Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pătimirea Sfîntului Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Cirenei
(2 martie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna martie


În insula Ciprului este o cetate ce se numește Cirene. Într-acea cetate a fost episcop Sfîntul Sfințitul Mucenic Teodot, fiind de neam din Galatia, născut din părinți creștini și crescut în învățătura cărții. El, din tinerețe deprinzîndu-se cu înțelepciune și fapte bune, a mers în insula Ciprului, unde învăța pe elini să lase rătăcirea și înșelăciunea idolească, și să creadă în Hristos, adevă-ratul Dumnezeu. Apoi pe mulți întorcîndu-i, prin propovăduirea Cuvîntului lui Dumnezeu, de la necurăția păgînească, i-a povățuit la calea mîntuirii. Pentru aceea a fost ales episcop în cetatea Cirenei a Ciprului.

Atunci era prigonire mare înpotriva creștinilor, împărățind păgînul Liciniu (308-324), iar în Cipru era ighemon Savin. Dorind sfîntul să fie muncit pentru Hristos, se certa cu îndrăzneală cu elinii, mustrînd rătăcirea lor și propovăduind pe Hristos, adevăratul Dumnezeu.

Auzind despre aceea, ighemonul Savin a poruncit să-l prindă spre mucenicie. Înștiințîndu-se arhiereul lui Dumnezeu de porunca ighemonului, n-a așteptat să vină după dînsul. Ci îndată sculîndu-se, s-a dus singur la ighemon și, stînd înaintea lui, i-a zis: "Iată cel pe care îl cauți, eu sînt! Nu m-am ascuns de tine, nici nu sînt adus cu sila, ci de voia mea am venit. Căci adevărul, pe care nu se cade a-l ascunde, trebuie a-l arăta, adică pe Hristos, Dumnezeul meu, să-L propovăduiesc; iar necurăția și neputința păgînătății voastre s-o vădesc.

Dar nu este trebuință de multă arătare a neputinței voastre, căci singură aceea vă arată a fi neputincioși, căci sînteți mai fricoși decît broaștele, de vreme ce pentru un creștin s-a tulburat toată cetatea și oastea păgînilor. Pentru că se tem diavolii de un om care este rob al lui Hristos și se sîrguiesc ca nu cumva, scăpînd din mîinile voastre ale muncitorilor, să ridice asupra lor mai mare război și să biruiască neputința lor, biruind prin cuvinte pe cei ce le slujesc lor, avînd nădejdea cea deșartă spre dînșii".

Ighemonul, nesuferind o mustrare ca aceasta, a poruncit îndată să bată fără de milă pe Sfîntul cu vine crude. Și, fiind bătut multă vreme, grăia cuvîntul lui David: Pe spatele meu au lucrat păcătoșii, îndelungat-au fărădelegea lor. Încetînd slugile a-l bate pe mucenic, a zis către dînsul ighemonul: "Vezi ce ți-a folosit ție multa grăire și îndrăzneala ta?" Răspuns-a Sfîntul: "De ai fi avut ochii tăi cei sufletești luminați, ți-aș fi arătat ce mi-a folosit bărbăția mea, pe care tu o numești îndrăzneală; ci de vreme ce ești orb, pentru aceea nu poți să-mi vezi bunătățile ce-mi stau înainte; măcar dintr-aceasta să înțelegi, cum că eu căutînd cu sufletească privire la cereștile răsplătiri, cele gătite mucenicilor lui Hristos, sînt nemișcat în rănile cele luate de mine și nu simt mucenicia; căci sufleteasca veselie cea întru Dumnezeul meu, biruiește toate dure-rile trupești".

Savin ighemonul a zis: "Te mîndrești, Teodote, ca să înșeli pe cei ce te aud, dar pe mine nu poți să mă înșeli cu cuvintele tale. Căci pînă într-atîta voi munci trupul tău, pînă ce vei mărturisi stăpînirea zeilor noștri". A grăit Sfîntul: "Precum voiești, ispitește-mă cu muncile; adună-ți toată puternica ta meșteșugire spre trupul meu și te înștiințează de puterea ostașului lui Hristos și vei vedea cine va fi mai tare: cei ce mă muncesc pe mine, ori eu care port în mine pe Hristos?"

