Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Cuvioasa Muceniță Teodosia, care a pătimit pentru Sfintele Icoane
(29 mai)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna mai


Sfînta Teodosia, mireasa lui Hristos, s-a născut în Constantinopol, din părinți bogați, cinstiți, dreptcredincioși și împodobiți cu fapte bune. Aceștia, fiind mulți ani neroditori de prunci, erau foarte mîhniți. Ei totdeauna se rugau cu postire multă, alergau ziua și noaptea la biserica lui Dumnezeu și dădeau cu prisos milostenie la săraci. Odată, fiind ei în biserica Sfintei Mucenițe Anastasia, la cîntarea cea de toată noaptea, pe cînd maica sa se ruga cu lacrimi mai cu dinadinsul pentru dezlegarea nerodirii sale, a adormit puțin și i s-a arătat în vis Sfînta Muceniță Anastasia și i-a zis: "Femeie, nu te mîhni, că vei zămisli și vei naște!" Ea, deșteptîndu-se, s-a bucurat și a spus aceasta bărbatului său. Și i-a zis bărbatul ei: "Viu este Domnul, că de ne va dezlega nerodirea noastră și vei naște parte bărbătească sau femeiască, îl vom aduce ca dar Stăpînului nostru, Hristos Dumnezeu!"

Apoi, după puțină vreme a zămislit și a născut prunc de parte femeiască. Pe această sfîntă fecioară ei au numit-o Teodosia, adică dată de Dumnezeu, căci de la Dumnezeu li s-a dăruit, și au lumi-nat-o cu Sfîntul Botez. Apoi, după patruzeci de zile, maica, luînd pe pruncă în mîini, a adus-o în biserica Sfintei Anastasia și, cu lacrimi de bucurie, a dat mulțumire Domnului și sfintei mucenițe, făgăduind ca, după ce va crește, s-o dea în numărul mireselor lui Hristos, care își păzesc fecioria în rînduiala monahicească. Deci, maica sa luînd binecuvîntare, s-a întors acasă și creștea pe prunca cea făgăduită lui Hristos cu toată luarea aminte, învățînd-o citirea dumnezeieștilor cărți și frica de Dumnezeu, aprinzînd astfel în inima ei focul dragostei celei dumnezeiești.

După ce au trecut șapte ani de la nașterea Sfintei Teodosia, tatăl ei a murit, iar maică-sa, luînd-o, a adus-o la mănăstirea Sfintei Anastasia și a dat-o spre tundere în schima monahală. După trei ani a murit și ea, lăsînd toată averea fiicei sale monahiei Teodosia. Ea, ajungînd la vîrsta cea desăvîrșită și fiind plină de înțelegere și de dragoste către Dumnezeu, toată averea care rămăsese de la părinții săi n-a voit s-o aibă la sine, ci a dat-o lui Dumnezeu, Căruia s-a dat și pe sine spre jertfă vie. Deci, chemînd un argintar, i-a dat aceluia mult aur și argint, pentru ca să îmbrace trei icoane: a Mîntuitorului Hristos, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Sfintei Mucenițe Anastasia.

Acele icoane, care erau de cîte trei coți, le-a pus în biserică; iar cealaltă avere a împărțit-o toată săracilor și scăpătaților, sărmanilor și văduvelor. După aceea, petrecînd de bunăvoie în sărăcie monahicească, slujea Domnului ziua și noaptea, îmbogățindu-se cu duhovniceasca bogăție a darului lui Dumnezeu. Ea se înarma contra vrăjmașului celui nevăzut cu platoșe de rugăciuni, iar trupul omorîndu-și cu nevoințele pustnicești și cu ostenelile, se lupta împotriva diavolilor și astfel biruia pe vrăjmașul cel fără de trup, sfărîmînd capul balaurului iadului și surpînd pe mîndrul veliar prin smerenie, prin blîndețe, prin dragostea cea plăcută lui Dumnezeu, prin curăție, prin cucernicie, prin ascultare și prin alte fapte bune călugărești.

