Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața Cuvioasei Eufrosina fecioara, egumena Mănăstirii Poloțca
(23 mai)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna mai


În cetatea Poloțca era un boier, anume Vseslav. El a avut un fiu cu numele Gheorghe, din care se trage această sfîntă odraslă, fericita Eufrosina. Aceasta mai înainte de a se boteza s-a numit Predislava, după numele cel boieresc, și învățase din copilărie dumnezeiasca Scriptură. Ea se sîrguia la citirea sfintelor cărți și astfel s-a deprins din acelea cu frica și cu dragostea osîrdnică către Dumnezeu, Ziditorul ei. Ea era frumoasă și, ajungînd la vîrsta de doisprezece ani, mulți boieri slăviți trimiteau la tatăl ei, sîrguindu-se fiecare ca fiul său s-o ia în căsătorie. Dar, fecioara nu voia nicidecum să se însoțească cu bărbat pămîntesc și muritor, fiind rănită de dorința lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mirele cel ceresc și fără de moarte, deoarece toată mintea sa o avea îndreptată spre dragostea cea dumnezeiască. Tatăl ei, voind s-o logodească cu un tînăr frumos, fiu al unui boier oarecare, ea n-a voit; și, ascunzîndu-se de toți, s-a dus într-o mănăstire de fecioare la cuvioasa doamnă Romana egumena, și cerea să fie tunsă în schima monahală. Cuvioasa Romana, văzînd tinerețile fecioarei, și temîndu-se de tatăl ei, a ținut-o multă vreme, sfătuind-o la viața mirenească, ca pe o fată tînără și preafrumoasă. Dar, cunoscîndu-i fierbințeala cea mare a inimii ei către Dumnezeu și dorința neschimbată de a păzi fecioria pentru împărăția cerului, a poruncit preotului ce era acolo s-o tundă și s-o îmbrace în sfîntul și îngerescul chip monahicesc și i-a pus numele Eufrosina.

Tatăl și maica ei, înștiințîndu-se de acest lucru, s-au umplut de negrăită mîhnire și de jale; deci, alergînd la mănăstire și, văzînd pe fiica lor în chipul monahicesc, au plîns și s-au tînguit, iar fericita fecioară nu băga în seamă lacrimile părinților, ci îi îndemna să se veselească de aceasta, că au fiica logodită cu Împăratul ceresc. Eufrosina petrecea ca celelalte monahii în posturi și rugăciuni, supunîndu-se tuturor cu mare smerenie în toate ostenelile mănăstirești.

După cîtăva vreme, a rugat pe Ilie, episcopul Poloțchii, să-i poruncească să petreacă lîngă biserica cea mare, Sfînta Sofia, într-o cămară deosebită. Prin aceasta ea voia să urmeze fecioarelor celor de demult din Ierusalim, între care a fost și Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, care viețuia lîngă biserica lui Solomon - Sfînta Sfinților -, în cămară deosebită, ce era făcută pentru aceea lîngă zidul bisericii. Episcopul, înștiințîndu-i de viața ei cea asemenea îngerilor și dragostea ei către Dumnezeu, n-a oprit-o să fie după buna dorință a inimii ei. Astfel, sfînta petrecea ca îngerul lui Dumnezeu, închizîndu-se într-o cămară lîngă biserică și, rugîndu-se totdeauna ziua și noaptea, preamărea pe Dumnezeu; iar în vremea ce îi prisosea de la rugăciuni, scria cărți cu mîinile sale și le dădea spre vînzare, iar ceea ce lua pe dînsele, împărțea săracilor.

Petrecînd ea astfel multă vreme lîngă Sfînta Sofia, a văzut într-o noapte în vedenia somnului pe îngerul lui Dumnezeu care, luînd-o, a dus-o afară din cetate la un loc ce se numea Selțe, unde era mijlocul Sfintei Sofia și o biserică mică de lemn. Și a zis îngerul către Eufrosina: "Ți se cade să petreci aici, pentru că Dumnezeu voiește ca în acest loc, multe femei să se povățuiască la mîntuire prin tine". Această vedenie a văzut-o Cuvioasa Eufrosina, nu odată, ci de două și de trei ori; deci, sfînta se minuna de acea vedenie și mulțumea lui Dumnezeu Cel ce a învrednicit-o vedeniei îngerești.