Ighemonul a zis: "Au nu știi, cum că din poruncile împărătești am stăpînire asupra trupului tău, ca să-l sfărîm cu rănile și să-ți pierd tăria ta pînă în sfîrșit?" A răspuns sfîntul: "Unuia Dumnezeu, Acestuia Îi slujesc, Care m-a făcut mult mai presus decît împărații și mult mai puternic decît boierii. Pentru aceea acum ca și cu un rob grăiesc cu tine și decît orice rob mult mai necinstit te socotesc pe tine și nu țin seamă de toate muncile, cu ajutorul Dumnezeului meu, Care ne-a învățat să socotim toată dragostea lumească ca pe niște paie, pleavă și gunoi. Deci, să nu socotești că mă vei înfricoșa cu mîndria și cu groaznicele tale îngroziri. Te lauzi cum că ai putere peste trupul meu. Dar o stăpînire ca aceea au și tîlharii care trăiesc în pustietăți. Căci, cînd prind pe cineva în cale, îl muncesc precum voiesc. Și tu acum te socotești a fi puternic, nădăjduind în sabia ta cea fărădelege. Pentru că stăpînirea cea legiuită schimbînd-o în tiranie, pe desfrînați și pe ucigașii de oameni îi ierți, iar munca cea vrednică a lor o aduci asupra bărbaților celor nevinovați și dreptcredincioși".

Atunci, mîniindu-se ighemonul foarte tare, a poruncit să-l spînzure pe mucenic pe lemnul cel de muncă și cu unelte ascuțite să-i strujească coastele lui. Iar pătimitorul lui Hristos, fiind strujit și răbdînd dureri, se ruga lui Dumnezeu, grăind: "Doamne, Iisuse Hristoase, Făcătorul a toată făptura cea văzută și nevăzută, Cel ce ai prădat moartea, Cel ce ai stricat iadul, Cel ce pe Cruce ai omorît începătoriile și puterile întunericului, Care ai vădit pe domnul veacului acestuia și ai dăruit de sus putere Sfinților Tăi Apostoli și fără de ispită i-ai păzit pe dînșii; Cel ce ai dat oarecînd tînărului David biruință asupra uriașului Goliat și ai schimbat văpaia în cuptorul Babilonului, ca să nu vatăme trupurile sfinților Tăi tineri, răcorindu-i cu rouă; Tu și pe mine mă întărește în muncile acestea, căci știi neputința omenească. Slabă este tăria noastră, și se ofilește ca o floare în puțină vreme. Pentru slava numelui Tău, Doamne, dă putere neputinței mele și risipește puterea celor ce se scoală asupra turmei Tale celei sfinte, ca să înțeleagă tot pămîntul că Tu ești Dumnezeu preaînalt, Care dai tărie și putere celor ce nădăjduiesc spre Tine".

Astfel rugîndu-se Sfîntul, sulițele ascuțite atîta îi strujiseră trupul, încît i se vedeau oasele goale. După aceea a poruncit ighemonul ca, luîndu-l de pe lemnul cel de muncă, să-l ducă în temniță.

Deci Sfîntul, fiind dus spre temniță, striga prin toată cetatea, grăind: "Cei ce mă vedeți într-acest chip pătimind, să înțelegeți că nu fără de nădejde pătimesc; căci pentru durerile mucenicești am răsplătire de la Hristos Dumnezeu, spre Care eu nădăjduiesc. Că dacă un împărat pămîntesc vremelnic cinstește pe ostașii săi, cei ce pentru dînsul cu bărbăție și cu vitejie se oștesc și își varsă sîngele lor și le dă vrednice daruri, iar celor ce mor la război, le pome-nește numele cu zugrăveli, cu cît mai mult veșnicul Împărat dăruiește cinste nevoitorilor Săi și în viața cea de acum și la Înviere, cînd îi va arăta părtași ai Împărăției Sale. Stau mărturie cinstitele moaște ale sfinților mucenici care mai înainte s-au nevoit, și care se cinstesc cu cucernicie de toți credincioșii mai mult decît toate cele de pe pămînt, lucruri cinstite și bogății. Iar prin cinstirea lor se închipuiește cinstea și slava care în cer li se dă de la Dumnezeu și de la îngerii Lui sufletelor mucenicilor".

Acestea și mai multe grăindu-le Sfîntul, mergea după dînsul tot poporul pînă la temniță, în care a petrecut Sfîntul cinci zile; după aceea a fost adus iarăși la întrebare înaintea ighemonului. Și a zis ighemonul către mucenic: "Eu socotesc că nu-ți este de trebuință mai multă pedeapsă, să te înțelepțești; destul îți este munca cea dintîi, cred că te vei apropia acum spre cinstea zeilor noștri, amintindu-ți de pătimirile cele dintîi; iar dacă vei petrece încă în nesupunere, apoi mă vei sili ca să aduc asupra ta și mai grele munci. Drept aceea, ascultă-mă, și te izbăvește însuți de muncile ce vor să-ți vină".

Sfîntul Teodot a zis: "Nu cunoști, de trei ori ticăloase, că chiar de s-ar fi strivit trupul meu de munci și coastele mele ar fi sîngerat de răni, totuși cu vitejie sînt gata și acum a suferi de la tine toate cele ce se vor aduce asupra mea, pînă ce voi sfîrși nevoința alergării mele, ca să primesc cununa dreptății care îmi este pusă înainte de Domnul meu, Iisus Hristos".

