Make your own free website on Tripod.com

Pătimirea Sfîntului Mucenic Alexandru Romanul
(13 mai)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna mai


Pe vremea păgînului împărat Maximian, era prigoană mare asupra creștinilor prin toate părțile stăpînirii Romei. Un sutaș oarecare, slujitor înflăcărat al diavolilor, din porunca împăratului, a zidit afară din cetatea Romei, mai departe de o stadie, o capiște necuratului lor zeu Die. Împăratul a dat poruncă, ca să silească pe creștini să aducă jertfe zeilor, poruncind ca toți să se adune la înnoirea capiștei zeului Die. Crainicii strigau din trîmbițe prin cetatea Romei și ziceau: "Ascultați, prietenii zeilor, se cade ca voi de dimineață, să vă adunați cu împăratul în capiștea cea nouă a lui Die.

Auzind poporul glasul trîmbiței crainicilor, se gătea pentru a doua zi. De dimineață mulți din cei ce făceau neguțătorie, au mers la capiștea cea nouă a lui Die cu mărfurile lor, pe de o parte pentru închinăciune, iar pe de alta, pentru vînzarea mărfurilor lor. Un bărbat foarte bogat, cu numele Tiberian și cu dregătoria tribun, avînd mulți ostași sub mîna sa, încredințați lui de Felix voievodul, chemîndu-i, le-a zis: "Ascultați, fraților! Știți porunca împăratului, că astăzi se cade nouă tuturor să fim cu împăratul în capiștea zeului Die; deci, să fiți gata". Grăindu-le acestea, li s-a făcut înștiințare, că împăratul a venit la capiște; și toți se sîrguiau să alerge acolo, ca să fie de față la împărat. Unul din acei ostași cu numele Alexandru, care din copilăria sa învățase buna credință cea creștinească și se temea de Dumnezeu, a răspuns tribunului: "De ai fi zis, să mergem și să ne închinăm adevăratului Dumnezeu, Care este în cer, bine ai fi zis; iar aceia pe care voi îi numiți zei, nu sînt zei, ci diavoli". Zis-a Tiberian: "Nu tuturor avem să le aducem jertfe, ci numai lui Die, deși sînt mulți zeii pe care îi cinstim noi și împăratul".

La acestea a răspuns fericitul Alexandru: "Pe unul Die l-au numit zeu, dar el este asemenea ca și ceilalți diavoli înșelători care trag pe închinătorii lor la pierzare și-i amăgesc spre lucrurile cele fărădelege și spurcate, cu care se spurcă chiar zeii voștri, precum povestiți și voi de ei; pentru că uneori pofteau femeie și, găsind-o, o înșelau, o sileau și o necinsteau, spurcînd nu numai pămîntul, ci și marea și văzduhul.

Cine a văzut sau a auzit vreodată ca un dumnezeu să zacă în fapte desfrînate? Dumnezeul nostru este nevăzut de ochii cei trupești și cunoscut numai cu singura credință, El este Preacurat, Atotputernic, Ziditorul cerului și al pămîntului, Căruia nu-i trebuie niște jertfe ca acestea, pe care voi le aduceți nenumăraților voștri diavoli, ci îi trebuie jertfe curate și fără de sînge".

Tiberian, auzind acestea, a zis: "Încetează cu nebunia ta, Alexandre, și nu huli pe zeii noștri făcători de bine, ca să nu audă cîndva împăratul și să se mînie asupra mea pentru tine, că îngădui între ostașii mei pe un hulitor de zei ca acesta". Acestea zicînd Tiberian, a alergat la împăratul, iar Alexandru s-a dus la casa sa.

Sosind vremea jertfelor, împăratul aducea necurata jertfă în capiștea cea nouă a urîtului zeu Die; iar Tiberian, aducînd aminte împăratului de Alexandru, ostașul său, că nu ascultă porunca împărătească, ci ocărăște și hulește pe zei, îndată împăratul a poruncit să trimită după el și să-l aducă înaintea sa legat cu lanțuri de fier. Atunci era ceasul al șaselea din zi și Sfîntul Alexandru se odihnea în casă pe patul său, cînd i s-a arătat îngerul Domnului în vis, zicîndu-i: "Îmbărbătează-te și te întărește, Alexandre, căci multe ai să pătimești pentru numele lui Iisus Hristos, Cel răstignit. S-au pregătit multe munci pentru tine; deci, iată, vin după tine ostașii împăratului, dar nu te teme de ei, nici să se înfricoșeze inima ta, pentru că eu sînt trimis spre ajutorul tău; scoală-te și te roagă Dumnezeului tău; iar eu voi fi cu tine, pînă ce-ți vei săvîrși alergarea".

Sculîndu-se sfîntul din somn, a început a cînta psalmul lui David: Cel ce locuiește în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperămîntul Dumnezeului cerului se va sălășlui. Va zice Domnului: Sprijinitorul meu ești și scăparea mea, Dumnezeul meu, și voi nădăjdui spre Dînsul..., și cealaltă parte a acelui psalm, pînă la sfîrșit. Apoi, ieșind din casă, a întîmpinat pe ostașii care veniseră la el și care i-au fost tovarăși în oaste. Aceia, văzînd pe Sfîntul Alexandru, au căzut la pămînt de frică; pentru că fața lui s-a arătat ca fulgerul. Și le-a zis sfîntul: "Sculați-vă, fraților! De ce v-ați înspăimîntat?" Ostașii au răspuns: "Te vedem înconjurat de puterea lui Dumnezeu și de frică am căzut". Sfîntul le-a zis: "Ascultați, fraților! Dumnezeul Cel ceresc a cercetat pe robul Său; iar voi nu vă temeți, ci faceți porunca voastră, pentru că sînteți trimiși să mă prindeți și să mă duceți legat la împărat". Ostașii i-au răspuns: "Noi ne-am sfătuit ca să nu-ți spunem nimic, dar tu de unde te-ai înștiințat că sîntem trimiși după tine?" Sfîntul a zis: "Nu se cade să vorbesc mult cu voi, de vreme ce mă sîrguiesc spre nevoința care îmi este înainte pregătită de Împăratul; pentru că am să fiu dus de la Roma pînă în Bizanț".

