul; apoi izgonea diavolii, asupra cărora i se dăduse stăpînire de la Dumnezeu. Un oarecare om, din cei dintîi cetățeni ai isaurienilor, a fost prădat de tîlhari și i-a pierit mult aur. Pentru aceasta mulți erau munciți pentru furtișag, puși în legături și ținuți în temniță fără vină; dar nu s-a aflat aurul cel furat. Drept aceea, cetățeanul cel prădat, alergînd la Sfîntul Conon, precum și rudeniile celor ce erau ținuți în legături, și, căzînd la picioarele sfîntului, îl rugau să se roage lui Dumnezeu, spre a se descoperi furtișagul.

Sfîntul, milostivindu-se spre cei clevetiți și chinuiți fără de vină, s-a dus în cetate și, stînd în mijlocul ei, și-a ridicat mîinile la cer și a făcut cu dinadinsul rugăciune către Dumnezeu, pînă ce i s-a descoperit unde este pus aurul cel furat. Deci, luînd pe mulți din popor, s-a dus cu dînșii afară din cetate și, trecînd multă cale care ducea în pustie, a ajuns la o piatră oarecare, ce i se arătase de Sfîntul Arhanghel Mihail. Sub acea piatră era aurul ascuns de tîlhari, aur pe care aflîndu-l Sfîntul Conon, a poruncit oamenilor care veniseră cu dînsul, să-l ia și să-l aducă în cetate.

Văzînd aceasta, tot poporul isaurienilor se minuna foarte și preamărea pe Dumnezeu. Apoi, dorind cetățeanul să afle de la sfîntul cine sînt tîlharii, l-a întrebat despre aceasta; și i-a răspuns: "Ia-ți al tău ca să fii îndestulat, că al tău ți s-a întors fără pagubă, iar pe cei ținuți în legături să-i eliberezi". Și așa a făcut. Străbătînd vestea de această minune prin toată țara aceea, mulți se întorceau la Dumnezeu și creștea și se înmulțea din zi în zi Biserica lui Hristos.

Odată Sfîntul Conon, șezînd în casa sa, a văzut o tabără de diavoli care venise asupra lui. Căci cei din insula aceea, care erau izgoniți din oameni și din capiștile idolești, adunîndu-se, s-au înarmat asupra sfîntului și au venit să-l vatăme. Văzîndu-i sfîntul, i-a legat pe toți cu numele lui Iisus ca să nu poată să scape. Și diavolii rugau pe sfîntul să nu le poruncească a se duce în adînc, ci orice voiește să le poruncească să lucreze. Iar sfîntul, certîndu-i să nu facă oamenilor nici un rău, i-a trimis la diferite lucrări: pe unii să sape pămîntul în grădini, să smulgă buruienele, spinii și pălămidele; pe alții să are țarinele și să le semene, alții să păzească roadele, alții să pască cireada dobitoacelor și s-o apere de fiare, iar alții să taie și să aducă lemne; și i-a rînduit să facă tot lucrul casei ca niște robi cumpărați. Astfel, diavolii slujeau fericitului Conon ca robi și răscumpărați, pînă cînd i-a fost voia lui, făcînd cu sîrguință tot lucrul poruncit; căci erau legați cu legăturile puterii lui Dumnezeu și robiți și supuși sub picioarele plăcutului lui Hristos.

Într-o noapte, au năvălit tîlharii asupra casei sfîntului, crezînd că vor găsi la dînsul vreo bogăție, deoarece era slăvit în toată țara aceea; și, legîndu-l, voiau să-l muncească ca să le spună unde are aurul. Începînd ei a-l munci, îndată, prin porunca lui Dumnezeu, strîngîndu-se diavolii care slujeau sfîntului, au apucat pe tîlhari și-i băteau fără de milă. Apoi, aprinzînd foc în cuptor, le ardeau trupurile, iar pe sfîntul l-au dezlegat din legături; dar el i-a certat, că au lăsat pe tîlhari abia vii. Apoi sfîntul s-a rugat pentru tîlhari către Dumnezeu și și-au venit întru sine; după care fericitul, învățîndu-i ca să nu mai facă tîlhărie, i-a slobozit cu pace.

Dar nu numai din mîinile tîlharilor au scos diavolii pe Sfîntul Conon cu porunca lui Dumnezeu, ci și cinstea numelui lui o păzeau, așa voind Dumnezeu. Căci, atunci cînd cineva dintre credincioșii isaurieni îndrăznea să hulească numele lui Conon, îndată aceia erau bătuți de diavoli nevăzuți. Și se făcuse numele lui Conon la toți cinstit și înfricoșat. Fiind oriunde pomenit numele lui Conon, unii din închinătorii de idoli au început a-l huli pe Sfîntul cu cuvinte ocărîtoare. Și îndată au năvălit asupra lor diavolii și, bătîndu-i, îi trăgeau de păr pe cale; apoi, aducîndu-i la Sfîntul, i-au aruncat înaintea picioarelor lui pe hulitorii aceia. Astfel, cuprinsese frica pe toți necredincioșii, încît nici cu mintea nu gîndeau ceva rău asupra Sfîntului Conon.

