Pomenirea Sfinţilor patru sute patruzeci de Mucenici
(2 martie)

Versiune fara diacritice | Vieţile Sfinţilor pe luna martie

Aceştia au pătimit în Italia de la longobarzi. Despre ei scrie Sfîntul Grigorie Dialogul, papă al Romei, în cartea III, cap. 27 şi 28, zicînd: Mai înainte de aceşti cincisprezece ani, precum mărturisesc cei ce au fost atunci, pe patruzeci de lucrători de pămînt robindu-i longobarzii, care năvăliseră asupra stăpînirii Romei, îi sileau să mănînce cu dînşii din cărnurile cele jertfite idolilor. Dar ei n-au voit a se atinge de mîncărurile cele necurate, măcar că vedeau pedeapsa cea cu moartea, pentru că au iubit veşnica viaţă mai mult decît pe cea vremelnică. Şi, pentru că stăteau cu credinţă în a lor mărturisire, toţi au fost junghiaţi.

Deci toţi s-au făcut mucenici pentru Hristos, ca să nu mîhnească pe Ziditorul lor cu gustarea din cele jertfite idolilor, primind mai bine să-şi sfîrşească viaţa prin sabie.

În acea vreme şi pe alţii, ca la patru sute de suflete, i-au prins longobarzii. Aceştia au adus spre jertfă diavolului un cap de capră, după obiceiul lor şi, jucînd împrejur, cîntau cîntece urîte. Apoi, plecîndu-şi grumazii, se închinau şi se rugau acelui cap de capră, şi sileau pe robiţii lor să facă la fel ca dînşii.

Atunci toată mulţimea celor robiţi şi-au ales mai bine, prin moarte vremelnică, să cîştige viaţa cea fără de moarte, decît să asculte porunca lor şi, închinîndu-se împreună cu dînşii diavoleştei jertfe, să trăiască viaţă nelegiută. Căci grumazul pe care îl închinau totdeauna Ziditorului lor, n-au voit să-l plece zidirii. Pentru aceasta, prinzîndu-i vrăjmaşii şi aprinzîndu-se cu mare iuţime, pe toţi i-au ucis cu săbiile, deoarece n-au putut să-i aibă părtaşi înşelăciunilor lor.