A zis ighemonul: "Nu pomeni aici pe Cel răstignit, căci defaimi locul acesta de judecată". Răspuns-a Sfîntul Teodot: "Nebunule și plinule de toată necurăția, tu, pomenind pe acei necurați zei ai tăi, oare nu socotești că defaimi locul acesta? Iar eu, deoarece pomenesc pe Cel întru tot curat, ca Stăpîn al meu, pe Iisus Hristos, Împăratul și Domnul, tu cu greutate Îl asculți și hulești, ca și cum s-ar fi prihănit locul tău cel de judecată prin pomenirea numelui lui Hristos. Iată, se chinuiește cugetul tău, numai la numirea preacurat numelui Său.

Dar și diavolii care se cinstesc de voi aceasta o pătimeau, nesuferind muncile ce li se făceau prin vederea lui Hristos și strigau: Ce este nouă și Ție, Iisuse Nazarinene? Ce ai venit mai înainte de vreme să ne muncești pe noi? Nu este lucru de mirare, că nici tu nu suferi a auzi numele lui Hristos, deoarece ești rudă a diavolilor de la strămoșii tăi, slujindu-le acelora și urmîndu-le".

Savin ighemonul a zis: "Eu am socotit că tu vei fi mai blînd după muncile cele dintîi și că mă vei asculta pe mine, cel ce te chem pe tine spre mîntuire; dar tu mai rău te-ai făcut. Ci, de-oarece rămîi neschimbat certîndu-te cu noi și amăgindu-ți inima ta, ca și cum ai răbda pentru Hristos, iată o muncă nouă voi aduce asupra ta și te voi birui și-ți voi arăta că nimic nu-ți sporește nădejdea ta spre Hristos. Că nu-ți va ajuta ție înșelătorul Acela, spre Care, nădăjduind, te semețești la munci".

Iar sfîntul mucenic a zis: "De aș fi răbdat aceasta pentru un om, apoi mai ticălos aș fi fost decît voi, cei fără de Dumnezeu și nici o nădejde bună nu aș fi avut de viața ce va să fie. Dar pînă în sfîrșit nu aș fi suferit atît de mare muncă, dacă nu aș fi privit spre cereasca Împărăție, în care mai multă plată voi primi de la Hristos, adevăratul Dumnezeu. Deci, pentru ce oare să nu rabd mai mari munci, cu ajutorul lui Hristos pentru veșnicele bunătăți cele făgăduite? Vezi în mine ajutorul lui Hristos și te încredințează, cum că nădăjduiesc spre El. Pentru că, acoperindu-mă cu dumnezeiasca Lui mînă, nu mă tem de muncile tale și nimic nu pătimesc cu greutate. Și, deși trupul de țărînă pătimește, gîndul cel întărit în Dumnezeu rămîne neschimbat".

Atunci ighemonul Savin a poruncit ca să se aducă un pat de fier și să-l întindă peste el pe sfîntul și să se aprindă sub dînsul foc și să pună dedesubt vreascuri și paie. Iar după ce pătimitorul a răbdat și această muncă, s-a minunat ighemonul și a zis: "De unde se află la voi creștinii atîta nemilostivire? Pe cine puteți a milui, voi cei ce singuri nu voiți a vă milui pe voi? Sau către cine veți fi îndurați, neîndurîndu-vă de voi înșivă?" Sfîntul Teodot a zis: "Obiceiul iubirii de oameni nu-l știi și pentru milă grăiești? Atunci îți voi mulțumi ție, cînd mă vei schimba pe mine din vremelnica viață și mă vei elibera la cereasca Împărăție. Dar voiești a mă înălța pe mine, căci, mai mult muncindu-mă, și mai multă răsplătire îmi mijlocești. Deci, dacă îți este milă de mine, eliberează-mă prin felurite munci din această vremelnică viață. Adaugă-mi și mai mari munci, ca acolo să mi se adauge cununa dreptății. Muncește-mă pînă la moarte, ca desăvîrșit nevoitor să mă duc la Puitorul meu de nevoință, Hristos, ca toate sfintele îngerești cete să mă pri-mească, bucurîndu-se și veselindu-se".