Odată, la miezul nopții, stînd ea la rugăciune, a văzut înaintea ei pe diavol; și a zis către ea: "Și tu te-ai pornit asupra mea? Deci, mă voi porni și eu mai tare asupra ta! Și nu numai asupra ta, ci și asupra tuturor creștinilor, de vreme ce am aflat pe un om prin care voi putea ridica război contra Bisericii. Astfel, pe mulți îi voi întoarce de la închinarea icoanei lui Hristos și vor merge în urma mea, făcînd voia mea". Sfînta Teodosia, însemnîndu-se cu semnul Sfintei Cruci, a zis: "Blestemat să fii tu, diavole, vrăjmaș al creștinilor, și toate meșteșugurile tale să fie deșarte cu puterea lui Hristos, Dumnezeul nostru". La auzul acestora diavolul s-a stins; iar cuvioasa îngrădindu-se cu Sfînta Cruce, a început a cînta psalmii lui David: Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă din fața Lui cei ce-L urăsc pe El.

Această înfricoșată vedenie și cuvintele cele trufașe ale diavolului, fericita fecioară Teodosia le-a spus egumenei sale și o întreba: "De unde o să vie ispita contra creștinilor spre care vrăjmașul se laudă s-o aducă?" Iar egumena a zis către ea: "Fiindcă Sfîntul Apostol zice că cei ce voiesc a viețui cu bună credință întru Iisus Hristos vor fi prigoniți, iar oamenii cei vicleni și fermecători vor spori spre mai rău, înșelîndu-se unii pe alții. Deci, de la oamenii cei răi, care socotesc cele eretice înșelîndu-se, pe aceia diavolul îi are ca pe niște unelte ale sale. De la aceia s-a tulburat turma lui Hristos. Precum au fost prigoniți din început prin multe ispite cei binecredincioși, tot astfel, și în zilele cele de pe urmă, va năvăli asupra Bisericii celei dreptcredincioase vreun lucru potrivnic și tulburător. Deci, tu petrece în acelea în care te-ai învățat, cum zice Sfîntul Pavel, că știi din pruncie Sfintele Scripturi, care pot să te ducă la mîntuire, prin credința cea întru Iisus Hristos.

După cîțiva ani, s-a sculat contra dreptcredinciosului împărat Teodosie, care se numea Adramitin, un voievod al lui cu numele Leon, care se numea Conon, de neam din Isauria. Acela, luînd lui Teodor puterea împărătească, a împărățit singur. La începutul împărăției sale se arăta a fi dreptcredincios, dar, după puțină vreme, s-a făcut un nou Baltazar, spurcînd sfințenia bisericească și urînd pe Hristos Dumnezeul, Cel Preaînalt și cinstita Lui icoană. El a introdus în Biserică otrava cea vătămătoare de suflet a eresului maniheilor, dar mai ales a iudeilor.

El s-a năpustit cu glas ca un leu răcnind și scoțînd cuvinte de hulă ereticești contra sfintelor icoane, numindu-le idoli; iar pe cei ce se închină lor numindu-i închinători de idoli. Deci, a dat poruncă în toată împărăția sa să se lepede și să se scoată afară din biserici sfintele icoane. În acea vreme, scaunul patriarhiei Constantino-polului era ocupat de Preasfințitul Gherman. Acesta, cu ceilalți arhierei credincioși, s-au împotrivit poruncii împăratului, nevoind a se supune la ereticeasca lui poruncă pe care o dăduse spre lepădarea sfintelor icoane; deci, grăia către hulitorul acela: "Întrupîndu-se Stăpînul Mîntuitorul nostru din preacuratele sîngiuiri ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și săvîrșind pentru noi toată dumnezeiasca Sa rînduială, a zdrobit toată idoleasca slujbă și toate chipurile idolești s-au dat focului și întunericului.

