Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața Cuviosului Isachie Mărturisitorul, egumenul mănăstirii Dalmația
(30 mai)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna mai


După aflarea cinstitei și de viață făcătoare Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos și după împărăția marelui Constantin, a pătruns în Biserica lui Hristos tulburarea și eresul lui Arie. Adică, balaurul cel mult pestriț, vrăjmașul cel cu multe capete și cel de-a pururea al neamului creștinesc, dar mai ales urîtor al lui Hristos, Mîntuitorul nostru și vrăjmaș al sfintei credințe.

Tulburarea și eresul acela, fiind băgat în Biserica lui Dumnezeu, prin vicleșugul său cel cu rea meșteșugire, a îndemnat pe Valent păgînul și nelegiuitul împărat, ca să apere și să lățească eresul lui Arie. Deci, acel împărat a ridicat prigonire contra celor dreptcredincioși și a poruncit să închidă sfintele biserici, ca să nu se săvîrșească obișnuitele jertfe dumnezeiești. Pe altele le-a prefăcut în grajduri de cai, iar pe altele le-a dărîmat pînă în temelie. El a lungit acea răutate multă vreme, încît le era mare tînguire și plîngere robilor lui Hristos, care se rugau lui Dumnezeu ziua și noaptea ca să se milostivească spre Sfînta Sa Biserică și să facă judecată dreaptă și izbîndire împăratului cel nedrept.

În acea vreme era precum a fost în zilele Apostolilor, cînd împăratul Irod și-a pus mîinile, ca să facă rău unora ce erau din Biserică. După cîțiva ani, Dumnezeu a ridicat cu duhul pe robul Său, monahul Isachie, precum odinioară a ridicat pe Proorocul Daniil, spre apărarea nevinovatei Susana. Fericitul Isachie a fost mai întîi în pustia răsăritului, urmînd Sfîntului Prooroc Ilie și petrecînd viața asemenea cu îngerii. El, auzind de prigonirea arienilor, care o făcea asupra Bisericii și de împăratul care ajuta acelor eretici, i s-a făcut jale foarte mare de aceasta. Deci, lăsînd pustia, a venit în Constantinopol, întărind pe credincioși în buna credință. Astfel, cuvîntul lui era ca o lumină aprinsă, duhul lui Dumnezeu se odihnea peste dînsul și darul cel ceresc îl umbrea.

Văzînd el necazul ce se făcea credincioșilor de către necredinciosul împărat și de către cei de un gînd cu el, se ruga lui Dumnezeu, ca din înălțimea scaunului Său cel sfînt, să caute spre cei necăjiți pe nedrept și să arate milostivirea Sa spre dînșii, iar mîndria făcătorilor de rău s-o smerească. Atunci, același Dumnezeu, care a auzit odinioară pe plăcutul Său, Moise, ce se ruga pentru poporul cel chinuit de Faraon, Acela a auzit și pe robul Său Isachie și a ridicat contra păgînului împărat Valent năvălirea barbarilor. În acea vreme, barbarii cei ce petreceau peste Dunăre, adunînd putere mare de oaste, au pornit cu război contra grecilor. Deci, năvălind cu acea putere, au supus Tracia și astfel se apropiau de Constantinopol. Pentru aceea, împăratul Valent a fost nevoit să-și adune ostașii săi și să iasă întru întîmpinarea vrăjmașilor. Dar i s-a întîmplat ceea ce se întîmplase odinioară lui Saul, împăratul lui Israel, care era vrăjmașul lui David. Adică, Saul nu s-a întors de la război, după proorocia Sfîntului Samuil, căci a mîniat pe Domnul Dumnezeu.

Deci, Valent, ieșind din Constantinopol cu oștile sale, fericitul Isachie i-a ieșit în cale și a strigat cu glas mare, zicînd: "Împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioși, căci Dumnezeu îți va îndrepta bine calea înaintea ta". Împăratul nu i-a răspuns, ci, defăimîndu-l ca pe un prost și fără de minte și nesocotindu-i cuvintele întru nimic, s-a dus în calea sa. A doua zi, fericitul stareț, ieșind înaintea împăratului, a grăit către el: "O, împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioși și-ți va fi războiul cu izbîndă, pentru că vei birui pe vrăjmași și te vei întoarce sănătos și cu pace!"

Împăratul, socotind acele cuvinte ale lui: "Te vei întoarce sănătos și cu pace...", voia să deschidă bisericile cele închise și să le dea celor dreptcredincioși; dar pentru aceasta a început a se sfătui cu sfetnicii săi. Însă, un voievod oarecare, fiind din credința cea rea a arienilor, a sfătuit pe împărat, să nu asculte pe monahul acela, ci să-l gonească cu necinste. Atunci împăratul a ocărît pe stareț, l-a gonit de la el cu batjocură și cu bătăi și a plecat mai departe în calea sa.

