Make your own free website on Tripod.com

Sfîntul Mucenic Acachie
(7 mai)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna mai


Pentru a treia oară, diavolul a ridicat prigonire asupra robilor lui Hristos, cînd împărățea la răsărit Maximian. Întru acea vreme Sfîntul Acachie a intrat în frumoasa nevoință a pătimirii pentru Hristos. Acest mucenic era cu neamul din Capadocia, cu rînduială de ostaș, cu cinstea de sutaș și sub mîna tribunului Firm, conducătorul oastei ce se numea Martesie. Acest Firm avea poruncă de la păgînul împărat să caute, nu numai prin cetăți, ci și printre ostași, dacă nu cumva se află cineva crezînd în Hristos sau dacă de zeii lor cei păgînești cineva se leapădă. Unul ca acela să fie supus la judecată și la munci; iar, de s-ar împotrivi cu totul la porunca împărătească, acela să fie pedepsit cu moartea.

Deci, tiranul Firm, chemînd pe ostașii săi, îi întreba pe cîte unul, cum crede fiecare din ei; și dacă afla pe cineva că este de credință creștină, pe acela, amăgindu-l cu îmbunări și îngrozindu-l cu munci, îl silea la închinarea idolească. Astfel, pe mulți din cei mici la suflet, slabi în credință și fricoși, i-a plecat la a sa păgînătate. Dar, cînd a chemat pe sutașul Acachie, acela cu mare glas a strigat: "Eu m-am născut între creștini; deci, creștin sînt și creștin voiesc să rămîn. Martor îmi este mie Domnul meu Iisus Hristos, că nu numai de la tatăl și de la maica mea sînt creștin, ci și de la moși și strămoși". Deci, îl sfătuia Firm cu multe feluri de înșelări și de ispite spre al său gînd, dar nu o dată, ci de mai multe ori chemîndu-l, uneori îl îmbuna, alteori îl îngrozea, pentru ca să se supună poruncii împărătești.

Apoi, văzîndu-l neînduplecat, l-a pus în lanț și l-a trimis la voievodul Vivian. Voievodul, șezînd la judecată și pe mărturisitorii lui Hristos întrebîndu-i, Antonin Comentarisie i-a spus, zicînd: "Firm, tribunul cetei Martesiei, a trimis aseară legat la a ta stăpînire pe sutașul său, deoarece nu se supune poruncii nebiruitului nostru împărat, ci urmează credinței creștine". Și îndată a pus de față pe cel legat înaintea judecății voievodului; iar voievodul, căutînd spre dînsul, a zis: "Cum îți este numele?" Răspuns-a cel legat: "Numele cel mai dorit mie și la tot neamul meu, este nume de creștin, care de la Hristos este, iar după obiceiul omenesc, numele meu este Acachie". Zis-a voievodul: "După nume îți este și obiceiul tău, pentru că rău ești, nesupunîndu-te poruncii împărătești". Zis-a Sfîntul: "Cu meșteșugire vorbești către mine, o, voievodule, și nu îmi tîlcuiești bine numele meu; pentru că Acachie va să zică - fără de răutate - și bine și cu dreptate sînt numit cu acel nume, că nu voiesc să fiu părtaș răutății diavolului".

Zis-a voievodul: "De unde limbuțești tu cu niște cuvinte fără de socoteală ca acestea înaintea noastră?" Răspuns-a Sfîntul: "Eu sînt cu neamul din Capadocia, din care mulți au fost mucenici ai lui Hristos mai înainte de mine și pe al căror dar dăruit de Dumnezeu l-am văzut cu ochii după sfîrșitul lor, pentru că din morminte și moaștele lor izvorăsc tămăduiri de boli. Am voit să fiu următor acelora mai bine, decît să mă supun legilor voastre celor nedrepte, care degrabă vor pieri împreună cu voi". Zis-a voievodul: "Să nu socotești că te voi da la munci mici, pentru că singură limbuția ta cea cu mîndrie și deșartă grăire are trebuință de mari pedepse, pe care, ca să nu le pătimești, leapădă-ți gîndurile tale cele nesupuse și, ascultînd împărăteștile porunci, închină-te zeilor, cu a căror voie împărații împărățesc și biruitorii dănțuiesc. Deci, rușinează-te de noi, cei ce ședem la această judecată și să nu te socotești pe tine a fi mai înțelept decît noi toți, nici să nădăjduiești în zadar spre Omul Care se numește Hristos și despre Care aud că L-au muncit după lege și L-au osîndit la moarte".