Ea, supunîndu-se bunăvoinței Domnului, zicea: "Dumnezeule, inima mea este gata." Și s-a arătat îngerul în vedenie și episcopului, zicîndu-i: "Pe roaba lui Dumnezeu Eufrosina să o duci la biserica Probejeniei cea din Selțe și s-o sălășluiești lîngă acea biserică, ca să fie acolo mănăstire de fecioare sfințite lui Dumnezeu, pe care voiește să le mîntuiască prin această roabă a Sa, a cărei rugăciune se suie la Dumnezeu ca mirul. Ca o coroană pe capul împăratului, așa se odihnește peste ea Sfîntul Duh. Precum strălucește soarele prin lume, așa a strălucit viața ei înaintea îngerilor lui Dumnezeu".

Episcopul, deșteptînd-se din somn, a mers la Cuvioasa Eufrosina și i-a spus voia Domnului; iar ea a spus episcopului vedenia sa, mulțumind lui Dumnezeu pentru acestea. Drept aceea, episcopul, chemînd pe voievodul Boris, unchiul ei, pe voievodul Gheorghe, tatăl ei, boieri și bărbați cinstiți și, spunîndu-le voia lui Dumnezeu, a zis: "Iată, spun înaintea stăpîniei voastre: Locul sfintei mănăstiri a Probejeniei de la Selțe, îl dau Cuvioasei Eufrosina, ca să fie acolo mănăstire de fecioare; și nimeni din cei mai de pe urmă să nu aibă a judeca dania aceasta, pe care am făcut-o ei".

Toți s-au învoit cu episcopul și, ducînd acolo pe Sfînta Eufrosina, a sălășluit-o lîngă biserica mănăstirii Probejeniei. Acolo a întemeiat mănăstirea fecioarelor celor ce voiau să slujească lui Hristos în curăție. Cuvioasa Eufrosina a fost povățuitoarea multor fecioare și femei, care se lepădau de lume și veneau la călugărie. Ea era la multe conducătoarea spre mîntuire, deoarece era destul ca cineva să se uite la viața ei îmbunătățită și astfel se folosea și se îndemna foarte mult spre nevoințele cele plăcute lui Dumnezeu.

După o vreme, Cuvioasa Eufrosina a trimis la tatăl său, zicînd: "Tată, trimite pe sora mea, Gradislava, ca s-o învăț sfintele cărți"; iar el i-a îndeplinit dorința ei. Sfînta Eufrosina, învățînd citirea cărților pe sora sa cea mai tînără, a îndemnat-o cu multe cuvinte spre mîntuirea sufletului și păzirea fecioriei; deci, a făcut-o mireasa lui Hristos, căci a adus-o în rînduiala monahicească și a chemat-o cu numele Evdochia. După un timp, tatăl ei a trimis la cuvioasa, zicîndu-i: "Trimite la noi pe sora ta". Atunci Eufrosina a răspuns: "Lăsați-o să mai petreacă cu mine, de vreme ce încă nu s-a deprins bine cu Sfînta Scriptură". Dar, înștiințîndu-se degrabă tatăl său și maica sa de tunderea celeilalte fiice a lor, s-a umplut de îndoit necaz; și, mergînd la mănăstire, striga cu mînie și cu durere în inimă către Sfînta Eufrosina, zicîndu-i: "O, fiică, de ce ne-ai făcut aceasta? Ne-ai adăugat tînguire peste tînguire și întristare peste întristare! Au nu-ți ajungea, ca să ne lași tu singură, ci ai luat cu înșelăciune și altă iubită fiică a noastră? Pentru aceasta v-am născut eu pe voi? Pentru aceasta v-am crescut, ca mai înainte de moarte, să vă închideți viața în mormînt, îmbrăcate în haine negre și în închisoare mănăstirească? Aceasta este mîngîierea cea așteptată de la voi?" Deci, Cuvioasa Eufrosina, grăind din dumnezeieștile cărți cuvinte mîntuitoare de suflet, i-a mîngîiat puțin, și ei s-au întors acasă, amestecîndu-și fireasca și părinteasca lor mîhnire cu duhovniceștile bucurii.