De la viețile apostolești și de la învățăturile lor cele mîntuitoare de lume a trecut mai mult de șapte sute de ani pînă în zilele noastre; deci, în vremile acelora erau atît de mulți sfinți drepți și cuvioși părinți, încît niciunul din dînșii n-au hulit sfintele icoane, nici a auzit cineva vreodată o socoteală mai rea ca aceasta, pe care voi o purtați acum, lepădînd cinstirea icoanelor, care este făcută din vremile cele vechi, cu vrednică datorie. Sfînta Biserică din început a primit închipuirea sfintelor icoane și cinstirea acelora, începînd de la chipul cel nefăcut, pe care Mîntuitorul singur l-a trimis pe mahramă lui Avgar, stăpînitorul Edesei. Apoi, după înălțarea lui Hristos, femeia aceea ce-i curgea sînge, care prin atingerea de marginea hainelor lui Hristos s-a tămăduit, a făcut dintr-o piatră chipul lui Iisus Hristos. După aceasta, Sfîntul Evanghelist Luca, a zugrăvit icoana Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu și de atunci s-a început acea dreptcredincioasă zugrăvire a sfintelor icoane și împodobirea bisericilor Domnului și a dreptcredincioșilor creștini. Acest lucru nici cele șase sfinte Sinoade a toată lumea, care au fost mai înainte de noi, nu le-au lepădat, ci mai ales a poruncit să ne închinăm închipuirilor sfinților, iar nu să le lepădăm pe acelea.

Deci să știi, o, împărate că eu pentru cinstirea sfintelor icoane sînt gata, nu numai a pătimi ceva rău, ci a și muri. Căci chipul lui Hristos poartă numele Însuși al lui Hristos, Care S-a întrupat din Fecioara cea fără de prihană și a petrecut pe pămînt cu oamenii. Deci se cade fiecărui dreptcredincios creștin a muri atît pentru numele lui Hristos, cît și pentru chipul Lui, de vreme ce cel ce nu-I cinstește chipul, nu cinstește nici pe cel închipuit".

Auzind împăratul acestea, s-a umplut de mînie și, răcnind ca un leu, a început mai cumplit a se înrăi, prigonind și muncind pe cei dreptcredincioși, iar pe cei ce se împotriveau lui îi dădea morții. Deci, mai întîi a trimis ostașii săi cu arme, de au izgonit de la patriarhie pe Sfîntul Gherman cu ocări și cu bătăi, iar în locul lui a pus pe mincinosul patriarh, ereticul Anastasie, cel de un gînd cu el. După aceea toate cărțile dumnezeiești și pe învățătorii cei înțelepțiți de Dumnezeu i-a dat focului; de vreme ce lîngă biserica Sfintei Sofia era o bibliotecă, avînd mai mult de trei sute de mii de cărți, iar lîngă aceea erau douăsprezece școli și tot atîți înțelepți dascăli, peste care era unul mai mare, înțeleptul Ghimnasiarh, care luase acea cinste de la împăratul. Deci, toți aceștia erau, cu binecuvîntarea patriarhului, potrivnici păgînătății acelui împărat.

Acel împărat fără de lege, a poruncit ca acea bibliotecă, cu toate școlile, cu dascălii și cu ucenicii care s-au aflat în ele la acea vreme, să le înconjoare cu oaste, să le pună foc și să le ardă, astfel încît nici unul n-a scăpat din foc și nici o carte n-a rămas nearsă. Atunci puteai să vezi toată cetatea Constantinopolului în întristare și în mare supărare, toți plîngînd și suspinînd, unii pentru nedreapta izgonire a Preasfințitului patriarh Gherman, alții pentru arderea atîtor cărți renumite și dascăli iscusiți, iar alții pentru necinstirea cea mare ce se aducea sfintelor icoane, de vreme ce pretutindeni erau sfărîmate, aruncate în noroi, călcate în picioare și arse cu foc. Deci, noul patriarh Anastasie, fiind eretic, stînd ca o urîciune a pustiirii la locul cel mai de cinste și făcîndu-se bine primit de împărat și ajutînd la eresul acelui luptător de icoane, îndată a poruncit ca să dea afară din biserică cinstitele icoane.

Pe vreme aceea, la Constantinopol, era o poartă care se numea "Poarta de aramă", ce ducea la palatul împărătesc. Acea poartă era zidită din zilele marelui împărat Constantin, iar deasupra acelei porți era chipul Mîntuitorului făcut din aramă, care stătea acolo de mai bine de patru sute de ani.