Răspuns-a Sfîntul: "Te rătăcești, o, judecătorule că, grăind acestea, rău greșești, fiind orbit de sataniceștile amăgiri. Pentru că, nu cu voia acelora pe care tu îi numești zei împărățesc împărații și se fac biruitori, ci acestea se săvîrșesc cu rînduiala și cu voia bunului nostru Dumnezeu. Iar dacă zici că nădăjduiesc spre un Om care a fost muncit și osîndit la moarte, aceasta să o știi că Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, venind pe pămînt pentru a noastră mîntuire, S-a făcut om; și, fiind Dumnezeu adevărat, a luat asupra Sa firea noastră cu oarecare minunat și negrăit chip, lucru pe care tu nu-l înțelegi și nici nu poți să-l auzi, dacă nu vei voi mai întîi să fii creștin; pentru că Hristos, fiind din fire precum am zis, Dumnezeu adevărat și Cuvînt al Tatălui nedespărțit de Dînsul, dar totdeauna de o ființă cu Dînsul și împreună mai înainte din veci, întru a Sa vreme, întru care El a voit, a săvîrșit lucrul mîntuirii noastre și ne-a izbăvit din robia vrăjmașului, care din început pizmuia asupra noastră".

La acestea a răspuns voievodul: "Dacă împărații sînt potrivnici Hristosului tău, apoi pentru ce El nu-i pedepsește pe dînșii, fiind Dumnezeu Atotputernic precum zici tu?" Răspuns-a Sfîntul: "După acestea poți să cunoști milostivirea și puterea Lui că, necinstindu-se de voi, nu vă pedepsește îndată, ci îndelung rabdă, așteptînd ca voi, elinii, cei ce nu aduceți cinstea cea cuviincioasă lui Dumnezeu, ci diavolilor, să vă pocăiți și să încetați de la un lucru rău ca acesta. Însă și pentru aceea îndelung rabdă, nepierzîndu-vă pe voi îndată, ca robii Lui cei aleși și iubiți, să fie iertați în lume și să-și săvîrșească nevoința lor cea bună. Pentru că, de v-ar fi pierdut pe voi îndată Hristos Dumnezeul nostru, apoi și voi ați fi pierit în veci și robii Lui n-ar fi fost arătați; și așa puterea darului ar fi fost în deșert. Cum ar fi putut Stăpînul nostru să Se preamărească cu slăvire, de n-ar fi fost îndelung răbdător spre pedepsirea păcatelor voastre? Iar acum vă lasă să fiți voi fără de pedeapsă, ca unii ce asupriți a Lui îndelungată răbdare și vă abateți mai mult întru păgînătate de la Dînsul, vă mîniați asupra noastră cu nedreptate și vă gătiți mai mare pierzare vouă de nu vă veți pocăi, afundîndu-vă într-însa cu fărădelegile voastre. Și noi, cei ce știm stăpînirea Lui, răbdăm pentru El cu vitejie, ca să dobîndim de la El viața veșnică; iar slava Lui va fi mai arătată spre acei oameni, care cunoscîndu-și rătăcirea, se vor pocăi și își vor îndrepta viața lor".