După aceasta, a venit la Cuvioasa Eufrosina o domniță spre rînduiala monahicească, rudenie a ei, fiica unchiului său, Boris, care se numea Zvenislava. Aceea a adus toate hainele sale cele scumpe și podoabele cele pregătite spre nuntă și a zis către fericita Eufrosina: "Doamnă și sora mea, toate cele frumoase ale acestei lumi le socotesc întru nimic, iar aceste podoabe de nuntă le dăruiesc mănăstirii și voiesc singură, ca prin nuntă duhovnicească să mă însoțesc cu Acela și să-mi plec capul sub jugul Lui cel bun și ușor". Cuvioasa Eufrosina a primit-o cu bucurie și a poruncit ca s-o tundă, punîndu-i numele Eupraxia. Deci, ea petrecea împreună în post și în rugăciuni de toată noaptea, slujind Domnului cu multă cuvioșie și dragoste.

Cuvioasa Eufrosina, văzînd că din zi în zi se înmulțeau numărul surorilor și se lărgea mănăstirea, a gîndit să zidească o biserică de piatră în numele Mîntuitorului. Deci, punînd stăruință la aceea, cu dumnezeiescul ajutor s-a început lucrul, care s-a și săvîrșit degrabă, pentru că într-un an s-a zidit o biserică de piatră foarte frumoasă. La zidirea acelei biserici ajuta un bărbat însemnat, anume Ioan. Acela, odihnindu-se, mai înainte de răsăritul soarelui, de multe ori auzea un glas, zicîndu-i: "Ioane, scoală-te și mergi la lucrul bisericii Atotțiitorului". El, supărîndu-se într-o zi de glasul acela, a mers la Cuvioasa Eufrosina, zicîndu-i: "Stăpînă, tu trimiți să mă silească la lucru?" Iar ea, înțelegînd că acel glas nu este omenesc, ci dumnezeiesc, a zis lui Ioan: "Deși nu poruncesc eu să te deștepte și să te silească la lucru, însă tu ascultă glasul ce l-ai auzit chemîndu-te la lucru și fă porunca îndată, căci lucrul acesta este al lui Dumnezeu". Biserica fiind aproape de terminare și neajungînd cărămizi spre săvîrșire, Cuvioasa s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Slavă Ție Stăpîne, iubitorul de oameni, Atotputernice Dumnezeule, care ne-ai dăruit cele mai mari, mă rog bunătății Tale, dă-ne și cele mai mici cu care să săvîrșim biserica cea zidită întru slava preasfîntului Tău nume".

A doua zi, prin lucrarea puterii lui Dumnezeu, s-a aflat un cuptor plin de cărămizi arse, foarte tari; pentru că erau lucrate cu mînă nevăzută în puțină vreme, căci numai într-o noapte s-a făcut acest minunat lucru. Pentru aceasta, Cuvioasa s-a umplut de bucurie și toți au preamărit pe Dumnezeu cu mirare, că s-a terminat zidirea bisericii. După aceea a venit episcopul cu clerul și cu voievozii să sfințească biserica, și tot poporul cetății s-a adunat și au prăznuit cu bucurie sfințirea bisericii. Cuvioasa, căzînd cu fața la pămînt în biserică, grăia cu lacrimi către Dumnezeu: "Tu Doamne, știutorule de inimi, Dumnezeule Atotțiitorule, caută spre această biserică zidită în numele Tău, ca altădată spre a lui Solomon, caută și spre turma Ta cea cuvîntătoare adunată lîngă biserica Ta, fii milostiv nouă, celor ce-ți slujim și dă-ne ajutor să purtăm jugul Tău cel pus pe noi și să mergem în turma Ta, Mirele nostru. Tu singur păzește curtea aceasta a cuvîntătoarelor tale oi, fii nouă păstor, portar și păzitor, ca nici una din noi să nu fie răpită de diavolul, lupul cel pierzător. Tu, Doamne, fii nouă armă și zid, ca să nu vină răul asupra noastră, nici să se apropie rană de trupurile noastre și să nu ne pierzi după fărădelegile noastre, căci spre Tine mi-am pus nădejdea. Tu ești Dumnezeu îndurat și milostiv, celor ce Te cunosc și Ție înălțăm rugăciuni pînă la suflarea noastră cea mai de pe urmă".

