Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pomenirea Cuviosului Isihie pustnicul
(5 martie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna martie


Marele plăcut al lui Dumnezeu Isihie, din scutece bine povățuindu-se la fapta bună, a urît plăcerile pămîntești și s-a făcut locaș al Sfîntului Duh. Apoi, suspinînd pentru săturarea bunătăților celor veșnice, cele din Sionul cel de sus, pentru aceasta de bună voia lui s-a izgonit din patrie și și-a căutat loc în pustie.

Cuviosul Isihie era cu neamul din țara antrapenească, care este lîngă marea ce adapă Adriania. Și suindu-se în muntele ce se numește Maionis, diavolii care viețuiau acolo, temîndu-se de izgonirea lor și vrînd să întoarcă pe sfîntul din hotarele acelea, au intrat în doi oameni, în Ioan și în Ilarion și, întîmpinînd pe plăcutul lui Dumnezeu, l-au întrebat unde merge.

Înștiințîndu-se de scopul lui, i-au zis: "Au nu știi, o, omule, că acel loc este rău și te duci la moarte. Căci acolo se află mulțime mare de fiare mîncătoare de trupuri, încă și tîlhari cumpliți locuiesc acolo și nu vei putea să fii viu în acel loc nici o zi". Sfîntul, înțelegînd cu duhul că acele cuvinte nu sînt omenești, ci diavolești, le-a zis: "Eu pentru mulțimea păcatelor mele, sînt vinovat morții. Deci voi merge ca să mor ori mîncat de fiare, ori chinuit de tîlhari".

Acestea zicînd, a făcut rugăciune și, cu puterea Crucii izgonind duhurile necurate cele fără de trupuri din trupurile omenești, a mers în calea sa și, suindu-se într-o parte a muntelui, a iubit acel loc. Zidindu-și acolo chilie, a început a viețui nevoindu-se în pustniceștile osteneli ale pustiei. Și făcînd grădină, o lucra, săpînd pămîntul, semănînd semințe și din ostenelile mîinilor sale se hrănea.

S-a întîmplat de au venit odată o mulțime de păsări în grădina lui și-i mîncau verdețurile și semințele și pustiau de tot ostenelile sfîntului. Pentru aceea sfîntul rugîndu-se lui Dumnezeu, îndată păsările cele ce gustau din ostenelile lui cădeau din văzduh jos și nu puteau să zboare, ci erau întinse pe pămînt. Iar cîte se atingeau de semințele din grădină, acelea nu se mai puteau ridica în văzduh, ci ca de niște otravă fiind vătămate, se tăvăleau. Și era plin locul acela de mulțimea cea mare de păsări, ce căzuseră pe pămînt.

După o vreme, cuviosului fiindu-i milă de păsări, ieșind din chilie, a zis către ele: "Duceți-vă de aici și să nu mai mîncați ostenelile monahicești". Aceasta zicînd sfîntul, îndată toate păsările care zăceau la pămînt, au zburat sus și de atunci nu se mai apropiau niciodată de grădina lui. După aceea, aflînd apă într-o vale, a zidit acolo o biserică mică, în numele Sfîntului Apostol Andrei, unde petrecea cu liniște și în gîndirea de Dumnezeu, împreună cu ucenicii săi.

Odată a fost adusă o fecioară îndrăcită, ai cărei părinți, căzînd la picioarele sfîntului, îl rugau să izgonească duhul cel necurat din fiica lor. Iar cuviosul, rugîndu-se lui Dumnezeu, îndată a alungat pe diavol din acea fecioară. Apoi către părinții ei a zis: "Acestea grăiește Duhul Sfînt, că în acest loc, după moartea mea, va fi o mănăstire de sfinte femei pustnice, a căror putere de rugăciuni va izgoni de aici toate taberele diavolești". Această proorocie a sfîntului s-a împlinit la vremea sa.

Într-una din zile, ieșind Cuviosul Isihie din chilia sa, a văzut un om trăgînd cu boii un car mare, plin de multă povară. Din întîmplare, un bou, împiedicîndu-se cu picioarele, a căzut la pămînt și nu putea să se scoale. Iar omul, alergînd, se nevoia să-l scoale de la pămînt, dar în zadar se ostenea, căci boul lui de osteneală a început a plînge.

Cuviosul văzînd aceasta, i s-a făcut milă de el și, apropiindu-se de bou, îl netezea pe grumaz și ca unui cuvîntător îi grăia boului: "Scoală-te, leneșule, și săvîrșește calea ta, ca nu cîndva aflîndu-te vrăjmașul că ești netrebnic, să te facă unealta răutății sale". Aceasta zicînd, a făcut semnul Crucii asupra boului și îndată sculîndu-se, boul alerga, trăgînd cu liniște carul cel încărcat. Deci, s-a minunat omul acela de aceasta și, închinîndu-se sfîntului cu mulțumire, s-a dus cu bucurie în calea sa. Iar sfîntul, sporind din zi în zi spre mai bine și suindu-se spre săvîrșirea faptei bune, s-a învrednicit a fi cu îngerii împreună vorbitor și a știut a sa mutare către Dumnezeu mai înainte cu treizeci de zile prin îngerul lui Dumnezeu. Pentru aceasta, umplîndu-se de mare bucurie, se gătea spre ieșire. Iar aproape de sfîrșitul său, chemînd ucenicii care viețuiseră cu el, i-a învățat din destul.

După aceea, fiind miezul nopții, deodată a strălucit din cer lumină, nu numai la chilia sfîntului, ci și în tot locul acela. Iar Cuviosul cu veselie zicea cuvintele acestea: "În mîinile Tale, Doamne, îmi dau duhul meu". Apoi a trecut spre cereștile locașuri. Sfîntul și cinstitul lui trup l-au îngropat în biserica cea mai sus numită, "a Sfîntului Apostol Andrei", în raclă de piatră, lîngă sfintele uși.

După aceea Teofilact, episcopul Amasiei, a adus cinstitele moaște ale sfîntului nestricate, în cetatea sa; și le-a pus de-a dreapta altarului, în anul de la facerea lumii șase mii trei sute, pe vremea împărăției lui Constantin și a Irinei (780-797). Iar în locul acela din pustie, unde s-a nevoit cuviosul, s-a făcut mănăstire de fecioare, după proorocia sfîntului.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna martie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.