Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Sfîntul Sfințit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusiei, cu cei trei nepoți: Acachie, Menandru și Polien
(19 mai)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna mai


Scaunul Sfîntului episcop Patrichie a fost cetatea Prusiei din țara Bitiniei. Acolo a propovăduit credința în Hristos, certînd rătăcirea elinească și întorcînd pe mulți de la închinarea idolilor la Hristos Dumnezeu. De aceea a fost prins de păgîni, împreună cu cei trei preoți: Acachie, Menandru și Polien. Ei au fost aduși spre cercetare la Iulie, ighemonul Bitiniei, slujitorul cel mai osîrdnic al dracilor. Mergînd el la apele cele calde, a poruncit să lege cu lanțuri de fier pe episcopul creștin și pe preoții lui și să-i aducă după sine. Ajungînd la apele cele calde și, scăldîndu-se pentru sănătate, a adus jertfe spurcatului zeu Asclipie și urîtei zeițe Sotirei. Șezînd apoi la judecată și, punînd de față pe arhiereul Patrichie cu preoții săi, a zis către ei: "O, nebunule, vezi cît este de mare puterea zeilor noștri, cel ce te-ai alipit la basmele cele deșarte și chemi pe Hristos? Vezi ce fel de lucrare de tămăduire a dat acestora spre sănătatea noastră? Dar mai întîi să cunoști ce fel este puterea tatălui nostru, Asclipie, ce fel este darul, căruia și tu - de voiești să scapi din legături și munci și să petreci cu pace în patria ta - să-i cazi înainte cu smerenie, cu rugăminte și cu jertfe".

Sfîntul Patrichie a răspuns: "O, cît de multe răutăți ai spus în puține cuvinte, ighemoane". Atunci ighemonul a zis cu mînie: "Ticălosule, ce fel de răutăți grăiesc eu, de care mă cerți pe mine? Ești dator a mărturisi că sînt adevărate, fără de înșelăciune și vicleșug toate lucrurile care se văd cu ochii. Oare nu vezi cu ochii tămăduirile ce se fac din aceste ape calde, cu puterea zeilor noștri atotputernici?" Grăit-a Sfîntul Patrichie: "Luminate ighemoane, pentru începătura, curgerea și călcarea acestor ape, de dorești să știi adevărul, eu îți voi spune, dacă voiești să mă asculți cu blîndețe".

Zis-a ighemonul: "Deși nu aștept de la tine altceva, decît numai basme împodobite cu cuvinte, însă grăiește, ca să aud ce ai să spui". Grăit-a sfîntul: "Nu am să spun basme, ci adevărul". Zis-a ighemonul: "Deci, care este începutul acestor ape calde? Vei zice că nu este puterea zeilor noștri?" Iar sfîntul a grăit: "Sînt creștin și tot cel ce mărturisește această sfințenie a creștinătății și se închină adevăratului Dumnezeu al tuturor, are mintea plină de înțelepciunea dumnezeieștilor taine; deci, și eu, măcar că sînt om păcătos, însă, mărturisindu-mă, voi fi rob al lui Hristos. Adevărul acestei ape știu a-l arăta". Zis-a ighemonul: "Dar cine va fi acela atît de îndrăzneț și nesocotit, care s-ar crede că este mai înțelept decît filosofii?"

Grăit-a sfîntul: "Înțelepciunea acestei lumi este nebunie la Dumnezeu, pentru că este scris: Cel ce prinde pe cei înțelepți întru viclenia lor este Domnul nostru Iisus Hristos Care, mulțumind Tatălui Său, zice: "Mărturisescu-mă Ție, Părinte, Doamne al cerului și al pămîntului, că ai ascuns acestea de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor". Și iarăși Apostolul zice: "N-au cunoscut adevărul că, dacă l-ar fi cunoscut, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei". Zis-a ighemonul către el: "Mari lucruri grăiești, dar neîn-țelese; însă, spune-mi cu a cui putere și rînduială curg aceste ape calde și cu a cui putere fierb cu atîta căldură? Eu, cu adevărat, o socotesc faptă a purtării de grijă a zeilor noștri, care au voit cu un chip ca acesta, să ajute sănătății omenești".