Acestea zicînd, și-a plecat genunchii și s-a rugat, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul părinților noștri, Cel lăudat și binecuvîntat în veci, mă rog Ție, Stăpîne, nu mă despărți de ceata drepților Tăi, nici mă lepăda pe mine, care vin la Tine, de vreme ce numele Tău cel sfînt și înfricoșat, mi l-ai făcut cunoscut, și Tu ești ajutătorul și sprijinitorul meu! Trimite, Doamne, pe îngerul Tău, ca să-mi ajute și să-mi îndrepteze limba spre a grăi înaintea muncitorilor". Iar după ce sfîntul și-a sfîrșit rugăciunea sa, ostașii, apucîndu-l, l-au legat cu lanțuri de fier și l-au dus la împăratul Maximian.

Atunci Pimenia, maica sfîntului, nu știa că fiul ei, Alexandru, este luat spre cercetare. Sfîntul Alexandru era mare la trup, înalt la statură, frumos la față și tînăr de optsprezece ani. Iar cînd l-au pus înaintea împăratului, acesta i-a zis: "Nebunule, tu defăimezi puterea mea și nu te supui mai marelui tău, nici n-ai venit împreună cu ostașii tăi, ca să te închini marelui meu zeu, Die?" Răspuns-a sfîntul: "Eu mă închin Dumnezeului meu, Care este în ceruri, și lui Iisus Hristos, Fiul Lui Cel Unul născut și Sfîntului Duh; iar pe alt Dumnezeu nu știu, nici nu mărturisesc. Deci, nu mă întreba pe mine mai mult de alt Dumnezeu, că nu mă înfricoșez de stăpînirea ta, nici nu mă tem de îngrozirile tale și nici de muncile cu care voi fi muncit".

Maximian, auzind aceasta, s-a mîniat și a zis: "Ce poate să facă Dumnezeul acela pe care tu îl mărturisești?" Sfîntul a răspuns: "Dumnezeul meu este nevăzut și Atotputernic, și nici un lucru nu este în această lume, ca să nu fie cu putință Dumnezeului meu". Maximian a zis: "Dar Dumnezeu este Cel ce a fost răstignit de oameni și a murit pe Cruce?" Sfîntul a răspuns: "Taci, satano, că nu ești vrednic să pomenești cu gura ta cea spurcată, preacin-stitul și preasfîntul nume al Domnului meu Iisus Hristos, Care a răbdat de voie răstignirea și moartea pentru noi. O, nebunule, dacă zici că El a fost răstignit și a murit, pentru ce nu auzi că tot Același a înviat din morți și a dăruit multor celor morți viața?"

Zis-a Maximian: "Cruț tinerețile tale, căci te văd foarte tînăr". Sfîntul a răspuns: "Fie-ți milă de tine însuți și te scoate din cursele diavolului, că eu nu mă tem de munci, avînd ajutător pe Dumnezeu". Maximian a zis: "Ți-am spus că îmi este milă de tine; deci apropie-te și jertfește și vei fi unul din cei ce sînt în palatul meu împărătesc, avînd cel dintîi loc între ei". Sfîntul a zis: "Cărui dumnezeu poruncești să mă închin?" Maximian a răspuns: "Închină-te marelui zeu Die și adu-i jertfă".

Iar sfîntul, ridicîndu-și mîinile în sus, a început a se ruga, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, nu mă lăsa pe mine smeritul robul Tău, ci ajută-mi mie, păcătosul și nevrednicul". Astfel rugîndu-se, își ridică ochii spre cer și a văzut cerurile deschise și pe Fiul lui Dumnezeu șezînd de-a dreapta Tatălui; deci, s-a umplut de negrăită mîngîiere duhovnicească. Și iarăși a întrebat pe Maximian: "Cărui zeu voiești să-i jertfesc? Maximian a zis: "Jertfește marelui zeu Die". Sfîntul a răspuns: "Oare nu știi că acela pe care voi îl numiți dumnezeu, a fost om spurcat și înșelat? Pentru că odată, poftind pe o femeie și robindu-se de dragostea ei, s-a prefăcut întru asemănare de bou și prin farmecele sale, pe acea ticăloasă femeie a înșelat-o și a necinstit-o!"

Maximian, auzind acestea, a rîs și a zis: "Aceasta arată puterea zeilor noștri, că într-acel fel se arată oamenilor, precum singuri voiesc". Grăit-a lui sfîntul: "Ticălosule, lauzi necuratele lucruri ale acelora, căci singur te asemeni lor cu necurățiile. Nu cunoști pe Dumnezeul Care ți-a dăruit ție cinstea și împărăția?" Zis-a Maximian: "Zeii mei mi-au dăruit mie împărăția aceasta". Grăit-a sfîntul: "Mă minunez de tine că, socotindu-te a fi deștept, te-ai pierdut pe tine singur, de vreme ce crezi diavolilor și slujești idolilor celor muți și fără de suflet. Lăsînd pe Dumnezeul Cel viu și fără de moarte, urmezi diavolului, tatălui tău; deci, întoarce-te de la întuneric la lumină, ca să nu fii aruncat în focul gheenei în veci!"