Minunîndu-se de un răspuns ca acesta cu bună înțelegere al mucenicului, Vivian voievodul l-a întrebat pe el, zicînd: "Oare ai învățat carte, de răspunzi așa de bine? Pentru că văd că ai grăit cu bună înțelegere adeverind că viața omenească este într-a lui Dumnezeu stăpînire, rînduială și îndelungată răbdare". Răspuns-a Sfîntul: "Poți să cunoști din aceasta, puterea și darul lui Dumnezeu, Cel ce pe toate le stăpînește, că eu, neînvățînd înțelepciunea cărții, fără numai puțin pentru citirea rugăciunilor, așa îți răspund ție; pentru că Dumnezeu grăiește prin gura robilor Săi, de care lucru - voi fiind înțelepți -, vă minunați și ne lăudați pe noi. Că din început, cînd a voit Domnul nostru Iisus Hristos să arate împărăția Sa cea duhovnicească la toată lumea, la propovăduirea aceea, n-a ales oameni de bun neam, bogați, filosofi preaînțelepți și cititori iscusiți, ci pescari și vameși simpli și neînvățați. Aceasta a făcut, ca puterea Lui cea neajunsă și înțelepciunea Lui, care pe toată mintea o covîrșește, să fie cunoscută întru aceia pe care nevăzut i-a învățat și înțelepțit Duhul Sfînt.

După aceasta a zis voievodul: "Lăsîndu-ți acea netrebnică multă vorbire la aceasta să-mi răspunzi: Știi porunca cea împărătească, care vă poruncește vouă creștinilor ca, ori să jertfiți zeilor, ori să vă supuneți muncilor? Deci, spune-mi mie, te vei supune poruncilor împărătești și vei jertfi zeilor, sau te lepezi cu totul?" Răspuns-a Sfîntul: "Eu, adeseori fiind întrebat și de tribunul Firm, am mărturisit că sînt creștin, și ceea ce am grăit către acela, aceasta o grăiesc și către tine acum: Creștin sînt și nu voi jertfi necuraților diavoli!" Zis-a voievodul: "Cruță-ți tinerețile tale, fiindcă te văd pe tine că nu ai mai mult de douăzeci și cinci de ani și, încă cinstindu-ți vrednicia de sutaș, n-am voit ca îndată să te muncesc pe tine; dar, de vei petrece mai mult întru această nebunie a ta, mă vei sili pe mine ca, fără voia mea, să te dau la munci cumplite". Răspuns-a Sfîntul: "Nu este aceasta nebunie, ci bună cunoștință și lucru plăcut lui Dumnezeu; că nu las eu pe Unul adevăratul Dumnezeu, Ziditorul meu, cu a Cărui milostivire sînt păzit pînă acum".

Zis-a voievodul: "Cum zici tu că unul este Dumnezeu, cînd nu de mult ai mărturisit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeul vostru are Fiu asemenea cu Sine, apoi adevărat este de trebuință, ca pe doi dumnezei să mărturisești, pe Unul Dumnezeu Tatăl și pe altul Dumnezeu Fiul! Și de sînt doi dumnezei, apoi pentru ce acum mărturisești numai un singur Dumnezeu? Iată, văd lămurit, că tu minți și singur te încurci însuți prin cuvinte nepotrivite!"

La acestea a răspuns Sfîntul Acachie "Cred și mă nădăjduiesc spre Domnul meu Iisus Hristos, Cel ce S-a răstignit în zilele lui Ponțiu Pilat, că Duhul Sfînt mă va înțelepți și-mi va da mie cuvînt, ca la răspunsul tău să-ți răspund luminat; deoarece nu este mică această întrebare a ta: pentru ce noi numim doi dumnezei și cinstim numai unul? Deci, îți spun ție: Nu mărturisim numai pe Tatăl și pe Fiul, ci și pe Duhul Sfînt, nedespărțit de Tatăl și de Fiul; deci sînt fețele cele în trei numiri, dar una este dumnezeirea și puterea. Și zicem că Unul este Dumnezeu, Care are Cuvînt și Duh Sfînt; că nu se cade ca să fie Dumnezeu fără Cuvînt și fără Duh de viață. Și îți voi mai spune și asemănarea, pe cît voi putea, fiind neînvățat: "Împăratul, pe care tu îl numești stăpîn, iar eu îl numesc om, se numește Maximian și fiul lui se numește Maxențiu. Deci, doi sînt, dar firea lor cea omenească este una și împărăția lor nedespărțită; deci, se cinstește fiul pentru tatăl, iar tatăl pentru fiul se slăvește. De asemenea, se cade a socoti și pentru Dumnezeu. Căci, de vreme ce dumnezeiasca ființă a Tatălui, a Cuvîntului și a Sfîntului Duh este una și aceeași neschimbată; unul este cu adevărat Dumnezeu cel cinstit de noi".

