Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pătimirea Sfîntului Mucenic Vasilisc, nepotul Sfîntului Teodor Tiron
(22 mai)
(Scrisă de Sfîntul Mucenic Evsignie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna mai


După uciderea Sfinților Mucenici Eutropie și Cleonic, cu care împreună a pătimit multe și Sfîntul Vasilisc, el, rămînînd viu, ședea în temniță. După moartea ighemonului Asclipiodot, a venit în locul lui, în părțile Pontului, un alt ighemon cu numele Agripa, trimis de tinerii Maximian și Maxim, ca să prigonească și să ucidă pe cei ce credeau în Hristos. Mai înainte de intrarea lui în cetatea Amasiei, Sfîntul Vasilisc era acolo în temniță și se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, adu-ți aminte de mine și nu mă uita pînă în sfîrșit, dar și chemarea mea spre mucenicie arătat s-o aduci la desăvîrșire, ca să nu fiu despărțit de acei sfinți bărbați care au fost prinși cu mine și au pătimit mai înainte de mine și s-au încununat".

Deci, arătîndu-i-se lui Domnul la miezul nopții în vedenia visului, i-a zis: "Îmi aduc aminte de tine și nu te voi uita! Deja numele tău s-a scris de la început cu cei ce au fost prinși cu tine; deci, nu te mîhni ca cel mai de pe urmă, pentru că pe mulți îi vei întrece și pomenirea ta o voi face slăvită în tot pămîntul. Du-te acum și dă sărutarea cea mai de pe urmă maicii tale, fraților și rudeniilor, iar, cînd te vei întoarce, vei lua cununa mucenicească și îndată te vei odihni în Comani. Dar să nu te temi de muncile ce ai să le pătimești, că Eu sînt cu tine și nu te vor vătăma supărările cele omenești".

Deșteptîndu-se, Sfîntul Vasilisc, s-a umplut de bucurie și, pe cînd se ruga, a văzut ușile temniței deschise. Apoi, începînd a se face ziuă, a rugat pe ostașii care îl păzeau și pe păzitorul cel mai mare al temniței, zicînd: "Dați-mi voie pentru patru zile să mă duc să văd pe maica și pe frații mei, cei ce petrec în satul Cumialii; iar după aceea mă voi întoarce cu alergare la adevăratul meu Tată, Iisus Hristos". Dar, ostașii și păzitorul temniței i-au răspuns: "Viu este Domnul Dumnezeul tău, Căruia tu neîncetat Îi slujești, că de nu ne-am teme de ighemon, pe care îl așteptăm să vină îndată, te-am elibera cu totul". Grăit-a sfîntul: "Nu voiesc să fiu liber cu totul ci, precum am zis, să mă duc numai să mă închin maicii mele, fraților și rudeniilor, fiindcă Domnul meu mi-a poruncit să fac aceasta".

Ostașii ziseră: "Ne temem ca nu cumva, după eliberarea ta, ighemonul să te ceară degrabă de la noi, fiindcă am auzit astăzi că are să vină ighemonul în cetate și toți cei legați sînt înscriși pentru judecată". Sfîntul Vasilisc a zis: "Voia Dumnezeului meu este să mă duc în satul meu; deci, dacă aveți plăcere, să meargă unii dintre voi cu mine, apoi ne vom întoarce împreună". Atunci ostașii s-au învoit la voia Domnului și, sculîndu-se unii dintre ei, s-au dus cu dînsul în satul lui și, cu multă bucurie, l-au întîmpinat pe el frații lui, căci avea trei frați și maica sa, și i-au ospătat și cinstit pe ostași în casa lor.