Atunci Maximian, umplîndu-se de mînie, a dat tribunului Tiberian putere asupra lui ca să-l muncească; și nu numai asupra lui Alexandru, ci și asupra tuturor celor ce pomeneau numele lui Hristos. Pentru aceasta el a trimis pe tribunul acela în Tracia, ca să izgonească pe creștinii de pretutindeni și să-i muncească. Deci a poruncit să ducă pe Alexandru după sine pînă la Bizanț. Sfîntul Alexandru, auzind aceasta, a zis către împărat: "Mulțumesc ție de aceasta, o, tirane, că vrei să mă faci pe mine slăvit prin multe țări. Dumnezeul meu o să mă învrednicească pe mine, ca prin toate marginile pămîntului pentru numele Lui Cel Preasfînt, să rabd toate durerile și pătimirile". Atunci Maximian a poruncit să ia pe sfînt din fața lui; iar tribunul Tiberian l-a luat pe el întru a sa stăpînire. A doua zi a poruncit să-l dezbrace și să-l spînzure pe un lemn de muncire și cu unghii de fier să-i strujească tot trupul lui. Astfel strujindu-se, mucenicul n-a scos nici un glas de durere, ci numai ochii ridicîndu-și către cer, mulțumea lui Dumnezeu. După aceea, luîndu-l de la muncire, l-a legat cu lanțuri grele și l-a dat ostașilor să-l ducă în Tracia.

Sfîntul, fiind dus legat, îngerul Domnului s-a arătat Pimeniei, maicii lui, în vedenia visului, zicîndu-i: "Scoală-te degrabă și gătește pe robii tăi și dobitoacele și urmează fiului tău cel dus în Tracia spre muncire, pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, ca după sfîrșitul aceluia, să îngropi trupul lui". Fericita Pimenia, deșteptîndu-se, nu s-a mîhnit pentru fiul ei, ci mai ales s-a umplut de bucurie și de veselie. Deci, sculîndu-se îndată și gătind toate cele de cale, s-a dus cu sîrguință pe calea aceea întru care era dus fiul ei și l-a ajuns în cetatea Catargin. Intrînd acolo, a văzut pe sfîntul înaintea poporului, judecîndu-se de Tiberian, cercîndu-se și muncindu-se, iar ea, de mare bucurie, a strigat cu glas tare către iubitul său fiu, zicînd: "Fiul meu, Dumnezeul cel de sus și păstorul cel bun, să-ți ajute ție". Dar, Tiberian, auzind glasul, îl întreba: "Al cui este glasul acela?" Și nimeni n-a înțeles de unde vine glasul acela, de vreme ce stătea mult popor împrejur. Zis-a Tiberian către mucenic: "Ticălosule, jertfește zeilor". Iar sfîntul a răspuns: "Eu jertfesc lui Dumnezeu jertfă de laudă". Zis-a muncitorul: "Oare n-ai grăit că Dumnezeul vostru nu are trebuință de jertfă?"

Răspuns-a sfîntul: "Nu are trebuință Dumnezeul meu de acel fel de jertfe de care voi aduceți idolilor voștri, ci are trebuință de jertfele dreptății și ale sfințirii; pentru că Dumnezeu este drept și sfînt!"

Atunci Tiberian a poruncit să-i ardă trupul cu făclii aprinse, zicînd: "Să vedem, va veni Dumnezeul lui ca să-l scoată pe el din mîinile mele?" Deci, sfîntul fiind ars, și-a ridicat ochii către cer, zicînd: "Slavă Ție, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai trimis pe arhanghelul Tău Mihail, în Babilon, și pe cei trei tineri i-ai izbăvit din foc; izbăvește-mă și pe mine, Doamne, din ceasul acesta al durerii și rușinează pe acest muncitor cu puterea Ta, ca și eu să grăiesc ca David: Trecut-am prin foc și prin apă și ne-ai scos pe noi întru odihnă". Tiberian, auzind că focul nu se atinge de mucenic, s-a rușinat și a poruncit ostașilor să-l aducă legat pe drum înaintea sa. Iar maica sa, văzînd pe fiul ei ducîndu-se în fața muncitorului, a rugat pe ostași să-i dea voie, să se apropie de fiul ei, ca să vorbească cu el, iar ei n-au oprit-o. Atunci sfîntul mucenic, văzînd pe maica sa, i-a zis: "Bine ai venit aici, doamnă, maica mea! Urmează-mă pînă la locul în care am să mă săvîrșesc, precum mi-a arătat Domnul meu". Iar unii din ostași grăiau: "Fericit ești, Alexandre, că mare este credința ta și mare este Dumnezeul creștinilor! Iată cît de multe munci ai suferit pentru Dînsul, și nimic rău n-ai pătimit!" Acestea zicînd, mergea pe drum, după porunca lui Tiberian.

Sosind el la un izvor ce era acolo lîngă cale, a șezut să se odihnească, și ostașii au început a ruga pe Sfîntul Mucenic Alexandru să mănînce cu dînșii, deoarece trecuseră patruzeci de zile de cînd sfîntul nu gustase nimic, nici pîine, nici apă. Însă el, avînd rugăciunea ca o hrană pentru sine, și-a plecat genunchii și a început a cînta psalmul acesta: Ridicat-am ochii mei la munți, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pămîntul..., Doamne Iisuse Hristoase, păzește-mă fără de prihană pe mine, mielușelul Tău, ca să nu se bucure vrăjmașul meu de mine, că am cunoscut numele Tău. Nu mă rușina pe mine, Stăpîne, înaintea muncitorilor, ci trimite pe îngerul Tău și dreapta Ta, și fii mie ajutător și apărător".