Zis-a voievodul: "Nu odată te-am sfătuit pe tine, ca să te întorci la lucrul ce-ți este pus înainte; iar tu te sîrguiești, prin aceste cuvinte ale tale nefolositoare, să mă depărtezi pe mine de la lucrul ce este de față. Una îți poruncesc: să aduci jertfe zeilor celor părintești, prin care toate se alcătuiesc; iar de nu vei voi, apoi nu te voi răbda mai mult pe tine". Răspuns-a Sfîntul: "Să nu nădăjduiești că mă vei înfricoșa pe mine cu îngrozirea, căci iată ai gata trupul meu spre primirea rănilor; deci, muncește-l precum voiești. Iar mintea și voința duhului meu, nici tu, nici împăratul tău, nici diavolii tăi, cărora te închini, nu vor putea niciodată să o întoarcă și să o înduplece la păcat".

Atunci voievodul, mîniindu-se, a poruncit să lege pe Sfîntul Acachie gol, de patru stîlpi, și să-l întindă în patru părți și să-l bată șase ostași, fără milă, cu vine de bou; mai întîi pe spate, apoi să-l întoarcă pe pîntece, să vadă, îi va ajuta Dumnezeul lui. Mucenicul, fiind mult bătut - schimbîndu-se ostașii care-l băteau - și, roșindu-se pămîntul cu sîngele lui, nimic alta nu grăia pătimitorul, fără numai acestea: "Hristoase, Mîntuitorul meu, ajută smeritului robului Tău! Doamne, Dumnezeul meu, nu mă lăsa pe mine!"

Voievodul, văzînd pe mucenic cu totul rănit și sîngerat, a zis către dînsul: "Vei jertfi acum zeilor?" Răspuns-a Sfîntul: "Nu voi jertfi diavolilor, pentru că am pe Domnul meu Iisus Hristos, Cel ce îmi ajută mie, și acum sînt mai tare în muncă de cum eram mai înainte; căci pînă acum așteptarea muncilor îmi tulbura gîndurile mele; iar după ce am început a le pătimi pe acestea, m-am întărit cu ajutorul lui Hristos și m-am făcut mai viteaz și mai întărit spre toate muncile cele multe și grele, nădăjduind fără de îndoială spre Dumnezeul meu. Să știi că, pe cît mă muncești mai mult, pe atît îmi faci mie folos; și, pe cît mă rănești pe mine mai cumplit, pe atîta îmi mijlocești mai mare dar de la Dumnezeul meu".

Deci, voievodul umplîndu-se de mînie, a poruncit să-l bată cu niște plăci de plumb peste obraz. Voievodul, văzînd stricîndu-se fața cea frumoasă a Sfîntului, a zis către el: "Jerfește zeilor, ca să te izbăvești din cele mai grele munci ce vor să se aducă ție". Răspuns-a Sfîntul: "Pentru atîta nu mă îngrijesc de muncile cele ce vor să se aducă asupra mea, pe cît nu m-am îngrijit de cele trecute". Zis-a voievodul: "Cum tu, ostaș fiind și necărturar, răspunzi la judecată cu vorbe frumoase?" Răspuns-a mucenicul: "Duhul Sfînt dăruiește robilor Săi a grăi cu libertate și a răbda. Căci a zis Mîntuitorul nostru către ucenicii Săi: Cînd vă veți duce la domni și împărați, să nu vă îngrijiți, cum și ce veți grăi; căci se va da vouă în acel ceas, gură și înțelepciune, și nu voi veți grăi, ci Duhul Tatălui vostru este Care grăiește întru voi. Zis-a Antonin Comentarisie: "Și ce folos îți este ție, ticălosule, de vorba ta cea multă, petrecînd întru împotrivire și primind răni? Iar după ce alte munci mai cumplite vor pune pe tine, atunci, nevoind, vei face voia împăra-tului". Răspuns-a lui Sfîntul: "Du-te de la mine și te sfătuiește pe tine singur. Că, de vreme ce nu m-am îngrijit de îngrozirea voievodului și de bătăile ce mi-a dat, apoi oare pe tine te voi asculta?" Atunci voievodul a poruncit să arunce pe mucenic în temnița din Pirint, cetatea Traciei, în care Sfîntul a petrecut șapte zile.