A doua zi, chemînd pe toate rudeniile lui, a grăit multe către dînșii din cele pentru folosul sufletului și din învățătura creștinească, zicînd că ni se cade a intra în împărăția lui Hristos cu multe supărări. Deci, mîngîindu-i pe toți și sărutîndu-i cu sărutarea cea mai de pe urmă, le-a zis: "Iubiți frați, părinților și fiilor întru Hristos, petreceți în credința Domnului nostru Iisus Hristos și să nu vă depărtați nicidecum de El; pentru că nimic nu este lumea aceasta și cele din ea. Toate acestea sînt ca o umbră ce trece, iar Domnul petrece în veci. Deci, mă rog vouă, rugați-vă pentru mine Stăpînului nostru, Dumnezeul tuturor, să-mi dea putere ca să-mi săvîrșesc nevoința pătimirii, precum a dat sfinților Teodor Tiron, Eutropie și Cleonic, care au fost prinși cu mine. Mîntuiți-vă, preaiubiți părinți, maicilor, fraților, surorilor și fiilor, că mă duc acum de la voi și nu mă veți mai vedea în viața aceasta vremelnică". Sfîntul, zicînd acestea, s-a făcut plîngere și tînguire mare și au zis către dînsul: "După ce îți vei săvîrși bine alergarea ta, roagă-te Domnului pentru noi și pentru tot neamul creștinesc, ca să înceteze prigoana asupra credinței celei sobornicești și ca să se piardă slujirea la idoli, iar darul lui Hristos să strălucească peste tot pămîntul". După acestea, Sfîntul Vasilisc se pregătea să se întoarcă cu ostașii pe aceeași cale la temniță, în legăturile sale.

În acea vreme ighemonul Agripa a ajuns în cetatea Amasiei, și, chemînd pe cei mai dintîi între cetățeni, a intrat cu dînșii în capiștea idolească, care se numea Petason și în alta numită Serapion, aducînd jertfă necuraților lui zei. A doua zi, șezînd la judecată, cerceta pe cei ce erau în legături; astfel a chemat mai întîi pe Vasilisc, fiindcă auzise de dînsul și voia să-l pună pe el mai întîi înaintea judecății sale. Ducîndu-se în temniță unul din cei mai mari ai cetății, ca să aducă pe Vasilisc la ighemon, nu l-a găsit în legături. Deci, a prins pe păzitorul temniței și, legîndu-l, l-a dus în divan. Ighemonul, schingiuindu-l, îl întreba: "Cum ai dezlegat pe vrăjmașul zeilor noștri, nesocotind poruncile împărătești?" Iar păzitorul a răspuns: "Sînt două zile astăzi, de cînd Vasilisc s-a dus cu ostașii în satul lui". Ighemonul, umplîndu-se de mînie, a zis: "Capul tău îl voi tăia cu sabia, de nu vei pune înaintea mea pe hulitorul și ocărîtorul zeilor". Zis-a păzitorul temniței: "Într-a patra zi îl voi aduce înaintea ta".

Ighemonul a trimis îndată cu păzitorul acela, pe un slujitor al său, om cu obicei sălbatic și cumplit, împreună cu mulți ostași, și a zis aceluia: "Acum te voi cunoaște pe tine dacă ești adevărat rîvnitor către zei, de vei prinde pe acel hulitor și batjocoritor și-l vei aduce legat la mine în Cumani, că acolo mă duc". Deci, slujitorul acela, plecînd de la ighemon, a gătit niște încălțăminte de aramă, care avea înăuntru piroane lungi de fier ascuțite și, luînd pe păzitorul temniței și pe ostași, s-a dus în satul lui Vasilisc, ducînd pe un asin lanțuri grele de fier. Și m-am dus și eu - zice scriitorul acestei pomeniri, Sfîntul Evsignie - urmîndu-le lor, că voiam să văd pătimirea și sfîrșitul Sfîntului Vasilisc.