Sfîrșindu-și el rugăciunea, i-a stat înainte îngerul Domnului, zicîndu-i: "Nu te teme, Alexandre, că a auzit Domnul rugăciunea ta, și eu sînt trimis de Dînsul în ajutorul tău". Acestea zicînd îngerul către sfînt, ostașii au auzit glasul cel grăit către mucenic, dar n-au văzut pe nimeni; deci, s-au temut foarte mult și de frică au căzut la pămînt. Atunci fericitul a zis către dînșii: "Ce ați văzut, fraților, de v-ați înspăimîntat așa de rău?" Iar ei au zis: "Am auzit glasul Dumnezeului tău, grăind către tine și frică ne-a cuprins pe noi; de aceea am căzut!"

Pe cînd ostașii grăiau acestea către Sfîntul Alexandru, i-au ajuns pe dînșii Tiberian, fiind însoțit de cei mai mari ai cetății, și i-a întrebat cum se numește locul acela. Iar ei i-au răspuns: "Numele locului acesta este loc de judecată". Iar Tiberian a zis: "Atunci se cade ca pe dînsul să facem judecată! Aduceți înaintea mea pe creștinul Alexandru!" Stînd de față sfîntul, Tiberian a zis către dînsul: "Oare tot în nebunia ta petreci și nu voiești să te închini zeilor? Precum văd, inima ta este împietrită, dar mie cu adevărat mi-e milă de tine și de aceea voiesc să te întorci spre zei, stăpînii lumii". Mucenicul îi răspunse: "Necuratule, orbitule cu mintea și fiu al diavolului, cel ce te-ai dat tatălui tău, satana, cum poți să te milostivești spre mine, deoarece tatălui tău, satana, nu-i este milă de nimeni, ci pe toți voiește să-i tragă cu el în gheena focului și să-i piardă".

Tiberian a zis: "O, răule! Așa îmi răspunzi, ca unui deopotrivă cu tine? Oare pentru aceea mă necinstești, că te cruț? Nu ți se cădea oare să mă cinstești pentru bunătatea mea către tine, iar nu să mă ocărăști cu osîndiri?" Sfîntul răspunse: "Cu adevărat ești asemenea tatălui tău, satana, avînd inima împietrită ca o piatră vîrtoasă. Nu socotești oare că locul acesta se numește loc de judecată? Acest lucru arătat înștiințează, că degrabă te va ajunge judecata lui Dumnezeu, Cel ce are să judece viii și morții și să răsplătească fiecăruia după faptele lui. Atunci vei cunoaște că îți grăiesc adevărul, pentru că te va judeca Dumnezeu, că judeci fără de milă pe robul Lui. El vede cu cîtă nedreptate și cît de cumplit mă judeci; dar să știi că aceste munci îmi aduc slavă, iar ție îți gătesc mare pierzare".

Tiberian, auzind acestea, s-a aprins de mînie și a poruncit să aștearnă pe pămînt ciulini de fier și să tîrască pe mucenic peste ei. Sfîntul, fiind astfel muncit, tăcea, nesimțind durerile. Deci, Tiberian, cunoscînd că Alexandru nu simte muncile, mai mult s-a iuțit și a poruncit la patru ostași să-l bată cu toiege dureroase. Iar mucenicul, fiind bătut, a strigat către muncitor, zicînd: "O, păgînule, oare de acest fel îți sînt muncile ce mi le faci? Adaugă altele și mai cumplite, dacă ai; pentru că eu, cu ajutorul lui Hristos, Dumnezeul meu, nu simt dureri în aceste munci". Atunci Tiberian a zis: "Îți voi zdrobi mădularele și te voi arunca în foc, cenușa ta o voi vîntura și nici urmă de pomenirea ta nu voi lăsa pe pămînt; atunci voi vedea, dacă va veni Hristosul tău să te scoată din mîinile mele".

Sfîntul răspunse: "Hristosul meu te va pierde fără zăbavă, iar trupul și oasele tale vor fi risipite pe pămînt. Că nu te vei mai întoarce la Roma și nu vei vedea fața împăratului tău cel spurcat, deoarece Domnul va pierde pomenirea ta de pe pămînt, fiindcă nu L-ai cunoscut, ticălosule, nici ai cinstit pe Cel ce ți-a dat cinstea și puterea aceasta. Că, de L-ai fi cunoscut, ai fi putut petrece în cer; iar acum, lăsînd pe Dumnezeul Cel viu, ai iubit pe tatăl tău satana. Deci, te vei arunca cu dînsul în gheena focului, iar eu voi lăuda totdeauna pe Stăpînul și Mîntuitorul meu Iisus Hristos, Care mă va izbăvi din mîinile tale și mă va învrednici în veci darului Său, întru slava Lui".

Muncitorul, auzind unele ca acestea, și-a schimbat fața de mînie, însă a poruncit să înceteze a-l munci pe sfînt. Deci, ple-cîndu-se ziua, a voit să rămînă acolo și, cinînd, s-a culcat. După ce a adormit, a văzut în vedenia visului pe îngerul lui Dumnezeu înfricoșat, arătîndu-i-se cu sabia scoasă și zicîndu-i: "Păgînule, iată, am venit asupra ta, fiindcă muncești cumplit pe robul lui Dumnezeu, Alexandru! Deci să știi că pot să te ucid îndată cu sabia aceasta, dar te las pînă la o vreme; iar tu, sculîndu-te, să te duci degrabă prin Iliric la Bizanț, căci s-a apropiat sfîrșitul robului lui Dumnezeu, Alexandru".