La acestea răspunzînd Patrichie, arhiereul lui Hristos, a zis către ighemon: "Mai înainte de a începe a grăi, poruncește, ighemoane, să se ridice îngrădirea aceasta ca, astfel, toți să poată asculta cuvintele mele". Poruncind ighemonul, s-a luat acea îngrădire și a umplut poporul locul acela împrejur. Deci, sfîntul a început a grăi cu glas mare, așa: "Focul și apa le-au făcut din nimic același Făcător, Care a făcut neamul omenesc prin Fiul Său cel unul născut, Atotputernicul și veșnicul Dumnezeu. Deci, din foc cu Cuvîntul a făcut lumina, soarele și pe ceilalți luminători și i-a rînduit astfel: pe unul să strălucească noaptea, iar pe altul să lumineze ziua; pentru că pînă acolo a întins puterea Lui cea atotputernică peste toată zidirea, pînă unde a voit. Din ape a alcătuit tăria cerului și pe aceleași ape a întemeiat pămîntul; iar cu purtarea Sa de grijă cea mai înainte știutoare, le-a rînduit pe toate acestea în cer și pe pămînt, fără de care nu era cu putință să viețuiască omul, pe care îndată voia să-l zidească. Știind mai înainte că oamenii cei zidiți de El, vor mînia pe Atotputernicul Dumnezeu, Ziditorul lor și, deci, lepădînd cinstirea cea adevărată a lui Dumnezeu, își vor face idoli fără de suflet și se vor închina lor, de aceea două locuri au gătit la care vor să se mute oamenii după această viață pămîntească. Locul cel dintîi l-a numit cu lumina cea veșnică, l-a umplut de bogate și negrăite bunătăți; iar pe celălalt loc, l-a umplut cu întunericul cel neluminat, cu focul cel nestins și cu muncile cele veșnice.

Locul cel luminos va fi locuit de acei care ascultă poruncile Lui și se sîrguiesc a-I plăcea Lui, iar în cel întunecos să se arunce acei care, prin viața lor cea rea, supără pe Făcătorul lor, pentru care vor dobîndi muncile cele veșnice. Deci, cei ce vor fi în locul cel luminos, vor viețui în bucurie neîncetată și fără de sfîrșit cu viață fără de moarte; iar cei din locul cel întunecos se vor munci neîncetat în veacul cel nesfîrșit. Ziditorul, despărțind focul de apă și lumina de întuneric, precum le-a zidit pe fiecare din ele deosebi, tot astfel și pe fiecare le-a așezat deosebit la locul său. Însă, foc și apă este atît deasupra tăriei cerului, cît și dedesuptul pămîntului. Deci, apa care se vede pe pămînt, adunată în adunările sale, s-a numit mare; iar cea de sub pămînt se numește adînc, din care se trimite apă din sînurile pămîntului spre trebuința oamenilor și a vietăților celor ce trăiesc pe pămînt, ca prin niște tuburi purtătoare de ape.

Acea apă, ieșind deasupra pămîntului, se face izvoare sau puțuri sau pîraie; deci, din acele ape, dacă vreunele se apropie cu curgerea lor de focul cel de sub pămînt, acelea, încălzindu-se de fierbințeala focului, izvorăsc ape calde; iar cele ce își au curgerea departe de foc, acelea firește sînt reci. În acest chip sînt ape calde, deoarece se apropie de focul cel de sub pămînt în curgerea lor. În oarecare locuri adînci sînt mai reci, încît se îngheață ca gheața, de vreme ce sînt mai depărtate de foc. Deci, focul cel de sub pămînt este rînduit spre muncirea sufletelor păgînilor; iar apa cea mai dedesubt, care este rece ca gheața, se numește tartar. Acolo zeii voștri și închinătorii lor primesc munca, care nu se sfîrșește niciodată, precum au scris oarecare dintr-ai voștri făcători de stihuri, zicînd: marginile pămîntului și ale mării nu sînt nimic altceva, decît numai hotarele cele mai de pe urmă ale acelora la care Iapet și Saturn - acesta este numele zeilor voștri - nu sînt mîngîiați nici de strălucirea luminii soarelui, nici de răcorirea vîntului; adică, zeii voștri, fiind în întuneric și în tartar, nu-i luminează, nici nu-i încălzește lumina soarelui și, fiind în foc, vîntul nu-i răcorește. Tartarul este sub pămînt, cu atît mai adînc decît alte adîncuri, cu cît cerul este deasupra pămîntului mai înalt decît toate înălțimile. Cum că focul cel de sub pămînt este gătit pentru cei necurați, să te încredințezi chiar din acel foc, care iese din pămînt în Sițelia".