Ajungînd ei la satul acela, au prins pe mucenic tocmai cînd ieșea din casă și se îndrepta spre cetatea Amasiei, la legăturile lui. Deci, l-au legat cu două lanțuri, un lanț de fier i-au pus pe grumaz și l-au încălțat cu încălțămintele cele de aramă, care aveau piroane. Acele piroane au străbătut picioarele sfîntului pînă la oase, curgînd sînge din răni și, bătînd tare pe mucenicul lui Hristos, îl duceau spre cetatea Cumani. Pe el îi petrecea plîngînd, maica sa, frații și rudeniile lui; iar maica sa zicea către el: "Fiul meu preadulce, Hristos, pe Care L-ai iubit, Acela să-ți fie ție de ajutor în această nevoință mucenicească; viața ta aici nu ți-a fost lungă, dar va fi veșnică în veacul cel viitor; acum suferi munci amare, dar vei cîștiga slăvită cunună de la Hristos Dumnezeu. Oamenii cei răi te muncesc pe pămînt, dar îngerii păcii te vor primi în cer. Ca pe un tîlhar te judecă acum pe tine, dar tîlharul care s-a răstignit cu Hristos te va primi în Rai; împărații cei stricăcioși și muritori te ucid prin muncile lor, dar, Dumnezeu Cel veșnic te va învia și te va număra cu oștile îngerești. Fiul meu cel dulce, în calea aceasta a Domnului în care alergi, adu-ți aminte și de noi!"

Maica lui, zicînd acestea, s-a întors acasă, rugîndu-se Domnului pentru fiul său, ca să-l întărească în munci. Sfîntul, uitîndu-se înapoi, a văzut că veneau după dînsul cei trei frați ai săi, rudeniile și mulți din popor, plîngînd și tînguindu-se; iar el îi ruga să se întoarcă la locurile lor, zicînd: "Nu plîngeți pentru mine ci, mai ales, rugați-vă Domnului, ca să-mi dea putere să biruiesc ispita diavolului și să rușinez pe slujitorii lui". După aceea i-a sărutat pe fiecare și îi îndemna să se întoarcă, zicîndu-le: "Iarăși ne vom vedea unul cu altul în ziua învierii și în viața cea veșnică". Dar ei nu voiau să se întoarcă ci, plîngînd, urmau sfîntului. Atunci Sfîntul Vasilisc le-a zis din nou: "Ce faceți? Nu mai plîngeți pentru mine și nu-mi mai tulburați inima mea! O, de s-ar fi dat mie ca să mor de multe ori pentru Domnul nostru Iisus Hristos! Rogu-vă pe voi, întoarceți-vă și vă rugați lui Dumnezeu pentru mine". Nevrînd ei să se întoarcă, le-a zis trimisul ighemonului: "Mă jur pe sănătatea împăraților mei, că de nu vă veți întoarce, pe toți vă leg și vă duc la ighemon". Dar ei n-au voit să înțeleagă. Deci, a început mai marele ostașilor a-i bate și numai așa, abia a putut să-i izgonească înapoi.

În această călătorie, sfîntul purta cu bărbăție greutatea lanțurilor de fier și cu vitejie răbda durerea picioarelor pătrunse cu multe piroane ascuțite, care erau în încălțămintea de aramă; iar calea pe unde mergea, se roșea cu sîngele lui. Deci, sfîntul cînta, zicînd: De s-ar aduna asupra mea tabără, nu se va înfricoșa inima mea, Hristoase, Dumnezeul meu, că Tu ești cu mine. Și multe alte grăia către Domnul în cîntarea și în rugăciunea sa. Trimisul ighemonului și cei împreună cu el, văzînd pe mucenic umblînd bine, se mirau, nepricepînd că Domnul era cu el și îi ușura durerile. Ajungînd în satul care se numea Dacozaria, trimisul ighemonului și ostașii au voit să se odihnească, fiindcă era zăduf și ceasul la amiazăzi.