Tiberian, deșteptîndu-se îndată cu spaimă, tremura de frică și, chemînd pe cei ce erau cu dînsul, bărbați sfetnici ai săi, le-a spus înfricoșătorul vis. Iar aceia i-au zis: "Și noi am voit să-ți spunem să nu muncești pe omul acela atît de cumplit și cu nedreptate, dar n-am îndrăznit. Am auzit că este mare Dumnezeul creștinilor, că aruncă în focul cel nestins pe cei ce muncesc pe robii Lui". Atunci Tiberian, mai mult s-a temut și a poruncit ostașilor ca îndată în același ceas al nopții să pornească pe mucenic înainte și, sculîndu-se și el, a mers după dînsul. Ei au trecut prin multe cetăți, dar n-au intrat în ele, că se grăbeau să ajungă în Bizanț, după porunca îngerului; fiindcă acea înfricoșată vedenie a visului o avea de multe zile în minte și se temea de ea și nu îndrăznea să facă ceva rău mucenicului.

Tiberian, trecînd țara Iliricului, s-a apropiat de cetatea Sardica; și au ieșit în întîmpinarea lui mai marii cetății; dar el n-a intrat în cetate, ci a trecut pe lîngă dînsa. Auzind creștinii care erau în cetatea aceea, că tribunul Tiberian a venit de la Roma și aduce cu el pe un mucenic oarecare, au ieșit toți din cetate, nu ca să vadă pe tribun, ci pe mucenic. Și, văzîndu-l dus deosebit, au alergat la el și, căzînd la picioarele lui, grăiau: "Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, purtătorule de chinuri al lui Hristos". Iar el a zis către dînșii: "Fraților, voi rugați-vă Domnului pentru mine să săvîrșesc alergarea mea pentru Iisus Hristos și să mă învrednicesc a lua, din sfînta Lui dreaptă cununa cea făgăduită mie". Și, fiind dus mai departe sfîntul mucenic și trecînd cetatea Clisur, s-au apropiat de tabăra Vonomasiei - așa se numea locul acela - care era departe de Filipopoli ca la patruzeci de stadii, și au stat acolo. Tiberian începuse a uita acea înfricoșată vedenie care i se arătase în vis și, punînd la încercare pe sfîntul mucenic înaintea sa, l-a întrebat: "Mai petreci încă în nesupunerea ta, Alexandre? Nu voiești să te apropii de milostivii noștri zei și să jertfești lui Die și lui Asclipie, cei ce stăpînesc lumea?"

Sfîntul răspunse: "Orbitule cu mintea, fiu al satanei, oare voiești să auzi altceva de la mine decît aceasta: că nu voi jertfi diavolilor?" Tiberian zise: "Să nu fie aceea, ca eu să te silesc să te închini diavolilor, ci marilor zei, Die și Asclipie". Sfîntul răspunse: "Nebunule, oare nu cunoști că Die și Asclipie sînt diavoli?" Tiberian zise: "Mă jur pe toți zeii, că voi face numele tău de ocară în tot pămîntul; pentru că mare dosădire îmi faci mie și zeilor mei". Sfîntul răspunse: "Și eu doresc aceasta, ca prin mine să se preamărească în tot pămîntul numele Domnului meu Iisus Hristos". Atunci Tiberian a zis către ostașii, care stăteau înaintea lui: "Duceți-l din fața mea, că nu pot să rabd dosădirile de la dînsul. Să-l duceți la Filipopoli și să-l aruncați în temniță, pînă ce voi veni și eu acolo". Ostașii au dus pe mucenic în cetatea lui Filip și l-au pus în temniță. Auzind cetățenii de venirea lui Tiberian, au ieșit întru întîmpinarea lui; iar el, intrînd în cetate, gătea jertfă lui Die și lui Asclipie.

Deci, creștinii care erau în cetatea aceea, aflînd de Sfîntul Mucenic Alexandru că este în temniță, s-au adunat toți și au rugat pe păzitorul temniței să-i lase în temniță, să vadă pe mucenicul lui Hristos; iar păzitorul nu i-a oprit, pentru că era temător de Dumnezeu. Creștinii, intrînd înăuntru și văzînd pe sfîntul șezînd în legături, au căzut la picioarele lui și-i sărutau legăturile, zicînd: "Binecuvintează-ne, purtătorule de chinuri al lui Hristos! Binecuvintează patria noastră, căci, sîntem creștini și viețuim în cetatea aceasta cu multă frică; căci ighemonul cetății în toate zilele caută să ne muncească, dar nu poate să ne întoarcă de la Hristos. Mulți sîntem aici cu darul lui Hristos și unii din cei dintîi cetățeni sînt în numărul nostru; deci, nădăjduim că puterea lui Hristos va birui credința păgînească și toată cetatea va slăvi pe Hristos. Iar tu, pătimitorule al lui Hristos, rabdă pînă la sfîrșit, pînă ce îți vei săvîrși bine alergarea ta!"