Pe acel chip al Mîntuitorului, patriarhul Anastasie vrînd să-l lepede la pămînt și să-L dea focului, ca un luptător de icoane ce era, a trimis ostași cu tesle la acel lucru; și, cînd un ostaș oarecare cu dregătoria spătar s-a suit cu tesla pe scară spre a lua chipul lui Hristos și a îndeplini lucrul său cel potrivnic lui Dumnezeu, atunci l-au văzut niște femei dreptcredincioase, care se întîmplaseră acolo, între acelea fiind și Cuvioasa Teodosia. Acelea s-au aprins cu rîvnă după icoana lui Hristos, îndemnate fiind de Cuvioasa Teodosia, care avea mai multă rîvnă și osîrdie spre Domnul și, fiind insuflate de sfătuirile cele de Dumnezeu și pline de vitejeasca îndrăzneală către Dumnezeu, au alergat la scară, au răsturnat-o la pămînt împreună cu ostașul acela, care căzînd de sus, a fost ucis, iar ele, trăgîndu-l și bătîndu-l, îl batjocoreau pentru acea nelegiuire.

Apoi, ducîndu-se cu sîrguință la patriarhul Anastasie, îl defăi-mau pentru păgînătatea lui și îl ocărau cu vorbe ce i se cuveneau, numindu-l lup răpitor, eretic și vrăjmaș al Bisericii lui Hristos, aruncînd astfel cu pietre asupra lui. Deci, patriarhul Anastasie, umplîndu-se de rușine și temîndu-se ca să nu se scoale cu mare tulburare poporul întreg contra lui, a alergat la împărat și i-a spus de necinstea cu care l-au înconjurat acele femei și de uciderea spătarului lîngă porțile cele de aramă. Din această pricină, împăratul s-a umplut de mînie și de iuțime contra dreptcredincioaselor. Deci, a trimis îndată pe ostașii săi cu săbiile scoase, ca să răzbune necinstea adusă patriarhului și pentru moartea spătarului.

Astfel, au tăiat pe acele sfinte femei, care au arătat atîta rîvnă pentru buna credință; iar pe aceea care a mărturisit mai cu îndrăzneală buna credință și a fost pricinuitoarea lucrului făcut, tiranul a poruncit ca, prinzînd-o, s-o arunce în temniță și să-i dea ei în fiecare zi cîte o sută de bice. Deci, Sfînta Teodosia a fost muncită șapte zile, iar în ziua a opta împăratul a poruncit ca, purtînd pe muceniță fără de cinste prin toată cetatea, s-o bată cu nemilostivire.

Atunci, fiind dusă mucenița printr-un loc care se numea tîrgul boilor, unde se vindeau și se junghiau dobitoacele, un ostaș sălbatic și fără de omenie, din întîmplare, a călcat cu piciorul peste un corn mare de capră și s-a rănit puțin la picior. Deci, umplîndu-se de mînie, a apucat acel corn și a bătut pe muceniță peste grumaz. După aceea a lovit-o cu cornul acela în gîtlej și a străpuns-o atît de adînc, încît Sfînta Cuvioasă Muceniță, fecioara Teodosia, sfințita mireasă a lui Hristos, și-a dat cinstitul și sfîntul său suflet în mîinile Mirelui său Celui fără de moarte și astfel s-a dus în cămara Lui cea cerească, încoronată cu îndoită cunună a fecioriei și a muceniciei.

Iar multpătimitorul ei trup, fiind aruncat pe pămînt și luat fiind de niște oameni cucernici, l-au pus la un loc însemnat, de unde se dau tămăduiri bolnavilor ca sfintele ei moaște, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Care împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh este slăvit, acum și pururea și în veci vecilor. Amin.

Notă - În această zi mai facem și pomenirea întîiului sobor a toată lumea, care s-a ținut la Niceea la anul 325 și la care au luat parte trei sute optsprezece Sfinți Părinți care au propovăduit pe Fiul că este deoființă cu Tatăl și au lepădat pe răucredinciosul Arie, începătorul de eresuri.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna mai

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.