Stăpîna acelui sat, cu numele Troiana, fiind văduvă și, văzînd că a venit slujbașul ighemonului cu ostașii i-a rugat să intre în casa ei să mănînce pîine; iar ei erau patruzeci de bărbați. Intrînd, ei s-au așezat la masă să mănînce și să bea, veselindu-se, iar pe Sfîntul Mucenic Vasilisc, avînd mîinile legate înapoi, l-au legat de un stejar uscat care era înaintea porților. Și s-au adunat la dînsul mulțime de popor, bărbați, femei și copii și, văzînd pe sfîntul legat cu lanțuri grele și ținut în zăduf cu sîngele curgînd din picioare, se umileau și le era milă de el. El se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne, cercetează-mă pe mine, precum ai cercetat pe Iosif în temniță, pe Ieremia în noroi, pe Daniil în groapa leilor și pe cei trei tineri în cuptorul haldeilor; precum ai arătat bunătatea Ta Susanei, cea năpăstuită de bătrînii cei mincinoși, Cel ce ai scos pe Petru din temniță și pe Tecla ai apărat-o în priveliște, tot așa și spre mine nevrednicul și smeritul robul Tău întinde mila Ta și arată minunile Tale, pentru slava Preasfîntului Tău nume".

Pe cînd sfîntul se ruga astfel, deodată s-a cutremurat pămîntul și un glas de sus s-a auzit: "Nu te teme, că sînt cu tine!" Și îndată încălțămintea de aramă din picioarele lui s-a topit ca ceara de fața focului, lanțurile au căzut de pe dînsul și stejarul cel uscat a înverzit, odrăslind ramuri cu multe frunze și făcînd umbră mare deasupra sfîntului. Iar acolo unde stăteau picioarele sfîntului și se roșise pămîntul de sîngele lui, a izvorît un izvor de apă. Sfîntul Vasilisc, văzînd acestea, a început a mulțumi lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Cuvîntule cel mai înainte de veci și Fiul Tatălui celui neajuns și nesupus, Cel ce ai binevoit a Te pogorî pe pămînt și a Te face om ca să ne răscumperi de la vechiul muncitor diavol și să ne izbăvești de toate lucrurile lui cele rele; Cel ce ne-ai înălțat pe noi, iar pe acela l-ai smerit, l-ai călcat și l-ai osîndit în adînc, iar pe noi ne-ai înviat, cu ce buze Te voi preamări pe Tine, cu ce limbă mă voi mărturisi Ție și cu ce glas voi cînta, vestind măririle Tale, care le-ai arătat acum spre mine robul Tău, precum ai arătat și pe sfinții Tăi Eutropie și Cleonic, cînd eram bătuți înaintea ighemonului Asclipiodot? Și acum, Doamne, cine sînt eu nevrednicul, că ai atîta milă de mine încît pămîntul, văzîndu-Te pe Tine, s-a cutremurat, iar trimisul ighemo-nului și ostașii au fugit din casa aceea de frica cutremurului?"

Deci, văzînd minunile cele ce se făcuseră, nu pricepeau ce se întîmplase; unii ziceau că este nălucire, alții socoteau că este vrajă, iar poporul ce stătea împrejurul lui, se minuna cu spaimă și preamărea puterea lui Hristos Dumnezeu. De atunci mulți au crezut în Hristos și ziceau: "Iată, acesta este omul lui Dumnezeu, trimis de Dînsul aici ca să sfințească locul nostru!" Deci, au dus la dînsul pe un slăbănog, zăcînd pe pat, de care, atingîndu-se mucenicul lui Hristos, îndată s-a făcut sănătos și, luîndu-și patul său, s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. A adus la sfîntul și leproși, iar sfîntul și pe aceia i-a tămăduit prin atingere. Pe cei bolnavi de friguri și de alte boli și pe cei ce pătimeau de duhuri necurate i-a tămăduit prin cuvînt. Deci, slăvind pe adevăratul Dumnezeu, au crezut în El. Pentru toate acestea s-a făcut mare bucurie poporului din acel sat, încît stăpîna satului Troiana, cu fiul său, Troian, au crezut în Hristos și au cerut Sfîntul Botez.