Pe un om care fura rodurile din țarina lui Conon, l-au prins acei nevăzuți păzitori și, bătîndu-l, l-au adus la sfîntul, cu asinul lui și cu sacul plin de roade. Pe acesta învățîndu-l să nu fure, l-a eliberat Sfîntul la locul său. O văduvă oarecare, săracă, purtînd în brațe pe singurul său fiu, a mers la țarină în vremea secerișului să adune spice în urma secerătorilor. Și a pus pe pămînt pe pruncul său și s-a dus la oarecare depărtare, adunînd spice. Dar, îndată alergînd din pădure, un lup a apucat pe prunc și l-a dus în pustie. Și a alergat femeia după el, dar n-a putut să-l ajungă, nici să scoată pe prunc din dinții lui. Apoi a alergat femeia aceea la făcătorul de minuni, Sfîntul Conon, de vreme ce era aproape locul lui. Plîngînd și căzînd la picioarele lui, i-a spus primejdia. Iar el îndată a poruncit nevăzuților robi și aceia, alergînd în clipeala ochiului, au prins pe lup cu pruncul ținîndu-l în dinți și l-au dus înaintea Sfîntului. El a dat pruncușorul maicii sale viu și sănătos, iar pe lup l-a lăsat întru ale sale.

După aceea alți diavoli, care încă nu erau legați, începuseră în țara aceea a vătăma pe oameni prin diferite boli, dar mai ales cu vărsatul. Înțelegînd Sfîntul vrăjmășia acelora, s-a rugat lui Dumnezeu și îndată i s-a dat putere asupra lor. Deci, prinzîndu-i pe toți, i-a certat și pe unii i-a izgonit din hotare la locuri pustii; pe alții întru adînc i-a trimis, iar pe alții, legați, punîndu-i în treizeci de vase de lut cu plumb și, pecetluindu-i cu puterea Crucii, i-a îngropat în pămînt, sub temelia casei sale.

În acea vreme a sosit prigonire asupra creștinilor. Și a venit în Isauria, din porunca împărătească, un voievod oarecare, anume Magdon. Acela, prinzînd mai întîi pe Sfîntul Onisie, din satul Usorova, l-a muncit pînă la moarte. După aceea și pe Sfîntul Conon l-a prins și-l muncea cu multe și cumplite răni, silindu-l spre idoleasca jertfă.

Auzind isaurienii că voievodul muncește pe Sfîntul Conon, s-au adunat mulțime de bărbați înarmați și au alergat la satul Usorova, vrînd să ucidă pe voievod. De acest lucru înștiințîndu-se voievodul, a încălecat pe cal cu slugile sale și a fugit din hotarele lor. Iar isaurienii au fugit după dînsul și nu l-au ajuns. Iar pe Sfîntul Mucenic Conon l-au aflat legat și peste tot trupul rănit și sîngerat de bătăi. Apoi dezlegîndu-l, plîngeau pentru dînsul; și, ștergîndu-i sîngele, se ungeau pe trupurile lor, dorind să se sfințească cu sîngele lui, și-i sărutau cu dragoste rănile cele luate pentru Hristos. Iar Sfîntul Mucenic se mîhnea foarte că nu-l lăsară să pătimească pînă în sfîrșit, pentru că dorea să moară în munci pentru Hristosul său. După aceea l-au dus oamenii cei credincioși în casa lui părintească din satul Vidania și se îngrijeau pentru vindecarea rănilor lui.

Trecînd doi ani după pătimirea aceea, s-a mutat Sfîntul Conon către Dumnezeu. Atunci, adunîndu-se toată țara Isauriei, a făcut plîngere mare pentru dînsul și l-au îngropat împreună cu fericiții săi părinți și cu sfînta lui mireasă care și-a păzit fecioria sa fără prihană pînă în sfîrșit. După adormirea și îngroparea Sfîntului Conon, au voit isaurienii să prefacă părinteasca lui casă cea mucenicească într-o biserică. Lărgind casa, au început a-i săpa temelia și au aflat în pămînt acele mai sus pomenite treizeci de vase de lut, întru care Sfîntul Conon închisese pe diavoli.

Deci, neștiind ce este într-acele vase, și părîndu-le că este ascuns într-însele aur și argint, s-au bucurat; și degrabă au spart un vas și îndată au ieșit dintr-însul diavolii în chip de fum întunecat și foarte necurat și, întunecînd văzduhul, au făcut vifor înfricoșat, încît toți oamenii, înspăimîntîndu-se, unii au căzut de frică, iar alții au fugit din locul acela. Iar diavolii, zburînd în văzduh, făceau zgomot mare și unul pe altul se strigau pe nume. Și se făcuse frică mare în satul acela, încît nimeni, după apusul soarelui, nu îndrăznea a ieși afară din casa sa, de vreme ce multe îngroziri diavolești se arătau noaptea și speriau pe oameni și pe dobitoace. Iar aceasta o îngăduise Dumnezeu pentru pedepsirea oamenilor celor lacomi; căci, socotind că este în vasele acelea comoară, au început a le sparge.

După aceea, s-au izgonit acele diavolești năluciri și îngroziri, cu rugăciunile Sfîntului Conon. Iar celelalte vase, în număr de douăzeci și nouă, ce țineau într-însele pe diavoli, au rămas și pînă astăzi în pămînt îngropate sub temelia bisericii Sfîntului Conon. Cu ale cărui sfinte rugăciuni și noi să petrecem totdeauna nevătămați de diavoli, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfîntul Duh, pe Unul în Treime Dumnezeu, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna martie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.