Ighemonul, auzind aceste cuvinte ale sfîntului, a întrebat: "Dar, oare Hristos al vostru este ziditor al tuturor lucrurilor celor grăite de tine?" Sfîntul Patrichie a răspuns: "Cu adevărat Hristos este Ziditorul a toată făptura, iar nu altul, căci este scris: Toate printr-Însul s-au făcut și fără de Dînsul nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut. Și iarăși: Zeii păgînilor sînt diavoli; iar Domnul a făcut cerurile". Atunci, ighemonul a întrebat a doua oară: "Pe Hristos Îl socotești că este ziditor al cerului?" Sfîntul a răspuns: "Pe Hristos Îl cred, după ceea ce este scris: Că voi vedea cerurile, lucrul degetelor tale, luna și stele pe care Tu le-ai întemeiat".

Zis-a ighemonul: "Deci, de te voi arunca pe tine în aceste ape fierbinți, al căror Făcător zici că este Hristos, iar nu zeii noștri, oare te va păzi pe tine Hristos nevătămat de fierbințeala acestora?" Răspuns-a sfîntul: "Știu puterea Hristosului meu, că poate, de va voi, să mă păzească întreg și nevătămat de apele acestea, iar eu aș vrea, ca prin apele acestea, să mă dezleg din această viață vremelnică și să viețuiesc cu Hristos în veci. Însă, nu voia mea, ci voia Lui cea sfîntă să se săvîrșească, fără de care nici un fir de păr nu cade din capul omului și nici o pasăre nu se va prinde în laț. Deci, să știe cu adevărat, că toți cei ce ascultă acum cuvintele mele și cei care se închină cu tine pietrei cele nesimțitoare, ca unui Dumnezeu, îi așteaptă veșnica muncă în focul cel nestins de sub pămînt și în tartarul cel mai dedesubt".

Ighemonul Iulie, auzind unele ca acestea, s-a pornit spre mînie și îndată a poruncit ca pe sfînt să-l arunce gol, chiar în locul acela de unde ieșea apă, care clocotea de fierbințeală. Iar sfîntul, fiind aruncat, a strigat, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!" Cînd l-au aruncat și a căzut în apă, picăturile de apă care au sărit din acel izvor erau mai fierbinți decît scînteile focului și, ajungînd pe cei ce stăteau împrejur, i-a vătămat cu arderea cea mare. Iar Sfîntul Patrichie ședea în apele acelea ca într-o răcoreală fără vătămare, dănțuind și lăudînd pe Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, ighemonul, aprinzîndu-se de mai multă mînie, a poruncit ostașilor să scoată pe sfînt din apă și să-i taie capul cu toporul, asemenea și preoților lui.

Deci, fiind adus la locul cel de tăiere, mărturisitorul și mucenicul lui Hristos și-a ridicat mîinile spre cer și a zis: "Dumnezeule, Împărate și Stăpîne al tuturor, Cel ce ții cu puterea Ta toată făptura cea văzută și nevăzută, ascultătorule al tuturor celor ce te cheamă cu adevărat, care și aceste ape calde, spre mîntuirea drepților și spre pedeapsa păgînilor le-ai zidit, stai acum mie de față, care mor întru mărturisirea credinței Tale". Apoi, sfîrșindu-și rugăciunea, și-a plecat sfîntul său cap spre tăiere, și astfel s-a sfîrșit prin secure. Împreună cu el au fost tăiați și cei trei preoți ai lui: Acachie, Menandru și Polien și toți împreună au stat înaintea lui Hristos Dumnezeu, întru slava sfinților. Deci, Sfîntul Patrichie a fost ucis împreună cu slujitorii săi, în nouăsprezece zile ale lunii mai, luînd cununa cea de cinste a biruinței de la Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste, slavă și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna mai

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.