Sfîntul Acachie a șezut în temniță, veselindu-se întru Domnul său că s-a învrednicit să pătimească pentru El unele ca acelea. În acea vreme i-a venit voievodului Vivian o scrisoare de la Flachin, ighemonul Traciei, prin care îi poruncea să meargă la Bizanț, să-l întîmpine pe el acolo și să aducă împreună cu dînsul și pe cei ce îi are legați. Deci, voievodul s-a dus acolo și a adus cu dînsul și pe Sfîntul Mucenic Acachie cu alți închiși, care erau legați pentru niște pricini oarecare. El, slăbind pe cale, de bătăi, de fiarele cele grele, de foame și de sete, de călătoria cea lungă și grabnică, și ostașii cei ce-l duceau fiind nemilostivi, îl împingeau și-l duceau, silindu-l cu batjocură ca să alerge mai iute. Astfel fiind sfîntul, nu mai aștepta viața sa, ci vedea că degrabă are să se sfîrșească. El se ruga de cei ce-l duceau, ca să se odihnească puțin și să-i dea voie să se roage lui Dumnezeu, dar ostașii nu i-au îngăduit.

După ce a stat undeva să se odihnească, a ridicat Sfîntul ochii spre cer, începînd a se ruga, astfel: "Slavă Ție, Dumnezeule, Cel ce arăți milostivire din îndurarea Ta, celor ce iubesc numele Tău cel sfînt! Slavă Ție Celui ce m-ai chemat pe mine păcătosul la această nevoință! Slavă Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, Cel ce știi neputința sufletului nostru și mi-ai dăruit răbdare a suferi cu tărie muncile! Văzîndu-mă acum pe mine, Stăpîne, cuprins de multe rele, încît, precum mi se pare, sufletul singur vrea să se dezlege din legăturile trupești; trimite pe îngerul Tău cel sfînt, ca să-mi ajute în strîmtorările acestea și să mă tămăduiască. Sau binevoiește ca, în orice chip, să poruncească muncitorul să mă sfîrșească cu moarte și așa mai degrabă să vin la Tine, Dumnezeul meu!"

Așa rugîndu-se Sfîntul către Dumnezeu, văzduhul s-a înnorat și a venit un glas spre dînsul din nor, zicîndu-i: "Îmbărbătează-te, Acachie, și te întărește". Acest glas l-au auzit toți cei ce erau acolo, și ostașii și cei legați se mirau, zicînd: "Oare și norii vorbesc ca oamenii? Cînd a mai auzit cineva acestea, ce le auzim noi acum?" Mulți din cei legați, auzind acel glas, au crezut în Fiul lui Dumnezeu și, căzînd la picioarele mucenicului, îl rugau să-i învețe pe dînșii din credința creștinească.

Iar Sfîntul Mucenic Acachie, mergînd împreună cu ei, le zicea: "Eu nu m-am îndeletnicit în cărți, ci în ostășie; însă sînt crescut în casă preoțească și sînt de neam preoțesc. Mi-am adus aminte de cele ce auzeam de la preoți, cum că Dumnezeu, vrînd să dea mîntuire omului celui căzut din Rai și să-l elibereze din iad, a trimis în această lume pe Fiul Său, Cuvîntul Cel împreună veșnic. Deci, venind Fiul lui Dumnezeu, a luat trup din Preasfînta Curată Fecioară Maria, făcîndu-Se în chip de om; a răbdat Crucea de voie, ca să îndrepteze păcatul neascultării lui Adam prin lemnul Crucii și să-i dăruiască iertare omului celui osîndit, plătind singur pentru noi datoria, prin pătimirea Sa cea de bunăvoie. Pironindu-se pe Cruce, a rupt zapisul ce era asupra noastră și a dezlegat păcatul; cu moartea sa a călcat moartea, iadul a prădat și toată stăpînirea și puterea diavolului a rușinat-o, făcînd-o neputincioasă. După ce a izgonit toată tabăra diavolească, a sfărîmat porțile de aramă și a frînt zăvoarele cele de fier, s-a sculat din morți a treia zi și a dăruit mîntuire neamului omenesc, ca să învieze toți și să viețuiască în toți vecii, cei ce vor să fie nesfîrșiți, pentru că în această lume văzută petrece puțină vreme și nimic nu este".