După ce Tiberian a săvîrșit necurata jertfă idolilor și-a adus aminte de Alexandru, cel ținut în legături, și a zis către mai marii cetății: "Se cade vouă a ști, că am de la împărat, dat mie spre cercetare, pe un creștin, pe care în toată vremea călătoriei l-am silit cu munci la închinarea zeilor și n-am sporit nimic; căci îmi răspunde aspru și mă ocărăște pe mine și pe zeii noștri. Deci, poruncesc să-l aducă aici, poate se va rușina de voi care sînteți mulți și se va apropia de zei". După ce au adus înaintea soborului pe Alexandru, Tiberian, șezînd cu ighemonul, i-a zis mucenicului: "Spune, Alexandre, oare încă nu te-ai plecat să te apropii de zeii noștri? Iată, toți creștinii care sînt în această cetate, s-au închinat acum lui Die și lui Asclipie și numai tu singur te împotrivești". Sfîntul a răspuns: "Minți, ticălosule, precum și tatăl tău, satana, este mincinos; pentru că nici unul din creștinii cei de aici n-a făcut voia voastră! Dar ce voiești mai mult să auzi de la mine? Decît tot aceeași care ți-am spus înainte de multe ori, că sînt creștin și nu voi jertfi diavolilor celor spurcați! Iată, acum fac știre în auzul tuturor celor adunați aici, că sînt rob al Dumnezeului ceresc și niciodată nu mă voi lepăda de Iisus Hristos, Dumnezeul meu!"

Deci, Tiberian, rușinîndu-se, a zis către ostași: "Duceți-l îna-inte legat cu fiare, iar eu voi veni după voi". Astfel au pornit cu sfîntul pe cale. Ajungînd la un pîrîu ce se numea Sirma, mucenicul și-a spălat mîinile și fața și, stînd spre răsărit, a început a se ruga, zicînd: "Slavă Ție, Doamne Dumnezeul meu, că și în Filipopoli m-ai învrednicit a mărturisi sfînt numele Tău!" Iar ostașii, nelăsîndu-l mai mult să se roage, l-au luat și-l duceau în cale; apoi, cînd au ajuns într-un loc care se numea "Tabără", unde se făcea tîrg, acolo i-a ajuns Tiberian și, punînd înainte pe Alexandru, i-a zis: "Alexandre, știi oare că înaintea ighemonului am grăit cu tine cu blîndețe, ca să jertfești zeilor; iar tu m-ai ocărît cu dosădire înaintea tuturor. Deci, măcar acum fă ceea ce ți se poruncește și vei scăpa de munci".

Sfîntul a răspuns: "Fiule al satanei, întunecatule diavol, ceea ce ți-am zis înaintea ighemonului, aceea îți voi zice în tot locul: Să nu nădăjduiești, că vei întoarce pe robul lui Hristos de la adevăratul Dumnezeu". Atunci Tiberian a poruncit ostașilor să bată patru pari în pămînt și, întinzînd pe mucenic în patru părți să-l lege de acei pari și să-i dea două sute de lovituri. Deci, mucenicul, primind loviturile care i se dădeau, tăcea; dar în el se ruga către Domnul Dumnezeul lui. Atunci s-a auzit glas din cer, grăind către mucenic: "Îmbărbătează-te, Alexandre, și nu te teme de munci, căci sînt vremelnice; iată, Eu sînt cu tine!" Acest glas auzindu-l Tiberian, s-a temut foarte, și îndată a poruncit să-l dezlege și să înceteze de a-l bate și să pornească mai departe în cale. Ajungînd în cetatea ce se numea Carasura, ce era între Filipopoli și Veria, Tiberian a intrat în cetate; iar ostașii cu Alexandru n-au intrat; ci, ducîndu-se sub niște copaci umbroși, se odihneau.

Fiind al șaselea ceas din zi și zăduf mare, sfîntul a zis către ostași: "Fraților, mi-e sete!" Aceia i-au zis: "Și nouă ne este sete, dar de unde vom lua apă aici?" Sfîntul le-a zis: "Așteptați puțin, că puternic este Dumnezeul meu, ca și în acest loc să ne dea apă". Acestea zicînd, și-a plecat genunchii și s-a rugat, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, care ai lovit altădată piatra în pustie și ai scos apă lui Israel cel însetat, caută și acum cu milostivire spre robul Tău și dă apă în locul acesta, ca să beau eu și cei ce sînt cu mine; ca și în aceasta să se preamărească numele Tău Cel preasfînt".

Astfel rugîndu-se sfîntul, îndată s-a desfăcut pămîntul sub un stejar și a izvorît pîrîu de apă curată și rece. Ostașii, văzînd această minune, au zis: "Cu adevărat mare este Dumnezeul creștinilor, Care ascultă degrabă pe robii Săi cei credincioși!" Deci, au băut din apa aceea sfîntul mucenic și toți cei ce erau cu el, slăvind pe Hristos Dumnezeu! Apoi, de acolo, trecînd multă cale, au ajuns la un rîu, ce se numea Arzon și, de vreme ce se osteniseră pe cale, au șezut să se odihnească. Ajungîndu-i acolo Tiberian, a văzut pe mucenicul șezînd și a zis cu mînie către ostași: "Ticăloșilor, pentru ce ați lăsat să șadă acel om necurat?" Și sculîndu-se, s-a dus și s-a apropiat de cetatea Veria, unde cetățenii au întîmpinat cu cinste pe Tiberian. În acea cetate, cea mai mare parte din popor erau creștini credincioși, însă de frica muncitorilor, păzeau în taină dreapta credință creștinească. Aceia, văzînd pe Sfîntul Mucenic Alexandru dus deosebi, au alergat la el și ziceau: "Bucură-te, purtătorule de chinuri al lui Hristos! Îmbărbătează-te și te întărește, pentru că nimic nu vor spori muncitorii cei păgîni împotriva puterii lui Hristos Dumnezeul nostru".