Iar eu, păcătosul Evsignie, văzînd cele ce se făceau, mă bucuram foarte mult întru Domnul. În acea zi, spre seară, o cireadă de boi și alte dobitoace venind în sat de la pășune pe drumul acela lîngă care stătea sfîntul mucenic, preamărind măririle lui Dumnezeu și, ajungînd în dreptul mucenicului lui Hristos, Vasilisc, au căzut înaintea lui în genunchi și s-au plecat dreptului aceluia, lăudînd pe Dumnezeu cu ale lor glasuri. Atunci trimisul ighemonului și ostașii s-au căit de răutățile ce făcuseră sfîntului, pentru că i-a cuprins și pe dînșii spaima, văzînd minunile cele preaslăvite.

A doua zi, trimisul ighemonului, sculîndu-se, a zis către mucenic cu cuvinte blînde: "Vasilisc, de voiești să plecăm de aici, ca nu cumva pentru tine să ne primejduim de la ighemon". Sfîntul a zis: "Să mergem, pentru că voiesc să mor pentru Domnul meu!" Ieșind ei din sat, tot poporul împreună cu Troiana, stăpîna satului, au petrecut pe sfînt, iar mucenicul lui Hristos i-a rugat să se întoarcă la casele lor. Unii s-au întors, iar alții au venit după el. Cînd au ajuns la un pod mare ce era peste rîul Ireos, s-a cutre-murat podul de venirea lui Hristos, căci Hristos, Domnul nostru, mergea nevăzut cu robul Său, precum mi-a spus singur Sfîntul Mucenic Vasilisc mai pe urmă mie nevrednicului, Evsignie. Deci, cutremurîndu-se podul, sfîntul a stat și, înălțînd laudă lui Dumnezeu, a rugat pe popor să se întoarcă înapoi, dar abia i-a înduplecat de s-au întors. Atunci sfîntul, mergînd pe la toate locurile cele mai înalte și alese, își pleca genunchii și se ruga lui Dumnezeu, zicînd: În tot locul stăpînirii lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

Ajungînd la un sat care se numea Saon, ostașii cu trimisul ighemonului au șezut să mănînce, îndemnînd și pe sfînt să mănînce și el pîine. Dar el nu voia, zicînd: Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi; pentru că mă hrănește pe mine Stăpînul meu, Iisus Hristos". Însă ei iarăși i-au zis: "Mănîncă, omule, ca să nu mori de foame pentru că noi vom fi în primejdie pentru tine, dacă nu te vom duce viu la ighemon; iată, este a treia zi de cînd n-ai gustat nimic". Dar sfîntul le-a răspuns: "Eu sînt sătul de hrana cea muritoare și nu voiesc să o primesc; pe voi vă hrănește pîinea cea pămîntească, iar pe mine, cuvîntul lui Dumnezeu cel ceresc; pe voi vă veselește vinul, iar pe mine, darul Sfîntului Duh; pe voi vă satură carnea, iar pe mine mă satură postul; pe voi vă întărește puterea cea trupească, iar pe mine, Crucea lui Hristos; pe voi vă îmbogățește aurul, iar pe mine, dragostea lui Iisus Hristos; pe voi vă împodobesc hainele, iar pe mine, fapta cea bună; voi vă veseliți în rîs, iar eu mă mîngîi cu darul întru rugăciune; voi iubiți pe împăratul vostru cel vremelnic, muritor și stricăcios și doriți să-l înveseliți și să-i păziți legea lui, iar eu iubesc pe Dumnezeul cel ceresc, Împăratul meu. Legile Lui le sărut și voiesc să mă satur de vederea feței Lui! Voi așteptați cinste pe pămînt, iar eu la cer; voi căutați slava de la oameni, iar eu nădăjduiesc să cîștig slava întru învierea drepților la înfricoșata Judecată, unde va zice Stăpînul meu: Veniți binecuvîntații Părintelui meu, de moșteniți împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii!