Auzind cei legați acestea și alte cuvinte ale mucenicului, cu osîrdie s-au întors la credința creștinească. Venind ei noaptea pe cale, după ce au mers la un sat ce era aproape, cei legați au văzut la miezul nopții niște tineri îmbrăcați în haine luminoase. Acei tineri erau sfinții îngeri, ca și cum ar fi fost de rînduială ostășească și vorbeau cu Sfîntul Acachie. Cei ce îi vedeau, socoteau că tovarășii și prietenii lui Acachie au venit noaptea, de frica muncitorului, ca să-l cerceteze. După ce s-a făcut ziuă, au plecat în cale și, mergînd în ziua aceea cu sîrguință, au ajuns noaptea în cetatea Bizanțului și i-au închis pe toți într-o casă. Cei legați au văzut iarăși la miezul nopții niște tineri ca aceia din noaptea trecută vorbind cu Sfîntul Acachie. Ei vedeau pe acei tineri luminoși care se arătaseră, cum spălau cu apă caldă rănile mucenicului și le sărutau.

Privind aceasta ziceau între ei: "Cu adevărat aceasta este vedenie dumnezeiască, pentru că sfinți îngeri în noaptea trecută au întîmpinat pe mucenicul lui Hristos, iar nu oameni. Și acum au aceeași grijă de dînsul". A doua zi, ducîndu-i pe toți în temniță, voievodul a poruncit păzitorului temniței, ca pe Mucenicul Acachie să-l închidă singur în temnița cea mai dinăuntru, legat cu lanțuri de fier și ferecat în obezi și pe nimeni să nu lase la dînsul, nici să-i dea mîncare și băutură ca, strîmtorîndu-se de foame, de sete și de greutatea legăturilor să slăbească și să se supună mai cu înlesnire la voia lor; iar pe ceilalți legați a poruncit să-i închidă în temnița cea mai dinafară.

După ce a sosit noaptea, cei legați s-au învrednicit iarăși de o vedenie minunată; pentru că au văzut strălucind o lumină în temnița cea mai dinăuntru. Uitîndu-se printr-o ferestruică, au văzut niște bărbați purtători de lumină, care, dezlegînd pe Sfîntul mucenic din legături, îi tămăduiau rănile și îi puneau dinainte hrană minunată, albă ca zăpada, dîndu-i și băutură. Văzînd ei aceasta în toate nopțile, au chemat păzitorul acelei temnițe și i-au spus acea vedenie; iar el, privind prin ferestruică, a văzut cu ochii săi aceea lumină și, deodată, deschizînd ușile temniței, a intrat înăuntru. Dar n-a văzut și n-a aflat pe nimeni, decît numai pe mucenic singur stînd în legături; și s-a mirat și s-a înspăimîntat păzitorul temniței.

După ce au trecut șapte zile de la ducerea lor în Bizanț, voievodul, șezînd la judecată, a pus de față pe Sfîntul Mucenic Acachie și, văzîndu-l sănătos cu trupul și luminat la față, s-a mirat; pentru că aștepta să-l vadă foarte slăbit de răni, legături, foame, sete și de osteneala drumului. Și s-a mîniat voievodul asupra ostașilor, părîndu-i-se că aceia i-au dat odihnă, și a zis către dînșii cu mînie: "Nu v-am poruncit eu vouă, ca pe acest om să-l închideți în temnița cea mai dinăuntru, cu obezi să-l ferecați, cu fiare grele să-l legați peste tot trupul și să nu-i dați hrană și băutură nicidecum? Iar voi l-ați lăsat liber, ca să se odihnească și să se tămăduiască de răni și, iată, acum îl văd sănătos și mai frumos decît cum era mai întîi". Iar Antonin Comentarisie a zis: "Așa mă jur pe puterea ta, o, stăpîne, că toate s-au făcut după poruncile tale. Deoarece de la Pirint pînă la această cetate a fost adus cu nevoie, legat cu fiare grele, pe care, dacă voiești poți singur a le cumpăni, cît sînt de grele, a fost închis în cea mai strîmtă temniță și nimeni de aici nu i-a dat ceva de trebuință; întreabă pe păzitorul temniței și te vei înștiința, dacă nu au fost așa toate, precum ai poruncit".