Cuvioasa învăța pe surorile sale, zicîndu-le: "Iată, v-am adunat pentru Domnul, ca găina pe pui sub aripile sale și ca pe oile lui Dumnezeu la pășunea cea dumnezeiască; deci, păziți-vă în poruncile Domnului și creșteți cu fapte bune din putere în putere, ca și eu să mă îngrijesc de mîntuirea voastră cu bucurie și, nesuspinînd, să vă învăț și să mă veselesc cu duhul, văzînd roadele cele duhovnicești ale ostenelilor voastre. Pentru că, iată, mă sîrguiesc cu atîtea învățături, a semăna cuvintele lui Dumnezeu în inimile noastre; iar țarinile inimilor noastre într-o măsură stau, necrescînd întru îmbunătățită săvîrșire. Deci, vremea secerișului se apropie și lopata pentru arie este gata ca să aleagă pleava din grîu; și mă tem ca nu cumva să se găsească pleavă între noi, căci vă veți da focului nestins. Sîrguiți-vă, vă rog, surorile mele, sîrguiți-vă a vă păzi de pleava păcatelor și a fugi de focul gheenei; faceți-vă grîu curat al lui Hristos; măcinați-vă în morile smereniei prin pustniceștile osteneli, prin curăție, prin dragoste și prin rugăciuni, ca să fiți lui Dumnezeu întocmai ca niște pîini bune".

Astfel le învăța pe duhovniceștile sale fiice, ca o maică iubitoare de fii. Prin povățuirea și rugăciunile ei, toate călugărițele au sporit întru nevoințele duhovnicești și s-au făcut vase alese ale Sfîntului Duh. După aceea cuvioasa a mai zidit o altă biserică de piatră, în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pe aceea a înfrumusețat-o cu icoane și cu toată podoaba și, îngrădind-o cu ogradă, a dat-o călugărilor.

Cuvioasa Eufrosina, dorind ca să vadă și să aibă în locașul său icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numește Odighitria - una dintre acele icoane pe care Sfîntul Apostol și Evanghelist Luca, încă fiind în viață, a zugrăvit chipul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu - pentru că cuvioasa auzea că trei icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au fost zugrăvite de Sfîntul Luca; și se află una la Ierusalim, alta la Constantinopol și alta în Efes. Deci, rugîndu-se lui Dumnezeu cu lacrimi ca să i se împlinească dorința, a trimis la Constantinopol pe Mihail, slujitorul locașului său, la dreptcredinciosul împărat Manoil și la preasfințitul patriarh Luca, cerînd, cu lacrimi și cu rugăminți multe, una din acele trei icoane ale Preacuratei Stăpîne, și anume pe cea din Efes.

Împăratul și patriarhul, cunoscîndu-i dragostea și osîrdia sa cea mare către Dumnezeu și către Preacurata Lui Maică, s-au învoit la cererea ei. Deci, trimițînd în Asia, a adus din Efes la Constantinopol icoana cea minunată a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și, dînd-o trimisului Cuvioasei Eufrosina, l-a trimis cu scrisorile sale către acea cuvioasă, lăudînd pe roaba lui Hristos cu binecuvîntarea patriarhală. Iar ea, cîștigînd icoana dorită, s-a umplut de negrăită bucurie și a înălțat mare mulțumire lui Hristos Dumnezeu și Maicii Lui cea fără prihană. Astfel, ea a pus acea icoană în mănăstirea sa, în biserica Sfintei Probejenii, împodobind-o cu aur și cu pietre scumpe de mult preț.

După moartea părinților săi și după mulți ani ai călugăriei sale, Cuvioasa Eufrosina a dorit ca să vadă Sfintele Locuri ale Ierusalimului și să se închine Mormîntului Domnului Hristos, cel de viață purtător, gîndind ca să-și sfîrșească viața acolo; pentru aceea, cu dinadinsul se ruga lui Dumnezeu. Stăpînitorii cei duhovnicești și mirenești, înștiințîndu-se de scopul ei, s-au cuprins de mare jale și, adunîndu-se la dînsa, o rugau cu lacrimi ca să nu-i lase pe ei și țara lor; iar ea, prin cuvinte înțelegătoare și de suflet folositoare, i-a mîngîiat pe toți ca pe niște fii ai ei.