Sfîntul, zicînd acestea, trimisul ighemonului a poruncit să pună șaua pe dobitoace, iar mucenicului i-a poruncit să încalece pe un asin, zicîndu-i: "De trei zile mergi flămînd; acum încalecă măcar pe acest dobitoc ca să nu slăbești cu totul". Dar sfîntul n-a voit să încalece, ci a zis: "Domnul meu Iisus Hristos, mă întărește pe mine și toată odihna și înlesnirea mi-o dă mie Duhul Sfînt". Astfel au plecat pe drum. Spre seară, ajungînd la un sat, ostașii au stat ca să se odihnească și să mănînce ceva. Trimisul ighemonului a rugat pe fericitul Vasilisc să guste din bucate, dar el n-a voit și astfel a petrecut toată noaptea cîntînd și rugîndu-se lui Dumnezeu; iar împreună cu el erau sfinții îngeri, care cîntau cu plăcutul lui Hristos. Făcîndu-se ziuă, au plecat la drum și au ajuns în cetatea Cumani în ceasul al patrulea din zi. Apropiindu-se de cetate, au auzit de la mulți - zice scriitorul - cum ighemonul muncește pe cei ce nu voiesc să se închine idolilor.

Dar Domnul, arătîndu-se Sfîntului Vasilisc, i-a zis: "Îndrăz-nește, nu te teme de îngrozirile celor fărădelege, că Eu sînt cu tine". Ostașii, intrînd în cetate, întrebau unde este ighemonul, și au aflat că este în capiștea lui Apolon, unde aduce jertfă idolilor împreună cu poporul.

Deci, ducîndu-se trimisul ighemonului la dînsul i-a spus că au adus pe Vasilisc. Atunci ighemonul s-a bucurat foarte mult; iar cel ce a adus pe sfînt a spus ighemonului de minunile ce le făcuse pe drum, dar el nu credea, ci zicea: "Acelea sînt vrăji creștinești". Deci, a poruncit ca pe Sfîntul Vasilisc să-l aducă la dînsul în capiștea lui Apolon, vrînd să-l silească a jertfi zeilor. Alergînd, ostașii ighemonului au început a bate pe mucenic peste grumaji, zicîndu-i: "Intră în capiște la ighemon și închină-te zeilor, de voiești să fii viu". Dar, ostașii ce veniseră pe drum cu dînsul, au început a spune ostașilor ighemonului minunile ce le făcuse și pe care singuri le văzuseră, zicînd: "Cu adevărat am văzut semne minunate și puteri ale lui Dumnezeu, nu ca nălucire, nici cu vrăji, ci făcîndu-se în fața tuturor!" Și, întorcîndu-se către sfînt, i-au zis: "Vasilisc, iartă-ne pe noi de relele cele ce ți-am făcut în neștiința noastră și te roagă Dumnezeului tău pentru noi!"

Grăind ei acestea, au venit alți ostași de la ighemon și, lovind pe mucenic, l-au dus în capiște. Sfîntul Vasilisc a intrat acolo, veselindu-se întru Domnul Dumnezeul său și avînd fața luminoasă. Văzîndu-l ighemonul, i-a zis: "Tu ești Vasilisc?"

El a răspuns: "Eu sînt". Zis-a ighemonul: "Ce zici, vei jertfi zeilor?" Răspuns-a sfîntul: "Cine ți-a spus ție că eu nu aduc jertfe lui Dumnezeu? Eu în tot ceasul săvîrșesc jertfe de laudă Dumnezeului meu!" Ighemonul, neînțelegînd acel cuvînt, s-a bucurat și a zis: "Zeii se vor bucura de aceasta; deci, jertfește, iubitule, oricărui zeu voiești, din toți zeii noștri". Apropiindu-se Sfîntul Vasilisc de un idol, a întrebat pe cei ce erau de față: "Cum se numește acest zeu al vostru?" Zis-au lui: "Apolon". Răspuns-a sfîntul: "Bine ați zis că Apolon se numește, pentru că Apolon se tîlcuiește "pierzător"; și cu adevărat, deoarece trage la pierzare pe toți cei ce cred în el și i se închină lui ca unui Dumnezeu, pe cînd el nu este Dumnezeu". Zis-a ighemonul către sfînt: "Dar cum este numele Dumnezeului căruia tu voiești să-i aduci jertfă? Zis-a sfîntul: "Dumnezeul meu este negrăit, neajuns, nevăzut și neștiut".