Îndată, voievodul a poruncit ca să cheme pe păzitorul temniței, căruia i-a zis cu glas groaznic: "Ticălosule, pentru ce n-ai făcut precum ți s-a poruncit și ai lăsat pe legatul acesta de s-a hrănit și s-a tămăduit în odihnă; iată, acum stă de față tare cu trupul, ca și cum ar fi venit la război și la luptă?" Iar Sfîntul Acachie a zis: "Tăria și puterea îmi sînt date din cer, de la Iisus Hristos, dătătorul de nevoință, Care m-a tămăduit pe mine de răni și m-a făcut sănătos". Voievodul a zis cu mînie către cei ce stăteau de față: "Loviți-l peste gură și sfărîmați-i dinții, ca să nu răspundă neîntrebat". Și slujitorii au bătut pe mucenic; iar voievodul iarăși a zis către păzitorul temniței: "Ce răspunzi tu, ticălosule?"

Păzitorul a răspuns: "Mă jur pe puterea ta, că toate cîte mi-ai poruncit le-am făcut, încă și mai multe răutăți i-am adăugat lui, dar alții au fost tămăduitorii și hrănitorii lui, precum știu toți cei ce sînt ținuți în temniță; întreabă pe aceia și dacă vei auzi într-altfel, iată, capul meu este înaintea ta, fă ce vei voi. Am văzut niște ostași îmbrăcați luminos, dintre care unii îl dezlegau pe acesta din legături, alții, ștergîndu-i rănile, i le tămăduiau; iar alții îi puneau dinainte hrană și băutură și vorbeau cu el prietenește. Toți acești legați, care au fost aduși cu el de la Pirint, mi-au spus, că i-au văzut adeseori pe cale, apoi chiar aici în temniță. Dar eu, necrezînd cuvintelor lor, am voit să văd singur aceea și am văzut cu ochii mei, precum mi-au spus ei; iar după ce am deschis ușa fără de veste, am intrat la el în temnița cea dinăuntru, vrînd să întreb cine și de unde sînt și cum au intrat prin ușile încuiate; dar nu am găsit pe nimeni, decît numai pe cel legat, fiind în obezi și în lanțuri și rugîndu-se către Dumnezeul său sau uneori dormind". Voievodul a zis păzitorului: "Tu, ticălosule, luînd aur de la rudeniile lui Acachie, ai lăsat pe aceia la el cu bucate, cu băutură și cu doctorii".

Și îndată a poruncit să bată tare pe păzitor cu vergi de plumb; iar păzitorul, fiind bătut striga, zicînd: "Te rog, o, stăpîne, cercetează mai întîi cu dinadinsul și te înștiințează, dacă nu va fi așa, precum îți spun, și atunci să mă ucizi". Zis-a voievodul: "Spune că omul acesta este fermecător și vrăjitor". Răspuns-a păzitorul: "Ceea ce știu, aceea îți spun, eu nu știu dacă el este vrăjitor sau nu". Și astfel, nevinovatul păzitor a pătimit o bătaie cumplită ca aceea, pentru mucenicul lui Hristos, care se numea Cakie. Deci, Sfîntul Mucenic Acachie, văzînd aceea, rîdea de nebunia voievodului, deși avea sfărîmată gura și obrazul, și, văzîndu-l voievodul, s-a aprins cu mai multă mînie și a zis către mucenic: "Au tu ai venit să rîzi de noi, nădăjduindu-te spre ale tale vrăji?" Sfîntul a răspuns: "Nu rîd eu și nu mă bucur de pierzarea voastră, dar mai ales mă doare inima de veșnica voastră osîndire, de care voi singuri vă rîdeți și vă batjocoriți viața voastră că, lăsînd pe Dumnezeul cerului, al pămîntului și al mării, pe Făcătorul tuturor, vă închinați pietrei și lemnului celui neînsuflețit".