A treia zi, cuviosul stareț iar a întîmpinat pe împărat și apucînd de frîu calul pe care era călare, a început a-l ruga mai cu osîrdie și a-l sfătui să deschidă bisericile, îngrozindu-l cu răzbunarea lui Dumnezeu, de nu va face ceea ce îi cere. Deci, întîmplîndu-se acolo o rîpă adîncă, cu spini cumpliți și cu o baltă de noroi, în care, și o fiară dacă ar fi căzut, nu ar fi putut să mai iasă de acolo, ci s-ar fi afundat cu totul și ar fi murit, împăratul a poruncit să arunce pe monah în acea rîpă, ca să moară acolo și s-a dus în calea care era înaintea lui. Iar Sfîntul Isachie, fiind aruncat în spini și în baltă, s-a păzit de dreapta lui Dumnezeu și a rămas fără de vătămare, de vreme ce spinii nici nu l-au rănit, nici balta nu l-a înecat, ci zăcea în mijlocul bălții, între spini, ca pe un așternut moale în mijlocul florilor, binecuvîntînd și cîntînd Domnului, pînă ce cu porunca lui Dumnezeu, arătîndu-i-se trei bărbați purtători de lumină, l-au ridicat din baltă și l-au scos întreg și sănătos din rîpa aceea și, punîndu-l pe uscat, s-au făcut nevăzuți.

Atunci, Cuviosul Isachie a cunoscut că Domnul a trimis pe îngerii săi să-l scoată din prăpastia aceea și, căzînd în genunchi, a dat mulțumire Mîntuitorului său, ca Cel ce are purtare de grijă pentru robii Săi și nu părăsește pe cei ce se tem de El și nădăjduiesc spre ajutorul Lui. Deci, rugîndu-se și întărindu-se cu Duhul Sfînt, s-a sculat și, alergînd degrabă pe altă cale, a ieșit înaintea împăratului și a stat înaintea lui. Văzîndu-l împăratul, s-a înspăimîntat și s-a minunat de acea vedere. Atunci sfîntul a zis cu îndrăzneală către dînsul: "Tu ai voit să mă omori în spini și în baltă, iar Domnul m-a păzit viu și prin sfinții Săi îngeri m-a scos din acea prăpastie. Deci, o, împărate, ascultă-mă și deschide bisericile celor dreptcredincioși, ca să biruiești pe vrăjmași și să te întorci cu biruință; iar de nu mă vei asculta, apoi nu te vei întoarce de la război, ci vei pieri acolo".

Împăratul se minuna de îndrăzneala monahului și de fața lui cea minunată, însă nu l-a ascultat, de vreme ce inima lui era împietrită și dezlipită de Dumnezeu. Deci, a dat pe cuviosul la doi boieri, anume: Saturnin și Victor, cărora le-a poruncit să-l păzească în legături, zicînd: "Să-mi țineți pe acest stareț bîrfitor pînă ce mă voi întoarce, ca să-i dau răsplata cea vrednică, pentru îndrăzneala lui cea fără de rușine".

Însă, Cuviosul Isachie, fiind plin de Duhul Sfînt și, umplîndu-se de mai multă rîvnă - ca altă dată Sfîntul Prooroc Miheia împotriva lui Ahav, împăratul lui Israel - a strigat către Valent, zicînd: "Dacă te vei întoarce cu pace, apoi să știi că nu mi-a grăit mie Domnul. Însă, îți zic că vei duce ostașii la război și nu vei putea să biruiești pe vrăjmași, ci vei fugi din fața lor, vei fi prins și vei fi ars de viu cu foc". Sfîntul, zicînd acestea, a fost dus în legături, iar împăratul a plecat pe cale mînios.

Cînd s-au întîlnit oștile grecești cu cele barbare și s-au lovit la război, atunci s-a făcut tăiere mare și, cu dumnezeiasca voie, barbarii au biruit pe greci, după proorocia Sfîntului Isachie. Astfel, au căzut mulți de ascuțișul sabiei, iar împăratul Valent a fost rănit și, neputînd să stea împotriva barbarilor, a fugit. Deci, barbarii, venind cu puteri multe după el, tăiau oștile grecești ca niște mlădițe și era aproape să ajungă și pe împărat.

Dar, împăratul, fugind împreună cu sfetnicul său, acel voievod arian care îl sfătuise să nu asculte pe Isachie, s-a apropiat de un sat și, văzînd niște paie, a descălecat de pe cal, fiind obosit. Deci, de frica barbarilor s-a ascuns în paiele acelea cu acel sfetnic al său, dar nu s-a ascuns de mîna lui Dumnezeu, Care l-a pedepsit. Căci barbarii, care veneau după el, ajungînd la satul acela și înștiințîndu-se de locuitorii acelui sat, că niște greci s-au ascuns în paie, au aprins foc împrejurul lor și le-au ars. Astfel, au pierit cu sunet, acel ticălos împărat, împreună cu sfetnicul lui.