Tiberian, chemînd pe mucenic în Veria, i-a zis: "Alexandre, ascultă-mă ca pe tatăl tău și jertfește acum cu mine zeilor! De vei face aceasta, mă făgăduiesc ție înaintea tuturor, că îndată te voi elibera și, de vei voi din ceasul acesta să fii cu mine, vei fi mare în cetatea mea; iar de nu-ți va plăcea să fii cu mine, apoi vei merge unde vei voi". Sfîntul, zîmbind, i-a zis: "O, amară este mîngîierea ta cu care mă mîngîi pe mine! Aceste cuvinte ale tale, aduc sufletului meu mai cumplite munci! Dar să nu-mi dea mie Dumnezeu să urmez sfatul tău! De multe ori ți-am spus și îți spun și acum, și după aceasta iarăși zic: Sînt creștin și nu voi jertfi diavolilor tăi!" Tiberian, auzind acestea, s-a dus de acolo, luînd după el pe mucenicul legat în lanțuri. Apoi ei au sosit la vadul rîului Arzon, departe de Veria ca la patruzeci de stadii, unde erau multe case de oaspeți. Deci, Tiberian s-a odihnit acolo, așteptînd pe mucenicul care se aducea mai pe urmă și căruia îi urmau mulți creștini din cetatea Veria.

După ce ostașii au ajuns cu mucenicul la Tiberian, mucenicul l-a rugat să-i dea vreme să se roage lui Dumnezeu și muncitorul l-a eliberat. Văzînd sfîntul un nuc mare, a mers sub el și, plecîndu-și genunchii, se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, trimite pe îngerul Tău și ia sufletul meu, că nimic nu mai pot suferi, deoarece mi-a slăbit trupul". Tiberian, văzînd pe mucenic rugîndu-se, a zis către ai săi: "Mă minunez foarte de unde a învățat acesta rugăciuni de vrăjitorii, că a crescut înaintea ochilor mei și eu l-am rînduit în rînduiala ostășească, și niciodată nu am cunoscut că el știe farmece". Chemînd la sine pe sfîntul i-a zis: "Alexandre, jertfește idolilor". Sfîntul a răspuns: "Cu adevărat mintea ta este întunecată, că iarăși voiești să auzi de la mine aceleași lucruri pe care de multe ori m-ai auzit grăindu-le". Atunci Tiberian a poruncit să-i toarne untdelemn fiert pe piept; iar îngerul Domnului, stînd de față nevăzut, a sfărîmat vasul, iar untdelemnul acela l-a turnat pe slugile muncitorului, arzîndu-le. Văzînd muncitorul vătămați de untdelemnul fiert nu pe mucenic, ci pe slujitorii lui, s-a umplut de mînie și a poruncit să-l întindă pe mucenic sub copac și patru ostași să-l bată cu bețe fără de milă, pînă ce au ostenit cei ce îl băteau. După acea bătaie, sculîndu-se Sfîntul Alexandru, a zis: "Dumnezeule, Stăpîne, binecuvintează copacul acesta și dă-i putere tămăduitoare; căci sub dînsul am pătimit pentru numele Tău cel sfînt". Și din ceasul acela, rodul și frunza acelui copac, tămăduiau tot felul de boli.

Luînd ostașii pe mucenic, l-au dus în cale, mergînd înaintea muncitorului. După ce au trecut de Adrianopol, au ajuns la un loc ce se numea Vurtodexion și acolo sfîntul a aflat pe maica sa, fericita Pimenia, care mersese acolo înainte de el. Deci, văzîndu-l, l-a sărutat și a căzut la picioarele lui, plîngînd. Grăit-a sfîntul către dînsa: "Nu plînge, maica mea, că nădăjduiesc spre Domnul meu, că mîine îmi va da să-mi săvîrșesc alergarea mea". Ajungîndu-i acolo, Tiberian s-a odihnit, deoarece trecuse ziua. Apoi, sculîndu-se la al optulea ceas din noapte, s-au dus; și pe cînd răsărea soarele, au ajuns la un rîu, care se numea Zionisel, unde era o casă de oaspeți și, odihnindu-se acolo puțin, a grăit către mucenic: "Multe munci ți-am rînduit ție și n-am putut să te întorc la zeii mei; deci, să știi că acum te voi pierde, de nu vei voi să asculți poruncile mele".

Zicînd acestea a plecat de acolo. Apropiindu-se de Bizanț, au mers la cetatea care se numea Drizipera, pe unde a trecut rîul Erginului și, șezînd lîngă el, a rostit cea de pe urmă judecată asupra sfîntului mucenic. Și a zis către dînsul: "Alexandre, iată, acum sfîrșitul tău este înaintea ta, ce zici? Aici te voi ucide și trupul tău îl voi arunca în rîu, ca să-l mănînce fiarele din apă". Iar sfîntul a răspuns lui: "Ți-aș mulțumi, dacă ai face aceasta acum cu adevărat, cum zici, că aș scăpa degrabă din mîinile tale; pentru că zeilor tăi niciodată nu voi jertfi, măcar că ai fi putut cu mii de morți să mă pierzi". Atunci muncitorul a dat împotriva lui răspunsul de moarte, dîndu-l ostașilor să-i taie capul; iar trupul să-l arunce în rîu.