Atunci voievodul a poruncit la zece ostași să-l bată cu bețe de stejar pe spate și pe pîntece; iar mucenicul se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!" Și a venit glas de sus, întărindu-l, și îndată cei ce-l băteau au înțepenit și nu puteau mai mult să ridice mîinile lor asupra mucenicului. Voievodul, nepricepînd ce să-i mai facă, s-a gîndit să trimită pe mucenic la ighemon, care atunci venise iarăși acolo în Bizanț și i-a scris o scrisoare astfel: "Minunatului și marelui judecător Flachin, ighemonul Traciei, voievodul Vivian, îi zice: bucură-te! Pe Acachie, apărătorul necuratei credințe creștinești, pe care l-a trimis la mine de mai mult de douăzeci de zile Firm, tribunul oștilor Martesiei și care nu voia să se supună poruncilor împărătești, l-am muncit după legea judecății și n-am putut deloc să-l înduplecăm spre împlinirea voii împărătești; dar, de vreme ce stăpînirea ta mai bine poți să-l pedepsești și să-l înfricoșezi, de aceea îți trimit pe acest om la a ta mai mare judecată, cu faptele cele scrise despre el, de Comentarisie".

Ighemonul, pentru că avea femeie creștină care îl îndemna în taină cu rugăminte și cu jurăminte ca, pe creștinii cei aduși la el la judecată, să nu-i muncească mult, ci degrabă să-i dea morții, luînd scrisoarea voievodului, a poruncit să pună pe mucenic în temniță, însă fără de legături și fără de pază mare. După cinci zile, ighemonul, punînd înainte pe mucenic la judecată și poruncind a citi faptele cele despre el trimise de voievod, s-a mirat de cruzimea aceluia și de tăria mucenicului, ocărînd pe Vivian pentru aceea; căci pe un om ce era ostaș cu dregătoria, l-a muncit atît de lung și atît de cumplit, neomorîndu-l îndată prin tăiere cu sabia. Deci, văzînd că nu este deloc cu putință să plece spre idoli pe mucenicul lui Hristos, a poruncit să-i taie capul cu sabia, afară din cetatea Bizanțului.

Pe cînd ei duceau pe mucenic spre tăiere, el striga către Dumnezeu, zicînd: "Cu cît de multe limbi aș fi voit a Te lăuda pe Tine, Hristoase, Dătătorule de viață, Fiul lui Dumnezeu, Care îmi ești atît de bun și milostiv mie, păcătosului, învrednicindu-mă în partea sfinților mucenici".

Ajungînd la locul cel de tăiere și cerînd vreme spre rugăciune, și-a plecat genunchii și se ruga astfel: "Slavă Ție, Dumnezeule, laudă se cuvine măririi Tale cea nemăsurată, că astfel Te-ai preamărit întru noi cei însărcinați cu păcatele; pentru că, pe cît ne arăți mai multe faceri de bine și pe cît mai mult ne ierți păcatele noastre, pe atît strălucește mai luminat și se preamărește slava milostivirii Tale. Fie binecuvîntat numele slavei Tale, Dumnezeule, căci pe mine, care sînt nevrednic facerilor Tale de bine, m-ai învrednicit de atîta cinste, ca să mă numesc mucenic al lui Hristos, și această cinste mi-ai dăruit-o mie, nu pentru oarecare lucruri al mele, ci din însăși bunătatea și iubirea Ta de oameni cea negrăită. Deci, Te binecuvintez pe Tine, Doamne Dumnezeule, Sfîntul lui Israel, împreună cu Unul Născut Fiul Tău și cu Sfîntul Duh; căci a Ta este slava și cinstea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin".

Acestea zicîndu-le, și-a plecat sub sabie capul său și i l-au tăiat. Astfel și-a săvîrșit pătimirea sa cea pentru Hristos, Sfîntul Mucenic Acachie; iar trupul lui cel sfînt l-au îngropat niște oameni cucernici cu cinste, în locul care se numea Stavrion. Acestea au fost pe timpul împărăției lui Maximian, iar peste noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava și stăpînirea în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna mai


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.