Ighemonul a zis: "Ce, nu are nume Dumnezeul tău?" Grăit-a sfîntul: "Numele Dumnezeului meu este scris în sfintele cărți și, de voiești să asculți, îți voi spune". Zis-a ighemonul: "Spune, nu te teme". Grăit-a mucenicul: "Dumnezeul meu se numește Tatăl Atotțiitorul, Domnul Savaot, Împărat al tuturor, Mîntuitor, Milostiv, Milosîrd, îndelung răbdător. Aceluia îi jertfesc cu jertfă de laudă".

Atunci ighemonul a zis: "Adu-i jertfă oricărui Dumnezeu voiești, numai adu-i; deoarece nu te-am chemat ca să filosofezi, ci ca să jertfești". Atunci sfîntul a zis către ighemon: "Ia aminte la jertfa mea". Deci, ridicîndu-și mîinile spre cer, a început a se ruga, zicînd: "Dumnezeule cel veșnic, Făcătorule al cerului și al pămîntului, Cel ce asculți pe cei ce-Ți slujesc Ție cu adevărat; ascultă-mă și pe mine acum, robul Tău, și sfărîmă în ceasul acesta pe acest idol surd, orb și mut ca să vadă păgînii cei necurați ce fel de dumnezei cinstesc, să se rușineze și să cunoască toți că Tu ești Unul adevăratul Dumnezeul cel Atotputernic". Sfîntul rugîndu-se astfel, îndată s-a cutremurat pămîntul și capiștea, încît idolul, căzînd jos la pămînt, s-a sfărîmat în mii de bucăți. Ighemonul și poporul cel ce era la capiște, văzînd acestea, au fugit afară de frică, rămînînd înăuntru numai Sfîntul Vasilisc singur, cîntînd și zicînd: "Să învie Dumnezeu și să risipească vrăjmașii Lui. Să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc. Să se stingă precum se stinge fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piară toți idolii de la fața adevăratului nostru Dumnezeu".

După un ceas, ighemonul a poruncit să scoată pe sfînt din capiște și, scrîșnind din dinți, i-a zis: "Vrăjmaș al zeilor noștri, pentru ce ai făgăduit una și ai făcut alta? Te-ai făgăduit să aduci jertfă lui Dumnezeu; iar cu vrăjile tale ai făcut de a căzut și s-a sfărîmat Apolon, zeul nostru". Grăit-a sfîntul: "Cel ce a sfărîmat zeul vostru, Acela va arde și capiștea lui. Pe cînd sfîntul zicea acestea, deodată a căzut foc din cer peste capiștea lui Apolon și a ars-o pînă în temelie. Ighemonul și tot poporul, tremurînd de frică, au fugit departe. Apoi, chemînd pe sfînt, i-a zis: "O, cît de mari sînt farmecele tale, încît ai sfărîmat și pe zeul nostru Apolon și ai ars capiștea lui". Zis-a sfîntul: "Dacă dumnezeul tău este Dumnezeu adevărat, precum zici, să se răzbune asupra mea pentru sine". Ighemonul a zis: "Zeii noștri sînt buni și nu fac nici un rău potrivnicilor lor". Grăit-a sfîntul: "O, ce orbire omenească, cum pot dracii să fie buni sau ce bine pot să facă ei, fiind răi? Deoarece pe voi, iubiții lor închinători, vă vor afunda în iad cu dînșii". Ighemonul a zis: Vrăjitor ticălos, jertfește zeilor, ca să nu te dau la moartea cea mai amară". Răspuns-a sfîntul către ighemon: "Fiară de dumbravă, cîine lingător de sînge, stricatule Agripa, chip al dracilor, asemănare a diavolului și muncitorule fără de lege; pentru ce mă ții pe mine mai mult? Pentru că mă sîrguiesc, ca să-mi săvîrșesc alergarea mea!" Ighemonul, mîniindu-se foarte mult, a poruncit ca să-l taie cu sabia.