Acolo era iubitul ei frate, voievodul Viaceslav, acela venise cu doamna și cu fiii săi, ca să se închine ei și, lăcrimînd, zicea: "Doamnă, soră și maica mea, lumina ochilor mei și povățuitoarea sufletului meu, de ce voiești să mă lași?" Iar sfînta răspundea: "Nu voiesc să vă las, ci să mă duc la Sfintele Locuri, ca acolo să mă rog pentru mine și pentru voi". Iar după duhovniceasca vorbire, voievodul, voind să se ducă de la dînsa, i-a poruncit ca fiicele lui, cele două fecioare, Kirina și Olga, să le lase surorii sale, Evdochia. Ea avea un dar ca acesta, că de căuta spre cineva cu ochii săi, îndată îl cunoștea de este în dînsul duh de fapte bune și de poate ca să fie vas ales lui Dumnezeu. Deci, a cunoscut și pe fiicele cele tinere ale fratelui său că au să fie plăcute lui Hristos.

După ce a plecat fratele său de la dînsa, a zis fiicelor lui: "Voiesc să vă logodesc pe voi cu Mirele Cel fără de moarte și să vă duc în cămara împărăției Lui". Deci, fecioarele, îndulcindu-se cu sufletul de cuvintele ei cele insuflate de Dumnezeu, au căzut la picioarele ei, zicînd: "Voia Domnului să fie și a ta sfîntă rugăciune, precum voiește de noi, să rînduiască". Cuvioasa Eufrosina, bucurîndu-se cu duhul de buna voință a fecioarelor, le învăța cu vorbe folositoare și le îndulcea inimile lor cu dragostea lui Hristos. Iar după cîteva zile a chemat pe fratele său și i-a zis lui: "Pe fiicele tale voiesc să le tund în călugărie, ca astfel să fie mirese lui Hristos".

Voievodul Viaceslav, auzind aceste cuvinte, s-a tulburat foarte mult și a zis: "Doamnă, maica noastră, pentru ce te-ai gîndit, să-mi faci aceasta? Poate voiești să aduci plîngeri sufletului meu? Voiești să plîng pentru ducerea ta de la noi într-o țară depărtată și să mă tînguiesc pentru fiicele mele, lipsindu-mă de mîngîierea lor?" Iar doamna lui Viaceslav și maica fecioarelor se tînguia cu mai multă negrăită jale a inimii, însă nu putea a se împotrivi voii Cuvioasei Eufrosina, al cărui cuvînt îl asculta ca din gura lui Hristos, știind-o cu încredințare că este adevărată roabă a lui Hristos și Duhul Sfînt locuiește în dînsa. Deci, voievodul a rugat pe Cuvioasa Eufrosina să vină la el, asemenea și pe episcopul Dionisie ce era pe atunci. Și, aducînd pe fecioare în biserică, episcopul le-a tuns pe ele în schima monahală, numind pe Kirina, Aglaia, iar pe Olga, Eftimia, binecuvîntîndu-le pe ele cu binecuvîntarea sfinților părinți și a mîinilor celor ce din veac au bineplăcut lui Dumnezeu.