Deci, sculîndu-se, s-a dus în cale, iar ostașii au rămas să săvîrșească porunca. Pentru aceasta s-a adunat mulțime de popor din locuitorii cei ce erau acolo, vrînd să vadă sfîrșitul mucenicului, căci erau între dînșii mulți creștini. Sfîntul mucenic a rugat pe călău să aștepte puțin pînă ce se va ruga și a cerut apă. Apoi, unul din cei ce veniseră la acea priveliște, luînd un vas, a scos apă din rîu și a adus mucenicului. Deci, sfîntul mucenic, spălîndu-și mîinile și fața, a stat spre răsărit și, însemnîndu-se cu semnul Sfintei Cruci, a început a se ruga, zicînd: "Slavă Ție, Dumnezeul părinților noștri! Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, de care se cutremură toată făptura și toți Ți se închină, ca unui Făcător al cerului și al pămîntului! Ție, Dumnezeului tuturor, Cel nevăzut și nestricăcios, cu frică îți stau înainte Serafimii, neîndrăznind a căuta spre Tine și strigă neîncetat: Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Savaot, plin este cerul și pămîntul de slava Ta! Pe Tine Te binecuvintează soarele de pe cer. Pe Tine Te binecuvintează pămîntul și cele de pe el: oamenii, dobitoacele și toată suflarea cea vie Ție îți cîntă laudă, că Unul ești în toți vecii, Tatăl, Fiul și Sfîntul Duh! Stăpîne, adu-Ți aminte de cei ce se tem de Tine și înalță mulțumiri preasfînt numelui Tău, nu mă trece cu vederea și pe mine păcătosul și nevrednicul robul Tău, Iubitorule de oameni, Doamne!"

După aceea a zis către cei ce erau creștini: "Fraților și părinților, aduceți-vă aminte de ostenelile mele; pentru că nu m-am lenevit a pătimi pentru Domnul nostru, ca să-mi fie milostiv mie și tot neamului creștinesc. Știți cîtă cale am făcut? M-au adus de la Roma pînă la acest loc legat, cu lanțuri ferecat, purtat cu sila, tîrît și muncit; toate acestea le-am răbdat cu vitejie. Am biruit tirania lui Tiberie și pe diavolul, ajutorul lui, nu cu puterea mea, ci cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, și, iată, acum mă duc, ca să stau înaintea Stăpînului meu; iar voi rugați-vă pentru mine, ca să aflu milă de la Dînsul". Apoi a grăit către cei ce aveau să-i taie capul, ca să mai aștepte puțin; și, plecîndu-și genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, ascultă pe robul cel ce a pătimit pentru numele Tău, dăruiește dar trupului meu ca unde se va pune, acolo să se dea tămăduire bolilor întru slava preasfînt numelui Tău".

Și s-a auzit glas din cer făgăduindu-i să-i împlinească cererea. După aceea mucenicul a zis către ostași: "Fraților, săvîrșiți degrabă porunca voastră". Iar călăul cel cu numele Celestin a zis către sfînt: "Mucenice al lui Hristos, roagă-te Dumnezeului Tău, ca să nu-mi socotească aceasta ca păcat; căci îmi este poruncit, ca să te ucid pe tine". Grăit-a lui sfîntul: "Nu de voia ta faci aceasta, ci din poruncă; deci, cel ce a poruncit are păcatul, iar tu degrabă fă ceea ce ești dator a face, pentru că eu mă săvîrșesc către Domnul meu". Atunci Celestin i-a legat ochii cu o basma curată și, scoțînd sabia, voia să-l taie. Însă auzind pe sfinții îngeri care veniseră să primească sufletul mucenicului, s-a înspăimîntat și stătea astfel. Iar sfîntul, așteptînd tăierea cea grabnică, zicea către dînsul: "Frate, fă ceea ce ai să faci". Răspuns-a călăul: "Mă tem, robule al lui Dumnezeu, pentru că văd pe niște bărbați luminați aproape de tine". Iar sfîntul a strigat către Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, dă-mi mie să mă sfîrșesc în ceasul acesta!"

Atunci îngerii s-au îndepărtat puțin de la dînsul, iar Celestin, apropiindu-se, i-a tăiat cinstitul lui cap, și îndată sfîntul lui suflet s-a luat de mîinile îngerești și s-au dus la cer în glasul laudei lui Dumnezeu. Atunci, s-a auzit acel glas îngeresc de tot poporul creștinesc, cel ce stătea de față acolo. Astfel, Sfîntul Mucenic Alexandru și-a săvîrșit nevoința pătimirii sale, iar trupul lui cel cinstit - după ce poporul a plecat - ostașii, din porunca muncitorului Tiberian, l-au aruncat în rîul acela, și s-au dus.

După rînduiala lui Dumnezeu, patru cîini au tras la mal din apă, trupul mucenicului și-l lingeau cu limbile lor și ședeau lîngă el, păzindu-l de fiare și de păsările cele mîncătoare de trupuri, pînă ce a ajuns la locul acela maica mucenicului, fericita Pimenia. Aceea, luînd trupul mult pătimitor al iubitului său fiu, l-a uns cu aromate și, învelindu-l cu pînze curate, l-a îngropat cu cinste lîngă rîul Erhinului; și se dădeau bolnavilor tămăduiri multe de la mormîntul mucenicului. Odată, sfîntul s-a arătat în vedenie maicii sale și a mîngîiat-o și i-a vestit mutarea fără de zăbavă a ei către Dumnezeu, cu care acum, stînd înaintea scaunului slavei lui Dumnezeu, în ceata sfinților mucenici, roagă pentru noi milostivirea cea iubitoare de oameni a Domnului, și slăvește pe Tatăl, pe Fiul, și pe Sfîntul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime, Cel slăvit de toată făptura cea văzută și nevăzută, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna mai


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.