Luîndu-l ostașii, l-au dus afară din cetate ca să-l taie la locul ce se numea Dioscorie, venind în urma sfîntului popor mult. Ighemonul a poruncit ca, după tăiere, să-i arunce trupul în rîu. Pe cînd i se tăia capul mucenicului lui Hristos, am văzut noi - zice Sfîntul Evsignie -, cărora ne era dat a vedea o taină ca aceasta, o mulțime de sfinți îngeri au venit și, luînd sufletul sfîntului, l-au înălțat spre cer. Iar Domnul nostru Iisus Hristos S-a văzut stînd la cer și zicînd: "Vino, Vasilisc, sluga Mea cea bună și credincioasă, intră în cereasca împărăție, în ceata drepților unde sînt robii Mei, care au fost în chinuri pentru Mine". Iar noi, cei ce am văzut și am auzit toate acestea, am căzut cu fața la pămînt și ne-am închinat Domnului, mulțumindu-I că ne-a învrednicit de o vedenie ca aceea. Iar călăul Prisc, luînd trupul mucenicului, îl trăgea spre rîu.

Deci, apropiindu-ne de el, l-am rugat să stea puțin, pînă ce se va risipi poporul și i-am dat în taină treizeci de galbeni; iar el ne-a lăsat nouă trupul mucenicului și capul, zicînd: "Păziți-vă să nu știe cineva și să spună ighemonului, că va fi primejdie și mie și vouă". Luînd noi trupul mucenicului, l-am ascuns și l-am dus noaptea pe un cîmp arat și l-am îngropat acolo, semănînd pe dînsul niște semințe, care au răsărit chiar în acea noapte; adică, într-o zi au crescut, iar în altă zi au înflorit și au adus rod. Dar, pe cînd săpam mormîntul mucenicului, au însetat oarecare bărbați dintre noi, și am chemat pe Domnul cu rugăciunile Sfîntului Vasilisc și îndată, aproape de mormînt, a izvorît un izvor de apă vie, din care bînd, am preamărit pe Dumnezeu. Izvorul acela este și acum, iar bolnavii care beau din apa aceea se tămăduiesc de neputințele lor.

După aceasta a năpădit un duh necurat asupra ighemonului Agripa, încît căuta trupul mucenicului, zicînd: "De m-aș atinge de trupul lui Vasilisc, m-aș izbăvi de primejdie". Nimeni însă nu îndrăznea să spună că mucenicul este îngropat în pămînt. Dar oarecare i-a zis: "Ai poruncit ca trupul să se arunce în rîu și cum îl cauți acum?" Agripa, ducîndu-se la locul unde a fost tăiat mucenicul lui Hristos, a găsit puțin sînge de al lui și, adunîndu-l cu țărîna pămîntului, l-a legat în brîul său și și-a încins trupul și îndată s-a eliberat de duhul cel necurat. Astfel, a crezut și el în Domnul nostru Iisus Hristos. Iar după o vreme, un cetățean din Comani cu numele Marin, bărbat dreptcredincios, a zidit o biserică în numele Sfîntului Mucenic Vasilisc și, scoțînd sfintele lui moaște din pămînt, le-a adus în ea. Și se dau la toate bolile multe tămăduiri prin minune de la moaștele sfîntului, cu rugăciunile lui și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, se cuvine cinstea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna mai

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.