Ighemonul a zis: "Eu te voi face desăvîrșit nevoitor, căci voi afla alte munci mai cumplite contra ta". Iar mucenicul lui Hristos a zis: "De ai fi știut bunătatea Dumnezeului meu, spre Care nădăjduiesc, cum că, pentru muncile acestea de puțină vreme, mă voi învrednici vieții celei veșnice, tu însuți ai fi voit să pătimești pentru El, precum pătimesc și eu. Dar, de vreme ce au împietrit inimile voastre diavolii, cei ce se cinstesc de voi, și nimic, după viața aceasta, nu nădăjduiți, de aceea ați căzut în înșelăciunea lumii acesteia, mai înainte cinstind cele vremelnice și trecătoare, mai mult decît cele veșnice".

Acestea auzindu-le, ighemonul s-a înspăimîntat și a zis: "Îmi spuneau unii de tine, cum că ești simplu, dar eu te văd a fi priceput mare". Iar Sfîntul Teodot a răspuns: "Hristos grăind prin mine, care ritori pot să-mi stea împotrivă? Deci să știi cum că bine ai auzit de la cei ce ți-au spus despre mine că sînt nepriceput. Adevărat au zis. Însă darul Hristosului meu nevoindu-se împreună cu mine, precum mă învață a grăi, așa și muncile mă învață a răbda, ușurîndu-mi durerile în rănile ce le primesc".

Ighemonul a zis: "Nu te voi cruța, Teodote". Răspuns-a Sfîntul: "Fă ce voiești, că sînt gata la aceasta". Atunci ighemonul Savin a poruncit să-i bată piroane în picioarele lui și să fie prigonit de ostași. Bătîndu-i piroane în picioare, el, ridicîndu-și mîinile sale la cer, grăia: "Mulțumesc Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că pe mine nevrednicul m-ai învrednicit a fi părtaș patimilor Tale! De unde mi s-a adăugat mie, lepădatului, atît dar, căci iată acum la cer m-am suit? Mulțumesc Ție, Mîntuitorul meu, că m-ai izbăvit de cei ce-mi prigonesc sufletul. Slăvească-se numele Tău, Stăpîne Hristoase, în trupul meu, că Tu îmi ești viață, Fiule al lui Dumnezeu, și a muri pentru Tine, dobîndă îmi este. Încredințez Ție pe cei ce pătimesc pentru numele Tău; fii lor ajutător. Potolește viforul acesta și risipește pe cei ce se scoală asupra Bisericii Tale celei sfinte, ca în pace să Te laude pe Tine poporul Tău, în veci".

După aceea a grăit către creștinii cei ce îi stăteau de față: "A mea nevoință, fraților, acum se sfîrșește și cununa îmi este aproape. Iată plata dreptății mele pe care mi-o va dărui mie Iisus Hristos. El S-a răstignit pentru mine, iar eu trupul mi l-am dat la răni pentru Dînsul! El a murit pentru mine, ca să mă izbăvească din stricăciune, iar eu mor pentru Dînsul, ca să mă învrednicesc Împărăției Lui! O, cît este de mare darul lui Hristos! că pentru pătimirea cea de puțin timp pentru El, veșnice și negrăite bunătăți răsplătește, mai mult decît măsura cea vrednică. Nu sînt vrednice pătimirile vremii de acum, pe lîngă slava ce are să se arate întru noi". Și așa, cu piroanele în picioare, alerga Sfîntul, fiind izgonit de ostași pe drum.

Mulți din poporul elinesc, văzînd o răbdare ca a lui și cuvintele cele ca mierea curgătoare ascultîndu-le, au crezut în Hristos și își băteau joc de necurații idoli, iar pe tiran îl ocărau și numele lui Hristos îl preamăreau. Aflînd de aceasta ighemonul Savin, a poruncit ca iarăși să-l arunce pe Sfîntul Teodot în temniță; căci zicea el: "Să nu se înșele poporul cu fermecătoarele lui învățături". Deci, se sfătuia cu sfetnicii săi, cu ce moarte să piardă pe mucenic.

Trecînd multe zile, au început a i se înmulți rănile și toți binecredincioșii creștini venind cu mahrame curate, i le ștergeau. După aceasta marele Constantin, biruind pe Maxențiu cu puterea Crucii (312) și dăruind libertate tuturor creștinilor (313), a venit poruncă de la dînsul să înceteze prigonirea și cei ținuți în legături pentru Hristos să fie liberi.

Auzind de aceasta Sfîntul Teodot s-a mîhnit foarte tare căci dorea să moară în munci pentru Hristos. Deci, fiind eliberat, s-a dus la cetatea sa, Cirene, și, petrecînd după pătimire doi ani pe scaunul său, a adormit întru Domnul. Și a luat îndoită cunună, a arhieriei și a muceniciei, din mîna Domnului nostru Iisus Hristos, Care încununează pe nevoitorii Săi cu slavă veșnică. Căruia și noi de ne-am învrednici, cu rugăciunile Sfîntului Sfințitului Mucenic Teodot și cu darul lui Hristos, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna martie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.