După puțină vreme a încredințat mănăstirea surorii sale, Evdochia și, sărutînd pe toate, și-a pus nădejdea spre Dumnezeu. Deci, după multă rugăciune și-a luat drumul către Ierusalim, petrecînd-o pe ea pînă departe toți cu amare lacrimi. Ea a luat cu dînsa pe un frate al său, David și pe rudenia sa, Eupraxia. Deci, mergînd mai întîi în cetatea lui Constantin, acolo a fost primită cu cinste de către împărat și patriarh și, închinîndu-se prin sfintele biserici și la multe sfinte moaște, s-a dus la Ierusalim, unde, ajungînd, s-a închinat Mormîntului Domnului Hristos, Cel de viață purtător. Ea a pus pe Mormîntul Mîntuitorului o cădelniță de aur și a dat multe daruri Bisericii Ierusalimului și patriarhului, înconjurînd toate Sfintele Locuri ale Ierusalimului, se închina și se ruga cu multă umilință. După aceea a locuit în mănăstirea ce se numea Rusco, ce era lîngă biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Deci, mergînd iarăși la Mormîntul Domnului, s-a rugat cu lacrimi și cu suspinuri din inimă, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai născut din Preacurata și Sfînta Fecioară Maria, pentru mîntuirea noastră, Cel ce ai zis: Cereți și se va da..., mulțumesc milostivirii Tale, că eu, păcătoasa, am cîștigat ceea ce am cerut de la Tine, pentru că m-am învrednicit a vedea aceste Sfinte Locuri, pe care Tu le-ai sfințit cu preacuratele Tale picioare, și a săruta Mormîntul Tău cel sfînt, în care Te-ai odihnit cu preacuratul Tău trup, cel ce a suferit moarte pentru noi; ci încă, preabunule Stăpîne, cer de la Tine acest dar mai de pe urmă: dă-mi mie să mă sfîrșesc în aceste Locuri Sfinte, Ziditorule; nu trece cu vederea smerita mea rugăciune, primește sufletul meu în sfînta Ta cetate și rînduiește-l în sînul lui Avraam, unde sînt cei ce Ți-au plăcut Ție.

Astfel rugîndu-se, a ieșit de la biserica zisă mai înainte, unde locuia, și a căzut în boală trupească. Culcîndu-se pe patul durerii a zis: "Slavă Ție Stăpîne al meu Iisuse Hristoase, că și întru aceasta m-ai ascultat pe mine, nevrednica roaba Ta, și mi-ai făcut precum ai voit".

Ea mai dorea, să se ducă și la Iordan, dar nu putea din cauza bolii; deci, a trimis pe David, fratele său, și pe Eupraxia. Mergînd ei la Iordan și, întorcîndu-se de acolo, i-au adus apă din Iordan, pe care fericita a primit-o cu mare bucurie și mulțumire. Și, bînd ea și scăldîndu-se peste tot trupul, s-a culcat iarăși pe pat, zicînd: "Bine este cuvîntat Dumnezeul nostru, cel ce luminează și sfințește pe tot omul ce vine în lume". În vremea acestei boli i s-a făcut ei o arătare îngerească și o veste de la Dumnezeu pentru fericitul său sfîrșit și pentru odihna cea gătită ei. Pentru acestea cuvioasa se veselea cu sufletul de Dumnezeu Mîntuitorul ei, lăudîndu-L și mulțumind bunătății Lui.

După aceea, a trimis în lavra Sfîntului Sava ca să roage pe arhimandrit și pe frați, ca să-i dea în acel locaș un loc spre îngropare Iar ei s-au lepădat, zicînd: "Avem poruncă de la părintele nostru, Sfîntul Sava, ca să nu îngropăm niciodată femei în locașul lui; însă este mănăstirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, cea zidită de Cuviosul Teodosie începătorul vieții de obște, în care zac multe femei sfinte. Acolo este și maica Sfîntului Sava, maica Sfîntului Teodosie, maica sfinților fără de arginți, Teodotia și altele. Deci, acolo se cuvine să fie pusă și Eufrosina, plăcuta lui Dumnezeu".

Auzind Cuvioasa aceasta, a lăudat pe Dumnezeu că trupul ei va fi pus la un loc cu moaștele sfintelor femei. Deci, îndată a trimis rugăminte în locașul Cuviosului Teodosie, ca să-i arătate locul pentru mormînt; și a făcut mormîntul sfintei spre îngropare în pridvorul bisericii.

Cuvioasa Eufrosina, zăcînd douăzeci și patru de zile și, apropiindu-se de sfîrșit, a chemat un preot și s-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine; apoi, rugîndu-se, și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, în 23 de zile ale lunii lui mai; iar trupul ei s-a îngropat cu cinste la locașul Cuviosului Teodosie, în pridvorul bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Iar David, fratele ei, și Eupraxia, rudenia sa, întorcîndu-se în țara lor, în cetatea Poloțca, au adus înștiințare de fericitul ei sfîrșit și de cinstita îngropare a Cuvioasei Eufrosina. Deci, toți, plîngînd, au săvîrșit pomenirea ei, slăvind pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, Cel lăudat de toată făptura, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna mai

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.