După războiul acela, armata grecească care mai rămăsese, s-a dus în întîmpinarea lui Grațian, împăratul Romei, care venea în ajutorul grecilor. Sosind Grațian, a pus împărat al grecilor pe Teodosie, care a fost numit mare; iar Teodosie, adunînd îndată oastea cea risipită, s-a dus contra barbarilor și i-a biruit, iar după ce i-a învins, s-a întors cu biruință și a mers la Constantinopol. În acea vreme, îndată după pieirea lui Valent, unii din ostași, care au fost risipiți de barbari, neștiind că împăratul Valent nu mai este între cei vii, au mers la Cuviosul Isachie care era ținut în legături și îi ziceau: "Gătește-te de răspuns, căci se întoarce împăratul de la război, cînd te va întreba și te va munci!" Sfîntul le-a răspuns: "Iată, au trecut șapte zile de cînd am mirosit putoarea oaselor lui celor arse, de vreme ce, după proorocia mea, este ars cu foc". Cei ce au auzit acestea s-au înfricoșat, iar după puține zile toți au știut de sfîrșitul lui Valent. Și astfel au eliberat pe Sfîntul Isachie din legături și îl cinsteau ca pe un prooroc al lui Dumnezeu.

După ce noul împărat Teodosie a intrat în cetate cu prăznuire, cei doi boieri mai sus ziși, Saturnin și Victor, i-au spus despre Cuviosul Isachie, despre îndrăzneala și proorocia lui. Atunci împăratul, minunîndu-se de un bărbat ca acela, a poruncit ca pe acel cuvios să-l aducă cu cinste la sine și, astfel s-a închinat lui, cinstindu-l ca pe un mare plăcut al lui Dumnezeu. Deci, împăratul ruga pe sfîntul să se roage lui Dumnezeu pentru el și pentru toată împărăția lui. La rîndul său, Cuviosul Isachie sfătuia pe împăratul să petreacă în dreapta credință și să redea pacea Bisericii și astfel, să mîngîie pe cei chinuiți. Împăratul l-a ascultat și a făcut toate cele grăite de el. El a izgonit pe arieni din Constantinopol și pentru aceasta a pricinuit bucurie mare credincioșilor. Deci, fericitul Isachie, mulțumind lui Dumnezeu, voia să se ducă în pustie la viața sa cea dintîi; iar Saturnin și Victor au rugat pe cuviosul să nu se despartă de cetatea împărătească, ci să viețuiască împreună cu ei, să ajute Bisericii lui Hristos cu rugăciunile și cu învățăturile sale, și astfel, sfîntul s-a plecat la rugămintea lor.

Născîndu-se ceartă între Saturnin și Victor, pentru că fiecare dintr-înșii voiau ca cuviosul părinte să petreacă în casa lui, fericitul stareț, cunoscînd acea ceartă, a zis către ei: "Fiilor, destul îmi este dragostea voastră! Dar, de vreme ce aveți grijă și dorință să petreceți împreună cu mine, apoi vă spun că, cine se va grăbi mai întîi să-mi zidească o locuință, la acela voi petrece în toate zilele vieții mele". Deci, amîndoi au început a se îngriji ca să zidească locaș plăcut omului lui Dumnezeu. Saturnin avea afară din cetate un loc foarte frumos, plăcut spre viață monahicească. El, sîrguindu-se mai repede, a pregătit acel locaș plăcutului lui Dumnezeu și acolo s-a sălășluit Cuviosul Isachie. Asemenea și Victor a zidit un locaș ales pentru Sfîntul Isachie, dar el era întristat că Saturnin îl întrecuse. Deci, venind la sfîntul, îl rugă în genunchi, să vină și în chilia zidită de el, însă cuviosul voia mai mult să petreacă în lăcașul lui Saturnin, decît în al lui Victor. Cu toate acestea, uneori mergea și la Victor și petrecea și la el cîteva zile, netrecînd cu vederea rugămintea lui.

Astfel au început a se aduna la cuviosul mulți din cei ce voiau să se călugărească, încît s-a întemeiat o mănăstire mare din averile acelor iubitori de Dumnezeu bărbați, Saturnin și Victor. Iar Cuviosul Isachie a fost povățuitor și egumen al multor monahi și dascăl folositor oamenilor mireni, aducîndu-i pe toți la calea mîntuirii, cu cuvîntul și cu exemplul vieții celei îmbunătățite. El era foarte milostiv cu cei săraci și, de nu avea vreodată ce să dea celui ce cerea, apoi dezbrăca haina de pe sine și o dădea. El a făcut multe lucruri bune și plăcute lui Dumnezeu și, sosind la adînci bătrîneți, s-a apropiat de fericitul său sfîrșit. Chemînd pe frați și învățîndu-i cele de folosul sufletului, le-a pus egumen în locul său pe un bărbat cinstit și sfînt cu viața, pe fericitul Dalmat, de la care mai pe urmă și locașul acela s-a numit "Dalmat".

Astfel, Cuviosul părintele nostru Isachie, după multe osteneli primite de Dumnezeu, a trecut la veșnica odihnă către Domnul. Pentru aceasta s-a adunat toată cetatea la îngroparea lui și au pus cinstitul lui trup în biserica Sfîntului Întîiului Mucenic Ștefan. Iar sfîntul lui suflet a stat înaintea scaunului Preasfintei Treimi, în ceata sfinților și cuvioșilor părinți și roagă împreună cu dînșii pentru noi pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, pe Unul Dumnezeul nostru, a cărui slavă este în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna mai

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.